Tag: casatorie

  • Povestea oamenilor care au construit una dintre cele mai mari companii din lume cu o istorie de peste 180 de ani şi cu venituri 65 de miliarde de dolari

    William Procter s-a născut pe 7 decembrie 1801 în Herefordshire, Marea Britanie. A urmat cursurile şcolii Luckston, iar după absolvire a intrat în lumea businessului. În 1820 s-a mutat la Londra, pentru a lucra în industria textilelor, iar după 10 ani a emigrat în New York, SUA, unde s-a căsătorit cu Martha Peat şi a început o afacere cu lumânări. După doi ani, cei doi au hotărât să se mute în vest, în Cincinnati, Ohio, însă Martha s-a îmbolnăvit de holeră şi a murit în timpul călătoriei.

    Procter a decis să rămână în Cincinnati, unde a cunoscut-o pe Olivia Norris, cu care s-a căsătorit în 1833. Prin intermediul soţiei sale l-a întâlnit pe cumnatul său, James Gamble, care avea să-i devină partener de afaceri.
    James Gamble s-a născut pe 3 aprilie 1803, în Irlanda, în apropiere de Enniskillen, şi a urmat cursurile şcolii Portora Royal. În 1819, el a emigrat în SUA alături de părinţii săi, care plănuiseră să se stabilească în Illinois.

    Pe drum însă, deoarece s-a îmbolnăvit, familia a decis să rămână în Cincinnati, unde tatăl său a pus bazele unei fabrici de săpunuri, luându-l pe Gamble ca ucenic. Antreprenorul s-a înscris la cursurile colegiului Kenyon, pe care l-a absolvit în 1824, iar patru ani mai târziu a început să producă săpunuri pe cont propriu. Ulterior, s-a căsătorit cu Elizabeth Ann Norris, sora Oliviei Norris, cu care a avut zece copii.
    La sugestia socrului lor, Alexander Norris, Procter şi Gamble şi-au unit forţele pentru a pune bazele unui nou business. Astfel, pe 31 octombrie 1837 a fost înfiinţată compania Procter & Gamble (P&G).

    Prima activitate a companiei a fost producţia de săpun, iar profitul a crescut exponenţial. Între 1858 şi 1859, cei doi au înregistrat vânzări de un milion de dolari; în acea perioadă, businessul avea 80 de angajaţi. În timpul războiului civil din America, compania a încheiat o serie de contracte cu armata, pentru a o aproviziona cu săpun şi lumânări.
    În 1887, William Procter, nepotul lui William Procter, a conceput o schemă de împărţire a profitului, prin care oferea angajaţilor un pachet de acţiuni în cadrul companiei, mizând pe faptul că acest lucru va împiedica eventualele greve muncitoreşti.
    Ulterior, compania a deschis fabrici şi în alte locuri din Statele Unite, deoarece cererea depăşea capacitatea de producţie a fabricii din Cincinnati, diversificând totodată gama de produse.
    William Procter a murit pe 4 aprilie 1884 şi este îgropat în cimitirul Spring Grove, alături de partenerul său de business, James Gamble, care a murit în reşedinţa sa din Cincinatti, pe 29 aprilie 1891, din cauze naturale.
    După moartea celor doi, Procter & Gamble s-a extins la nivel internaţional şi, odată cu achiziţia companiei britanice Thomas Hedley în 1930, şi-a mutat sediul în Marea Britanie, în Newcastle upon Tyne. De-a lungul anilor, compania a introdus în portofoliu branduri precum Tide (1946) şi Prell (1947), iar în 1955 a vândut prima pastă de dinţi cu fluorură, cunoscut sub denumirea Crest. În 1961 a lansat brandul Head & Shoulders, urmat de inovarea pieţei de articole pentru bebeluşi cu producerea scutecelor de unică folosinţă Pampers. Fiul lui Procter, William Alexander Procter şi nepotul său, William Cooper Procter au fost preşedinţi ai P&G.
    Compania a intrat pe piaţa din România în 1995, iar în 2010 a deschis o fabrică în localitatea Urlaţi din judeţul Prahova, cu o investiţie de 100 de milioane de dolari, în prezent cea mai mare fabrică de şampon a Procter & Gamble din lume. Aceasta funcţionează cu 250 de angajaţi.
    În 2017, Procter & Gamble a înregistrat venituri de 65,06 miliarde de dolari la nivel global, având peste 95.000 de angajaţi. 

  • Un român a cumpărat o BISERICĂ veche de 800 de ani iar in ce a transformat-o a uimit pe toată lumea

    Ion Cafadaru a plecat din România după ce s-a căsătorit cu o italiancă. Economist de profesie, tânărul şi-a vândut afacerea şi a cumpărat o biserică veche de 800 de ani. 
     
    Cu pasiune, a transformat lăcaşul într-un loc care te lasă fără cuvinte.  Plecat din Dărmăneşti, Ion Cafadaru a ajuns proprietarul unei biserici de patrimoniu UNESCO şi a învăţat meşteşugul sticlăriei. Destinul său spectaculos a fost clădit pe ruinele unei biserici vechi de 800 de ani. Este vorba despre Santa Chiara, o biserică celebră în anii de glorie a sticlei de Murano, aflată pe insula cu acelaşi nume. “Noi nu am cumpărat o locaţie, am cumpărat o semnificaţie”, spune românul.

    Cinci ani a muncit cu fratele, cel mai bun prieten şi socrul pentru a reconstrui lăcaşul. Fiind o clădire de patrimoniu UNESCO, reconstrucţia s-a făcut manual, din materiale de epocă. “Eu cred că biserica e specială. În toţi aceşti ani, toate greutăţile am reuşit să le trecem fără nici măcar o răceală. Nu am avut nici un accident de muncă. Totul a decurs ca o tabără de vară”, a povestit Cafadaru.

    Santa Chiara Murano găzduieşte o colecţie impresionantă de obiecte din sticlă Murano, realizate de Cafadru. Acesta a făcut ucenicie pe lângă ultimii meşteri sticlari ai insulei şi a învăţat tainele unui meşteşug aflat pe moarte. A aşezat un cuptor de sticlă chiar în biserică unde realizează demonstraţii pentru turiştii care trec pragul bisericii. Cuptorul de sticlă face parte tot din sufletul bisericii care a găzduit în urmă cu 200 de ani cea mai mare fabrică de sticlă din insula Murano.

    Cititi mai multe pe www.gazetadambovitei.ro

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Capitalismul ucide căsătoria? – VIDEO

    Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut cu peste 50.000 în ultimii 30 de ani. În acelaşi interval de timp, vârsta medie la care se căsătoresc tinerii a crescut cu peste şase ani. De ce nu mai vor românii să se căsătorească şi care sunt consecinţele acestui fenomen?

    Au răspuns acestor întrebări psihologul Delia Bebi, Bogdan Badea, CEO al platformei de recrutare eJobs, precum şi Alex Ciutacu, jurnalist ZF şi BM.

  • Capitalismul ucide căsătoria? – VIDEO

    Business MAGAZIN vă invită astfel să urmăriţi mâine, de la ora 10, prima discuţie inspirată de un articol de copertă al Business MAGAZIN.

    Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut cu peste 50.000 în ultimii 30 de ani. În acelaşi interval de timp, vârsta medie la care se căsătoresc tinerii a crescut cu peste şase ani. De ce nu mai vor românii să se căsătorească şi care sunt consecinţele acestui fenomen?

    Vor răspunde acestor întrebări psihologul Delia Bebi, Bogdan Badea, CEO al platformei de recrutare eJobs, precum şi Alex Ciutacu, jurnalist ZF şi BM.

  • De ce refuză tinerii să se căsătorească şi cum au fost afectaţi de căsniciile disfuncţionale ale părinţilor

    Din altă perspectivă, refuzul sau amânarea căsătoriei îşi poate avea rădăcinile şi în experienţele anterioare ale oamenilor şi în modelul pe care l-a reprezentat sau nu familia în care a crescut. Astfel, disfuncţionalităţile văzute şi urmărite în copilărie ar putea determina adultul să îşi dorească să evite conjunctura, crede Roxana, în vârstă de 35 ani, care se află într-o relaţie de tip parteneriat de aproape patru ani.

    „Sunt mai multe motive. La Revoluţie, eu aveam 6 ani. Aş spune că oamenii din generaţia mea sunt cei care au prins ambele lumi. Pe de o parte este influenţa părinţilor, a bunicilor, care ne-au crescut într-un anumit spirit, cu anumite aşteptări, pe de altă parte este toată noutatea din ultimii aproape 30 de ani. (…) O parte dintre prietenii mei vin din familii tradiţionale, dar complet nefuncţionale. Ştiu oameni care au trăit drame în copilărie, drame neştiute de nimeni, ascunse sub preş, să nu ştie vecinii, să nu afle cineva. Nu dădea bine. Adulţii de azi, în care s-au transformat acei copii, nu pot avea sau aspira la familii tradiţionale, în sensul clasic. Familia în care au crescut nu este aspiraţională, nu e model. Asta nu înseamnă o impotenţă de a relaţiona, ci o nevoie de a ţine ferestre deschise, de a preţui ce ai. Asta poate rezulta şi într-o amânare a deciziilor, dar nu e o lipsă de curaj. Trebuie să fii sigur”, spune Roxana, care lucrează într-o companie media.

    Roxana remarcă şi evoluţia comportamentului într-o relaţie, care nu mai este atât de legat de „ce-ar spune vecinii” şi s-a schimbat odată cu generaţiile, concluzionând că noţiunea de relaţie nu va dispărea, indiferent de ritmul în care aleg sau nu oamenii să se căsătorească.
    „Relaţiile au ieşit din zona aceea de monogamie forţată care oricum ascundea infidelităţi. Dacă încerci destinaţii, încerci şi oameni. Şi asta amână luarea unei decizii. La final însă, nevoia de companie, de parteneriat, de construcţie va fi mereu acolo. Indiferent dacă este concubinaj, căsătorie sau orice altceva, cuplul va exista între femeie şi bărbat, bărbat şi bărbat, femeie şi femeie şi tot aşa pentru că nicio călătorie nu are sens de unul singur. Doar că acum încercăm să ne dăm mai bine seama cum ne este cel mai OK”, crede Roxana.

    Roxana spune că impactul va fi la nivel de natalitate, însă aceasta nu ar fi doar o problemă de cuplu. „Pe termen scurt vom avea mai puţini copii, dar acest lucru nu se echilibrează doar din relaţia de cuplu. Societatea are un impact major. Am prieteni care au plecat de aici gândindu-se la copii şi oameni care nu se gândesc să facă un copil decât dacă pleacă. Când în anii 2000 s-a vândut toată România, generaţia lor a vândut şi o parte din viitorul meu. Inconştient, au vândut şi viitorul nepoţilor lor, care riscă să rămână nenăscuţi. Acum plângem toţi pe umerii sporului pozitiv pierdut. Pe termen lung, cred că lucrurile se vor aşeza, iar copiii născuţi din părinţi din generaţia mea vor pleca la drum cu nişte lecţii foarte bune pentru că noi am prins ambele lumi şi mulţi dintre noi au luat ce e mai bun din ele”.

    Capitalismul ucide căsătoria?​„Muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult, ieşim mai des în oraş, ne preocupăm mai mult de propria imagine, şi, da, ajungem să ne căsătorim mai târziu. sau deloc.” „Pentru firme, pentru capitalişti e bine. Că au forţă de muncă acum.”

     

     

     

  • De ce refuză tinerii să se căsătorească şi cum au fost afectaţi de căsniciile disfuncţionale ale părinţilor

    Din altă perspectivă, refuzul sau amânarea căsătoriei îşi poate avea rădăcinile şi în experienţele anterioare ale oamenilor şi în modelul pe care l-a reprezentat sau nu familia în care a crescut. Astfel, disfuncţionalităţile văzute şi urmărite în copilărie ar putea determina adultul să îşi dorească să evite conjunctura, crede Roxana, în vârstă de 35 ani, care se află într-o relaţie de tip parteneriat de aproape patru ani.

    „Sunt mai multe motive. La Revoluţie, eu aveam 6 ani. Aş spune că oamenii din generaţia mea sunt cei care au prins ambele lumi. Pe de o parte este influenţa părinţilor, a bunicilor, care ne-au crescut într-un anumit spirit, cu anumite aşteptări, pe de altă parte este toată noutatea din ultimii aproape 30 de ani. (…) O parte dintre prietenii mei vin din familii tradiţionale, dar complet nefuncţionale. Ştiu oameni care au trăit drame în copilărie, drame neştiute de nimeni, ascunse sub preş, să nu ştie vecinii, să nu afle cineva. Nu dădea bine. Adulţii de azi, în care s-au transformat acei copii, nu pot avea sau aspira la familii tradiţionale, în sensul clasic. Familia în care au crescut nu este aspiraţională, nu e model. Asta nu înseamnă o impotenţă de a relaţiona, ci o nevoie de a ţine ferestre deschise, de a preţui ce ai. Asta poate rezulta şi într-o amânare a deciziilor, dar nu e o lipsă de curaj. Trebuie să fii sigur”, spune Roxana, care lucrează într-o companie media.

    Roxana remarcă şi evoluţia comportamentului într-o relaţie, care nu mai este atât de legat de „ce-ar spune vecinii” şi s-a schimbat odată cu generaţiile, concluzionând că noţiunea de relaţie nu va dispărea, indiferent de ritmul în care aleg sau nu oamenii să se căsătorească.
    „Relaţiile au ieşit din zona aceea de monogamie forţată care oricum ascundea infidelităţi. Dacă încerci destinaţii, încerci şi oameni. Şi asta amână luarea unei decizii. La final însă, nevoia de companie, de parteneriat, de construcţie va fi mereu acolo. Indiferent dacă este concubinaj, căsătorie sau orice altceva, cuplul va exista între femeie şi bărbat, bărbat şi bărbat, femeie şi femeie şi tot aşa pentru că nicio călătorie nu are sens de unul singur. Doar că acum încercăm să ne dăm mai bine seama cum ne este cel mai OK”, crede Roxana.

