BusinessMagazin

Tag: Bancheri

  • O veste bună pentru întreaga lume: Cel mai important bancher din America spune că dobânzile la dolar vor rămâne scăzute pentru mult timp

    Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale (n.red: banca centrală americană), a anunţat joi că se aşteaptă să apară presiuni inflaţioniste în următoarea perioadă, însă cel mai probabil nu cât să determine banca centrală să crească dobânzile, potrivit CNBC.

    Pieţele au reacţionat negativ la comentariile lui Powell, întrucât bursele au înregistrat scăderi uşoare, iar randamentele pe titlurile de stat au crescut. Unii investitori şi economişti se aşteptau de la el să dea semnale de ajustare în ceea ce priveşte programul de achiziţie de active al băncii centrale.

    Rezerva Federală are un program de achiziţie de active de 120 de miliarde de dolari, care include şi titluri de stat.

    Powell a reiterat poziţia sa anterioară referitoare la inflaţie, susţinând că nu se aşteaptă ca aceste creşteri de preţuri să fie de durată sau semnificative, astfel încât nu va exista un motiv consistent pentru ca Fed să-şi acomodeze politica pe dobânzi.

    Banca centrală americană preferă că inflaţia să stea în jurul nivelului de 2%, un nivel despre care consideră că arată o economie sănătoasă şi lasă totuşi loc de reducere a dobânzilor în vremuri de criză. Cu toate acestea, rata inflaţiei a stat mult sub acest nivel pentru cea mai mare parte a ultimilor zece ani, şi a continuat să scadă în timpul pandemiei.  

  • Soluţia Italiei când politicienii aruncă ţara în criză

    De fiecare dată când Italia deraiază există aceeaşi soluţie: aducerea unui tehnocrat, ca Mario Draghi. Însă numirea fostului şef al Băncii Centrale Europene (BCE) este doar cea mai recentă de acest fel din istoria ţării.

    Acesta este modul în care ne putem da seama cât de rea este situaţia în Italia, fie din cauza faptului că finanţele ţării sunt răvăşite iar pieţele de titluri de stat se panichează, fie din cauza unei crize politice generată de partide, potrivit Bloomberg. Este un mod ciudat de funcţionare pentru o democraţie vestică, mai ales dacă ţinem cont de faptul că omul adus să formeze guvernul nu a fost ales de populaţie.

    Cu toate acestea, motivele pentru care ţara procedează în acest fel sunt înscrise chiar în istoria ei. Părinţii fondatori ai constituţiei italiene postbelice au vrut să se asigure că sistemul parlamentar din Italia este complet protejat în faţa ameninţării dictaturii.

    De aceea, şeful statului – un rol mai mult ceremonial în vremuri normale – devine de importanţă critică într-o criză. Când nu mai există o cale de ieşire iar alegerile electorale sunt prea riscante, el poate decide să numească un expert.

    Mario Draghi a acceptat provocarea şi a declarat că „este un moment dificil”.

    „Este o modalitate de scăpare atunci când sistemul se defectează”, a declarat Stefano Silvestri, analist politic şi consilier guvernamental pentru guvernul condus de Lamberto Dini în anii 90.

    Astfel, odată cu aducerea lui Draghi, este a patra oară în trei decenii când un tehnocrat este numit la conducere pentru a repara ţara. De obicei, o astfel de numire vine ca o veste bună atât pentru investitori, cât şi pentru populaţie.

    De obicei, aceste guverne tehnocrate au la dispoziţie un an sau doi pentru a lua toate deciziile nepopulare pe care un politician popular nu ar vrea să le ia, iar când treaba acestuia este finalizată, populaţia se îndreaptă către urnele de vot.

    În cazul lui Draghi, dacă va reuşi să negocieze sprijinul de care are nevoie din partea unui parlament fragmentat, mandatul lui nu este de a tăia, ci de a construi. De partea lui stau fonduri disponibile în valoare de 209 miliarde de euro din planul de revenire economică al Uniunii Europene.

    Italienii nu au deloc amintiri plăcute de la ultimul guvern tehnocrat, care a fost condus de Mario Monti, profesor de economie şi fost comisar european. El a adus creşteri de taxe şi o reformă a pensiilor care nu a fost mulţumitoare pentru populaţie.

    „Austeritatea lui Monti a dus la explozia unor partide populiste precum Mişcarea Celor 5 Stele, cimentând nemulţumirile faţă de experţi, consideraţi a fi parte din elita privilegiată”, explică Sofia Ventura, profesor de ştiinţe politice în cadrul Universităţii din Bologna.

    Obiceiul de a aduce tehnocraţi la putere a început după ce întreaga clasă politică a fost măturată de scandaluri de corupţie în anii 90. Atunci, fostul bancher central Carlo Azeglio Ciampi a preluat conducerea pentru a stabiliza situaţia.

    S-a întâmplat din nou în 1995, după căderea primului guvern al lui Silvio Berlusconi. Atunci Lamberto Dini a preluat conducerea, el fiind economist cu experienţă în Banca Italiei.

    Banca centrală a Italiei a produs cei mai mulţi politicieni tehnocraţi, inclusiv Mario Draghi.

  • Salariile IT-iştilor le-au întrecut pe cele ale bancherilor. Salariul brut în IT este de 11.000 de lei

    Evoluţia salariului minim şi mediu brut pe economie şi evoluţia salariului mediu brut din industrie, IT&C, industria bancară şi comerţ.

    Salariile angajaţilor din sectorul IT&C au crescut puternic în ultimii 20 de ani, iar IT-iştii au ajuns încet-încet să fie angajaţii cu cele mai mari salarii din economia locală, întrecând sectoare vestite pentru salariile lor mari, precum sectorul bancar. În 2014 s-a dat lupta pentru supremaţie între IT-işti şi bancheri, iar primii au pierdut la mustaţă, cu un salariu mediu brut cu doar 261 de lei mai mic decât cel din industria bancară.

    Începând din 2015, salariile angajaţilor din industria de IT le-au întrecut pe cele din sectorul bancar din ce în ce mai mult, iar în 2019 IT-iştii câştigau un salariu mediu brut de peste 11.000 de lei, în timp ce bancherii câştigau circa 8.400 de lei.

