BusinessMagazin

Tag: Bancheri

  • Cum sunt văzute IMM-urile din România de către bănci şi care sunt şansele lor la finanţare

    Băncile nu pot să fie reţinute în a finanţa companiile mici şi mijlocii, nu pot să ignore acest segment care este „coloana vertebrală“ a unei economii, însă este o mare responsabilitate pentru instituţiile de credit să aleagă creditul potrivit pentru astfel de firme, spune Bogdan Boteanu, director general adjunct al ING Bank, head of mid-corporate banking, în cadrul unui interviu acordat revistei Business MAGAZIN şi Ziarului Financiar.
    Bogdan Boteanu dă asigurări că ING Bank merge pe calea prudenţei şi pune un accent mai mare pe calitatea creditelor şi mai puţin pe cantitate, recunoscând că volatilitatea este destul de mare pe segmentul midcorporate. „Volatilitatea este destul de mare în segmentul IMM-urilor. Dar, din ce observăm noi, cel puţin la nivel declarativ, tot mai multe bănci sunt interesate sau se arată foarte active în zona aceasta. Sunt bănci care au tradiţie în segmentul acesta. Eu cred că nu poate fi ignorat segmentul IMM, nu ai cum să fii reţinut în a finanţa şi a susţine segmentul acesta în contextul în care jumătate din valoarea adăugată în economie este adusă de IMM-uri”, explică Boteanu. În plus, argumentează el, IMM-urile angajează două treimi din forţa de muncă din piaţa aceasta. „Nu ai cum, dacă vrei să fii o bancă universală în România, să ignori IMM-urile. Fiecare bancă a ales, probabil, un model propriu de a aborda finanţarea IMM-urilor. Eu cred că şi cei care sunt mai timizi în perioada următoare vor schimba cumva tonul, pentru că România are totuşi un  potenţial important, care de aici vine“, a declarat Bogdan Boteanu.
    Activitatea ING pe piaţa locală este structurată pe trei piloni: corporate (wholesale) – care în-seamnă  companii foarte mari sau multinaţionale, mid-corporate banking – care include IMM-urile şi partea de retail / persoane fizice, iar pe segmentul mid-corporate Banking, care există de 15 ani în România, ING a crescut doar organic.
    „În tot universul ING unde avem activitate pe zona de mid-corporate banking, România este singura ţară unde am crescut exclusiv organic. În toate celelalte ţări, unde am intrat în piaţa de IMM-uri, am avut achiziţii, fie de portofolii, fie de bănci. În România am crescut organic şi pe nişte principii foarte sănătoase.“
    Bogdan Boteanu susţine că ING a revoluţionat piaţa când a intrat pe segmentul de mid-corporate banking – cel puţin pe partea de IMM – pentru că banca a plecat de la analiza comportamentului clienţilor şi de la nevoile lor concrete.
    „Noi nu am segmentat neapărat piaţa aceasta prin metodele clasice, respectiv pornind de la dimensiunea afacerii şi industria din care fac parte aceste companii. Sigur, şi acestea sunt criterii importante, dar noi ne-am uitat mai ales la comportament şi la nevoia clienţilor IMM. Criteriile financiare sunt importante, dar la fel de importante sunt şi cele de comportament, mai ales în zona companiilor mici. Noi am fost primii în această piaţă care au creat pachetele de produse pentru IMM, pachete care acum sunt standard în piaţă. Nu mai poţi să lucrezi cu IMM-urile fără pachete de produse, acestea însemnând că plăteşti un abonament, practic ai, ca IMM, un cost fix“.
    ING are aproximativ 15.000 de clienţi IMM şi mid-corporate, respectiv companii cu cifra de afaceri cuprinsă între 2 milioane de lei şi 500 de milioane de lei. Activele băncii pe acest segment au depăşit anul trecut 1 miliard de euro, iar 2018 a fost primul an în care banca a depăşit 500 de milioane de euro credite noi pentru astfel de firme. În general, activele au crescut cam cu peste 20% pe an, în medie, în ultimii cinci ani.
    „Legat de filosofia de business, preferăm prudenţa. Poate ritmul este mai încet decât ne-am dori uneori, dar este bine să facem lucrurile bine de la bun început. Nu ne alegem ţintele având un demers cantitativ – să dăm cât mai mult ca să creştem, ci este mai importantă calitatea. Abia atunci parteneriatul acesta dă roade. Ne interesează mai mult calitatea creditelor (activelor) şi mai puţin cantitatea. Pentru noi acest lucru este foarte important. De aceea şi urmărim foarte atent rata de default, cum a evoluat ea în timp.“
    În portofoliul ING rata de default a fost destul de stabilă, iar în perioada de criză economică, cu toate că a crescut, la ING a fost mereu mult sub nivelul din piaţa bancară, după cum spune Boteanu. „Acum rata creditelor neperformante este în jur de 4-4,5% în segmentul acesta, în timp ce pe piaţă este undeva la 12%, şi asta după ce s-au făcut destul de multe «curăţări» de portofoliu în piaţă. Stăm foarte bine la capitolul acesta.“

    Ce tipuri de afaceri sunt oportune pentru finanţare?
    ING finanţează mai mult IMM-urile din industrie, comerţ şi agricultură, iar obiectivul băncii este să nu fie expusă excesiv pe o anumită industrie, ci să aibă un portofoliu echilibrat, potrivit lui Bogdan Boteanu. „Noi finanţăm majoritatea industriilor. Am accelerat pe industriile care au crescut mai mult, care au contribuit la formarea PIB. Finanţăm foarte mult pe zona de comerţ, industrie şi agricultură – acestea sunt sectoarele care au avut cea mai mare creştere pe zona de finanţare. Industria, agricultura, comerţul, serviciile – acestea sunt „pe plus“, fiind sectoarele care s-au dezvoltat accelerat. Dar noi, în general, nu excludem industrii. Obiectivul nostru este să balansăm. Nu vrei să fii expus doar la o industrie sau la alta.“
    În ceea ce priveşte sectorul IT, cu toate că este industria care a crescut cel mai mult, „nu prea are nevoie de finanţare bancară”, având în vedere că firmele din acest sector au lichidităţi şi au alt model de business. „Companiile din IT au cash. S-au dezvoltat fantastic, dar ele nu prea au nevoie de finanţare. Ele au alte nevoi. Sunt companii care investesc în tehnologie şi care poate au nevoie de finanţare, dar în rest sunt «cash rich». Au un alt model de business, deci acolo nu există o oportunitate atât de mare pentru finanţarea bancară.”
    De asemenea, precizează Bogdan Boteanu, foarte importantă în procesul de finanţare este viziunea antreprenorului şi cum poate să susţină acesta un plan de afaceri, care trebuie să fie ancorat în realităţile economice.
    „Nu este vorba neapărat că sunt companii bune sau mai puţin bune în anumite domenii; sunt companii mai bine sau mai puţin bine conduse, cu oportunităţi mai multe sau mai puţine. Noi contribuim cu sfaturi. Iar ceea ce este important pentru noi, chiar dacă nu finanţăm în final o companie, este să spunem clientului: «Nu te-am finanţat pentru că…»”, explică directorul general adjunct al ING Bank. Pentru ING contează mult existenţa unui plan de afaceri. „Până la urmă nu contează neapărat de unde pleacă, ci contează ideea de business. Dacă stai de vorbă cu un antreprenor care este hotărât să facă un proiect şi are un business plan bine construit sau pe care îl facem împreună şi ajungem într-un punct în care suntem multumiţi, acela este un proiect finanţabil. În ce condiţii, depinde apoi de context, ce garanţii are, ce nu are, cum se poate face – de aici începe discuţia. Dar ca să ai o primă decizie, pentru a avea un parteneriat care poate fi susţinut, totul pleacă de la business plan şi de cât de ancorat este în realităţile economice. Nu contează doar ideea, aplombul şi optimismul.”
    Unele studii de piaţă din ultima perioadă arată că, deşi accesul la finanţare este o problemă pentru antreprenori, nu aceasta este cea mai importantă. „Calitatea mediului de afaceri, stabilitatea cadrului legislativ, accesul la resursa umană – acestea par a fi probleme mai importante. După aceea vine într-adevăr şi accesul la finanţare, dar aici este un soi de ping-pong, pentru că băncile şi segmentul IMM nu au ajuns încă într-o zonă de mijloc unde să fim toţi confortabili.”
    Băncile au resurse financiare pentru finanţarea IMM-urilor şi există şi cerere de finanţare a unor proiecte, dar persistă tatonările. „Băncile au deschidere, vor să dea credite. Avem resurse de investit – sistemul bancar este profitabil, sănătos. Iar cerere există, fiind multe proiecte. Aici trebuie cumva gândit parteneriatul acesta din ambele direcţii: adică IMM-urile trebuie să aibă un business plan solid în spate, care să fie ancorat în realităţile economice. Este un efort şi din partea băncilor, şi din partea comunităţii IMM să ajungem undeva într-o zonă comună de înţelegere a priorităţilor în business, a ceea ce este important pentru a putea finanţa acel business. Şi aici probabil că mai există încă tatonări. De aceea şi opinia că băncile strâmbă din nas, că nu finanţează suficient. Într-adevăr, după criză şi după lecţiile pe care le-am primit atunci, băncile sunt mai atente şi suflă uneori şi în iaurt – sunt mult mai prudente.“
    În ceea ce priveşte moneda preferată pentru creditare la ING în cazul companiilor mici şi mijlocii, creditele în lei sunt majoritare, cu o pondere de peste 70%, pe segmentul mid-corporate, iar în zona de companii mici creditele sunt aproape exclusiv în lei. „Riscul valutar poate sau nu poate să fie acoperit de toate companiile. Analizăm continuu acest aspect. Exportatorii, de exemplu, care au departamente financiare care urmăresc evoluţia cursului, nu prezintă un risc, pentru că pot gestiona, au şi un hedging natural din faptul că încasează valută. În general, dacă nu ai încasări în valută, există acest risc valutar, care este inutil, nu ai de ce să ţi-l asumi, mai ales că dobânzile la lei au scăzut faţă de ceea ce a fost înainte. Acum a început să apară iar diferenţialul de dobândă de când s-a reluat creşterea inflaţiei, dar totuşi dobânzile la creditele în lei sunt la un plafon decent.”
    În zona de clienţi foarte mici, explică Boteanu, pentru a nu induce riscul valutar banca nu încurajează astfel de finanţări în euro, axându-se aproape exclusiv pe finanţări în lei. „Nu e opţiunea clientului pentru o dobândă mai mare sau mai mică, aşa ceva nu există. Ne uităm la modelul de business şi la hedging (modul în care este acoperit riscul valutar). Dacă este vorba despre un IMM şi nu are exporturi, trebuie să vedem cum poate să gestioneze riscul valutar. Dacă nu considerăm că trebuie să şi-l asume, îi oferim doar finanţarea în lei.”
    Referindu-se la nivelul dobânzilor, Bogdan Boteanu susţine că nu există un standard unic în piaţă, ci depinde de apetitul de risc al fiecărei bănci, marja adăugată la dobânda de referinţă fiind corelată cu profilul de risc al companiei creditate. „În afară de dobânda de referinţă, care este setată de piaţă, marja pe care o aplicăm noi la credite depinde de profilul de risc al fiecărei companii. Deci nu avem preţuri standard, pentru o anumită sumă, ci depinde foarte mult de proiect. Sunt credite unde profilul de risc este foarte bun, deci este foarte scăzut şi atunci marjele sunt mai mici, dar sunt şi credite mai riscante unde suntem la limita de a face tranziţia către equity financing. În acele cazuri, marjele sunt mai mari, pentru că proiectele sunt mai riscante.”
    Pe măsură ce banca se digitalizează şi îşi eficientizează atât sistemele, cât şi modul în care este prezentată clienţilor oferta, atât timp cât costurile scad, şi ofertele către clienţi vor fi adaptate în consecinţă şi preţurile, la final, vor fi mai scăzute, a explicat directorul adjunct al ING Bank. „Depinde şi de competiţie, depinde foarte mult în ce fază a ciclului economic eşti, dacă este o piaţă mai competitivă sau mai puţin competitivă, cine mai are apetit de risc. Nu poţi să spui care este preţul pieţei la IMM, la companiile mici. Pentru că depinde de IMM: ceea ce consideri să nu fie pe apetitul meu de risc pentru altă bancă poate să fie OK. Şi atunci am ajuns ca marjele aici să fie mai mari. Noi folosim întotdeauna ceea ce denumim risk-based pricing, adică preţul vine în funcţie de risc – şi sunt nişte limite. Eu nu vreau să cobor sub o anumită limită de risc şi atunci nu se poate pune problema să dau credite indiferent de marjă. Sunt alţi bancheri care poate sunt mai toleranţi cu profilul de risc, dar atunci preţul este mai mare – poţi să ai marje mai mari într-un segment de risc foarte crescut.”

    Reticenţă la creditele de investiţii. Vine recesiunea?
    La creditele de investiţii există o reticenţă, fiind posibil să vedem o recesiune, nu neapărat o criză economică, în opinia lui Bogdan Boteanu.
    „Cu siguranţă trebuie să ne pregătim pentru o fază normală a ciclului economic; nu neapărat o criză, dar o recesiune după mai mulţi ani de creştere apare întotdeauna, este evoluţia firească a oricărei economii. Şi atunci trebuie să fim pregătiţi şi noi, şi antreprenorii.” Boteanu spune că există mai mulţi factori care trebuie luaţi în calcul atunci când vorbim despre contextul unei recesiuni, dar, într-adevăr, observă el, există o reticenţă a companiilor privind finanţările prin credite pentru investiţii, care pot fi considerate un barometru în acest sens. „Lumea este destul de reticentă să se arunce acum în finanţarea unor proiecte de investiţii ca să dezvolte businessurile. Nu ştiu neapărat dacă asta anunţă o recesiune, dar nu este un semn bun.“
    Boteanu a arătat că cererea de credite pe termen lung, de investiţii în general, se leagă foarte mult de ciclul economic şi de încrederea în economie, pentru că foarte mulţi antreprenori apelează la astfel de credite în momentul în care consideră că este momentul oportun, că au o piaţă de desfacere, că sunt într-un moment bun sau, în orice caz, cel puţin pentru firma respectivă, există un context prielnic. „Atunci aceste tipuri de împrumuturi arată încredere în economie. În ultima vreme nu am văzut o explozie în zona aceasta de cerere de credite pentru investiţii, sunt mai mult credite pentru retehnologizare.“
    Proporţia creditelor de investiţii la ING este de aproximativ 30% din total portofoliu, restul creditelor fiind de capital de lucru sau pe termen scurt, în general. „Aceasta este ponderea sectorului mid-corporate în general, în piaţa creditului pentru companii.”

    Un credit de investiţii pe 25 de ani este „riscant şi iresponsabil”. Majoritatea creditelor ING pentru IMM-uri sunt pe 5-6 ani
    Majoritatea creditelor acordate de ING pe segmentul mid-corporate sunt pe 5-6 ani, dar există şi credite de peste 10 ani. „Ne uităm la tipul de finanţare. Nu avem neapărat o limită, nu fixăm 2-3-5-7-10 ani, ci ne uităm la proiect şi, în funcţie de cât de viabil este proiectul, atunci propunem finanţarea. Majoritatea creditelor mid-corporate la noi în portofoliu sunt în jur de 5-6 ani – durata creditelor pe termen lung, dar avem şi credite peste 10 ani în anumite situaţii.“
    În ceea ce priveşte acordarea unui credit de investiţii pe 25 de ani, directorul adjunct al ING Bank susţine că este este „un pic iresponsabil“.
    „Adică nu ştim peste 3-5 ani ce o să se întâmple. Cum pot să ştiu ce va fi peste 25 de ani? Este foarte complicat, pentru că dacă antreprenorul îţi arată un business plan că are nevoie de o finanţare pe 25 de ani, îţi arată că proiectul se replăteşte în 25 de ani. Este riscant şi ar fi iresponsabil din partea noastră, ca bancă, să dăm apă la moară susţinând un astfel de proiect, pentru că nu poate fi deloc ancorat în nişte realităţi.
    Existenţa unui mix de soluţii de finanţare este necesară, pentru că anumite proiecte pot fi bune, doar că nu se pot finanţa exclusiv printr-un credit bancar şi poate fi nevoie, de pildă, de un partener de equity (capital).
    „Sunt nişte riscuri care se iau într-un alt fel de către un partener de equity pe 25 de ani. Avem modele din străinătate care funcţionează şi există piaţa de capital la care companiile au acces. Piaţa de capital are şi un rol de transparenţă şi reprezintă un pas spre instituţionalizare. Dacă problema pentru care nu poate fi acordat un credit este doar perioada şi este un proiect care pare interesant (intră doar motivul că rambursarea va fi foarte lungă), atunci, într-adevăr, am orienta firmele spre equity, spre capital. Dacă nu e neapărat în discuţie durata, s-ar putea ca profilul de risc al companiei să ne ridice nişte semne de întrebare şi planul de afaceri să nu fie suficient de solid. Fiecare problemă are rezolvarea ei şi, atunci, poate pleca de la noi cu un sfat.”

    Ce probleme au IMM-urile? De ce nu sunt creditate de către bănci?
    Capitalizarea este cea mai mare problemă a IMM-urilor care apelează la un credit, firmele fiind slab capitalizate, în opinia lui Bogdan Boteanu.
    „Capitalizarea, din păcate, este o problemă pe care o tot vedem – aceste companii sunt cronic decapitalizate. Cauze? În unele cazuri sunt şi acţionarii care scot dividende, în loc să susţină compania. Există această situaţie, dar nu e neapărat principala. E un aspect care s-ar putea corecta în clipa în care un antreprenor ar dori să ia un credit. Sunt companii care din cauza blocajului financiar, din cauza proiectelor foarte ambiţioase pe care le au, investesc foarte mult din resurse proprii, credit furnizor şi alte resurse. Tot ce pot să strângă ca lichiditate investesc, şi atunci, la final, devin decapitalizate şi din acest motiv au nevoie de un parteneriat şi de finanţări. În clipa în care se păstrează capital în firmă, este construită o rezervă. Dacă acesta a fost motivul iniţial de respingere, automat clienţii se întorc, moment în care sunt eligibili pentru finanţare. Ce facem noi este, până la urmă, un serviciu de consultanţă. Noi aşa le prezentăm situaţia: «Aşa ar trebui să arate o companie finanţabilă».”  Zona de capital de lucru este foarte importantă când vorbim de finanţare pentru că există blocaje în sistem care fac firmele să nu mai poată plăti facturile de pe o zi pe alta uneori – şi au nevoie de bani.
    Boteanu a amintit că în ultima perioadă s-a observat şi o scădere la valoarea totală a depozitelor bancare pe segmentul mid-corporate, ceea ce înseamnă că tot mai multe companii se autofinanţează prin credit furnizor. „Probabil că este vorba de aşteptări – există o nemulţumire în general în comunitatea de business. Cum spuneam, schimbările legislative, partea fiscală foarte anevoioasă pentru IMM-uri. Inclusiv zona de taxare, pe start-up-uri, probabil că ar trebui revizuită, ca să existe nişte stimulente. Este foarte greu să te mai apuci de afaceri. Şi atunci, probabil că este mai greu să intri într-un parteneriat pe termen lung cu o bancă şi încă de la început preferi să te autofinanţezi. Acesta pare deocamdată un trend, noi asta vedem acum.”
    O altă problemă este că IMM-urile nu au acces la date. „Dacă s-ar putea simplifica accesul la informaţii statistice pentru IMM, pentru a putea face comparaţii mai uşor în industriile lor, ar fi extrem de benefic. IMM-urile nu prea au acces la astfel de date, noi avem. Îţi trebuie un exerciţiu de cercetare ca să faci asta.”
    Tot la capitolul probleme – apropo de cum s-a schimbat antreprenoriatul în ultimii ani – este reticenţa în instituţionalizarea afacerilor. „Sunt companii mici care încep cu pasiune o afacere de familie, au succes, merg foarte bine, totul este în regulă – cu sau fără ajutor din afară – dar ajung la un punct în care proprietarul-antreprenor care a iniţiat afacerea respectivă realizează că nu mai poate să ţină singur toate pârghiile în mână. Trebuie să dai drumul pârghiilor la un moment dat, trebuie să îţi iei un manager de resurse umane, un director contabil, un om de vânzări. Aceasta este o consecinţă a faptului că la un moment dat realizezi că nu mai reuşeşti să ţii totul în mână şi afacerea începe să scârţâie pe aici, pe acolo. Şi aici este important rolul băncii sau al partenerului. Trebuie să înţeleagă toţi antreprenorii că la un moment dat este nevoie de o echipă, să delege. Lucrurile de genul acesta se învaţă încet-încet. Avem destule experienţe pozitive pe care le-am avut cu clienţi care acum 15 ani erau la început – azi toţi au directori financiari.”
    La categoria probleme pentru IMM-uri se regăseşte şi partea de legislaţie fiscală şi, în general, tot ce înseamnă stabilitate în piaţă. „Cadrul legislativ, măcar în zona de taxare şi fiscalitate, dacă se poate simplifica foarte mult pentru IMM-uri, ar fi un avantaj enorm. Contabilii care lucrează acum în IMM-uri – este un paradox – lucrează mai mult pentru stat, nu pentru antreprenorul care l-a angajat. Pentru că «menirea» lor este să calculeze ce taxe se plătesc la stat, în loc să vină cu informaţii cu valoare adăugată pentru companie. Contabilii trebuie să se asigure că antreprenorul respectiv şi-a plătit taxele cum trebuie. Pe când un contabil-şef sau un director financiar trebuie să ofere informaţii calitative pentru antreprenor, indicatori care pot ajuta dezvoltarea businessului.”
    Ca număr de IMM-uri, România este pe la jumătatea clasamentului european. „Avem 30 de IMM-uri la mia de locuitori şi media europeană este pe la 60. Este foarte mare potenţialul de dezvoltare. Şi, în plus, avem un spor negativ – se închid mai multe companii de la criză până acum decât se deschid.”
    Pe de altă parte, toată piaţa de credite este mică în România, de sub 60 de miliarde de euro, din care doar 40% sunt finanţări pe zona de companii, iar din acest procent jumătate ar fi în zona de IMM-uri. „Deci piaţa ar putea să crească. De aceea o creştere de 4-5% nu înseamnă mare lucru.”
    Antreprenoriatul autohton a evoluat în ultimii ani, s-a maturizat, dar sunt şi multe trăsături care s-au menţinut, după cum spune directorul adjunct al ING Bank. „Practic, dacă te uiţi la antreprenorul român observi că în continuare se bazează tot pe curaj, tot pe rezilienţă, pe puterea de a merge mai departe. Încrederea asta oarbă în ceea ce face şi pasiunea pe care o are pentru businessul pe care l-a dezvoltat sunt lucrurile care rămân neschimbate. Probabil, la cât de anevoios este mediul de afaceri în care evoluează, fără această determinare nici nu ar putea supravieţui. Acestea sunt aspectele care s-au menţinut sau chiar s-au dezvoltat într-un sens pozitiv. Dar, cu siguranţă, se observă o maturizare a pieţei şi există businessuri care au crescut şi s-au extins diferit, pentru că şi abordarea s-a schimbat. Pe vremuri, preţul era singurul criteriu, cantitatea era importantă. Acum, intrând în era digitală, toată lumea are altfel de aşteptări: să fie instantaneu, transparent, predictibil. Iar lucrurile acestea se transferă cumva şi în comportamentul clienţilor companii, mai ales la antreprenori locali.”
    România nu a beneficiat de o moştenire pe care poate alţii au avut-o: afaceri de familie, experienţă, capital, know-how, management. „La noi parcă totul s-a întâmplat invers – a început totul de sus în jos, cu privatizările acelea mari, cu «de toate», în loc să fie acumulări mici de capital care să crească gradual. Antreprenorii români s-au dezvoltat în perioada aceasta făcând şi învăţând. Aici vezi cu adevărat viziunea, agilitatea, adaptarea. Aici vezi cât de multă rezilienţă au la toate schimbările care s-au întâmplat, pentru că, practic, îi iau multe prin surprindere, începând cu cadrul legislativ, care nu este deloc prielnic. Este foarte important ca în segmentul acesta măcar să plecăm de aici: un cadru fiscal cât mai simplu şi pe înţelesul tuturor; nişte date statistice sectoriale care să fie adaptate şi simplificate pe înţelesul antreprenorilor; accesul la aceste informaţii, la date şi analize comparative – pentru care astăzi trebuie să plăteşti un consultant să ţi le facă, sau, dacă ai norocul, să ai de la bancă un relationship manager care să poată să te ajute. Ar trebui cumva democratizat accesul la instrumente de genul acesta. Acesta ar fi un punct de plecare.”
    Bancherul de la ING a amintit că statisticile sunt destul de dure, durata de viaţă medie a unei companii în România fiind acum de 10 ani, în timp ce în Polonia este de 19-20 de ani. „Educaţia antreprenorială e foarte utilă şi ar trebui începută chiar de pe băncile şcolii. Dar până la urmă antreprenoriatul cel mai mult se învaţă practic. Avem nevoie de profesionişti în acest segment. Deocamdată, instinctul pare cel mai important atribut. Sunt mai ales antreprenorii tineri cu foarte mult optimism, energie, dorinţă, dar de multe ori lipsesc cunoştinţele – o ancorare la realităţile economiei, un business plan bine făcut, o viziune de la care să pleci. Deci pe partea aceasta este loc de îmbunătăţire, avem nevoie într-adevăr de cât mai mulţi profesionişti pe segmentul acesta şi de educaţie financiară. Iar aici şi noi, băncile, avem un rol de jucat şi o responsabilitate.”

    Digitalizarea influenţează toată societatea, nu ai cum să scapi de ea. Nu este o opţiune, ci o necesitate
    ING Bank a lansat în prima parte a anului trecut o platformă digitalizată pentru companiile mici şi mijlocii – ING Business, despre care directorul adjunct al băncii spune că este mai mult decât o soluţie de internet banking pentru companii, este o platformă de interacţiune omnichannel.
    „Digitalizarea influenţează toată societatea, nu ai cum să scapi de ea. O mare parte din viaţa noastră se întâmplă acum pe mobil, pe dispozitive inteligente. Automat, vrei ca şi bankingul – personal şi pentru companie – să se întâmple tot aşa: instant, rapid, cu maximă transparenţă, în siguranţă. Se schimbă cumva şi aşteptările clienţilor noştri şi comportamentele lor. Clienţii apreciază mult mai mult calitatea, nu neapărat să zicem cantitatea când este vorba de un credit sau un produs de care au nevoie. Condiţiile iniţiale, care întotdeauna sunt importante, nu mai sunt singurele care contează sau sunt definitorii. Este un mix. Digitalizarea nu este o opţiune, este o necesitate.”
    După primul an de la lansarea ING Business, 30% dintre utilizatori folosesc aplicaţia nativă de pe mobil, a spus Boteanu. „Poate de la companii nu te-ai aştepta la un astfel de comportament. Fiind o aplicaţie omnichannel, poţi să lucrezi în ING Business de pe orice dispozitiv. Înţelegem foarte clar că aceasta este direcţia în care trebuie să mergem mai departe. Astăzi toată lumea are o platformă de internet banking, dar noi o promovăm ca pe o platformă digitală de interacţiune cu clienţii băncii dincolo de partea procesare de plăţi. Este practic un canal de comunicare cu clienţii băncii, iar această caracteristică a venit tot în ideea de a ne adapta la nevoile clienţilor. Vorbind despre zona de avea servicii instant, ne-am propus pur şi simplu să câştigăm timp pentru clienţii nostri. Produsele, serviciile, toate celelalte pot veni de la oricine; dar «timp» încă nu a oferit nimeni. Timpul este resursa cel mai greu de obţinut. Noi din noiembrie anul trecut avem toată reţeaua de sucursale digitalizată – nu mai avem ghişee pentru partea operaţionala şi nici casieri. Dar prezenţa fizică a rămas aceeaşi.”
    ING Bank a trecut şi la acordarea creditelor „instant, aproape de loc”, cu o singură vizită la bancă, urmând ca de anul viitor IMM-urile să poată accesa creditele direct în platforma ING Business.
    „Pentru cele mai mici sume – 350.000 lei – creditul se poate acorda în timp scurt. Nu am dus deocamdată acordarea creditului direct din platformă. Dar în viitor poate un client va putea accesa creditul în ING Business – această opţiune este în lucru. Probabil la anul vor putea fi accesate credite direct din platforma ING Business. Acum se întâmplă instant, doar că necesită o vizită la bancă.” În contextul digitalizării, accentul pe experienţa clientului va face diferenţa probabil în piaţă între bănci, iar factorul uman, cel puţin în acest segment, este încă cel mai important, fiind vorba despre un mix, care va da câştigătorii la final, crede Bogdan Boteanu.
    „Poate suna puţin paradoxal: cu cât vorbim mai mult de digitalizare şi de uniformizare, cu atât intrăm într-un mod în care vom vedea din ce în ce mai mult bankingul ca pe o marfă, pentru că se vor alinia foarte multe lucruri, cel puţin pentru băncile care operează în aceeaşi «ligă». Oferta de produse sau de servicii de la bănci va fi apropiată din punct de vedere calitativ; cantitativ, depinde de fiecare cum vrea să o judece. Transparenţa pe care o permite digitalizarea va permite cumva să se alinieze condiţiile de ofertare în piaţă şi diferenţa va fi din ce în ce mai mult făcută, dacă nu se face deja, de către factorul uman. Acesta ar fi paradoxul: diferenţierea o vei face tot mai mult pe factorul uman – relationship managerul şi consultanţa pe care o primeşti de la o bancă pentru a-ţi conduce afacerea. Mediul este deja plin de provocări, dar stimulativ. Nu mai vorbim aici de concurenţă doar în domeniul bancar, pentru că în această zonă încep să apară tot mai mult oferte şi de la jucătorii nonbancari. Se văd tot mai mulţi şi tot mai activi în zona de retail, dar mai este doar un pas până ajung şi în zona companiilor. Însă este foarte stimulativă această competiţie.” 

  • Românul de 29 de ani care a trăit toată viaţa în SUA, dar vorbeşte perfect româneşte şi visează să predea la şcoala din satul în care a copilărit

    Tim Marian, senior portfolio manager la o bancă din Statele Unite, ajunge la birou în fiecare zi la 8:00 – 8:30, iar primul lucru pe care îl face este să revizuiască evoluţiile de pe pieţele bursiere asiatice şi să citească noutăţile care apar pe pieţele financiare. Apoi, se uită timp de 35 – 40 de minute la pieţele futures şi derivate pentru a înţelege cum va fi tonul zilei, timp în care Bloomberg sau CNBC sunt pe fundal la televizorul din birou.
    „Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, povesteşte el.
    După ce se pune la punct cu noutăţile, întocmeşte o listă cu toate activităţile care sunt de făcut în acea zi, de la răspuns la e-mailuri (clienţi, clienţi potenţiali, memo-uri interne etc.), la pregătirea pentru conferinţe telefonice şi revizuirea portofoliilor. 
    „Petrec următoarele 3-4 ore ale zilei pentru a completa sarcinile din acea listă, pentru a urmări pieţele, pentru a face orice modificări care sunt necesare portofoliilor etc. Apoi, în mod normal, iau masa cu un client sau un potenţial client (sau mă întorc acasă pentru a lua prânzul cu familia mea dacă pot). După ce mă întorc la birou, în mod normal mă întâlnesc cu clienţi potenţiali sau recomandaţi din reţeaua mea, oameni care ar dori să discute despre planificarea financiară/ gestionarea portofoliului şi văd cum îi putem ajuta.”
    Spune că face un efort să fie acasă cel târziu la 16:00-17:00, iar noaptea petrece aproximativ o oră studiind, având în vedere că este pe cale să obţină un CFA (Chartered Financial Analyst), una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează.


    „Eu nu am avut o diplomă în Finanţe”
    Tim Marian a trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că atunci când avea mai puţin de un an – în 1991 – familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi s-au mutat în Queens, New York. Astfel, din 1992 până în 2011 el locuit în New York împreună cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.
    „De fapt, eu nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţi, şi, dintre toate materiile, voiam să predau matematică. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”.
    Astfel, petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţia lui, şi-a dat seama că studierea matematicii ar fi presupus un efort prea mare, aşa că a făcut trecerea de la matematică la studierea englezei/ literaturii.
    „Era mai uşor, mai puţină muncă şi deja citisem majoritatea cărţilor care se cereau. Pentru un profesor salariul este acelaşi indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile mele către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil mai ales în plină criză financiară şi, printr-o coincidenţă, tatăl unui prieten mi-a zis (ţinând cont de istoricul meu cu matematica) să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”.
    La acel moment, nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii câştigă din diferenţa de curs valutar), iar după câteva zile de cercetare şi practică pe un cont de tranzacţionare demo şi-a dat seama că îşi doreşte să lucreze în domeniul financiar. Între timp, a obţinut diploma de absolvire la Queens College în New York.


    A fost escortat de agenţii de pază când a vrut să se angajeze
    După ce a terminat studiile, şi-a făcut CV-ul şi şi-a dat seama că nu are nicio şansă să fie chemat la un interviu dacă aplica pe portalul de HR al vreunei firme, având în vedere că nu avea studii în domeniu.
    „Aşa că m-am îmbrăcat la costum şi am căutat adresele celor mai mari bănci de investiţii şi firme din New York. M-am dus pe Wall Street şi Park Avenue şi am început să bat la uşi. M-am gândit că, dacă am noroc, va vorbi cineva cu mine câteva minute. Nicio şansă, m-am dus la patru dintre cele mai mari firme şi trei dintre ele nici nu au vrut să vorbească cu mine. La ultima la care m-am dus, au pus să fiu escortat afară de către cei de la securitate.”
    Apoi, s-a dus către firmele mai mici din domeniu, iar scenariul s-a repetat. Se simţea descurajat şi şi-a dat seama că New Yorkul e prea scump pentru el, aşa că a vorbit cu fratele său, care l-a încurajat să se mute în Atlanta – unde locuia la acea vreme – având în vedere că acesta plănuia să se mute înapoi în România.
    „La scurt timp după ce ne-am hotărât să ne mutăm în Atlanta, fratele meu s-a mutat înapoi în România. Odată rămaşi singuri în Atlanta, nu cunoşteam pe nimeni, aveam puţini bani şi eu eram foarte dezamăgit. Am făcut singurul lucru pe care îl puteam face: mi-am luat CV-ul, m-am îmbrăcat la costum şi m-am dus să bat la uşile aceloraşi firme, dar în Atlanta. Scenariul a început la fel, respingeri, mulţi oameni chiar au râs de mine. Eu am simţit că aceasta este chemarea mea, dar nu aveam idee în ce mă băgam.” Aşa a ajuns la sediul Merrill Lynch din Atlanta, unde a cerut să vorbească cu persoana aflată la conducere.
    „Pentru prima dată, cineva era dispus să îmi ofere cinci minute. Cinci minute s-au transformat în 15, apoi în 30 şi aşa mai departe. Cunoştinţele pe care le acumulasem şi studiul individual au dat rezultate, dar am plecat cu impresia că nu aveam nicio şansă să obţin jobul respectiv.”
    Prin urmare, şi-a sunat soţia plângând, era foarte frustrat şi, la scurt timp după ce a vorbit cu ea, a fost sunat de la Merrill Lynch cu o ofertă de muncă. Astfel, frustrarea s-a transformat în fericire, „au fost şi mai multe lacrimi”, pentru că „nici nu puteam să-mi imaginez cât de mult urma să mi se schimbe viaţa şi tipul de stres la care urma să fiu expus în următorii cinci ani”.


    „Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii”
    Tim a petrecut aproximativ patru ani la Merrill Lynch, apoi a fost recrutat de o altă bancă din SUA , unde a stat aproape trei ani şi a devenit Certified Financial Planner (studii la Universitatea Emory) şi Certified Investment Management Analyst (studii la Yale School of Management).

