BusinessMagazin

Tag: economia romaneasca

  • Opinie Rareş Măcinică, MBA managing director Lagermax AED Romania: Transport, Logistică & Strategie

    Chiar dacă este un domeniu provocator şi plin de dinamism, nu a fost ocolit de problemele crizei financiară. Anii 2009 – 2010 au reprezentat o perioadă dificilă pentru companiile de transport şi logistică, totuşi benefică atât pentru piaţa în sine, dar mai ales pentru clienţii cărora li se adresează. Dacă înainte de criză eforturile firmelor din domeniu de a-şi creşte veniturile nu erau foarte mari şi nici nu erau bazate pe anumite criterii de management sau performanţă, de altfel noţiuni necunoscute pentru multe dintre ele, situaţia s-a schimbat radical după primii ani de criză.

    Acum, pentru a-şi menţine competitivitatea, trebuie să integreze decizii bazate pe eficienţă, productivitate, flexibilitate sau inovaţie. De ce? Pentru că a crescut tendinţa de specializare a firmelor de transport, odată cu cerinţa clienţilor pentru un nivel ridicat de calitate în serviciile prestate, măsurat în contracte prin KPIs (Key Performance Indicators %) şi un sistem de bonus malus prin care eşti bonusat dacă depăşeşti targetul de performanţă sau, în caz contrar, eşti penalizat. Indicatorii de performanţă se referă cel mai adesea la livrările on time (OTD – On Time Delivery), numărul de daune în timpul transportului sau numărul de comenzi pregătite corect. În general se consideră Normal Level între 99%-100%, Danger Area (Corrective Action required) între 97%-99% şi Low Level sub 97%. Penalizarea se face cu diferenţă până la 100% din factura de transport.

    Însă criteriile de performanţă (KPIs) sunt doar o parte din scoring-ul calculat de clienţi pentru a valida ca furnizor o companie de transport. Preţul este desigur cel mai important, însă nu este singurul criteriu de selecţie şi este completat de: experienţa similară în industria în care activează clientul, situaţia financiară, vechimea flotei, dovada trainingurilor pentru şoferi, nivelul de echipare al depozitelor. Sunt clienţi care, de exemplu, limitează cheltuielile de transport la maxim 30% din cifra de afaceri a partenerului de transport. Mai mult, se fac audituri din partea clienţilor în cadrul licitaţiilor. Sunt industrii cu cerinţe extrem de stricte, de exemplu farma sau automotive, unde eventualele erori ale operatorului logistic pot duce la probleme grave în cadrul lanţului de aprovizionare: întreruperea liniilor de producţie în uzinele producătoare de autoturisme, medicamentele transportate necorespunzator pot fi dăunătoare pentru sănătatea oamenilor şi pot crea o imagine negativă a companiei importatoare sau distribuitoare şi, implicit, pierderi financiare şi consecinţe legale.

    Iată ce schimbări majore trebuie luate în considerare de firmele de transport pentru a putea deveni competitive şi a fi selectate în calitate de furnizori de servicii logistice. Cum vor reuşi să dobândească avantaj competitiv? Ce transformări organizaţionale, ce teorii manageriale au nevoie să introducă în analiza business-ului pentru a câştiga cotă de piaţă, reputaţie constantă şi stabilitate?

    Iată şi răspunsurile: în primul rând trebuie să pornim de la o Strategie. O Strategie se bazează pe premisele că viitorul nu mai poate fi prevăzut cu suficientă acurateţe şi că beneficiile pe termen lung nu sunt mai importante decât cele pe termen scurt. Valoarea Strategiei constă în originalitate, consistenţă, considerarea şi evaluarea riscurilor şi flexibilitate la schimbările imprevizibile din mediului extern. De asemenea, are nevoie să ia în considerare interesele, nu întotdeauna convergente, ale stakeholder-ilor, un alt element de noutate prezent în piaţa de transport, datorită creşterii nevoilor de finanţare, de asociere sau de fuziune. Fie că vorbim de owner-i, fie că vorbim de fonduri de investiţii, creditori, furnizori – clienţi (exemplu decalajul termenelor de plată şi provocările implicite ale cash flow-ului) sau de manageri.    

    Implementarea cu succes a unei strategii eficiente trebuie obligatoriu să conţină trei elemente: unicitate (ce nu are competiţia), competenţă (ce nu poate competiţia) şi preferabilitate (ce poţi face mai bine decât competiţia). Toate acestea vor determina alegerea surselor sau deciziilor de poziţionare care pot duce la avantaj competitiv: focus spre profitabiliate, cotă de piaţă, superioritate tehnică (camioane de ultimă generaţie, echipamente moderne pentru depozite), inovaţie (augmented reality în logistică) sau poate o strategie low cost. Analiza mediului extern este iarăşi extrem de utilă având în vedere instabilitatea lui.

    Folosirea PEST-ului (Politic, Economic, Social, Tehnologic) nu ne va feri de suprize, dar cel puţin ne obligă să evaluăm şi să controlăm riscul: de exemplu fluctuaţia cursului valutar are un impact direct şi semnificativ în marjele de profit ale importatorilor din China, creşterea accizelor combustibilului în condiţiile în care ponderea lui în totalul costurilor transportatorilor este de peste 40%, posibila impozitare a diurnelor cu efect imediat în creşterea tarifelor de transport, aspecte legate de protejarea mediului şi impunerea unor norme antipoluante necesită investiţii suplimentare în echiparea camioanelor.

    O strategie competitivă va lua în considerare şi decizii de make or buy. Avem nevoie de flotă proprie sau subcontractăm? În Distribuţie de exemplu, face mai mult sens în baza unor volume garantate să foloseşti flotă proprie. În Depozitare majoritatea operatorilor logistici închiriază spaţiile. De asemenea, un audit intern este obligatoriu când stabilim o strategie. În urma acestuia putem afla răspunsuri la întrebări de ce cumpără clienţii de la noi, de ce cumpără clienţii de la competiţie, ce resurse au competitorii şi noi nu le avem, care sunt „driver-urile” pentru profit şi multe altele. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul analizele financiare: Return on Capital Employed, Net Cash Flow, analiza Break Even…

    În concluzie, piaţa de transport şi logistică este într-o continuă evoluţie nu numai din punct de vedere al numărului de firme sau al cifrei de afaceri, dar mai ales din punct de vedere al trecerii de la un tip de management primar, la unul de tip transformaţional, bazat pe concepte noi, dezvoltate prin viziune, management-ul riscului, management-ul schimbării, introducerea analizelor financiare în planurile de dezvoltare, focus spre motivarea şi dezvotarea angajaţilor, toate acestea integrate într-o strategie consistentă, sustenabilă şi validă. Iar motto-ul definitoriu al celei mai bune strategii este: „să faci ceva complet diferit”!

  • Românii au bani doar pentru cheltuielile zilnice şi astfel nu au apetit de consum

    Veniturile românilor le ajung acestora doar pentru a-şi acoperi nevoile de zi cu zi, astfel că dorinţa de a investi în lucruri noi rămâne scăzută, deşi eco­nomia din România înregistrează una dintre cele mai mai mari creşteri din Uniunea Europeană (UE), arată studiul companiei de cercetare de piaţă GfK Climatul de consum Europa în 15 ţări europene.

    „Anul trecut, economia românească a înregistrat progrese. În al doilea trimestru al anului 2015, pro­du­sul intern brut a înregistrat o valoare cu 3,3 pro­cente mai mare faţă de cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent. Deşi previziunile economice în trimestrul al treilea au scăzut cu 2,8 puncte, până la nivelul actual de 18,5 puncte, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut s-a înregistrat o creştere semnificativă de aproape 15 puncte a climatului de consum“, spun reprezentanţii GfK.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Marile schisme

    Când spun marile schisme mă refer, desigur, la separarea dintre politic şi mediul de afaceri, dar şi la cea dintre patronul clientelar şi patronul întreprinzător. Nici politicul, nici patronul clientelar nu au prea mult a se sinchisi de valoarea taxelor sau de impozitarea muncii, iar creşterea consumului, rezultatul reducerii TVA în piaţă este doar un panaceu, pentru că răspunsul adevărat ar fi crearea de noi companii, noi investiţii şi noi locuri de muncă.

    Recent, un prieten, antreprenor din 1990, mi-a trimis un text care explică foarte bine, aşa cum doar un antreprenor pursânge o poate face, schismele de care vorbesc; o să reproduc cât mai mult din textul său:
    „Numeroase speranţe au fost puse în noua clasă antreprenorială din România. Din păcate însă, o multitudine de condiţii sociale şi politice fac ca aceste speranţe să nu aibă temei. În primul rând este vorba de specificul clasei antreprenoriale. Aceasta este împărţită în două categorii distincte: patronul întreprinzător şi patronul clientelar.

    Patronii întreprinzători sunt numiţi în general capitalişti. Imaginea lor continuă să fie aceea a unor exploatatori. Ei sunt consideraţi principalii vinovaţi de existenţa salariilor mici şi a şomajului; ei sunt hoţii îmbogăţiţi peste noapte; ei sunt cei care trăiesc bine pe spinarea celorlalţi. Fără îndoială că în anumite cazuri astfel de aprecieri snt corecte. Însă generalizarea lor este departe de a reprezenta un adevăr. În ciuda celor afirmate de economişti de peste 100 de ani, patronii întreprinzători nu cumpără forţă de muncă, ci surse de profit.

    Fiecare nou angajat este evaluat în funcţie de profitul pe care îl poate genera, mai degrabă decât în funcţie de munca pe care o poate depune. Cu alte cuvinte, nu munca în sine este valorizată, ci munca profitabilă. Patronul întreprinzător se loveşte în activitatea sa de aparatul birocratic extins sau de taxe şi impozite excesive şi prost concepute, care nu sunt generate de activitatea sa directă.

    Cred cu tărie că una din cele mai importante anomalii ale tranziţiei noastre spre economia de piaţă rămâne statul.

    Patronul clientelar a folosit singura formă de supravieţuire, şi anume alianţa cu aparatul politico-administrativ. Întreprinzătorii care au rezistat în timp s-au conformat acestei reguli nescrise, o regulă de fier într-un amalgam de acte normative fără noimă. Este rezultatul unui efort colectiv de adaptare a clasei antreprenoriale la un mediu ostil. Următoarea generaţie de patroni ar putea inventa o altă regulă, mai eficientă, mai puţin costisitoare. Până atunci însă, între ideea de afacere, sursa de finanţare şi piaţă se va interpune în continuare acelaşi şir de integratori hămesiţi, imposibil de ocolit. A-i ignora echivalează cu înmormântarea oricărui proiect.

    Simbioza dintre demnitarii statului şi capitalul privat în formare pare a se eterniza în stil sud-american. Cu trecerea timpului şi răcirea entuziasmului popular pentru ştampila de vot, succesul politic a devenit independent de bani. S-ar putea ca după următoarea campanie electorală finanţatorii să nu mai considere sumele date ca o taxă de protecţie, ci mai degrabă o cheltuială de personal. Relaţia rămâne, cu roluri inversate. Aristocraţii de partid au toate şansele să fie, incognito, amploaiaţi de lux la firme cu forţă financiară.

    Dar cel mai important motiv de incompatibilitate dintre fragilul model de piaţă liberă dorit de toată lumea şi cel clientelar-fraudulos prevalent astăzi constă în caracterul extrem de strâns al resurselor pentru care ele concurează. Regularizarea unei pieţe libere şi transparente, ca să nu mai vorbim de măsurile active de încurajare a ei, presupun cheltuieli substanţiale de buget, de pildă cele presupuse de reforma politicilor şi administraţiei fiscale; dar tot bugetul este sursa ultimă din care provine bogăţia ilicită, iar restrângerea economiei libere este dictată de nevoia de conservare a mecanismelor capitalismului clientelar.

    Ne dorim să avem cât mai mulţi antreprenori activi în decizie, fără să respingem managerii şi tehnocraţii profesionişti. Ca urmare, patronatele cu o reală vocaţie pentru interesele economice şi sociale ale României trebuie să fie constituite, în primul rând, din proprietari adevăraţi şi nu «patroni care administrează sau utilizează capital».“

    Iuliu îmi spune că a scris aceste rânduri în momentul în care mai credea că se poate schimba ceva; înţeleg că acum s-a resemnat. Chiar, oare s-o mai putea schimba ceva?

    Clarobscurul cred că este termenul din pictură ce se potriveşte cu acest text, aşa că ilustrez cu „Băiat aprinzând o lumânare“ de El Greco.


     

  • ZF a lansat primul atlas economic al României

    După o creştere marginală în ultimii ani şi cu o administraţie pe care clasa de business nu se poate baza, România are nevoie de un plan pe termen lung.

    La 25 de ani de la Revoluţie, România are un PIB per capita la o cincime faţă de statele din Vestul Europei, o creştere economică estimată la 2,2%, doar două companii cu acţionariat local în top 100 exportatori, jumătate din populaţia aptă de muncă angajată, şi un sistem de educaţie şi sănătate în cădere liberă.

    Antreprenorii abia mai pot fi identificaţi pe harta businessului local, iar resursele au ajuns să fie exportate sub formă brută, în timp ce în domeniul resurselor umane România a ajuns un simplu furnizor de forţă de muncă necalificată.

    În aceste condiţii, Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5% creştere economică“, prin care a mobilizat clasa de business autohtonă -antreprenorii şi companiile Ð pentru a crea o platformă de relansare economică, obiectivul fiind de a pune pe masă un plan coerent de măsuri ce ar asigura convergenţa economiei româneşti şi trecerea la euro în 2019.

  • Dumitraşcu: Vânzarea pachetului majoritar la Electrica pe bursă nu a fost impusă “din afară”

     “Nu ne-a impus nimeni din afară să facem o listare majoritară a Electrica. Asta i se datorează primului ministru, pentru ca el îşi dorea să dăm un semnal clar de restructurare a economiei româneşti”, a spus vineri Dumitraşcu cu ocazia începerii tranzacţionării la bursă a acţiunilor Electrica.

    Guvernul s-a angajat faţă de FMI să vândă pe bursă, prin ofertă publică iniţială, pachetul majoritar la distribuitorul de energie Electrica.

    Secretarul de stat în Departamentul pentru Energie Karoly Borbely a afirmat că listarea Electrica la bursele din Bucureşti şi Londra este “un moment istoric” şi a arătat că vrea, ca prin această operaţiune, România să fie “upgradată” la nivelul de economie emergentă, astfel încât să fie atrase mai multe investiţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Leul ignoră tensiunile din Ucraina şi urcă la maximul ultimelor şase luni faţă de euro

    Leul revine pe radarele investitorilor pe fondul creş­terii economice consistente, estimată la 3-4% în primul trimestru, iar cursul de schimb a ajuns la un minim al ultimelor şase luni, în ciuda tensiunilor politice din regiune. BNR a publicat vineri un curs oficial de 4,4340 lei/euro, un nivel care nu mai fusese atins din noiembrie anul trecut.

    Aşteptările analiştilor sunt pozitive şi pentru perioada următoare.

    „Chiar dacă mişcarea agenţiei Moody’s (trecerea perspectivei ratingului suvern al României de la «negativ» la «stabil» – n.red.) nu a avut un impact major asupra pieţelor financiare, reevaluarea ratingului programată de S&P pe 16 mai ar putea fi mai interesantă. O modificare în sus a ratingului ar putea îmbunătăţi semnificativ apetitul investitorilor pentru active în lei“, consideră Anca Jelea, analist al Raiffeisen Bank.

    Aprecierea leului reduce povara clienţilor cu credite în valută şi ar putea domoli creşterea aşteptată a ratei infla­ţiei, după introducerea accizei suplimentare la carburanţi în luna aprilie, dar pe de altă parte are un impact negativ asupra exporturilor, care au fost principalul motor al avansului economiei cu 3,5% anul trecut.

    Leul a avut vineri una dintre cele mai bune şedinţe de tranzacţionare din ultimul an şi a consemnat un avans de doi bani faţă de euro. Aceasta înseam­nă circa jumătate din terenul câştigat de moneda naţională în ultimele două săptămâni, de aproape un procent.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Mesajul şefului Fondului Proprietatea pentru români: Învăţaţi să faceţi bani!

    Dacă ar fi să se imagineze încă o dată ca proaspăt venit în România, Greg Konieczny glumeşte că primul lucru pe care l-ar face ar fi probabil să afle rezultatele meciurilor de fotbal; pasiunea de fotbalist amator în tinereţe a făcut, de altfel, ca printre puţinele cuvinte româneşti pe care le ştie să se numere şi câţiva termeni din jargonul fotbalistic, pe lângă primul cuvânt învăţat aici – „mulţumesc„. Konieczny a ajuns aici prima dată în 1996-97, când bursa era în plin boom, şi de atunci cam în fiecare an a venit să caute companii în care Franklin Templeton să investească.

    Din 2010 însă, când Franklin Templeton a devenit administratorul Fondului Proprietatea, a început să cunoască mai bine „cultura şi culoarea locală„. Iar percepţia lui a fost influenţată, nu în cel mai fericit mod, de faptul că a avut de-a face foarte mult cu funcţionari ai statului. „Nu am înţeles la momentul respectiv, când am preluat mandatul de administrator, cât de jos era de fapt punctul de pornire: ne făcusem temele în materie de cercetare a pieţei, discutasem cu companii, cu acţionari, dar înţelegi cu adevărat situaţia numai când începi să te ocupi zilnic de o activitate, să ai răspunderea ei directă. Şi n-a fost poate chiar un şoc, dar sigur situaţia pe care am găsit-o a fost sub aşteptările noastre.„

    Konieczny se referă în primul rând la guvernanţa corporativă, la calitatea culturii din companiile controlate de stat şi la interferenţa din partea guvernului ori a „diferitelor forţe din jurul guvernului„ în conducerea acestor companii. De pildă, la prima întâlnire cu directorul Hidroelectrica, Mihai David, nu a fost o discuţie clasică de prezentare a companiei, ci de explicaţii pe marginea contractelor speciale de livrare a energiei; astfel de discuţii l-au lămurit că marile companii de stat nu erau conduse ca nişte entităţi independente, centrate pe profit, ci prin executarea unor ordine de la oameni din guvern. „Cea mai mare problemă a fost ca aceşti manageri să conştientizeze că răspund faţă de companiile lor şi că nu sunt intangibili doar fiindcă execută nişte ordine de la anumiţi miniştri sau persoane din aparatul guvernamental„, spune Konieczny.

    Faţă de situaţia din urmă cu trei ani, acum lucrurile nu sunt ideale, dar sunt „mult, mult mai bune„, cel puţin la majoritatea companiilor din portofoliul Fondului, unde nu mai există idei sau proiecte care să afecteze negativ companiile, iar guvernul este mult mai precaut, „ceea ce e un progres„.

    În ceea ce-l priveşte, consideră că deciziile cele mai bune luate ca manager au fost de a reorienta strategia de la iniţierea de noi achiziţii de acţiuni spre concentrarea pe maximizarea valorii portofoliului existent, prin implicarea activă în ameliorarea standardelor de administrare a companiilor din portofoliul FP, prin programele de răscumpărare a acţiunilor proprii în vederea anulării lor ulterioare şi prin programele de distribuţie de numerar către acţionari, în urma reducerii capitalului social. Atât răscumpărările de acţiuni, cât şi distribuţia de numerar către acţionari vizează diminuarea discountului la care se tranzacţionează acţiunile Fondului faţă de valoarea activului net.

