BusinessMagazin

Tag: casatorie

  • Cum a ajuns politica americană să fie modelată de o alianţă a ginerilor

    Unul dintre prinţi, ministrul finanţelor din Turcia, este ginerele preşedintelui său cu atitudini autoritare şi supraveghează relaţia ţării sale cu Statele Unite, scrie The New York Times. Un altul este ginerele unui magnat turc. Acesta a devenit partener de afaceri al Organizaţiei Trump, iar în prezent face lobby pentru Turcia la administraţia Trump. Iar al treilea prinţ este Jared Kushner, care ca ginere şi consilier de top al preşedintelui Trump are un portofoliu de politică externă foarte vag, dar extins. Lucrând atât individual, cât şi în tandem, cei trei bărbaţi au dezvoltat o linie de comunicare informală, de generaţie următoare, între Trump şi omologul turc al acestuia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care la numai câteva săptămâni de la declanşarea ofensivei militare turce în nordul Siriei contra kurzilor, aliaţi tradiţionali ai americanilor, a fost primit în vizită la Casa Albă.

    Vizita a avut loc într-un moment în care Trump era ţinta criticilor bipartite din partea Congresului pentru o serie de poziţii favorabile lui Erdogan. Legăturile dintre cei trei bărbaţi arată cum conexiunile informale şi deseori nevăzute dintre cei doi preşedinţi au ajutat la modelarea politicii americane
    într-una dintre cele mai instabile părţi ale lumii.
    Erdogan a prezis într-un interviu televizat în acest an că un dialog privat între Berat Albayrak, ginerele său şi ministrul finanţelor, şi Jared Kushner va pune în curând „pe traseul normal” relaţiile tensionate dintre Washington şi Ankara. „Podul funcţionează bine în acest mod“, a spus Erdogan.  „Diplomaţia prin poarta din spate”, şi-a descris Albayrak legăturile cu Kushner.Politica lui Trump faţă de Turcia i-a încurcat pe colegii republicani din Congres ai acestuia pe mai multe fronturi. Preşedintele şi-a surprins de două ori propriii consilieri, o dată convenind în timpul convorbirilor telefonice cu Erdogan să retragă trupele americane din nordul Siriei şi a doua oară, la începutul lunii octombrie, când şi-a pus în practică promisiunea făcând loc forţelor turce să atace luptători kurzi sprijiniţi de SUA.

    Criticii spun că administraţia Trump a împiedicat aplicarea unei  pedepse mai dure unei bănci turceşti controlate de stat care nu a respectat sancţiunile americane împotriva Iranului. De asemenea, Trump a amânat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, membru al NATO, pentru instalarea sistemelor de apărare antirachetă cumpărate de la Rusia.
    Vorbind recent la o prezentare găzduită de Morgan Stanley, John R. Bolton, fost consilier de securitatei naţională, a spus că Trump confundă adesea relaţiile personale cu relaţiile naţionale atunci când vine vorba de stabilirea politicii. El a menţionat ca exemplu reticenţa preşedintelui de a-l înfrunta pe Erdogan cu impunerea de sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea de arme ruseşti.
    În ceea ce priveşte rachetele ruseşti, sancţiunile bancare şi alte chestiuni, Erdogan şi-a folosit atât ginerele cât şi pe partenerul de afaceri turc al lui Trump, Mehmet Ali Yalcindag, ca emisari la administraţia americană. Uneori legăturile au fost făcute de Kushner, spun oficiali turci şi documente publice. În aprilie, spre exemplu, Albayrak a venit la Washington pentru o conferinţă organizată de Yalcindag la Trump International Hotel. În mijlocul evenimentului, Kushner l-a chemat pe Albayrak la o întâlnire improvizată în Biroul Oval, unde Albayrak l-a presat cu succes pe Trump să retragă sancţiunile împotriva Turciei pentru cumpărarea de arme ruseşti. Ambii lideri par să favorizeze conexiunile de familie sau de afaceri pe post de canale de comunicare, în parte, deoarece amândoi împărtăşesc suspiciunea că agenţiile propriilor guverne ar putea conspira împotriva lor. Termenul de „stat profund”, de fapt, a apărut pentru prima dată în Turcia cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte de deveni o modă printre susţinătorii lui Trump, iar consilierii lui Erdogan spun că acesta l-a câştigat pe Trump insistând pe luptele lor comune împotriva unor astfel de forţe înrădăcinate în interiorul guvernelor lor. „SUA au o ordine cu rădăcini adânci pe care o putem numi stat profund – bineînţeles că obstrucţionează”, a declarat Erdogan în primăvara acestui an, exprimându-şi speranţele că ginerii vor crea o „punte”. „Aceste obstacole sunt una dintre problemele noastre principale.”
    Turcia nu este singurul caz în care Trump a avut în politica externă o abordare informală, de tipul de la familie la familie. Kushner, de exemplu, a jucat un rol în gestionarea relaţiilor cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman din Arabia Saudită, conducătorul de facto şi fiul preferat al regelui. „Trump înlocuieşte relaţiile formale între naţiuni în mai multe cazuri cu relaţii familie-familie sau relaţii acolit-acolit”, spune Eric S. Edelman, fost secretar de apărare şi ambasador al Statelor Unite în Turcia în timpul administraţiei George W. Bush. „Cu siguranţă, Erdogan ar prefera acest tip de relaţie întrucât conduce un regim capitalist propriu”, a explicat Edelman. Erdogan şi Trump pot fi consideraţi cu greu parteneri naturali. Preşedintele turc este un campion al islamului politic care susţine adesea că Occidentul este în declin. Trump este un naţionalist feroce, care a denigrat de multe ori musulmanii şi în special pe islamiştii politici. Liderul american s-a aliat cu unii dintre cei mai mari duşmani ai lui Erdogan – inclusiv cu conducătorii Arabiei Saudite, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite, precum şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
    Cu toate acestea, legăturile lui Trump cu Turcia au o istorie de mai bine de un deceniu, începând cu o invitaţie din partea lui Yalcindag de a face afaceri în Istanbul. Ginerele lui Yalcindag, magnatul Aydin Dogan, şi-a propus să construiască doi zgârie-nori şi un centru comercial. Yalcindag, acum în vârstă de 55 de ani, l-a convins pe Trump că afacerea de familie ar trebui să-şi găsească un partener internaţional. Yalcindag a negociat să folosească numele „CNN Turk” pentru reţeaua de televiziuni de ştiri a familiei şi a zburat la New York pentru a-l ispiti pe Trump să-şi împrumute numele turnurilor din Istanbul.

    Zgârie-norii, care s-au dat în folosinţă în 2012 sub numele Trump Towers Istanbul, plătesc Organizaţiei Trump doar o taxă de licenţă – 5-10 milioane de dolari pe an în primii ani de la deschidere şi până la 100.000 – 1 milion de dolari pe an în ultimii ani.
    Clădirile au fost primele turnuri rezidenţiale şi comerciale din Europa pe care a fost atârnat numele Trump şi ambele familii le-au considerat un succes. Erdogan, pe atunci prim-ministru, a tăiat panglica la ceremonia de inaugurare. Trump, fiica sa cea mai mare, Ivanka Trump, şi soţul ei, Kushner, au participat cu toţii la deschidere alături de Yalcindag, care a devenit prieten de familie.
    „Fiica mea iubeşte Turcia şi iubeşte Istanbulul şi i-a plăcut întotdeauna să vină aici, a fost aici de multe ori“, a spus Trump la ceremonia de la Istanbul. „Marele ei prieten este Mehmet”, a adăugat el, referindu-se la Yalcindag, despre care a spus că  „a făcut o muncă incredibilă”. El l-a lăudat pe Erdogan ca fiind „un om bun”, care este „foarte respectat în întreaga lume şi in Statele Unite”.
    În ultimul deceniu, Yalcindag s-a văzut cu Trump de cam trei-patru ori pe an, potrivit unei persoane apropiate familiei.
    Trump, în timp ce candida pentru funcţia de preşedinte, a recunoscut că relaţiile sale personale i-au influenţat atitudinea faţă de Turcia.
    Când Trump s-a angajat să interzică musulmanilor să intre în Statele Unite, Erdogan a solicitat pentru scurt timp eliminarea numelui Trump de pe turnurile din Istanbul, dar nu şi-a pus în practică ameninţarea.
    Consilierii lui Erdogan au presupus că Trump va pierde alegerile în 2016. Însă Yalcindag a zburat 10 ore pentru a fi alături de Trump şi familia sa la New York Hilton Midtown, în timp ce voturile erau numărate.
    Disperată să ajungă la preşedintele nou ales a doua zi, ambasada Turciei la Washington a apelat în cele din urmă la Yalcindag pentru numărul de telefon de la sediul echipei lui Trump – începutul noului rol al lui Yalcindag de relaţie de legătură cu Ankara. Erdogan îl cunoştea pe acesta din cercurile de afaceri turceşti, iar el a colaborat cu ginerele lui Erdogan la o campanie de influenţare a presei din Turcia. Pentru a întări legăturile cu familia Trump, Erdogan l-a numit pe Yalcindag ca preşedinte al unui grup de afaceri administrat de stat care face lobby la  Washington în numele guvernului de la Ankara.

    Preşedintele anterior al grupului, Ekim Alptekin, s-a pus rău cu procurorii americani plătind peste 500.000 de dolari firmei de consultanţă a generalului în retragere Michael T. Flynn, care a devenit primul consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii au spus că Alptekin îl plăteşte pe Flynn pentru a face lobby la guvernul turc şi, în cele din urmă, l-au inculpat pentru că a încălcat regulile privind activitatea de lobby şi că a minţit anchetatorii. (Alptekin nu s-a întors în Statele Unite pentru proces.) Preluând după victoria lui Trump rolul de reprezentant al Consiliului de Afaceri Turco-American, organizaţie sponsorizată de stat, Yalcindag a început să călătorească frecvent la Washington. Consiliul şi-a organizat pentru prima dată conferinţele anuale la hotelul Trump din Washington, generând venituri de sute de mii de dolari pentru hotel în timp ce aducea în calitate de vorbitori pe cei mai buni oficiali ai administraţiei Trump.
    În timpul unei vizite din acest an, Yalcindag a făcut, de asemenea, opriri la Capitol Hill şi la Departamentul de Stat, dar nu doar pentru a face lobby în privinţa politicii comerciale, ci şi cu o serie de alte probleme.

    La o întrunire a Departamentului de Stat, agenda sa a inclus presiuni pentru extrădarea din Pennsylvania a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat împotriva sa din 2016; presiuni ca Statele Unite să soluţioneze fără zgomot cazul sancţiunilor împotriva băncii turce printr-o amendă limitată; presiuni pentru vânzarea de rachete Patriot pentru a reduce nevoia Turciei de alternative ruseşti şi de asemenea pentru o ocupaţie turcească a Siriei de Nord. Uneori, Yalcindag a ameninţat că Turcia s-ar putea apropia de Moscova. „Ar fi păcat să pierzi un aliat de lungă durată”, a spus el.
    Albayrak, în vârstă de 41 de ani, este adesea menţionat în Turcia pur şi simplu cu titlul de „mirele”.  Fiul unui jurnalist apropiat lui Erdogan, Albayrak a locuit la New York la începuturile carierei sale. El a obţinut o diplomă de afaceri la Universitatea Pace în timp ce lucra pentru divizia americană a unuia dintre cele mai mari conglomerate din Turcia, Calik Holding.
    S-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Esra, în 2004 şi a fost numit director executiv al Calik trei ani mai târziu.
    În 2015, Erdogan l-a ajutat pe Albayrak, pe atunci de 37 de ani, să câştige un loc în Parlament şi l-a numit ministru al energiei. Însă influenţa lui Albayrak a crescut şi mai rapid după ce o facţiune de lideri militari a încercat o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în iulie 2016. Albayrak s-a alăturat socrului său într-un avion care zbura în cerc peste Turcia în timp ce Erdogan îşi folosea iPhone-ul pentru a-şi aduna susţinătorii. (Un interviu în direct realizat prin FaceTime cu CNN Turk, fondat de Yalcindag, l-a ajutat să întoarcă norocul.)
    După ce a supravieţuit tentativei de lovitură de stat, Erdogan a răspuns prin eliminarea celor pe care-i considera duşmani şi prin reducerea la tăcere a disidenţilor. Albayrak a fost vârful de lance al campaniei.

    Ginerele a fost repede ridicat la rolul de ministru al finanţelor. Albayrak a căpătat atât de multă putere încât unii, inclusiv membri ai cabinetului, l-au descris drept premierul din umbră. El a ajutat la orchestrarea preluării unei mari părţi a presei de ştiri din Turcia, din care o mare parte este acum sub controlul fratelui său mai mic, Serhat Albayrak. (Ambii fraţi au lucrat îndeaproape cu Yalcindag.)
    În acelaşi timp, Berat Albayrak – care, spre deosebire de socrul său, vorbeşte fluent engleza – a preluat controlul relaţiilor cu Washingtonul.
    Printre misiunile sale a fost să obţină extrădarea lui Gulen, liderul religios învinovăţit de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna septembrie a acelui an, Albayrak s-a întâlnit cu Flynn la New York pentru a discuta o campanie pentru solicitarea extrădării lui Gulen în Turcia. Acest efort a condus la acuzaţii penale împotriva a două persoane prezente la şedinţă, Flynn şi Alptekin.
    În acelaşi timp, Departamentul de Justiţie a investigat a doua bancă de stat ca mărime din Turcia, Halkbank, pentru un efort uriaş, care a durat mai mulţi ani, de a ocoli sancţiunile SUA împotriva Iranului. Procurorii au spus că banca a transferat în Iran miliarde de dolari la schimb pentru petrol şi gaze.
    Erdogan şi Albayrak, spun anchetatorii americani, au aprobat personal schema de evitare a sancţiunilor chiar şi după ce oficialii din Statele Unite au arestat un comerciant de aur turco-iranian cu rol în această afacere. (Oficialii turci spun că guvernul lor a respins public sancţiunile asupra Iranului considerând că această politică americană nu este obligatorie pentru Turcia.)
    Pe măsură ce procurorii avansau cu cazul, Albayrak l-a presat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să nu impună noi pedepse asupra Halkbank.
    „Am avut o întâlnire pozitivă cu omologul nostru din SUA“, a spus Albayrak jurnaliştilor din Turcia după o discuţie cu Mnuchin la sfârşitul anului trecut. „Le-am spus că Halkbank nu a încălcat sancţiunile”, a adăugat el. „Avem aşteptări pozitive.”
    Erdogan a denunţat acuzaţiile împotriva băncii ca fiind o altă „tentativă de lovitură politică” împotriva sa şi i-a cerut lui Trump să închidă ancheta. În cea mai mare parte a anului 2019, banca a negociat cu Departamentul de Justiţie pentru a evita alte acuzaţii, efort care s-a încheiat în octombrie, pe fondul scandalului provocat de ofensiva turcă din nordul Siriei, când banca a fost pusă sub acuzare. Cei doi gineri prezidenţiali se cunosc cel puţin din 2018. În calitate de ministru al energiei, Albayrak a promovat legături economice mai strânse cu Israel şi, până în 2018, a vizitat Casa Albă pentru a discuta cu Kushner planuri de pace pentru Orientul Mijlociu. Cei doi s-au întâlnit din nou în februarie la Ankara. Kushner era în prima sa vizită oficială pentru a discuta despre Orientul Mijlociu cu Erdogan şi Albayrak. După aceea, Erdogan i-a cerut lui Kushner să participe la o a doua întâlnire cu Albayrak pentru a discuta despre comerţ, potrivit unei persoane implicate în negocieri.
    Kushner a pus atunci la cale o călătorie oficială de cinci zile în Turcia, în septembrie, pentru secretarul comerţului, Wilbur Ross, cu scopul de a promova comerţul extins, chiar dacă congresmenii de la Washington solicitau sancţiuni economice ca răspuns la achiziţia de către Turcia de arme ruseşti. O purtătoare de cuvânt a lui Ross a declarat că eforturile sale sunt „în aşteptare” după incursiunea turcă în Siria.

    Erdogan a salutat reuniunea din februarie a ginerilor ca fiind un posibil moment de cotitură. Cu toate acestea,  când Trump a pus public în discuţie eliminarea anumitor avantaje comerciale pentru Turcia din cauza achiziţionării de rachete ruseşti, Erdogan părea nedumerit.
    „Trump şi-a trimis ginerele în Turcia pentru a discuta despre relaţiile economice, l-am acceptat pe acest ginere, care s-a aşezat alături de ginerele nostru şi a vorbit în detaliu“, a spus Erdogan, sugerând că ameninţarea lui Trump a fost „o provocare pentru minte”.
    Până în aprilie, relaţiile s-au tensionat din nou, în parte în urma achiziţionării de către Turcia a sistemelor anti-rachete de la ruşi. Iar Erdogan era din ce în ce mai frustrat de rolul american în nordul Siriei, unde o forţă militară americană mică proteja o miliţie condusă de kurzi.
    Erdogan considera miliţia ca fiind o extensie a mişcării naţionaliste kurde din Turcia. El a vrut ca militarii turci să-i împingă departe de graniţă pe luptătorii kurzi. La o discuţie telefonică cu Erdogan în decembrie 2018, Trump a acceptat brusc să-şi retragă militarii şi să îi lase pe turci să preia controlul – doar pentru a reveni asupra deciziei sub presiunea Pentagonului.
    Pe acest fundal, cei trei gineri ar fi trebuit să participe la o conferinţă, în aprilie, la Washington, a grupului de afaceri sponsorizat de stat condus de Yalcindag.
    Albayrak venise pregătit să se întâlnească cu Mnuchin, dar Kushner a aranjat ca toţi trei să i se alăture lui Trump în Biroul Oval. Imagini ale întâlnirii l-au propulsat pe Albayrak mai sus pe scena politică de la Ankara, iar el le-a spus jurnaliştilor turci că Trump a arătat „înţelegere” cu privire la rachetele ruseşti.
    „A fost o reflexie a dragostei, iubirii şi sentimentelor calde reale ale domnului Trump, atât faţă de Turcia, cât şi de preşedintele nostru“, a spus Albayrak pentru CNN Turk după întâlnirea din Oficiul Oval. „Domnul Jared Kushner a acţionat cu căldură, a precizat Albayrak. Cei doi gineri au convenit să continue „diplomaţia pe poarta din spate, încercând să protejeze relaţia economică a celor două ţări“.
    Cu doar două săptămâni mai înainte, vicepreşedintele Mike Pence vizitase Ankara ducând cu el un avertisment sever că acceptarea rachetelor ruseşti ar putea declanşa o retrogradare a statutului Turciei în cadrul NATO.
    Când primele rachete ruseşti au ajuns în Turcia în iulie, Comitetul pentru relaţii externe din Senat a emis o declaraţie bipartită prin care i-a cerut lui Trump „să aplice pe deplin sancţiunile cerute de lege”. Secretarul de stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat încrederea că sancţiunile vor fi aplicate.
    Însă un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat presei turceşti că, după întâlnirea din Biroul Oval cu Albayrak, Trump s-a angajat să-şi folosească „puterea pentru a interveni în această problemă” şi să se opună sancţiunilor.
    Până la sfârşitul lui iulie, Trump părea să îşi îndeplinească acest angajament.
    „Avem o situaţie complicată”, a declarat Trump jurnaliştilor, repetând argumentul lui Erdogan potrivit căruia sub administraţia Obama Turciei „nu i s-a permis” să cumpere rachete Patriot americane în locul versiunii ruseşti.
    „Atunci, imediat ce el cumpără altceva, toată lumea spune: «O.K. Le poţi cumpăra»”, a explicat Trump, exprimând înţelegere pentru Ankara. „Nu aşa se fac afacerile.”
    Spre disperarea publică a multor republicani care solicitau sancţiuni, Trump le-a cerut în schimb republicanilor din Senat „flexibilitate”. El a subliniat că rachetele nu erau încă operaţionale şi a cerut timp pentru mai multe discuţii. (Trump a anulat vânzarea planificată a mai mult de 100 de avioane de vânătoare F-35 către Turcia, dar administraţia poartă discuţii continue despre primirea Turciei înapoi în programul F-35.)
    Apoi, în timpul unei convorbiri telefonice din 6 octombrie, Trump a acceptat din nou pe neaşteptate dorinţele preşedintelui turc, fiind de acord să scoată trupele americane din nordul Siriei, făcând astfel loc incursiunii turceşti împotriva forţelor kurde susţinute de americani.
    În faţa unei crize interne, Trump a ameninţat la un moment dat că va „distruge” economia Turciei, doar pentru a-şi retrage ameninţările cu o nouă rundă de sancţiuni, iar într-un final l-a invitat pe Erdogan la Casa Albă. Departamentul de Justiţie a depus acuzaţii penale împotriva Halkbank. Însă Departamentul Trezoreriei nu a impus penalităţi. Când Erdogan a aterizat luna aceasta la Washington, ginerele său a fost alături de el. Yalcindag îi aştepta.

  • Un lider îşi iubeşte oamenii, chiar şi pe cei care nu îl iubesc

    „Am 50 de ani, am trăit şapte ani în Elveţia, apoi în Franţa, Marea Britanie, Germania şi mă aflu în România de cinci ani”, povestea Dimitrios Drisis la începutul evenimentului Meet the CEO, adăugând că a luat în 2014 decizia de a veni pe piaţa locală. „E un loc minunat în care să trăieşti, simt că România e acum prima mea casă, singurul lucru cu care trebuie să mă mai pun la punct e limba”, spune grecul râzând.

    Dimitrios Drisis ocupă de aproape şase ani postul de director general al Adama Agricultural Solutions pentru România şi Republica Moldova, iar recent a preluat afacerile companiei şi în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro. Cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, chimiei şi biotehnologiei, el şi-a petrecut întreaga carieră în agribusiness în funcţii de top management. Odată cu preluarea funcţiei de director general al Adama Polonia, grecul a ajuns să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piaţă de două ori mai mare decât România.

    Cota de piaţă de 13% deţinută de Adama România şi Republica Moldova este una dintre cele mai bune pentru companie la nivel mondial şi cea mai bună la nivel european.

    Grupul Adama Agricultural Solutions a fost fondat în 1945 în Tel Aviv, Israel. Adama Agricultural Solutions este unul dintre cei mai importanţi jucători din industria de protecţia plantelor la nivel mondial. Compania se concentrează pe crearea unor soluţii simple pentru agricultură, oferind fermierilor din peste 100 de ţări soluţii pentru controlul buruienilor, dăunătorilor şi bolilor şi pentru creşterea recoltelor, precum şi alte produse şi servicii care să îi ajute să se dezvolte.

    Produsele comercializate de Adama sunt fabricate în mare parte în China, Israel şi Polonia, dar şi în alte ţări. Afacerea grupului se bazează mai mult pe producţia proprie decât pe produsele cumpărate pentru revânzare.  Adama Ltd este listată la bursa din Shenzhen, iar acţionarul majoritar al companiei este China National Agrochemical Co Ltd, cu 78,9%. La rândul ei, China National Agrochemical este deţinută integral de ChemChina, una dintre cele mai mari corporaţii din Asia, cu vânzări de 58 mld. dolari şi 140.000 de angajaţi. În prezent, echipa Adama este formată din peste 7.000 de persoane.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, în prezent, valoarea pieţei de soluţii de protecţie a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide) din România este de aproximativ 400 milioane euro, iar cea din Polonia are o valoare de peste 700 milioane euro. În momentul de faţă, în Polonia, Adama se situează pe locul 4 pe o piaţă extrem de competitivă şi fragmentată, cu multe companii locale.

    O alegere neaşteptată

    Dimitrios Drisis a absolvit în 1992 Facultatea de Agricultură a Universităţii din Atena şi are un MBA pe care l-a obţinut în 1997 în Marea Britanie. „A fost o mare surpriză că am ales Facultatea de Agricultură, atât pentru familie, cât şi pentru colegii de liceu. A fost neobişnuit, pentru că majoritatea celor din jurul meu lucrau în finanţe”, îşi aminteşte grecul. Există însă o poveste personală frumoasă în spatele deciziei. „Tatăl meu este economist şi credea că teoria lui Malthus este corectă (populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică – n.red.), anume că Pământul nu va putea să hrănească populaţia în creştere. Prin urmare, doar războiul, foametea sau bolile ar putea să modereze populaţia. Când aveam 12 sau 13 ani, încercam să îi demonstrez că nu are dreptate şi că ştiinţa poate rezolva problema creşterii populaţiei.” Spune că 37 de ani mai târziu încearcă să facă acelaşi lucru, iar asta e ceea ce l-a adus în postura de a lucra în agricultură, deşi nu este persoana „pe care o vezi la o fermă. Sunt însă persoana aflată în spatele a ceea ce numim siguranţă alimentară şi securitate alimentară”.

    În Grecia, toţi băieţii trebuie să urmeze serviciul militar; prin urmare, din 1993 până în 1995 a fost în armată. Ulterior, a decis că cea mai bună variantă pentru el în ceea ce priveşte cariera e cercetarea în cadrul universităţii. „La un moment dat, un profesor m-a chemat la el în birou şi mi-a explicat că am o serie de talente care pot fi extrem de utile în alte domenii. Am crezut iniţial că făcusem ceva greşit, mi-a spus că nu e cazul, dar că ceea ce ştiu să fac s-ar aplica mai bine în alte zone.” Trei luni mai târziu a demisionat şi a plecat în domeniul vânzărilor, într-o companie mică din Grecia.

    După alţi doi ani a luat o pauză şi a urmat un curs de MBA în Marea Britanie, pentru că îşi dorea să avanseze în carieră; s-a întors apoi la aceeaşi companie în Grecia, preluând un post cu mai multe atribuţii pe zona de marketing şi pe cea de exporturi.

    Al doilea job al său a fost în cadrul unei companii din sectorul chimiei, aflată în Salonic. A fost o provocare diferită, pentru că nu mai era responsabil de vânzări, ci de dezvoltarea unui proiect. Dincolo de salariul mai bun şi poziţia superioară, spune grecul, a fost şi o bună ocazie de a testa abilităţi diferite. „E foarte greu să porneşti ceva de la zero, pentru că atunci când există o dovadă că modelul de business e unul eficient, trebuie doar să generezi creştere; dacă nu există o confirmare a businessului, atunci trebuie să convingi pe toată lumea: managementul, potenţialii investitori şi oamenii pe care îi angajezi“, spune Dimitrios Drisis. „Imaginaţi-vă că aveţi doar o hârtie cu nişte calcule şi ar trebui să convingeţi pe toată lumea că afacerea va merge. A fost o provocare pe care nu o mai întâlnisem.“

    Dimitrios Drisis îşi aminteşte că primul său salariu, în 1995, a fost de 250.000 de drahme (aproximativ 700 de euro), dar şi că a primit cărţi de vizită, „ceea ce era extraordinar pentru un tânăr de 25 de ani”. El mai spune că e un calcul simplu pe care toată lumea ar trebui să îl aibă în minte: atunci când nu mai eşti mulţumit de salariul actual, e timpul să faci o schimbare. „În prezent, sunt mulţumit cu ceea ce primesc. Pentru ceea ce fac, pentru viaţa pe care o duc, nu am de ce să mă plâng.” Dincolo de bani, însă, Drisis spune că nu ar putea accepta un job care nu ar fi pe placul său: „Trebuie să simţi ceva, trebuie să ai pasiune, să crezi în ceea ce faci”.

    E foarte uşor să îţi dai seama ce valori au tinerii care vin la un interviu, spune CEO-ul Adama. „Unii vor să câştige bani foarte repede, vor doar să aibă maşină de serviciu; alţii sunt dedicaţi şi poţi să îţi dai seama de asta încă din primele zile de muncă. Unii cred că e important să te dezvolţi, să îţi îmbunătăţeşti constant abilităţile, în vreme ce alţii cred că e suficient să ai relaţii. Eu consider că dezvoltarea personală este extrem de importantă. Trebuie să înveţi tot timpul lucruri noi –, şi poţi face asta fie prin educaţia formală, fie prin experienţă în muncă.”

    Un alt lucru important pe care îl menţionează Drisis este faptul că „nu poţi fi diferit în viaţa personală faţă de cum eşti în cea profesională, iar asta înseamnă că atunci când vii la muncă, aduci cu tine valorile în care crezi.”

    Îşi aminteşte că unul dintre managerii cu care a lucrat i-a spus că un angajat trebuie să petreacă cel puţin trei ani într-o companie – în primul an înţelege businessul, în al doilea an face schimbările pe care le consideră necesare, iar în cel de-al treilea an trăieşte cu haosul pe care l-a creat. „În România sunt în cel de-al şaselea an la conducere, e cea mai lungă perioadă în care am ocupat aceeaşi poziţie. În mod normal, între anii 3 şi 4 trebuie să reflectezi, să vezi dacă mai poţi să adaugi ceva sau să faci pasul înainte”, spune grecul. „Dacă se întâmplă să accepţi jobul greşit, jumătate din vină e a ta şi jumătate a managerului care te-a recrutat. Perioada dintre 28 şi 35 de ani e cea a disponibilităţii, e perioada în care majoritatea managerilor tineri fac paşii importanţi.”

    Managerul pe care îl suni când ai probleme

    După alţi trei ani, a plecat la Monsanto (companie internaţională, actual „concurent” al Adama, cumpărată recent de Bayer), unde a petrecut o perioadă mai lungă, respectiv opt ani. A început iniţial ca manager pe zona comercială şi a ajuns să preia, la 33 de ani, funcţia de general manager pentru Grecia, Israel, Cipru şi Malta. „În Lyon m-am distrat de minune, dacă aş putea să călătoresc în timp m-aş întoarce la acea perioadă”, râde CEO-ul Adama. „Eram mai tânăr, ambiţios, îmi plăcea viaţa bună – şi cred şi acum că Lyon e unul dintre cele mai bune oraşe din lume în care poţi trăi. Am locuit doar un an şi jumătate acolo, pentru că sediul s-a mutat apoi într-un mic oraş de lângă Lausanne, în Elveţia.” Cea mai înaltă poziţie pe care Drisis a ocupat-o în cadrul Monsanto a fost cea de marketing manager pentru Europa.

    A urmat un moment de cumpănă, când Monsanto i-a propus să se mute în Statele Unite, în St. Louis, Missouri, în Brazilia, la Sao Paolo, sau în India. Din motive personale, şi-a dorit să rămână aproape de Grecia, aşa că a luat decizia de a trece la echipa de marketing global din Basel. „Mulţi m-au întrebat ce ar fi bine pentru cariera mea, dar eu cred că nu poţi separa complet cariera de viaţa personală. Lucrurile trebuie să aibă sens, să se lege de ceea ce crezi în sinea ta.”

    În 2009, un telefon din partea unui manager avea să îl aducă, pentru prima oară, în România. Îşi aminteşte că acesta i-a spus: Avem probleme mari în România: pierdem bani, pierdem oameni, nu ştim ce se întâmplă. Vreau să mergi acolo. Grecul spune că avea deja „reputaţia unui manager pe care îl suni atunci când există o problemă, după care îl trimiţi să repare următoarea problemă”; prin urmare, a acceptat provocarea.

    „Atunci când am venit în România, cei de aici m-au întrebat dacă mă mut singur; le-am spus că da, iar ei m-au întrebat dacă vreau un apartament mic sau unul mare. Am spus că vreau unul mic, dar ei au insistat să îl iau pe cel mare. Am început să râd, dar ei au continuat: «Cu tot respectul, aveţi grijă la fetele din Moldova». Un an mai târziu, eram căsătorit cu o fată din Moldova, probabil că nu am luat în serios avertismentul.”

    A revenit apoi în Basel pentru o perioadă, după care a preluat un alt job în Germania, pentru ca în 2014 să primească un telefon de la un headhunter care l-a întrebat dacă vrea să revină în România. „I-am spus că pentru mine nu e atât de important, dar soţia mea, Iulia, va accepta cu siguranţă în locul meu”, îşi aminteşte el amuzat. Ca business, revenirea în România părea de asemenea alegerea corectă – „compania era una cunoscută, o companie israeliană numită Makhteshim Agan (denumirea anterioară a Adama – n.red.), cumpărată ulterior de ChemChina”.

    În prezent, veniturile globale ale Adama se ridică la aproximativ 4 miliarde dolari, iar cele din România la circa 50 de milioane de euro.

    Mişcare pe piaţa de agribusiness

    La începutul lunii octombrie, Adama a cumpărat 10% din acţiunile companiei Agricover, principalul distribuitor de inputuri agricole din România. Compania Agricover, subsidiară a Agricover Holding, un grup controlat de omul de afaceri Jabbar Kanani, a ajuns în 2018 la afaceri de peste 1,64 miliarde de lei şi un profit de 13,2 mil. lei din distribuţia de inputuri pentru agricultură, servicii de însilozare şi comerţ cu cereale şi oleaginoase şi activităţi de abatorizare, procesare şi comercializare a cărnii de porc. Grupul Agricover Holding  este format din companii precum Agricover SA, Agricover Credit IFN SA, Agricover Broker de Asigurare SRL şi Abatorul Periş SA, înfiinţată în acest an. Jabbar Kanani nu este la prima tranzacţie cu un investitor de calibru, el a mai semnat un acord de vânzare a 13% din Agricover Holding SA către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în 2017, acţiuni în valoare de 32 de milioane de lei (7 mil. euro), potrivit ZF.

    În urma tranzacţiei cu Adama, structura acţionariatului companiei Agricover SA este următoarea: Agricover Holding SA (86,75%), Adama (10%), acţionari minoritari (3,25%). Înaintea acestei tranzacţii Agricover SA era controlată integral de Agricover Holding, firmă în care Jabbar Kanani deţine 87% din titluri, iar BERD are o deţinere de 13%, potrivit datelor de pe platforma confidas.ro. Tranzacţia reprezintă al doilea pas important pe care investitori care au în spate capital din China îl fac pe piaţa locală, după ce fondul de investiţii chinez CEE Equity Partners a semnat un parteneriat strategic cu Brise Group (Marius Bucur).

    „Cu Agricover avem ceea ce se numeşte o alianţă strategică, una care are de-a face cu transferul de cunoştinţe. Susţinem proiectele pe care le au cei de la Agricover”, spune Dimitrios Drisis.

    A doua venire în România

    „Cred că mediul de afaceri local e mult mai sănătos astăzi decât era în trecut, pot să fac o comparaţie cu anul 2009, când era mult mai dificil”, spune grecul. „Astăzi, mediul de business e mult mai stabil, mult mai predictibil, există mai multe surse de finanţare. Văd foarte mult progres în ultimii 10 ani, dar şi extrem de multe oportunităţi pentru viitor. Generaţia tânără joacă un rol foarte important, pentru că vezi că sunt ambiţioşi, vor să creeze lucruri – aceştia sunt oamenii care vor duce ţara la un nivel superior.”

    Care sunt, din punctul său de vedere, calităţile agriculturii româneşti? „În primul rând, aveţi un soi de calitate; pe vremuri, România era «grânarul Europei». În al doilea rând, aş spune apropierea de porturi, şi în al treilea rând, calitatea superioară a produselor faţă de cele ale altor state, nu doar din Uniunea Europeană, ci chiar din zona Mării Negre. Principala provocare, în prezent, este că agricultura din România nu e considerată ca fiind parte a sectorului agricol din Uniunea Europeană, ci a sectorului agricol din zona Mării Negre. Prin urmare, competitorii sunt Ucraina sau Rusia; Rusia are 132 milioane de hectare, Ucraina are 32 milioane de hectare, iar România are 9 milioane de hectare.“ Diferenţa este foarte mare, dar stabilitatea politică şi economică din România, faţă de ceea ce se întâmplă în celelalte două state, este extrem de importantă, explică Dimitrios Drisis. Mai mult, apartenenţa la Uniunea Europeană şi accesul pe piaţa europeană, pe lângă stabilitatea politică faţă de restul statelor din zona Mării Negre, reprezintă un avantaj important pentru România.

    Preţul unui hectar de teren arabil a sărit în 2019 de pragul de 10.000 de euro, însă rămâne departe de celelalte state din UE, motiv pentru care investitorii străini vin în număr tot mai mare în România să facă achiziţii, scriu cei de la ZF. Ei se orientează către piaţa locală în contextul în care în Olanda, spre exemplu, preţul unui hectar este de şase ori mai mare, adică 60.000 de euro, potrivit biroului european de statististică, Eurostat. Tot despre Olanda există informaţii că ar avea cea mai bună productivitate la hectar, acesta fiind de altfel motivul pentru care preţurile sunt atât de mari. Prin comparaţie, agricultura românească este puternic fragmentată, cu mulţi proprietari care operează ferme de subzistenţă, de sub 50 de hectare. Investitorii mari care vin să cumpere caută terenuri comasate, cu suprafeţe ce sar de 1.000 de hectare. România este însă un mare producător agricol – numărul 1 la producţia de porumb şi floarea-soarelui în UE şi pe locul 4 la grâu – şi totodată unul dintre principalii exportatori de cereale, acestea fiind câteva dintre motivele datorită cărora există interes pentru tranzacţii în domeniu, mai notează ZF.

    CEO-ul Adama opinează că piaţa muncii va reprezenta o problemă în România peste 5 sau 10 ani. Veţi avea tot mai puţini oameni care să lucreze în agricultură, tot mai puţini oameni în mediul rural, iar asta înseamnă că sectorul va trebui modernizat prin aducerea de noi tehnologii. O altă provocare pe care o vedem este cea a lanţului valoric, care este extrem de instabil. O să vă dau un exemplu simplu: porumbul românesc trebuie exportat în Belgia, porcii belgieni trebuie hrăniţi cu acel porumb şi apoi exportaţi către România. Lanţul valoric din interiorul ţării nu e cu totul operaţional: acest lanţ înseamnă să ai materie primă, adică ceea ce obţinem din agricultură, apoi o serie de produse cu valoare adăugată, cum ar fi animalele sau laptele, iar apoi produse procesate.“ Acest lanţ valoric nu funcţionează aşa cum ar trebui, explică grecul, unul dintre motive fiind sistemul tradiţional de a obţine produse de valoare scăzută care să fie apoi trimise către porturi. Pentru a schimba acest sistem, Drisis crede că trebuie implementate noi politici, noi tipuri de investiţii şi chiar o nouă cultură.
    Dimitris Drisis spune că echipa sau subordonaţii nu sunt acolo pentru a te servi, ci pentru a te ajuta să ai succes şi pentru a avea ei înşişi succes. „E un mod de gândire foarte comun – «tu îmi raportezi mie», «tu trebuie să faci asta pentru mine» – vei putea să faci asta o dată, dar nu mereu. Nu vei ajunge niciodată singur într-un anumit loc, trebuie să fie şi alţii care să te ajute.” Pe de altă parte, nu ştie dacă a concediat mai mulţi oameni decât a angajat, „dar eu nu consider că se pune problema concedierii unui om; mai curând, cred că îi prezinţi o altă perspectivă a carierei. Nu sunt ironic, aceasta este realitatea. Îi întrebi: «Chiar vrei să faci asta? Este acesta jobul potrivit pentru tine? Crezi că poţi face altceva mai bine?» Am avut doar doi oameni pe care i-am pierdut, după ce am discutat cu fiecare dintre ei, pentru că aveam relaţii foarte bune. Nu cred că poate spune nimeni dacă am concediat sau am angajat mai mulţi oameni”, încheie CEO-ul Adama.

    Dimitrios Drisis este CEO al companiei Adama Agricultural Solutions din România din iunie 2014, după ce anterior a lucrat la compania Dow Agrosciences în Germania (doi ani), la Syngenta şi la Monsanto, ocupând diverse funcţii de conducere în companii. Astfel, cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniul agriculturii, chimiei şi biotehnologiei, Dimitrios Drisis şi-a petrecut întreaga carieră în agribusiness în funcţii de top management. CEO-ul Adama este licenţiat în ştiinţe agronomice la Universitatea Agricolă din Atena, Grecia, şi a efectuat un MBA (program de tip masterat în administrarea afacerilor) şi un DBA (doctorat în administrarea afacerilor) la Universitatea Notthingham din Marea Britanie. La începutul lunii octombrie, Dimitrios Drisis a preluat afacerile companiei şi în Polonia, ajungând astfel să coordoneze un business de peste 110 milioane de euro. Odată cu preluarea funcţiei de director general al Adama Polonia, grecul ajunge să coordoneze un business de trei ori mai mare, Polonia fiind o piaţă de două ori mai mare decât România. În momentul de faţă, valoarea pieţei de soluţii de protecţie a plantelor (erbicide, fungicide, insecticide etc.) din România este de aproximativ 400 milioane euro, iar a celei din Polonia de peste 700 milioane euro.

