BusinessMagazin

Tag: coleg

  • Elevilor şcolii din Piteşti care refuză prezenţa unui coleg cu ADHD li s-a scăzut nota la purtare/ Studenţii se pronunţă în favoarea copilului exclus

    Elevii clasei a 7-a B ai Şcolii “I.L. Caragiale” din Piteşti vor fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare după ce au protestat, trei zile consecutiv, refuzând să intre la ore, faţă de prezenţa unui coleg cu probleme de sănătate, care i-ar ameninţa şi i-ar agresa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Elevii clasei a 7- a B din Şcoală “I.L. Caragiale” din Piteşti au refuzat să intre, timp de trei zile consecutiv, la ore, afirmând că nu mai acceptă să înveţe în aceeaşi clasă cu un coleg care ar suferi de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD). Elevii protestatari spuneau că acesta îi agresează fizic şi verbal şi îi ameninţă cu moartea.

    Copiii, împreună cu părinţii lor, au protestat în holul de la intrarea în instituţia de învăţământ. Ei au purtat pancarte prin care cereau să fie lăsaţi să înveţe, iar colegul lor cu probleme de sănătate să fie transferat la o altă şcoală.

    Inspectorul şcolar general al ISJ Argeş, Dumitru Tudosoiu, a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că joi elevii au intrat la ore, iar elevul contestat a primit scutire medicală până când va ajunge la o clinică din Bucureşti unde are o programare pentru o evaluare medicală.

    “Aşteptăm rezultatele evaluării medicale pe care sper ca familia să ni le pună la dispoziţie şi, în urma acestei evaluări, părinţii să agreeze ideea de a merge către un învăţământ special, asta dacă recomandarea medicului este în sensul acesta sau către învăţământ la domiciliu. Facem eforturi pentru integrarea copilului şi respectarea drepturilor lui, dar şi pentru respectarea drepturilor celorlalţi copii din clasă. Cred că factorul determinant care va lua o decizie este până la urmă familia copilului, iar dacă vor asculta sfatul nostru, s-ar putea să ajungem la concluzia că cel mai bine pentru copil este să meargă în altă unitate de învăţământ”, a spus Dumitru Tudosoiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Un eurodeputat eurosceptic britanic, Steven Woolfe, este în stare critică după ce s-a bătut cu un coleg din cadrul formaţiunii radicale Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) la o reuniune desfăşurată la sediul Parlamentului European.

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: Ben-Hur

    Sigur, pare o întrebare care nu-şi are întotdeauna rostul – unele filme nu au excelat la prima strigare – dar de cele mai multe ori iei decizia de a relansa un film atunci când versiunea a avut un succes cel puţin moderat. Dacă vorbim de un film precum Ben-Hur, care a primit cele mai multe premii Oscar în istoria cinematografiei, atunci întrebarea de mai sus ar trebui să fie determinantă pentru viitorul producţiei.

    Mai mult ca sigur, cei care au lansat anul acesta Ben-Hur nu şi-au pus întrebarea în caz; de fapt, cred sincer că nu şi-au pus nicio întrebare. Au presupus că lumea va da năvală în sălile de cinematograf pentru a revedea povestea cu un plus de efecte speciale. Dar Timur Bekmambetov, oricât de talentat ar fi ca regizor, nu este William Wyler; iar Jack Huston cu siguranţă nu e Charlton Heston.

    Ben-Hur spune povestea prinţului evreu Iuda Ben-Hur şi a fratelui său adoptat, orfanul roman Messala Severus. În timpul copilăriei, cei doi băieţi sunt apropiaţi, dar Messala se îndrăgosteşte de sora bună a lui Iuda, Tirza. În cele din urmă, el se hotărăşte să plece din Ierusalim pentru a-şi găsi drumul în lume; în absenţa sa, tensiunile dintre evrei şi romani cresc, iar Iuda se vede prins în mijlocul unei lupte pentru putere. Acuzat de plănuirea unui asasinat, el este vândut ca sclav şi petrece următorii cinci ani la marginea imperiului.

    Principala problemă a acestei reinterpretări a fost lipsa unei figuri care să impună respect. Prin decizia de a folosi aproape în totalitate actori necunoscuţi (excepţie făcând Morgan Freeman), Bekmambetov şi-a dat singur cu ciocanul peste mână.

    Lungimea filmului este o altă problemă: Ben-Hur este povestea epică a celor doi fraţi despărţiţi de cultura şi politica vremii, iar descrierea sa coerentă necesită mai mult de două ore; filmul din 1959, recompensat cu 11 premii Oscar, durează mai bine de 3 ore şi jumătate. Pentru a nu strica programul milenialilor ajunşi din întâmplare în sala de cinema, producătorii au înghesuit o bună parte a acţiunii într-un monolog rostit de Morgan Freeman. Nu a fost de ajuns, aşa că au trimis probabil filmul şi la un soi de măcelarie operată de oamenii de la montaj. Asta duce, bineînţeles, la secvenţe lipsite de coerenţă, în care personaje dispar şi reapar.

    Singurii care par să-şi fi făcut treaba sunt cei de la departamentul scenografie, pentru că decorurile sunt într-adevăr spectaculoase şi evocă destul de bine epoca respectivă. Vorbind despre acest sentiment de autenticitate, regizorul a declarat că s-a făcut o documentare serioasă despre epoca respectivă pentru a stabili cu exactitate cum arătau carele, cum se îmbrăcau atunci oamenii, cum îşi purtau părul etc. Iar designerul de costume explică: „M-am inspirat din filmele anterioare, mai ales din clasica producţie a anului 1959, dar şi din surse istorice şi artistice, cum sunt frescele, statuile, picturile etc.“ Cel mai interesant amănunt legat de vestimentaţie este că Varya Avdyushko a comparat uniformele romanilor cu cele ale militarilor de astăzi, din trupele speciale sau din diverse armate, tocmai cu scopul de a găsi câteva elemente de legătură care puteau fi exploatate pentru a atrage publicul contemporan.

    În concluzie, Ben-Hur 2016 este un experiment ratat, la fel ca multe alte remake-uri sau rebooturi, şi nu aduce nimic în plus producţiei din 1959; ba chiar din contră. Sper doar că amatorii mai tineri de film nu se vor lăsa seduşi de mirajul efectelor speciale şi îşi vor rezerva trei ore şi jumătate pentru a urmări varianta corectă.

    Nota: 4/10

    Regia:
    Timur Bekmambetov

    Distribuţie:
    Jack Huston, Toby Kebbell, Rodrigo Santoro

    Durată:
    125 minute

    Buget:
    100 milioane dolari

    Data lansării:
    19 august

  • Doi foşti colegi de liceu au pornit un canal de YouTube urmărit de 250.000 de români. “Lumea caută mereu feţe proaspete”

    Un calcul realizat pe baza informaţiilor obţinute de la vloggerii cu care am discutat arată că, pentru a obţine echivalentul unui salariu minim pe economie (1.050 lei), un creator de conţinut trebuie să genereze, lunar, peste 2,5 milioane de afişări. Mai simplu spus, dacă toată populaţia Bucureştiului s-ar uita lună de lună la clipurile sale, un youtuber ar reuşi să câştige în jur de 250 de dolari.

    Cum reuşesc atunci creatorii români să trăiască de pe urma canalelor de YouTube? „Trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi. Nu poţi să trăieşti din YouTube“, explică Ionuţ Bodonea şi Andrei Lăcătuş, care au fiecare 27 de ani şi care au dezvoltat serialul online „10 lucruri“.

    CITESTE SI:

    Povestea tinerilor din Cluj care au creat unul dintre cele mai populare seriale online din România

    Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Povestea lor a început în urmă cu aproape 5 ani, într-un club din Bucureşti: „A fost ideea mea, vreau să scrie mare în toată revista“, spune Andrei râzând. „Într-o seară, când eram în Kulturhaus, am văzut o fată dansând în nişte feluri nu tocmai ortodoxe şi am zis «Frate, aş face un filmuleţ cu fata asta, 10 feluri în care să nu dansezi în club». Urma să vină ziua mea, aşa că le-am dat mesaj prietenilor mei şi le-am zis că ştiu ce vreau cadou, şi anume domeniul 10lucruri.ro.“ Alături de Ionuţ şi un alt fost coleg de liceu au reuşit să filmeze un clip, dar nu au fost foarte mulţumiţi de ce le-a ieşit; surprinderea lor a fost cu atât mai mare când au văzut cât de repede s-a viralizat.

    „Primul clip a făcut zece mii de vizualizări într-o zi sau două. Ne-am chinuit cu o lavalieră chinezească pe care am dat 25 de lei, cu un trepied găsit printr-un beci şi cu o cameră de 640×480, un handycam de vacanţă. Filma mai prost decât toate telefoanele din ziua de azi. Îmi aduc aminte că ne-a şi dat cineva un comentariu, «cu ce cartof ai filmat asta?»“

    Primul moment dificil pentru echipa „10 lucruri“ a venit odată cu ideea monetizării canalului. „Colegul nostru Vlad ne-a spus că putem să scoatem bani din 10 lucruri, dar că pentru asta trebuie să ne organizăm ca o redacţie. Noi n-am putut ţine pasul, el s-a supărat că noi nu dădeam nimic la deadline şi a decis să îşi facă propriul lui canal. Culmea, exact din momentul ăla am început să producem bani“, îşi aminteşte Andrei, la fel cum îşi aminteşte şi că în primul an nu au avut niciun proiect, în al doilea an au avut unul sau două şi au ajuns, încet-încet, la o medie de două proiecte pe lună: „Primul contract a fost pentru Biblionet, era un proiect făcut de Bill şi Melinda Gates. Practic, din momentul ăla ne-am dat seama că putem să taxăm apariţia anumitor produse în show-ul nostru. Product placement putea să facă oricine; ce ne diferenţia pe noi era că pe baza unui brief dezvoltam tot proiectul. Este prima oară, chiar săptămâna asta, când o să postăm un clip care nu are scenariul scris în totalitate de noi“.

    Canalul „10 lucruri“ are astăzi aproape 250.000 de abonaţi şi peste 140 de clipuri publicate. Contractele le încheie pe societatea 10 lucruri SRL, o agenţie de publicitate pe care vor să deruleze mai multe proiecte, inclusiv în zona de spectacole. Ionuţ a renunţat la jobul său de zi cu zi şi manageriază businessul, angajament pe care şi l-a luat în momentul în care au deschis firma. Nu vor să vorbească foarte mult despre încasări, dar spun că într-o lună bună pot să asigure „un salariu bun, peste medie“ fiecărui membru al echipei. Iar echipa mai include, în afară de ei, încă 4-5 persoane.

    „În România nu poţi să trăieşti din CPM (banii oferiţi pe mia de vizualizări – n.red.), ai cam 100 de dolari la un milion de vizualizări. E foarte greu să faci un milion de vizualizări, iar banii sunt mult prea puţini. În străinătate e un pic mai bine, pentru că acolo licitează mult mai mulţi advertiseri pe un singur slot. La noi licitează un om pe zece sloturi. Nu e neapărat vina advertiserilor, şi piaţa e destul de mică“, îmi explică Ionuţ, care detaliază şi motivele: „Nu se investesc bani în pre-roll-urile de la YouTube sau în publicitatea care intră forţat în timpul clipurilor. Nu poţi să trăieşti din YouTube, trebuie să îţi creezi propriile tale contracte cu diferiţi terţi“.

    Cel mai mare proiect al lor, ca şi valoare, a fost pentru un producător de bere. Ca vizualizări, însă, cel mai de succes a fost pentru o băutură energizantă care i-a trimis, pentru cinci zile, în Ibiza. „Era povestea atât de bine făcută şi produsul integrat atât de puţin încât nu a zis nimeni că e reclamă.“ Durata medie a unui episod este de zece minute; şi chiar dacă timpul de consum este mult mai mic acum pe online, „pentru un episod de genul ăsta lumea stă şi se uită. Lumea s-a obişnuit cu o anumită durată, de-asta clipurile din serialul 10 lucruri au în general 10 minute. E o poveste, iar oamenii se uită până la capăt; e ca un episod din Friends, dacă l-ai face de trei minute s-ar supăra toată lumea pe tine“, spune Andrei.

  • Românul care a renunţat la milioanele de pe Wall Street pentru a deschide un nou concept de restaurant în Londra

    Data de 18 ianuarie este foarte importantă pentru Bogdan Popovici şi pentru fostul său coleg de liceu, Ştefan Cătoiu. Cei doi au renunţat anul trecut la carierele lor din finanţe pentru a intra în antreprenoriat cu un proiect care îşi doreşte să revoluţioneze prânzul angajaţilor din City-ul londonez şi nu numai. „Luni, pe 18 ianuarie, deschidem oficial primul nostru restaurant. Conceptul pe care îl aducem pe piaţă va fi complet nou şi va democratiza un serviciu de lux. Noi îi spunem «your personal chef»“, spune Bogdan Popovici, care crede că Vita Mojo, brandul pe care îl lansează la mijlocul lunii ianuarie, va ajunge la o valoare de peste 1 miliard de dolari în scurt timp şi va deveni o ţintă pentru investitori la fel de rapid. 

    Ideea din spatele Vita Mojo le-a venit treptat lui Bogdan Popovici şi fostului său coleg de la „Tudor Vianu“ Ştefan Cătoiu şi presupune îmbinarea a două dintre cele mai importante trenduri care îl animă pe consumatorul modern de astăzi: mâncatul sănătos şi tehnologia. Cei doi s-au inspirat din viaţa pilotului de curse Lewis Hamilton, care are un nutriţionist personal şi un chef personal. Nutriţionistul îi prescrie o dietă în funcţie de datele lui fizice, de nevoile alimentare, de efortul depus, dar şi de gusturile sale, iar cheful pune în practică această dietă la calitate crescută a ingredientelor pentru ca mâncarea pe care pilotul o consumă chiar să îi fie un aliat în activitatea sa competiţională. Preşedinţi, milionari sau vedete de la Hollywood merg pe această reţetă care să le maximizeze calitatea mâncării şi potrivirea acesteia cu organismul lor.

    „Noi am vrut să aducem acest serviciu la îndemâna tuturor, prin intermediul tehnologiei, fără costuri adiţionale. «Your personal chef» sintetizează modelul şi filosofia noastră de business. Un prânz la Londra costă cam 7 lire, la noi tot atât va costa, doar că mâncarea va fi pregătită special pentru nevoile fiecărui client“, explică Bogdan Popovici. Serviciul va funcţiona în baza unei aplicaţii care poate fi descărcată pe orice terminal şi în care clientul va introduce datele sale, de la cele fizice (greutate, înălţime, consum caloric) până la cele medicale (alergii, intoleranţe) şi, nu în ultimul rând, pe cele aspiraţionale (să slăbească 5 kilograme, să se îngraşe 3 kilograme sau să poată alerga la maraton luna viitoare). Aplicaţia va stabili o serie de algoritmi specifici utilizatorului şi îi va face recomandări legate de ceea ce ar trebui să mănânce din meniul acelei zile, dar îi va spune şi în cât timp poate veni să îşi ridice comanda (minimum 15 minute). Meniul fiecărei zile va fi compus din 5 feluri principale, care au la bază 5 proteine, 10 garnituri şi 5 sosuri. „Combinând aceste ingrediente poţi face cam 100 de variante de feluri de mâncare, în funcţie de nevoile şi de gusturile fiecărui client. Dar ce va face diferenţa este că toată mâncarea va fi de foarte bună calitate, numai cu ingrediente bio, şi va fi cea mai bună mâncare din Londra pentru banii aceştia“, explică Bogdan Popovici poziţionarea Vita Mojo. Popovici şi Cătoiu şi-au folosit cunoştinţele de programare pentru a începe să dezvolte softul Vita Mojo, dar pe parcurs au renunţat şi l-au dat în dezvoltare către o echipă de programatori din Londra: „E vorba de mii de rezultate şi de sute de feluri de mâncare aferente unor alte zeci de tipologii umane. Era mult prea complex“.

    Bogdan Popovici şi Ştefan Cătoiu spun că au investit 1 an şi un 1 milion de lire în dezvoltarea conceptului Vita Mojo. Bugetul include lansarea conceptului şi două restaurante. Ambele restaurante vor fi deschise în 2016, în City, şi se vor adresa consumatorilor cu venituri peste medie, care pot şi vor să înţeleagă un model de business bazat pe alimentaţie sănătoasă şi pregătită pe nevoile fiecărui client. „Nu ne adresăm unui consumator care vrea să cumpere repede o shaorma“, spune Popovici, „ci unui consumator care apreciază că vom pregăti numai mâncare bio, fără gluten, cu mai multe tipuri de quinoa sau de orez, cu pui crescut pe păşune şi cu ouă cu gust“.

