Tag: de

In lounge-ul minimalist al casei de avocatura Tuca, Zbarcea si Asociatii totul este cat se poate de serios, corect si business-like, asa cum se cade pentru o firma care a inregistrat in cel de-al doile an de existenta o cifra de afaceri de 8.7 mil. euro. Doar intr-un colt sta cuminte o sticla scumpa de whisky scotian pe care este scrisa o dedicatie. “Pentru Robert Rosu, ‘litigator-aligator’, a nu se deschide pana in data de 11 aprilie 2007.” Singura, povestea acestei sticle spune mai multe despre istoria si oamenii uneia dintre cele mai mari case de avocatura din tara decat toate brosurile informative imprastiate pe masa din lobby.
Florentin Tuca, managing partener si fondator al firmei, spune zambind: “Sticla asta sta aici de 2 ani de zile. Am daruit cate una la fel fiecaruia din cei 8 parteneri in ziua in care ne-am mutat in noul sediu. De atunci traditia a ramas sa deschidem in fiecare an, la aniversare, cate una, iar anul viitor este randul altui partener sa o inlocuiasca”. Desi se spune ca afacerile si sentimentele nu se amesteca mai mult decat apa si uleiul, prietenia care ii leaga pe asociatii casei de avocatura care a intermediat unele dintre cele mai mari deal-uri din ultimii ani este dupa parerea fondatorului cheia succesului lor. “Privind in urma si facand un bilant, pot spune ca cel mai mandru sunt de oamenii pe care ii am alaturi, partenerii mei”, spune Tuca. “Daca am avut succes, acesta s-a datorat echipei, fiindca singur nu as fi reusit. Fara ei probabil ca as fi apucat pe acelasi drum, insa as fi fost cu mult in urma. Si chiar daca pe fronton scrie Tuca, Zbarcea si Asociatii, eu tind sa cred ca partea cu Asociatii atarna mult mai greu.”

La rascruce de vocatii

Daca nu ar fi devenit avocat de succes, Florentin Tuca ar fi fost un profesor pasionat. “Principala mea vocatie este pedagogia. Pot spune ca avocatura a fost chiar pe planul doi. Am urmat liceul pedagogic, fiindca in acel moment era singurul din sistemul de invatamant care asigura o pregatire umanista si implinea si o cerinta extrem de importanta in acele vremuri, asigurand un post sigur dupa absolvire. In liceu, incepusem sa ma identific cu cativa dintre profesorii care constituiau un model pentru mine si ma vedeam deja predand. Spre sfarsitul liceului mi-am dat seama ca as vrea sa fac avocatura. Chiar daca matematica nu se numara printre pasiunile mele, ma fascina spiritul ei logic. Iar dreptul era singurul domeniu care imi satisfacea deopotriva pofta de cultura umanista si inclinatia pentru stiintele exacte si abordarea carteziana.”
Dupa facultate a urmat o perioada extrem de aglomerata si agitata in viata avocatului. “Eram student in anul 4 cand unul dintre profesorii dragi mie, Lucian Mihai, fostul presedinte al Curtii Constitutionale, mi-a incredintat atributiile de preparator universitar pentru studentii din anul 2 ai unei facultati particulare. Acest job mi-a oferit prilejul de a imbina pasiunea pentru pedagogie cu cea pentru drept si mi-a placut atat de mult, incat dupa facultate am ramas timp de 3 ani asistent universitar la catedra de Drept Civil al Universitatii Bucuresti. Dupa absolvire am fost recomandat de acelasi profesor ca ‘ucenic’ avocatului Gheorghe Musat si in 1993 am inceput sa lucrez la Musat si Asociatii. Perioada 1996-1999 a fost cea mai aglomerata din viata mea. Practicam avocatura la Musat si treceam din salile de tribunal in cele de meeting, apoi in salile de curs si biblioteca facultatii, in timp ce scriam cereri de chemare in judecata si articole pentru revistele de specialitate. A fost cea mai intensa perioada din viata mea profesionala.” Dupa trei ani de maraton Tuca si-a dat seama ca pentru a castiga cursa trebuie sa isi clarifice obiectivele. “In ’99 a trebuit sa aleg. Stiam ca ma pandeste riscul de a face prea multe odata si, inevitabil, sa ajung sa fac compromisuri in ceea ce priveste calitatea si implicarea mea. Momentul a coincis cu o perioada agitata, de consolidare si extindere a firmei de avocatura Musat si Asociatii, iar numarul de ore pe care le petreceam la facultate incepea sa se simta si sa devina impovarator. Facultatea imi rapea cel putin 4 ore pe zi, iar la serviciu stateam in medie intre 8 si 10 ore.” A ales avocatura in defavoarea unei cariere universitare, iar restul este istorie.

Celula de criza

Cariera lui Florentin Tuca a urmat apoi o traiectorie liniara, insa pronuntat ascendenta, pana cand a devenit un nume cu greutate in avocatura de afaceri si numarul doi intr-una din cele mai renumite case de avocatura de business. “La Musat am petrecut 12 ani, perioada in care am invatat foarte mult si o buna bucata de vreme m-am identificat cu eforturile de consolidare a firmei si a brandului Musat. Cea mai mare parte a cunostintelor si a experientei mele o datorez increderii si sprijinului lui Gheorghe Musat. El a fost pentru mine o persoana importanta, care m-a ajutat foarte mult si a investit foarte mult in mine.” Cu toate acestea locul 2 nu a fost suficient de bun pentru Tuca care in 2005 a decis ca a sosit momentul sa-si incerce fortele pe cont propriu. “Plecarea mea de la Musat si intemeierea propriei mele case de avocatura se datoreaza in cea mare masura nevoii de a construi ceva ca antreprenor. Este o diferenta foarte mare intre a fi numarul 2 intr-o firma cu renume si o pozitie fruntasa in top si a fi numarul 1 intr-o companie construita de la zero. Cand am luat hotararea de a pleca, impreuna cu cei 8 parteneri ai mei, scopul nostru clar era acela de a construi o firma de top. Am fost constienti ca visul nostru va cere multe sacrificii, insa ne-am inhamat de bunavoie la toate eforturile, greutatile si noptile nedormite care au venit la pachet cu acest obiectiv ambitios. Primul nostru sediu a fost o sala de conferinte de la World Trade Center si de acolo am unele dintre cele mai placute amintiri. Cele 3 saptamani petrecute acolo au ceva din efervescenta si agitatia unei celule de criza. Intre aceiasi pereti ne intalneam si cu clientii si cu arhitectii care ne proiectau viitorul sediu si cu tinerii care voiau sa se angajeze la noi. Toti cei 9 parteneri de astazi stateam atunci impreuna de dimineata pana seara, mancam impreuna, lucram impreuna, elaboram brandul impreuna si ne ocupam totodata si de logistica companiei. Daca eram prieteni si inainte, perioada aceea ne-a unit si mai mult si ne-a sudat ca echipa.”

Tranzactii la varf

Insa munca asidua de-abia incepea. Nici nu au apucat sa se mute in noul sediu si contractele au inceput sa curga. “Lucram la 10 proiecte in acelasi timp”, isi aminteste Tuca. “Ne-am implicat de la bun inceput in proiecte de anvergura care ne-au asigurat un an 2005 formidabil, insa a fost foarte greu, au fost zile si nopti la rand petrecute la birou. In acel an ne-am dublat efectivul de angajati pentru a putea face fata.” Insa momentul care a marcat intrarea casei de avocatura in randurile marilor nume ale avocaturii de business a survenit la doar cateva luni dupa infiintarea sa, atunci cand cei de la Deutsche Bank i-au ales sa ii reprezinte in procesul de privatizare a BCR. “Privatizarea BCR a fost un proiect care a contat enorm pentru noi din punctul de vedere al consacrarii numelui Tuca si Asociatii. Faptul ca favoritul acestei curse ne-a ales pe noi pentru a-l reprezenta in aceasta tranzactie a atarnat foarte greu in piata. Insa pretul platit pentru increderea care au avut-o in noi a fost un volum de munca foarte mare si multe zile si nopti pe baricade.” O alta tranzactie care a insemnat un Craciun intreg aproape petrecut la birou a fost vanzarea unor platforme petroliere ale Petrom, o tranzactie de peste 130 de milioane de euro, care a pus intreaga firma pe jar. Implicarea in privatizarea societatilor din domeniul energetic si a CEC, precum si in arbitraje internationale au facut din tanara casa de avocatura unul dintre cele mai mari nume din piata. Insa cum a reusit intr-un timp atat de scurt sa atraga cazuri atat de importante? “Echipa a convins. Desi nu aveam un brand cunoscut, eram 9 parteneri care veneam dintr-o firma de top si am recrutat printre cei mai buni oameni din piata. Clientii nu veneau la noi fiindca aveam un nume frumos sau un sediu cu vedere la mare, ci pentru ca stiau ca isi pot incredinta problemele in mainile unor profesionisti.”
In ceea ce priveste deal-urile intermediate, Tuca recunoaste ca nu se poate opri asupra unuia care sa fi atarnat mai greu decat celelalte, macar pentru faptul ca mai toate tranzactiile pe care firma sa de avocatura le-a intermediat au fost de un calibru foarte mare. Insa preferatele lui sunt cazurile complexe, cu o miza ridicata nu numai in ceea ce priveste businessul, ci si factorul uman. “Una dintre tranzactiile in care m-am implicat cel mai mult si care mi-a rapit o mare parte din timpul alocat familiei a fost rascumpararea pachetului de actiuni Daewoo. Cu toate ca acest caz m-a costat multe nopti petrecute la birou, acesta ramane unul dintre preferatele mele, deoarece a fost o tranzactie deosebit de complexa atat din punctul de vedere al problemelor juridice, dar si cu puternice implicatii sociale si cu o foarte mare importanta in ceea ce privea privatizarea ulterioara a DWAR Craiova.”

Cartografia vietii personale

“Profesia de avocat este fara indoiala una dintre cele mai stresante”, recunoaste Tuca. “Eu dorm putin, fiindca asa imi este firea. Insa trebuie sa recunosc ca la capitolul nopti de nesomn din motive profesionale am inceput sa fiu depasit in mod clar de colaboratorii nostri seniori care aspira la un parteneriat.” Timpul liber este o notiune destul de abstracta pentru un avocat si un businessman de top, insa dupa cele 12 ore pe care le petrece in birou Tuca incearca sa isi faca timp si pentru familie si pasiunile sale. “Pe masura ce firma s-a consolidat si a inceput sa stea singura in picioare, am inceput sa imi aduc aminte de cum arata timpul liber. Oricum pentru un partener la o case de avocatura timpul liber se rezuma la weekenduri si vacante. Ceea ce este axiomatic in meseria noastra. Atunci cand petreci cel putin 12 ore la birou si mai toate convorbirile telefonice sunt legate de business, iar timpul tau se imparte intre intalniri cu clientii, coordonarea avocatilor si problemele administrative inevitabile, pana si visele ajung sa iti fie confiscate de serviciu. E dificil sa tragi obloanele dupa ce ai terminat programul si sa zici: “asta e timpul meu liber!”. Insa oricat de putin timp ar avea la dispozitie, Tuca gaseste intotdeauna o ora pe zi pentru sport. “Daca este nevoie, dorm mai putin dimineata ca sa ajung la o partida de tenis sau la inot. Sportul nu mai este un moft pentru mine, a devenit o obisnuinta si nu ma simt bine daca nu ajung zilnic sa fac miscare.” “Pasiunea pentru sport a lui Tuca porneste din tinerete, atunci cand a cochetat cu fotbalul, ajungand chiar sa joace la o echipa de fotbal de juniori din divizia B timp de 2 ani, asta pana cand admiterea la facultate l-a determinat sa se opreasca si sa se concentreze asupra studiului. Iar printre celelalte pasiuni pentru care Tuca lupta sa-si mai faca timp din cand in cand se numara lectura si cartografia. “Daca deschid o carte intre paginile careia s-a ratacit si o harta, ajung sa petrec neobisnuit de mult timp studiind-o. Asa am ajuns sa-mi descopar pasiunea pentru harti si sa ajung chiar colectionar. Piesa de rezistenta a colectiei mele este o harta veche a Principatelor Romane, pe care mi-a facut-o cadou echipa de ziua mea.”
Iar cand vine vorba despre viata de familie a unui avocat de top, Tuca recunoaste ca aceasta este una dintre cele mai mari provocari careia trebuie sa ii faca fata. “Te obliga sa iti gasesti timp. Insa cu toate eforturile mele timpul petrecut cu familia se rezuma de obicei la weekenduri si vacante.” Una dintre solutiile gasite de avocat pentru a pastra cat mai mult legatura cu fiicele sale este e-mail-ul. “Am inceput sa comunic pe mail cu fiica mea cea mare. Are ca tema zilnica o compunere cu titlul: ‘ce am mai facut astazi’. Compunerea Irinei este unul dintre cele mai reconfortante momente ale zilei mele. Printre zecile de mesaje legate de chestiuni juridice sau administrative descopar o oaza de liniste si frumusete in e-mail-urile ei.”