    În industrie şi comerţ nu putem vorbi despre o luptă pentru supremaţie, ci mai degrabă despre una pentru supravieţuire. Angajaţii din industrie şi cei din comerţ nu câştigau nici jumătate din salariul mediu brut al IT-iştilor în 2019. În industrie, salariile medii brute au crescut cu peste 1.000 de lei în 2018 faţă de anul precedent, iar cele din comerţ au avansat şi ele cu 900 de lei în perioada menţionată, însă angajaţii din aceste sectoare continuă să fie unii dintre cel mai prost plătiţi din economia locală.

  • Românul de 30 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit

    Tim Marian, senior portfolio manager la Morgan Stanley în Atlanta, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
    „Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
    După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor. 
    „Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
    Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.


    „Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
    Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
    „De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
    Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
    „Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
    La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.


    A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
    După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
    „Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
    Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
    „La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
    „Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
    Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.


    „Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
    Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de JPMorgan, unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).
    „Acum sunt la destinaţia mea finală, care este Morgan Stanley. Următorul pas este să-mi finalizez desemnarea/titulatura de Chartered Financial Analyst (CFA) şi apoi, probabil, să obţin un master de la Yale.”
    Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
    „În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”


    Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
    Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
    „Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
    În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”


    Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
    În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
    Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
    „Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”

    Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est

    Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.

    Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

    Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
    – faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
    – e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
    – SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
    Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

    Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună

    Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
    înţelege.

    Viitorul muncii în era tehnologiei

    Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. În ceea ce priveşte dispariţia anumitor seturi de abilităţi, acest lucru este normal, s-a întâmplat în istorie, cel mai bun exemplu este povestea lui JPMorgan şi Edison vs. afacerea cu petrol şi kerosen. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.

  • Ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, şefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă şi unde au ajuns?

    Ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, şefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă şi unde au ajuns?

    Au făcut facultăţi de ştiinţe economice, de drept sau chiar Politehnica, iar în cele mai multe cazuri nu aveau obiective foarte clare pentru viitor, poate doar câteva idei vagi, şi ezitau la început între mai multe opţiuni privind jobul. Unii visau o carieră academică, la catedră – să ajungă profesori universitari, alţii doreau să lucreze în bănci, în asigurări, în companii de comerţ exterior, în jurnalism sau să devină traderi la bursă sau ingineri. Cu siguranţă nu le-a trecut prin cap că vor ajunge CEO la bănci din România, după cum au răspuns sefii celor mai mari bănci de pe piaţa locală unei provocări venite de la ZF cu ocazia împlinirii a 22 de ani.

    Unele visuri din tinereţe ale actualilor bancheri costau prea mult atunci pentru familiile lor, astfel că unii începeau să lucreze încă de pe băncile facultăţilor, obţinând primul job şi primul salariu. Şi-au amânat planurile din tinereţe, dar unii nu au renunţat nici acum la visurile de atunci. La alţii aspiraţiile s-au mai modificat, au evoluat odată cu trecerea anilor. Pentru unii a face carieră în banking cu siguranţă nu era un vis, în timp ce pentru cei cu adevărat pasionaţi de acest domeniu, încă de la început, care au avut ca ţintă să lucreze în domeniul financiar-bancar, dorinţele s-au şi realizat.

    Unii bancheri din prezent îşi doreau în tinereţe să poată contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucţia şi modernizarea ţării, la schimbarea societăţii. Alţii îşi doreau să schimbe lumea, să îşi aducă contribuţia şi să aducă plus valoare în viaţa oamenilor. Şi dincolo de planurile clasice, de a întemeia o familie, unii visau la o carieră care să permită cunoaşterea unor ţări şi culturi diferite.

    Ca mulţi tineri din acele vremuri, şi bancherii de astăzi aspirau când erau în facultate la joburi în multinaţionale, să lucreze cu investitori străini, să aibă un salariu decent, ocazia de a promova în carieră şi să aducă în România modele de organizare a business-ului din afară, după cum povestesc chiar ei.

    Unii lideri de bănci sunt români, alţii sunt străini, căsătoriţi cu românce, sau nu, dar mulţi se află de mai mulţi ani în România, la conducerea băncilor mari de pe piaţa locală, aflate pe poziţii fruntaşe în topul după active.

    Cu o bogată experienţă în domeniul financiar-bancar, pe piaţa din România şi/sau în străinătate, bancherii au ocupat mai multe poziţii până să ajungă în top, pe poziţiile de şefi de bănci.

    Şi-au construit carierele în cadrul unui singur grup bancar, sau în mai multe grupuri financiare, unde au ocupat de-a lungul anilor diferite poziţii.

    Educaţia continuă, curiozitatea şi curajul se regăsesc printre sfaturile şefilor de bănci pentru tineri, precum şi experimentarea sau specializarea în domenii care le plac, care îi pasionează sau determinarea şi dorinţa de a face lucrurile din ce în ce mai bine.

    Bancherii de top mai spun că ambiţia, munca şi îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe. Şi că tot ceea ce faci trebuie să fie cu un scop – să ajungi la o decizie şi să ai rezultate.

    Dar ce vise aveau la 22 de ani, în ultimul an de facultate, şefii celor mai mari bănci din România? Ce făceau la 22 de ani, ce doreau să ajungă şi unde au ajuns?

     

     

     

    Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania

    „La 22 de ani eram student în Ankara, în ultimul an la Facultatea de Ştiinţe Economice. Nu aveam planuri foarte clare, mă gândeam la studii post-universitare şi îmi surâdea ideea să predau la o facultate cu profil economic, la o universtate mare din America sau Marea Britanie. Visurile acestea costau prea mult – cel puţin pentru mine şi părinţii mei – şi tocmai de aceea am ales să lucrez. Studiile din Turcia m-au făcut să mă simt destul de pregătit pentru primul pas în carieră în domeniul financiar, aşa încât am avut joburi în Izmir, Istanbul, iar apoi în Moscova. Iar de 20 de ani, în România. Am amânat astfel planul pe care îl aveam la 22 de ani, dar nu am renunţat la visul iniţial”, povesteşte turcul Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active.

    El apreciază că, până acum, a avut o călătorie frumoasă atât pe plan personal, cât şi profesional şi susţine că nu se va opri până când nu îşi va atinge toate ţintele.

     

     

    Sergiu Manea, CEO al BCR, a doua bancă mare din România

    Spune că la 22 de ani a început o etapă importantă în viaţa lui – s-a angajat şi a luat primul salariu, el visând să devină bancher şi trader pe bursă.