    Cea mai mare satisfacţie a meseriei lui Tim Marian este reprezentată de faptul că lucrează cu oamenii, pentru că ajunge la conversaţii foarte personale cu clienţii, având în vedere că îi întreabă câţi bani fac, ce investiţii au, care sunt planurile lor pentru viitor, ce fel de datorii au (dacă există) şi ce îi preocupă.
    „În mod ironic, şi partea cea mai complexă este, de asemenea, să lucrezi cu oamenii. O porţiune foarte importantă a investiţiilor este aspectul emoţional al acestora. Subestimăm acest lucru şi credem că toată lumea este raţională şi matematică şi aproape niciodată nu se întâmplă aşa. Una dintre cele mai dificile părţi ale jobului este să lucrez cu oamenii ca să îi ajut să depăşească anumite aspecte psihologice atunci când vine vorba de bani. Puţine lucruri sunt la fel de emoţionale ca banii.”


    Stresul angajaţilor din servicii financiare este subestimat în filme
    Domeniul serviciilor financiare este extraordinar de stresant, dar poate deveni uimitor atunci când depui efortul necesar, crede el. Spune că mentorul său l-a ajutat să înţeleagă ceva pe care puţini oameni care lucrează în finanţe îl realizează: faptul că cei pe care îi deserveşte şi-au sacrificat o parte din viaţă pentru a munci din greu şi a-şi strânge averea.
    „Clienţii noştri au lucrat multe ore pe zi şi au dormit puţin noaptea, au ratat evenimentele din familie şi au făcut sacrificii mari pentru a fi acolo unde sunt. De aceea, este corect să sacrific şi eu o parte din viaţa mea pentru a învăţa cum să îi ajut mai bine, am o obligaţie morală să fac asta.”
    În ceea ce priveşte o comparaţie a meseriei de bancher de investiţii din viaţa reală versus cea proiectată în filmele americane, Tim spune că, în filme, „glamourul este adesea exagerat, iar stresul este aproape întotdeauna subestimat” şi că, uneori, chiar dacă bucuria unei reuşite profesionale este uimitoare, stresul poate fi devastator în această meserie. Nu pot vorbi pentru alţii, dar eu am un profund ataşament emoţional faţă de ceea ce fac şi pot spune că, uneori, bucuria este uimitoare, iar stresul poate fi devastator.”


    Vrea să fie profesor în satul Jac din judeţul Sălaj
    În ceea ce priveşte viitorul, Tim Marian spune că unul dintre obiectivele sale – poate cel mai mare – este să se mute înapoi la Zalău. De fapt, el s-ar fi mutat de mult în Zalău, dar are oameni „care contează pe el” în SUA, dincolo de faptul că nu ştie cine l-ar putea angaja cu setul de abilităţi pe care le are. Iar antreprenor nu vrea să devină.
    Locul lui preferat din lume este satul Jac din Sălaj, de unde provin mama şi soţia sa, unde şi-a petrecut în copilărie vacanţele de vară.
    „Am fost foarte binecuvântat să trăiesc o viaţă dublă, am crescut în New York, am mers la şcolile de acolo, am vorbit limba, am învăţat cultura, dar Zalăul a fost întotdeauna acasă. Adevărul este că, până la urmă, oricât de mult lucrez pentru a dezvolta latura corporatistă, voi fi întotdeauna doar un alt copil din Zalău.” Spune că se simte cel mai bine atunci când îşi duce copiii în Jac şi îi vede jucându-se pe strada unde se jucau părinţii, bunicii şi străbunicii lui. „Dacă aş putea, aş merge şi aş preda la şcoala din Jac. Ştiu că în acest moment există o criză când vine vorba de profesori în mediul rural, de ce să nu merg şi să ajut? Sper să-mi acorde şi ei cinci minute când voi merge şi voi bate la uşa lor.”

    Găseşte-ţi un mentor – cea mai bună lecţie învăţată de Est

    Cea mai mare lecţie nu vine, de fapt, din viaţa profesională. În 2016 am aflat că am o tumoare la gât (era cancer, dar nu agresiv). Adevărul este că acumulasem foarte mult stres şi mă scufundasem încet într-o depresie uşoară. A fost o perioadă îngrozitoare, am trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi mi-a fost scoasă jumătate din tiroidă. La aproximativ două zile după operaţie, îmi amintesc că m-am uitat pe fereastră spre lacul din spatele casei şi m-am gândit că cel mai logic lucru ar fi fost să merg şi să mă arunc în el şi să nu ies niciodată afară. Nu m-am gândit niciodată cât de drastic ar putea fi dezechilibrul hormonal cauzat de tiroidă. Slavă Domnului, soţia mea a fost acolo, dar pentru o clipă, gândul a fost foarte real. La aproximativ o lună, am mers să iau singur prânzul în pauză, iar viaţa mi s-a schimbat drastic. Un domn mai în vârstă s-a apropiat de mine şi m-a întrebat dacă poate să mi se alăture, fiindcă amândoi eram singuri. Am fost de acord, s-a aşezat şi mi-a pus o întrebare: „Când începi să construieşti o casă?”. După aproximativ o oră şi jumătate, mi-am dat seama că trebuie să stau aproape de această persoană. Timp de doi ani, această persoană m-a îndrumat. Cea mai bună lecţie pe care o poţi învăţa în afaceri şi chiar şi în viaţa personală este aceasta: dacă eşti tânăr, găseşte pe cineva care a trecut prin viaţă, roagă-l să te mentoreze şi vei realiza că sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii. Cineva trebuie să ne înveţe să gândim, chiar dacă credem că putem gândi deja pe cont propriu, un pic de experienţă de viaţă ajută mult.

    Cum se vede economia României din biroul din Atlanta

    Sunt foarte optimist (poate în mod naiv) cu privire la România. Cred că o parte a problemei este că mulţi dintre noi, românii, nu avem o viziune clară despre ceea ce ne dorim. Ţara s-a îmbunătăţit considerabil în ultimii 20 de ani când vine vorba de atragerea de investitori străini. Mulţi oameni spun că dacă am avea un sistem fiscal mai avantajos ar fi ideal (ar ajuta), dar cred că noi, ca popor, ar trebui să ne concentrăm pe promovarea stabilităţii guvernamentale, pe pedepsirea dură a corupţiei (pentru a o descuraja) şi pe aplicarea unor legi care au fost de fapt adoptate, deoarece predictibilitatea poate fi atractivă. Urmăresc Cartea Albă publicată de Consiliul Investitorilor Străini şi lucrurile fascinante sunt:
    – faptul că aproximativ 1/3 dintre persoanele angajate lucrează pentru companii străine şi se pare că proporţia va creşte în viitor;
    – e interesant că firmele străine (cu angajaţi români) au o productivitate de două ori mai mare decât firmele cu capital românesc (mi se pare foarte trist, sincer);
    – SUA au un rol foarte mic în comparaţie cu Austria, Germania şi Olanda când vine vorba de investiţiile străine directe.
    Am petrecut ceva timp gândindu-mă la felul cum este structurată ţara şi consider că, cu schimbări în infrastructură şi leadership, am putea vedea o rată de creştere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor asemănătoare cu cea din 2000-2008.  Însă cred că avem un aparat guvernamental mult prea numeros.

