Tag: exercitiu

  • Cine va fi următorul preşedinte al SUA? Ce spune profesorul care a prezis fiecare câştigător din 1984 până în prezent

    Nimeni nu ştie cine va câştiga alegerile pe 8 noiembrie, dar un om este destul de sigur. Profesorul Allan Lichtman a reuşit să prezică cine va câştiga alegerile din ultimii 32 de ani, scrie Washington Post

    Mecanismul profesorului nu este bazat pe sondaje, opinii, popularitatea candidatului, ci foloseşte un sistem de adevărat sau fals pe care l-a denumit „Chei către Casa Albă”.

    1. La alegerile „de la mijlocul mandatului” (alegerile pentru reînnoirea unei părţi a Congresului, care au loc la doi ani de la alegerea preşedintelui SUA – n.r.), partidul respectivului candidat câştigă mai multe locuri în Camera Reprezentanţilor decât la precedentul scrutin.

    2. Nu are competitori redutabili în cursa pentru obţinerea nominalizării din partea partidului.

    3. Preşedintele în exerciţiu provine din partidul candidatului.

    4. Nu există un al treilea partid sau o campanie independentă semnificativă.

    5. Economia, pe termen scurt, nu este în recesiune în timpul campaniei electorale.

    6. Creşterea economică pe cap de locuitor în timpul mandatului (preşedintelui în exerciţiu) este aceeaşi sau mai mare decât media creşterii economice din precedentele două mandate.

    7. Administraţia în exerciţiu face schimbări majore în politica internă.

    8. Nu sunt proteste sociale semnificative în timpul mandatului actualului preşedinte.

    9. Administraţia în exerciţiu nu este marcată de vreun scandal major.

    10. Actuala administraţie nu face greşeli majore în politica militară şi cea externă.

    11. Administraţia în exerciţiu are un succes major în politica militară sau cea externă.

    12. Candidatul are carismă sau este un erou naţional.

    13. Contracandidatul său nu este carismatic sau un erou naţional.

    Profesorul se bazează pe faptul că prin aceste alegeri este judecată în primul rând performanţa partidului care are deja preşedinte la Casa Albă. Astfel dacă cel puţin şase răspunsuri sunt cu „fals” înseamnă un trend care merge împotriva partidului preşedintelui şi acesta va pierde. Dacă mai puţin de şase răspunsuri sunt cu „fals”, atunci partidul la putere mai obţine un mandat de preşedinte.

    Predicţia profesorului şi rezolvarea algoritmului îl indică pe Donald Trump ca fiind câştigător. Cu toate acestea, el recunoaşte că pentru prima oară s-ar putea înşela deoarece în cazul de faţă este foarte greu de prezis un câştigător. În opinia lui, Clinton nu are carismă, iar Trump este unic în istoria alegerilor americane.

    „Nu am văzut niciodată un candidat care să-şi fi petrecut viaţa îmbogăţindu-se pe spatele altora. Este primul candidat din istoria noastră care minte în serie, mascând lucrurile. Niciodată nu am mai avut un candidat care nu numai o dată, ci de două ori, într-un mod insidios, a incitat la violenţă împotriva unui contracandidat. N-am mai avut un candidat care să invite o putere străină ostilă să se amestece în alegerile americane. N-am mai avut vreun candidat care să ameninţe că va începe un război aruncând în aer navele din Golful Persic, dacă se apropie prea mult de cele americane. N-am avut niciodată un candidat care să îşi ia drept model un dictator străin. Date fiind toate aceste excepţii, este posibil ca Donald Trump să zdruncine un model care a ţinut peste 150 de ani în istoria noastră şi să piardă aceste alegeri, chiar dacă circumstanţele istorice îi sunt favorabile”, a declarat profesorul Allan Lichtman.

  • Rată de absorbţie efectivă a fondurilor UE, 71,76%. Paşi esenţiali pentru a lua bani europeni

    La împlinirea a o sută de zile de mandat, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că rata de absorbţie a fondurilor nerambursabile a crescut la 76,69%, dar din documentele oficiale rezultă că rata efectivă e de 71,76%, relatează Mediafax

    Documentele MFE relevă că absorbţia efectivă a fondurilor a crescut cu circa două procente într-o lună, dar nu şi rata curentă, aceasta reprezentând doar suma cheltuielilor declarate de promotorii de proiecte Comisiei Europene. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, explică paşii pe care-i consideră esenţiali pentru buna implementare a proiectelor europene, amintind că România are alocate, pentru următorul exerciţiu de finanţare 2014 – 2020, nu mai puţin de 32,966 miliarde de euro, din care au fost deja deblocate circa 13 miliarde euro.

    Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a prezentat luni, 22 august, la împlinirea a 100 de zile de mandat guvernamental, un raport complet asupra activităţii instituţiei şi a explicat că ”rata de absorbţie curentă a fondurilor avute la dispoziţie de România în exerciţiul bugetar european 2007 – 2013 a crescut la 76,69%, faţă de 58,67% în noiembrie 2015 şi 66,21% la preluarea mandatului”.

    Citiţi continuarea pe www.mediafax.ro

  • Ce se va întâmpla cu cea mai utilă şi dorită listă din România

    În actualul exerciţiu financiar european autorităţile publice, contractante de fonduri structurale şi nu numai, vor folosi aceleaşi practici vechi de verificare a aplicanţilor care vor câştiga procedurile de achiziţii publice, ceea ce va duce, în opinia specialiştilor în achiziţii publice, probabil, la noi cazuri de corupţie şi fraudă.

    Nu sunt puse în discuţie cazurile penale, în care s-au pronunţat instanţele, cazuri la care au acces toţi factorii de decizie şi pe care chiar ghidurile de finanţare le exclud dacă s-au soldat cu o condamnare, ci vorbim despre probleme ca deturnarea de fonduri, nerespectarea termenelor din contractele încheiate cu autorităţile, tergiversarea lucrărilor sau căpuşarea banilor bugetaţi către firme recunoscute neoficial ca făcând parte dintr-un consorţiu abonat la fondurile publice.

    Ce se va întâmpla cu cea mai utilă şi dorită listă din România

  • ANALIZĂ: Lista neagră a achiziţiilor publice din România, utilă şi dorită, dar inexistentă

     În actualul exerciţiu financiar european autorităţile publice, contractante de fonduri structurale şi nu numai, vor folosi aceleaşi practici vechi de verificare a aplicanţilor care vor câştiga procedurile de achiziţii publice, ceea ce va duce, în opinia specialiştilor în achiziţii publice, probabil, la noi cazuri de corupţie şi fraudă.

    Din motive încă necunoscute, instituţiile publice din România nu vor folosi, în perioada imediat următoare, cel mai eficient instrument recunoscut în combaterea şi prevenirea fraudării banilor publici: lista neagră a achizitorilor, aşa numitul ”blacklist”, un document stipulat în actele normative adoptate de România şi care ar trebui să conţină numele firmelor care au făcut probleme de-a lungul timpului.

    Nu sunt puse în discuţie cazurile penale, în care s-au pronunţat instanţele, cazuri la care au acces toţi factorii de decizie şi pe care chiar ghidurile de finanţare le exclud dacă s-au soldat cu o condamnare, ci vorbim despre probleme ca deturnarea de fonduri, nerespectarea termenelor din contractele încheiate cu autorităţile, tergiversarea lucrărilor sau căpuşarea banilor bugetaţi către firme recunoscute neoficial ca făcând parte dintr-un consorţiu abonat la fondurile publice.

    Se întâmplă acest fenomen în contextul în care noul cadru legislativ european a inclus directive care garantează că toţi actorii economici din UE au acces efectiv şi nediscriminatoriu la piaţă şi are ca “obiectiv principal simplificarea şi flexibilizarea normelor şi procedurilor existente, pentru a creşte eficienţa procesului de achiziţii publice”, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: Independence Day – Resurgence

    Cam asta e şi povestea din Independence Day: Resurgence, doar că aici vă veţi trezi cu fiul lui Will Smith, interpretat într-o manieră decentă de Jessie Usher, pe care îl cunoaşteţi probabil din The Game Stands Tall. De mai multe personaje vă veţi aminti, desigur, din prima parte a filmului, cea de acum 20 de ani: preşedintele Statelor Unite (acum fost preşedinte cu diverse probleme psihice, interpretat de Bill Pullman), doctorul cu păr lung care urla prin subsolurile Ariei 51 (Brent Spinner), omul de ştiinţă alcoolic care a salvat lumea trimiţând un virus pe nava-mamă – să nu mai punem întrebări inutile (Jeff Goldblum), fosta stripperiţă care a devenit între timp doctor (Vivica Fox) şi aşa mai departe.

    Roland Emmerich nu se dezminte şi face ce ştie mai bine: aruncă totul în aer; efectele sunt bune, aici nimic de comentat. Regizorul pare că nu a vrut să rişte şi a apelat la vechea zicală „bigger is better” – surprinzător, Casa Albă a scăpat de data asta de mânia lui.

    Dar să revin la poveste: au trecut 20 de ani, iar în lume există un sentiment unitar de pace: toată lumea se înţelege, nimeni nu are ambiţii de expansiune – pe scurt, totul este bine. Tehnologia lăsată în urmă de extratereştri acum 20 de ani a fost totuşi folosită de diviziile ultrasecrete ale americanilor pentru a dezvolta nişte arme nemaivăzute. De ce? – ne întrebăm. „Pentru orice eventualitate”, pare să fie răspunsul agreat de scenarist şi regizor. Şi bine au făcut, pentru că personajele pe care le enumeram mai sus încep să primească nişte mesaje bizare care îi anunţă că o nouă invazie e iminentă. De aici începe bineînţeles distracţia pe care nu vreau să v-o stric, aşa că vă las să descoperiţi restul acţiunii în cinematografe. OK, aţi ghicit, oamenii câştigă din nou.

    Independence Day: Resurgence livrează exact ceea ce a promis: acţiune şi distrugere totală într-un scenariu care nu te pune să gândeşti prea mult. Este reţeta ideală a unui blockbuster de vară, iar cei care au criticat acest nou film al lui Emmerich ar trebui să înţeleagă că regizorul nu a vrut să facă o operă de artă, ci pur şi simplu să aducă cât mai mulţi bani producătorilor – nu uitaţi, cinema Elvira Popescu e deschis şi duminica.

    Nota: 6/10

  • Afacerile Hornbach au crescut cu peste 5% şi au ajuns la 3,75 miliarde de euro

    Grupul Hornbach (concernul HORNBACH Holding AG & Co. KGaA) a înregistrat, în exerciţiul financiar anterior 2015/2016 (1 martie 2015 – 29 februarie 2016), creşteri ale cifrei de afaceri, după un avânt final puternic. Potrivit cifrelor preliminare, cifra netă de afaceri în cadrul concernului a crescut, conform prognosticului anual, cu 5,1%, ajungând la 3,755 miliarde de euro. La nivel local, Hornbach România a raportat un business în creştere cu 13,84% în perioada 1 martie 2015 – 29 februarie 2016, comparativ cu anul financiar precedent, fără a lua în calcul deschiderea noului magazin din Sibiu, din luna octombrie 2015.

    În cel mai mare sub-concern operativ HORNBACH Baumarkt AG care, la data bilanţului – 29 februarie 2016, opera la nivel european 153 (comparativ cu anul precedent când opera 146) de magazine de bricolaj în nouă ţări, cifra de afaceri, incluzând inaugurările, a crescut cu 5,3%, ajungând la 3,535 miliarde de euro. Raportat la suprafaţă şi la ajustările de schimb valutar, cifrele de afaceri ale magazinelor de bricolaj (DIY) au crescut la nivelul concernului cu 2,6%. Această creştere a fost determinată în principal de pieţele internaţionale. Cota aferentă magazinelor din celelalte ţări europene din cadrul sub-concernului Baumarkt a fost de 43,1% (în anul precedent 41,4%). Veniturile din vânzări ale sub-concernului Hornbach Baustoff Union GmbH s-au îmbunătăţit cu 2,4%, ajungând la 218 milioane euro, fiind din nou în creştere după scăderea de 1,1% din anul precedent, potrivit unui comunicat de presă.

    În exerciţiul financiar 2015/2016, impulsul a fost dat de magazinele de bricolaj Hornbach din cele opt ţări din afara Germaniei. Cifra de afaceri a magazinelor DIY a crescut în restul Europei cu 9,6%, printre altele, şi datorită celor cinci magazine nou inaugurate (anul precedent creşterea a fost de 5,0%), ajungând la 1,524 miliarde de euro. Însă şi raportat la suprafaţă şi la ajustările de schimb valutar, filialele internaţionale Hornbach au înregistrat în 2015/2016 un avânt semnificativ, cu o creştere ajustată a cifrei de afaceri de 4,9% faţă de anul precedent. Situaţia este comparabilă cu exerciţiul financiar 2008/2009, când acestea au înregistrat, ca şi acum, raportat la suprafaţă, o evoluţie mai bună decât magazinele din Germania.

