Tag: drepturi

  • Se lansează o nouă criptomonedă! Acţiunile companiei-gigant din spatele ei s-au DUBLAT după anunţ

    Anunţul companiei vinee pe fondul interesului tot mai mare al investitorilor pentru monedele virtuale ăi tehnologia ce le însoţeşte.

    Kokak, care în urmă cu ani era sinonimul pentru filmul fotografic, a ieşit din faliment în 2013, după ce a vândut o mare parte din patentele pe care le deţinea companiilor Apple şi Microsoft. Compania se concentrează acum pe fotografie digitală şi tipărit.

    Acţiunile companiei au crescut la New York de la 3,70 dolari la 6,80 dolari, stabilind valoarea de piaţă a companiei la 289,5 milioane de dolari.

  • Klaus Iohannis a promulgat Legea prin care se înfiinţează Avocatul Copilului

    „Domeniul privind apărarea, protecţia şi promovarea drepturilor copilului este coordonat de un adjunct al avocatului Poporului, denumit în continuare Avocatul Copilului. Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acţionează în scopul promovării şi protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susţine şi încurajează respectarea şi promovarea drepturilor copiilor”, se arată în textul legislativ.

    Senatul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului în 11 decembrie 2017, în calitate de for decizional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pacienţi: Plătim taxe şi nu avem drepturi.Este o bătaie de joc ce se întamplă în România

    Pacienţii care au venit miercuri dimineaţă la dispensare şi la cabinetele medicilor de familie au avut de înfruntat protestul cadrelor medicale, nemulţumite de birocratizarea sistemului de sănătate. Chiar dacă doctorii au anunţat că nu vor elibera reţete compensate şi bilete de trimiteri, oamenii care au avut nevoie de servicii medicale nu s-au dezarmat şi s-au aşezat în faţa cabinetelor medicale.

    Evident, decizia medicilor de a protesta nu a fost văzută cu ochi buni de pacienţi.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Situaţie DISPERATĂ în Polonia: Consiliul UE vrea să le suspende dreptul de vot. Urmează România?

    “În pofida eforturilor repetate din ultimii doi ani pentru implicarea autorităţilor poloneze într-un dialog constructiv în cadrul reglementărilor privind statul de drept, Comisia Europeană a concluzionat astăzi că există un risc clar privind încălcarea normelor statului de drept în Polonia. Reformele judiciare din Polonia au avut ca efect trecerea sistemului judiciar sub controlul politic al majorităţii parlamentare. În lipsa independenţei judiciare, apar serioase semne de întrebare privind aplicarea în mod eficient a legislaţiei europene, de la protejarea investiţiilor la recunoaşterea reciprocă a deciziilor în domenii diverse, de genul disputelor privind custodia asupra copiilor şi punerea în aplicare a mandatelor europene de arestare”, a anunţat miercuri Executivul Uniunii Europene.

    “Prin urmare, Comisia Europeană propune Consiliului UE adoptarea unei decizii în virtutea Articolului 7(1) al Tratatului Uniunii Europene”, precizează instituţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protest al magistraţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti faţă de modificările din Justiţie

    Unii dintre magistraţi ţin în mână Constituţia României.

    “Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, este mesajul scris pe pancartele participanţilor.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consumatorii români pot să citească de acum informaţii despre drepturile lor de pe o platformă online

    “Ideea unei astfel de platfomă a plecat de la o nevoie şi aceea de a naviga în comerţul modern în mod informat şi de a restabili echilibrul între consumator şi comerciant. L-am gândit tocmai pentru a facilita puntea dintre consumator şi comerciant. Cu toţii suntem zilnic confruntaţi cu foarte multe informaţii în experienţa de consumator şi întelegem că este o problemă generalizată în România”, a spus Adrian Iordache, purtător de cuvânt al Asociaţiei Sută la Sută Românesc.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cuzin Toma, live de la CREDIDAM: ”De 6 luni aştept să-mi justifice nişte bani pe care mi-i fură”

    Toma Cuzin a transmis primul live pe Facebook din noul sediu al CREDIDAM. „De două ore încerc să vorbesc cu domnul Gheorghiu şi de câte ori încerc să aflu formula de calcul după care se împart banii artiştilor, domnul Ştefan Gheorghiu cheamă Poliţia”, a spus Cuzin Toma.

    Ştefan Gheorghiu, directorul CREDIDAM, nu a ieşit din biroul său şi nu a vrut să-i răspundă lui Cuzin Toma la întrebări.

    „De şase luni, aştept să-mi justifice nişte bani pe care mi-i fură. Poate ştie Poliţia formula de calcul”, continuă actorul.

    „Aveţi obligaţia să ne explicaţi. Nu vă e ruşine! Doamna contabil susţine că nu trebuie să ne explice nouă. Este incredibil aşa ceva, oameni buni!”, spune Cuzin Toma în videoclipul publicat luni pe pagina de Facebook, adăugând că are deja trei procese cu asociaţia şi ar putea să mai deschidă unul.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro

  • Asociaţia Sută la Sută Românesc a lansat platforma Tribuna Consumatorilor

    Proiectul este singura platformă online care înglobează informaţii şi corecte pentru toate tipurile de consumatori. Fiecare dintre cele patru arii acoperite – tehnologie, bani, casă şi familie, auto şi călătorii – cuprinde subdivizii cu informaţii practice şi răspunsuri la întrebările cele mai frecvent întâlnite în rândul consumatorilor.


    Proiectul beneficiază şi de sprijinul unor instituţii de stat cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, precum Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) şi a unei serii de asociaţii şi instituţii reprezentative din diferite domenii de activitate, primii parteneri în cadrul proiectului fiind: Asociaţia Presei Agricole din România (APAR), Asociaţia Română a Magazinelor Online (ARMO), Centrul de Soluţionare Alternativă a Litgiilor din Domeniul Bancar (CSALB), Institutul Bancar Român (IBR), Asociaţia Patronatelor din Industria Laptelui (APRIL), C.N.I.E.P Larex şi Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN).


    „Tribuna Consumatorilor va deveni, cu siguranţă, prima sursă la care consumatorul apelează atunci când are nevoie de informaţii cu privire la drepturile sale, fie că este vorba despre încheierea unei poliţie de asigurare , de accesarea unui împrumut bancar, achiziţionarea de electrocasnice şi nu numai. Am avut această iniţiativă după ce am constatat că furnizorii şi consumatorii au nevoie de o punte de comunicare prin care relaţia lor să se îmbunătăţească. Ştim că buna cunoaştere a drepturilor consumatorilor este un prim pas către întărirea acestei relaţii, contribuind semnificativ la calitatea serviciilor şi a produselor existente”, a declarat Adrian Iordache, iniţiator al proiectului. Conţinutul prezent pe Tribuna Consumatorilor va fi actualizat în permanenţă cu cele mai noi informaţii cu privire la drepturile consumatorilor.

  • Aviz favorabil pentru plata eşalonată către profesori a drepturilor salariale câştigate în instanţă

    Sumele din hotărârile judecătoreşti se vor achita 5% în 2018, în anul 2019 se plăteşte 10%, în anii 2020 şi 2021 – câte 25%, iar în anul 2022 – 35% din valoarea titlului executoriu.

    Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învătământului prevede că plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aviz favorabil pentru plata eşalonată către profesori a drepturilor salariale câştigate în instanţă

    Sumele din hotărârile judecătoreşti se vor achita 5% în 2018, în anul 2019 se plăteşte 10%, în anii 2020 şi 2021 – câte 25%, iar în anul 2022 – 35% din valoarea titlului executoriu.

    Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri în domeniul finanţării învătământului prevede că plata cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro