Tag: Bancpost

  • Ginerele lui Bill Clinton vrea să investească la banca elenă Eurobank

     Conducerea Eurobank a contactat mai multe fonduri străine de investiţii în perspectiva privatizării parţiale a Eurobank în toamnă, când statul va vinde o participaţie de 25%, scrie cotidianul elen To Vima, citând directori din sectorul bancar.

    Statul elen a preluat 93,6% din acţiunile Eurobank, parte a recapitalizării băncilor elene după pierderile mari înregistrate din participarea la procesul de ştergere a peste 100 de miliarde de euro din datoria statului elen. Eurobank este singura dintre cele mai mari patru bănci din Grecia care nu a reuşit să atragă capital privat suficient în procesul de recapitalizare pentru a evita preluarea managementului de către stat. Conducerea Eurobank şi reprezentanţii statului elen au afirmat că vizează o revenire cât mai rapidă a băncii sub control privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihai Bogza este noul şef al Consiliului Investitorilor Străini

     Mandatul lui Bogza este pe o perioadă de un an, la fel ca şi al celorlalţi membri ai comitetului director al CIS, ales la 14 mai. Ceilalţi membri ai comitetului director al CIS sunt Steven van Groningen şi Eric Stab (preşedinte&CEO, GDF Suez Energy) – vicepreşedinţi – şi Daniel Anghel (PwC România) – trezorier.

    “În ultimii 15 ani CIS a lucrat îndeaproape cu autorităţile române pentru a pune bazele unui mediu investiţional atractiv şi pentru a crea premizele unei creşteri economice sustenabile. Noul preşedinte împreună cu comitet director vor continua acest efort în mandatul pe care tocmai l-au început. Conducerea executivă are un mandat de un an, până în mai 2014”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

    CIS va promova în continuare recomandările cuprinse în Cartea Albă, document publicat de organizaţie şi în acest an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • V-a ajuns cuţitul la os? Vindeţi-vă băncile!

    Într-un interviu pentru Kathimerini, Dijsselbloem a precizat însă că verdictul european în privinţa unei posibile reeşaloănări sau ştergeri a unei părţi din datoria publică a ţării nu va fi cunoscut decât în vara lui 2014 şi va depinde de capacitatea Greciei de a se încadra în ţintele fiscale şi de a ajunge la un buget echilibrat încă din acest an. El a îndemnat Atena să continue eforturile de reducere a datoriei, privatizările, reforma fiscală şi a cheltuielilor sociale, deşi Grecia se găseşte deja în al şaselea an de recesiune, iar şomajul a ajuns la 27,2%.

    “Ne dăm seama că în ţări ca Grecia sau Portugalia, recesiunea e dureroasă şi dificilă pentru oameni, dar trebuie să ne uităm la fundamentele economice şi să vedem care este capacitatea zonei euro de la susţine ţările respective”, a comentat, evident descurajator, oficialul UE.

    Tonul din interviu avea să se explice vineri, când a ieşit la iveală că oficialii UE-FMI-BCE fac presiuni pentru ca băncile comerciale din Grecia să-şi vândă rapid subsidiarele şi băncile afiliate deţinute în Europa de Sud-Est şi să renunţe la activităţile nebancare din Grecia.

    Restructurarea băncilor, peste tot în Europa, a însemnat vânzări masive de active neesenţiale locale sau de peste mări şi ţări, însă în cazul băncilor greceşti, afacerile din Europa de Sud-Est numai neesenţiale nu sunt. În România, activele care ar urma să fie puse în joc sunt Alpha Bank, Bancpost, Piraeus şi Banca Românească, însemnând în total 11,8% din activele sistemului bancar.

  • Bancpost va intra sub controlul statului elen

     Fondul Elen pentru Stabilitate Financiară va acoperi suma de 5,8 miliarde de euro de care Eurobank are nevoie pentru a întruni criteriile de sustenabilitate, potrivit cotidianului elen Kathimerini. Fondul ar putea derula procesul de recapitalizare începând chiar de săptămâna următoare, după o adunare generală a acţionarilor băncii.

    Eurobank ar putea deveni, astfel, prima insituţie de credit sistemică din Grecia care va fi complet recapitalizată, potrivit unui anunţ al băncii.

    Decizia recapitalizării imediate este cea mai bună variantă, întrucât a fost tehnic imposibil băncii să găsească investitori privaţi care să participe la majorarea de capital într-un interval scurt de timp, după suspendarea fuziunii cu National Bank of Greece.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bancpost a lansat planul de economii pentru copii, cu asigurare de viaţă inclusă

    Produsul este compus dintr-un cont de economii deschis pe numele copilului şi o asigurare de viaţă cu componentă de economisire pentru care copilul este beneficiar, iar părintele este persoana asigurată. La maturitatea contractului, în contul de economii se vor vira suma asigurată şi participarea la profit corespunzătoare componentei de asigurare. Suplimentar, părintele poate face depuneri oricând şi de orice valoare în contul de economii al copilului, fiind permise totodată şi retrageri de sume.

    Plata primei lunare se face prin debitarea automată a contului de economii, care poate fi alimentat de către client atât de la distanţă, prin internet banking sau prin transferuri intra- şi interbancare, cât şi prin depuneri de numerar la ghişeele băncii.

    Durata minimă a contractului de asigurare este de 10 ani, iar durata maximă este atinsă la împlinirea vârstei de 25 de ani a copilului. La încheierea contractului, clientul poate opta pentru creşterea anuală automată a primei de asigurare cu 5%, în scopul protecţiei la inflaţie. Mai departe, la fiecare aniversare a contractului, titularul poate opta pentru modificarea primei de asigurare şi pentru dezactivarea opţiunii de protecţie împotriva inflaţiei. Suma asigurată este 100% garantată la maturitatea contractului de asigurare. Dacă pe parcursul contractului survine decesul persoanei asigurate, compania de asigurări preia plata primelor lunare, astfel încât la maturitatea contractului copilul va beneficia integral de suma asigurată.

    “O parte din profitul realizat prin investirea primelor de asigurare este adăugată la suma asigurată garantată, ceea ce înseamnă că, la maturitate, beneficiarul va primi mai mulţi bani. În plus, veniturilor rezultate din produsele de asigurare nu li se aplică impozitul pe venit de 16%”, a precizat Anita Niţulescu, director general Eurolife ERB.

    Contul de economii este remunerat cu o dobândă de 5,5% pe an, oferită pentru solduri de peste 500 lei. La sume lunare medii de peste 4.000 lei banca acordă un bonus de dobândă de 0,25% pe an. Suma minimă pentru deschiderea contului de economii este de 250 lei, sumă care poate fi însă folosită ulterior pentru plata primelor de asigurare lunare. Contul de economii este garantat de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.

    Ca exemplu, un părinte care alege să încheie un plan de economii pentru copii Bancpost pentru a-i oferi copilului său o sumă de circa 22.000 de lei la maturitate va plăti o primă lunară de 150 de lei pe o perioadă de 10 ani, în timp ce dacă ia decizia din vreme şi are la dispoziţie o perioadă de 15 ani, atunci prima de asigurare lunară va fi de doar 75 de lei – în ambele cazuri a fost utilizată actualizarea anuală cu 5% pentru protejarea împotriva inflaţiei.

    Bancpost ocupa la finele anului trecut locul al zecelea în sistemul bancar după valoarea activelor – 12,1 mld. lei, corespunzător unei cote de piaţă de 3,3%.

  • La loc comanda pentru fuziunea marilor bănci greceşti

    Instituţia care se ocupă de recapitalizarea băncilor elene, Fondul de Stabilitate a Sistemului Bancar, ar putea decide reluarea fuziunii, în funcţie de desfăşurarea evenimentelor. Deocamdată, agenţia Fitch estimează că o repornire a fuziunii s-ar putea dovedi dificilă, având în vedere mărimea băncilor implicate, respectiv faptul că împreună ar forma o instituţie cu active de 184 mld. euro, mai mari decât PIB elen. Or, exact disproporţia între nişte active bancare supradimensionate şi un PIB în scădere a fost la originea recentei crize financiare din Cipru.

    Cele patru mari bănci elene au termen de finalizare a recapitalizării până la finele lunii aprilie, în condiţiile în care necesităţile cumulate de finanţare estimate de banca centrală a Greciei depăşesc 40 mld. euro. NBG şi Eurobank au nevoie cumulat de 15,6 mld. euro pentru consolidarea ratei de adecvare a capitalului.

  • Cele mai puternice femei din România: Ana Cernat, Bancpost

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    „În România cred că avem şanse aproape egale – spun «aproape», pentru că uneori da, trebuie să tragi ceva mai mult pentru a primi aceeaşi recunoaştere. Câteva dintre cele mai mari companii private din România sunt conduse de femei. În banking, unde lucrez eu, sunt foarte multe femei, mai ales în retail – ceea ce înseamnă că ştim să înţelegem «bucătăria» unui business cu toate ingredientele, dar ştim să formulăm şi o viziune, să inspirăm oamenii şi să îi facem să performeze.” Cernat are studii de filologie, însă a ajuns în banking după un curs de instruire în creditarea IMM şi a microîntreprinderilor, organizat de o firmă germană, în urma căruia a putut lucra ca ofiţer de credit la Fondul Româno-American pentru Investiţii şi în mai multe IFN-uri, între care Domenia Credit (GE Money), unde şi-a dezvoltat specializarea în creditarea afacerilor mici şi mijlocii. Se alătură Bancpost în 2009, unde conduce divizia de credite ipotecare, iar din noiembrie 2010 divizia pentru companii mici. Afirmă că s-a adaptat la perioada post-criză „arătând mai multă empatie, toleranţă şi atenţie talentelor şi adevăraţilor performeri din echipa mea, în acelaşi timp însă arătând mai puţină înţelegere şi chiar zero toleranţă celor care doreau «free ride» pe banii acţionarului. Cu echipa potrivită poţi face aproape orice, obstacolele sunt puţine”.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • Fuziunea dintre grecii de la Eurobank şi NBG a eşuat pe ultima sută de metri. Bancpost şi Banca Românească rămân bănci separate

    Eurobank şi NBG, acţionarii celor două bănci, care declan­şaseră procedura de fuziune în luna februarie printr-un schimb de acţiuni, vor fi recapitalizate separat, ceea ce înseamnă practic îngheţarea procesului de consolidare a operaţiunilor, potrivit unui anunţ publicat pe bursa de la Atena.

    „Autorităţile de reglementare au decis, cu acordul managementului celor două bănci, ca Eurobank şi NBG să fie recapitalizate independent. Drept consecinţă, procesul de fuziune dintre cele două bănci a fost suspendat“, potrivit unui anunţ publicat de Eurobank.

    O eventuală reluare a procesului de fuziune ar putea fi decisă de Fondul de Stabilitate a Sistemului Bancar, care va furniza cea mai mare parte a banilor necesari recapitalizării băncilor elene.

    Fuziunea dintre cele două bănci ar fi condus la crearea celei mai mari bănci din Grecia, cu active de 184 mld. euro, mai mari decât Produsul Intern Brut (PIB) al ţării. Acesta a fost de altfel şi principalul argument al celor care au decis anularea fuziunii. Decizia ridică însă semne de întrebare după ce anterior creditorii Greciei au pus presiune pentru consolidarea sistemului bancar. Practic, fuziunea trebuia să aibă loc prin preluarea controlului Eurobank de către NBG. Aproximativ 80% din acţionarii Eurobank acceptaseră schimbul de acţiuni, iar procesul de fuziune intrase în linie dreaptă şi urma să se încheie până la jumă­tatea acestui an.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Fuziunea dintre Bancpost şi Banca Românească a fost oprită

    Bancpost şi Banca Românească, care urmau să-şi consolideze operaţiunile într-un jucător cu active de 4 mld. euro situat pe locul şapte în sistem, ră­mân deocamdată două entităţi separate după ce fuziunea dintre băncile-mamă a fost oprită la Atena la cererea creditorilor externi ai statului elen.

    Astfel, pentru România începe să se constituie o nouă situaţie dificilă, cu băncile elene, după ce părea să fie rezolvată prin această fuziune, în condiţi­ile în care Bank of Cyprus are operaţiunile suspendate trei săptămâni.

    Autorităţile de la Atena au decis la presiunea creditorilor internaţionali să oprească procesul de fuziune dintre Eurobank şi NBG, acţionarii celor două bănci locale. Cei doi creditori eleni, care urmau să fuzioneze după ce sistemul bancar a fost puternic afectat de criza datoriei suverane a Greciei, vor fi recapitalizaţi separat şi riscă să ajungă sub controlul statului.

    Bancpost şi Banca Românească ocupă poziţiile 10 şi, respectiv, 12 în sistemul bancar şi au împreună o reţea de aproape 400 de sucursale şi agenţii şi circa 4.500 de angajaţi. Fuziunea ar fi implicat în mod inevitabil reducerea reţelei teritoriale şi a personalului.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Grecii de la Alpha şi Bancpost au avut pierderi de 57 mil. €

    Subsidiarele locale ale băncilor elene Alpha şi Eurobank (Bancpost) au raportat anul trecut pierderi de 57 mil. euro din cauza presiunii creditelor neperformante şi în contextul scăderii cu două cifre a veniturilor din dobânzi şi comisioane, potrivit datelor publicate la Atena. Eurobank a avut o pierdere netă de peste 35 mil. euro în 2012, în creştere cu 40% faţă de anul anterior, după ce o cincime din veniturile operaţionale s-au evaporat, în timp ce Alpha a avut un rezultat negativ de 22 mil. euro, faţă de un profit brut de 12 mil. euro în anul anterior. Cele două bănci au avut cheltuieli cu provizioanele de peste 200 mil. euro, la venituri operaţionale de 350 mil. euro. La acestea se adaugă cheltuieli operaţionale de 220 mil. euro. Creşterea provizioanelor vine în contextul în care rata creditelor neperformante a continuat să crească şi a ajuns la 23% în cazul Bancpost şi 13% în cazul Alpha Bank. Scăderea veniturilor şi creşterea ratei creditelor neperformante vine în contextul în care bilanţurile de credite ale celor două bănci au continuat să se subţieze. Alpha şi Bancpost raportau la finalul lunii decembrie credite de 6 mld. euro, în scădere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă din 2011. Depozitele, în schimb, s-au menţinut la echivalentul a 3 mld. euro, grecii reuşind astfel să oprească ieşirile de bani din anii trecuţi.

    Toate stirile sunt pe zf.ro