    Sfaturi pentru tinerii manageri
    1. Nimeni, în afară de tine, nu va fi preocupat de cariera ta. Tu faci singur alegerile, tu decizi cine îţi va fi mentor, tu alegi când vrei să pleci şi ceea ce vrei să faci în continuare.
    2. „Să nu pui niciodată şefului întrebări legate de cariera ta, pentru că el nu ştie ce va fi în a lui“ – este un sfat pe care l-a primit, la rândul său, de la un şef.
    3. Abilitatea de a avea încredere în alţii şi de a colabora cu ei înseamnă totul în business.
    4. Echipa sau subordonaţii nu sunt acolo pentru a te servi, ci pentru a te ajuta să ai succes şi pentru a avea ei înşişi succes. E un mod de gândire foarte comun – „tu îmi raportezi mie“, „tu trebuie să faci a. sta pentru mine“ – vei putea să faci asta o dată, dar nu mereu. Nu vei ajunge niciodată singur într-un anumit loc, trebuie să fie şi alţii care să te ajute.
    5Toate relaţiile de afaceri funcţionează pe baza quid pro quo – dacă oferi ceva, aştepţi ceva la schimb. Şi nu e vorba doar de relaţiile de afaceri, ci şi de cele personale; dacă doar oferi şi nu primeşti nimic, nu poate funcţiona foarte mult timp. Trebuie să ştii ce să oferi astfel încât să obţii loialitatea celuilalt.
    6. Începe având în minte finalitatea. Cred că aceasta este una dintre cele mai importante calităţi ale unui lider.
    7. Dacă nu vei reuşi să echilibrezi viaţa personală şi cea profesională, la un moment dat asta te va afecta. Viaţa personală este extrem de importantă pentru modul în care oamenii vin la serviciu.
    8. Fii autentic – oamenii te urmează pentru cine eşti, nu pentru ceea ce pretinzi că ai fi.
    9. Încearcă să fii din ce în ce mai bun. Mediul se schimbă, viaţa se schimbă, competiţia se schimbă – trebuie să găseşti moduri de te schimba în bine, altfel vei deveni irelevant.
    10. Nu poţi fi manager dacă nu îţi pasă de oameni, chiar de cei care nu te iubesc sau de cei cărora le eşti indiferent. Oamenii trebuie să se simtă protejaţi, să simtă că eşti acolo. Totul se rezumă la oameni.

  • Cel mai bogat bucătar din lume NU VREA să îşi lase averea copiilor săi. „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”

    Gordon Ramsay, chef cunoscut pentru restaurantele sale cu multe stele Michelin şi show-urile televizate, a spus că nu îşi va lăsa averea de milioane de lire sterline copiilor săi, care, după dezvăluirile lui, nu au voie să stea cu el la first class sau să mănânce în restaurante sale.

    Ramsay a declarat că le va da copiilor săi doar 25% din banii pentru un apartament pentru că îşi doreşte ca aceştia „să lucreze din greu“ pentru lucrurile lor. Chef-ul, în vârstă de 52 de ani, a mai spus: „Averea mea nu va fi lăsată pur şi simplu copiilor, doar pentru simplul motiv că nu vreau să fie răsfăţaţi”.

    „Ultima dată când am fost la Royal Hospital Road, restaurantul din Chelsea, a fost la ziua fiicei mele Megan, când a împlinit 16 ani. A fost prima dată când am mâncat aici împreună cu copiii. De asemenea, nu au stat niciodată cu noi la first class. Nu au muncit până acum atât de mult încât să îşi permită asta, iar acestea sunt nişte lucruri pe care le apreciezi altfel după ce ai muncit pentru ele”, a mai spus acesta.

    Domnul Ramsay s-a născut în Scoţia şi a avut un tată violet şi alcoolic, după spusele sale. La 42 de ani s-a căsătorit cu Tana, iar cei doi au patru copii împreună. „Nu pot spune că stau şapte nopţi pe săptămână acasă să gătesc cu copii. Ce am încercat să îi învăţ şi pe ei este, însă, munca etică. Aşadar, timpul nostru împreună este limitat, dar este de calitate”, a declarat chef-ul.

    În 2016 a câştigat la fel de mult ca Beyonce, anume 54 de milioane de dolari, ambii clasându-se pe locul 34 al celor mai bogate 100 de vedete din lume.

    Acesta câştigă zeci de milioane de dolari din cele 25 de restaurante pe care le deţine. 7 din cele 25 de restaurante au stele Michelin. Ramsay a creat un imperiu şi în televiziune cu ajutorul a trei hituri- Hells Kitchen, MasterChef şi MasterChef Junior. Cele trei show-uri au ratinguri mari, iar Ramsay are un salariu de 400,000 de dolari per episod (51 de episoade pe an înseamnă o sumă importantă). De asemenea, acesta a scris mai multe cărţi de bucate care se vând foarte bine. 

     

     

  • Statistica divorţurilor din România: 1 din 4 cupluri care divorţează ia decizia după mai mult de 20 de ani de căsătorie

    Un număr de 8.280 de divorţuri înregistrate în 2018, adică 27% din totalul celor 30.857 de divorţuri înregistrate în România, au fost efecutate în rândul cuplurilor a căror căsătorie a avut o durată de 20 de ani şi peste, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

    „În ultimii ani pare că a crescut, într-adevăr, numărul divorţurilor în rândul celor cu căsătorii mai lungi. Întâlnesc mai frecvent prin comparaţie cu acum câţiva ani, când divorţau tinerii, cazuri de cupluri cu 18 – 20 de ani de căsătorie care solicită desfacerea căsătoriei“, a explicat Oana Vrabie, avocat de divorţuri în cadrul Baroului Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Noua modă în rândul miliardarilor ruşi: nevestele extrem de tinere şi frumoase – GALERIE FOTO

    Dacă până acum a fost considerat de prost gust ca un bărbat în vârstă să se căsătorească cu o femeie mult mai tânără decât el acum este chiar o tendinţă în Rusia, în rândul miliardarilor. Foarte mulţi bogătani din Rusia au neveste care le-ar putea fi copii, scrie site-ul englishrussia.com

    Diferenţa dintre Valentin Ivanov şi nevasta lui Lisa este de 37 de ani, iar cei doi s-au căsătorit când ea avea 18 ani, însă cei doi se vedeau de când ea era încă minoră, de la doar 14. Acum el are 55 de ani.

    Anatoly Danilitski şi cântăreaţa Slava. Diferenţa dintre ei este de 28 de ani.