    Roxana spune că impactul va fi la nivel de natalitate, însă aceasta nu ar fi doar o problemă de cuplu. „Pe termen scurt vom avea mai puţini copii, dar acest lucru nu se echilibrează doar din relaţia de cuplu. Societatea are un impact major. Am prieteni care au plecat de aici gândindu-se la copii şi oameni care nu se gândesc să facă un copil decât dacă pleacă. Când în anii 2000 s-a vândut toată România, generaţia lor a vândut şi o parte din viitorul meu. Inconştient, au vândut şi viitorul nepoţilor lor, care riscă să rămână nenăscuţi. Acum plângem toţi pe umerii sporului pozitiv pierdut. Pe termen lung, cred că lucrurile se vor aşeza, iar copiii născuţi din părinţi din generaţia mea vor pleca la drum cu nişte lecţii foarte bune pentru că noi am prins ambele lumi şi mulţi dintre noi au luat ce e mai bun din ele”.

    Capitalismul ucide căsătoria?​„Muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult, ieşim mai des în oraş, ne preocupăm mai mult de propria imagine, şi, da, ajungem să ne căsătorim mai târziu. sau deloc.” „Pentru firme, pentru capitalişti e bine. Că au forţă de muncă acum.”

     

     

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 6 august 2018

    COVER STORY: Capitalismul ucide căsătoria?

    Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut în România cu peste 50.000 în ultimii 30 de ani. În acelaşi interval de timp, vârsta medie la care se căsătoresc tinerii a crescut cu peste şase ani. De ce nu mai vor românii să se căsătorească şi care sunt consecinţele acestui fenomen?


    EVENIMENT: Viitorul, văzut prin ochii noilor generaţii


    BURSĂ: Cum s-a “topit” oferta ALRO Slatina


    BANKING: Faţă în faţă cu strategia…


    RESURSE UMANE: CV vs. personalitate
     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

  • Capitalismul ucide căsătoria?​„Muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult, ieşim mai des în oraş, ne preocupăm mai mult de propria imagine, şi, da, ajungem să ne căsătorim mai târziu. sau deloc.” „Pentru firme, pentru capitalişti e bine. Că au forţă de muncă acum.”

    Statisticile arată că numărul anual al căsătoriilor a scăzut în România cu peste 50.000 în ultimii 30 de ani. În acelaşi interval de timp, vârsta medie la care se căsătoresc tinerii a crescut cu peste şase ani. De ce nu mai vor românii să se căsătorească şi care sunt consecinţele acestui fenomen? 

    “Căsătoria nu cred că ne-ar aduce nimic în plus. După 13 ani nu cred că am nimic de câştigat de pe urma unui act şi niciunul dintre noi nu crede în beneficiile religioase ale căsătoriei, acesta fiind un posibil argument pentru un cuplu”, spune Cristina, în vârstă de 31 ani, care trăieşte într-o relaţie de concubinaj de mai bine de 10 ani. 

    Cristina spune că s-ar căsători „doar dacă acest lucru ar avea o însemnătate”, iar ea nu reprezintă un caz particular, ci este o manifestare socială care se conturează din ce în ce mai pregnant. Între birou şi chirie, între distracţiile cotidiene şi distracţiile erei tehnologice, tinerii din generaţia actuală aleg să se căsătorească mai puţin, mai târziu sau deloc.

    Datele de la Statistică arată că vârsta medie de căsătorie a crescut din 1990 până în prezent cu peste şase ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Dacă în urmă cu 28 de ani bărbaţii alegeau să se căsătorească în medie la 25 de ani şi femeile la 22 de ani, astăzi o serie de progrese sociale precum emanciparea femeii şi accesul în masă la educaţie superioară reprezintă câţiva dintre factorii principali care determină tinerii să se căsătorească mai târziu, la 31,5 ani în cazul bărbaţilor, respectiv 28,2 ani în cazul femeilor.

    „Cu cât avansează economia şi tehnologia mai mult, oamenii ajung să nu mai aibă relaţii”, consideră Cristina, subliniind că unul dintre motivele pentru care există şi se accentuează acest fenomen social ar putea fi orientarea oamenilor preoponderent înspre carieră.
    Fenomenul nu este prezent doar în România. Publicaţia americană New York Times scria în luna mai că sociologii, psihologii şi alţi experţi care studiază relaţiile susţin că această îndepărtare de ideea căsătoriei a devenit din ce în ce mai mult o normă, pe măsură ce femeile au intrat mai mult în piaţa muncii în ultimele decenii. Astfel, şi pentru americani media de vârstă la căsătorie a crescut de la 23 la 29,5 de ani pentru bărbaţi şi de la 20,8 la 27,4 de ani în cazul femeilor. Atât bărbaţii, cât şi femeile tind să fie mai interesaţi de avansarea în carieră înainte de a se aşeza la casa lor, concluziona articolul respectiv.

    „Sunt câteva motive invocate de sociologi în ce priveşte întârzierea căsătoriei, şi anume nevoia de a termina studiile, de a obţine o oarecare stabilitate financiară, o desprindere relativă de familia de origine, tradiţională şi de la normele ei”, observă psihologul Bogdan Lucaciu.

    Însă specialistul consideră că parcursul profesional „nu e un motiv, ci adesea un pretext de amânare a căsătoriei. Persoanele ambiţioase hotărâte să-şi construiască o carieră sunt de obicei pretenţioase privind alegerea partenerului, uneori la pragul workaholismului, sau mulţumindu-se cu relaţiile pasagere ori de convenienţă. Amânarea căsătoriei este mai degrabă o consecinţă a oscilaţiei între succesul profesional şi angajarea într-o relaţie. Este cazul tipic al corporatiştilor cu vise de parvenire socială”, consideră Lucaciu.


    O reflexie fidelă a felului în care s-a dezvoltat societatea
    Bogdan Badea, CEO al eJobs, susţine că fenomenul reprezintă „o reflexie fidelă a felului în care s-a dezvoltat societatea în ansamblul ei şi a felului în care arată astăzi profilul omului de succes”. În plus, din punctul lui de vedere, oportunităţile de împlinire, la nivel de individ, au crescut atât de mult încât vrem cu toţii să le avem pe toate: şi carieră, şi casă, şi maşină, şi călătorii, şi experienţe inedite şi, bineînţeles, o familie. Aşa că, în toată această ecuaţie foarte complexă, majoritatea încearcă să le bifeze pe toate într-o ordine cronologică. Iar asta înseamnă împlinirea pe plan profesional, în primul rând, şi apoi întemeierea unei familii.

    CEO-ul eJobs observă şi el că „treptat, s-au schimbat şi mentalităţile şi dacă acum 20 de ani tinerii se căsătoreau mult mai devreme şi se ocupau abia după aceea de achiziţia unei case sau de consolidarea unei cariere, acum abia în jurul vârstei de 30 de ani încep să se gândească la căsătorie, la copii”. El întăreşte ideea că aceasta este o tendinţă care se manifestă la nivel global şi care în unele state europene a impus chiar politici naţionale de încurajare a natalităţii la nivel general, de susţinere a programelor de natalitate pentru cuplurile cu vârsta de peste 35-40 de ani, în particular, sau a mamelor singure: „Pentru că sunt tot mai multe cazuri, chiar mai multe decât la noi, când discuţia întemeierii unei familii apare abia în jurul vârstei de 40 de ani”.

    Specialiştii consideră că fenomenul este mult mai general şi poate fi privit la scară amplă şi pe o perspectivă mai lungă de timp. „Acum 100 de ani, fetele se măritau la 15-17 ani, logica fiind aceea că intri în viaţa socială după ce ai terminat cu şcoala. Prima condiţie în lumea modernă a fost aceea a creşterii vârstei de educaţie. În societăţile tradiţionale băieţii terminau cu 4-5 clase, iar la ei criteriul de trecere la viaţa socială era armata, de aceea ei se căsătoreau la vârste mai înaintate decât femeile. Acum, femeile se maturizează mai repede în societate ca urmare a unui moment în care ele nu au fost subiectul educaţiei”, consideră sociologul Alfred Bulai, conferenţiar în cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

    Sociologul critică modul în care a evoluat perspectiva societăţii contemporane pentru că „sugerează femeii că trebuie să aibă un job, o carieră, să lucreze, deoarece faptul că e femeie şi creşte copilul nu mai este privit ca ceva neapărat important, deşi este extrem de complicat să creşti un copil. Acum, ideea de bază este ca femeia să lucreze în corporaţie. În aceste condiţii se încearcă o amânare a căsătoriei, pentru că în cazul femeilor aceasta ar permite apariţia copiilor în scurt timp şi ar fi vorba de o complicaţie fantastică a vieţii”, adaugă sociologul.


