BusinessMagazin

Tag: criza economica

  • Începe CRIZA ECONOMICĂ. Băncile fac anunţul care CUTREMURĂ lumea

    Ameninţările sunt modeste, dar în creştere, de la starea fragilă a unor pieţe emergente evidenţiată de colapsul lirei turceşti, la o încetinire a economiei europene ce ar putea determina Banca Centrală Europeană să-şi amâne începutul propriilor majorări de dobânzi. Astfel, Fed-ul ar putea deveni singura bancă centrală majoră care-şi înăspreşte politica, făcând acest lucru într-un mediu global care ar putea împinge dolarul în sus şi îngreuna viaţa exportatorilor americani.

     
    „Condiţiile de pe scena geopolitică sunt dificile. Situaţia din Turcia este semnificativă, declinul rapid al lirei i-a luat pe mulţi prin surprindere, inclusiv pe noi”, a declarat preşedintele Fed Atlanta, Raphael Bostic.
     
    Acesta spune însă că deocamdată situaţia nu este suficientă pentru a-i schimba părerea că Fed-ul ar trebui să majoreze dobânzile încă o dată în acest an, având în vedere beneficiile pe care le vede venind de pe urma stimulentelor fiscale. Bancherii centrali ai lumii se vor întâlni în această săptămână în Wyoming, iar atenţia este aşteptată să se concentreze pe întrebarea cât va mai putea Fed-ul continua să-şi majoreze dobânzile dacă va fi singura bancă ce urmează o astfel de politică. Jucători mai mici, printre care Canada şi Marea Britanie, au majorat dobânzile pe baza circumstanţelor locale. Însă în lipsa unor măsuri similare luate de celelalte bănci centrale majore, în special de BCE, majorările de dobândă ale Fed ar putea avea efecte mai puternice. Dobânzile mai mari din SUA şi soliditatea economiei americane vor impulsiona probabil dolarul, punând exporturile ţării sub presiune şi sporind riscul de probleme în rândul ţărilor sau companiilor cu credite în dolari.
     

  • Locuinţele românilor, dintr-o privire: Deşi mai înghesuiţi de la un an la altul, oamenii cumpără tot mai multe case şi apartamente

    Anii 2001-2008 au marcat cea mai lungă perioadă de creştere, care a culminat însă cu prăbuşirea pieţei imobiliare în 2009, după instalarea crizei economice.

    Piaţa se află pe un trend crescător din 2014 încoace, spre deosebire de suprafaţa medie construită a locuinţelor finalizate anual, care se află în continuă scădere din 2013 încoace. Reducerea suprafeţelor medii are loc în contextul în care România este lider între ţările în care cei mai mulţi tineri trăiesc în locuinţe supraaglomerate.

    Citiţi mai multe pe ZIARUL FINANCIAR

  • Noi am avut o criză economică a bogăţiei, nu una a sărăciei, ca părinţii noştri

    După zece ani, cineva constată: „Noi, în România, generaţia noastră, a celor care am început să muncim pe la mijlocul anilor 2000, am avut o criză a bogăţiei, nu una a sărăciei, aşa cum a fost criza de pe vremea părinţilor noştri imediat după căderea comunismului”.
    Prăbuşirea sistemului comunist a însemnat căderea şi închiderea a aproape o treime din fabrici, scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane, la 6 milioane şi apoi la 5 milioane, scăderea dramatică a veniturilor prin amputarea lor reală prin explozia inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale. La toate acestea s-a adăugat o perioadă gri pentru România – între 1990 şi 2000 – în care nu se vedea niciun viitor, decât cel de a pleca din ţară.

    Familii întregi s-au trezit peste noapte şomere tocmai când aveau copiii mici sau în primii ani de şcoală. Noroc că aceste familii au devenit proprietari ai apartamentelor unde stăteau la un preţ extraordinar de mic, aceasta fiind de fapt cea mai mare avere a românilor. 
    Apariţia capitalismului românesc nu a adus şi noi locuri de muncă, ci doar a transferat active, contracte şi bani din buzunarul statului într-un buzunar privat. Afacerile private rezistau pentru că puteau să plătească salarii care creşteau în acelaşi ritm cu inflaţia sau creşterea dolarului.
    Opţiunea de a lucra peste hotare era limitată doar la varianta rămânerii în Germania, Austria, Grecia, Statele Unite după vreun meci de fotbal, având în vedere că în primul deceniu după Revoluţie nu se deschiseseră graniţele şi nu puteam circula liber în Europa.
    După anul 2000 lucrurile s-au schimbat, odată ce am fost traşi în NATO şi Uniunea Europeană şi au început să apară investitorii străini, care au atras apoi şi investiţii româneşti. Au apărut joburi noi, mai bine plătite, au apărut clădiri de birouri, multe dintre fabrici au fost înlocuite cu alte industrii, cu o valoare adăugată mai mare.
    Timp de opt ani, între 2000 şi 2008, România a traversat o perioadă economică extraordinară: au apărut creditele, maşinile au devenit accesibile, au apărut creditele pentru locuinţe, creditele pentru vacanţă, salariile au crescut, inflaţia s-a redus, iar cursul valutar, coşmarul primului deceniu, chiar a scăzut. Dolarul a coborât de la 4 lei, la 2,8 lei.

    Criza începută în septembrie 2008 a fost total diferită de cea de după căderea comunismului: adică a fost o criză a bogăţiei. Cu excepţia perioadei 2009-2011, când numărul de locuri de muncă s-a redus cu 600.000 – de la 4,8 milioane la 4,2 milioane –, cu excepţia perioadei de creştere a cursului de la 3,6-3,8 lei la 4,2 lei pentru 1 euro, cu excepţia reducerilor salariilor întâi în sectorul privat apoi în sectorul de stat, lucrurile nu au fost dramatice, ca pe vremea părinţilor sau bunicilor.

    Cei care s-au trezit şomeri au plecat imediat la muncă în străinătate fără probleme – iar Anglia stă mărturie –, reuşind să câştige mult mai mult decât în ţară. Chiar în perioada crizei, nu numai că fabricile nu s-au închis, ci dimpotrivă, au început să facă din nou angajări, având comenzi din afară.

    Au început să apară lanţuri de supermarketuri care se extindeau exploziv deşi era criză, cum ar fi Lidl, Kaufland, Mega Image etc.
    S-au creat noi locuri de muncă în retail, dar şi în industria automotive. Au apărut noi lanţuri – poate nu vă aduceţi aminte, dar H&M a venit în 2011 şi a avut aproape cele mai mari vânzări pe metrul pătrat din tot grupul la deschidere; s-au construit noi malluri – Promenada, Mega Mall, ParkLake etc.; au apărut noi clădiri de birouri, iar marile multinaţionale, în special din industria IT, reîncepeau să crească salariile pentru a atrage forţă de muncă. Salariile mici – cele situate în jurul nivelului minim pe economie – s-au dublat, iar salariul mediu a crescut de la 350 de euro (2008) şi 325 de euro (2009) la 530 de euro în 2017.

    Cursul leu euro s-a stabilizat în jurul a 4,3-4,4 lei pentru un euro imediat după creşterea din 2008-2009, inflaţia a început să scadă, atingând un nivel de 0, iar dobânzile la lei, spre stupoarea tuturor economiştilor, au scăzut de la 6-8% la 0,6-1%.
    În plină criză a apărut programul Prima Casă, care a revigorat piaţa imobiliară. Pentru tineri acest program a fost extraordinar, o oportunitate cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă: să ai posibilitatea să-ţi cumperi un apartament de 50.000-60.000 de euro pe care să-i plăteşti în 10-15 ani, spre deosebire de bunici şi părinţi, care îşi plăteau apartamentele în 30 de ani.

    Bineînţeles că au fost pierzători în criză, antreprenori români, patroni, oameni de afaceri care s-au trezit că au făcut datorii prea mari în perioada de boom, iar businessul, aflat într-o scădere a veniturilor, nu le mai poate plăti. Au pierdut cei care s-au trezit cu salariile tăiate în timp ce trebuia să-şi plătească ratele la bancă. Au pierdut cei care au avut credite în franci elveţieni pentru că s-a dublat cursul valutar al francului, au pierdut cei care au avut credite în euro şi care trebuia să plătească creşterea cursului, au pierdut cei care trăiau în oraşe mijlocii şi mici pentru că nu mai venea niciun investitor, cele mai multe investiţii îndreptându-se către oraşele mari.
    Patronii care nu au putut să facă faţă scăderii businessurilor şi-au băgat firmele în insolvenţă, reuşind să scape, cel puţin parţial, de plata datoriilor.

    Dacă tragem linie şi adunăm, criza din 2008 a fost o criză cu salarii în creştere, cu păstrarea maşinii în cele mai multe din cazuri – nu cred că a dispărut aglomeraţia de pe străzi –, a fost o criză cu noi locuri de muncă, a fost o criză chiar şi cu ştergeri de datorii atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice, a fost o criză în care au crescut economiile în bănci, a fost o criză în care mulţi şi-au luat apartamente, a fost o criză cu creşterea consumului, a fost o criză cu schimbarea mai des a hainelor, a fost o criză cu vacanţe în străinătate şi city-breakuri, a fost o criză cu smartphone-uri şi cu Converse.
    Chiar nu a fost atât de rea această criză. 

  • Este pentru prima dată când sunt fără idei

    Cine recomandă un angajat de nivel inferior sau de middle management primeşte 1.000 de lei. Cine recomandă un director care confirmă primeşte 1.000 de euro.

    Proprietarii din industria de restaurante şi hoteluri spun că au nevoie de peste 50.000 de oameni, pe care nu au de unde să îi ia şi nu îi găsesc în România.

    Transportatorii spun: Este criză acută de şoferi. România are un deficit de 30.000-40.000 de şoferi. „O firmă cu 300 de camioane are zilnic 30-50 de camioane pe care nu le mişcă pentru că nu are şoferi”, spune Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Transportatorilor Rutieri din România. Un şofer poate ajunge să câştige şi 2.200 de euro net pe lună.

    Cei din industria IT reclamă şi ei deficitul de pe piaţa lor de muncă, unde sunt cele mai mari salarii – 1.200-1.300 de euro pe lună. Ei estimează necesarul actual la 30.000 de programatori şi softişti pe care nu au de unde să îi ia.

    În construcţii, companiile reclamă lipsa a 100.000 de oameni. Noroc că nu au început lucrările de infrastructură la autostrăzile promise pe hârtie în programul de guvernare, pentru că altfel ar fi fost dramatic.

    În industrie, unde salariile au început să crească mai rapid în ultimii ani, necesarul de forţă de muncă este undeva la 100.000.
    România pierde comenzi pentru că nu are cu cine să le execute.

    Dragoş Damian, directorul general al producătorului de medicamente Terapia Cluj, spune că acesta este doar începutul: Putem doar să bănuim ce-o să fie în cinci ani, când încep să plece decreţeii la pensie, având în vedere că media de vârstă în site-urile mari de manufactură trece de 50 de ani.

    Ce soluţii aveţi? Este pentru prima dată când sunt fără idei. Nu cred că şcoala îşi mai revine, iar universităţile par că există ca să păstreze privilegiile academice şi nu ca să conecteze educaţia de piaţa muncii. Cred că din BPO (business process outsourcing), IT şi Automotive n-o să creştem economic, iar proiectele de infrastructură nu mai pot fi executate tocmai din cauza lipsei forţei de muncă.

    Companiile mari, în special cele multinaţionale, mai pot să îşi reorganizeze procesele de producţie astfel încât să facă faţă lipsei de personal, mai pot să vină cu roboţi sau coboţi, mai cresc salariile, mai aduc oameni din grup – dacă au şansa unei reţele extinse, mai găsesc soluţii.  

    Companiile româneşti antreprenoriale şi care nu au reuşit să crească suficient astfel încât să preia organizarea unei multinaţionale suferă şi vor suferi cel mai mult în această criză a forţei de muncă.

    La polul opus, România stă destul de prost într-un clasament european al tinerilor: unu din cinci tineri nu munceşte sau nu studiază, adică aproape 20% faţă de o medie a Uniunii Europene de 14%. În Austria, Cehia, Germania, Slovenia, media este de 8%.

    Potrivit Eurostat, peste 28.700 de tineri români cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani nici nu studiază, nici nu lucrează.

    Tinerii români nu îşi găsesc un viitor pentru că încă stau cu părinţii, care îi tolerează, susţinându-i în ideea – Unde să muncească? Ăla e salariu?

    De asemenea, mulţi tineri sunt zilieri sau lucrează la negru şi de aceea sunt incluşi în statistici că nu studiază, că nu sunt la şcoală, că nu au un loc de muncă care să fie însoţit de carte de muncă.

    Pe baza rezultatului alegerilor de la nivel european – Brexit, Austria, Italia, Germania – aceşti tineri europeni care nu muncesc şi nici nu studiază sunt principalii votanţi şi susţinători ai partidelor antisistem.

    Aceşti tineri vor prelua puterea – ducând în spate o frustrare extraordinară împotriva establishmentului – împotriva instituţiilor guvernamentale, mai mult sau mai puţin birocratice, împotriva partidelor tradiţionale – şi vor ridica bariere.

    Dragoş Damian, care are pe mână responsabilitatea unui business de aproape 700 de milioane de lei (150 de milioane de euro), este obligat să găsească soluţii pentu a merge mai departe.

    Iar cea mai la îndemână dintre acestea va fi cea în care pensionarii nu se vor pensiona la termen, ci poate peste 10 ani.

    Toate economiile se duc spre această soluţie, mai ales că aceasta rezolvă parţial şi deficitele fondurilor de pensii.

    Cum îi vei determina pe „pensionari” să lucreze în continuare va ţine de stat prin sistemul de taxare a veniturilor, dar şi de companii.

    Eu aş spune să ne pregătim de acum.

  • Oraşul din România unde piaţa imobiliară a ajuns aproape de nivelul dinaintea crizei economice din 2008

    În Alba Iulia apartamentele se vând cu preţuri între 750 şi 1.100 de euro metrul pătrat, iar criteriul cel mai important care stabileşte suma este zona în care este situat blocul, fiind preferate cele din centru şi din cetate. Aici, preţurile pot ajunge la 1.100 de euro metrul pătrat, în vreme ce la periferie apartamentele se vând cu 750 de euro metro pătrat.

    Agenţii imobiliari susţin că sunt apartamente cu două camere care se vând la aproximativ aceleaşi preţuri ca în 2008, în vreme, ce în cazul celor cu trei camere, preţurile sunt mai mici. În medie, potrivit celor care se ocupă de imobiliare, preţurile sunt cu 10% mai mici decât în perioada de boom economic.

    Astfel, oamenii de afaceri din judeţ, care au dezvoltat business-uri în alte domenii decât construcţii, spre exemplu servicii sau în industria alimentară, s-au reorientat şi au început să construiască locuinţe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Obligat de criza economică, un român a deschis o afacere controversată, dar foarte profitabilă

    Vorbim despre omul de afaceri Adrian Ionescu. Are 39 de ani si in urma cu opt ani, pe cand criza a clatinat din temelii mii de business-uri in toata lumea a decis sa puna pe picioare o afacere pe cat de ”indrazneata” pe atunci in Romania, pe atat de profitabila. Este vorba despre un studio de videochat.
     
    Sotia omului de afaceri a fost prima reticenta la aceasta idée, iar mama nici nu a vrut sa auda. In cele din urma, familia a inteles ca e doar un business si inca unul care aduce bani, multi bani.
     
    Adrian Ionescu s-a nascut si a crescut in Caransebes, fiind indrumat de tatal sau, de profesie avocat. Parintele si-a dorit ca fiul sa ii urmeze in meserie. Tanarul Adrian chiar a urmat cursurile Facultatii de Drept, insa nu a dorit pana la urma sa practice avocatura. I-au placut mai mult afacerile si chiar a cochetat cu politica.
     
    ”M-am implicat politic, la un partid, si am fost dezamagit dupa ce au pierdut alegerile. Am depus multa munca in campanie, aveam un print shop si in felul asta i-am ajutat. Am sustinut un anumit candidat, un prieten. Nu am vrut niciodata cariera politica, desi sunt de stanga, dar eu inca cred in ideea de a crea clasa de mijloc. Nu am gandit-o ca pe o chestiune de cariera. Nu am fost niciodata un om de salon, ca sa spun asa. Politicienii, in general, stiu sa se foloseasca de oameni ca mine ca sa ajunga in anumite puncte”, si-a inceput povestea, Adrian Ionescu.
     
    In anul 2004 i-a venit o idee de afaceri, dupa o banala discutie pe mIRC, o faimoasa retea de socializare de odinioara, un fel de stramos al messenger-ului.
     
    ”Prima mea afacere a fost un club de internet, la Caransebes. Dupa aceea am cunoscut pe cineva pe mIRC, o fata, care facea videochat si din vorba in vorba am intrebat-o cu ce se ocupa si mi-a spus ca lucreaza online. Dupa ce mi-a spus, mie mi s-a parut geniala ideea. In momentul ala mi s-a parut foarte buna ideea de a interactiona cu oameni prin imagini. Inca din 1997 eram pe internet, eram mare consumator. In fine, fata a venit la Caransebes pentru ca i-am propus sa facem un business. Era din Brasov. I-am propus sa o angajez si am angajat-o. La inceput aveam o gramada de probleme pentru ca in momentul ala nimeni nu stia cu ce se mananca. Tatal meu fiind avocat, m-am dus la el si i-am spus ca trebuie sa gasim o modalitate legala ca sa nu am probleme si stiu ca atunci se incasau banii prin Western Union, nu era sistemul care e acuma, prin banci, cum lucrez in momentul asta”, spune Ionescu.
     
    Si, pentru ca afacerea trebuia sa fie una cat se poate de legala, a fost chemata chiar si Politia, pentru a face verificari, iar aprobari au fost cerute inclusiv de la preoti.
     
    ”Era un articol intr-o lege care spune ca, pentru a fi autorizat in domeniul asta, trebuie sa parolezi site-urile cu continut adult, dar nu spunea ce fel de continut pentru ca asta nu era incadrat intr-un continut anume. Acum e mult mai detaliat. Noi nu aveam direct live-ul, era un site care transmitea si ne platea pe noi. Si atunci am gasit modalitati, am luat actele de la Western Union, le-am inregistrat ca venituri, venituri personale aduse firmei, si cea mai interesanta chestie a fost ca la un moment dat ne-am trezit cu o normativa intr-o lege care spune ca trebuie sa ceri, daca era la 100 metri de o scoala, sa nu ai reclama si trebuia aprobare de la biserica. In momentul cand am deschis, ca sa nu fie probleme, am chemat eu reprezentanti de la Politie si le-am zis: eu asta fac si fetele sunt angajate. Au verificat fiecare buletin in parte”, povesteste, amuzat, omul de afaceri.
     
    Afacerea inflorea de la zi la zi, insa totul avea sa se prabuseasca intr-o clipa. O veste devastatoare a sosit in familia tanarului om de afaceri, in 2006. Tatal sau s-a prapadit intr-un accident rutier. A fost o perioada de mare incercare pentru familie, care cu greu si-a revenit din soc. Lovitura a fost daramatoare pentru Adrian Ionescu care nu se mai putea concentra pe afacerea cu videochat-ul. Aceasta n-a mai functionat, iar tanarul s-a mutat in Timisoara si a decis ca trebuie sa o ia de la zero, intr-un alt domeniu, scrie opiniatimisoarei.ro
     

  • Venezuela devine primul stat care emite propria criptomonedă. Preşedintele Nicolas Maduro: Naşterea El Petro înseamnă un succes total

    „Naşterea El Petro înseamnă un succes total pentru bunăstarea Venezuelei”, a declarat preşedintele Nicolas Maduro.

    Vicepreşedintele republicii, Tarek El Aissami, a deschis procesul de pre-vânzarea a criptomonedei în primele ore ale dimineţii. Din 20 februarie îndrumarele de achiziţie a monedei digitale sunt disponibile şi va începe şi procesul de vânzare a El Petro, care are 82,4 milioane de unităţi disponibile.

    El Petro, susţinut de 5.342 de milioane de barili de petrol venezuelean, a fost creat pentru depăşi sancţiunile financiare impuse de Statele Unite, pentru a atrage investiţii şi pentru a genera un nou mecanism de plată pentru bunuri şi servicii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sfârşitul hainelor ieftine? H&M înregistrează o scădere nemaiîntâlnită de la criza economică şi închide mai multe magazine

    Grupul, care deţine firma H&M, cu baza în Stockholm, precum şi alte branduri printre care şi COS, Weekday şi & Other Stories, spune că vânzările au scăzut cu 4 procente, ajungând la 6,74 miliarde de euro în ultimul trimestru, în comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului trecut. Analiştii de la Reuters prevedeau o creştere cu 2%.
     
    Retailerul spune că în al patrulea trimestru vânzările au fost „în mod semnificativ mai mici faţă de aşteptările companiei”.
     
    Acţiunile H&M au scăzut cu 15% după anunţul companiei.
     
    În timp ce vânzările online ale H&M continuă să crească, la fel ca şi cele ale altor branduri din grup, vânzările în magazinele fizice sunt în scădere, iar compania acuză „o situaţie dificilă ce se manifestă constant în piaţă”.
     

  • Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi

     Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ”Marii Depresiuni” americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.

    După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp.  Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi.  Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Povestea româncei care i-a ajutat pe agenţii FBI să-l prindă pe unul dintre cei mai faimoşi mafioţi

     Numele lui John Dilinger a fost pe prima pagină a marilor ziare din anii 1933-1934, fiind considerat unul dintre cei mai mari infractori din perioada ”Marii Depresiuni” americane. S-a născut pe 22 iunie în 1903, în Oak Hill, Indianapolis. La vârsta de 20 de ani, Dillinger a realizat primele infracţiuni.

    După ce este prins de poliţie, bărbatul decide să se înroleze în Marina Militară Americană, de unde dezertează la scurt timp.  Perioada în care devine faimos pentru infracţiunile sale începe pe 10 mai 1933, conform FBI.gov. După aproape opt ani şi jumătate petrecuţi în închisoare, Dillinger este eliberat, iar la scurt timp decide să jefuiască o bancă din Bluffton, Ohio. Pe 22 septembrie este capturat şi plasat într-o celulă din Lima, Ohio, unde îşi aşteaptă procesul. În timpul percheziţiilor, asupra lui Dillinger sunt descoperite planuri ale unei evadări din închisore, însă acesta neagă acuzaţiile. La patru zile după eveniment, cu ajutorul aceloraşi planuri, opt dintre prietenii lui Dillinger evadează din închisoarea de stat din Indiana utilizând pistoale şi puşti. În timpul evadării, doi gardieni au fost ucişi.  Pe 12 octombrie, trei dintre prizonieri ajung la închisoarea din Lima unde cer eliberarea lui Dillinger. Aceştia îl ucid pe gardian şi îl eliberează pe Dillinger.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro