Tag: Cluj-Napoca

  • Valoarea tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca a depăşit anul trecut 600 de milioane de euro

    Cele mai multe tranzacţii din Cluj-Napoca au vizat, în 2018, apartamentele, aproape 6.000 de contracte fiind încheiate anul trecut, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, expertul imobiliar Adrian Vascu, realizatorul Ghidului Tranzacţiilor Imobiliare.

    „Ghidul Tranzacţiilor Imobiliare, aflat la a şasea ediţie, are la bază datele pe care Primăria Cluj-Napoca le colectează din contractele de vânzare-cumpărare. Anul trecut au fost înregistrate un număr de 8.697 de tranzacţii imobiliare în valoare de 642 de milioane de euro, de patru ori mai mult faţă de anul 2013, când am realizat primul ghid, atunci valoarea fiind de 156 de milioane de euro. Cele mai multe tranzacţii au fost anul trecut apartamentele – aproape 6.000, apoi case, terenuri şi alte proprietăţi. Achiziţiile persoanelor fizice au fost finanţate în proporţie de peste 80% din surse proprii. Cea mai valoroasă tranzacţie a fost realizată de o persoană juridică şi a inclus o clădire de tip comercial în valoare de 8,7 milioane de euro, iar cea mai scumpă casă s-a tranzacţionat la 650.000 de euro”, a spus Vascu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Primăria Cluj-Napoca va plăti bani din bugetul local pentru fiecare locuitor al Clujului pentru a ţine în picioare Alianţa Vestului

    Consilierii locali ai PSD – ALDE din Consiliul Local Cluj-Napoca au cerut, joi, în şedinţa deliberativului, explicaţii primarului Emil Boc despre destinaţia banilor alocaţi, menţionând că obiectivele AVE sunt generale şi nu vor putea fi finanţate în actualul exerciţiu financiar european.

    „Nu sunt un susţinător al proiectului Alianţei Vestului şi nu pentru că uneşte patru primării PNL, ci datorită faptului că, în an Centenar, a adus anumite idei care pot conduce către federalizare. AVE este un proiect politic dar, din punct de vedere tehnic, în exerciţiul financiar 2014 – 2020 această alianţă nu poate accesa fonduri structurale şi nici investiţii europene.

    Obiectivele alianţei sunt foarte generale, iar cele de infrastructură nu cred că Primăria Cluj-Napoca le poate influenţa într-un alt judeţ din România. Având în vedere că AVE nu are un obiect de activitate în orizontul de timp apropiat, de ce pe lângă cei 20.000 de lei, aport la patrimoniu, alocăm peste 160.000 de euro cheltuieli de funcţionare, câte 0,50 de euro anual pentru fiecare locuitor, la ce se vor folosi aceşti bani, care sunt bani publici?”, a spus consilierul Dan Morar.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Vodafone, primul operator care lansează abonamente 5G

    Vodafone România, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, extinde acoperirea 5G în Cluj-Napoca şi Mamaia şi
    lansează primele abonamente 5G din ţară. 
     
    Premiera vine la o lună după activarea primelor staţii radio 5G în reţeaua mobilă 5G ce permit românilor să aibă acces la specificaţiile extraordinare ale acestei tehnologii de ultimă generaţie.
     
    La jumătatea lunii mai, Vodafone a lansat în premieră pe piaţa locală servicii comerciale bazate pe tehnologia de comunicaţii mobile 5G, fiind astfel unul dintre primii operatori din Europa şi din lume care lansează aceste servicii.
     
    Într-un test realizat în centrul tehnic al Vodafone viteza de descărcare a datelor a atins aproape 1 Gbps de pe un smartphone Huawei. Pe teren viteza experimentată de clienţi va fi de aproximativ 450 – 500 Mbps la descărcarea de date, şi o intârziere în transmisia datelor la jumătate faţă de reţeaua 4G, potrivit ZF.
  • Povestea antreprenorului din Cluj-Napoca care, după o experienţă de lucru în străinătate, s-a întors în România şi a înfiinţat o companie care aduce peste 12 milioane de euro anual

    Absolvent al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj, a început iniţial să lucreze în proiectare pentru o mare firmă de arhitectură din Cluj-Napoca. „În anul 2001 am ajuns în contact cu una dintre cele mai mari firme de arhitectură din ţară, Dico şi Ţigănăş din Cluj-Napoca, care a dezvoltat o serie de proiecte de anvergură precum stadioanele din Cluj şi Craiova, mallul Liberty Center din Bucureşti, plus o serie de proiecte rezidenţiale şi de birouri în diferite oraşe din România. Pe măsură ce am făcut proiectare pentru ei, am învăţat şi cum se face business. Cei doi proprietari ai firmei Dico şi Ţigănaş mi-au recomandat partenerii lor de business, iar ulterior am găsit şi eu alţi clienţi şi am început să dezvolt firma pe direcţia IT&C”, a povestit Cătălin Chiş despre cum a pus bazele firmei Active Power Solutions (APS) în anul 2000.

    Povesteşte că a „furat meserie” la început, iar apoi treptat a învăţat din propriile experienţe. „După cinci ani de la înfiinţarea firmei, în care businessul a fost pe creştere an de an, a fost un moment decisiv, de schimbare a modului în care gestionam compania. Deşi businessul creştea, la mine ca persoană fizică nu ajungeau banii şi nici timp pentru familie nu aveam. Atunci am primit o ofertă de lucru ca şofer la compania unde lucra soţia mea şi mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva”, a punctat antreprenorul, adăugând că începând de atunci a început să delege diferite sarcini către alte persoane din companie, lucru pe care înainte nu îl făcea. Şi-a dat însă seama că nu trebuie să le facă pe toate şi să aibă încredere în expertiza fiecărei persoane din firmă pe ceea ce face.

    Timp de nouă ani, în perioada 2000-2009, afacerile Active Power Solutions, care s-a axat ulterior pe distribuţia de servicii telecom B2B şi pe integrarea de soluţii IT&C, au crescut an de an, până la 7,3 milioane lei în 2009. Apoi a urmat o scădere la sub 5 milioane de lei în 2010 şi 2011, după care businessul a revenit pe creştere până în 2016, când afacerile companiei au ajuns la aproape 13 mili­oane de lei. În 2017, veniturile au scăzut cu peste 40%, însă anul trecut au revenit pe creştere. Astfel, Active Power Solutions a avut o creştere de 35%, până la peste 24,6 milioane lei (5,3 milioane euro), în care sunt incluse şi veniturile obţinute pe firma RT Solutions, care comunică la rândul ei sub brandul APS.

    Compania Active Power Solutions a devenit în 2017 partener al Telekom pe zona de vânzări B2B, ceea ce a determinat apoi o creştere semnificativă a businessului, numărul de clienţi crescând cu 50% în ultimele 12 luni. De altfel, 2018 a fost şi primul an în care serviciile integrate IT&C au generat vânzări de 1 milion de euro (18% din cifra de afaceri). „Piaţa de soluţii IT&C va continua să crească semnificativ în următorii ani pentru că se integrează tot mai mult partea de hardware cu cea de soluţii de software. Este o reaşezare pe partea tehnologică. Acum, orice companie depinde de tehnologie. Dacă nu au departamentul lor intern de IT, au nevoie de o companie pentru acest lucru“, a precizat Cătălin Chiş.

    În perioada în care a crescut businessul Active Power Solutions, antreprenorul clujean a mai intrat însă într-o serie de alte companii din domeniul IT – dezvoltare software, PR şi comunicare, producţie de ceasuri de lemn, precum şi în domeniul medical.

    Astfel, în anul 2008, Cătălin Chiş a intrat în acţionariatul companiei Life is Hard, care la momentul acela se numea KL Software. În 2014, compania a trecut printr-un proces de rebranding, devenind Life is Hard | Work Soft, iar în 2015 a fost listată la Bursa de Valori Bucureşti pe piaţa AeRO. Compania Life is Hard dezvoltă o serie de soluţii software pentru domeniul financiar şi aplicaţii pentru oraşe inteligente (smart city).

    Astfel, Life is Hard este cunoscută pentru dezvoltarea 24broker – cea mai utilizată platformă de brokeraj în asigurări, care a tranzacţionat anul trecut peste 2,4 miliarde lei, prime subscrise la nivel naţional, şi okey.ro, platforma destinată start-up-urilor. Cele mai noi soluţii realizate de Life is Hard anul trecut sunt cele din suita CityApps, care cuprinde aplicaţii pentru transformarea oraşelor în smart cities. Acestea sunt implementate deja în şase oraşe din România.

    „Digitalizarea este abia la început în România, însă suntem din ce în ce mai mult căutaţi de primării pentru soluţiile din suita CityApps”, a subliniat el. Aceasta a fost creată pentru a îmbunătăţi relaţia dintre cetăţeni şi administraţiile locale şi cuprinde aplicaţii precum CityAlert, CityHealth sau CityParking. Aplicaţia CityAlert notifică cetăţenii şi vizitatorii oraşului cu privire la evenimente, lucrări, manifestări publice şi alte informaţii importante de interes public care au loc în oraş şi care influenţează desfăşurarea traficului şi a altor activităţi din comunitatea locală. Platforma CityHealth le permite cetăţenilor să raporteze în mod activ şi să obţină notificări despre problemele din interiorul oraşului, iar aplicaţia mobilă CityParking indică în timp real disponibilitatea unui loc de parcare şi ghidează şoferul pentru a ajunge la acesta în cel mai scurt timp posibil.

    În prezent, suita de aplicaţii CityApps este folosită în mai multe oraşe din ţară, precum în Alba Iulia, unde pe lângă cele trei soluţii amintite mai sus, sunt utilizate şi platformele okey.ro (platforma online pentru managementul unei afaceri) şi donez450.ro (platformă online menită să faciliteze procesul de donare de sânge prin intermedierea comunicării dintre centrele de transfuzie de sânge din România şi potenţialii donatori). De asemenea, în Slobozia sunt utilizate aplicaţiile CityAlert şi CityHealth, precum şi platforma online donez450.ro, iar în Călăraşi la fel, plus platforma okey.ro. Alte oraşe din ţară care folosesc suita CityApps sunt Petroşani (CityHealth şi donez450.ro), Cluj-Napoca (CityAlert – ClujNow) şi Zalău (donez450.ro).

    Drumul în antreprenoriat al lui Cătălin Chiş nu s-a oprit însă doar la investiţii în domeniul IT, în 2016 el intrând şi în acţionariatul unui start-up din Suceava – Noah Watches – care produce ceasuri din lemn, alături de partenerul său de afaceri Erik Barna – CEO-ul Life is Hard (câte 12% din acţiuni fiecare). Start-up-ul Noah Watches a fost înfiinţat în 2015 de către doi tineri antreprenori din Suceava, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju. „De când am intrat în businessul Noah Watches am investit peste 100.000 euro, sumă care nu include însă şi investiţia iniţială şi nici reinvestirea profitului”, a precizat Cătălin Chiş. 

    Anul trecut, Noah Watches a ajuns la peste 800 de clienţi noi de pe toate continentele, cu un rulaj de 150.000 de euro. Cea mai mare pondere în vânzările internaţionale au avut-o clienţii din SUA, Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa. Totodată, brandul românesc şi-a făcut anul trecut debutul şi în retail, prin deschiderea primului magazin propriu (Iulius Mall Cluj-Napoca) şi prin distribuirea produselor sale în alte cinci magazine partenere.  Pentru 2019, Noah Watches vizează dezvoltarea portofoliului cu noi game şi creşterea prezenţei internaţionale a brandului. „Anul acesta vom aplica pe Kickstarter.com pentru a obţine finanţarea necesară lansării unui nou model de smartwatch hibrid din lemn”, a menţionat Chiş. În prezent, Noah Watches are o capacitate de producţie de 3.000 de ceasuri/an, iar preţul unui model porneşte de la circa 1.100 lei (peste 200 euro).

    De la ceasuri de lemn, antreprenorul clujean a trecut apoi la industria de PR şi comunicare, în 2017 achiziţionând 86% din acţiunile agenţiei Graffiti PR din Bucureşti. Odată cu preluarea pachetului majoritar de acţiuni de către antreprenorul clujean, agenţia şi-a dublat numărul de consultanţi, în prezent echipa Graffiti PR numărând 70 de persoane. În ceea ce priveşte afacerile agenţiei, acestea s-au situat anul trecut la peste 25 milioane lei (5,5 milioane de euro), având astfel cea mai mare pondere în veniturile consolidate la nivelul grupului APS. Acestea s-au ridicat la peste 12 milioane de euro în 2018.

    „Anul trecut am depăşit pentru prima dată pragul de 10 mil. euro cifră de afaceri consolidată pentru tot grupul”, a subliniat antreprenorul clujean. Cel mai nou proiect al grupului APS este Doxtar, un start-up care a pus bazele unei platforme digitale ce le permite utilizatorilor să obţină a doua opinie medicală în 48 de ore de la specialişti din ţară şi din străinătate. Platforma a fost lansată la începutul lunii februarie în urma unei investiţii de 150.000 euro, iar grupul va suplimenta investiţia iniţială cu încă 100.000 euro anul acesta pentru dezvoltarea de funcţii noi, printre care un modul audio-video, posibilitatea de a transfera fişiere foarte mari (de exemplu scanări RMN), respectiv o versiune în engleză a aplicaţiei.

    Obiectivul Doxtar pentru 2022 este de a ajunge la 1 milion de euro cifră de afaceri, iar până la finalul acestui an start-up-ul vrea să atragă 2.000 de utilizatori ai platformei şi peste 100 de medici colaboratori.

    În prezent, platforma Doxtar este disponibilă atât pe web, cât şi ca aplicaţie mobilă pentru sistemele de operare Android şi iOS, aceasta având patru categorii: opinie medicală, interpretare analize, dosar medical şi planuri de sănătate. Astfel, utilizatorii au posibilitatea de a cere o opinie pentru diferite probleme medicale, platforma acoperind acum specializări medicale precum diabet, nutriţie, oncologie, neurologie, ORL, psihiatrie pediatrică, psihiatrie, medicina muncii, ginecologie, reumatologie sau medicină internă. 

    Pentru fiecare consultaţie solicitată, utilizatorii Doxtar plătesc tariful perceput de medic. Modelul de business al Doxtar constă în perceperea unui comision de administrare şi mentenanţă de 20% din tariful stabilit de medic pentru consultaţie, fără alte costuri administrative sau logistice. O consultaţie de nutriţie, spre exemplu, costă acum 120 lei în platforma Doxtar, conform tarifului afişat de medicul specialist colaborator.

    „Anul 2018 a însemnat creştere pentru toate companiile din grup, însă evoluţia financiară este doar unul dintre indicatorii pe care îi urmărim. Suntem foarte atenţi la impactul pe care îl generăm pentru mediul de business şi comunităţi, iar 2018 a adus evoluţii importante: am devenit furnizori de soluţii smart city şi din 2019 oferim gratuit accesul la aceste soluţii tuturor oraşelor sub 100.000 de locuitori. Construim modele de bună practică în industria marcomm, prin proiectele Graffiti PR premiate la multiple competiţii internaţionale. Suntem implicaţi în zona de sănătate, unde încurajăm obţinerea celei de-a doua opinii medicale, prin aplicaţia Doxtar, care are peste 1.000 de downloaduri în primele săptămâni de la lansare. Susţinem accesul părinţilor la sfat medical pediatric nonstop, prin Peditel 1791, care a ajutat, în cei cinci ani de funcţionare neîntreruptă, mai mult de 150.000 de familii cu sfat medical pediatric gratuit“, a sumarizat Cătălin Chiş.

    Pentru 2019, antreprenorul clujean estimează că afacerile grupului APS, format din companiile Active Power Solutions (distribuţie servicii telecom şi integrator IT&C), Life is Hard (dez­voltator software), Graffiti PR (agenţie de PR), Noah Watches (producător de ceasuri de lemn) şi Doxtar (platformă online pentru consultaţii medicale) vor depăşi 15 milioane de euro. Tot pentru anul acesta, Catălin Chiş are alocat un buget total de investiţii de 2 milioane de euro pentru intrarea în acţionariatul unor firme locale de tehnologie pentru extinderea competenţelor APS de integrare IT&C, respectiv consolidarea prezenţei pe această piaţă. Totodată, antreprenorul vizează şi achiziţia unei companii din domeniul financiar-contabil, precum şi a unei companii de recrutare.

    „Analizez cu interes piaţa de resurse umane şi am deja în vizor câteva companii de profil, unde vrem să intrăm ca parteneri sau să cumpărăm întregul pachet de acţiuni. De asemenea, suntem foarte aproape de a încheia o tranzacţie cu o companie de contabilitate şi management financiar”, a precizat antreprenorul clujean.

    Companiile vizate de grupul APS sunt din Capitală sau din zona centrală şi de vest a ţării. Per total, echipa grupului APS numără în prezent 250 de persoane, dintre care 140 lucrează în cadrul companiei Active Power Solutions, în cele 16 filiale din ţară ale sale. Sediul central al grupului este în Cluj-Napoca, unde acesta s-a mutat anul trecut într-o clădire nouă de birouri în urma unei investiţii de un milion de euro.

  • Robbie Williams va susţine un concert la Untold

    Directorul general al Untold, Bogdan Buta, a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că festivalul îşi propune să ofere o lume magică despre unitate şi să aducă un spectru special de artişti, pentru a avea o diversitate foarte mare.

    „E timpul să mai împărtăşim din surprizele acestui an, de la partea creativă. În acest an facem o recapitulare a ceea ce am făcut anii trecuţi, vom avea îmbunătăţiri în zona de producţie, scena principală va fi monumentală, cu o producţie dintre cele mai mari din lume. Am pregătit show-uri suprize, Armin van Buuren va pregăti un show special, unic creat special pentru Untold, la fel şi Martin Garrix. Untold îşi propune să ofere o lume magică despre unitate, ne dorim un spectru special de artişti, să avem o diversitate foarte mare, iar în acest an reuşim să dezvoltăm diversitatea şi să oferim un cadou special pentru fanii Untold şi să îl aducem la Cluj pe cel mai tare entertainer al vremurilor noastre, artistul care a intrat în Cartea Recordurilor cu 1,6 milioane de bilete vândute înt-o singură zi – Robbie Williams. Este un cadou pentru cei care au avut încredere în noi. Acesta va veni cu o echipă de peste 100 de persoane, 50 doar fi pe scenă, va fi un show impresionant”, a spus Buta.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MedLife se extinde în Cluj-Napoca, achiziţionează Badea Medica

    MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, anunţă preluarea pachetului majoritar (65%) al centrului de excelenţă Badea Medica (Badea Medical SRL). Centrul oferă o gamă complexă de servicii medicale, axate în principal pe segmentul de patologie abdominală, dar care acoperă şi alte numeroase tipuri de afecţiuni.
     
    Achiziţionarea pachetului majoritar Badea Medica reprezintă cea de-a 23-a achiziţie derulată până în prezent de grupul MedLife, ultima fiind anunţată în luna ianuarie a.c. – Rózsakert Medical Center, din Ungaria.
     
    MedLife a încheiat primul trimestru din 2019 cu o cifră de  afaceri consolidată pro-forma în valoare de 224,9 milioane lei aferentă acestei perioade, în creştere cu 27,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
     
    Pentru perioada următoare, compania a anunţat continuarea programului de achiziţii în România şi regiune. Dacă va reuşi implementarea tuturor proiectelor anunţate către acţionari, există premise ca MedLife să depăşească pragul de 200 milioane de euro în 2019.
  • Cum a reuşit o familie din Cluj să îşi crească firma începută cu o casă de marcat luată la reduceri şi un spaţiu închiriat pe datorie până la venituri anuale de zeci de milioane de euro

     E un domeniu în care ştii când începi, dar nu ştii când termini”, descrie Lucia Morariu, cofondator al Eximtur, începuturile afacerii pe care o conduce împreună cu soţul său. 

    •   Împreună cu soţul său, Radu Morariu, a pus, în 1993, bazele Eximtur din Cluj-Napoca.
    •   Spune că a început afacerile cu o casă de marcat cumpărată de la reduceri şi un spaţiu închiriat pe datorie în holul unui hotel din Cluj-Napoca.
    •   A fost secretar de stat în Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale; timp de doi ani, a fost şi preşedinte al Patronatului Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
    •    Eximtur este în prezent una dintre cele mai mari companii de pe piaţa de profil.

    Volum vânzări (2017): 245,7 mil. lei
    Număr de angajaţi: 151

    Profilil Luciei Morariu a apărut în cea mai recentă ediţie a catalogului 100 CELE MAI PUTERNICE FEMEI DE BUSINESS.

  • Care este cel mai bun restaurant din România, potrivit ghidului Gault & Millau – VIDEO

    Locul 1. MAIZE
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 15; NUMĂR DE BONETE: 3

    Locul 2. KANE
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 14,5; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 3. THE ARTIST
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 14,5; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 4. LA VINURI
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 14; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 5. LE BISTROT FRANCAIS
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 14; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 6. BARACCA
    ORAŞ: CLUJ-NAPOCA; SCOR: 14; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 7. JOSEPH
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 13,5; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 8. ATRA
    ORAŞ: TEŞILA; SCOR: 13,5; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 9. L’ATELIER – HOTEL EPOQUE
    ORAŞ: BUCUREŞTI; SCOR: 13; NUMĂR DE BONETE: 2

    Locul 10. CABINET DE VIN & COQUETTE
    ORAŞ: CLUJ-NAPOCA; SCOR: 13; NUMĂR DE BONETE: 2

    SURSA: GAULT & MILLAU

  • Cele mai puternice 100 de femei din business: Dana Sîntejudean, Director general România & Moldova { Edenred }

    •   Dana Sîntejudean s-a alăturat companiei Edenred în 2009 şi a preluat actuala funcţie la începutul lui 2018.
    •   A absolvit Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi deţine un master în comunicare de la Facultatea de Relaţii Publice David Ogilvy.
    •   Sfatul său pentru cei aflaţi la început de drum în carieră, fie ea într-o corporaţie sau în antreprenoriat, este să îşi formeze o bună disciplină de muncă.

    Cifră de afaceri (2017): 101,5 mil. lei
    Profit (2017): 40,5 mil. lei