Tag: creante

  • Salvaţi băncile! Noua notă de plată pentru contribuabilii europeni

    În virtutea proiectului, care va fi discutat la reuniunea din la 23 octombrie a Consiliului European şi a şefilor de state şi de guverne din zona euro, băncile europene vor fi obligate ca în termen de până la 9 luni să-şi majoreze ponderea capitalului propriu de rang I la 9% (în loc de 6-7%), ceea ce înseamnă că vor avea nevoie de recapitalizări ce vor depăşi cu mult 200 de miliarde de euro, cifră vehiculată anterior de FMI şi respinsă ulterior de europeni. Conform Morgan Stanley, cifra corectă, valabilă pentru 12 bănci europene (în loc de 40, cât luase în calcul FMI) ar fi de 275 de miliarde de euro.

    De asemenea, băncile ar urma să fie obligate să accepte nu o reducere cu 21% a valorii creanţelor greceşti, aşa cum era planul convenit în luna iulie, ci cu 50%, conform noului plan. Interesant e că deja deţinătorii de obligaţiuni se pregătesc deja pentru o reducere de 60%, conform Bloomberg, care îl citează pe Emiel van den Heiligenberg, director de investiţii la BNP Investment Partners din Londra, cu fraza “Toată lumea e de acord că e nevoie de o restructurare mult mai profundă a datoriilor Greciei pentru ca acestea să ajungă să fie sustenabile”.

    Spre bucuria investitorilor de pe pieţele financiare, Fondul European pentru Stabilitate Financiară, destinat iniţial salvării ţărilor care nu se mai pot împrumuta de pe piaţă, ar putea fi majorat de la 440 la aproape 2.000 mld. euro, urmând să fie folosit inclusiv pentru preluarea de la bănci a obligaţiunilor emise de ţările cu probleme din zona euro, adică pentru curăţarea bilanţurilor acestora pe banii contribuabililor.

  • Mai putin de jumatate dintre restantieri isi achita datoriile, iar aproape 40% refuza sa plateasca

    “Prevedem o ingreunare a procesului de colectare: practic,
    pentru aceleasi rezultate se vor depune eforturi duble, ceea ce va
    duce si la o crestere a costurilor de colectare, fapt resimtit si
    in ultimul an de zile”, afirma Constantin Coman, directorul
    diviziei de colectare a creantelor de la Coface.

    Mai putin de jumatate dintre debitori (34%) isi platesc integral
    datoriile, in timp ce 37% nu achita nimic, refuzand sa plateasca.
    In cazul acestora din urma, la decizia creditorului, procedura de
    colectare amiabila se transforma in procedura de colectare in
    instanta, cu posibilitatea de a se ajunge inclusiv la executare
    silita. Restul de 29% achita partial sau perioada de recuperare a
    datoriilor de la ei este mai indelungata, iar efortul de recuperare
    e mai mare.

    Anul trecut, activitatea diviziei de colectare a creantelor de la
    persoane fizice a Coface a crescut ca volum cu 35% fata de 2009,
    ceea ce inseamna intrarea in portofoliu a 400.000 de cazuri de
    colectare de creante de la persoane fizice. Valoarea medie a
    creantei a scazut insa la 1.200 de euro, comparativ cu nivelul din
    2009 de 1.400 euro.

    Cel mai ridicat grad de recuperare il au creantele cu intarzieri
    de 1-60 de zile, unde rata de succes este de peste 80%. Pe ansamblu
    insa, rata medie a colectarii se situeaza la 25%.

    “Economia nu si-a revenit inca, iar in piata exista in continuare
    creante de colectat, atat de la populatie cat si de la companii.
    Efectele perioadei anterioare crizei inca se mai vad, cand
    populatia se supraindatora fara sa economiseasca”, spune Constantin
    Coman. La aceasta se mai adauga si impactul masurilor luate de
    Guvern, dar si de companii pentru a rezista pe piata, in ultimii
    doi ani, prin reducerea substantiala a veniturilor sau
    disponibilizarea angajatilor.

    Principalele institutii care au decis externalizarea creantelor au
    fost bancile, companiile de leasing, companiile de asigurari,
    IFN-urile, companiile de utilitati si telecom. Ca si in anii
    anteriori, sectorul bancar a externalizat cel mai mare volum de
    creante, avand o pondere in totalul portofoliului Coface de 45%. Se
    remarca insa o evolutie ascendenta a sectorului telecom, care si-a
    crescut puternic ponderea in numar de debite, pana la 42%.

    Coface, filiala romaneasca a asiguratorului francez de credit cu
    acelasi nume, detinut de banca Natixis, este specializata in
    asigurari de credit, factoring, ratinguri si informatii de business
    si administrare a creantelor.

  • Recuperatorii de credite, fantomele si Scooby-Doo. De ce nu se mai sperie restantierii

    “Nu vrem sa ii speriem pe oameni. Nu suntem fantome. Doar
    baietelul meu se teme de fantomele din Scooby-Doo”, a declarat
    Georg Kovacs, director general al companiei de recuperare a
    creantelor EOS KSI Romania.

    Conditiile economice potrivnice, in special taierile de salarii,
    au facut ca suma medie incasata lunar de recuperatori de la un
    datornic sa scada la 300 de lei, adica jumatate din cat achitau
    restantierii in urma cu doi ani. “In 2008 suma medie pe care o
    recuperam de la cei cu restante la banci era de 600 de lei lunar,
    iar acum aceasta a scazut la 300 de lei. Incercam sa obtinem o suma
    care, chiar daca e mai mica, este achitata cu regularitate”, a
    declarat Kovacs pentru Gandul.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Recuperatorii de creante in telecomunicatii au tot mai mult de lucru

    “Primele sunt datoriile la intretinere. Urmeaza cele pentru
    utilitati si ratele la banci. Si de-abia apoi se intrezaresc pe
    lista si facturile de telefonie sau internet”, observa Alexandra
    Rusen, sefa departamentului de colectare al creantelor acumulate de
    persoanele fizice din cadrul Coface Romania, filiala locala a
    companiei franceze de asigurare a riscului comercial, care a
    dezvoltat in ultimii ani si un business de recuperare de creante.
    Rusen regaseste aceasta ordine a prioritatilor la cei mai multi
    dintre cei aproximativ 85.000 de clienti ai operatorilor de
    telecomunicatii care nu si-au mai platit facturile in decursul
    ultimului an, la care se mai adauga alte 15.000 de companii ajunse
    in aceeasi situatie. “Datoriile pentru servicii telecom nu erau o
    raritate nici pana acum, dar par sa fie tot mai multe in ultima
    perioada”, spune Rusen.

    Un prim semnal ca problema se adanceste este faptul ca
    operatorii de telefonie mobila nu mai reusesc sa se descurce pe
    cont propriu si incep sa externalizeze facturile nerecuperate catre
    firme specializate, mult mai repede si pentru sume mai mici decat
    pana acum. Este adevarat, intotdeauna au existat si situatii cand
    facturile au ramas neachitate, iar eforturile de recuperare a
    acelor creante n-au dat rezultat. In anii trecuti insa,
    recuperatorii intrau in ecuatie dupa cel putin un an, in timp ce
    acum, intervalul s-a redus la jumatate. Sau chiar la mai putin,
    dupa spusele Alexandrei Rusen, care primeste cazuri de la operatori
    chiar si dupa 60 de zile de intarziere a platii. “Timpul inseamna
    bani”, enunta Isabela Iacob, managing director in cadrul companiei
    de colectare Kruk. Par s-o fi inteles acum si operatorii: “Cu cat
    mai repede se ia decizia de a externaliza creantele, cu atat
    procesul de recuperare este mai scurt si mai eficient”.

    Cititi articolul integral in editia tiparita a revistei BUSINESS
    Magazin.

  • Raportul „recuperatorilor“: telefonul sau casa?

    Recuperatorii de creante au colectat in ultima luna a anului
    trecut sume de doua ori mai mari comparativ cu aceeasi perioada din
    2008. Cele mai mari rate de succes s-au inregistrat in ce priveste
    colectarea datoriilor pe care le au romanii la companiile de
    telefonie mobila.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Capitalul RCS&RDS ar putea creste cu 207,8 mil. lei

    Operatiunea va fi insotita de emiterea a 2,078 miliarde de actiuni nominative ordinare, cu o valoare nominala de 0,1 lei/titlu.

    Subscrierea actiunilor se va face in termen de o luna de la publicarea hotararii actionarilor RCS&RDS privind majorarea capitalului social in Monitorul Oficial.

    RCS&RDS este una din cele mai indatorate societati locale, strategia de dezvoltarea a operatiunilor in ultimii ani, atat la nivel national, cat si in alte cinci state din regiune, dar si in Spania, bazandu-se pe imprumuturi si o politica de preturi scazute.

    RCS&RDS avea datorii totale de 1,665 miliarde de lei la finele anului 2007, potrivit datelor transmise de companie Ministerului Finantelor.

  • AMCC: Creste numarul datornicilor

    Reprezentantii AMCC (Asociatia de Management al Creantelor Comerciale) au precizat in conferinta de presa de marti ca, in sectorul corporatist, cele mai afectate de intarzierile de plati ce depasesc termenele stabilite contractual sunt constructiile, urmate de distributia IT, textilele si industria alimentara.

    Devalorizarea leului a dus si la cresterea numarului de persoane fizice ce inregistreaza intarzieri la plata ratelor la credite. Anul trecut membrii AMCC au gestionat un numar de 2,121 milioane de debite, din care 51.237 erau companii. Valoarea debitelor gestionate in 2008 a fost de 2,477 miliarde lei, 229,250 milioane lei reprezentand datorii ale companiilor si 2,248 miliarde lei sume de la persoane fizice.

    In general gradul de recuperare a datoriilor a fost de 50 – 55% pentru companii si 25 – 35% pentru persoanele fizice; pentru acest an, din cauza cresterii blocajului financiar, companiile de recuperare se asteapta la o reducere a gradului de recuperare atat in cazul companiilor cat si al cetatenilor, precum si la reducerea preturilor pe piata de comercializare a creantelor, de la circa 30% din valoarea datoriei la un "nivel normal" de sub 10%.

    AMCC a fost constituita in noiembrie 2007 si reuneste opt membri: companiile Coface Romania, Eos Ksi, Creditreform Romania, Kruk International, Credit Express, Kolcze, iliuta si Asociatii, Mellon Romania si Cycle European.

    Mai multe despre blocajul financiar si ce cred managerii romani despre acesta aflati in editia de saptamana aceasta a revistei Business Magazin

  • EOS KSI Romania: afaceri de 11,5 milioane de euro







    "Principalul motor de crestere a fost activitatea de management al fluxului de numerar (38% din portofoliul firmei – n.red.), mai precis achizitionarea portofoliilor de creante de la companii si serviciile de factoring," a spus Georg Kovacs, Managing Director al EOS KSI Romania. 

    Piata de colectare a creantelor a ajuns la 25 de milioane de euro, mai mult cu 47% fata de 2006, dar pentru anul curent este asteptata o reducere cu 15-25%, pe fondul deprecierii preturilor la portofoliile de creante. Deprecierea este cauzata de mai multi factori, printre care lipsa de fonduri la nivel global si scaderea apetitului pentru risc al fondurilor de investitii.

    Cat priveste planurile de viitor, reprezentantul EOS KSI Romania spune ca expansiunea teritoriala va continua (dupa ce compania a deschis patru birouri in 2007), vizand in acelasi timp un ritm de crestere al afacerii de 15-25% pentru urmatorii  doi-trei ani.

    Principalii competitori ai EOS KSI Romania sunt Urban, Coface si Mellon.

    Cristian Ionescu, directorul general al Coface, al treilea mare jucator de pe piata de colectare a creditelor, sustine ca aceasta s-a dublat in 2008 fata de anul precedent. "Sumele sunt foarte mari, pachetele date spre recuperare fiind de minimum 15 milioane de euro," a explicat el. De asemenea, Ionescu adauga ca se asteapta ca piata colectarii de creante sa creasca in urmatorii ani cu un ritm de cel putin 50%.