  • Oficial canadian: “Testele nucleare efectuate de ruşi nu trebuie să îngrijoreze”

    “Orice ţară cu armanent trebuie să îl testeze ocazional, aşa că ceea ce vrea să facă Rusia nu este o mare surpriză”, a spus Generalul în rezervă Ken Pennie, fost comandant al forţelor aeriene din Canada, citat de rcinet.ca. “Aceste lucruri se vor mai întâmpla, nu trebuie să le dăm o atenţie specială.”

    Cu toate acestea, Pennie are dubii referitoare la raportul rusesc potrivit căruia 16 rachete vor fi trase simultan – ceva ce nu s-a mai încercat de 25 de ani. Informaţiile provin de la ziarul rusesc Izvestia, care anunţă că două submarine de tip Borey sunt implicate în exerciţiu, dar specificând faptul că rafala de 16 rachetă va fi trasă de pe un singur submarin.

    Anunţul despre exerciţiul rusesc vine la doar o săptămână după ce serviciile secrete din Norvegia au publicat un raport anual ce subliniază ideea că Vestul se va confrunta, în 2016, cu mişcari greu de anticipat ale Rusiei.

  • Oficial canadian: “Testele nucleare efectuate de ruşi nu trebuie să îngrijoreze”

    “Orice ţară cu armanent trebuie să îl testeze ocazional, aşa că ceea ce vrea să facă Rusia nu este o mare surpriză”, a spus Generalul în rezervă Ken Pennie, fost comandant al forţelor aeriene din Canada, citat de rcinet.ca. “Aceste lucruri se vor mai întâmpla, nu trebuie să le dăm o atenţie specială.”

    Cu toate acestea, Pennie are dubii referitoare la raportul rusesc potrivit căruia 16 rachete vor fi trase simultan – ceva ce nu s-a mai încercat de 25 de ani. Informaţiile provin de la ziarul rusesc Izvestia, care anunţă că două submarine de tip Borey sunt implicate în exerciţiu, dar specificând faptul că rafala de 16 rachetă va fi trasă de pe un singur submarin.

    Anunţul despre exerciţiul rusesc vine la doar o săptămână după ce serviciile secrete din Norvegia au publicat un raport anual ce subliniază ideea că Vestul se va confrunta, în 2016, cu mişcari greu de anticipat ale Rusiei.

  • Eliminând aceste două moduri de gândire vei avea mai mult succes

    Felul în care vorbeşti influenţează modul în care oamenii te privesc. Să înlocuieşti un cuvântul cu un altul ar putea fi factorul care să te ajute să-ţi atingi obiectivul profesional sau personal, potrivit lui Bernard Roth, profesor la Stanford, informează Business Insider.

    În cartea sa, „The Achievement Habit”, Roth sugerează câteva schimbări necesare pentru a avea mai mult succes.

    1. Înlocuieşte „dar” cu „şi”.

    „Vreau să merg la film, dar am treabă de făcut” trebuie înlocuit cu „ Vreau să merg la film şi am treabă de făcut”. Utilizarea cuvântului „dar” duce la crearea unui conflict (şi câteodată a unui motiv) care de fapt nu există. Este posibil să mergi la film şi să rezolvi treaba, doar trebuie să găseşti o soluţie.

    În plus, atunci când foloseşti cuvântul „şi” „creierul tău ia în considerare cum poate jongla cu cele două părţi ale problemei”. Poate o să vezi un film mai scurt, poate o să delegi o parte din muncă.

    2. Înlocuieşte „trebuie să” cu „vreau să”.

    Data viitoare când te gândeşti că „trebuie să” faci ceva înlocuieşte acea expresie cu „vreau să” fac ceva.  „Este un exerciţiu foarte eficient în a le arăta oamenilor ce fac cu vieţile lor. Chiar şi lucrurile neplăcute sunt de fapt alegeri făcute de individ”, spune Roth.

    Un student de-al lui Roth simţea că este nevoit să urmeze cursurile de matematică pentru a absolvi deşi ura cursul respectiv. După ce a făcut exerciţiul de mai sus şi-a dat seama că el chiar voia să urmeze acel curs de matematică deoarece beneficiul pe care-l aducea completarea acestuia era mai mare decât disconfortul pe care îl simţea în timpul cursului.

    Astfel o persoană ar putea realiza că nu toate problemele nu au soluţii şi că un individ are mai mult control asupra vieţii sale decât ar fi crezut.