BusinessMagazin

Tag: confruntare

  • Cele patru hărţi care arată de ce Uniunea Europeană este destinată extincţiei

    Economiile din Europa de sud depind de economiile din nord

    Economiile din Europa de sud au câştigat mai puţin din aderarea la UE decât nordul Europei. Acestea nu câştigă din controlul politicii monetare a UE, sunt prinse într-o uniune monetară cu Germania. Aceste ţări nu-şi pot devaloriza monedele pentru a-şi proteja economiile şi pentru a promova stabilitate socială în momente de criză.

    Ţările din Europa de sud se confrunte cu probleme în sectorul bancar seminificative care ar putea destabiliza sistemul financiar al Europei.

    De asemenea, popularitatea UE in sud este foarte scăzută, iar partidele eurosceptice câştigă teren.

    Obiectivele ţărilor membre fondatoare şi ale altor naţiuni diferă.
     
     
    Realităţile economice ale ţărilor din nordul şi centrul Europei diferă de cele ale ţărilor din sud şi est. Franţa vrea să fie la conducere alături de Germania, dar îi lipseşte influenţa economică a Germaniei. 
     
    Marea Britanie a ieşit din UE, dar va fi legată mult timp de Uniune datorită legăturilor economice şi apropierii teritoriale. În prezent, Marea Britanie are o strategie dublă: păstrarea legăturilor cu UE şi întârirea celor cu SUA. În estul continentului este zona de frontieră a UE. Statele din centrul şi estul Erupei au aderat la NATO şi UE şi se trag din vechiul bloc sovietic. Divizarea UE a făcut ca membrii ţărilor din est şi vest să aibă scopuri diferite, ceea ce a dus la creşterea mişcărilor naţionaliste pe întreg continentul. 
     
    Geografia unei ţări nu are prea multe de-a face cu securitatea
     
    Germania se află în centrul continentului şi nu are graniţe naturale care să o protejeze de inamici. Asta o face vulnerabilă la atacuri din vest din Franţa sau din est din Rusia.
     
    Drept rezultat, Germania a încercat să conducă prin război şi prietenie. Sudul Europei are mai puţine râuri navigabile pentru comerţ. Alpii izolează peninsula italiană de restul Europei şi un zid muntos desparte Spania de Franţa.
    Cu toate acestea, graniţele naturale nu asigură securitatea după cum au demonstrat şi Hannibal şi Napoelon. 
     
    Italia, Spania, Portugalia nu mai sunt puteri nu mai sunt puteri navale precum au fost în trecut, iar geografia le opreşte expansiunea spre nord.

  • Cele patru hărţi care arată de ce Uniunea Europeană este destinată extincţiei

    Economiile din Europa de sud depind de economiile din nord

    Economiile din Europa de sud au câştigat mai puţin din aderarea la UE decât nordul Europei. Acestea nu câştigă din controlul politicii monetare a UE, sunt prinse într-o uniune monetară cu Germania. Aceste ţări nu-şi pot devaloriza monedele pentru a-şi proteja economiile şi pentru a promova stabilitate socială în momente de criză.

    Ţările din Europa de sud se confrunte cu probleme în sectorul bancar seminificative care ar putea destabiliza sistemul financiar al Europei.

    De asemenea, popularitatea UE in sud este foarte scăzută, iar partidele eurosceptice câştigă teren.

    Obiectivele ţărilor membre fondatoare şi ale altor naţiuni diferă.
     
     
    Realităţile economice ale ţărilor din nordul şi centrul Europei diferă de cele ale ţărilor din sud şi est. Franţa vrea să fie la conducere alături de Germania, dar îi lipseşte influenţa economică a Germaniei. 
     
    Marea Britanie a ieşit din UE, dar va fi legată mult timp de Uniune datorită legăturilor economice şi apropierii teritoriale. În prezent, Marea Britanie are o strategie dublă: păstrarea legăturilor cu UE şi întârirea celor cu SUA. În estul continentului este zona de frontieră a UE. Statele din centrul şi estul Erupei au aderat la NATO şi UE şi se trag din vechiul bloc sovietic. Divizarea UE a făcut ca membrii ţărilor din est şi vest să aibă scopuri diferite, ceea ce a dus la creşterea mişcărilor naţionaliste pe întreg continentul. 
     
    Geografia unei ţări nu are prea multe de-a face cu securitatea
     
    Germania se află în centrul continentului şi nu are graniţe naturale care să o protejeze de inamici. Asta o face vulnerabilă la atacuri din vest din Franţa sau din est din Rusia.
     
    Drept rezultat, Germania a încercat să conducă prin război şi prietenie. Sudul Europei are mai puţine râuri navigabile pentru comerţ. Alpii izolează peninsula italiană de restul Europei şi un zid muntos desparte Spania de Franţa.
    Cu toate acestea, graniţele naturale nu asigură securitatea după cum au demonstrat şi Hannibal şi Napoelon. 
     
    Italia, Spania, Portugalia nu mai sunt puteri nu mai sunt puteri navale precum au fost în trecut, iar geografia le opreşte expansiunea spre nord.

  • Ce s-a întâmplat cu WhatsApp în noaptea de miercuri spre joi

    Utilizatorii WhatsApp au avut parte de o surpriză neplăcută în noaptea de 3 spre 4 mai: unii dintre ei nu au putut să trimită sau să recepţioneze anumite mesaje, iar alţii nu au putut nici măcar să deschidă conversaţiile din istoric.

    Potrivit presei internaţionale, problemele ar fi apărut mai ales în Europa de Vest, Coasta de Est a Statelor Unite şi în America de Sud; totuşi, potrivit informaţiilor Business Magazin, şi utilizatori din România s-au confruntat cu acestea. Spre deosebire de alte aplicaţii populare, WhatsApp nu îşi alertează utilizatorii când se întâmplă astfel de defecţiuni; există un cont de Twitter care ar trebui să folosească acestui scop, dar nu a mai fost folosit de reprezentanţii companiei din 2014, deşi acesta are mai mult de 2 milioane de followers. Potrivit presei internaţionale, cauza acestor probleme ar fi legată de serverele companiei.

    ”Suntem conştienţi de pana prin care trece aplicaţia şi lucrăm la remedierea acesteia”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt după acest incident.

    Problema a fost reparată după câteva ore. ”Mai devreme în cursul acestei zile, utilizatorii WhatsApp din mai multe părţi ale lumii nu au putut să acceseze aplicaţia timp de câteva ore. Am rezolvat acum problema şi ne cerem scuze pentru inconvenienţă.”

    WhatsApp are peste 1 miliard de utilizatori în toată lumea. 

  • Boss, am un coleţel pentru tine. Poţi să cobori să-l iei

    Nici nu ştii de unde să-l iei, iniţial te înfurii pentru că nu înţelegi familiaritatea lui, te zgârie pe creier acest cuvânt care a intrat în vocabularul nostru, „boss” (bine că nu ţi se adresează cu sir, un apelativ folosit în lumea financiară), eşti şocat de cuvântul „coleţel”, dar până la urmă cobori să iei pachetul, că nu ai ce să faci.

    Bine că erai acasă sau la serviciu, că ai răspuns la telefon şi că nu trebuie să umbli tu după colet după aceea, ca nebunul.

    Curierii ne-au acaparat viaţa, odată cu creşterea exponenţială a afacerilor de comerţ online, şi au devenit personajele noastre zilnice. Cu bune şi cu rele.

    În minte avem imaginea celor de la DHL, care au stabilit un standard în piaţă şi pe care îl vrem replicat la toate firmele de curierat (la îmbrăcăminte nici nu se mai pune vorba). Dar nu se poate, aşa că strângem din dinţi de furie, semnăm pe hârtia de primire şi mergem mai departe în speranţa că se va îmbunătăţi ceva.

    Magazinele online au explodat, atrăgând după ele necesitatea serviciului de livrare, o afacere din ce în ce mai complicată cu toate că se câştigă bani.

    Toată lumea se loveşte de oameni, de resursa umană, care nu poate fi pregătită în ritmul în care apar comenzile. Sunt firme de curierat care nici nu-şi mai bat capul cu trainingul, ci doar sunt mulţumite dacă cineva duce un colet din punctul A în punctul B.

    De multe ori, magazinele online se gândesc să-şi facă propriul serviciu de livrare pentru că pierd clienţi şi comenzi din cauza modul în care firmele de curierat execută acest serviciu. Până la urmă renunţă, pentru că punerea în practică a acestei idei înseamnă investiţii mari, se vor lovi de aceeaşi problemă de resurse umane şi în final nu vor mai avea pe cine să dea vina, că produsul nu s-a livrat la timp sau că noua generaţie de curieri a devenit prea familiară cu clienţii, începând de la modul de adresare şi până la atitudine.

    Toată lumea trăieşte cu impresia că aceşti curieri îţi fac un serviciu pentru că îţi aduc pachetul şi trebuie să fii mulţumit de acest lucru.

    Dacă am extinde ce se întâmplă pe piaţa curierilor la alte pieţe de servicii, am vedea imaginea unei economii destul de crăpate, destul de rămase în urmă din punctul de vedere al serviciilor şi al modului în care acestea sunt livrate.

    Fiecare dintre noi se confruntă zilnic cu noua generaţie de taximentrişti, care te întreabă în sictir unde mergi – unde mergeţi – şi dacă nu vrea să efectueze acel serviciu, spune că nu merge în acea direcţie. Asta dacă nu-ţi dublează suma ca să te ducă la destinaţie.

    Ce poţi să le faci?

    Aproape fiecare taximetrist se plânge de bani, că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu, că nu mai avem industrie, că românii sunt săraci, că Băsescu e dat dracului, e cel mai tare politician, că ăştia de sus vor să-i facă rău lui Gigi Becali, că benzina e scumpă şi străinii scot banii din ţară, că ne-am vândut petrolul la străini etc., dar în final te trimit la plimbare, nu iau cursele dacă nu le convine traseul. Adică nu au nevoie de bani. Dacă vă uitaţi la noua generaţie de taximetrişti, mai tineri, veţi vedea acestă atitudine, de a refuza să facă un serviciu pentru care este plătit şi are o licenţă.

    Plus că protestează împotriva lui Uber, că fac evaziune fiscală, că aceste curse cu şoferii noi, fără licenţă, sunt adevărate pericole de siguranţă!

    Piaţa serviciilor de bază, deşi este mai bine plătită decât multe joburile din industrie, din fabrici, din supermarketuri, din învăţământ, din sănătate, este tot mai proastă, nu ţine pasul cu cerinţele clienţilor care chiar plătesc pentru acest serviciu. Şi nu puţin.

    Din păcate, nu ai prea multe alternative la taximetrişti, curieri, zugravi, electricieni etc.

    Este o piaţă rămasă mult în urmă şi care dictează regulile şi preţul şi în final tot nu primeşti serviciul cerut.

    Parcă nimeni nu vrea să îmbunătăţească acestă piaţă, deşi sunt clienţi care ar plăti mult mai mulţi bani pentru serviciile solicitate dacă ar putea să fie livrate la timp, în bună regulă şi bună stare.

    Probabil că aceia care prestează aceste servicii au mai mulţi bani decât credem noi şi de aceea îşi permit să spună că vin peste o săptămână, sau că nu merg până acolo.

    S-ar putea ca sub ochii noştri să se dezvolte o mentalitate în care fiecare este mulţumit cu un anumit venit şi nu ar vrea să muncească mai mult şi mai bine, chiar dacă ar primi mai mulţi bani.

    Gândiţi-vă la acest lucru!

  • Cronică de film: Kong: Skull Island

    După filmul din 2005, nu foarte bine primit de critici sau de public, varianta regizată de Jordan Vogt-Roberts aduce o gură de aer prospăt. Acţiunea este rapidă, efectele speciale aproape impecabile, iar apariţie actorilor pe care îi aminteam mai sus dă acea doză de superficialitate care lipseşte de multe ori la blockbusterele de azi. Acestea fiind spuse, să analizăm mai în detaliu diferenţele dintre cele două filme.

    Fără a da prea multe detalii, trebuie spus că elementele definitorii ale celuilalt film (şi ale tuturor versiunilor anterioare, de altfel) erau, în ordine: călătoria către insulă, întâlnirea cu King Kong, povestea de dragoste (să-i spunem aşa) şi confruntarea de pe meleagurile americane. Unele dintre aceste elemente lipsesc, unele sunt uşor modificate; vă las pe voi să aflaţi care.

    O altă diferenţă sesizabilă e dimensiunea lui Kong – nu am datele exacte, dar cred că producătorii au vrut să vadă cât de mult spaţiu poate o maimuţă să ocupe. Le-a reuşit, cred, pentru că este cea mai mare versiune a lui Kong de până acum.

    Un element oarecum nou este dat de animalele cu care Kong trebuie să se lupte (spun oarecum pentru că maimuţa s-a mai confruntat cu diverse creaturi de-a lungul timpului); acestea sunt bine schiţate şi produc efectul de frică pe care presupun că regizorul l-a căutat.

    În rest, Skull Island respectă reţeta clasică imaginată în urmă cu 84 de ani de James Ashmore Creelman şi Ruth Rose. Dacă vă aflaţi printre cei câţiva oameni de pe planetă care nu ştiu despre ce e vorba în film, nu vă aşteptaţi la ceva foarte logic sau care să conţină vreun mesaj memorabil. Filmul este un blockbuster şi trebuie tratat ca atare.

    Distribuţia este una mai mult decât respectabilă, aducând la un loc un premiu Oscar (Brie Larson), o nominalizare la aceleaşi premii (Samuel L. Jackson) şi un Glob de Aur (Tom Hiddleston).

    Trebuie să mă refer şi la durată, pentru că în cazul filmului din 2005 regizorul Peter Jackson nu a primit chiar cuvinte de laudă pentru cele 3 ore lipsite de suspans. Sigur, scuza lui Jackson poate fi puterea obişnuinţei – trilogia Stăpânul Inelelor a avut o durată media de 3 ore şi 6 minute pe film.

    După cum scriam şi la începutul acestei cronici, efectele speciale sunt realizate fără cusur, mult superioare celor din 2005 – sigur, tehnologia de azi ajută mult în acest sens. Dar realismul creaturilor este cel care mă face să cred că scenariştii au avut şi ei ceva de spus în această privinţă.

    Până la data redactării acestei cronici, Kong: Skull Island a generat încasări de 393 de milioane de dolari contra unui buget de 185 de milioane. Cu alte cuvinte, pregătiţi-vă pentru Kong: Multe alte părţi.

    În concluzie, filmul este mai mult decât decent; cea mai bună parte? Nu încearcă să fie mai mult decât este.

    Nota: 7/10

  • Experţii au ajuns la concluzia că oamenii inteligenţi sunt dezordonaţi, adorm târziu şi înjură mult

    Se pare că experţii au ajuns la concluzia că astfel de persoane sunt foarte inteligente.

    Persoanele inteligente folosesc uneori un limbaj nepotrivit. Deşi se spune că doar oamenii săraci şi lipsiţi de educaţie folosesc un limbaj nepotrivit pentru că au un vocabular limitat, se pare că cei care nu înjură sunt cei care, de fapt, au un vocabular limitat. Câteva academii din America au decis să facă un experiment:  le-au cerut câtorva persoane  să spună cât mai multe înjurături, iar rezultatul a fost unul surprinzător. Se pare că, cei care şi-au amintit un număr cât mai mare de cuvinte neadecvate erau cei cu un IQ foarte ridicat. Oricum, oamenii inteligenţi sunt caracterizaţi şi de abilitatea de a folosi cuvintele potrivite în funcţie de situaţie şi, pe lângă asta, ştiu şi când să-şi păstreze calmul şi să tacă.

    Citiţi mai multe pe www.one.ro

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.

  • Iohannis spune că a primit promisiuni că Guvernul se va încadra într-un deficit sub 3%

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că i-a cerut premierului Sorin Grindeanu un buget pentru 2017 sustenabil şi solid, primind promisiuni că Executivul se va încadra într-un deficit sub 3% şi va aloca 2% din PIB pentru apărare.

    ”Am solicitat şi primit informaţii despre cum se vede la nivel de Guvern construcţia bugetului pentru 2017. După părerea mea – şi asta am subliniat în cursul întâlnirii – este foarte important să avem pentru 2017 un buget sustenabil, un buget solid care ţine cont de câteva date foarte importante, cum ar fi de exemplu să ne încadrăm într-un deficit sub 3% , să avem o alocare de 2% pentru apărare. Avem promisiuni că aceste lucruri vor fi realizate”, a detaliat Iohannis după întâlnirea cu Grindeanu.

    Întrebat dacă măsurile promise de PSD pun probleme bugetului, Iohannis a răspuns: ”Se lucrează pe buget şi bineînţeles discuţiile au fost de natură de a vedea care sunt intenţiile Guvernului, când vom avea bugetul vom putea ştii foarte exact cum s-a lucrat. Însă datele cu care a venit premierul şi ministrul Finanţelor sunt date pe care le-am avut şi noi, evident că am confruntat datele dintr-o parte şi din cealaltă parte. Important e să avem un buget care ţine cont de toate aceste condiţionări”.

  • Trăia într-un apartament de 10 milioane de dolari, avea o menajeră şi valet, iar acum doarme în parc. Cum a fost posibil

    Marianne Friedman-Foote şi-a petrecut majoritatea nopţilor în Central Park, înfăşurată într-un sac de dormit, la doar o milă depărtare de apartamentul de 10 milioane de dolari unde a crescut.

    Friedman-Foote, acum în vârstă de 63 de ani, era cândva o moştenitoare din cartierul Manhattan, nepoata unui influent producător de textile din New York. Avea o menajeră, lua lecţii de balet şi a absolvit studiile unei prestigioase şcoli gimnaziale din New York. La o lună după moartea mamei sale, averea familiei sale i-a alunecat printre degete. Friedman-Foot s-a confruntat cu o depresie severă şi cu o dependenţă de heroină. ”Am crescut într-o casă cu valet. Dar lucrurile rele se întâmplă, nu-i aşa?”, a declarat Friedman-Foote într-un interviu acordat the New York Post. În prezent, trăieşte împreună cu soţul său, Frank, în nordul Central Park. Îşi ţin lucrurile în punci de gunoi şi dorm pe o saltea de spumă.

    Familia lui Friedman-Foote deţinea un întreg etaj dintr-o clădire modernă aflată pe Park Avenue. După moartea mamei sale, apartamentul a fost vândut cu trei milioane de dolari, pe care i-a cheltuit împreună cu sora sa, Georgia. Cele două erau nepoatele magnatului din industria textilelor Isidor Kaplan.

    În pofida averii lor, Friedman-Foote nu are amintiri plăcute legate de copilăria sa. Mama ei era depresivă şi avea uneori atacuri de panică. După moartea părinţilor, a părăsit casa acestora. A absolvit Boston University, a devenit asistentă şi s-a căsătorit cu primul său soţ. Cuplul a avut o fiică pe nume Giselle – dar, în urmă cu trei decenii, soţul ei a fost relocat în New York. S-au mutat înapoi în cartierul copilăriei ei şi, la scurt timp după, s-au despărţit. Soţul ei s-a mutat în Florida şi a luat-o pe Giselle cu el, iar Friedman-Foote nu şi-a văzut fiica de atunci.

    După moartea mamei sale şi după ce şi-a împărţit moştenirea cu sora sa, şi-a cunoscut actualul soţ, pe Frank, un angajat în domeniul construcţiilor. Cei doi au cheltuit banii moşteniţi şi au ajuns ca în cele din urmă să locuiască împreună cu o prietenă; au fost evacuaţi din apartamentul ei după moartea acesteia.

    Un avocat a preluat pro bono cazul lor şi speră ca oraşul le va găsi un loc în care să trăiască; crede că vor muri dacă va trebui să petreacă iarna în parc. Între timp, stau la prietenii lor atunci când ei îi primesc.