    „Majoritatea managerilor de fonduri vor să crească fondurile, să le facă mai mari, în timp ce noi am luat decizia opusă, ca Fondul să devină mai mic. Avem doi parametri, valoarea activului şi preţul acţiunii: dacă decalajul dintre ei este prea mare, trebuie să luăm cea mai bună decizie în folosul acţionarilor, urmând ca abia după reducerea discountului să luăm în considerare noi investiţii în alte companii„, rezumă Konieczny.

    La momentul listării Fondului, în 2011, discountul era de peste 60%, în timp ce acum este de 32-33%, iar intenţia FT este ca procesul să continue, în condiţiile extinderii bazei de investitori şi a cererii de acţiuni ale Fondului, atât la bursa din Bucureşti, cât şi odată cu listarea secundară de la Londra programată pentru acest an.

  • Opinie Dragoş Pătroi: Perspectivele economice ale anului 2014

    – alegerile europarlamentare şi cele prezidenţiale, fapt ce va orienta atenţia şi preocupările decidenţilor publici către activităţile politice, de tip electoral. În aceste condiţii, este de aşteptat (evident, nu şi de dorit!) ca implementarea unor măsuri pragmatice în sectorul economic să fie alterată de luarea unor decizii emoţionale (pur electorale şi fără suport real în economie), cum ar fi – spre exemplu – canalizarea resurselor financiare publice mai mult către cheltuieli sociale şi mai puţin spre investiţii.

    – obligaţia de rambursare a sumei de aproximativ
    5,6 miliarde euro aferente serviciului datoriei publice, care – deşi nu reprezintă un vârf de sarcină – constituie totuşi un efort major, mai ales în condiţiile în care nu putem vorbi încă de o creştere economică sustenabilă, care să garanteze un flux constant de resurse către bugetul general consolidat.

    În lipsa unor măsuri curajoase şi radicale care să încurajeze sectorul investiţional, este de aşteptat să asistăm la o încetinire a ritmului de creştere a PIB-ului (comparativ cu anul 2013), cu menţinerea totuşi – mai mult din inerţie – a unui trend pozitiv (dar undeva până în 1%). În măsura în care perspectivele de revenire ale cererii interne nu sunt dintre cele mai optimiste – în special la nivelul nu al tendinţei, ci al solvabilităţii acesteia – probabil că această creştere economică va fi susţinută de cererea externă, fapt ce se va concretiza printr-o creştere, destul de fragilă, la nivelul valoric al exporturilor.

    Această uşoară creştere la nivelul valoric al exporturilor, analizată în mod corelativ cu obligaţia de rambursare a serviciului datoriei publice şi fără a înregistra modificări majore la nivelul comportamental al consumatorilor (intern versus import), va stabiliza probabil cursul de schimb valutar (pe fondul unei uşoare devalorizări), undeva în jurul valorii de 4,7 lei / euro.

    În circumstanţele date, totul va depinde de atitudinea guvernului în promovarea şi satisfacerea unor pomeni electorale în schimbul voturilor. Îmi place să cred că actualul cabinet are discernământul necesar şi nu va sacrifica actuala stabilitate relativă la nivel macroeconomic de dragul câtorva procente în plus la alegeri. Modul de structurare a bugetului de stat pe anul 2014 – atât la nivelul veniturilor, cât şi al cheltuielilor – mă îndreptăţeşte să fiu optimist, mai ales din perspectiva continuării procesului de restructurare la nivelul redimensionării aparatului bugetar.

    Scăderea constantă, pe parcursul întregului an 2013, a nivelului dobânzii de refinanţare a BNR (până la un nivel de 4,25%, valabil din 6 noiembrie 2013) nu cred că va avea efectul constant în accesarea de credite, orientate spre noi investiţii. În lipsa dacă nu a unei relaxări fiscale, măcar a unei predictibilităţi a legislaţiei fiscale, este de aşteptat o oarecare expectativă în care să se afle investitorii, chiar şi din perspectiva deznodământului electoral (fără a asista la intrări sau ieşiri masive de capital la nivelul investiţiilor directe, autohtone sau străine). Mai mult chiar, cred că va continua, şi în anul 2014, tendinţa de pressing suplimentar pe încasările bugetare, fapt ce se va concretiza prin posibile majorări discrete de impozite (cum ar fi reducerea unor sume deductibile din bazele impozabile), fară efecte vizibile la nivelul percepţiei publice imediate, şi astfel de natură a preîntâmpina tulburări sociale masive, mai ales într-un an electoral.

