BusinessMagazin

Tag: atitudine

  • Sunt salarii mici în România? “Este un dezastru, cei de la Bucureşti au distrus şcolile profesionale şi noţiunea de muncă, în special la ţară, în agricultură”

    După mai bine de 10 ani de lucru în IT, un cuplu, prieteni de familie, el, ea şi copilul au decis să părăsească Bucureştiul pentru a se muta într-un oraş, în declin, la 150 de km de Bucureşti, ca să se implice de la faţa locului în afacerea familiei, agrobusiness cu câteva milioane de euro pe an şi mii de hectare de lucrat, semănat, recoltat, depozitat, urmărit producţia şi tractoarele, etc. Au trecut de la programare la grâu, porumb, floarea soarelui, etc.

    – Sunt salarii mici în România? Nu este de lucru? Noi căutăm un inginer agronom, îi dăm 5.000 de euro net pe lună, cu Toyota Hilux (pick-up) maşină de serviciu, laptop, telefon mobil. Îi cerem să nu fure şi să nu bea. Şi nu găsim.(Salariul mediu pe economie este de 2.300 de lei net, adică aproape 500 de euro. În IT, salariul mediu este de 5.700 de lei net, adică aproape 1.300 de euro)

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cea mai tânără femeie primar din România: „Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă. Vrei să se schimbe ceva în ţara asta? Ia atitudine!”

    Pe Facebook, Irina Onescu a scris: „Atenţie, postare kilometrică! Sunt femeie, am 32 de ani, sunt necăsătorită, am părul roz, tatuaj pe spate, vorbesc mult şi colorat şi nu prea dau pe la biserică. Unde mai pui că sunt şi mitică (bucureşteancă). Şi da, cu toate astea, de un an de zile sunt Primarul comunei Petriş din judeţul Arad.

    Un Primar tânăr, independent şi idealist, care crede în oameni şi în potenţialul lor de a face lucruri măreţe. Ce să mai, o naivă…
    Neînregimentarea mea politică este o opţiune personală, deşi, ca tot omul, am şi eu propriile afinităţi în acest sens. Sunt liberală în gândire, un liberalism ideologic care însă nu mă face atât de fanatico-absurdă încât să cred că orice altă doctrină este greşită ori să critic opţiunile altora. Am zis-o şi o voi mai spune, în parcursul meu administrativ încă nu am întâlnit oameni care să mă forţeze să îi privesc prin prisma culorii politice. Asta pentru că nu îmi stă în fire să fiu neprietenoasă şi nici să am prejudecăţi.

    Nu am nimic de împărţit cu nimeni şi nu port pică celor care nu mă plac, nu mă susţin sau nu sunt de acord cu mine. Şi nu spun lucrurile astea doar pentru că sună bine, ci pentru că sunt adevărate şi mă caracterizează.

    Mi-am asumat un job care îmi cere să reprezint echidistant interesele unei mase neomogene de indivizi, care în ansamblul ei se numeşte “comunitate”. Cum aş putea face asta dacă m-aş poziţiona solidar cu doar o parte din ei şi i-aş marginaliza pe ceilalţi?
    Îmi cer scuze dacă în idealismul meu refuz să mă conformez sau să mă adaptez sistemului administrativ tradiţional, slugarnic, parvenit şi avid de putere. Oamenii sunt sătui de circ şi hoţie. Iar eu sunt înainte de toate om.

    M-am implicat în administraţia publică pentru a încerca să schimb ceva în bine, nu pentru a îngroşa rândurile celor servili. Ştiu, nu încălzeşte pe nimeni integritatea mea, dar vă întreb: cum poate un om care nu se respectă pe sine să îi respecte pe alţii?
    Dacă erai roşie… Dacă erai albastră… Dacă erai mov… NU, fraţilor!

    Alternanţa la putere e firească. Azi roşu, mâine albastru, poimâine mov… Singura constantă a curcubeului politic trebuie să fie responsabilitatea actului de guvernare. Asta trebuie să primeze. Asta trebuie să conteze. Alternanţa trebuie să fie dictată doar de un eşec în a reprezenta interesele sociale şi economice ale ţării. Şi NU, nu trebuie să fim pasivi, să plecăm capul ori să ne resemnăm într-o auto-indusă neputinţă. Vrei să se schimbe ceva în ţara asta? Ia atitudine!

    Într-o Românie în care până şi banii au un preţ, singurul lucru pe care îl poţi vinde dar nu îl mai poţi răscumpăra este omenia.
    Eu refuz să mă vând, indiferent de ofertă!”

  • Suedezii au găsit secretul de a se lăsa de fumat. Cum au ajuns ţara cu cei mai puţini fumători

    Cum au renunţat suedezii la fumat? Se pare că au adoptat o strategie de „reducere a riscurilor” şi au  înlocuit în mare măsură ţigările cu un produs care furnizează consumatorilor atât nicotină, cât şi tutun, dar nu creşte şansele de deces din cauza fumatului. Acest produs se numeşte „snus” şi constă, practic, în pungi de tutun umed pe care utilizatorul le pune sub buza superioară.

    Acest obicei datează de la începutul secolului al XVIII-lea până în timpul celui de-al doilea război mondial, când ţigările au devenit populare. Fumatul a atins punctul culminant în Suedia în 1980, ajungând la 34% din populaţie. De atunci, conştientizarea crescândă a pericolelor asociate cu fumatul a determinat o reducere constantă a ratei fumatului, aşa cum se întâmplă acum  în mare parte din lumea occidentală. Spre deosebire de aceştia, însă, fumătorii suedezi au avut un mod original de a renunţa la fumat, fără să depăşească dependenţa de nicotină, ceea ce, desigur, este cea mai dificilă parte.  

    Odată cu anii 1990 vânzările de ţigări au scăzut, în timp ce vânzările de snus au urcat. Până în 199  au fost vândute mai multe cutii de snus decât pachetele de ţigări, un decalaj care s-a accentuat în următorii ani. Astăzi, 15% dintre suedezi folosesc snus. Deşi producătorii de snus, cum ar fi Suedia Match, nu au voie să susţină că produsul lor este mai puţin dăunător decât ţigările, suedezii şi-au dat seama de asta. Guvernul a creat, în cele din urmă, stimulente fiscale pentru ca oamenii să aleagă snus-ul în deterimentul ţigărilor.

  • Donald Trump analizează posibilitatea impunerii unor sancţiuni comerciale Chinei

    Trei oficiali din cadrul Administraţiei de la Washington au declarat că Donald Trump analizează o serie de opţiuni, printre care taxe vamale la importurile de oţel, o idee preluată deja de secretarul Comerţului, Wilbur Ross, în cadrul planului privind industria oţelului inclus în proiectul strategiei de securitate naţională.

    Nicio decizie nu este aşteptată săptămâna aceasta şi nu este clar dacă liderul de la Casa Albă va trece vreodată la impunerea de sancţiuni comerciale Chinei. În aprilie, Donald Trump a revenit asupra ameninţării cu retragerea din Acordul de liber-schimb nord-american (NAFTA) după ce a discutat prin telefon cu liderii Canadei şi Mexicului.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Povestea fabuloasă a lui Remus Borza, omul care a redresat Hidroelectrica şi care apoi s-a implicat în politică în partidul ALDE. Ieri a votat împotriva moţiunii şi va fi dat afară din partid de către Tăriceanu

    Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal. Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi şi care răspunde de 300 de directori şi de 27.000 de angajaţi?

    “Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare şi atât de greu de combătut, cifrele au o forţă colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmaţie cu o cifră.”

    Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte. Spune despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia ’95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

    Borza s-a născut în Maramureş, în Ţara Lăpuşului, o zonă cu oameni molcomi, liniştiţi, cu port în alb şi negru, de unde vine şi Grigore Leşe, care i-a fost profesor în primele clase şi cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranţă la frig, la iarnă, şi din ’93 pleacă, de revelion, spre ţări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la şcoală. Spune că evoluţia în carieră i-a fost influenţată decisiv de o „comisie“ din sat – învăţătorul, medicul şi popa – care i-a refuzat accesul la şcoala locală. Drept urmare a ajuns să înveţe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leşe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus şi intervenţii la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

    Ştiţi teoria aceea cu lanţul de şapte oameni care se cunosc şi care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanţurile de cunoştinţe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulţime de oameni şi este legat, într-un fel sau altul, de o mulţime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învăţat cu rapsodul Leşe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generaţia de absolvenţi de drept care îi include şi pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul preşedinte al CSM, pe avocaţii Dragoş Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulţime de artişti, cântăreţi sau oameni din modă şi a venit în contact cu sumedenie de avocaţi, interlopi, politicieni sau guvernanţi.

    Se simţea atras de medicină, dar o dragoste de tinereţe l-a făcut să se îndrepte spre Bucureşti, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurenţă, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidaţi. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtăşită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenţiei, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulţi ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alţii un ziar, Ziarul Maramureşului, care apare şi azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluţie, o emulaţie.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiţă, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre primele reviste postrevoluţionare pentru adolescenţi, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiţă, Remus Borza şi Ioan Hidecut (primul preşedinte al trustului Domus), iar redactor-şef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi şi a înfiinţat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

    O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiţă, Daminescu, Cotabiţă, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artişti.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt şi acum în presă îşi aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora preţul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Şi impresar, şi artistic, şi editor de presă şi comersant. Având conexiuni aşa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuţie a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerţul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflaţie de nici nu mai ştiu… Dar primii bani mulţi i-am făcut din comerţ.“

    Remus Borza spune că a fost şi unul dintre iniţiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înfiinţat fundaţiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“

  • Povestea fabuloasă a lui Remus Borza, omul care a redresat Hidroelectrica şi care apoi s-a implicat în politică în partidul ALDE. Ieri a votat împotriva moţiunii şi va fi dat afară din partid de către Tăriceanu

    Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal. Dincolo de acestea, cine este avocatul care s-a luptat cu 500 de băieţi deştepţi şi care răspunde de 300 de directori şi de 27.000 de angajaţi?

    “Am constatat că 1.000 de cuvinte nu fac cât o cifră. Cifrele sunt atât de clare şi atât de greu de combătut, cifrele au o forţă colosală. De aceea îmi întăresc orice afirmaţie cu o cifră.”

    Trebuie să spun din capul locului că Remus Borza a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte. Spune despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia ’95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

    Borza s-a născut în Maramureş, în Ţara Lăpuşului, o zonă cu oameni molcomi, liniştiţi, cu port în alb şi negru, de unde vine şi Grigore Leşe, care i-a fost profesor în primele clase şi cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranţă la frig, la iarnă, şi din ’93 pleacă, de revelion, spre ţări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la şcoală. Spune că evoluţia în carieră i-a fost influenţată decisiv de o „comisie“ din sat – învăţătorul, medicul şi popa – care i-a refuzat accesul la şcoala locală. Drept urmare a ajuns să înveţe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leşe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus şi intervenţii la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

    Ştiţi teoria aceea cu lanţul de şapte oameni care se cunosc şi care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanţurile de cunoştinţe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulţime de oameni şi este legat, într-un fel sau altul, de o mulţime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învăţat cu rapsodul Leşe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generaţia de absolvenţi de drept care îi include şi pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul preşedinte al CSM, pe avocaţii Dragoş Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulţime de artişti, cântăreţi sau oameni din modă şi a venit în contact cu sumedenie de avocaţi, interlopi, politicieni sau guvernanţi.

    Se simţea atras de medicină, dar o dragoste de tinereţe l-a făcut să se îndrepte spre Bucureşti, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurenţă, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidaţi. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtăşită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenţiei, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulţi ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alţii un ziar, Ziarul Maramureşului, care apare şi azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluţie, o emulaţie.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiţă, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre primele reviste postrevoluţionare pentru adolescenţi, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiţă, Remus Borza şi Ioan Hidecut (primul preşedinte al trustului Domus), iar redactor-şef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi şi a înfiinţat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

    O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiţă, Daminescu, Cotabiţă, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artişti.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt şi acum în presă îşi aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora preţul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Şi impresar, şi artistic, şi editor de presă şi comersant. Având conexiuni aşa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuţie a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerţul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflaţie de nici nu mai ştiu… Dar primii bani mulţi i-am făcut din comerţ.“

    Remus Borza spune că a fost şi unul dintre iniţiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înfiinţat fundaţiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“

  • Aliaţii lui Bashar al-Assad avertizează că ar putea ataca avioane militare SUA în Siria

    – în curs de actualizare –

  • „Punctul forte al oricărui business este echipa” – Jaak Mikkel, CEO-ul Coca-Cola România