    „A fost momentul în care m-am dus acasă la părinţi şi le-am spus că am câştigat primii mei bani, făcând primii paşi spre independenţa mea financiară. Am început să lucrez înainte de terminarea facultăţii la o bancă, într-o poziţie entry level în departamentul de Instituţii Financiare, primul meu salariu fiind mic, chiar şi pentru acele timpuri.”

    Erau vremuri de tranziţie, de început de libertate, cu multe aspiraţii, în care viitorul însemna să avem o ţară în care oamenii să se simtă împliniţi şi multumiţi de viaţa lor, povesteşte Sergiu Manea.

    „Eu visam să devin bancher şi trader pe bursă, fascinat fiind de universul de pe Wall-Street. Am ajuns trader, am avut ocazia să simt energia şi tumultul evoluţiei burselor, lucrând în companii din Viena şi Londra, dar, în timp, aspiraţiile mele au evoluat. Cred că am ajuns în locul potrivit în care am şansa să contribui la bunăstarea şi prosperitatea românilor, chiar dacă această afirmaţie ar putea părea exagerată sau departe de situaţia reală. Cred cu tărie că activitatea bancară onestă şi corectă poate contribui la atingerea independenţei financiare la care românii aspiră de 30 de ani. Şi spun acest lucru după ce, împreună cu colegii mei, am discutat cu peste 400.000 de români de toate vârstele, despre viaţa lor, despre visurile lor şi despre modul în care noi îi putem ajuta să-şi transforme visurile în realitate”, îşi aminteşte şeful BCR, a doua cea mai mare bancă după active de pe piaţa românească.

    În toamna anului 2015, Sergiu Manea ajungea la conducerea BCR la vârsta de 43 de ani, el fiind primul român pe care austriecii de la Erste au pariat să ducă banca înainte.

    „Noua mea aspiraţie, care nu este de acum, ci de mulţi ani, de când am revenit în ţară, este să contribui la dezvoltarea conceptului de Gândit şi Fabricat în România, astfel încât noua generaţie să aibă un context favorabil în care să îşi dorească să rămână aici şi să se bucure de libertatea de a alege, libertatea de a visa, libertatea de a reuşi. Aşa cum ar trebui să fie atunci când ai 22 de ani.”

     

     

    François Bloch, CEO al BRD- Groupe Société Générale

    La 22 de ani, francezul François Bloch, care este CEO al BRD- Groupe Société Générale în prezent, era student în ceea ce în Franţa se numeşte o „Grande École”, adică echivalentul unei universităţi specializate şi ezita între o carieră în asigurări, ca actuar, şi una în finanţe, ca trader.

    „Eram, aşadar, student la Şcoala Naţională de Statistică şi Administrare Economică (ENSAE), care este legată de INSEE (echivalentul INSSE din România). Ca să-mi plătesc o parte din studii, lucram ca asistent al profesorului de informatică la Ecole Polytechnique Féminine. Din punct de vedere profesional, ezitam între o carieră în asigurări, ca actuar, şi una în finanţe, ca trader. Visam să contribui la schimbarea societăţii, la fel ca toţi tinerii de vârsta mea, să am mai puţine constrângeri, să petrec mai mult timp cu prietenii, să profit de viaţa la Paris, dar şi să-mi întemeiez o familie. Astăzi sunt CEO-ul BRD, căsătorit şi tatăl a trei copii. Sper că banca pe care o conduc are un impact pozitiv asupra societăţii şi continui să visez că voi putea să-mi petrec mai mult timp cu prietenii”, a mărturisit şeful BRD-SocGen, care a preluat la sfârşitul anului 2016 conducerea celei de-a treia cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active.

     

     

    Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România

    Mihaela Bîtu, CEO al ING Bank România, bancă ajunsă pe locul patru în topul băncilor mari de pe piaţa locală, povesteşte că la 22 de ani era în anul IV de facultate, în frământările începutului unei noi ere din istoria României.

    „Trecuseră trei ani de la Revoluţie şi eram plină de speranţă şi entuziasm, deşi trăiam perioada mineriadelor, iar în plan economic situaţia era foarte proastă. Hiperinflaţia, dezbaterile despre a privatiza sau nu, dispariţia unor pieţe de export tradiţionale şi, mai ales, trecerea de la economia planificată la economia de piaţă erau subiectele dezbătute aprins la acea vreme. Îmi doream să pot contribui în orice fel, cât de mic, la reconstrucţia şi modernizarea ţării. Îmi alesesem deja profesia. Fiind studentă la Finanţe Contabilitate, ţinta mea era să lucrez în domeniul bancar, ceea ce s-a şi realizat, întâi într-o bancă românească, mai târziu în ING, nou înfiinţată în 1994. Nu gândeam la vârsta aceea că voi ocupa într-o bună zi o poziţie de CEO, dar am avut mereu convingerea că ambiţia, munca şi îndrăzneala de a accepta noi provocări te pot duce departe.”

    Cu o carieră de 25 de ani în ING, românca Mihaela Bîtu a fost promovată în vara anului 2019 de olandezi pe poziţia de CEO al ING România, după circa un deceniu în care a fost director general adjunct, coordonând operaţiunile corporate ale acestei bănci.

     

     

    Steven van Groningen, presedinte&CEO la Raiffeisen Bank România

    Pasionat de canotaj, cu tată şi bunic şi străbunic bancheri, însă doar cu o idee vagă despre viitorul de după ce va termina cu sportul şi cu studiile, Steven van Groningen, preşedinte şi CEO la Raiffeisen Bank România, era la vârsta de 22 de ani student la facultatea de drept în Leiden, Olanda.

    „Vorbim de acum 40 de ani, destul de mult timp în urmă. Eram preocupat mai mult de canotaj decât de studiile mele. Ştiu exact care era visul meu atunci. Vroiam să ajung la Jocurile Olimpice şi am ajuns în 1984, la Jocurile Olimpice de la Los Angeles. În schimb, aveam doar o idee vagă despre ce voi face după ce termin cu sportul şi cu studiile. Tatăl meu era preşedinte la o bancă regională, la fel cum fusese şi bunicul meu şi străbunicul meu, dar să fac o carieră în banking cu siguranţă nu era un vis pentru mine. Oricum, la 22 de ani, indiferent ce îţi doreşti, porneşti de la nişte idei destul de vagi, pentru că nu ai cum să ştii exact despre ce este vorba. Pot să spun însă cu certitudine că nu mi-a trecut niciodată prin cap că o să ajung să conduc una din cele mai importante bănci din …România. Cu siguranţă asta este ceva la care nu m-aş fi putut gândi vreodată la vârsta de 22 de ani, şi nu este vorba aici doar de distanţa care desparte Olanda de România!”

    Olandezul Steven van Groningen conduce Raiffeisen Bank România din 2002, imediat după preluarea de către austrieci a Băncii Agricole. Grupul austriac i-a prelungit de mai multe ori mandatul de director executiv-CEO al Raiffeisen Bank România. El este unul dintre cei mai longevivi bancheri de pe piaţa românească, adunând aproape două decenii în poziţia de CEO pentru o bancă de top, ceea ce este mai puţin uzual.

     

     

    Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank

    Spune că la 22 de ani era în ultimul an la Facultatea de Finanţe-Bănci la ASE şi oscila între o carieră în sistemul bancar şi una academică, la catedră.

    „Cum mediul universitar îmi era deja cunoscut, după absolvire, am vrut să văd cum stau lucrurile în practică şi m-am angajat într-o bancă. După numai trei luni însă, am revenit la ASE ca asistent universitar predând disciplinele «Pieţe de capital» şi «Modelare financiar-monetară». A fost o perioadă efervescentă, alimentată de energia sălilor pline cu studenţi entuziaşti, hotărâţi să schimbe lumea. Dar, cum viaţa este o înşiruire de conjuncturi şi multe depind de o decizie de moment, după trei ani am decis să fac din nou trecerea către lumea reală a finanţelor. O lume din care fac parte şi astăzi, asta dacă, poate, cine ştie, într-o zi nu mă voi întoarce iar la catedră.”

     

     

    Sergiu Oprescu, preşedinte executival Alpha Bank România

    Sergiu Oprescu, preşedinte executiv la Alpha Bank România spune că face parte din generaţia la care dacă te duci înapoi la vârsta de 22 de ani dai peste un alt univers, peste alte concepte, peste alte grade de libertate, sau mai bine spus peste lipsa unor grade de libertate pe care astăzi le prezumăm ca făcând parte din fibra societăţii. La 22 de ani îşi dorea să ajungă un inginer bun în cercetare sau eventual la Tarom, specializat pe câteva din aeronavele mari, vestice, care erau în operare la acea data, BAC şi  Boeing.

    „Eu făceam 22 de ani în 1985, eram student în anul 4 la Politehnică, Aeronave şi îmi amintesc că luam notiţe cu mănuşi în mâini şi palton pe noi, pentru că aveam doar câteva grade Celsius în sălile de curs. Sunt multe imagini în alb – negru când mă gândesc la acea perioada şi doar aspiraţiile şi visurile păreau să mai prindă culoare. Unul din lucrurile cu care te obişnuiai repede era să îţi derulezi viaţa profesională pe repede înainte, pentru că fiind deja pe un anumit traiect profesional abaterile laterale erau programate să fie, eventual, nesemnificative.  Ştiai că vei fi un inginer de aviaţie, puteai spera să fii unul foarte bun şi să lucrezi la nişte proiecte importante, cum erau cele legate de preluarea tehnologiei vestice de producţie a BAC1-11 (ROMBAC în varianta românească) sau să lucrezi pentru asimilarea unor produse mai complexe din domeniul avionicii, domeniul meu de specialitate. Altfel spus, era destul de puţină surpriză împletită în traiectul profesional şi, pentru un bun analist, puteai spune cu un grad destul de mare de certitudine cam ce poziţie şi ce responsabilităţi ai fi ajuns să ai la 30 – 40 sau 50 de ani urmând această cale.  Puţini dintre noi, spre niciunul, am fi ghicit ce vom ajunge la aceste vârste, pentru că viaţa are darul ei de a-ţi servi tot felul de răscruci noi atunci când crezi că eşti pe drumul cel mai stabil, nu-i aşa?”

    Sergiu Oprescu mărturiseşte că, uitându-se la foştii colegi, toţi cei care au emigrat, şi ei sunt majoritatea, lucrează în aviaţie, iar, ceilalţi, puţini care au rămas, sunt în diverse alte poziţii şi domenii, dar nu în aviaţie.”

    Sergiu Oprescu a venit la conducerea executivă a Alpha Bank în 2007, după ce a fost membru al boardului băncii româneşti cu capital grecesc din 2005. În 2015, Oprescu a devenea şi preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    Visurile profesionale erau în mod direct legate de lumea liberă, cum o priveam noi, de cercetarea de care auzeam că se face “afară”, de modele de business şi tehnologii pe care le aveam în cărţi, dar pe care nu le văzusem practic în aplicare, mai povesteşte Sergiu Oprescu.

    „În niciun caz nu mi-aş fi imaginat că la 32 de ani o să devin unul din primii brokeri din România şi o să tranzacţionez pentru fonduri de investiţii americane şi nu numai, pe o Bursă de Valori care îşi reluase activitatea după aproape 5 decenii de lockdown (că tot am învăţat cuvântul acum), sau că la 37 de ani o să fiu preşedintele acelei Burse de Valori, iar la 44 de ani o să fiu  CEO-ul unei bănci sistemice în România.  În mod evident la 22 de ani ideea de piaţă de capital sau de acţiuni, obligaţiuni sau titluri de stat nu îmi spunea aproape nimic, iar ideea de produse derivate m-ar fi dus în mod cert în matematică şi nu în analiză financiară”, mărturiseşte şeful Alpha Bank.

     

     

    Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank din 2019

    Împlinea 22 de ani în 2001, era la început de drum, pregătindu-se de terminarea ASE-ului şi de intrarea pe piaţa muncii.

    „Dacă mă gândesc bine, situaţia mea era cumva asemănătoare cu cea a economiei României: eram la început de drum. În acel an, economia României se lupta cu o inflaţie de peste 30%, negocia acorduri stand-by cu FMI şi îşi pregătea intrarea în Uniunea Europeană. 2001 a fost anul în care s-a aprobat Programul Economic de Preaderare. Şi nu doar că eram la început de drum, dar şi dorinţele şi aspiraţiile erau asemănătoare: să intrăm în rândul «lumii civilizate». Pentru România, asta însemna aderarea la Uniunea Europeană, unde intrau ţările cu economii de piaţă funcţionale şi cu economii stabile. Iar noi, tinerii din acele vremuri, aspiram la joburi în multinaţionale, să lucrăm cu investitori străini, să avem un salariu decent, ocazia de a promova în carieră şi să aducem în România produse şi servicii, dar şi modele de organizare a businessului din afară.”

    Primul job a fost într-o firmă de consultanţă Soter&Partners, începând din 2002, îşi aminteşte Neacşu, iar salariul era în jurul a 100 de dolari. „Pare puţin acum, însă la vremea respectivă, era apropiat de salariul mediu pe economie, ceea ce era bine pentru un prim loc de muncă. Acolo am avut ocazia să interacţionez cu investitori străini, să descopăr lumea finanţelor şi a fiscalităţii. Şi am învăţat ceva foarte important: că tot ce faci trebuie să fie cu un scop – să ajungi la o decizie şi să ai rezultate.”

    Şeful CEC Bank mărturiseşte că în acele vremuri nu avea un obiectiv foarte clar pentru ce dorea să facă în viitor. „Eram încă în plină tranziţie şi într-o fază în care descopeream cum funcţionează economia. Dacă mă uit înapoi, unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit de la unul dintre profesorii mei de la Finanţe – Bănci – a fost că trebuie să experimentez, să încerc diferite lucruri. Din fiecare experienţă am avut de învăţat şi cumva lucrurile s-au aşezat în timp. Mi-am dat seama că investiţiile sunt importante pentru dezvoltarea economiei şi că sistemul bancar este esenţial în acest sens. Deci sunt printre cei norocoşi care au ocazia să lucreze în domeniul care-i pasionează şi să aibă satisfacţia propriei munci şi a rezultatelor. Dacă ar fi să analizez situaţia de acum, pot găsi o sumedenie de lucruri pe care le-am fi putut face mai bine, atât la nivel individual, cât şi la nivel macro. Dar nu cred că este constructiv să ne agăţăm doar de trecut.”

    Dacă este să comparăm obiectiv perioada de la începutul anilor 2000 cu cea de-acum, nu cred că cineva poate să nege progresul în domeniul economic: de la profilul jucătorilor activi în economie, la piaţa muncii şi nivelul de salarizare la produsele şi serviciile de care ne folosim în viaţa de zi cu zi. Cred că frustrările trecutului ar trebui folosite în mod constructiv: să învăţăm din greşeli şi să facem lucrurile mai bine pe viitor!, mai spune şeful CEC Bank.

     

     

    Ufuk Tandogan, CEO al Garanti BBVA România

    La 22 de ani, Ufuk Tandoğan, CEO al Garanti BBVA România acum, îşi aminteşte că era în ultimul an de facultate şi simţea că are multe de realizat. „Eram în ultimul an de facultate şi mi se părea că am întreaga lume în faţă şi multe de realizat. A fost o perioadă a visurilor şi a ambiţiei. Îmi doream să schimb lumea, să îmi aduc contribuţia şi să aduc plus valoare în viaţa oamenilor. Eram foarte pasionat de economie şi banking, îmi doream să călătoresc, să descopăr lucruri noi. Mă simt norocos că am reuşit să fac toate aceste lucruri în anii care au urmat.”

    Şeful Garanti BBVA România este de părere că 2020 este un an excepţional pentru a sărbători o aniversare. „De fapt, aş începe prin a spune că, spre deosebire de cei care şi-ar dori să poată sări peste acest an, eu cred că 2020 a reprezentat o încununare a eforturilor, un simbol al înţelepciunii, rezilienţei şi responsabilităţii; este poate cel mai bun an pentru a sărbători tăria de caracter şi maturitatea.”

    Dacă ar fi să comparăm 1998 cu 2020, am vedea două imagini diferite. Au avut loc atât de multe evenimente. Într-o lume în care singura constantă pare a fi schimbarea, se pare că
    ne-am perfecţionat adaptabilitatea. Mai mult, mediul de afaceri este mai unit ca niciodată, am devenit mai înţelepţi, mai rezistenţi, mai responsabili, mai deschişi, mai spune Ufuk Tandoğan.

     

     

    Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România

    Gyula Fatér, CEO al OTP Bank România, bancă plasată pe locul nouă în topul după active, mărturiseşte că la 22 de ani, locuia în Budapesta,  studia economia şi ezita între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerţ exterior.

    „Era 1988, ultimul an înainte de sfârşitul comunismului în Ungaria. Observam schimbările, dar nu credeam cu adevărat că urmează ceva nou. Ezitam între a fi jurnalist sau a lucra într-o companie de comerţ exterior, aceasta fiind o poziţie la modă în comunism. Dar pentru ultima variantă nu existau perspective reale. Poziţiile cheie erau ocupate de tovarăşi «de încredere» şi să mă alătur partidului nu era o opţiune atrăgătoare pentru mine. Visam la o carieră care să-mi permită să cunosc ţări şi culturi diferite. La nivel personal, doream să-mi întemeiez o familie. O cunoscusem pe soţia mea cu un an înainte şi împreună visam să avem copii şi un apartament mic. Ne mai doream şi să călătorim, ceea ce nu era chiar atât de simplu de realizat.”

    Referindu-se la prima sa opţiune, aceea de a fi jurnalist, Gyula Fatér povesteşte că s-a năruit în momentul în care a făcut un stagiu de practică şi atunci lucrurile au fost evidente pentru el: „din păcate, nu scriu suficient de bine.”

    În ceea ce priveşte cea de-a doua opţiune, şi aceasta a fost scoasă din calcul odată cu căderea comunismului: „nu mai erau necesari experţi în comerţul exterior.”

    Dar mai târziu aveau să apară noi oportunităţi. „Am absolvit în 1990 şi mi-am dat seama că, în noua eră, nimeni nu are mai multă experienţă decât mine în noul tip de afaceri. Şi am profitat de ocazie, am identificat un sector financiar foarte interesant şi plin de potenţial. M-am familiarizat cu bursele de mărfuri şi valori, apoi cu managementul activelor şi am devenit CEO la 26 de ani. Am învăţat foarte multe de atunci, inclusiv din greşeli. Întotdeauna am făcut lucruri foarte interesante, nu aş avea motive să mă plâng. Cel mai important pentru mine este că visurile pe care le aveam împreună cu soţia mea s-au împlinit: avem o familie minunată cu două fiice şi am călătorit mult, vizitând locuri din patru continente.”

     

     

    Henk Paardekooper, CEO al First Bank

    Henk Paardekooper, CEO al First Bank, povesteşte că la 22 ani, era bun si vesel. Poate şi uşor naiv, un atribut specific vârstei. „Eram în anul care preceda finalizarea studiilor mele la Universitatea din Rotterdam, în ţara mea natală şi urma să îmi continui studiile ca ofiţer militar. Era anul 1986. Anul exploziei de la Cernobîl în URSS şi anul dezintegrării navetei spaţiale Challenger, la câteva secunde de la lansare, în SUA. Îmi amintesc acel an foarte bine, chiar dacă au trecut «doar» 34 de ani de atunci. Îmi amintesc chiar şi faptul că mi-am fracturat glezna şi umblam cu ajutorul cârjelor. Cumva a fost un an plin de mesaje.

    Cu siguranţă Henk Paardekooper nu visa că va deveni CEO-ul First Bank România. “La acea vârstă, nu mă preocupa foarte tare ce va aduce viitorul. Mă bucuram de viaţă, studiam din greu şi mă distram, ca majoritarea celor de 20 de ani. Eram totuşi foarte determinat să fac performanţă atât la şcoală, cât şi în sport şi în celelalte activităţi pe care le desfăşuram cu tinerii de vârsta mea. Determinarea şi dorinţa de a face lucrurile din ce în ce mai bine au fost factorii care m-au motivat, nu planurile de carieră.”

    Iar în prezent, şeful First Bank spune că este încă hotărât să facă performanţă în tot ceea ce îşi propune şi îşi doreşte ca versiunea lui de astăzi să fie mai bună decât cea de ieri, iar cea de mâine, mai bună decât astăzi.

    “Spre deosebire de cum eram la 22 de ani, astăzi pot spune că sunt mai preocupat de alţii decât de mine. Mi-am păstrat independenţa, valorile morale, bucuria în viaţă şi, slavă Cerului, am în continuare o minte brici. Din această perspectivă, nimic nu s-a schimbat. Iar astăzi, sunt mai bine ancorat în realitate decât eram la 20 de ani. Sunt recunoscător pentru toate experienţele pe care le-am avut în ultimii ani, de când am aterizat în noua mea ţară, România. Aici este acum acasă. Deşi în unele zile mă gândesc la tot ce se întâmplă aici şi mie, mereu o fac cu zâmbetul pe buze. Astăzi sunt fericit”, spune Henk Paardekooper.

     

     

    Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank

    La vârsta de 22 de ani, Daniela Iliescu, CEO al Patria Bank, era studentă în  anul IV la ASE, scria zi şi noapte aplicaţii pentru obţinerea unei burse pentru un Master în UK sau USA şi dădea diverse examene internaţionale.

    „La absolvirea facultăţii, când aveam deja câteva oferte de bursă pentru master, mi-am schimbat planurile şi am decis să rămân în România – aveam deja oferte de muncă în BIG4. Am considerat că este mai important să încep să câştig şi ceva experienţă profesională şi practică în viaţa economică, cu gândul că voi aduce conceptele teoretice suplimentare mai târziu. S-a şi întâmplat, după 10 ani, când am absolvit un executive MBA.”

    Şefa Patria Bank mai povesteşte că nu crede că şi-a dorit neapărat să ajungă “ceva anume”, ci mai degrabă să creeze impact acolo unde este la un moment dat – să fie „cineva” care are realizări, de care să fie mulţumită şi pentru care să primească apreciere.

    „Nu mi-am setat obiective pe termen lung foarte concrete şi pe care să le urmăresc cu încăpăţânare. De cele mai multe ori mi-am propus obiective pe termen scurt şi mediu, pe care să le realizez, care să fie tangibile şi să aibă o componentă clară de evoluţie şi progres. Iar pe măsură ce obiectivele pe termen scurt şi mediu au fost atinse, au început să se contureze şi confirme şi obiectivele pe termen lung.”

    Daniela Iliescu consideră că acum a ajuns într-un punct al carierei profesionale în care îi place ceea ce face şi este confortabilă într-o multitudine de medii profesionale sau roluri. “Şi cum am fost şi sunt în proiectul Patria Bank de foarte mulţi ani, mă bucur zi de zi să am ocazia să cunosc persoane deosebite alături de care sa ne modelăm unii alţii după valori personale şi organizaţionale care să ne permită să fim performanţi împreună şi individual.”

  • Răzvan Temeşan, istoria dramatică a celui mai puternic bancher din România de la mijlocul anilor 90

    În toamna anului 1994, când eram reporter la agenţia de presă Mediafax, am fost trimis să iau un interviu lui Răzvan Temeşan (foto), preşedintele BRCE-Banca Română de Comerţ Exterior, cea mai mare bancă din România în acele vremuri. Interviul a avut loc în sediul de atunci al băncii de pe Eugen Carada, lângă BNR.

    BRCE a fost singura bancă cu relaţii internaţionale în timpul comunismului, iar după revoluţie derula aproape 70% din exporturile şi importurile ţării.

    Îmi pare rău ca nu mai găsesc articolul de atunci, dar după 26 de ani mai ţin minte că m-a frapat Ro­lexul de la mână pe care îl purta Temeşan şi care cred că valora atunci cât două apartamente din Bucu­­reşti, când salariul mediu era în jurul a 60-80 de dolari. Temeşan a fost cel mai puternic bancher din România, şi la propriu şi la figurat pentru că avea peste 120 de kg, de la mijlocul anilor ’90 – respectiv din 1994 când a devenit preşedintele BRCE luându-i locul lui Dan Pascariu într-o schimbare controversată, titlul unei ştiri de pe Mediafax din 18 februarie 1994 (joi 17 februarie 1994 fusese schimbarea conducerii băncii) „Răzvan Temeşan: Am fost alături de Dan Pascariu din 1979 şi până ieri“-, şi până la căderea lui din primăvara lui 1997, când a fost scos de procurori din sediul băncii pentru a fi dus în arest.

    Răzvan Temeşan a murit săptămâna trecută de COVID-19, el având şi diabet.

    Nu ştiu dacă a fost cel mai bun bancher, dar toţi bancherii spun despre el, inclusiv adversarii lui, că a fost un bancher comercial adevărat şi ca să-l citez pe Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a fost un bancher cu o bună reputaţie internaţională.

    El a vrut să facă din BRCE – căreia i-a schimbat numele în Bancorex în 1995 – , una din cele mai mari bănci din regiune, într-o perioadă de deschidere a porţilor economice şi de business, după căderea comunismului. De altfel, de la prăbuşirea pro­­fesională a lui din 1997 şi până în ultimii ani a acuzat o conspiraţie politico-economică internă şi internaţională arătând cu degetul către Banca Mondială şi FMI, care au determinat căderea lui şi falimentul Bancorex în 1998/1999.

    Ironic, numele Bancorex şi celebra clădire de pe Calea Victoriei, a cărei decizie de construcţie i-a aparţinut, dăinuie şi astăzi, deşi Bancorex, ca bancă a fost radiată la mijlocul lui 1999.

    Pentru a ajunge la BRCE/Bancorex în 1994, Te­­meşan s-a înhăitat şi s-a predat la PDSR, partidul care domina România în acei ani. Statul, prin FPS, era principalul acţionar, iar puternicul ministru de in­terne din acele vremuri, Doru Ioan Tărăcilă, era mem­bru în adunarea generală a acţionarilor. Viorel Hre­benciuc, unul dintre cei mai influenţi oameni politici din anii ’90 era ca la el acasă la Bancorex. De altfel, o ştire din 5 aprilie 1997 dată de Mediafax, anun­­­­ţa că Răzvan Temeşan va deveni membru PDSR.

    El era un obişnuit al întâlnirilor de la delegaţia permanentă a PDSR din strada Atena, acolo unde se discutau deciziile politice şi economice. Con­ducerea executivă a PDSR, în frunte cu Adrian Năstase alături de premierul Nicolae Văcăroiu şi ministrul de finanţe Florin Georgescu, îl chemau frecvent pe Mugur Isărescu la partid pentru a discuta politicile monetare şi valutare ale BNR. Nu ştiu dacă Temeşan era un fan al lui Mugur Isărescu, având în vedere încercările repetate de atunci de a-l înlocui din funcţia de guvernator.

    Acum câteva săptămâni, Dan Pascariu spunea că el când a plecat de la BRCE a lăsat o bancă cu un bilanţ echilibrat şi cu un profit substanţial.

    În cei trei ani cât timp s-a aflat la conducere, Temeşan a riscat bilanţul băncii dând credite fără număr şi oricui care venea cu o pilă (dacă îmi amintesc bine şi celebrul creator de modă Cătălin Botezatu a fost implicat într-un scandal cu credite luate de la Bancorex de 20 mil. dolari). Cel mai puternic grup din România din anii 90, GCP a lui George Constantin Păunescu a luat credite de la Bancorex, expunerea ajungând la 300 mil. dolari, o sumă fabuloasă pentru acele vremuri, cât nu visa BNR să aibă rezervă valutară.

    În 2000, după falimentul Bancorex, George Con­­stantin Păunescu şi-a răscumpărat expunerea ban­­cară de la AVAB, unde au fost trimise toate cre­­ditele neperformante, platind până în 20 mil. dolari.

    Indiferent de conspiraţiile interne şi interna­ţio­nale Temeşan a condus Bancorex ca pe o feu­dă proprie, unde PDSR era ca aca­să iar capitaliştii acelor vremuri aveau uşa deschisă indiferent de businessul pe care îl fă­ceau.

    Având o bună reputaţie internaţională, alături de BRCE/Bancorex, Răzvan Temeşan a salvat practic România în iarna 1996/1997, când BNR nu mai avea nimic în rezerva valutară şi nu puteam să trecem iarna fără valută pentru resursele energetice. Istoria spune că la o întâlnire cu Emil Constantinescu, neaşteptatul preşedinte al României de la finalul lui 1996, când se discuta situaţia dramatică a ţării lăsată de PDSR, Temeşan ar fi spus că dacă primeşte mână liberă Bancorex va finanţa toate importurile de energie. Ceea ce s-a şi întâmplat.

    Dar în primăvara lui 1997, când se schimbase puterea, Temeşan a fost dat jos, fiind scos de procurori din sediul central al băncii în cătuşe. Secretarul general al băncii, Florin Ionescu, s-a dat cu noua putere înlocuindu-l pe Temeşan.

    Din cea mai mare bancă din România, în numai nici 2 ani, Bancorex s-a prăbuşit sub povara creditelor neperformante, gestiunii catastrofale a riscului, dar şi a controversatei finanţări a importurilor de energie din 1996/1997. În 1998, înainte de cădere, Bancorex avea active de 2,4 mld. dolari, reprezentând 20% din piaţă în condiţiile în care totalul activelor bancare erau de 12 mld. dolari.

    Bancorex s-a prăbuşit şi din cauza lui Temeşan, dar şi din cauza a ceea ce s-a întâmplat după plecarea lui.

    Falimentul Bancorex a costat România 2 mld. dolari, adică 10% din PIB-ul de atunci (nu cred că s-au recuperat mai mult de 200 mil. dolari din creditele neperformante care au ajuns la AVAB din cele 2 mld dolari).

    Partea bună din Bancorex a fost preluată de BCR, a doua bancă din sistem, care a devenit numărul unu, cu o cotă de piaţă de 25% şi care a fost vândută în 2005 grupului austriac Erste la o evaluare totală a băncii de 6 mld. euro.

    De la prăbuşirea lui din 1997, Temeşan nu şi-a mai revenit deloc, el fiind doar un consultant pe probleme bancare pentru cei care voiau să îşi deschidă bănci în România.

    Mai mult ca sigur că noua generaţie de bancheri nu ştie cine a fost Răzvan Temeşan, dar măcar ştiu de Bancorex, clădirea de pe Calea Victoriei care s-a construit din ordinul lui pentru a fi sediul central al „băncii mileniului trei“, cum a fost sloganul băncii de atunci.

     

  • Mai mult de jumătate din creditele acordate în aprilie 2020 sunt concentrate pe 10 judeţe

    Bucureşti, Cluj şi Timiş deţin un volum al creditelor în lei şi valută acor­date de bănci în luna aprilie 2020 de circa 141 mld. lei, însemnând o pondere de peste 51% din volumul total de credite acor­date de bancheri de circa 274 mld. lei, potrivit datelor BNR. Valoarea cre­ditelor înregistrată în aprilie 2020 este cu 6% mai ma­re faţă de aceeaşi pe­rioadă a anului trecut, chiar dacă luna aprilie a repre­zen­tat vârful perioadei stă­rii de urgenţă im­puse de autorităţi ca ur­ma­re a declanşării pandemiei de COVID-19.