    Sfaturi de investiţii pentru românii care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună

    Există o carte foarte bună, pe care o recomand clienţilor şi copiilor lor, „Cel mai bogat om din Babilon”. Este un bun punct de plecare pentru a-şi face o idee despre cum să gestioneze banii. La 1.000 de euro, în cea mai mare parte, poţi trăi bine (în funcţie de oraş, un astfel de salariu pentru Zalău ar fi excelent) şi ai rămâne şi cu ceva bani. Să ştii să îţi gestionezi bugetul este important. Mie îmi place să păstrez o structură simplă a bugetului: donez 10% din ceea ce fac (fie bisericii, fie în scopuri caritabile, în funcţie de ceea ce îi face plăcere fiecăruia), 70% cheltuiesc (să zicem lifestyle), iar la ultimii 20% se întâmplă „magia”. Dacă aş locui în România, probabil că mi-aş împărţi cei 20% în două părţi: 10% aş economisi şi i-aş investi într-o afacere proprie sau aş încerca să achiziţionez imobile pentru închiriere, pentru a-mi diversifica fluxul de venituri. Pentru ceilalţi 10% aş deschide un cont la o companie de brokeraj şi aş începe să mă uit la achiziţionarea de acţiuni în companii cu care sunt familiarizat şi aş investi în soluţii pe care le pot
    înţelege.

    Viitorul muncii în era tehnologiei

    Oamenii se stresează în legătură cu asta şi nu ar trebui. Cred că noua tehnologie (de exemplu inteligenţa artificială) îi va ajuta pe oameni să facă ceea ce fac cel mai bine, să gândească şi să creeze! Susţin reducerea zilei de muncă dacă putem menţine eficienţa şi randamentul la fel sau chiar să le îmbunătăţim. Nu aduce niciun beneficiu să stai pur şi simplu la serviciu şi să aştepţi să treacă timpul. Cu toţii avem nevoie să ne adaptăm. În prezent, în sectorul financiar există foarte multă anxietate (pentru unii) că IA va prelua locurile de muncă, dar cred că este o concluzie prea dramatică. O persoană foarte calificată care lucrează pe lângă roboţi ar putea fi extrem de benefică pentru creşterea productivităţii şi a eficienţei.

  • Bancheri: IRCC este o aberaţie matematică care se va reflecta negativ asupra consumatorilor

    IRCC este o aberaţie matematică care se bazează pe prea multe variabile şi care va ajunge să aibă efecte negative asupra consumatorilor, spun oficiali bancari prezenţi la seminarul EU-COFILE 2019, organizat de Banca Naţională a României, Asociaţia Română a Băncilor şi Alpha Bank România.

    Potrivit surselor menţionate, IRCC a fost stabilit pentru trimestrul al patrulea din anul trecut la 2,36%, iar în prezent a ajuns la 2,66%. Aceasta în condiţiile în care în perioada 16 – 26 octombrie, a fost consemnată o variaţie cuprinsă între valori de 1,58% şi 2,96%, în timp ce ROBOR la şase luni a fost anul trecut la 3,30%, iar acum a ajuns la 3,08%.

    În perioada de zece zile menţionată, ROBOR a avut valori cuprinse între 3,08% şi 3,11%, ceea ce înseamnă o variaţie de 1,2%, considerabil mai scăzută în comparaţie cu cea a IRCC. Din acest an, ROBOR a fost înlocuit de IRCC la stabilirea dobânzilor plătite la creditele acordate consumatorilor.

    “În aceste condiţii, să ne ferească Dumnezeu de o criză. Cu cât se alege un indice populist, mai prost, cu atât avem efecte negative asupra consumatorilor. Peste cinci ani, dacă păstrăm această aberaţie matematică, ea va ajunge să se reflecte negativ asupra consumatorilor”, au declarat surse din sectorul bancar.

    Acestea susţin că IRCC este un ghiveci al ratelor la dobândă, ceea ce reprezintă unul dintre motivele variaţiei mari. Sursele au adăugat că introducerea IRCC a fost o măsură luată fără analizarea efectelor de către decidenţii politici.

  • Un bancher puternic din Europa a fost găsit mort. El era implicat într-un caz de spălare de bani de peste 200 de miliarde euro

    Fostul şef al Danske Bank în Estonia, Aivar Rehe, a fost găsit mort, potrivit Reuters, care citează un purtător de cuvânt al poliţiei estoniene.

    Poliţia îl caută pe Rehe de luni, de când acesta a dispărut din casa lui din Tallinn, capitala Estoniei.

    Rehe a condus subsidiara estoniană a Danske Bank în perioada 2007-2015.

    Banca este anchetată în mai multe ţări, printre care Statele Unite, Danemarca, Marea Britanie şi Estonia, pentru o serie de plăţi suspecte de 200 miliarde euro, realizate prin micuţa sucursală din Estonia în aceeaşi perioadă în care Rehe a condus instituţia bancară. În această fraudă ar fi implicaţi banii mafiei ruse.

    Rehe a fost un martor într-o anchetă în derulare, însă nu era suspect, transmite biroul procurorului din Estonia.

    În 2018, CEO-ul băncii, Thomas Borgen, a plecat din funcţie după o investigaţie cu privire la aceste plăţi suspecte.

    În luna februarie autorităţile din Estonia le-au dictat celor de la Danske Bank să îşi închidă sucursala din Tallinn înainte de finalul anului.

     

  • Şi-a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, iar acum a făcut pasul înspre mediul antreprenorial – VIDEO

    După ce a câştigat renumele de unul dintre cei mai apreciaţi bancheri de investiţii ai tinerei generaţii, Daniel Farmache a făcut anul trecut pasul înspre mediul antreprenorial local, ca urmare a numirii sale în funcţia de deputy CEO al companiei Electrogrup Infrastructure (E-INFRA), de unde a evoluat, la începutul acestui an, înspre rolul de CEO.

    Grupul Electrogrup Infrastructure este primul jucător de pe piaţa din România care oferă servicii de tip cross-sector (intersectoriale) în energie, telecomunicaţii şi construcţii civile industriale. Compania şi-a extins activitatea şi pe pieţele externe din Polonia, Germania, Rusia, Belgia şi Irlanda şi are afaceri anuale de peste 100 de milioane de euro. Anterior rolului curent, Daniel Farmache a făcut parte din divizia de investment banking a Citigroup din Londra, lucrând în IPO-uri şi mandate M&A din Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa. A absolvit un MBA la London Business School, cu un stagiu la Massachusetts Institute of Technology şi este licenţiat cu first class honours în finanţe-bănci în Marea Britanie (University of Reading – ICMA Centre) şi în drept la Bucureşti (Universitatea Nicolae Titulescu). Deţine şi certificatul CFA (Chartered Financial Analyst).

    Ce i-ar spune cuiva care vrea să plece din ţară? Chiar dacă nu există un răspuns universal, subliniază: „E greu să recomanzi o măsură pentru toată lumea, dacă lumea vrea să plece pentru că: se simte enervată, agasată, prost recompensată în valoare absolută, dacă simte că nu există nicio speranţă – din cauza mediului politic – atunci putem sta la discuţii, pentru că am exemple concrete de relativizare a problemei”. Chiar dacă în Londra şansele unui salariu mai mare sunt reale, crede că o poţi duce mai bine în România cu mai puţini bani.

    Observă şi că naţiuni cu democraţie îndelungată au făcut alegeri electorale discutabile din punctul de vedere al unei democraţii mature. „Ne surprinde aşadar că în România, după abia 30 de ani de exerciţiu democratic, încă mai avem sughiţuri?” Optimist, crede că orice ţară a trecut prin paşii pe care îi face România acum.

