Am lăsat această pasiune să se dezvolte şi, în fiecare an, primăvara, am plantat flori şi copaci având în minte imaginea unei grădini japoneze. Nu am ajuns să văd toate florile şi copacii crescând, însă cu siguranţă am învăţat câteva lecţii foarte valoroase.
Una dintre ele este legată de răbdare si ritm: acest comportament m-a ajutat să trec prin multe situaţii de dezamăgire, frustrare, credeam că voi avea o grădină foarte frumoasă deoarece am plantat multe flori – unele scumpe, altele nu, am adus copaci rari, am udat, am scos buruienile cu disciplină, însă plantele se uscau. În cei câţiva ani de când practic grădinăritul, multe dintre florile plantate nu s-au prins sau nu au ieşit şi în anul următor, o mare parte dintre copacii rari nu au făcut faţă solului şi s-au uscat, sau au trăit un an sau doi… Sunt încă departe de grădina japoneză. Am observat cât de frustrant, dezamăgitor poate fi un hobby atât de simplu şi uşor, însă cât de plin de învăţare este.
Totul în natură are ritm, fie că vorbim de ritmurile de creştere biologică a oamenilor, plantelor, animalelor, fie că vorbim de un ritm de manifestare a fenomenelor în natură. Totul este ritm în jurul nostru, în mediul înconjurător, de la mişcarea planetelor la anotimpurile într-un an la ritmurile economice, ciclurile de viaţă ale unui produs, la ritmurile vieţii noastre. Cu cât suntem mai conectaţi cu natura, cu atât putem observa că suntem parte a mai multor rutine, cicluri, periodicităţi, mişcări regulate, mai rapide sau mai lente: cicluri ale naşterii, creşterii, maturităţii şi morţii, cicluri în care dormim şi suntem treji, respiraţia, ritmul celulelor care sunt create, cresc, mor şi sunt reînnoite periodic.
Din rolul de coach pentru lideri şi echipe, observ cât de importantă este răbdarea şi acceptarea ritmurilor şi tiparelor de creştere şi descreştere, prezente în natură. Din perspectiva mea, practica de leadership în mediul organizaţional actual este foarte puţin conectată cu rimurile naturii. Am observat cât de greu poate să fie pentru un lider care conduce o organizaţie, care în trecut a înflorit, să vadă cum aceasta se usucă şi moare, fără ca el să poată face ceva. Fiind coach, am antrenat un conducător să traverseze cu bine ”apele tulburi“ ale mediului complex corporatist, în care avea obiective care se băteau cap în cap cu realitatea.
Într-un mediu de business care valorizează doar succesul şi reuşita liderilor, puterea lor de a creşte businessul şi a da rezultate în mod continuu, a conduce o organizaţie ce trece prin perioade de declin şi de reconstrucţie, poate fi un mandat foarte dificil. În procesul de coaching am observat cât de greu îi era conducătorului să accepte că, deşi a făcut tot ce a putut el mai bine, deşi a mobilizat oamenii din jurul său, deşi rezultatele locale erau foarte bune, întreaga organizaţie, cea globală, era în cădere liberă.
Haosul şi incertitudinea erau greu de trăit deopotrivă de către conducător, cât şi de oamenii din echipă. Erau momente de îndoială de sine şi momente în care a părăsi organizaţia părea cea mai bună soluţie. Totodată, acest conducător a înţeles cât de valoroase sunt lecţiile de leadership pe care le învaţă în acest context şi cât de accelerată este maturizarea sa şi a ales să ducă acest mandat greu până la capăt.
”Viaţa vine către noi în valuri. Nu putem prezice şi controla valurile, însă putem învăţa să facem surf“, spune frumos Dan Milman. Mulţi artişti, scriitori, muzicieni, dansatori vorbesc mult despre ritm. Liderii o fac foarte rar. Totuşi, capacitatea de a înţelege ritmurile este centrală în practica leadershipului sustenabil. Reuşita conducătorului este corelată şi cu capacitatea sa de a recunoaşte ritmurile individuale şi colective, dar şi de a şti când şi cum să rupă aceste ritmuri. O abilitate subtilă pe care un lider o poate antrena este legată şi de a acţiona la momentul potrivit – când este potrivit să lansezi o invitaţie sau acţiune într-un grup astfel încât acesta să fie energizat şi activat; a avea un bun simţ al ritmului şi al momentului potrivit sunt abilităţi benefice conducătorilor.
Liderii care au simţul ritmului înţeleg dinamica schimbarii. Filosoful Susanne Langer punctează frumos: ”Esenţa ritmului este o alterare a tensiunii care se ridică până la atinge un vârf, o criză şi o evadare în cursul treptat al relaxării, prin care se pregăteşte o nouă acumulare de tensiuni şi ia naştere următoarea criză„.
Conştientizarea şi înţelegerea ritmurilor de creştere şi descreştere naturală ne permit să dezvoltăm răbdare şi curiozitate şi chiar să apreciem blândeţea de care avem nevoie în perioadele grele sau perioadele în care poate noi, ca oameni, nu suntem la înalţime. Fiecare dintre noi are în viaţa sa perioade bune şi perioade grele, când lucrurile par să nu meargă în direcţia dorită de noi. Peste tot în jurul nostru vedem perioade de întuneric, decădere, moarte, perioade care prefaţează naşterea a ceva nou; este un ciclu de evoluţie natural, indiferent că vorbim despre ciclul de viaţă al unei plante, reînnoirea unei celule sau inovaţia unui produs. Este o lege fundamentală a naturii şi este parte a învăţăturii în unele din marile sisteme spirituale.
Totodată, cultura de business ne învaţă cum să luptăm împotriva naturii. La nivel personal, o ”bună practică“ şi o cerinţă clară în mediul organizaţional este de a ne arăta mereu fără emoţiile, să spunem DA la orice vine de la superiori, a fi energici, ”lăsând la uşa biroului orice urmă de umanitate am avea“… Nevoia de a fi apreciaţi şi a avea rezultate imediate ne îndepărtează de lecţiile profunde ale creşterii şi transformării. În mediul de business acest fenomen este alimentat de cererea continuă a pieţei pentru creştere. Oare ce impact are acest fenomen asupra abilităţii noastre de a inova, de exemplu? Orice carte sau material despre inovaţie pe care îl citim ne spune că a şti să greşeşti, să eşuezi, este fundamental pentru a inova. Pot liderii să creeze un mediu de lucru în care sunt acceptate eşecurile necesare pentru reuşita inovaţiei? Este eşecul facilitat în organizaţie astfel încât cei mai talentaţi oameni să îşi asume proiectele cu riscul cel mai mare? Sunt investitorii pregătiţi să accepte costurile pe termen scurt ale eşecului? Sau nevoia de a a evita un impact în buget pe termen scurt va limita abilitatea de inovaţie? La nivel organizaţional sau de echipă, concentrarea pe rezultatele pe termen scurt poate limita calitatea rezultatelor. Au liderii răbdarea de a sta în incertitudine şi a explora diferite perspective, de a le permite să apară, dar şi să se întrepătrundă, pentru a crea ceva cu totul inovator? Sau acceptă primul rezultat plauzibil, valid, care apare la suprafaţă?
Ca lideri, o competenţă relevantă este capacitatea de a încuraja şi facilita diversitatea perspectivelor, fără conflict personal şi capacitatea de a sta, împreună cu echipa, în tensiunea creatoare. Doar în această zona de disconfort, încărcată emoţional, uneori negativ, poate să apară acea conexiune, idee, soluţie, care are potenţialul să fie cu adevărat inovatoare sau să schimbe în profunzime.
Sunt recunoscătoare pentru abilitatea de a grădinări şi lecţiile învăţate în acest spaţiu, chiar dacă s-ar putea să mai treacă ceva ani până voi avea grădina pe care mi-o doresc.
