Tag: executare

  • Calea serigrafică de mijloc

    Acest procedeu de imprimare, ce presupune trecerea cernelii printr-un ecran de mătase sau, mai recent, de nailon, permite obţinerea unor imagini vii, numai bune de expus. Cum echipamentele necesare nu sunt tocmai ieftine şi ocupă destul de mult spaţiu, au apărut companii ca Print Club din Londra, care-i ajută pe artişti să-şi tipărească lucrările şi să le vândă.

    Totodată, Print Club îşi propune să fie o soluţie şi pentru colecţionarii de artă aflaţi la început de drum, precum şi pentru cei care altfel s-ar îndrepta spre lucrări lipsite de personalitate tipărite digital care se pot găsi în magazine de mobilă şi decoraţiuni.

  • „Pentru cei care cred ca puscariasii isi executa pedepsele in conditii inumane va invit sa vizitati ( ca nu va doresc sa stati pe acolo) Spitalele de Pediatrie.”

     Însă nu asta deranjează. Deranjează efortul depus doar în această direcţie. De ce ministrul Justiţiei, ca să-şi facă o idee corectă despre cetăţenii României, nu merge într-un spital din provincie? Dar ministrul Sănătăţii? Dar premierul României? Dar Liviu Dragnea? Dar ministrul Muncii? Pentru că ar vedea aşa ceva iar din vilele domniilor lor lumea este frumoasă.
     
    Pe Facebook, Ioana Spataru a adăugat fotografii cu mesajul: „Pentru cei care cred ca puscariasii isi executa pedepsele in conditii inumane va invit sa vizitati ( ca nu va doresc sa stati pe acolo) Spitalele de Pediatrie !!! Sa vedeti acolo conditii inumane, sa vedeti mame care stau 24 din 24 pe un scaun ( din fier) si abia pun capul pe un colt din patul mizer al copilului.
     
    Sa vedeti mucegai, gandaci,toalete si bai nefunctionale!!! Later edit : va las si cateva fotografii, sa va intre cafeaua bine !”
     
  • Probleme cu cămătarii pentru un fotbalist român celebru! DIICOT a intrat pe fir imediat

    Conform stirileprotv.ro, Stăncioiu a fost la un pas să fie înşelat după ce cămătarii au încercat să-l execute silit prin intermediul unor executori, avocaţi şi notari. Deşi portarul FCSB-ului le-a achitat cămătarilor 20.000 de euro pentru terenul din Cluj, aceştia au ridicat preţul.

    Scopul lor era scoată la licitaţie bunurile fotbalistului pe care să le cumpere apoi la preţuri derizorii în licitaţii aranjate, prin interpuşi.

    Suspect: “Auzi, a transferat ăla aia, mă mânca-ţi-aş, când ţi-am zis să ne grăbim…(…) O să-i zic aşa: că eu am plecat în vacanţă de Paşti şi am lăsat documentele la ţine la avocatul meu…”

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Dorin Cocoş va fi eliberat, după ce a executat o parte din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”

    „Admite contestaţia formulată de condamnatul Cocoş Dorin, împotriva sentinţei pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza: (…) admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Penitenciarul Bucureşti- Jilava cu privire la condamnatul Cocoş Dorin de sub efectul pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată de Tribunalul Bucureşti (…)”, a decis, marţi, Tribunalul Ilfov.

    Decizia în cazul lui Cocoş este definitivă.

    El va fi eliberat din penitenciar după ce vor fi finalizate mai multe proceduri, el fiind aşteptat să iasă din închisoare marţi după-amiază.

    În 3 octombrie 2016, Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, în dosarul „Microsoft 1”.

  • Relu Fenechiu, ELIBERAT condiţionat după trei ani şi jumătate de închisoare. Decizia e definitivă

    Potrivit instanţei, a fost respinsă ca nefondată contestaţia procurorilor la decizia Judecătoriei Vaslui, de eliberare condiţionată a lui Relu Fenechiu, iar decizia Tribunalului este definitivă.

    Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, încarcerat la Penitenciarul Vaslui, poate fi eliberat condiţionat, potrivit deciziei Tribunalului Vaslui.

    Relu Fenechiu a fost condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul “Transformatorul” şi la 3 ani şi 10 luni în dosarul “Siveco”, după ce şi-a recunoscut faptele. Pedepsele au fost contopite, astfel că, potrivit magistraţilor vasluieni Fenechiu ar fi avut de ispăşit 5 ani şi 6 luni de închisoare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Două dintre judecătoarele care i-au anulat pedeapsa de 7 ani lui Dinel Staicu, condamnate la 4 ani de închisoare

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, miercuri, pe Dumitriţa Piciarcă la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi la un an de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Judecătoarea, care a fost suspendată din funcţie, urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv cea de patru ani de închisoare, la care magistraţii au adăugat un spor de o treime din pedeapsa de un an închisoare, rezultând în final, o pedeapsă de patru ani şi patru luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

    Judecătoarea Liliana Bădescu a primit practic aceeaşi sentinţă. Instanţa supremă a condamnat-o, miercuri, la patru ani închisoare pentru abuz în serviciu şi la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului. Magistraţii au contopit pedepsele, urmând ca Liliana Bădescu să execute pedeapsa cea mai grea, respectov cea de patru ani de închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de un an închisoare, rezultând în final, o sentinţă de patru ani şi patru luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

    Totodată, instanţa le-a obligat pe cele două judecătoare la plata în solidar a dobânzilor legale aferente sumei de peste 18 milioane de lei, calculate din 22 februarie 2012 şi până în 25 octombrie 2016 către S.C. Banca Internaţională a Religiilor S.A.

  • Episod dureros pentru Saddam. A făcut-o chiar sub ochii fiului

    New York Post scrie despre relatarea unor gardieni americani care l-au păzit pe Hussein înainte de executare (30 dec. 2006). Pentru că aveau copii la vremea aia, gardienii au avut parte de istorisiri din viaţa de tată a lui Saddam. Poveştile împărtăşite au fost multe, însă una dintre ele le-a rămas gardienilor în cap. Una tristă, pe care Saddam ar regreta-o probabil şi acum dacă ar mai trăi.

    IATĂ AICI CEL MAI TRIST EPISOD DIN VIAŢA DE TATĂ A LUI SADDAM. A TREBUIT SĂ FACĂ ASTA SUB OCHII FIULUI