Acum USL-ul lui Ponta, Antonescu, Dragnea trebuie să se confrunte cu noii “duşmani”. De data asta economici. Şi sunt mult mai mulţi decât cei politici şi “muşcă” mult mai rău. Sunt impersonali şi nu prea poţi să dai vina pe ei, să îi “urechezi”, să îi spânzuri în direct la o oră de mare audienţă. Ei se cheamă lipsa de încredere în economie, în viitorul ei, în viitorul afacerilor atât din partea companiilor, antreprenorilor, managerilor, dar şi din partea consumatorilor. Urmează “duşmanul” – fondurile europene. Ce să-i faci lui? Poţi să-l suspenzi, să îi ceri demisia, să îl pui la colţ? Mai vine “duşmanul” de investitor atât român, cât şi străin. Cum poţi să îl determini să vină în România, să scoată banii pentru o nouă investiţie şi să facă încă un loc de muncă? Urmează “duşmanul” creditare. Cum poţi să îi determini pe bancheri să îşi asume noi riscuri, să nu mai trimită fondurile din România înapoi în ţările de origine, să vadă piaţa românească cu alţi ochi decât în ultimii ani?
Tag: cristian hostiuc
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Pe sub Arcul de Triumf ar trebui să treacă cele mai mari companii din România, cei mai mari angajatori, campionii din business sau cei care au creat cele mai puternice branduri româneşti
Cred că dacă îl întrebi pe premier sau pe ministrul economiei, indiferent cine a ocupat această poziţie, cine sunt cei mai mari 100 sau 500 de angajatori sau exportatori le va trebui cel puţin o oră să găsească răspunsul. Cine sunt cele mai mari 1.000 de companii din România după cifra de afaceri, profit sau taxe la stat. Aceste liste, sigur nu se găsesc pe biroul lor sau în calculator. Şi nu se găsesc în niciun program de guvernare, pentru că aceste programe sunt nişte propoziţii aruncate de-a valma. Cu cât mai multe sunt liniuţele din dreptul domeniilor, cu atât este mai consistent programul de guvernare. Dar şi mai multă maculatură. Toţi politicienii propun îmbunătăţirea mediului de afaceri din birouri fără să stea prea mult de vorbă cu cei care se confruntă zi de zi cu mediul de afaceri.
Când întrebi Ministerul Finanţelor despre principalii indicatori macroeconomici luaţi în considerare, în Legea Bugetului, auzim cum exporturile vor creşte cu 10-15%. Aşa din pix. Pentru că sigur Ministerul Finanţelor sau Comisia Naţională de Prognoză nu a stat de vorbă cu principalii 100 de exportatori să vadă mai întâi ce îşi trec ei în buget.
Dacă vrei să faci câţiva poli industriali, aşa cum propune fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, unde statul să aloce 500 de milioane de euro pe an, trebuie să ştii încotro se duc cele mai mari companii, care ar putea fi sectoarele şi subsectoarele unde să vină investiţii. În auto, energie, petrochimie, IT, confecţii, sănătate? Unde? Unde are România un avantaj competitiv? Niciun partid care vrea să guverneze nu ştie cu toate că au cohorte de membri şi specialişti, că aşa sunt prezentaţi.
Dacă Victor Ponta, alături de Vasile Blaga şi cu specialiştii lor Adriean Videanu sau Mihai Voicu (în caz că nu ştiţi, este ministrul actual responsabil cu dezvoltarea mediului de afaceri) s-ar duce în Paşcani şi nu s-ar înjura la televizor, poate ar afla de la Doina Cepalis, care trebuie să plătească lunar 1.200 de angajaţi în cea mai săracă zonă a ţării, ce ar trebui să facă pentru economia reală, nu cea văzută de sus de la Palatul Victoria, astfel încât companiile şi patronii să angajeze mai mulţi oameni.
Dacă politicienii s-ar duce la Mircea Tudor, de la MB Telecom, poate ar afla ce trebuie să facă pentru cercetarea românească astfel încât să nu se mai aloce zeci de milioane de euro pe an pe proiecte utopice şi depăşite de timp care ulterior zac în sertarele institutelor de cercetare aflate în proprietatea statului.
Producătorul auto german Volkswagen a anunţat acum două săptămâni cel mai mare plan de investiţii din istoria grupului, pentru a deveni numărul unu mondial. 50 de miliarde de euro va aloca Volkswagen pentru extinderea capacităţilor de producţie că să depăşească Toyota. Din aceşti 50 de miliarde, dacă România ar lua măcar 100 de milioane de euro, tot ar fi ceva. Dar niciun politician care vrea să conducă ţara sau aspiră la un fotoliu de ministru nu s-a gândit la acest lucru.
În schimb, pe toate afişele electorale găsim numai: Vom majora pensiile, vom majora salariile bugetarilor, vom aloca procente mai multe din PIB pentru educaţie şi sănătate, vom face creşe, grădiniţe şi şcoli etc. Dar toate aceste lucruri nu se fac din sloganuri. Pentru a putea majora salariile medicilor sau ale profesorilor ar trebui ca economia privată şi de stat să producă mai mulţi bani sau cei aflaţi la putere să fure mai puţin.
Pentru ca economia să producă mai mult ca acum ar trebui să ştii ce să faci concret de la 1 ianuarie: unde sunt polii industriali, la ce mari companii din lume să stai în audienţă ca să vină cu investiţii în România, la cine să întinzi covoare roşii, în ce domenii să dai facilităţi astfel încât cei de acolo sa angajeze oameni nu cu salariul mediu pe economie, ce drumuri să faci mai repede, nu să arunci miliarde de euro pe autostrăzi care nu sunt circulate.
Tot ce am auzit în această campanie electorală, care trebuie să dea guvernarea pe următorii patru ani, a fost numai protecţie socială, miau-miauri, cât de mincinos este Ponta şi cât de tâlhar este Băsescu, cât de târziu se trezeşte Crin Antonescu sau cât de prost o duce economia după ce a venit USL la guvernare.De parcă nu sunt toţi aceeaşi politicieni care conduc ţara.
De la 1 ianuarie, cei care vor fi la putere vor da nas în nas cu realitatea şi cu un mediu de business ostil, care a ajuns să urască clasa politică din răsputeri.
Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Alte opinii pe zf.ro
-
Ziarul Financiar lansează duminică la ora 13.00, la Gaudeamus, cărţile “Toţi suntem datori c-un faliment”, de Cristian Hostiuc şi “PIB-ul fară ţară”, de Sorin Pîslaru
Târgul de carte Gaudeamus are loc la Romexpo Bucureşti în perioada 21 -25 noiembrie 2012, în Pavilionul Central. Cu prilejul lansării va avea loc o scurtă dezbatere despre “Cum să scrii despre economie”, la care vor participa ca invitaţi analistul economic Ilie Şerbănescu, fost ministru al reformei, Daniel Dăianu, profesor universitar, fost ministru de finanţe şi Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România. Cărţile reunesc editorialele apărute în Ziarul Financiar în ultimii ani, marcaţi de cea mai acuta perioadă de criza economică din ultimii 20 de ani. Editorialele încearcă să surprindă evoluţia economică generală, problemele din administraţia românească, dar şi dezvoltarea unei clase antreprenoriale de care are nevoie România.
-
Opinie Cristian Hostiuc, directorul editorial al ZF: În fiecare dimineaţă beţi un espresso, pe datorie, şi citiţi cel mai bun buletin economic
Ziarul Financiar este în fiecare zi buletinul economic, unde poţi să citeşti ce s-a întâmplat în afaceri, în lumea bancară sau în cea bursieră, în companii – cine a mai venit, cine a mai plecat, ce investiţii se fac sau se taie, cine a cucerit o piaţă sau a intrat în insolvenţă, ce mai este în businessul internaţional din Europa, Statele Unite sau China. Misiunea noastră este de a surprinde prin articole, prin interviuri, prin analize, prin grafice sau prin tabele transformările şi zvârcolirile unei economii într-o tranziţie care parcă nu se termină. FMI este tot la Bucureşti, diferenţa faţă de acum 14 ani este doar de ordin de mărime a datoriei, întreprinderile de stat ori se privatizează ori se structurează, ori se închid (în primul număr al ZF pe prima pagină aveam următorul articol: Coaliţia spune că e pregătită să închidă întreprinderile unde Traian Băsescu, atunci vicepreşedinte al PD, spune că intenţionează să forţeze politic această decizie economică). Cursul este tot stabil, după cum declara Cristian Popa, atunci economist- şef al BNR, acum viceguvernator. Diferenţa este că atunci, în 1998, dolarul era 9.879 lei (0,98 lei după tăierea celor patru zerouri), faţă de 3,56 lei astăzi, iar euro era 11.683 lei (1,168 lei), faţă de 4, 54 lei astăzi, iar dacă economia ar fi rămas tot pe mâna politicienilor, în marea lor majoritate aceiaşi ca acum 14 ani, nu am fi progresat deloc. Numai că din 2000 s-a produs un declic între mediul de stat şi cel privat, odată cu intrarea investiţiilor străine, plecarea la muncă în străinătate a “căpşunarilor”, privatizarea unor companii şi nu în ultimul rând intrarea în NATO şi în Uniunea Europeană.
Toate aceste lucruri au schimbat mediul de afaceri, au creat locuri de muncă cu o productivitate mai ridicată sau au preţuit mai bine activele româneşti. Boom-ul economic de peste noapte, pe care poate îl întâlneşti o dată la 20-30 de ani, susţinut şi prin obţinerea uşoară de credite, a fost ca şi cum te-ai aşeza la masă şi ai începe să comanzi de toate ştiind că plăteşti cu cardul, nu cu cash-ul din buzunar. Dar cardul are şi cea mai mare dobândă, pe care o plătim acum, cu toţii, chiar dacă la masă nu au stat toţi. Cei 14 ani ne-au adus măriri şi decăderi, de businessuri, de pieţe, de oameni şi de companii. PIB-ul a crescut de patru ori, salariul mediu de 3,5 ori, dar datoria externă de zece ori. O maşină este mai ieftină ca acum 14 ani, la fel şi o călătorie cu avionul în Europa.
Să vorbeşti la telefonul mobil era mai scump în 1998 (vă amintiţi de celebrele bipuri, nu?) decât acum. Zara, H&M erau visuri, iar toată lumea venea în Bucureşti la Mall Vitan. Acum sunt 60 de malluri în toată ţara şi 15 în Bucureşti. Nu aveam niciun credit la bancă, pentru că nu se dădeau pentru persoane fizice, iar acum avrem vreo două-trei: pentru apartament, pentru maşină, plus cardul. În Barbu Văcărescu şi Pipera era câmp cu oi. Acum sunt clădiri de birouri din sticlă şi oţel. Între Bucureşti şi Viena erau şase zboruri pe săptămână, iar acum sunt şapte zboruri pe zi. Un apartament în Vitan era şapte-opt mii de dolari, iar acum e de zece ori mai scump. În perioada de vârf acel apartament era şi de 15 ori mai scump.
Creşterea preţurilor la apartamente ne influenţează şi în bine şi în rău viaţa zilnică şi venitul disponibil.
Multe s-au întâmplat în aceşti 14 ani, iar Ziarul Financiar încearcă cu fiecare ediţie să fie cu buletinul economic şi al afacerilor la zi.
Când s-a lansat Ziarul Financiar o parte dintre cei care scriu acum în el, erau la şcoala generală (tocmai intrau în clasa a doua) sau intraseră la liceu. În 1998, Ziarul Financiar ieşea în 8-12 pagini şi avea în jur de 40 de articole pe zi. Acum Ziarul Financiar are 12-24 de pagini, un site cu ştirile în timp real, un program TVpe net, între 30-40 de conferinţe pe an, zece anuare pe an, iar în fiecare zi sunt între 120-150 de articole pe print şi online.
La 14 ani, cu buletinul în mână, ţinem pasul la zi cu economia şi lumea afacerilor, aşa cum sunt ele cu bune şi cu rele, cu măriri şi decăderi, cu greşeli care ne ajung din urmă, cu explozii de businessuri, dar şi cu implozii care de abia aşteaptă să iasă la suprafaţă. Misiunea noastră este de a scrie despre toate aceste lucruri ca o cronică de familie.
-
Opinie Cristian Hostiuc, ZF: Nu-l faceţi prost pe Dăianu. A fost doar naiv. A vrut să câştige mai mult şi a pierdut. Din păcate, intrarea lui în showbiz îi îngroapă toată reputaţia de economist
Dezvoltarea fără precedent a pieţelor financiare din ultimii 30 de ani a dus la apariţia platformelor de tranzacţionare online, cu brokeri şi investitori care stau lipiţi de ecran 24 din 24 şi încearcă să câştige pariind pe diferite evoluţii de valute, de acţiuni, de falimente, de mărfuri etc. Nu e nicio diferenţă că pariezi pe faptul că Manchester United va bate Clujul cu 2 la 1 sau că săptămâna viitoare euro va câştiga 0,2% faţă de dolarul australian. În acest moment tranzacţiile financiare speculative, care merg pe aceste mişcări de curs, sunt de nouă ori mai multe decât cele tradiţionale, care au la bază raţiuni comerciale sau de acoperire a riscului. Apariţia acestor platforme de tranzacţionare online, la care s-a adăugat cea mai importantă invenţie modernă a pieţelor, respectiv posibilitatea democratică a oricui, din orice loc, de a tranzacţiona în marjă, adică dai numai un avans cash (10%-20%), iar restul sumei ţi-l dă brokerul, a deschis calea spre îndeplinirea unor visuri. Că poţi să arzi etapele şi că poţi să faci bani peste noapte, fără să fii specialist, oricine ai fi şi cu oricât de puţini bani. Cu 1.000 de euro cash poţi să tranzacţionezi de 100.000 de euro sau cu 100.000 de euro poţi să tranzacţionezi de 10 milioane de euro. În cel de-al doilea caz, dacă mişcarea de curs euro-dolar îţi este favorabilă, să spunem cu 0,5% într-o zi, sau într-o oră, câştigul tău este de 50.000 de euro. Raportat la suma investită, rezultă un randament de 50%. Dacă visezi mai mult şi petrolul scade cu 1%, cum ai pariat, poţi să câştigi 100.000 de euro. Adică un randament de 100%. Sunt pline site-urile de reclame la platforme de tranzacţionare online şi toate îţi vând împlinirea unor vise. Ceea ce nu se promovează este că poţi să şi pierzi bani şi, mai mult decât atât, dacă tu vrei să câştigi, atunci altul trebuie să piardă. Pentru că la finalul zilei toate aceste speculaţii se închid cu sumă nulă. Dacă tu câştigi 100.000 de euro, atunci un altul sau alţii trebuie să piardă aceşti bani. Dar poate să fie şi invers. Să pierzi tu şi alţii să câştige.
Cristian Sima era bun de gură, convingător, ştia istorie şi vorbea despre mişcările financiare globale pe cursul euro-dolar, dolar-yen, căderea Americii etc. ca şi cum el ar fi cel care le-ar pune în practică. Trebuia doar să găsească oameni care să îi dea bani şi el le trimitea în cont câştigurile.
Domnul Daniel Dăianu nu avea timp să stea el să urmărească secundă cu secundă toate aceste mişcări globale, aşa că apariţia domnului Sima a fost de bun augur. I-a dat bani, ca să-i înmulţească. Dobânzile oferite de bănci, plus randamentele de la titluri de stat, erau mici (conform declaraţiei de avere, domnul Dăianu are şi astfel de plasamente). Din depozite şi instrumentele financiare tradiţionale niciodată nu te îmbogăţeşti. O dobândă de 6% pe an la lei nu înseamnă mare lucru. Iar la dolar, dacă primeşti cel mult 1% pe an, nici nu se vede în cont. Un randament povestit de domnul Sima, de peste două cifre sau de o cifră, dar nu 1%, că poate fi adus prin tranzacţionarea pe pieţele financiare mondiale, i-a injectat mai multă lăcomie în venă. Nimic rău, pentru că lăcomia face parte din viaţa fiecăruia dintre noi. Cum a spus Gordon Gecko, în celebrul film “Wall Street”: greed is good.
Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF.
-
Opinie Cristian Hostiuc: Dar dacă poporul român nu vrea să cumpere/să investească la Oltchim?
Liderul Partidului Poporului – Dan Diaconescu, asta ca să se înţeleagă direct din titlu cine este şeful, şi-a luat dreptul politic de a cumpăra şi a investi în numele poporului român la Oltchim pentru a salva combinatul de la faliment şi a nu-l lăsa să cadă fie în mâna ciocoilor locali, fie în ghearele investitorilor străini. Dar dacă poporul român nu vrea să investească la Oltchim? Ca un vot care nu costă nimic şi în empatie cu discursul lui Dan Diaconescu, poporul român cred că nu ar spune nu. Dar dacă ar trebui să scoată bani din buzunar şi să plătească ca să investească la Oltchim?
Toată lumea vorbeşte şi are idei în numele poporului român. Parlamentarii sunt aleşi de popor, prin vot şi iau decizii în numele lor. O bună parte dintre ei au votat pentru măsurile de austeritate, respectiv tăierea cu 25% a salariilor sau creşterea T.V.A. de la 19% la 24%. Pe lângă votul la legi, alţi parlamentari au afacerile lor, combinaţiile lor. Tot în numele poporului român. Tot în numele poporului român se achiziţionează de către stat, adică de reprezentanţii lui, echipamente cu preţuri de două-trei ori mai mari decât în realitate, începând de la softuri, medicamente, drumuri şi autostrăzi, fregate etc. În numele poporului român cam 2-3 miliarde de euro pe an pleacă în conturile altora numai din buget. În numele poporului român, de la Hidroelectrica au plecat 1,5 miliarde de euro în 10 ani. În numele poporului român se ia comision de 10-25% din fondurile europene. În numele poporului român s-au luat fabrici la privatizare şi apoi au fost tăiate şi vândute ca fier vechi.Toată lumea are grijă de poporul român. Dacă s-ar putea să-i vândă un produs sau un serviciu la cel mai mare preţ posibil, acelaşi ca pe piaţa vestică, ar fi cel mai bun popor. Nimeni nu l-ar mai critica. Poporului român i s-a vândut şi FNI-ul, numai să doarmă liniştit şi să scoată banii. La alegeri i se vinde o viaţă mai bună, taxe şi impozite mai mici, autostrăzi în toate direcţiile, locuri de muncă bine plătite, pensii mai mari, strategii naţionale de educaţie, sănătate, apărare, pentru resursele naturale pentru decenii, care însă se schimbă cu fiecare ministru de a ajuns educaţia şi sănătatea la pământ.
Nu ştiu cum se face că cei mai vocali şi cei care vor să aibă grijă de poporul român sunt milionari fără ca în jurul lor să construiască ceva pe care să-l identifici cu ochiul liber. Gigi Becali moare de grija poporului român, aruncă cu banii în dreapta şi în stânga, dar numai dacă este în direct la televiziune, dar afacerile lui, nu cele cu terenuri, miros a putrefacţie. Dumitru Dragomir, fascinantul şef al ligii de fotbal, plânge pe seama poporului român şi constată că este sărac, că economia lui Ceauşescu s-a distrus şi nu s-a pus nimic în loc. Dar el a făcut bani în toată această sărăcie a poporului. Iar toţi patronii din fotbal se plâng că pierd bani, dar aproape niciunul nu renunţă.
Dar cine este poporul român? Ţiriac face parte din el? Becali? Băsescu? Oprescu ? Eu fac parte? Cei 2 milioane de Ion fac parte din poporul român? Dacă Ţiriac, cel mai admirat om de afaceri român, nu investeşte în Oltchim, împreună cu Diaconescu, eu sau eternul domn Popescu de ce am face-o? Ştim noi mai bine să facem afaceri decât Ţiriac? Este problema poporului român să cumpere Olchim? Sau este problema Guvernului în funcţie să găsească o soluţie?
Dar dacă cei care investesc în Oltchim îşi pierd banii din decizia lui Dan Diaconescu. Cine plăteşte? La FNI, poporul român a pierdut şi tot poporul român a plătit. Un manager a luat decizia să implice CEC-ul în afacerea FNI, iar pe baza acestui lucru, noi toţi am plătit, în cazul în care nu ştiţi. Despăgubirile se dau într-un fel sau altul din buget, tot din banii noştri.
Eu lucrez în acelaşi grup de foarte mulţi ani. Şi nu mi-am dorit niciodată să investesc şi să fiu acţionar. Când lucrurile merg bine îţi invidiezi proprietarul şi ai vrea să ai o parte din câştig. Dar când vine criza şi totul cade, sigur nu-ţi doreşti să împarţi pierderile.
Cred că preluarea unor companii reprezintă o decizie individuală şi nu trebuie “împărţită” cu poporul român, nici măcar ca retorică.
La adăpostul acestui slogan, că acţionezi în numele poporului şi împarţi totul cu poporul, se desfăşoară cele mai mari drame naţionale, aşa apar dictatorii, aşa încep războaiele, aşa se naţionalizează economii întregi, aşa se tâlhăresc bugete naţionale şi se încheie cele mai mari afaceri prin care se transferă active. Totul în numele poporului.
Cristian Hostiuc este directorul editorial al ZF. Mai multe pe zf.ro/opinii
-
Opinie Cristian Hostiuc, director editorial: Ce înseamnă BUSINESS Magazin
Ca ziarist care scrie despre business, înfrân-gerile se măsoară în ştirile pe care le-ai pierdut, în interviurile pe care le-ai ratat, în întrebările şi temele economice pe care le-ai lăsat baltă – şi oricum ştiai sigur că nu au niciun efect – sau în personajele despre care ai crezut că pot schimba ceva, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Dar sunt şi victorii atunci când descoperi tendinţe care schimbă economia şi comportamentul oamenilor, în informaţiile din “celebrele” surse, pe care le dai primul şi care se confirmă peste câteva zile sau săptămâni, în interviurile cu personaje celebre, ce apar foarte rar în spaţiul public. Nu în ultimul rând, sunt victorii cu tinerii pe care îi descoperi în eşaloanele doi, trei sau patru din firme locale, multinaţionale sau bănci şi care în ani urcă treaptă cu treaptă şi devin lideri.
Avantajul meu este că am intrat de mult în presă, din 1993 şi am o istorie văzută şi scrisă a ceea ce s-a întâmplat în economie. Pot să spun că sunt un privilegiat, un câştigător al acestor 22 de ani în care am întâlnit multe persoane din business, am văzut multe lucruri şi bune şi rele, am ascultat poveşti incredibile din “subteran”, am văzut măriri şi căderi de oameni de afaceri, de companii sau pur şi simplu de pieţe. Am văzut milionari făcuţi peste noapte şi care ulterior nu au ştiut decât să arunce banii în dreapta şi stânga ca la lăutari, în speranţa că aşa îi vor înmulţi din nou.
Am simţit puţin că vine criza, dar nu mi-am putut închipui că va dura atât de mult şi mai ales cât de dur se va reflecta în economie şi în viaţa multor oameni. Mi-a fost teamă să spun cu voce tare şi apăsat în scris că imobiliarele nu au susţinere în venitul oamenilor, că nu poţi să ai majorări salariale duble pentru că PIB nu s-a dublat peste noapte. Şi sunt multe alte lucruri pe care nu le-am scris, cum e atunci când ţi-e şi frică să te gândeşti că se pot întâmpla. Silviu Brucan, având în spate o istorie proprie fabuloasă, începând cu intrarea pe tancurile sovietice în Bucureşti şi terminând cu împuşcarea lui Ceauşescu, a avut curajul în 1990 să spună că României îi va trebui 20 de ani să înţeleagă democraţia. A suportat apoi tot oprobriul public timp de două decenii, până când i s-a dat dreptate.
În toamna lui 2004 s-a lansat BUSINESS Magazin, o revistă care-şi propusese să aducă în lumina reflectoarelor evenimente şi fapte, trenduri, lideri din business cu ideile, afacerile şi gândurile lor, toate povestite frumos şi interesant; cu opinii cu tâlc, înţelese doar dacă sunt citite de două ori (vezi cazul lui Dorin, redactorul-şef), cu idei de afaceri ale tinerilor antreprenori şi care au prins viaţă, cu branduri noi, româneşti, care au forat în portofelele consumatorilor şi au câştigat bătălia cu timpul şi concurenţa. Dar nu în ultimul rând, cel mai important proiect al BUSINESS Magazin este 100 Tineri Manageri de Top. Pentru mine nu există satisfacţie mai mare decât să vezi cum tineri, până în 40 de ani, pe care BUSINESS Magazin i-a selectat acum 7, 6, 5… ani, când nu erau în lumina reflectoarelor, ajung sus, preiau conducerea unor companii, au afacerile lor şi chiar sunt lideri în domeniu, devin “şefii de promoţie ai unei generaţii”. Acesta este pariul cu timpul făcut de BUSINESS Magazin, că poate scoate la lumină executivi încă de pe când nu sunt mari şi le poate urmări cariera. România nu înseamnă numai Iliescu, Băsescu, Diaconescu, Becali, Ţiriac, Patriciu, Copos, Popoviciu, Isărescu, Negriţoiu, Pascariu etc. România noastră înseamnă şi Drăgan, Pătrăhău, Radu, Sporiş, Ţucă, Anghel, Armean, Bâtlan, Tătar, Iavorschi, Baciu, Şeitan, Ciurtin, Apostolescu şi ceilalţi 686 care au apărut în catalogul anual 100 Tineri Manageri de Top.
Dacă Ziarul Financiar – pentru că suntem într-un fel sau altul aceeaşi redacţie – vorbeşte despre evenimentele economice la zi, despre impactul deciziilor politice în viaţa de business, despre industrializare şi dezindustrializare, despre afirmaţiile liderilor mari de business, BUSINESS Magazin scrie despre cei care vin din spate şi care vor prelua puterea într-un fel sau altul. Fiecare generaţie are liderii ei, ce ies la iveală prin poziţiile pe care le ocupă, prin afacerile şi deciziile lor. BUSINESS Magazin vrea să fie locul de întâlnire al acelora care vor să conducă şi vor să-şi pună în aplicare ideile atunci când vor prelua puterea.
Şi pentru că ziariştii sunt buni în a spune ce trebuie făcut (pentru că nu trebuie să facă ei), sfatul meu către tinerii mana-geri, dar nu numai, este să citească.Dincolo de rapoartele zil-nice şi bugetele care trebuie citite, BUSINESS Magazin trebuie să fie o lectură săptămânală obligatorie. Nu pentru că aici ai găsi o soluţie pentru afacerea ta care şi-ar produce efectul peste noapte şi ar curge bani. Ci pentru a vedea ce se întâmplă în jurul tău, care sunt tovarăşii de generaţie şi ce cred ei, pentru a citi despre trenduri care-ţi vor afecta propria afacere peste ani, despre evenimente interne şi externe ce-ţi vor folosi ca bază de discuţie la o masă, într-o şedinţă sau la golf. Şi nu în ultimul rând despre lifestyle, care face parte obligatoriu din lumea afacerilor. Un costum bun, o cămaşă care se potriveşte, un model de ceas în vogă, un anumit tip de whisky sau un vin dintr-un anumit an despre care ai citit în BUSINESS Magazin, o carte interesantă, te pot ajuta să câştigi puncte într-o afacere. Despre asta este BUSINESS Magazin. O poveste, un om, un trend, o idee care te ajută când nici nu-ţi dai seama.
Cristian Hostiuc este directorul editorial al BUSINESS Magazin.
