Carte de vizită
¶ A construit pe parcursul a aproximativ 20 de ani afacerea AdePlast, formată până anul acesta din trei fabrici la Oradea, patru fabrici la Ploieşti şi două la Roman
¶ Anul acesta, compania a anunţat deschiderea unei platforme industriale la Işalniţa, în apropiere de Craiova, pe o suprafaţă de 20 de hectare, în urma unei investiţii de 22 de milioane de euro
¶ AdePlast a înregistrat în 2017 afaceri de circa 92 de milioane de euro
Tag: carte
-
Marcel Bărbuţ, proprietar / Adeplast: „Dacă ai încriptată în ADN dorinţa de a te ţine tot timpul în zona acţiunilor corecte, chit că pe unii îi deranjezi, reputaţia te ajută în business, dar şi în raporturile pe care le ai cu oamenii corecţi”
-
Ondřej Šafář, country manager / CEZ România: „Ca expat, trebuie să aduci cunoştinţe şi experienţă din alte ţări sau de la sediul central, trebuie să ai o perspectivă nouă asupra situaţiei. În primul an vei învăţa caracteristicile pieţei, pentru ca ulterior să îţi aduci propria contribuţie”
Carte de vizită
¶ Este inginer electrotehnist şi doctor al Universităţii Tehnice din Praga
¶ A intrat în cadrul Grupului CEZ la scurt timp după absolvirea facultăţii
¶ Primul său salariu a fost de sub 1.000 de euro, iar venirea în România i-a adus şi dublarea veniturilor
¶ După trei ani petrecuţi la Craiova, s-a mutat în judeţul Constanţa, unde a coordonat construcţia parcului eolian Fântânele – Cogealac, o investiţie de 1,1 miliarde de euro
¶ Spune că preţul pe care l-a plătit pentru carieră e faptul că nu are, încă, o familie -
Lavinia Ivas, country manager / Douglas: “Liderul este o sumă de calităţi. Dacă trebuie să aleg una singură, m-aş rezuma la integritate. Este calitatea care îi dă unui lider coloana vertebrală şi îi defineşte caracterul”
Carte de vizită
¶ Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a unui EMBA în global management
¶ Cea mai mare parte a carierei – un deceniu – şi-a petrecut-o în cadrul companiei Sensiblu, iar înainte de a prelua conducerea parfumeriilor Douglas din România, în toamna lui 2011, a ocupat timp de doi ani poziţia de director executiv al Pansiprod Medical
¶ Sub conducerea sa, compania a ajuns de la şapte magazine la 26, având anul trecut o cifră de afaceri de 108 milioane de lei -
Raul Doicescu, fondator şi acţionar / Bog’Art: “Dacă nu se găseşte de construit o bancă, pot să zugrăvesc şi 300 de toalete publice”
Carte de vizită
¶ A înfiinţat compania în 1991 ca o afacere de familie, numind-o Bog’Art după fiul său, Bogdan, născut chiar în timpul Revoluţiei
¶ Printre cele mai cunoscute proiecte ale companiei se numără cele două turnuri de la Piaţa Presei Libere – Charles de Gaulle Plaza şi City Gate -, magistrala M4 de metrou, Autobaza 66 autobuze – RATB Obregia, Spitalul RATB, Centrul de Excelenţă în Neurochirurgie Bagdasar Arseni, centrul comercial Băneasa Shopping City şi Catedrala Mântuirii Neamului, însă „o carte de vizită a portofoliului său” consideră că este şi proiectul de construcţie al Ambasadei Statelor Unite
¶ Anul trecut, businessul său a ocupat locul al treilea în topul celor mai mari companii din piaţa locală, înregistrând o cifră de afaceri de 486,2 mil. lei, un profit de 6,5 mil. lei şi un număr de
424 de angajaţi -
Dragoş Damian, CEO / Terapia a Sun Pharma Company: “Fără şcoli profesionale, fără legea internshipului, fără a (re) educa millennialIi de pe băncile şcolii că miza carierei nu este întotdeauna, vrei – nu vrei, să ai licenţă, masterat şi doctorat şi să n-ai ce face cu ele, angajatorii industriali vor deveni o specie pe cale de dispariţie”
Carte de vizită
¶ A absolvit Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca şi şi-a început cariera în industria farmaceutică în 1993
¶ Între anii 1999 şi 2004 a condus biroul reprezentativ al Menarini/Berlin Chemie
¶ În 2010, după o pauză de doi ani, a preluat pentru a doua oară conducerea Terapia Ranbaxy, unul dintre cei mai mari producători de medicamente generice din România -
Marius Pandel, CEO / Christian Tour: “Dezvoltarea turismului intern face parte din strategia de viitor pentru repoziţionarea pe piaţă, care presupune să aducem înapoi în România tot ce am consolidat peste graniţe: partea de tehnologie, de sisteme şi produsele noi”
Carte de vizită
¶ Marius Pandel lucrează de la vârsta majoratului în cadrul Christian Tour, agenţia de turism fondată de fratele său, Cristian Pandel
¶ În 2011 s-a hotărât să îşi înfiinţeze propria agenţie de turism, Pegas Holidays, axată pe segmentul de lux al vacanţelor, devenită ulterior divizie a Christian Tour
¶ Pleacă în concediu de trei ori pe an, alături de familie, dar destinaţiile pe care le alege de obicei nu sunt unele exotice -
Zoltan Szigeti, acţionar şi preşedinte / The Group: “Nu am deschis niciodată o agenţie până când nu am avut omul care să se ocupe de ea. Căutăm fie cel mai bun om în domeniul respectiv, fie pe cineva care a mai condus o afacere similară”
Carte de vizită
¶ Este licenţiat în inginerie, electronică şi telecomunicaţii la Universitatea Politehnica din Bucureşti
¶ Este unul dintre veteranii industriei de publicitate – are peste 25 de ani petrecuţi în industrie şi 14 de când conduce propriul grup de comunicare
¶ Este proprietarul unuia dintre cele mai mari grupuri indepedente de comunicare din România, pe care îl conduce împreună cu Mihaela Nicola -
Anca Bidian, CEO / KIWI FINANCE: “Dacă nu ai pasiune, mai bine nu intri în joc, nici în sport, nici în afaceri. De aceea cred că afacerile care au viaţă şi sunt poveşti de succes sunt în esenţă hobby-uri pentru cei care le-au creat”
Carte de vizită
¶ Este inginer informatician de profesie, dar a urmat şi o serie de cursuri de specializare în economie, management şi legislaţie
¶ Înainte de a intra în sectorul financiar, Anca Bidian a lucrat timp de şapte ani în sectorul IT în Toronto
¶ A înfiinţat în 2003 Gemini Capital, companie devenită ulterior Kiwi Finance
¶ De-a lungul timpului a colecţionat miniaturi, clopoţei, figurine, globuri pământeşti, magneţi, obiective reprezentative ale ţărilor sau oraşelor vizitate, jucării de pluş sau obiecte vechi -
Alexandru Iancu, fondator / RodBun Grup
Carte de vizită
¶ Alexandru Iancu a înfiinţat împreună cu Daniel Muntean compania RodBun în 2002, având ca principal obiect de activitate distribuţia de seminţe
¶ RodBun exploatează 10.000 de hectare de teren agricol, în 12 ferme
¶ Grupul de firme RodBun a încheiat anul 2017 cu afaceri de
76 milioane euro, bani proveniţi din producţia de seminţe şi cereale în fermele proprii, distribuţia de materii prime agricole, retail – prin 75 de fitofarmacii – şi tradingul cu cereale
¶ În prezent, grupul are în jur de 500 de salariaţi