    Sau o consecinţă a exemplului puternic de „aşa nu”
    Din altă perspectivă, refuzul sau amânarea căsătoriei îşi poate avea rădăcinile şi în experienţele anterioare ale oamenilor şi în modelul pe care l-a reprezentat sau nu familia în care a crescut. Astfel, disfuncţionalităţile văzute şi urmărite în copilărie ar putea determina adultul să îşi dorească să evite conjunctura, crede Roxana, în vârstă de 35 ani, care se află într-o relaţie de tip parteneriat de aproape patru ani.
    „Sunt mai multe motive. La Revoluţie, eu aveam 6 ani. Aş spune că oamenii din generaţia mea sunt cei care au prins ambele lumi. Pe de o parte este influenţa părinţilor, a bunicilor, care ne-au crescut într-un anumit spirit, cu anumite aşteptări, pe de altă parte este toată noutatea din ultimii aproape 30 de ani. (…) O parte dintre prietenii mei vin din familii tradiţionale, dar complet nefuncţionale. Ştiu oameni care au trăit drame în copilărie, drame neştiute de nimeni, ascunse sub preş, să nu ştie vecinii, să nu afle cineva. Nu dădea bine. Adulţii de azi, în care s-au transformat acei copii, nu pot avea sau aspira la familii tradiţionale, în sensul clasic. Familia în care au crescut nu este aspiraţională, nu e model. Asta nu înseamnă o impotenţă de a relaţiona, ci o nevoie de a ţine ferestre deschise, de a preţui ce ai. Asta poate rezulta şi într-o amânare a deciziilor, dar nu e o lipsă de curaj. Trebuie să fii sigur”, spune Roxana, care lucrează într-o companie media.
    Roxana remarcă şi evoluţia comportamentului într-o relaţie, care nu mai este atât de legat de „ce-ar spune vecinii” şi s-a schimbat odată cu generaţiile, concluzionând că noţiunea de relaţie nu va dispărea, indiferent de ritmul în care aleg sau nu oamenii să se căsătorească.
    „Relaţiile au ieşit din zona aceea de monogamie forţată care oricum ascundea infidelităţi. Dacă încerci destinaţii, încerci şi oameni. Şi asta amână luarea unei decizii. La final însă, nevoia de companie, de parteneriat, de construcţie va fi mereu acolo. Indiferent dacă este concubinaj, căsătorie sau orice altceva, cuplul va exista între femeie şi bărbat, bărbat şi bărbat, femeie şi femeie şi tot aşa pentru că nicio călătorie nu are sens de unul singur. Doar că acum încercăm să ne dăm mai bine seama cum ne este cel mai OK”, crede Roxana.
    Roxana spune că impactul va fi la nivel de natalitate, însă aceasta nu ar fi doar o problemă de cuplu. „Pe termen scurt vom avea mai puţini copii, dar acest lucru nu se echilibrează doar din relaţia de cuplu. Societatea are un impact major. Am prieteni care au plecat de aici gândindu-se la copii şi oameni care nu se gândesc să facă un copil decât dacă pleacă. Când în anii 2000 s-a vândut toată România, generaţia lor a vândut şi o parte din viitorul meu. Inconştient, au vândut şi viitorul nepoţilor lor, care riscă să rămână nenăscuţi. Acum plângem toţi pe umerii sporului pozitiv pierdut. Pe termen lung, cred că lucrurile se vor aşeza, iar copiii născuţi din părinţi din generaţia mea vor pleca la drum cu nişte lecţii foarte bune pentru că noi am prins ambele lumi şi mulţi dintre noi au luat ce e mai bun din ele”.



    Care este preţul?
    În România ultimilor 30 de ani, numărul căsătoriilor a scăzut dramatic. Potrivit datelor INS, în 2017 numărul căsătoriilor a fost de 142.613, în comparaţie cu 192.652 în 1990. Ce impact are acest fenomen asupra aspectelor demografice, economice şi sociale ale unei ţări?
    „Tabloul ultimilor 20 de ani s-a schimbat radical, din absolut toate punctele de vedere: muncim mai mult, cheltuim mai mult, călătorim mai mult, ieşim mai des în oraş, ne preocupăm mai mult de propria imagine, investim şi, da, ajungem să ne căsătorim şi să facem copii mai târziu. Pentru că munca nu mai este doar un instrument cu ajutorul căruia câştigăm bani ca să supravieţuim, ci este şi o componentă foarte importantă a dezvoltării noastre ca indivizi. Avem nevoie de carieră ca să ne validăm nu doar în ochii celor din jur, ci şi în propriii noştri ochi”, explică Bogdan Badea.

    Directorul celui mai mare site de joburi din România susţine că „toate aceste schimbări s-au văzut şi în cifre – de la explozia consumului până la scăderea natalităţii”. Avem, observă el, la nivel de familie, mai multe case, mai multe maşini, mai multe bunuri, în general, dar mai puţini copii, spre exemplu, decât acum 20 de ani. „Într-o măsură destul de mare, la acest switch a contribuit şi social media, care ne permite tuturor să proiectăm (şi să vedem la alţii) profilul vieţii ideale, a omului renascentist varianta 2000+, care le are pe toate: jobul perfect, călătorii, experienţe, casa perfectă, curtea perfectă, prietenii perfecţi, familia perfectă.

    Cu cât le vedem mai des, cu atât cădem pradă acestei iluzii, avem senzaţia că exprimă realitatea şi ne dorim cu orice preţ să avem şi noi tot ceea ce alţii par să fi obţinut atât de repede şi de uşor.”

    Sociologul Alfred Bulai abordează direct problema dureroasă a natalităţii, ca efect direct al acestui fenomen social. „Pentru firme, pentru capitalişti, e bine. Că au forţă de muncă acum. De altfel, o femeie care naşte ar avea o perioadă lungă de timp în care nu lucrează sau lucrează mai puţin, pentru că atunci când ai copii nu poţi sta nici 8 ore la muncă. Pe de altă parte, pe termen lung, pentru societate este grav, pentru că ai natalitate mai mică.”

    Dacă la natalitatea redusă adăugăm şi migraţia ridicată, Bulai observă că, pe termen lung, deficitul forţei de muncă se va adânci. „Per ansamblu, din cauza deficitului de forţă de muncă nu putem profita de şansele ţării şi rămânem cu o populaţie îmbătrânită, inactivă, cu mulţi pensionari şi asistaţi social.”

    Fenomenul migraţiei a generat şi un alt trend în ceea ce priveşte evoluţia numărului căsătoriilor, unde căsătoriile în mediul urban au scăzut cu circa 20.000, în timp ce în mediul rural acestea au scăzut cu peste 30.000, de la aproximativ 82.000 la 50.000. „Acesta este un efect al migraţiei, generat de cei care au plecat. Majoritatea care au plecat din ţară erau din mediul rural şi majoritatea erau tineri la vârsta căsătoriei. Cine să se mai căsătorească?”, spune Bulai.

    Însă, într-o notă optimistă, acesta consideră că trendul s-ar putea chiar inversa. „Dacă România începe cu adevărat să funcţioneze bine, tendinţa va fi de scădere a vârstei căsătoriei. Dacă aveţi tot ce vă trebuie, nu aveţi de ce să mai strângeţi bani, să mai amânaţi.”
    Datele de la Statistică ar putea susţine această perspectivă în condiţiile în care în 2010 numărul căsătoriilor a fost de circa 115.000, iar din anul 2015 a revenit pe un trend ascendent puternic odată cu perspectivele de creştere economice ale României, îndreptându-se spre 125.000.

    Fenomenul are impact şi asupra pieţei muncii, argumentează Felix Toma, country manager la GI Group, companie ce se ocupă cu recrutarea forţei de muncă. „Faptul că se căsătoresc mai târziu poate influenţa un parcurs mai rapid în carieră în primii ani după ce angajaţii intră în câmpul muncii. Iar faptul că se căsătoresc mai târziu influenţează disponibilitatea lor de a se deplasa dintr-un oraş în altul sau dintr-o ţară în alta. Pe de altă parte, candidaţii care sunt căsătoriţi şi îşi întemeiază o familie sunt stabili şi mai puţin dispuşi să se reloce deoarece intervine şi nevoia de a reloca întreaga familie”, observă el.

    Toma menţionează şi fenomenul migraţiei săptămânale, adică candidaţi care au familia într-un alt oraş sau altă ţară şi călătoresc doar pe parcursul săptămânii pentru job. Au existat candidaţi care au refuzat să se reloce dintr-un oraş în altul sau dintr-o ţară în alta ca urmare a existenţei unei familii. Au fost unii care au apelat la migraţia săptămânală – într-o societate globală ca a noastră, să călătoreşti săptămânal pentru lucru devine ceva normal.”

    Tot dintr-o perspectivă legată de piaţa muncii, Marian Popa, head of DB Global Technology, care s-a lansat în misiunea de a repatria talentele plecate peste hotare, susţine că „este întrucâtva logic ca generaţiile să-şi schimbe comportamentul. Altfel generaţia anterioară a trăit degeaba”.

    „Cred că este o consecinţă a maturizării şi creşterii responsabilităţii (n.red.: amânarea căsătoriei). Cred că noua generaţie realizează foarte bine că intrarea într-o relaţie – fie ea formalizată sau nu, cu toate consecinţele pe care le poate avea – este în primul rând un act de responsabilitate şi nu doar un imbold natural şi îl tratează ca atare. Impactul? Cred că vom avea generaţii mai mature, mai responsabile, mai doritoare să se implice. Obligaţii pentru care doresc să fie pregătiţi. De aici întârzierea faţă de generaţiile anterioare”, crede Marian Popa.
    Astfel, odată cu mentalităţile se schimbă şi piaţa forţei de muncă şi nevoile economice.

    Generaţiile actuale aleg să se căsătorească mai târziu, mai puţin sau deloc, fie pentru că nu are nicio însemnătate specială, fie pentru că prioritizează cariera. Printre altele, generaţia actuală preferă să nu se grăbească şi vrea să nu repete greşelile părinţilor. Din multe perspective acest fenomen social este unul normal, însă o serie de consecinţe derivate pot arăta că nu este neapărat şi o normalitate de succes pentru societate ca întreg.

    Fenomenul social al concubinajului are impact asupra unor pieţe, precum cea imobiliară, şi conturează trenduri noi, ponderea celor care achiziţionează locuinţe fiind necăsătoriţi sau doar într-un parteneriat fiind ridicată. Spre exemplu, în complexul House Residence Braşov, din totalul de 160 de apartamente, 40% au fost cumpărate de tineri necăsătoriţi, cupluri sau tineri singuri, preferinţa lor fiind imobilele cu 2 camere, potrivit Ruxandrei Morar, directorul general al complexului Primo Pin-House Residence din Braşov.

    „Media lor de vârstă este de 29 de ani, iar cei mai tineri preferă să cumpere un apartament decât să stea cu părinţii sau în chirie, au

    24-25 de ani. (…) Deocamdată tendinţa tinerilor este tot de achiziţie atât timp cât rata unui credit ipotecar sau Prima Casă nu depăşeşte chiria lunară. Majoritatea au acest argument când achiziţionează chiar dacă sunt sau nu căsătoriţi”, descrie Ruxandra Morar un comportament observat în rândul clienţilor lor.

    Publicaţia americană Forbes scria despre tinerii din generaţia Millennials că este generaţia în care 71% dintre persoane ar prefera să cumpere o maşină în loc să o închirieze, în timp ce 59% ar prefera să închirieze o casă în loc să o cumpere, acestea fiind trendurile comportamentale mai importante din Statele Unite.

    Scăderea numărului căsătoriilor în favoarea concubinajului şi a parteneriatelor afectează şi alte industrii, unele dintre acestea conexe cu nunţile, de pildă. Tinerii nu mai sunt atât de interesaţi să cumpere diamante precum generaţiile anterioare, scrie CNBC. Industria diamantelor nu suferă la nivel de venituri absolute, ci la nivel de produse vândute, încât generaţia actuală cumpără diamante mai scumpe dar mai puţine. Unul dintre motive ar putea fi apetenţa pentru inele şi verighete neconvenţionale. În plus, cuplurile tinere schimbă trendurile globale de consum dinspre produse spre servicii. În loc să aleagă maşini scumpe şi case mari, cuplurile actuale preferă vacanţe şi concerte populare, pe care le pot distribui pe social media.

    Mai mult, analiza americanilor arată că, în timp ce în urmă cu câteva decenii societatea era una patriarhală, unde bărbatul muncea şi lua toate deciziile, inclusiv pe cele legate de achiziţii, astăzi modelul este unul bazat pe parteneriat, unde cei doi concubini iau decizii de consum împreună. Un studiu realizat de gigantul bancar Goldman Sachs arată că generaţia Millennials este una care schimbă regulile actorilor economici, lăsând loc pentru o piaţă de sharing cu actori precum Uber şi Airbnb şi îmbrăţişând servicii precum Facebook. Astfel, odată cu mentalităţile se schimbă şi trendurile de consum, tendinţele din piaţă şi nevoile economice.

    Psihologul Bogdan Lucaciu consideră că nu se poate vorbi despre avantaje şi dezavantaje din perspectiva impactului acestui fenomen. „Este vorba doar de o schimbare a realităţii sociale pornită dintr-o evoluţie a mentalităţilor. Coaliţia pentru Familie – o mişcare conservatoare – încearcă să se opună acestei tendinţe, după părerea mea fără succes. Creşterea numărului familiilor monoparentale, a copiilor din afara căsătoriei sau a căsătoriilor mixte sunt fenomenele cărora societatea se va adapta. Desigur, şi creşterea demografică negativă este corelată cu această tendinţă, dar aceasta este soarta societăţilor euratlantice”, consideră Lucaciu.

    Aşa că, în aşteptarea (sau nu) a căsătoriei, cuplurile aleg să trăiască în concubinaj în timp ce se concentrează pe carieră şi pe o viaţă cât se poate de activă şi plină, aşa cum arată trendurile de consum. În orice caz, „marea întrebare”, cu inel sau fără, ar putea deveni pentru generaţia actuală: „Vrei să fii concubina mea?”.

  • Cum arată soţia lui Horaţiu Mălăele! Sunt căsătoriţi de 30 de ani

    Horaţiu Mălăele este un familist convins, este căsătorit de aproape 30 de ani şi are doi băieţi mari.
     
     
    Gabi, soţia lui Mălăele, a apărut de puţine ori în public alături de actor.  Ea este absolventă de Cibernetică şi director la o mare companie, aşa că nu prea frecventează evenimentele mondene.