  • Agricultura este sectorul economic unde bancherii şi-au majorat cel mai rapid creditarea în ultimul an. Construcţiile şi industria cresc mai încet

    Creditarea populaţiei reprezintă peste 38% din bilanţurile băncilor, urmează firmele din domeniul serviciilor cu 25% şi abia pe locul trei industria, cu 17% din finanţările totale.

    Afacerile din agricultură, dar şi consumul au atras cel mai mult atenţia bancherilor în ultimul an, ambele înregistrând în luna mai a acestui an cele mai bune ritmuri de creştere ale creditării în raport cu aceeaşi lună din 2018, potrivit datelor agregate de BNR.

    Sectorul agricol conduce detaşat cu un avans al creditării de peste 13%, ceea ce a determinat o majorare a soldului finanţărilor de la 14,7 miliarde de lei în mai 2018 la 16,7 miliarde de lei în mai 2019.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum a dus foamea la crearea unei afaceri de succes. Ce a reuşit acest tanăr a depăşit orice aşteptare

    Start-up-ul de comenzi de mâncare Deliveroo este unul dintre cele mai valoroase start-up-uri din Regatul Unit. Este evaluat la 2 miliarde de dolari – şi poate chiar şi mai mult – după ce Amazon şi-a anunţat implicarea în companie şi o investiţie de 575 de milioane de dolari.
    Potrivit Business Insider, reprezentanţii start-up-ului speră la o nouă evaluare, de cel puţin 4 miliarde de dolari.
    Compania a fost înfiinţată de Will Shu, un fost analist bancar care ura faptul că nu avea foarte multe opţiuni când trebuia să mănânce la birou. Cofondatorul şi CEO-ul Deliveroo, Will Shoo, a declarat publicaţiei internaţionale „i” în 2017 că ideea nu era „deloc complicată…oricine putea să o aibă.”

    Dar Shu şi celălalt cofondator, Greg Orlowski, au transformat acest vis în realitatea în 2013, datorită unei concentrări de neclintit de a face livrarea mâncării cât mai uşoară. În prezent, această idee a fost recompensată cu o investiţie de 575 de milioane de dolari de la Amazon. Aplicaţia oferă servicii de livrare  pentru mii de restaurante, multe dintre acestea care nu oferiseră anterior posibilitatea de livrare a mâncării până la înfiinţarea start-up-ului. Reprezentanţii start-up-ului luau în calcul inclusiv vânzarea afacerii către Uber.

     

  • Jerome Powell, bancherul central din SUA, se pregăteşte să reducă dobânzile pe fondul degradării perspectivelor economice

    Jerome Powell, preşedintele FED (n.r: banca centrală americană), a dat de înţeles că este pregătit să reducă dobânzile în luna iulie, după ce a menţionat că economia se confruntă în continuare cu riscuri, de la inflaţia scăzută şi până la conflictul comercial SUA-China, potrivit Bloomberg.

    De când oficialii FED s-au întâlnit în luna iunie, „se pare că incertitudinile care gravitează în jurul tensiunilor comerciale şi îngrijorările cu privire la stabilitatea economiei globale continuă să pună presiune pe pespectivele economice ale SUA”, a spus Jerome Powell miercuri în faţa Congresului american.

    Întrebat de Congres în timpul audierilor dacă raportul favorabil cu privire la piaţa muncii din SUA pe luna iunie i-a schimbat decizia, el a răspuns scurt: „Un răspuns direct la întrebare este nu”.

    Traderii din SUA au reacţionat reîntărindu-şi convingerea că banca centrală v areduce dobânzile cu 0,25% în cadrul şedinţei de politică monetară din 30-31 iulie.

    Sub presiunile ridicate din partea lui Donald Trump care încearcă să influenţeze deciziile de politică monetară, Powell susţine că mandatul său vizează o piaţă a muncii cu un şomaj cât mai scăzut, preţuri stabile şi „independenţa” Fed-ului.

     

     

     

  • Ţară, ţară, vrem bancheri: Cele mai mari bănci nordice îşi caută şefi

    Vânătorii de talente s-au pus la lucru în ţările nordice, în contextul în care unele dintre cele mai mari instituţii financiare din regiune au nevoie de executivi noi, potrivit Bloomberg.

    Mai multe bănci mari din regiune îşi înlocuiesc directorii după un val de demisii şi concedieri.

    Bănci precum Swedbank, Nordea Bank şi ABN Amro îşi caută în prezent directori executivi, în timp ce Svenska Handelsbanken, DNB şi Danske Bank şi-au schimbat conducerile în urmă cu doar câteva luni.

    Motivele pentru care aceste bănci mari au nevoie de şefi noi variază, de la scandaluri de spălare de bani şi până la planuri de reorganizare eşuate.

    Însă provocarea este la fel de mare pentru toate băncile în contextul în care există o criză de talente şi de oameni potriviţi pentru aceste poziţii, atrage atenţia publicaţia americană.

    Folke Friis-Frederiksen, partener în firma de recrutare Korn Ferry, susţine că pe hârtie variantele sunt numeroase, însă realitatea diferă.

    Problemele industriei bancare în regiune variază de la lipsa de oameni pentru aceste poziţii de top, şi până la pachetele salariale care sunt mai mici pentru aceste poziţii faţă de alte zone din lume.

    Mai mult, noua generaţie de executivi trebuie să se confrunte cu un climat de reglementare mult mai dur, în contextul în care reglementatorii din regiune schimbă standardele cu privire la conduita etică – după un val de scandaluri care a lovit regiunea.

     

     

     

  • Jamie Dimon, şeful JPMorgan Chase şi unul dintre cei mai puternici bancheri din lume, avertizează cu privire la datoriile studenţeşti: „Ce am făcut este o ruşine şi afectează America”

    Jamie Dimon, unul dintre cei mai puternici executivi de pe Wall Street şi şeful gigantului bancar american JPMorgan Chase, atrage atenţia asupra datoriilor studenţeşti şi spune că SUA trebuie să „repare” situaţia, potrivit CNBC.

    „Ce am făcut este o ruşine şi afectează America”, spune preşedintele şi CEO-ul JPMorgan, Jamie Dimon, cel mai bine plătit bancher american.

    Cu o valoare totală de peste 1.600 miliarde dolari, datoriile studenţeşti reprezintă astăzi una dintre cele mai mari probleme ale americanilor. Media datoriilor per absolvent este de 30.000 de dolari în momentul în care finalizează studiile, în comparaţie cu 10.000 de dolari în 1990.

    „Cred că trebuie să ne uităm la toate părţile problematicii creditării studenţeşti, să reparăm părţile defectuoase, să îi iertăm pe cei care au nevoie de iertare, şi apoi să îi ajutăm pe oameni să intre în şcoală, pentru a ne asigura mai apoi că şcolile îşi asumă responsabilitatea de a pregăti copiii aşa cum trebuie”, spune Dimon.

    Datoriile studenţeşti reprezintă una dintre principalele probleme adresate de Democraţi în ceea ce se prefigurează a fi cursa prezidenţială pentru alegerile din 2020. Cel mai recent, senatorul american Bernie Sanders a anunţat luni un plan de a şterge cu totul datoriile studenţeşti.

    Dacă o legislaţie asemănătoare cu ambiţiile lui Bernie Sanders ar intra în vigoare, circa 45 milioane americani nu ar trebui să îşi mai plătească datoriile. Senatorul democrat îşi propune ca aceste datorii să fie plătite din banii obţinuţi printr-o nouă taxă pentru specultaorii de pe Wall Street.