Tag: criza economica

  • Angajaţii români se tem mai mult că urmează o criză economică decât de infectarea cu noul coronavirus

    Unu din doi angajaţi români are drept principală îngrijorare o potenţială criză economică declanşată de efectele coronavirusului.

    Angajaţii români se tem mai mult că urmează o criză economică declanşată de efectele coronavirusului decât de posibilitatea de a contracta virusul, conform unui sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

    Criza economică este principala îngrijorare pentru unul din doi respondenţi, urmată de temerea că ar putea contracta virusul (31,1%) sau că ar putea să-şi piardă locul de muncă în perioada următoare (11,2%).

    Instaurarea unei carantine totale la nivel naţional, care ar putea limita sau întrerupe capacitatea de a munci pentru o anumită perioadă, îi face pe mai mult de jumătate dintre angajaţii români (52,1%) să-şi facă griji foarte mari, în timp ce aproape o treime dintre cei chestionaţi (32,1%) se declară mai puţin îngrijo­raţi, conform sondajului citat.

    Când vine vorba de bani puşi deoparte, în cazul în care şi-ar pierde locul de muncă, un sfert (24,9%) dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs nu au deloc economii, în timp ce 21,1% au bani cât să le ajungă să-şi acopere cheltuielile de întreţinere pentru cel mult trei luni. Aproape 10% dintre respondenţi au afirmat că dacă îşi vor pierde locul de muncă din cauza acestei epidemii au economii care să le permită să trăiască liniştiţi până la şase luni, şi doar 7,4% au bani puşi deoparte pentru pentru cel puţin un an.

    Întrebaţi şi despre ce măsuri de precauţie şi protecţie pentru răspândirea virusului a luat compania pentru care lucrează, 47,9% dintre cei chestionaţi au răspuns că firma a suplimentat materialele sanitare, 41,9% spun că au primit informaţii legate de măsurile de igienă şi protecţie pentru prevenţia bolii, iar 40,30% declară că a crescut numărul de igienizări ale spaţiului de muncă şi mai ales ale spaţiilor intens circulate sau zonelor expuse.

    De asemenea, mulţi angajatori au înlocuit întâlnirile directe de business cu discuţii la distanţă (telefonice, prin Skype, video calls etc. – 30,7%) şi permit angajaţilor care pot lucra de acasă să facă acest lucru (30,4%).

    În urma izbucnirii crizei coronavirusului, cei mai mulţi angajaţi români (82,8%) au declarat că îşi spală/dezin­fectează mâinile foarte des, 75,9% au răspuns că evită pe cât posibil spaţiile publice aglomerate, iar 67,4% evită con­tactul direct cu alte persoane. Totodată, aproape jumătate dintre cei chestionaţi (49,8%) evită transportul în comun, 42,5% stau acasă dacă se simt bolnavi, iar 13,4% poartă mască de protecţie permanent, când sunt în spaţii publice.

    Sondajul a fost efectuat în perioada 9-16 martie 2020, pe un eşantion de 1.262 de utilizatori de internet şi un eşantion de 244 de companii mici, medii şi mari din România.
     

  • Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea arunca în aer economia globală

    Care sunt principalii trei factori de risc care ar putea pune şi mai multă presiune pe economia globală

    Iulian Tenchiu

    În 2007, băncile au încetat să îşi mai împrumute bani, în scurt timp comerţul se prăbuşea, rata şomajului creştea într-un ritm alarmant, producţia marilor fabrici încetinea, iar lumea se lovea de criza economică globală. Potrivit teoriei ciclicităţii, o astfel de criză este de aşteptat să apară de fiecare dată când un ciclu economic ia sfârşit, mai exact, odată la 10 ani. Cum cei zece ani au trecut deja, experţii îşi îndreaptă atenţia către modul în care evoluează economia SUA sau tensiunile din Hong Kong, pentru că acestea se numără printre principalii factori care ar putea intensifica tensiunile politice şi tensiunile financiare la nivel global, scrie CNBC.

    Top 3 factori de risc care ameninţă economia globală:

    1. Încetinirea economiei americane – Odată cu  tarifele de 1.5 trilioane dolari impuse de Trump mărfurilor chinezeşti, economia americană a început să dea semne de încetinire. În perioada aprilie-iunie 2019 investiţiile au scăzut cu 1%, spre comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2018. Fed şi-am redus prognoza de creştere a PIB-ului pentru acest an, aşteptându-se la o creştere de 2.2%, mult mai slabă decât pragul de 3% pe care administraţia Trump dorea să îl atingă în 2019. Ultima problemă cu care se confruntă SUA şi care a atras atenţia tuturor experţilor a fost fapul că activitatea fabricilor a atins cel mai mic nivel din ultimele 128 de luni.

     

    1. Împrumuturile uriaşe realizate de China – Potrivit Institutului de Finanţe Internaţionale, împrumuturile totale ale acestei naţiuni au depăşit 303% din PIB. Mai exact, împrumuturile Chinei, atât cele de tip corporate cât şi cele realizate de guvern se ridică la peste 40 trilioane de dolari în primul trimestru din 2019. În ultimii 10 ani China a fost responsabilă de un sfert din întreaga creştere a economiei globale, de aceea orice lovitură pe care ar încasa-o economia chinezească ar determina imediat investitorii din întreaga lume să acţioneze pentru a îşi proteja activele.

     

    1. Protestele din Hong Kong – Scopul iniţial al mişcărilor de stradă din Hong Kong a fost împiedicarea extrădării cetăţenilor din Hong Kong în China, în cazul în care aceştia ar fi comis vreo infracţiune. Totul a început acum mai bine de patru luni, iar în timp tensiunile au escaladat şi s-a trecut la violenţă. Din punct de vedere financiar, Hong-Kong este un centru important al comerţului şi al finanţelor. De asemenea este un centru foarte important de import şi export, dat fiind că mărfurile din Hong Kong pleacă în întreaga lume. Dacă protestele din acest stat nu vor înceta, atunci economiile din întreaga lume ar putea fi afectate. Pe fondul acestor tensiuni comerţul la nivel global ar putea fi perturbat, iar investitorii internaţionali ar putea fi forţaţi să îşi anuleze investiţiile.

     

     

     

  • Previziuni de la unul dintre cei mai cunoscuţi analişti financiari ai lumii

    „Principala întrebare este: cum face faţă SUA ascensiunii Chinei? Aceasta este întrebarea de bază cu care se confruntă lumea şi este o întrebare bună. În primul rând, ar trebui să spunem că este minunat pentru lume faptul că China devine din ce în ce mai bogată şi doreşte să-şi asume o poziţie de leadership mult mai mare pe plan global, în general. Există circa 1,4 miliarde de oameni acolo, o şesime din populaţia lumii, şi este extraordinar că ei devin din ce în ce mai bogaţi. Dar, evident, dacă eşti american, aceasta reprezintă o ameninţare – este un cuvânt prea puternic – , dar este o provocare competitivă. Deci asta este ceea ce se află cu adevărat în spatele războiului comercial. Există o mulţime de elemente, dar elementul principal care se află în spatele războiului comercial este că America încearcă să se asigure că această concurenţă a sa cu China este una corectă şi că există condiţii de concurenţă echitabile acum că sunt pe picior de egalitate. Deci asta se întâmplă”, spune Paul Smith, preşedintele CFA Institute, într-o discuţie pe tema îngrijorărilor prezentului.

    Despre întrebări de tipul „când se va sfârşi războiul comercial?”, el susţine că sunt greşite, pentru că acest război nu se va termina până când una dintre cele două ţări – SUA şi China – nu va decide că echilibrul a fost resetat pentru totdeauna. Iar acest lucru va dura o generaţie.

    La nivel global se profilează un război comercial, precum şi un război între politicile monetare, respectiv un război valutar între marile puteri. Administraţia de la Washington a transmis mesaje mai mult sau mai puţin voalate prin care a acuzat China şi Uniunea Europeană că sunt implicate într-un joc major de manipulare monetară pentru a concura cu Statele Unite. Recent, SUA au acuzat în mod oficial China de manipulare valutară, după ce guvernul de la Beijing a permis la începutul lunii august deprecierea valorii yuanului peste pragul de 7 unităţi pentru un dolar, la un nivel record din ultimul deceniu, în contextul în care devalorizarea monedei ar ajuta companiile chinezeşti să contrabalanseze costurile suplimentare generate de taxele vamale mai ridicate impuse recent de SUA pe fondul războiului comercial dintre cele două ţări. Intervenţia băncii centrale chineze nu a rămas fără ecouri pe pieţele valutare din Asia şi pe bursele de acţiuni europene, venind la scurt timp după ce preşedintele american, Donald Trump, a susţinut că va impune pe 1 septembrie tarife de 10% asupra tuturor importurilor din China rămase netarifate, potrivit Reuters.

    „Când vorbesc cu tinerii, le spun mereu: «Aceasta este viaţa voastră. Viaţa noastră a fost Războiul Rece şi Rusia. Viaţa voastră este ascensiunea Chinei şi conflictul comercial – sper să nu fie şi alt conflict – dintre China şi America, care va continua pentru cel puţin următorii 30 de ani».”

    Vorbind despre filosofia Chinei de a face afaceri de-a lungul secolelor, şeful CFA aminteşte că ei au fost dintotdeauna comercianţi. „Când mă uit la istoria chineză, colonialismul pentru China a fost întotdeauna colonialism economic. Mătase, porţelan… tot felul de lucruri. Nu a fost ceea ce a fost pentru englezi, nu a fost colonialism fizic. Nu spun că acest lucru va fi neapărat adevărat, dar cred că atunci când cineva se gândeşte la un conflict, ne gândim la ceva într-un fel în stil american sau britanic, care s-a încheiat întotdeauna cu omorârea oamenilor. În conceptul chinez, conflictul nu se referă la conflictul armat, ci la conflictul comercial. Cred că aceasta este o veste bună, nu o veste proastă. Nu văd ca acest conflict dintre America şi China să fie un război cu arme, îl văd ca pe un război comercial care va dura 30 de ani.”

    Paul Smith a adus în discuţie şi problema Chinei cu Taiwanul, vorbind şi despre Hong Kong. Taiwan are un guvern propriu şi este un stat independent, însă nu şi-a declarat în mod formal independenţa de China. Iar administraţia de la Beijing consideră că insula este o provincie a Chinei. În plus, preşedintele Chinei, Xi Jinping, a susţinut că doreşte să obţină o „reunire” paşnică  cu Taiwan, care va avea un viitor bun sub controlul chinez; pe de altă parte, China îşi rezervă şi dreptul de a folosi forţa pentru a readuce Taiwanul sub controlul său.

    „Hong Kong este, în multe privinţe, un test pentru China în ceea ce priveşte ce se va întâmpla în Taiwan. Şi cum a tratat continentul Hong Kong. Şi, evident, acesta este un subiect foarte fierbinte în acest moment, faptul că există multe tensiuni politice în Hong Kong. Dar lucrul pe care China nu l-a făcut a fost să trimită trupe. Cred că este foarte încurajator, este foarte interesant. Cu englezii, ştim care a fost răspunsul nostru iniţial. Dacă unul dintre interesele noastre comerciale era în pericol, trimiteam o navă şi începeam să tragem. Şi nu a fost nicio negociere, a fost foarte simplu. În ceea ce-i priveşte pe chinezi, cred că răspunsul lor iniţial este mult mai civilizat. Noi (Marea Britanie – n.red.) nu suntem o naţiune civilizată, în această privinţă”.

    Fostă colonie britanică, Hong Kong a fost cedat Chinei de către Marea Britanie în anul 1997, cu condiţia ca acest teritoriu să menţină un nivel ridicat de autonomie, cu excepţia afacerilor externe şi a domeniului apărării, pentru o perioadă de 50 de ani. Astfel, acest teritoriu are un sistem legislativ diferit de cel al Chinei, prin intermediul principiului „o ţară, două sisteme”. Hong Kong a fost în ultima perioadă scena unor ample proteste provocate de un proiect de lege despre care criticii susţin că ar permite extrădarea disidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei.

    Dincolo de China şi SUA, aruncând o privire la nivelul întregii lumi, şeful CFA spune că trăim „într-o lume multipolară”, situaţia fiind complicată.

    „Trăim într-o lume multipolară. Când a căzut Zidul Berlinului, timp de 25 de ani am trăit într-o lume unipolară, dominată de americani. Acum trăim într-o lume multipolară şi, deci, nu sunt doar UE, China, Rusia… Deci este un mediu mult mai complicat. Şi cred că, din punctul de vedere al unui analist financiar, ceea ce aş spune este că globalizarea era despre eficienţă şi crearea eficienţei. Dar generaţia viitoare va avea legătură cu ineficienţa. Şi ştiu că este un lucru ciudat de spus, dar vom avea blocurile de tranzacţionare şi acestea creează ineficienţă, la fel ca protecţionismul, de exemplu. Deci, într-un mod ciudat, pentru profesionişti, dacă vă întrebaţi cine beneficiază de asta, profesioniştii beneficiază. Cine nu beneficiază? Consumatorul, persoana obişnuită nu beneficiază.”

    În ceea ce priveşte Europa, există temerea că va avea două viteze. În aceste condiţii, cât de important este pentru o ţară ca România, care are o monedă fragilă şi, uneori, politici fragilizante, să adopte euro este o întrebare cheie. Vorbind despre cauzele din spatele Brexitului şi despre unele dintre provocările legate de Italia sau Grecia versus Europa, Paul Smith a arătat că Europa are „un corset”, mizându-se pe ideea că o singură mărime se potriveşte tuturor. El susţine că oamenii de la Bruxelles trebuie să se gândească mai creativ la care sunt punctele forte ale Uniunii Europene, care le oferă oamenilor protecţie, securitate.

    „Cred că ceea ce trebuie să gândească Bruxelles-ul este să spună că 27 de ţări au 27 de nevoi diferite şi că a avea o singură abordare care se potriveşte tuturor este puţin probabil să funcţioneze. Şi poate că lucrul bun care va ieşi în urma Brexitului ar putea fi să se recunoască la Bruxelles că, de fapt, ceea ce trebuie să se construiască este o Uniune Europeană care are niveluri diferite de participare, unde ţările se pot îndrepta spre centru, spre ceea ce poate Germania, Franţa, Olanda, Belgia, Luxemburg ar putea considera o uniune foarte strânsă, însă alte ţări pot avea o relaţie deficitară cu UE, dar se pot îndrepta spre centru, deoarece fragilitatea sistemelor lor se îmbunătăţeşte practic.”

    Când ne întoarcem la partea de reglementare financiară, moneda este doar unul dintre lucrurile auzite. „Mergeţi în unele ţări mai mici din UE, iar autoritatea de reglementare a pieţei de valori mobiliare – poate fi formată doar din şase persoane – primeşte toate aceste regulamente europene, care sunt bune pentru Deutsche Bank sau pentru Société Générale, şi li se spune: bine, acum trebuie implementate. Şi ei spun: Bine, suntem şase oameni, este imposibil şi, în plus, nu se potriveşte pieţei noastre financiare sau băncilor, industriei financiare de la noi. Trebuie să ajutăm să crească o economie în curs de dezvoltare. Şi cred că aceasta este o provocare pentru Bruxelles, ei trebuie să se gândească mai mult – şi nu ştiu care sunt răspunsurile – dar trebuie să se gândească mai creativ la care sunt adevăratele puncte forte ale Uniunii, care le oferă oamenilor protecţie, securitate, o privire asupra propriilor lor guverne, poate că există altcineva, nu doar politicienii locali, altcineva care este acolo, asigurându-se că politica economică este sensibilă, că drepturile omului sunt protejate, toate aceste lucruri. Deci sunt bune libertăţile de a călători peste graniţe şi de a mişca comerţul peste graniţe, acestea sunt elementele de bază a ceea ce înseamnă Europa. Dar o mulţime dintre reglementări trebuie să fie, cred, mult mai opţionale decât sunt astăzi. Libertatea de mişcare şi a forţei de muncă se numără printre elementele care au afectat implicarea Marii Britanii. Cred că ideea de la Bruxelles este că trebuie să aibă un morcov şi un băţ (o combinaţie de strategie de recompensare şi de pedeapsă – n.red.) şi trebuie să îndrepte oamenii puternic înainte în direcţia corectă. Şi s-ar putea să aibă dreptate – evident, acesta este un proiect care va dura decenii. Dar cred că atunci când te uiţi la tensiunea din acest moment, cred că trebuie să ne dezvoltăm puţin gândirea”.
    De ce este necesară Adoptarea euro?

    Referindu-se la necesitatea adoptării monedei unice europene de către ţările din Uniunea Europeană, şeful CFA Institute susţine că pentru ţări mici are mai mult sens să adopte euro, în timp ce în cazul ţărilor mari are mai puţin sens. Iar România şi alte ţări ar putea să îşi păstreze moneda naţională dacă ar avea instituţii puternice şi independente de controlul politic.

    „Este o generalizare, dar cred că pentru ţările mai mici adoptarea monedei euro are mult mai mult sens. Dacă eşti o ţară mai mare, poate că are mai puţin sens. Când călătoresc în această regiune, nu doar în România, observ că beneficiile de a face parte din zona euro – din punctul de vedere al stabilităţii politice, din punctul de vedere al uşurinţei de a face tranzacţii, al integrării cu o comunitate mai mare – depăşesc probabil dificultăţile. Dar, evident, există provocări pe termen scurt – opinii, politici, toate aceste lucruri. Însă punându-le în balanţă aş spune că, pe ansamblu, da – este util pentru ţările mai mici să adopte euro.”

    Pe de altă parte, şeful CFA susţine că o ţară mică poate să aibă o monedă independentă, dar are nevoie de instituţii puternice şi de instituţii care sunt independente de controlul politic. „Deci dacă aveţi aşa ceva în România, moneda naţională poate rămâne a voastră.”

    O întrebare provocatoare este de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro. „Trebuie să vă întrebaţi de ce nu ar dori un guvern să treacă la euro, de ce ar vrea să îşi păstreze propria monedă. Pentru că atunci când adopţi euro, renunţi la o anumită putere. Aceasta este o întrebare interesantă la care trebuie să răspundă politicienii. Puterea este că dacă păstrezi controlul asupra monedei tale, îţi poţi manipula economia internă într-un mod în care nu poţi dacă ai euro. De exemplu, dacă doriţi să vizaţi persoane relativ sărace din ţara dumneavoastră, printaţi bani şi le acordaţi gaze subvenţionate, alimente subvenţionate, le oferiţi tot felul de lucruri, ceea ce, în cele din urmă, duce la inflaţie şi aduceţi mai mulţi bani. Un politician are o perioadă de patru ani, deci sunt concentraţi în mod natural pe termen scurt. Aceasta nu este o critică, ci doar o realitate. Vârsta de pensionare este de 60 sau 65 de ani, dar aceasta ar trebui să fie 75 de ani. Nu ne putem permite să ne pensionăm la 60 şi 65 de ani. Trebuie să fie 75. Dar niciun politician nu va face asta, pentru că este problema viitoarei generaţii. Şi dacă ai face-o astăzi pentru tine, ai fi foarte supărat. Deci ei ştiu că este corect, ştiu că până la urmă cineva va trebui să facă asta, dar poate fi o problemă căreia un politician peste 15 ani trebuie să-i facă faţă, nu trebuie să-i facem faţă astăzi. Deci, în mod natural, oamenii vor împinge astăzi ceea ce pot face mâine. Acesta este doar modul în care lucrăm. Nu suntem roboţi, încă.”

    Viitoarea mare criză economică

    Unul dintre lucrurile de care avem nevoie acum este „ceva mai multă inflaţie în lume”, în opinia şefului CFA.

    „Teoria economică spune că o inflaţie de 3-4% ajută de fapt la ungerea roţilor economiei. Pentru că, dacă te gândeşti la mine, mă voi pensiona, am bani, dar nu pot pune aceşti bani la treabă. Nu pot să-i pun la treabă în depozite bancare, aşa că pentru pensionari aceasta este o mare problemă. Deci, un pic de inflaţie ajută, dar multă inflaţie distruge economiile oamenilor. Aşadar, este un echilibru pe care trebuie să-l atingă o economie. Dar, în momentul de faţă, trăim la nivel global, nu neapărat aici în România, ci la nivel global trăim într-o lume deflaţionistă, care este destul de îngrijorătoare, destul de dăunătoare, pentru că funcţionează împotriva dorinţei oamenilor de a investi. Un pic de inflaţie te ajută să fii mai agresiv în ceea ce priveşte abordarea investiţională decât deflaţia.”

    De altfel, despre următoarea criză economică, şeful CFA anticipează că se va contura în jurul inflaţiei. „Nu sunt sigur, dar cred că următoarea mare criză va fi probabil în jurul inflaţiei. În America şi în Marea Britanie, în Europa de Vest, oricum nu am mai avut experienţe pe care le-aţi avut aici în anii ’90, timp de decade. Aşadar, există o întreagă generaţie de oameni, care au să zicem 45 de ani, care nu au trăit niciodată într-o perioadă de inflaţie ridicată, deci nu înţeleg că ieşim dintr-o perioadă sau suntem într-o perioadă cu o inflaţie foarte scăzută. Aşadar, dacă vă gândiţi la care va fi următoarea criză, bănuiesc că va fi o criză a inflaţiei, de un fel sau altul. Acesta va fi pariul meu.”

    România ar putea să popularizeze experienţa avută la începutul anilor ’90, cu hiperinflaţie de circa 300%. De la inflaţie de aproape 300% pe an, România a ajuns în mai mult de două decenii la inflaţie de mai puţin de 1% în anii trecuţi. Practic, România a ajuns să aibă pe an inflaţia dintr-o singură zi din 1993. Însă, în 2018 şi în acest an, inflaţia a revenit pe o pantă ascendentă de 4-5%. „Unul dintre lucrurile pe care le spun în ţara mea, în Marea Britanie, şi în America, este că am început să lucrez în 1980, acum aproape 40 de ani, iar ratele dobânzilor din Marea Britanie la acea vreme erau de 18-19%. Au fost zilele de şoc petrolier, iar oamenii din ţara mea în ultimii 20 de ani au văzut o inflaţie de 3 sau 4%. Deci sunt de acord că experienţa inflaţiei mari este o experienţă pe care oamenii o pierd ca amintire. Deci un lucru pe care îl ştim este că asta se va întâmpla în viitor. Oamenii au uitat cum este traiul în hiperinflaţie, aceasta este aproape sigur următoarea criză financiară. Nu sunt sigur, gândindu-mă la oameni, dacă există vreun mod de a evita acest lucru.”

    Dar cât de important va fi rolul băncilor centrale în următoarea criză?

    „Ca întotdeauna, crucial de important. Cred că atunci când ne uităm înapoi la 2008, puteţi învinui băncile centrale pentru unele condiţii care au dus la criză, dar cred că băncile centrale s-au ocupat de criză cu adevărat bine. Poate puteţi spune: «Ei bine, aţi făcut criza» şi poate că este adevărat, dar cred că ar trebui să fim foarte pozitivi în ceea ce priveşte modul în care băncile centrale s-au ocupat de criză. Cineva mi-a spus odată că în 2008 băncile centrale au avut o alegere: ori Marea Depresiune din anii 1930, ori Revoluţia Franceză. Şi au ales Revoluţia Franceză, care este în esenţă situaţia cu care ne confruntăm astăzi. Acesta este motivul pentru care nu am intrat într-o Mare Depresiune. Dar ceea ce am făcut cu bună ştiinţă este că am creat un decalaj mai mare între bogaţi şi săraci, care, în cele din urmă, face ca sistemele noastre politice să fie supuse tensiunii. Cu asta trăim astăzi. Politicile de după 2008 au creat o societate foarte inegală, nefericită, iar instituţiile noastre politice se luptă să facă faţă acestei provocări. Aşadar, sperăm, trebuie să creştem din nou, motiv pentru care spun că inflaţia ar putea fi următoarea provocare, pentru că trebuie să introducem ceva benzină în motor, trebuie să creştem din nou şi trebuie să începem să readucem societatea în centru, unde toată lumea priveşte. Şi este nevoie de creştere pentru a putea face asta. Aceasta este provocarea următorului deceniu. Dar putem să o depăşim, să nu fim negativi.”

  • Scenariul economic de coşmar care se conturează în faţa Turcia va arunca ţara într-o criză de nivelul Venezuelei

    Preşedintele Recep Tayyip Erdogan riscă să împingă Turcia spre un colaps economic iminent, similar cu cel din ţările latine conduse autoritar de populişti, potrivit gigantului britanic de investiţii Ashmore Group, citat de Bloomberg.

    În timp ce Turcia are o economie mai diversificată decât Venezuela, care depinde de petrol, ţara condusă de Erdogan urmează aceeaşi reţetă de politici economice riscante care o vor ruina, notează managerul britanic de active cu un portofoliu de 85 miliarde dolari.

    Controlul capitalului, naţionalizarea şi alte politici care împiedică sectorul privat să îşi apere dreptul la proprietate în contextul în care condiţiile macroeconomice se deteriorează par a fi următorii paşi spre care se îndreaptă Turcia dacă va continua în direcţia actuală, consideră Jan Dehn, şeful cercetării în cadrul Ashmore.

    Raportul a venit după ce preşedintele turc Erdogan a răvăşit pieţele săptămâna aceasta, îndepărtându-ş pe guverntorul Murat Cetinkaya de la banca centrală.

    „Problema este că revenirea la politici bune va avea din start cu cost politic ridicat. Cu cât amână mai mult, cu atât mai mare costul, de aceea politicienii care pornesc pe această cale îşi schimbă doar foarte rar cursul şi ajung aproape întotdeauna în criză”, adaugă Dehn.

    Oficialii din Turcia au spus de mai multe ori că nu au planuri de a impune controlul capitalului şi spun că aderă la principiile pieţei libere.

    În continuare, Dehn crede că politicile economie proaste vor începe să îşi ceară costul politic. În locul unor decizii pentru a repara problemele structurale din economie, guvernul va decide să atace simptomele problemei, precum inflaţia, încetinirea creşterii economice, o monedă slabă şi încetinirea investiţilor. Între timp, adevăratele probleme rămân ignorate şi se înrăutăţesc.

    Printre problemele care se vor înrăutăţi se numără politici monetare proaste, intervenţionism ridicat, dobânzi scăzute şi relaţii externe gestionate slab. Guvernul va încerca să învinovăţească alte grupuri în loc să îşi asume greşelile, pentru că funcţionează din punct de vedere politic, însă această abordare îi îngrijorează şi mai mult mai investitori şi pe oamenii de afaceri, consideră şeful echipei de cercetare.

    În contextul în care perspectivele continuă să se deterioreze, Dehn crede că investitorii şi businessurile vor începe să ia măsuri pentru a-şi proteja averile, ceea ce va rezulta în exituri de capital şi scăderea investiţiilor. Apoi, guvernul va începe să învinovăţească sectorul privat pentru performanţa economică slabă a ţării, luând măsuri pentru a-i împiedica să-şi scoată banii din ţară, urmând controlul de capital şi naţionalizarea. Pentru a încheia caracterizarea drumului pe care a intrat Turcia, Ashmore conchide că astfel se ajunge la lipsa de finanţare, lipsa creşterii economice, lipsa perspectivelor pozitive şi începutul crizei.

     

  • Unul dintre cei mai cunoscuţi autori şi invesitori din lume anunţă la Bucureşti o criză economică mai gravă ca în 2008

    În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză economică, iar aceasta va depăşi proporţiile celei din 2008. Principalul factor de risc cu care economia se confruntă în prezent sunt pariurile care se învârt pe pieţele actuale, este de părere Robert Kiyosaki, investitor şi om de afaceri american, care a participat în weekend la o conferinţă în Bucureşti.

    „În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză financiară. La momentul actual ne aflăm într-un război al monedelor şi într-un război cibernetic, care este mai periculos decât un conflict militar. Cred că următoarea criză economică va fi mult mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în 2008. Dacă ceea ce va veni va semăna cu ce s-a întâmplat în 2008, atunci vorbim o criză de proporţii“, a declarat investitorul american Robert Kiyosaki într-un interviu realizat de ZF duminică dimineaţă.

    La nivelul comunităţii europene, ţări precum Germania, considerată motorul economiei euro­pene, sau Italia au ajuns în stagnare economică sau în zona recesiunii. În cazul în care Germania s-ar confrunta cu recesiunea, acest fapt ar impacta direct întreaga Europă, inclusiv România. În cazul în care SUA se vor confrunta cu recesiunea, întreaga lume se va confrunta cu o criză economică.

    Din acest motiv, marii jucători, precum Rusia sau China, caută la momentul actual să îşi facă rezerve importante de aur, spune Robert Kiyosaki. „Dacă America intră în recesiune, întreaga lume se va confrunta cu criza economică. Din acest motiv, la momentul actual China şi Rusia fac tot ceea ce este posibil pentru a stoca cât mai mult aur. Războiul se va duce între America, China, Rusia şi Europa“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Unul dintre cei mai cunoscuţi autori şi invesitori din lume anunţă la Bucureşti o criză economică mai gravă ca în 2008

    În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză economică, iar aceasta va depăşi proporţiile celei din 2008. Principalul factor de risc cu care economia se confruntă în prezent sunt pariurile care se învârt pe pieţele actuale, este de părere Robert Kiyosaki, investitor şi om de afaceri american, care a participat în weekend la o conferinţă în Bucureşti.

    „În viitorul apropiat ne vom confrunta cu o nouă criză financiară. La momentul actual ne aflăm într-un război al monedelor şi într-un război cibernetic, care este mai periculos decât un conflict militar. Cred că următoarea criză economică va fi mult mai gravă decât ceea ce s-a întâmplat în 2008. Dacă ceea ce va veni va semăna cu ce s-a întâmplat în 2008, atunci vorbim o criză de proporţii“, a declarat investitorul american Robert Kiyosaki într-un interviu realizat de ZF duminică dimineaţă.

    La nivelul comunităţii europene, ţări precum Germania, considerată motorul economiei euro­pene, sau Italia au ajuns în stagnare economică sau în zona recesiunii. În cazul în care Germania s-ar confrunta cu recesiunea, acest fapt ar impacta direct întreaga Europă, inclusiv România. În cazul în care SUA se vor confrunta cu recesiunea, întreaga lume se va confrunta cu o criză economică.

    Din acest motiv, marii jucători, precum Rusia sau China, caută la momentul actual să îşi facă rezerve importante de aur, spune Robert Kiyosaki. „Dacă America intră în recesiune, întreaga lume se va confrunta cu criza economică. Din acest motiv, la momentul actual China şi Rusia fac tot ceea ce este posibil pentru a stoca cât mai mult aur. Războiul se va duce între America, China, Rusia şi Europa“.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Consiliul Naţional pentru IMM-uri: Deficitul forţei de muncă din România reprezintă o criză economică

    „Dacă ne uităm la întreaga economie românească, deficitul de forţă de muncă depăşeşte un milion de oameni. Criza forţei de muncă ce se manifestă în acest moment în România este echivalentul unei crize economice. Pentru că o criză economică nu înseamnă neapărat deficit, scădere, ci poate însemna şi neatingerea potenţialului economic. România poate să crească, din punct de vedere economic, mult mai mult decât o face în acest moment”, a declarat acesta.
     
    Integrarea României în spaţiul Schengen, flexibilizarea Codului Muncii şi stabilirea unor ţinte clare privind fondurile europene constituie principalele obiective şi soluţii identificate de Jianu pentru combaterea actualei crize.
     
  • Începe CRIZA ECONOMICĂ. Băncile fac anunţul care CUTREMURĂ lumea

    Ameninţările sunt modeste, dar în creştere, de la starea fragilă a unor pieţe emergente evidenţiată de colapsul lirei turceşti, la o încetinire a economiei europene ce ar putea determina Banca Centrală Europeană să-şi amâne începutul propriilor majorări de dobânzi. Astfel, Fed-ul ar putea deveni singura bancă centrală majoră care-şi înăspreşte politica, făcând acest lucru într-un mediu global care ar putea împinge dolarul în sus şi îngreuna viaţa exportatorilor americani.

     
    „Condiţiile de pe scena geopolitică sunt dificile. Situaţia din Turcia este semnificativă, declinul rapid al lirei i-a luat pe mulţi prin surprindere, inclusiv pe noi”, a declarat preşedintele Fed Atlanta, Raphael Bostic.
     
    Acesta spune însă că deocamdată situaţia nu este suficientă pentru a-i schimba părerea că Fed-ul ar trebui să majoreze dobânzile încă o dată în acest an, având în vedere beneficiile pe care le vede venind de pe urma stimulentelor fiscale. Bancherii centrali ai lumii se vor întâlni în această săptămână în Wyoming, iar atenţia este aşteptată să se concentreze pe întrebarea cât va mai putea Fed-ul continua să-şi majoreze dobânzile dacă va fi singura bancă ce urmează o astfel de politică. Jucători mai mici, printre care Canada şi Marea Britanie, au majorat dobânzile pe baza circumstanţelor locale. Însă în lipsa unor măsuri similare luate de celelalte bănci centrale majore, în special de BCE, majorările de dobândă ale Fed ar putea avea efecte mai puternice. Dobânzile mai mari din SUA şi soliditatea economiei americane vor impulsiona probabil dolarul, punând exporturile ţării sub presiune şi sporind riscul de probleme în rândul ţărilor sau companiilor cu credite în dolari.
     
  • Locuinţele românilor, dintr-o privire: Deşi mai înghesuiţi de la un an la altul, oamenii cumpără tot mai multe case şi apartamente

    Anii 2001-2008 au marcat cea mai lungă perioadă de creştere, care a culminat însă cu prăbuşirea pieţei imobiliare în 2009, după instalarea crizei economice.

    Piaţa se află pe un trend crescător din 2014 încoace, spre deosebire de suprafaţa medie construită a locuinţelor finalizate anual, care se află în continuă scădere din 2013 încoace. Reducerea suprafeţelor medii are loc în contextul în care România este lider între ţările în care cei mai mulţi tineri trăiesc în locuinţe supraaglomerate.

    Citiţi mai multe pe ZIARUL FINANCIAR

  • Noi am avut o criză economică a bogăţiei, nu una a sărăciei, ca părinţii noştri

    După zece ani, cineva constată: „Noi, în România, generaţia noastră, a celor care am început să muncim pe la mijlocul anilor 2000, am avut o criză a bogăţiei, nu una a sărăciei, aşa cum a fost criza de pe vremea părinţilor noştri imediat după căderea comunismului”.
    Prăbuşirea sistemului comunist a însemnat căderea şi închiderea a aproape o treime din fabrici, scăderea numărului de salariaţi de la 8 milioane, la 6 milioane şi apoi la 5 milioane, scăderea dramatică a veniturilor prin amputarea lor reală prin explozia inflaţiei şi devalorizarea monedei naţionale. La toate acestea s-a adăugat o perioadă gri pentru România – între 1990 şi 2000 – în care nu se vedea niciun viitor, decât cel de a pleca din ţară.

    Familii întregi s-au trezit peste noapte şomere tocmai când aveau copiii mici sau în primii ani de şcoală. Noroc că aceste familii au devenit proprietari ai apartamentelor unde stăteau la un preţ extraordinar de mic, aceasta fiind de fapt cea mai mare avere a românilor. 
    Apariţia capitalismului românesc nu a adus şi noi locuri de muncă, ci doar a transferat active, contracte şi bani din buzunarul statului într-un buzunar privat. Afacerile private rezistau pentru că puteau să plătească salarii care creşteau în acelaşi ritm cu inflaţia sau creşterea dolarului.
    Opţiunea de a lucra peste hotare era limitată doar la varianta rămânerii în Germania, Austria, Grecia, Statele Unite după vreun meci de fotbal, având în vedere că în primul deceniu după Revoluţie nu se deschiseseră graniţele şi nu puteam circula liber în Europa.
    După anul 2000 lucrurile s-au schimbat, odată ce am fost traşi în NATO şi Uniunea Europeană şi au început să apară investitorii străini, care au atras apoi şi investiţii româneşti. Au apărut joburi noi, mai bine plătite, au apărut clădiri de birouri, multe dintre fabrici au fost înlocuite cu alte industrii, cu o valoare adăugată mai mare.
    Timp de opt ani, între 2000 şi 2008, România a traversat o perioadă economică extraordinară: au apărut creditele, maşinile au devenit accesibile, au apărut creditele pentru locuinţe, creditele pentru vacanţă, salariile au crescut, inflaţia s-a redus, iar cursul valutar, coşmarul primului deceniu, chiar a scăzut. Dolarul a coborât de la 4 lei, la 2,8 lei.

    Criza începută în septembrie 2008 a fost total diferită de cea de după căderea comunismului: adică a fost o criză a bogăţiei. Cu excepţia perioadei 2009-2011, când numărul de locuri de muncă s-a redus cu 600.000 – de la 4,8 milioane la 4,2 milioane –, cu excepţia perioadei de creştere a cursului de la 3,6-3,8 lei la 4,2 lei pentru 1 euro, cu excepţia reducerilor salariilor întâi în sectorul privat apoi în sectorul de stat, lucrurile nu au fost dramatice, ca pe vremea părinţilor sau bunicilor.

    Cei care s-au trezit şomeri au plecat imediat la muncă în străinătate fără probleme – iar Anglia stă mărturie –, reuşind să câştige mult mai mult decât în ţară. Chiar în perioada crizei, nu numai că fabricile nu s-au închis, ci dimpotrivă, au început să facă din nou angajări, având comenzi din afară.

    Au început să apară lanţuri de supermarketuri care se extindeau exploziv deşi era criză, cum ar fi Lidl, Kaufland, Mega Image etc.
    S-au creat noi locuri de muncă în retail, dar şi în industria automotive. Au apărut noi lanţuri – poate nu vă aduceţi aminte, dar H&M a venit în 2011 şi a avut aproape cele mai mari vânzări pe metrul pătrat din tot grupul la deschidere; s-au construit noi malluri – Promenada, Mega Mall, ParkLake etc.; au apărut noi clădiri de birouri, iar marile multinaţionale, în special din industria IT, reîncepeau să crească salariile pentru a atrage forţă de muncă. Salariile mici – cele situate în jurul nivelului minim pe economie – s-au dublat, iar salariul mediu a crescut de la 350 de euro (2008) şi 325 de euro (2009) la 530 de euro în 2017.

    Cursul leu euro s-a stabilizat în jurul a 4,3-4,4 lei pentru un euro imediat după creşterea din 2008-2009, inflaţia a început să scadă, atingând un nivel de 0, iar dobânzile la lei, spre stupoarea tuturor economiştilor, au scăzut de la 6-8% la 0,6-1%.
    În plină criză a apărut programul Prima Casă, care a revigorat piaţa imobiliară. Pentru tineri acest program a fost extraordinar, o oportunitate cu care te întâlneşti o singură dată în viaţă: să ai posibilitatea să-ţi cumperi un apartament de 50.000-60.000 de euro pe care să-i plăteşti în 10-15 ani, spre deosebire de bunici şi părinţi, care îşi plăteau apartamentele în 30 de ani.

    Bineînţeles că au fost pierzători în criză, antreprenori români, patroni, oameni de afaceri care s-au trezit că au făcut datorii prea mari în perioada de boom, iar businessul, aflat într-o scădere a veniturilor, nu le mai poate plăti. Au pierdut cei care s-au trezit cu salariile tăiate în timp ce trebuia să-şi plătească ratele la bancă. Au pierdut cei care au avut credite în franci elveţieni pentru că s-a dublat cursul valutar al francului, au pierdut cei care au avut credite în euro şi care trebuia să plătească creşterea cursului, au pierdut cei care trăiau în oraşe mijlocii şi mici pentru că nu mai venea niciun investitor, cele mai multe investiţii îndreptându-se către oraşele mari.
    Patronii care nu au putut să facă faţă scăderii businessurilor şi-au băgat firmele în insolvenţă, reuşind să scape, cel puţin parţial, de plata datoriilor.

    Dacă tragem linie şi adunăm, criza din 2008 a fost o criză cu salarii în creştere, cu păstrarea maşinii în cele mai multe din cazuri – nu cred că a dispărut aglomeraţia de pe străzi –, a fost o criză cu noi locuri de muncă, a fost o criză chiar şi cu ştergeri de datorii atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice, a fost o criză în care au crescut economiile în bănci, a fost o criză în care mulţi şi-au luat apartamente, a fost o criză cu creşterea consumului, a fost o criză cu schimbarea mai des a hainelor, a fost o criză cu vacanţe în străinătate şi city-breakuri, a fost o criză cu smartphone-uri şi cu Converse.
    Chiar nu a fost atât de rea această criză.