    Despre colegii din România spune că sunt foarte perseverenţi în reuşită, foarte ambiţioşi, dar şi foarte mândri de rezultatele create, pe care le-au sărbătorit de fiecare dată când au avut ocazia. „Este foarte important să sărbătoreşti succesul şi încercăm să facem asta cât mai spontan. Dacă organizezi petreceri, evenimente, euforia rezultului se evaporă. Am învăţat că cel mai mare impact asupra oamenilor îl are feedback-ul imediat”, spune acesta. Povesteşte apoi un episod de acest gen, când după o mică reuşită şi-a chemat în oraş echipa din Bucureşti, după program, iar spre surprinderea sa au venit toţi, chiar dacă îi anunţase cu oră înainte. De asemenea, spune că într-o zi şi-a chemat echipa managerială în aeroport fără să le spună unde vor pleca, ci doar că au o şedinţă importantă. Deşi toată lumea se aştepta la un eveniment oficial în Viena, Praga sau alte oraşe „de meetinguri”, Mikkel i-a dus în Suedia, unde au avut o şedinţă noaptea, pe feribot. „Încerc să aduc energie, încurajări şi să creez amintiri plăcute”, precizează acesta.  Întrebat dacă în cadrul CCHBC se recrutează şi oameni fără experienţă în industrie, CEO-ul a ţinut să precizeze că primele calităţi căutate în orice candidat sunt atitudinea şi potenţialul şi abia apoi experienţa în domeniu. „Ceea ce facem noi nu necesită fizică cuantică, oricine poate învăţa în timp, dar atitudinea, potenţialul, dorinţa de a învăţa sunt lucruri pe care nu le putem preda, aşa că la acestea ne uităm mai întâi”, precizează Mikkel. Cât despre cariera sa, estonianul spune că nu regretă nicio decizie definitorie pe care a luat-o în momente de răscruce, însă  în ceea ce ţine de strategiile de management sunt lucruri pe care ar fi trebuit să le facă mai bine. Una dintre lecţiile învăţate chiar în România este aprecierea competiţiei, fără a-i substima activitatea. Uneori, când ne aflăm într-o poziţie de conducere, putem deveni prea încrezători,  putem intra în iluzia că ceea e facem noi e mai bine decât ce fac ceilalţi, iar de aici subestimezi activităţile competiţiei, consideră acesta. „Aşadar, este foarte important pentru mine să iau în serios orice competitor, indiferent de mărimea sa, indiferent de faptul că e un start-up sau o multinaţională şi încerc să înţeleg în detaliu ce aduc ei în piaţă, cum aduc acel produs în piaţă, care este raţiunea din spate. Nu ne putem complace, iar asta e o lecţie pe care am învăţat-o anii trecuţi”, spune Mikkel.

     

  • Orban anunţă finalizarea unui nou gard la frontiera cu Serbia; critică atitudinea UE faţă de Turcia

    “(Gardul) are o lungime de 155 de kilometri şi este înalt de trei metri, va putea opri orice ce mulţime de oameni”, a declarat premierul ungar pentru postul Radio Kossuth, notează agenţia de ştiri Reuters.

    “Turcia este un stat membru NATO, aşadar, aliatul nostru. Aşa că nu ar trebui să tratăm Turcia ca pe un stat care nu ne este aliat, şi trebuie să respectăm poporul turc şi preşedintele lui”, a adăugat Orban.

    Joi, premierul de la Budapesta a discutat telefonic cu preşedintele turc Recep Erdogan, ocazie cu care l-a felicitat pe acesta pentru victoria obţinut la referendumul privind impunerea sistemului prezidenţial, a declarat un ofical ungar citat de MTI.

    Opoziţia turcă şi observatorii internaţionali au criticat modul de desfăşurare al referendumului. La scurt timp după referendum, Cezar Florin Preda, şeful delegaţiei de observatori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a declarat că procesul consultativ “nu s-a ridicat la nivelul standardelor Consiliului Europei”.

  • Căţelul hipster care a ajuns vedetă pe internet – GALERIE FOTO

    Un câine hipster cu atitudine face furori pe internet. Tobes,căţelul în vârstă de zece ani,  îmbrăcat cu pălării, cămăşi şi papioane chic pozează pentru stăpânul său. Oamenii apreciază stilul şi fotografiile de pe reţelele sociale, contul de Instagram al lui Tobes având peste 90.000 de fani.