    Alexander Lebedev şi soţia lui Elena. Diferenţa dintre ei este de 37 de ani. Elena avea probleme cu drogurile şi cu poliţia şi tatăl ei l-a rugat pe Alexander să-l ajute. Acum, fata din Siberia trăieşte în Londra şi Moscova şi are un castel în Franţa şi o vilă în Italia.

    Vlad Doronin este cunoscut pentru faptul că a ieşit cu Naomi Campbell, iar acum iese cu un alt supermodel, o rusoiacă cu câţiva ani mai mare decât propria fiică.

  • Drumul incredibil al unei tinere: de la stewardesă la general în armată, gardă personală a regelui şi în cele din urmă regina Thailandei

    Regele din Thailanda, Maha Vajiralongkorn, s-a căsătorit cu Suthida Tidjai şi i-a acordat titlul de regină înaintea încoronării sale, iar acest lucru a şocat pe toată lumea, conform DailyMail.
     
    Potrivit obiceiurilor locale, în timpul nunţii Suthida a stat la picioarele regelui. Ea a devenit cea de-a patra soţie a lui Vajiralongkorn; acesta divorţase de Srirasmi Suwadee, o fostă chelneriţă, în 2014.
     
    Regele Thailandei Maha Vajiralongkorn s-a căsătorit cu Suthida Tidjai, într-o ceremonie înaintea încoronării sale, iar căsătoria marchează o evoluţie enormă pentru Suditha, care a studiat comunicare la o universitate privată din Bangkok, înainte de a deveni stewardesă.
     
    Perechea s-a întâlnit în timp ce Suthida lucra la bordul Thai Airways, unde Vajiralongkorn – la acea vreme prinţ – era pilot. Suthida a fost rareori surprinsă în apropierea regalităţii, dar perechea a fost fotografiată lângă Munchen în 2016.
     
    Viaţa lui Suthida nu este foarte bine cunoscută în calitate de cetăţean privat, în afară de faptul că s-a născut în 1978 şi a studiat la Universitatea Assumption, un colegiu catolic din Bangkok. Ea a obţinut o diplomă în artele de comunicare în 2000, chiar înainte de a merge să lucreze ca stewardesă pentru Thai Airways. Se crede că l-a întâlnit pe printul Vajiralongkorn în timp ce lucra pentru compania aeriană, pentru că este un pilot licenţiat care uneori a zburat cu jet-urile Boeing şi Airbus ale companiei respective.
     
    Un zvon este că Prinţul a păstra-o pe Suthida ca pe o amantă favorită la reşedinţa sa personală din Germania, unde îşi petrece cea mai mare parte a timpului.
     
    Suthida a intrat în armată în 2010 şi a fost rapid promovată prin rânduri înainte de a fi transferată la garda personală a lui Vajiralongkorn şi a fost promovat la general după moartea tatălui său.
     
    Regina Suthida, aşa cum o cunoaşte acum, va însoţi noul său soţ la încoronarea, dar nu se ştie exact ce rol va juca în ceremonie. 

  • Oraşul locuit doar de femei cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Ce trebuie să facă bărbaţii ca să poată intra in oraş – FOTO

    În Noiva do Cordeiro trăiesc peste 600 de femei, cu vârstele cuprinse între 20 şi 35 de ani. Unele dintre ele sunt căsătorite, dar soţii lor trebuie să trăiască şi să lucreze în altă parte, scrie Daily Mail.

    În această comunitate rurală din sud-estul Braziliei, femeile se află la conducere şi au propriul set de reguli. Femeile care sunt căsătorite şi au familii trebuie să-şi trimită soţii şi fii care au împlinit 18 ani să lucreze departe de casă, putând să se întoarcă doar în weekend.

    “Oraşul nostru e mai frumos, mai organizat şi mult mai armonios cu femeile la conducere”, spune Rosalee Fernandes pentru publicaţia britanică. “Împărţim totul, chiar şi pământul pe care-l muncim. Nimeni nu se află în competiţie cu nimeni. Ne strângem să ne uităm la telenovele, ne împrumutăm haine şi ne vopsim unghiile”, a adăugat ea.

    Problema este că este dificil de găsit un bărbat singur care să nu fie rudă sau căsătorit deja cu o vecină. “Toate visăm să ne îndrăgostim şi să ne căsătorim. Dar ne place să trăim aici şi nu vrem să fim nevoite să plecăm din oraş pentru a putea găsi un soţ”, a spus Nelma Fernandes.

    Astfel comunitatea de femei invită bărbaţii să li se alăture, cu o singură condiţie. “Trebuie să-şi dea acordul să facă ceea ce spunem şi să trăiască după regulile noastre”. 

     

     

  • Akash Ambani, fiul celui mai bogat om din Asia, s-a căsătorit în capitala financiară a Indiei. Imagini de poveste

    Îm 2018, Mukesh Ambani l-a depăşit pe fondatorul grupului Alibaba drept cel mai bogat om din Asia, încât compania sa, Reliance Industries, este un conglomerat cu afaceri de 66 de miliarde de dolari din sectorul petrochimic, energetic, textile, resurse naturale, retail şi telecomunicaţii, potrivit Bloomberg.

    Preşedintele conglomeratului indian, Ambani avea o avere estimată la 44,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires, în timp ce averea lui Jack Ma este estimată la 44 miliarde de dolari.
     
    Mukesh Dhirubhai Ambani este un om de afaceri indian şi preşedintele Reliance Industries, cea mai mare companie privată din India.
     
    Celebrităţi, politicieni şi vedete sportive au sosit în Mumbai pentru a sărbători nunta fiului celui mai bogat om din Asia.
     
    CEO Google LLC – Sundar Pichai, actorii Aamir Khan şi Shah Rukh Khan şi legendarul  jucător de cricket Sachin Tendulkar se numără printre numele mari care au particiat la nunta fiului lui Mukesh Dhirubhai Ambani .
     

  • De ce a cerut o tânără divorţul la doar 3 minute după căsătorie . Ce i-a făcut mirele

    Cazul a fost numit cel mai rapid divorţ din istoria Kuweit-ului. Potrivit platformei de ştiri arabe Q8 News, în luna ianuarie, anul acesta, un cuplu din Kuweit a divorţat la 3 minute după ce şi-au spus ”da”.
     
    Mai exact, după semnarea contractului de căsătorie la un tribunal, mireasa s-a împiedicat la ieşire. Mirele a făcut-o ”proastă” iar femeia, fără să stea mult pe gânduri, s-a întors în tribunal şi a cerut anularea contractului.
     
    Cazul a devenit viral pe Twitter unde reacţiile au fost mixte. Mulţi i-au dat dreptate femeii: ”Dacă aşa se poartă chiar de la începutul căsniciei, e mai bine să-l laşi”, a comentat un utilizator. ”O căsnicie fără respect, este condamnată la eşec”, este o altă reacţie, scrie stirileprotv.ro
     
     

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.