Să le luăm pe rând. Cartea – veţi găsi recenzia pe site sau în revistă – şi-a propus să răspundă serios, cu argumente ştiinţifice, la cele mai nătângi întrebări puse autorului pe blogul său. De exemplu „ce-ar fi dacă m-aş apuca să înot într‑un bazin de stocare a combustibilului nuclear?“ sau „este posibil să construieşti un jetpack folosind nişte mitraliere care trag în jos?“ sau „cât timp ar rezista un submarin nuclear pe orbită?“. V-aţi prins deja, este genul de cultură pop care se bucură de mare succes la canalele TV cu tente ştiinţifice, dar şi pe o bună bucată a internetului.
Pe urmă smartphone‑ul. De regulă nu băgăm de seamă, dar dacă veţi privi atent unul dintre tinerii oarecare scufundaţi în telefonul său, veţi vedea un gest repetat deseori, la o mulţime de inşi – acela de „gât obosit“, o mişcare circulară şi de întindere a gâtului, capului şi umerilor, ca o reacţie la poziţia oarecum înghesuită a corpului. Este doar unul, şi nu ştiu dacă este şi cel mai relevant, al modificărilor pe care le trăim, modificări induse de micul dispozitiv cu care putem comunica, citi, distra sau pierde timpul. Habar n-am dacă acest ansamblu de schimbări este unul cu rezultat pozitiv sau negativ, şi cred că mai trebuie să treacă ceva timp până vom discerne adevărul de fabulaţie; fapt este că aceste schimbări sunt reale şi, ca orice schimbări, trebuie studiate şi înţelese dincolo de ideile publicitarilor şi de strategiile de marketing ale companiilor.
Agnotologia este o ştiinţă apărută în 1992, propusă de un domn, Proctor, care a studiat fumătorii şi industria tutunului; analizează bazele conceptuale ale ignoranţei, ale lipsei de cunoaştere, cultivarea ignoranţei în scopul obţinerii de foloase, fie ele politice sau economice.
Dincolo de ignoranţa comună, ce vine din lipsa de carte, din dezinteres sau din lene, se dezvoltă ignoranţa agresivă, cea a insului care îşi este suficient, refuză ce i se spune şi crede că ştie tot. Nu insist, pare evident, dar dacă te gândeşti la modul în care lumea înghite pe nemestecate toate prostiile scrise pe internet de diverşi, de la reţete de slăbit la disputele legate de vaccinarea copiilor şi vindecarea maladiei Alzheimer, trecând prin încălzirea globală, atunci totul devine, în mod justificat, obiect de studiu. Impactul şi importanţa tehnologiei nu pot fi nici contestate, nici împiedicate; cum bine spune cineva în textul articolului de copertă, suntem cu toţii, astăzi, un soi de cyborgi, dotaţi nu numai cu retină, papile gustative şi celule cenuşii, ci şi cu un al doilea creier, din metal, plastic şi siliciu, suspendat de gâtul obosit de care pomeneam mai sus.
Dar în această ecuaţie totul se bazează pe discernământ; discernământul celui ce scrie şi lansează informaţie scrisă sau vizuală, discernământul celui ce citeşte sau priveşte şi discernământul celui care îi supraveghează sau care are grijă de primii doi. Este diferenţa dintre cultura pop şi ştiinţa reală. Ignoranţa este unul dintre cele mai rele rele ale societăţii moderne, indusă de suficienţă şi de lipsa de cultură. Am mai spus-o de câteva ori: cred că ne îndreptăm, sau poate ne aflăm deja într-un soi de Ev Mediu Tehnologizat; Evul Mediu nu a fost o perioadă prea fericită a omenirii, mult mai procupată să supravieţuiască decât să creeze sau să avanseze, iar ce-i acuma nu diferă, în mod fundamental, de acele vremuri. Avem desfăşurări de forţe imbecile, avem impunere, avem supuşenie şi slugărnicie, totul, eventual, online. Diferenţa este dîntre a şti să ne reparăm gâtul obosit şi a ni-l rupe.
Un menestrel pictat la 1600 de Jan Steen, un tablou despre bucuria de a trăi.