    Primele 10 judeţe cu cea mai mare va­loare a creditelor acordate de bănci în aprilie 2020 au o pondere în to­talul cre­ditelor în lei şi euro de circa 72%, con­form calculelor ZF. Prima po­ziţie din top aparţine Bucureştiului, care in­clu­de şi judeţul Ilfov, cu un volum al cre­ditelor în luna aprilie 2020 de 113 mld. lei, cu 8,5% mai mult faţă de ace­eaşi perioadă din 2019, repre­zen­tând peste 41% din totalul creditelor acordate de bancheri.

    La polul opus, primele trei judeţe care se regăsesc în top 10 judeţe cu cea mai mică valoare a creditelor acordate de bănci în aprilie 2020 sunt Co­vas­na, Giurgiu şi Caraş-Severin. Cele trei ju­deţe deţin o pondere de doar 1% din totalul creditelor acordate de bănci în lei şi valută în luna aprilie a anului curent. Astfel, cea mai mică valoare a credi­te­lor a fost înregistrată în judeţul Covas­na, respectiv 949 mil. lei, cu doar 0,3% mai mult în aprilie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Ponderea creditelor acordate acestui judeţ este de 0,35% din valoarea totală a creditelor acordate de bancheri în aprilie 2020.

  • Care vor fi câştigătorii crizei de acum?

    De la un câştig mediu net de 2.583 lei (720 euro) în septembrie 2008, când a început oficial criza, IT-iştii au ajuns la 8.289 lei (1730 euro) în martie 2020, adică au avut o creştere de 321%.
    Alături de ei se află angajaţii din asigurări şi reasigurări, care au avut o creştere de 330%, respectiv de la 2.020 lei la 6.672 lei. În valoare nominală, IT-iştii au câştigat cel mai mult.

    Cine s-a reconvertit profesional spre IT în 2008 a dat lovitura.
    În septembrie 2008, cele mai mari câştiguri salariale erau la angajaţii care lucrau în industria petrolieră şi de gaze, cu 3.501 lei net, în industria siderurgică, cu 3.002 lei, şi în bănci, cu 3.052 lei.
    Zece ani de restructurare în sectorul bancar s-au văzut, salariile bancherilor majorându-se  în această perioadă cu 195%, de la 3.052 lei net la 5.938 lei.
    Cei din industria petrolului şi a gazelor, care s-au confruntat cu perioade de restructurare, au marcat o creştere salarială de numai 165%, de la 3.501 lei la 5.789 lei. În creşteri procentuale, avem un plus de 324% în activităţile de servicii administrative, de la 794 lei la 2.570 lei. Cei care lucrează în sănătate au avut o creştere salarială de 316%, de la 1.223 lei la 3.862 lei.
    Dacă ne uităm la salariul mediu pe economie, creşterea între septembrie 2008 şi martie 2020 este de 254%, de la 1.296 lei la 3.294 lei. La polul opus, cei care lucrează în hoteluri şi restaurante, deşi au avut o creştere de 217%, au fost şi au rămas cel mai prost plătiţi din economie, respectiv de la 741 lei în 2008 la 1.605 lei în martie 2020. Dacă s-ar fiscaliza şi bacşişul, câştigul real ar fi mult mai mare.
    Să vedem în următorii zece ani care vor fi câştigătorii.

  • Mai mult de 3.000 miliarde dolari: Bancherul central american, Jerome Powell, vrea eforturi suplimentare pentru repornirea economiei SUA

    Jerome Powell, preşedintele FED (n.r: banca centrală americană), a spus miercuri că economia are nevoie de „măsuri suplimentare” din partea băncii centrale, cât şi de un răspuns fiscal puternic, pentru a limita impactul pe termen lung al crizei, potrivit FT.

    Powell a avertizat că „recesiunile mai lungi şi mai adânci” pot lăsa „efecte de durată asupra capacităţii de producţie a economiei” – iar SUA riscă „o perioadă extinsă de productivitate redusă şi de stagnare a veniturilor”.

    Remarcile bancherului central au venit astăzi în cadrul unui discurs adresat la Peterson Institute for International Economics din Washington.

    „Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni aceste rezultate posibile, iar asta ar putea însemna măsuri suplimentare. La FED, vom continua să utilizăm instrumentele noastre la maximum până când se termină criza, iar revenirea economică se stabilizează”, a spus Powell.

    El a dat de înţeles că atât Casa Albă, cât şi Congresul, ar trebui să ia în considerare noi stimuli fiscali, pe lângă programele de 3.000 miliarde dolari demarate de la începutul crizei.

    „O nouă serie de măsuri fiscale ar putea fi costisitoare, dar merită dacă ne ajută să evităm efectele economice negative pe termen lung şi dacă ne lasă cu o revenire economică puternică”, a spus el.

  • Şeful celei mai mari bănci din lume a fost operat de urgenţă din cauza unor probleme cardiace

    Jamie Dimon, 63 ani, şeful celei mai mari bănci din SUA, a fost operat de urgenţă la inimă din cauza unei „disecţii aortice acute”, şi acum se recuperează, potrivit FT.

    Temporar, banca va fi condusă de Daniel Pinto şi Gordon Smith, co-vicepreşedinţi ai băncii, până când Jamie Dimon se recuperează după o afecţiune descrisă drept Colegiul Cardiologilor din SUA drept „una dintre cele mai letale afecţiuni cardiovasculare”.

    „Vestea bună este că afecţiunea a fost descoperită devreme, iar operaţia a fost un succes. El este treaz, alert şi se recuperează bine”, au transmis Pinto şi Smith într-o notă către colegi, acţionari şi clienţi.

    Jamie Dimon, un nefumător care a inclus sportul în viaţa lui, a resimţit dureri în piept joi dimineaţă şi a mers la un spital din New York.

    JPMorgan nu a transmis cât timp Dimon va lipsi de la birou. Cercetările Colegiului Cardiologilor arată că mai mult de 80% dintre pacienţi trăiesc cel puţin 5 ani după o astfel de intervenţie.

    Jamie Dimon este singurul CEO de pe Wall Street care şi-a condus banca prin criza financiară din 2007-2008 şi a rămas la cârma instituţiei.

    În timpul mandatului său de 15 ani deja, JPMorgan a devenit cel mai mare jucător bancar în era de după criza financiară, ceea ce a culminat cu profiturile record înregistrate de la an la an.