    Restaurantul de lângă catedrala St. Paul va avea 18 locuri, dar va putea servi maximum 300 de persoane zilnic. Comenzile se vor face prin aplicaţie, iar peste 90% vor fi comenzi takeaway. „Am dezvoltat conceptul în conformitate cu nevoile publicului londonez, care comandă mâncare, o ia şi o mănâncă la birou“, explică Popovici, care consideră că modelul va prinde cel puţin la fel de bine şi în următoarele oraşe vizate pentru extindere, care au obiceiuri de consum similare: „Desigur că vrem să ne extindem. Primele oraşe vizate sunt Londra, New York, Sydney, oraşe care sunt predispuse la trenduri noi şi la alimentaţie de calitate bună“.

     

  • Trei francezi s-au îndrăgostit de România, iar acum fac afaceri cu vin în valoare de 100.000 de euro

    Un oenolog francez a venit în România acum mai bine de un deceniu şi s-a îndrăgostit de vinul local, motiv pentru care şi-a convins doi conaţionali – un coach personal şi proprietarul unui chateau din zona Bordeaux – să investească într-un domeniu din judeţul Mehedinţi. Povestea domeniului de la Corcova merge însă mult înapoi în timp, când prinţul Anton Bibescu se îndrăgosteşte de această zonă binecuvântată de vreme şi de natură pentru cultura vinului şi începe aici producţia de vin. „Bibescu, prinţul multitalentat de origine româno-francofilă, a fost cel ce a hotărât să-şi extindă via (…) pe dealurile de la Corcova. Proust, admirator şi bun prieten al lui Bibescu, a dorit să i se alăture la Corcova, dar boala l-a împiedicat să călătorească. Evocarea acestui loc a rămas însă prezentă în scrierile sale, ba chiar Bibescu a inspirat unul dintre personajele principale din romanul «În căutarea timpului pierdut»“, povesteşte Laurent Pfeffer, oenologul francez care se află în spatele vinului premium Catleya produs în zilele noastre pe dealurile de la Corcova.

    Laurent Pfeffer a venit pentru prima dată în România în 2003 într‑un schimb de experienţă la Târgu Bujor. Era student la facultatea de agronomie şi oenologie din Bordeaux, Franţa, când i s-a propus, lui şi unui coleg, să vină timp de cinci luni în România pentru un studiu. A acceptat provocarea şi nu doar că s-a îndrăgostit de România, dar şi-a dat şi seama de potenţialul uriaş de business pe care îl are piaţa locală, aşa că s-a întors acasă convins să revină. „Aveam un coleg care avea experienţă în domeniu şi dorea să facă o investiţie în străinătate. I-am propus să vină în România şi a acceptat.“ În 2007 Laurent Pfeffer s-a întors aşadar în România, unde şi-a înfiinţat o firmă împreună cu fratele său şi cu prietenul lor. Alături de Laurent Pfeffer, în proiectul Catleya mai sunt implicaţi alţi doi acţionari. Frédéric Vauthier este proprietarul Château-ului Lucas din Lussac Saint-Emilion (Bordeaux), cu o suprafaţă de 20 de hectare. El reprezintă totodată generaţia de producători de vin cu numărul 18 de pe acest domeniu. „Cu o experienţă solidă de mai bine de 15 ani, atât în vie, cât şi în cramă, el este cel care a sugerat orientările tehnice ce se regăsesc în domeniul Catleya.“

    Al treilea acţionar este Dominique Pfeffer, specialist în vânzari în domeniul informatic, coach personal şi de echipă şi amator de vinuri. El a descoperit România cu ocazia unei călătorii în vederea găsirii unui teren. „El este fratele meu şi este cel care se ocupă de promovarea vinurilor atât în Franţa, cât şi în străinătate“, îl prezintă antreprenorul care a decis să mizeze pe România.

    Cei trei au căutat iniţial un teren în zona Târgu Bujor, pe care Laurent Pfeffer o cunoştea deja, însă nu au găsit, aşa că au luat ţara „la pas“. Atunci oenologul francez l-a cunoscut pe Şerban Dâmboviceanu, care deţinea 25 de hectare la Corcova. Acesta l-a angajat şi totodată l-a ajutat să găsească domeniul actual. „Am decis astfel să mă stabilesc aici pentru a înfiinţa o plantaţie viticolă şi a fonda domeniul Catleya. În paralel, din 2007, colaborez ca director tehnician vie şi cramă pentru domeniul Roy & Damboviceanu.“

    Cei trei investitori francezi au cumpărat un teren de 15 hectare şi au început investiţiile. Vinificarea se face încă în crama domeniului Roy & Damboviceanu. Cei trei au investit până acum 350.000 de euro în domeniul Catleya din Mehedinţi, atât din fonduri proprii, cât şi din subvenţii de la stat primite pentru replantare. „Am cumpărat şi o clădire, un fost atelier mecanic, pe care vrem să o transformăm în cramă. Vom încerca să accesăm şi fonduri UE pentru a face rost de cei 150.000-200.000 de euro necesari pentru utilaje şi pentru a pune crama pe picioare. Vrem ca în 2016 să îi dăm drumul.“

    Oenologul din Hexagon spune că nu vrea să crească foarte mult businessul şi consideră că 20-25 de hectare de viţă de vie sunt suficiente pentru a putea păstra esenţa businessului. În Franţa, spre exemplu, domeniile încep de la 5 hectare şi merg până la câteva sute. Media este însă tot undeva la 15-20 de hectare. „Mi-amintesc că atunci când am venit aici în 2003 erau foarte puţine crame, deşi potenţialul era uriaş. M-am gândit atunci la Franţa şi la zona Bordeaux, unde nu mai ai loc să investeşti şi unde orice depăşeşte 25 de hectare este deja un domeniu mare.“ În caz că ar vrea să se extindă, celor trei le-ar plăcea să o facă tot în împrejurimi, deşi momentan este dificil deoarece terenurile rămase sunt fărâmiţate, existând de asemenea probleme de succesiune în cazul unora.

    România are circa 180.000 de hectare cu viţă-de-vie grupate în 37 de podgorii, din care doar 28% se află în circuitul economic, diferenţa făcând loc apariţiei de noi producători de vin, noi branduri şi specialişti testând producţia şi piaţa în fiecare an.

    Cu acest nivel al suprafeţei ocupate cu viţă de vie, România se află pe locul 5 în Europa şi pe locul 11 în lume, iar potenţialul viticol şi fondurile UE, care pot acoperi până la 75% din investiţii, atrag noi investitori, în special cei străini.

  • Bine aţi venit în ecosistemul Apple

    Gigantul american a lansat recent  cele mai noi produse ale companiei. Terminalele mobile au primit un upgrade şi un „s” în coadă, Apple TV a fost îmbunătăţit, iar noutatea a venit sub forma unei tablete, iPad Pro. Tableta, cea mai mare de până acum din gama Apple, cu ecran de 12,9 inchi, va fi acompaniată de două accesorii: stylusul Apple Pencil şi o nouă tastatură care se aseamănă foarte mult cu tastatura oferită de Microsoft pentru tableta Surface, în urmă cu trei ani. Tableta porneşte de la 799 de dolari pentru versiunea de 32 GB, iar Apple Pencil va avea un preţ de 99 de dolari şi tastatura va costa 199 de dolari.

    Noile telefoane iPhone 6S şi 6S Plus vin cu tehnologia 3D Touch, au o carcasă din aluminiu 7000, care face produsele puţin mai groase şi mai rezistente, şi o nouă cameră foto de 12 MP, ce va putea filma în 4K. Noile iPhone-uri au păstrat acelaşi design şi aceeaşi dimensiune faţă de modelele precedente, însă Apple a lucrat sub capotă aducând îmbunătăţiri camerei foto, procesorului şi amprentei digitale.

    În cadrul aceluiaşi eveniment compania a prezentat şi versiunea nouă a Apple TV, disponibil de la sfârşitul lunii octombrie. Apple TV este lansat cu propriul sistem de operare, care permite dezvoltatorilor să dezvolte aplicaţii pentru televiziune. Acesta va fi compatibil cu Siri şi va avea o mică telecomandă pentru senzorii de mişcare. De asemenea, Siri va putea efectua căutări în aplicaţiile video, între care HBO, Netflix sau Showtime, pentru găsirea programelor de vizionat. În plus, dispozitivul permite utilizatorilor să joace jocuri video.

    Noul Apple TV va fi comercializat cu preţuri cuprinse între 149 de dolari şi 199 de dolari, în funcţie de nivelul de stocare a datelor.

    Singura schimbare de design în privinţa telefoanelor este faptul că noile telefoane vor fi disponibile într-o nouă culoare, aşa-zisa Rose Gold. La interior, treaba stă altfel. În primul rând, noul procesor A9 cu care sunt dotate telefoanele este cu 70% mai performant decât vechiul model. Altă schimbare importantă este tehnologia 3D Touch, care oferă o funcţionalitate variată bazată pe cât de ferm este presat ecranul, astfel că utilizatorul va putea previzualiza mailuri şi SMS-uri fără a le deschide. Ai putea asocia această mişcare cu right-click-ul mouse-ului. De patru ani încoace Apple nu a mai umblat la pixelii camerei foto. De data aceasta s-au gândit la un upgrade şi au mărit senzorul la 12 megapixeli, iar camera frontală va avea 5 MP.

    Mărimea contează când vine vorba de ecranele tabletelor, iar Apple a făcut un pas în faţă, mărind displayul de la 7,9 inchi (iPad Air) la 12,9. Însă ecranul ar trebui să fie şi mai frumos cu o rezoluţie mai mare şi cu o densitate de 264 de pixeli pe inchi. Pe lângă asta, dispozitivul ar fi şi eficient în conservarea energiei, având abilitatea de a reduce rata refresh-ului de la 60 fps la 30 fps. Cei de la Apple susţin că iPad Pro este mai rapidă decât 80% dintre PC-urile portabile de pe piaţă, ţintind piaţa de business, care este interesată de combinaţia de mobilitate şi performanţă, dar şi pe cei interesaţi de design grafic prin implementarea Apple Pencil.

    Ca la orice eveniment Apple din ultimii ani, atât fanii, cât şi presa şi industria îşi fac părerile auzite despre noile produse ale companiei californiene. Analiştii au avut păreri împărţite despre noile produse Apple.

    „Lansările de iPhone 6S, Apple TV şi iPad Pro s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor noastre. Considerăm că noile produse Apple, în special iPhone-ul 6S, vor contribui la câştigarea cotei de piaţă pe segmentul high-end al pieţei de smartphone-uri. Însă iPad Pro nu ne schimbă previziunile pentru anul 2016, deoarece vânzările iPad vor înregistra o scădere cu 4%”. au spus analiştii Gene Munster şi Douglas J. Clinton din cadrul firmei de consultanţă Piper Jaffray.
    Jim Suva, analist în cadrul grupului financiar Citi, a spus: “Nu ne schimbăm estimările pentru acţiunile Apple. Ne menţinem recomandarea de a achiziţiona acţiunile Apple. Credem că potenţialul limitat de creştere pe termen scurt i-ar putea face pe unii investitori să-şi vândă acţiunile, ceea ce deschide o poartă atractivă pentru investitorii interesaţi de achiziţii pe termen lung. Ne aşteptăm ca Apple să depăşească competiţia în profiturile generate în industrie”.

    Iar analiştii Ben Schachter şi John Merrick din cadrul grupului financiar Macquarie şi-au exprimat dezamăgirea în legătură cu evenimentul de lansare. „În mare, au fost mai multe dezamăgiri la evenimentul Apple decât surprize plăcute şi niciun produs sau serviciu revoluţionar. Pe termen lung, continuăm să credem în ecosistemul Apple”, au spus ei.

    Fie că e vorba de produse revoluţionare sau doar de îmbunătăţirea gadgeturilor consacrate, Apple ştie să vândă. Precomenzile pentru noile modele iPhone au stabilit un nou record, depăşind 10 milioane de unităţi în primul weekend de la lansare, conform Wall Street Journal. „Reacţia consumatorilor în legătură cu noile telefoane de la Apple este pozitivă, atitudine văzută în precomenzile record făcute din toată lumea”, a spus Trudy Muller, purtătorul de cuvânt al Apple.

    De menţionat ar fi şi programul de upgrade al celor de la Apple, valabil doar în Statele Unite. Programul le permite clienţilor să plătească în rate şi să treacă la următorul device în fiecare an, deblocat, disponibil în orice reţea. Astfel este eliminată nevoia clienţilor de a încheia abonamente scumpe la operatori pentru a avea acces mai ieftin la telefoanele mai scumpe. Poate că produsele lansate anul acesta nu sunt atât de revoluţionare precum cele din anii trecuţi, însă Apple şi-a întărit poziţia în piaţă şi vrea să atace mai multe tipuri de ecrane, indiferent că vorbim de telefoane mobile, tablete, laptopuri sau televizoare.

  • Sorin Oprescu împarte celula cu un TERORIST! Colegul de celulă al primarului Capitalei a fost CONDAMNAT la 10 ani pentru terorism

    Sorin Oprescu îl are coleg de cameră pe un condamnat pentru terorism.

    Cu toate că Sorin Oprescu a avut dreptul la o primă vizită de când a fost introdus în arest, acesta nu a fost vizitat de nicio rudă.

    Sorin Oprescu împarte celula cu un TERORIST! Colegul de celulă al primarului Capitalei a fost CONDAMNAT la 10 ani pentru terorism

  • „Viziunea macroeconomică” a unui nepriceput care s-a străduit să priceapă

    Recentele discuţii purtate la cel mai înalt nivel – Preşedinte/ Prim-ministru/ Ministru de finanţe despre oportunitatea reducerii CAS mi-au stârnit curiozitatea pentru un domeniu din care, până acum, nu pricepeam nimic. Aşadar, am apelat la ajutorul unui coleg (răbdător) de la Ziarul financiar şi am aflat următoarele: CAS-ul (Contribuţiile de Asigurări Sociale) sunt un impozit pe care îl plătim împreună noi –  angajaţii şi ei – angajatorii.

    Reducerea CAS-ului (propusă de Guvern şi refuzată de Preşedinte) ar produce oarece dezechilibre în bugetul de pensii. Mai precis, după estimările aceluiaşi Guvern, reducerea CAS ar produce o „gaură” de cca 5 miliarde de lei în bugetul amintit.

    Preşedintele zice că nu-i bine şi că n-avem de unde compensa acest deficit, Guvernul spune că ba nu, e bine, şi precizează şi sursele de unde va face rost nu de 5, ci chiar de 8 miliarde de lei.

    Tot n-am priceput nimic, drept pentru care am apelat din nou la binevoitorul şi răbdătorul meu coleg de la Ziarul Financiar şi i-am cerut lămuriri suplimentare. Cum omul are şi el treabă, mi-a pus la dispoziţie un studiu realizat de Consiliul Fiscal din România, adică de organismul care „trebuie să ofere o opinie independentă despre cât este de sustenabilă politica fiscală şi bugetară pe termen mediu şi lung”.

    Am luat documentul şi m-am pus pe citit. Cifrele disponibile datează din septembrie 2013 şi se referă la anul 2012.

    Din raportul Consiliului Fiscal am aflat, printre altele, că evaziunea fiscală (totală) în România (la nivelul anului 2012, repet) a fost de 13,8% din PIB. Care PIB, la nivelul aceluiaşi an, a fost de 582 miliarde de lei. Am făcut iute o înmulţire şi mi-a dat mai bine de 80 de miliarde de lei. Asta înseamnă ceva peste 17 miliarde de euro evaziune fiscală.

    Aşadar, să recapitulez: cele mai importante persoane din România discută, în contradictoriu, despre cum o să facă (sau n-o să facă) rost de 5 miliarde de lei (pe an) pentru a compensa bugetul din care se face plata pensiilor după ce va fi redus CAS-ul. În timp ce ele discută, în ţara pe care o păstoresc se face evaziune fiscală de 17 miliarde de euro anual. Păi uite, îmi zic, de unde să luăm cele 5 miliarde de lei pe care le căutăm: din cele 17 miliarde de euro dosite de evazionişti. Şi ne mai şi rămâne o căruţă de parale.

    Oarecum dumirit, am revăzut cu ochii minţii celebra întâlnire de la Cotroceni dintre Preşedinte, Primul-ministru şi Ministrul de finanţe. În timp ce oamenii aceştia căutau cu lumânarea 5 miliarde de lei (unii le găseau, iar alţii nu…), prin spatele lor am avut viziunea unor cetăţeni care treceau prin cadru cărând cu greu sacoşe burduşite cu valută. Mai precis sacoşe cu 17 miliarde de euro pe care taman ce le luaseră din bugetul de stat şi zoreau să le îndese în saltelele personale.

    Şi-am mai avut încă o „viziune macroeconomică”: din câte am înţeles eu cu mintea mea puţină, am impresia că România contractează împrumuturi externe pentru a-şi finanţa, în primul rând, evaziunea fiscală. Dar ce pricepe un prost ca mine?…