    Pe de altă parte, să nu uităm că economia românească este cuplată la economia Comunităţii Europene şi nu poate urma decât trendul evolutiv general al acesteia – de stagnare în principal şi de mici revirimente sectoriale.

    Pericolul în anul 2014 va veni din partea fenomenului inflaţionist. Pe fondul introducerii sau creşterii (directe sau indirecte) de noi impozite şi taxe, precum şi al majorării tarifelor la unele utilităţi, evident vor apărea revendicări salariale (mai mult sau mai puţin justificate, dar asta e deja altă discuţie), din dorinţa populaţiei de conservare a puterii de cumpărare. În acest context, în măsura în care ritmul de creştere a veniturilor populaţiei (per ansamblu, indiferent de forma sub care se realizează) va devansa ritmul de creştere a productivităţii, diferenţa aferentă ne putem aştepta să fie acoperită inclusiv prin aruncarea pe piaţă a aşa-numiţilor bani fierbinţi (în speţă, emisiunea monetară fără acoperire).

    În opinia mea, perspectivele economice ale anului 2014 depind, în mod esenţial, de capacitatea şi de disponibilitatea executivului de a sacrifica chiar ţintele de deficit bugetar, cu scopul însă de a reporni motoarele economiei, prin suplimentarea cererii interne guvernamentale (la nivel investiţional, evident). E singura şansă, deoarece sectorul privat nu mai are puterea să o facă, chiar cu riscul de a nu trece clasa, când ne va scoate FMI-ul la tablă, să ne întrebe dacă ne-am făcut lecţiile!

    DRAGOŞ PĂTROI (consultant fiscal, cadru universitar asociat ASE Bucureşti)

  • TOPUL celor mai importante şi performante companii din economia românească

     Scoringul utilizat în analiză ţine cont de cei mai relevanţi indicatori financiari, cum ar fi nivelul vânzărilor, creşterea EBITDA şi alţi indicatori financiari calculaţi pe baza contului de profit şi pierdere şi a bilanţului contabil, dar şi indicatori non-financiari. Printre cele mai importante aspecte non-financiare luate în considerare au fost: numărul de angajaţi, tipul companiilor (listate sau nelistate, companii mari sau întreprinderi mici şi mijlocii), eforturile de responsabilitate corporativă şi dezvoltarea unui brand local, potrivit unui comunicat al E&Y România.

    Cele cinci companii menţionate au obţinut cele mai mari scoringuri, de 4.050 şi 3.963.

    Top 300 cele mai importante şi performante companii este împărţit în trei categorii: cele cu afaceri anuale de peste 2,5 miliarde lei, cele cu afaceri între 1 şi 2,5 miliarde lei şi cele cu afaceri sub un miliard lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coface: Dispariţia a 111.000 de firme în acest an anulează efectul înmatriculărilor din 2011-2012

     Companiile care şi-au intrerupt activitatea în acest an aveau o vechime în economie de circa zece ani, iar anul trecut cumulau circa 246.700 de angajaţi, mai mult cu 10% decât aveau firmele nou înfiinţate în anii 2011 şi 2012, în total, potrivit datelor Coface.

    “Anul 2013 a avut un efect de anulare a unei activităţi noi de doi ani, ceea ce este foarte îngrijorător pentru ca economia românească nu se regenerează”, a declarat marţi directorul general al Coface, Constantin Coman, într-o conferinţă de presă.

    Companiile care şi-au înrerupt activitatea au cumulat datorii totale de 121 miliarde lei, cu active imobilizate de 43 miliarde lei. Din totalul acestora, 52% au fost radiate, 17% au intrat în insolvenţă, 16% au fost dizolvate, iar 15% suspendate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro