Tag: daimler

  • În căutarea tinerilor cu bani. Daimler vrea să scadă media de vârstă a şoferului de Mercedes-Benz

    Vânzările liderului clasamentului, BMW, au urcat în perioada iulie-septembrie la peste jumătate de milion de unităţi, incluzând modelele MINI şi Rolls-Royce. Cea mai mare creştere dintre toţi producătorii, de 9%, a avut-o Mercedes, căruia noile modele lansate i-au adus o creştere de 431.000 a vânzărilor de Mercedes-Benz şi smart.

    După ce i-a suflat în ceafă în ultimele luni, Daimler a luat faţa grupului Volkswagen cu doar o mie de unităţi în plus şi se aşază pe mult râvnitul loc doi. De fapt, directorul general al Daimler, Dieter Zetsche, ameninţa încă din luna februarie rivalii de la BMW că le va fura poziţia de lider, pierdută în 2005, până la finele deceniului. Cifrele arată că primii paşi au fost deja făcuţi. Modelul coupé cu patru uşi CLA, lansat anul trecut, a contribuit semnificativ la creşterea popularităţii mărcii germane în rândul consumatorilor mai tineri. Potrivit analiştilor, CLA a ajutat Mercedes să se extindă dincolo de generaţia născută după război, către generaţiile X şi Y, şi a redus cu 10 ani vârsta medie a clienţilor faţă de modelul entry anterior, Clasa C.

    Analiştii de la IHS anticipau rezultatele pozitive ale Daimler încă din iarnă, mizând mai ales pe contribuţia decisivă a noului GLA în ”explozia„ vânzărilor, de peste 100.000 de unităţi anul viitor, însă reproşează fapul că întinerirea gamei putea veni mai devreme. Avansul înregistrat de Mercedes-Benz ar putea fi temporar, întrucât livrările de GLA nu le vor depăşi, cel mai probabil, pe cele de BMW X1 sau Audi Q3.

    De aceea, Audi ar putea recâştiga poziţia a doua în 2015, când va introduce un SUV de talie mai mică, Q1, potrivit estimărilor IHS. ”Acesta este riscul când aduci GLA pe piaţă la patru ani şi jumătate după X1. În unele cazuri, Mercedes-Benz a ajuns un pic prea târziu la petrecere“, comentează, de la Londra, Neil King, analist la Euromonitor. Lupta între cei trei giganţi este însă departe de a se fi terminat.

    Cel mai recent a intrat în joc noua clasă B, modelul care şi-a găsit din 2005 mai bine de 700.000 de clienţi. A doua generaţie de B Class, lansată în 2011 şi poziţionată mai aproape de gusturile segmentului de public tânăr, a adus grupului Daimler 380.000 de clienţi, ducând aşadar la un rezultat cumulat de peste un milion de maşini vândute. ”Noua clasă B este al patrulea jucător din seria de cinci noi modele lansate de Mercedes-Benz.

    După clasa A, CLA Coupé şi GLA, am aruncat în cursă cu mult înaintea competitorilor monovolumul clasa B facelift, model care va fi urmat în primăvară de CLA Shooting Brake, închizând portofoliul nostru cu o limuzină sport“, spune Nicole Baldisweiler, product manager pentru maşini compacte al Mercedes-Benz. Chiar dacă media de vârstă a şoferului de Mercedes este de 52 de ani, potrivit unui studiu R.L.Polk, oficialii pariază că cei cinci aşi scoşi din mânecă vor muşca serios din segmentul 20-30 de ani, devorat de mulţi ani doar de concurenţă.

  • Daimler vrea să şteargă praful de pe Mercedes Vito şi să îl aducă mai aproape de cifrele lui Sprinter

    “ÎN OCHII PUBLICULUI, NOUL VITO A FOST CÂTEODATĂ ECLIPSAT DE MODELUL SPRINTER. Dar cum cel din urmă a fost un stindard pentru noi, este oarecum de înţeles de ce s-a întâmplat. Oricum, vrem să schimbăm asta în viitor“, spunea Klaus Benzinger, într-o prezentare susţintă la fabrica de la Vitoria din Ţara Bascilor.

    În micuţul oraş industrial din nordul Spaniei, 3.500 de angajaţi lucrează la producţia modelelor Vito şi V-Class. Uzina de lângă Bilbao produce vehicule din 1954, fiind preluată de Daimler-Benz în 1981, şi este a doua cea mai importantă din lume în segmentul dubiţelor pentru grupul german, cu o capacitate anuală de peste 80.000 de unităţi.

    Salariul mediu al unui muncitor este de 1.600 de euro, putând ajunge la 2.000 de euro lunar pentru cei care lucrează şi în schimburi de noapte, fiind de mai bine de patru ori mai mare decât cel al unui angajat din uzina Dacia de la Mioveni. Daimler a investit la Vitoria 190 de milioane de euro pentru producţia noului model Vito, prima maşină din noua serie ieşind din fabrică în luna august.

    Lansat în urmă cu 18 ani, în 1996, modelul Vito a ajuns acum la cea de a treia generaţie. Intervalul de revizie a crescut de la 30.000 de kilometri la 40.000 de kilometri sau doi ani, în funcţie de modul de utilizare. La nivel mondial, 90% dintre autoutilitarele Mercedes-Benz Vito sunt deţinute de companii mici şi mijlocii, proprietarul fiind în multe dintre cazuri şi şofer.

    Preţul de pornire pentru noul model este de 18.000 de euro. Consumul de combustibil este mai mic cu până la 2,6 litri la suta de kilometri, însemnând economii de aproximativ 700 de euro la un rulaj anual de 20.000 de kilometri. Potrivit campaniei de marketing şi publicitate devenite virală pe internet, cu mai bine de două milioane de vizualizări, noul Vito este ”rodul iubirii„ dintre limuzina din clasa S şi camionul Actros, preluând o parte dintre tehnologia şi dotările din segmentul de turisme. Compania a vândut 1,2 milioane de unităţi din acest model până în prezent.

    Mercedes Vito are o capacitate de încărcare de până la 1.369 kg, însemnând cea mai mare sarcină utilă din clasa sa. Indiferent de varianta de motorizare. În medie, consumul de motorină este cu aproximativ 20 de procente mai mic decât în cazul variantei precedente. Vito dispune de o masă maximă admisă între 2,5 şi 3,2 tone.

    Vânzările Vito în România sunt estimate la câteva sute anual, în condiţiile în care modelul mai mare, Sprinter, domină piaţa, vânzările totale ale Mercedes-Benz în România trecând în 2013 de pragul de 1.500 de unităţi în segmentul vehiculelor comerciale uşoare, unde nemţii au o cotă de piaţă de aproximativ 25%. Pe piaţa auto locală, la fiecare maşină nou-vândută se comercializează în acest segment alte şapte la mâna a doua.

  • Transformarea Dacia. Una dinte cele mai nefiabile maşini din lume a ajuns la standardele internaţionale ale Renault

    Cea mai mare provocare a francezilor din momentul în care au preluat pachetul majoritar de acţiuni de la Automobile Dacia, în septembrie 1999, era acela de a transforma uzina din Mioveni într-una la standarde vest-europene, iar de la producţia unei maşini „naţionale“ să ajungă la una ce să poată fi exportată pe cele mai exigente pieţe auto din lume, cum ar fi Franţa, Germania sau Marea Britanie.

    „Din punctul de vedere al producţiei, Dacia aproape a închis acum decalajul faţă de restul uzinelor din cadrul Grupului Renault. Acum diferenţa în ceea ce priveşte performanţele sale, pornind de la calitate, productivitate la număr de angajaţi, dintre Mioveni şi cele mai performante uzine Renault este mai mică“, este de părere Nicolas Maure, directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie al Automobile Dacia. Maure a preluat conducerea Automobile Dacia la începutul acestui an, dar în România a mai lucrat între anii 2006 şi 2008 ca director pentru uzina producătoare de motoare şi cutii de viteze a francezilor de la Mioveni.

    Între anul 2000, primul întreg de la preluarea Automobile Dacia de către Renault, şi anul record 2013, afacerile companiei au urcat de 18 ori, iar producţia de şapte ori, în timp ce numărul angajaţilor a rămas aproape acelaşi. În jurul Mioveniului a fost dezvoltată o adevărată industrie.

    Seria recordurilor stabilite de Automobile Dacia în 2013 continuă cu cifra de afaceri de 4,16 miliarde de euro, în creştere cu 45% comparativ cu 2012, în timp ce businessul total al Grupului Renault în România se apropie puternic de pragul de 5 miliarde de euro, faţă de 3,92 miliarde de euro în 2012. Cifra include toate diviziile grupului francez în România, de la Renault Commercial Roumanie, divizia de importuri şi vânzări pentru mărcile Dacia, Renault şi Nissan, la uzinele producătoare de motoare, cutii de viteze, centrul de design şi cel de inginerie Renault Technologie Roumanie.

    La începutul anului acesta, Dacia anunţa un alt record, cel legat de producţie. La Mioveni s-au asamblat anul trecut 342.610 de maşini, cel mai ridicat nivel atins vreodată în uzina românească, marcând un avans de 16% faţă de anul precedent.

    Un record reprezintă şi faptul că nu mai puţin de 17% din maşinile asamblate lângă Piteşti în 2013 reprezintă modele Renault, iar din total producţie modelul Renault Symbol reprezintă 16%, diferenţa de circa un pro-cent reprezentând alte modele cu siglă Renault precum Sandero, Logan sau Duster. Spre comparaţie, în 2012 brandul Renault reprezenta 7,6% din totalul pro-ducţiei Automobile Dacia, creşterea datorându-se în mare parte modelului Symbol,  producţia sa fiind mutată din Turcia în România odată cu lansarea unei noi generaţii.

    În 1999, fabrica nu respecta nici măcar standardele de bază ale Renault, pornind de la curăţenie, calitate, eficienţă economică: „Ce au făcut cei de la Dacia în 1999 a fost tot ce au putut mai bine cu resursele pe care le aveau la dispoziţie atunci. În primii ani de viaţă ai uzinei au fost instruiţi de Renault, baza a fost acolo, dar începând cu anii ’80 au pierdut teren în faţa industriei vest-europene după ce au rămas fără repere şi fără bani. În 1999 compania era într-o stare precară şi avea nevoie de o preluare“, explică Nicolas Maure, care este cel de-al cincilea director general al Dacia de la preluarea uzinei de către Renault. Primii cinci ani au fost cei de bază şi ultimii zece ani cei în care s-a realizat transformarea.

    „În cadrul Alianţei Renault-Nissan avem o gradare a tuturor celor peste 30 de uzine la nivel mondial. În trecut eram în a doua parte a clasamentului. Acum suntem în prima parte. În finalul primei părţi, dar în prima. Noi ne-am propus să fim în topul uzinelor Alianţei şi acolo vom ajunge în următorii trei ani“, a subliniat Maure.

  • Cel mai important om din Daimler vorbeşte despre felul în care nemţii îşi pot umili adversarii în fotbal şi în business

    Cel mai important om din grupul Daimler, dr. Dieter Zetsche, preşedinte al boardului şi director general al Mercedes-Benz Cars, a vorbit la lansarea noului model Vito despre situaţia generală a companiei şi nu a ezitat să scoată în faţă, din nou, terenul câştigat în faţa concurenţei. Vânzările noului modelul S-Class înseamnă, în 2014, cât cele ale BMW seria 7 şi Audi A8 la un loc.

    În segmentul camioanelor, Actros, Arocs şi Atego urcă steaua cu trei colţuri pe primul loc în topul vânzărilor la nivel mondial, în timp ce, în al autobuzelor, brandurile Mercedes-Benz şi Setra atacă tot mai multe pieţe de la an la an. Noul model V-Class, lansat în această primăvară şi mutat de la divizia vans la cea de autoturisme, atacă o piaţă în care concurenţii de la Audi şi BMW nu deţin vreun model: “La sfârşitul lunii mai, fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, a vizitat fabrica noastră de la Vitoria din Spania şi a fost încântat. Oricum, regele s-a retras la două săptămâni după ce a vizitat uzina, după 40 de ani de domnie. Nu ştiu dacă asta are legătură cu faptul că i-a plăcut maşina”, glumea Zetsche.

    După ce a vândut 1,2 milioane de dube Mercedes-Benz Vito de la lansare, Daimler vrea să menţină trendul ascendent al vânzărilor prin lansarea noului model produs tot la Vitoria. Vito va costa acum 18.000 de euro, un preţ care îl apropie periculos de mult de modelele similare ale Renault, Volkswagen, Ford şi Fiat. În primul semestru din 2014, vânzările de autoutilitare uşoare Mercedes-Benz, cu greutate mai mică de 3,5 tone, au crescut la nivel global cu 12%, faţă de perioada similară a anului trecut. În cifre absolute, 137.000 de dube au ajuns la clienţii de pe toate continentele.

    Creşterea mai timidă, însă reprezentativă pentru evoluţia mediului de afaceri, vine din Europa, unde nemţii au comercializat cu 15% mai multe unităţi comparativ cu prima jumătate din 2013. Vânzările au urcat cu 16% în China, cu 18% în SUA, Canada şi Mexic şi cu 40% în Rusia. Vârful de lance al dubelor Mercedes-Benz, modelul Sprinter, a cărui nouă versiune a fost lansată în primăvara anului trecut, a fost bine primit pe toate pieţele, iar cota de piaţă a stelei cu trei colţuri a ajuns la 20% în Europa şi 30% în Germania în rândul dubiţelor de dimensiuni mari.

    Sprinter a devenit astfel cel mai bine vândut model din clasa sa. Statisticile arată că 2,5 milioane de unităţi au fost vândute în circa 130 de ţări în ultimele aproape două decenii, iar unele dintre acestea rulează şi în momentul de faţă pe şosele, având peste un milion de kilometri la bord, unele şi în România, după cum informa anterior compania. Loc de creştere ar fi în segmentul de dimensiuni medii al autoutilitarelor, piaţă în care Vito a găsit peste un milion de clienţi, dar unde încă există potenţial. Noul model Vito poate transporta cu 120 de kilograme mai mult decât predecesorul său şi se adresează mai ales IMM-urilor.

    90% dintre autoutilitarele Mercedes-Benz Vito sunt deţinute de companii mici şi mijlocii, proprietarul fiind în multe dintre cazuri şi şofer. Preţul de pornire pentru noul model este de 18.000 de euro. Consumul de combustibil este mai mic cu până la 2,6 litri la suta de kilometri, însemnând economii de aproximativ 700 de euro la un rulaj anual de 20.000 de kilometri. Intervalul de revizie a crescut la 40.000 de kilometri sau doi ani, în funcţie de modul de utilizare.

    Vânzările Vito în România sunt estimate la câteva sute anual, în condiţiile în care modelul mai mare, Sprinter, domină piaţa, vânzările totale ale Mercedes-Benz în România trecând în 2013 de pragul de 1.500 de unităţi în segmentul vehiculelor comerciale uşoare, unde nemţii au o cotă de piaţă de aproximativ 25%. Pe piaţa auto locală, la fiecare maşină nou-vândută se comercializează în acest segment alte şapte la mâna a doua.

    Dieter Zetsche se aşteaptă ca Vito să muşte o felie importantă din pieţele din America de Nord şi America Latină, astfel că Daimler va construi o nouă fabrică de dube de dimensiuni medii la Buenos Aires. Zetsche şi preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, s-au întâlnit în toamna anului 2012 pentru a discuta despre investiţia care ar urma să intensifice relaţiile comerciale dintre cele două state: „Noua fabrică va da uitării rezultatul din semifinalele Cupei Mondiale dintre Germania şi Argentina (1-0 – n.red)“.

  • Singurul oraş din România unde nu vei ajunge niciodată şomer

    Municipiul Sebeş, din judeţul Alba, a devenit în ultimii cinci ani unul dintre cele mai atrăgătoare pentru investitorii locali şi străini, conducând la dispariţia şomajului în zonă şi la creşterea nivelului de trai.

    Concernul Daimler, deţinătoarea Star Transmission, a inaugurat la începutul anului în Sebeş o hală de producţie, investiţia în extinderea uzinei rdicându-se la aproape 40 milioane euro. Ca urmare, rata şomajului în Sebeş a scăzut, acesta fiind calculat la aproximativ 2% în luna decembrie a anului trecut. Sebeş a atras investiţii de circa un miliard euro din partea concernului Daimler, acesta creând şi peste o mie de locuri de muncă în Sebeş şi Cugir.

    Există însă zvonuri legate şi de o investiţie a grupului Ikea, respectiv cultivarea de cânepă care va fi folosită la realizarea unei linii de ţesături pentru tapiţerii. Dan Lăzărescu, proprietarul fabricii de procesare a seminţelor de cânepă Canah, singura fabrică de acest tip din România, este de părere ca “probabil Ikea va susţine într-un fel tot lanţul, de la cultivare până la obţinerea fibrei de cânepă şi a ţesăturilor”

    Un exemplu de succes, municipiul Sebeş se laudă cu o rată a şomajului de 2% şi o rată de încasare a taxelor şi impozitelor locale de aproximativ 95%. Cel mai mare angajator din Sebeş, Holzindustrie Schweighofer, se situează pe locul al zecelea în topul angajatorilor din judeţul Alba, firma din Austria având în prezent peste 800 de contracte active de muncă. Alte firme importante in Sebeş, ca număr de angajaţi, sunt Kronospan (480), Savini Due sau Ciatti HT.

    Orasul Sebeş se află în contrast cu judeţul Alba, unde rata şomajului este una dintre cele mai mari din ţară (9,7% în decembrie, conform datelor furnizate de ANOFM).

    Municipiul Sebeş s-a făcut cunoscut, atât în ţară cât şi în străinătate, şi datorită investiţiilor autohtone. Astfel pe teritoriul urbei activează cu succes una dintre cele mai mari fabrici de ingheţată din România, Alpin 57 Lux, precum şi una de producţie a berii Albacher, deţinută de Romaqua Grup. Totodată, aici la Sebeş, există una dintre cele mai moderne fabrici de producţie a hârtiei, şi anume Pehart Tec Petreşti.

    Salariul mediu în judeţul Alba a fost de 1.273 de lei în 2013, însă în ciuda salariilor mici, media judeţeană fiind cu 17 procente mai mică decât cea naţională, locuitorii din Alba contribuie la economia locală cu peste 6.800 de euro, în condiţiile în care aportul mediu al unui cetăţean român la produsul intern brut este de circa 6.820 de euro.

  • Daimler a lansat noul Mercedes Vito la preţuri începând de la 18.000 de euro. Compania a vândut 1,2 milioane de unităţi din acest model până în prezent

    Preţurile pentru modelul lansat la Berlin pornesc de la 18.000 de euro, au anunţat oficialii Daimler.

    Mercedes Vito are o capacitate de încărcare de până la 1369 kg, însemnând cea mai mare sarcină utilă din clasa sa. Indiferent de varianta de motorizare, fiecare Vito necesită intervale de service de până la 40.000 km sau doi ani. În medie, consumul de motorină este cu aproximativ 20 procente mai mic decât în cazul variantei precedente. Pe piaţa locală, Mercedes-Benz România comercializează anual câteva sute de unităţi ale modelului Vito.

    Vito dispune de o masă maximă admisă între 2.5 şi 3.2 tone

    Citiţi mai multe despre evoluţia vânzărilor Daimler AG în segmentul vehiculelor comerciale şi strategia din anii următori în ediţia tipărită a revistei Business Magazin, începând de luni, 18 august 2014.

     

  • Planuri pentru locul întâi. Pariul Daimler pentru a reveni în top

    Segmente noi de clienţi. Asta caută grupul german Daimler, după ce managementul companiei a înţeles că identificarea acestora este cea mai sigură cale de a creşte sănătos cifrele de vânzări. Nemţii de la Daimler au lansat în 2014 noul model din clasa V, un vehicul de nouă locuri mai luxos decât generaţia Viano şi destinat mai ales persoanelor fizice: familii numeroase şi pasionaţi de sport. Clasa V este unul dintre cele 13 modele fără predecesor care vor fi lansate până la finele deceniului şi ar urma să ducă steaua cu trei colţuri pe locul întâi la nivel mondial.

    Mercedes-Benz va lansa până în 2020 un număr de 13 modele complet noi, fără predecesor. Un exemplu este şi modelul Citan, lansat anul trecut, o autoutilitară de mici dimensiuni construită în parteneriat cu Renault, care nu exista până la acel moment în portofoliul Daimler. „De douăzeci de ani îmi doream maşina asta, iar clienţii mă tot întrebau când va apărea„, spunea la lansarea lui Citan Steffen Lucas, atunci director de vânzări al Mercedes-Benz Vans.

    Pe segmentul său Citan trebuie să ajungă la o cotă de piaţă de 5%, ceea ce înseamnă câteva zeci de mii de vehicule suplimentare vândute anual. Daimler vrea să revigoreze, de asemenea, gama Clasa C, cel mai bun motor de vânzări al companiei. Modelul coupé cu patru uşi CLA, lansat anul trecut, a contribuit semnificativ la creşterea popularităţii mărcii germane în rândul consumatorilor mai tineri. „CLA a ajutat Mercedes să se extindă dincolo de generaţia născută după război, către generaţiile X şi Y.

    A redus cu zece ani vârsta medie a clienţilor faţă de modelul entry anterior, Clasa C„, comentează pentru Bloomberg un analist al Frost & Sullivan. După acelaşi model, clasa V vrea să ducă modelul de nouă locuri, deja consacrat între clienţii de flote ai Viano, înspre consumatorii de turisme.

    V preia multe dintre caracteristicile claselor soră C şi S şi se deosebeşte de Viano prin confortul şi facilităţile suplimentare oferite pasagerilor. Strategia de marketing a nemţilor este să adreseze noul produs familiilor cu mulţi copii, pasionaţilor de sport, dar şi segmentului de business, în mare parte hoteluri şi companii care transportă persoane în regim VIP.

    De aceea, Daimler a prezentat clasa V pe un traseu pornit de la aeroportul din Hamburg către insula Sylt, un loc în care familiile din nordul Germaniei îşi petrec vacanţele şi, totodată, o destinaţie căutată de iubitorii de golf. Dintre cele trei publicuri-ţintă, cel al transportului de persoane VIP este cel care va genera cererea cea mai mare în România, dat fiind că apetitul familiilor pentru maşini spaţioase se îndreaptă mai ales spre SUV-uri, iar pasionaţii de sport nu reprezintă o nişă sustenabilă.

    Clasa V este unul dintre ingredientele prin care oficialii de la Stuttgart vor să recâştige până la sfârşitul deceniului primul loc în topul vânzărilor de automobile premium la nivel mondial, pierdut în 2005 de Mercedes în favoarea BMW. Preţurile noului model pornesc de la 37.000 de euro pentru motorizarea 220 CDI şi pot trece de 40.000 de euro pentru V250, cu TVA inclus.

    Lansarea pe piaţă este programată la finalul lunii iunie, modelul fiind iniţial disponibil cu ampatament lung şi lungimea caroseriei de 5,14 metri. Modelul compact şi cel extralung vor fi disponibile în a doua parte a anului.

  • Cum arată investiţia de 300 de milioane de euro a Mercedes-Benz de la Sebeş – GALERIE FOTO

    Municipiul Sebeş, din judeţul Alba, a devenit în ultimii cinci ani unul dintre cele mai atrăgătoare pentru investitorii locali şi străini, conducând la dispariţia şomajului în zonă şi la creşterea nivelului de trai. 

    Grupul Daimler, prin divizia Star Transmission, producătorul de cutii de viteze pentru automobilele Mercedes-Benz, a anunţat extinderea capacităţii de producţie la uzina din Sebeş printr-o nouă investiţie de 300 mil. euro ce va crea 500 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 1.200 din prezent.

    „Eforturile pentru dezvoltarea cutiilor de viteze sunt foarte mari. Din păcate nu avem în România uzină auto, dar avem uzină de transmisii. Este posibil ca numărul angajaţilor de aici să ajungă în anii următori la 2.000 de salariaţi. Dacă ne uităm, sunt uzine auto cu mai puţini angajaţi, ceea ce arată impactul noii unităţi de producţie asupra economiei“, a spus Markus Schafer, membru în consiliul de administraţie al Mercedes-Benz Cars, responsabil pentru managementul producţiei şi furnizori.

    Oficialii companiei nu au precizat capacitatea de producţie a uzinei sau cifra de afaceri, dar în 2012 cu numai 700 de angajaţi Star Transmission a rulat afaceri de aproape 30 mil. euro, potrivit Ministerului Finanţelor.

  • Ponta: În 2015, de la fabrica Daimler din Sebeş până la graniţa cu Ungaria se va merge pe autostradă

    Premierul Victor Ponta a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu oficialii Daimler, că s-a angajat în numele Guvernului că va oferi sprijin investitorilor serioşi astfel încât să depăşească anumite bariere administrative sau să primească ajutoare de stat, cum a fost şi cazul companiei Daimler pentru investiţia de la Sebeş.

    Ponta a adăugat că investitorii din România nu sunt interesaţi atât de mult de viaţa politică internă, ci de ceea ce face România pentru a sprijini investiţiile.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aston Martin ar putea colabora cu Daimler pentru producţia unui SUV de lux

     Daimler, producătorul maşinilor Mercedes-Benz, ar putea transfera Aston Martin tehnologia integrală pentru construcţia unui SUV, au spus sursele pentru Bloomberg.

    Grupul german a încheiat anul trecut un acord cu Aston Martin pentru preluarea unei participaţii de 5% la compania britanică, în cadrul parteneriatului mai amplu vizând transferul de tehnologie. O divizie a Mercedes va dezvolta motoare V8 cu Aston Martin pentru următoarele modele ale companiei britanice.

    “Aston Martin are nevoie de un partener pe partea de tehnologie pentru a aduce la zi motoarele şi pentru a construi SUV-uri, segmentul cu cea mai rapidă creştere de pe piaţa premium. Nu sunt sigur ce obţine Daimler din acest parteneriat”, a declarat Erich Hauser, analist pentru piaţa auto la International Strategy & Investment Group.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro