BusinessMagazin

Tag: atitudine

  • Cum a ajuns politica americană să fie modelată de o alianţă a ginerilor

    Unul dintre prinţi, ministrul finanţelor din Turcia, este ginerele preşedintelui său cu atitudini autoritare şi supraveghează relaţia ţării sale cu Statele Unite, scrie The New York Times. Un altul este ginerele unui magnat turc. Acesta a devenit partener de afaceri al Organizaţiei Trump, iar în prezent face lobby pentru Turcia la administraţia Trump. Iar al treilea prinţ este Jared Kushner, care ca ginere şi consilier de top al preşedintelui Trump are un portofoliu de politică externă foarte vag, dar extins. Lucrând atât individual, cât şi în tandem, cei trei bărbaţi au dezvoltat o linie de comunicare informală, de generaţie următoare, între Trump şi omologul turc al acestuia, preşedintele Recep Tayyip Erdogan, care la numai câteva săptămâni de la declanşarea ofensivei militare turce în nordul Siriei contra kurzilor, aliaţi tradiţionali ai americanilor, a fost primit în vizită la Casa Albă.

    Vizita a avut loc într-un moment în care Trump era ţinta criticilor bipartite din partea Congresului pentru o serie de poziţii favorabile lui Erdogan. Legăturile dintre cei trei bărbaţi arată cum conexiunile informale şi deseori nevăzute dintre cei doi preşedinţi au ajutat la modelarea politicii americane
    într-una dintre cele mai instabile părţi ale lumii.
    Erdogan a prezis într-un interviu televizat în acest an că un dialog privat între Berat Albayrak, ginerele său şi ministrul finanţelor, şi Jared Kushner va pune în curând „pe traseul normal” relaţiile tensionate dintre Washington şi Ankara. „Podul funcţionează bine în acest mod“, a spus Erdogan.  „Diplomaţia prin poarta din spate”, şi-a descris Albayrak legăturile cu Kushner.Politica lui Trump faţă de Turcia i-a încurcat pe colegii republicani din Congres ai acestuia pe mai multe fronturi. Preşedintele şi-a surprins de două ori propriii consilieri, o dată convenind în timpul convorbirilor telefonice cu Erdogan să retragă trupele americane din nordul Siriei şi a doua oară, la începutul lunii octombrie, când şi-a pus în practică promisiunea făcând loc forţelor turce să atace luptători kurzi sprijiniţi de SUA.

    Criticii spun că administraţia Trump a împiedicat aplicarea unei  pedepse mai dure unei bănci turceşti controlate de stat care nu a respectat sancţiunile americane împotriva Iranului. De asemenea, Trump a amânat impunerea de sancţiuni împotriva Turciei, membru al NATO, pentru instalarea sistemelor de apărare antirachetă cumpărate de la Rusia.
    Vorbind recent la o prezentare găzduită de Morgan Stanley, John R. Bolton, fost consilier de securitatei naţională, a spus că Trump confundă adesea relaţiile personale cu relaţiile naţionale atunci când vine vorba de stabilirea politicii. El a menţionat ca exemplu reticenţa preşedintelui de a-l înfrunta pe Erdogan cu impunerea de sancţiuni Turciei pentru achiziţionarea de arme ruseşti.
    În ceea ce priveşte rachetele ruseşti, sancţiunile bancare şi alte chestiuni, Erdogan şi-a folosit atât ginerele cât şi pe partenerul de afaceri turc al lui Trump, Mehmet Ali Yalcindag, ca emisari la administraţia americană. Uneori legăturile au fost făcute de Kushner, spun oficiali turci şi documente publice. În aprilie, spre exemplu, Albayrak a venit la Washington pentru o conferinţă organizată de Yalcindag la Trump International Hotel. În mijlocul evenimentului, Kushner l-a chemat pe Albayrak la o întâlnire improvizată în Biroul Oval, unde Albayrak l-a presat cu succes pe Trump să retragă sancţiunile împotriva Turciei pentru cumpărarea de arme ruseşti. Ambii lideri par să favorizeze conexiunile de familie sau de afaceri pe post de canale de comunicare, în parte, deoarece amândoi împărtăşesc suspiciunea că agenţiile propriilor guverne ar putea conspira împotriva lor. Termenul de „stat profund”, de fapt, a apărut pentru prima dată în Turcia cu zeci de ani în urmă, cu mult timp înainte de deveni o modă printre susţinătorii lui Trump, iar consilierii lui Erdogan spun că acesta l-a câştigat pe Trump insistând pe luptele lor comune împotriva unor astfel de forţe înrădăcinate în interiorul guvernelor lor. „SUA au o ordine cu rădăcini adânci pe care o putem numi stat profund – bineînţeles că obstrucţionează”, a declarat Erdogan în primăvara acestui an, exprimându-şi speranţele că ginerii vor crea o „punte”. „Aceste obstacole sunt una dintre problemele noastre principale.”
    Turcia nu este singurul caz în care Trump a avut în politica externă o abordare informală, de tipul de la familie la familie. Kushner, de exemplu, a jucat un rol în gestionarea relaţiilor cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman din Arabia Saudită, conducătorul de facto şi fiul preferat al regelui. „Trump înlocuieşte relaţiile formale între naţiuni în mai multe cazuri cu relaţii familie-familie sau relaţii acolit-acolit”, spune Eric S. Edelman, fost secretar de apărare şi ambasador al Statelor Unite în Turcia în timpul administraţiei George W. Bush. „Cu siguranţă, Erdogan ar prefera acest tip de relaţie întrucât conduce un regim capitalist propriu”, a explicat Edelman. Erdogan şi Trump pot fi consideraţi cu greu parteneri naturali. Preşedintele turc este un campion al islamului politic care susţine adesea că Occidentul este în declin. Trump este un naţionalist feroce, care a denigrat de multe ori musulmanii şi în special pe islamiştii politici. Liderul american s-a aliat cu unii dintre cei mai mari duşmani ai lui Erdogan – inclusiv cu conducătorii Arabiei Saudite, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite, precum şi cu premierul israelian Benjamin Netanyahu.
    Cu toate acestea, legăturile lui Trump cu Turcia au o istorie de mai bine de un deceniu, începând cu o invitaţie din partea lui Yalcindag de a face afaceri în Istanbul. Ginerele lui Yalcindag, magnatul Aydin Dogan, şi-a propus să construiască doi zgârie-nori şi un centru comercial. Yalcindag, acum în vârstă de 55 de ani, l-a convins pe Trump că afacerea de familie ar trebui să-şi găsească un partener internaţional. Yalcindag a negociat să folosească numele „CNN Turk” pentru reţeaua de televiziuni de ştiri a familiei şi a zburat la New York pentru a-l ispiti pe Trump să-şi împrumute numele turnurilor din Istanbul.

    Zgârie-norii, care s-au dat în folosinţă în 2012 sub numele Trump Towers Istanbul, plătesc Organizaţiei Trump doar o taxă de licenţă – 5-10 milioane de dolari pe an în primii ani de la deschidere şi până la 100.000 – 1 milion de dolari pe an în ultimii ani.
    Clădirile au fost primele turnuri rezidenţiale şi comerciale din Europa pe care a fost atârnat numele Trump şi ambele familii le-au considerat un succes. Erdogan, pe atunci prim-ministru, a tăiat panglica la ceremonia de inaugurare. Trump, fiica sa cea mai mare, Ivanka Trump, şi soţul ei, Kushner, au participat cu toţii la deschidere alături de Yalcindag, care a devenit prieten de familie.
    „Fiica mea iubeşte Turcia şi iubeşte Istanbulul şi i-a plăcut întotdeauna să vină aici, a fost aici de multe ori“, a spus Trump la ceremonia de la Istanbul. „Marele ei prieten este Mehmet”, a adăugat el, referindu-se la Yalcindag, despre care a spus că  „a făcut o muncă incredibilă”. El l-a lăudat pe Erdogan ca fiind „un om bun”, care este „foarte respectat în întreaga lume şi in Statele Unite”.
    În ultimul deceniu, Yalcindag s-a văzut cu Trump de cam trei-patru ori pe an, potrivit unei persoane apropiate familiei.
    Trump, în timp ce candida pentru funcţia de preşedinte, a recunoscut că relaţiile sale personale i-au influenţat atitudinea faţă de Turcia.
    Când Trump s-a angajat să interzică musulmanilor să intre în Statele Unite, Erdogan a solicitat pentru scurt timp eliminarea numelui Trump de pe turnurile din Istanbul, dar nu şi-a pus în practică ameninţarea.
    Consilierii lui Erdogan au presupus că Trump va pierde alegerile în 2016. Însă Yalcindag a zburat 10 ore pentru a fi alături de Trump şi familia sa la New York Hilton Midtown, în timp ce voturile erau numărate.
    Disperată să ajungă la preşedintele nou ales a doua zi, ambasada Turciei la Washington a apelat în cele din urmă la Yalcindag pentru numărul de telefon de la sediul echipei lui Trump – începutul noului rol al lui Yalcindag de relaţie de legătură cu Ankara. Erdogan îl cunoştea pe acesta din cercurile de afaceri turceşti, iar el a colaborat cu ginerele lui Erdogan la o campanie de influenţare a presei din Turcia. Pentru a întări legăturile cu familia Trump, Erdogan l-a numit pe Yalcindag ca preşedinte al unui grup de afaceri administrat de stat care face lobby la  Washington în numele guvernului de la Ankara.

    Preşedintele anterior al grupului, Ekim Alptekin, s-a pus rău cu procurorii americani plătind peste 500.000 de dolari firmei de consultanţă a generalului în retragere Michael T. Flynn, care a devenit primul consilier pentru securitate naţională al lui Trump. Procurorii au spus că Alptekin îl plăteşte pe Flynn pentru a face lobby la guvernul turc şi, în cele din urmă, l-au inculpat pentru că a încălcat regulile privind activitatea de lobby şi că a minţit anchetatorii. (Alptekin nu s-a întors în Statele Unite pentru proces.) Preluând după victoria lui Trump rolul de reprezentant al Consiliului de Afaceri Turco-American, organizaţie sponsorizată de stat, Yalcindag a început să călătorească frecvent la Washington. Consiliul şi-a organizat pentru prima dată conferinţele anuale la hotelul Trump din Washington, generând venituri de sute de mii de dolari pentru hotel în timp ce aducea în calitate de vorbitori pe cei mai buni oficiali ai administraţiei Trump.
    În timpul unei vizite din acest an, Yalcindag a făcut, de asemenea, opriri la Capitol Hill şi la Departamentul de Stat, dar nu doar pentru a face lobby în privinţa politicii comerciale, ci şi cu o serie de alte probleme.

    La o întrunire a Departamentului de Stat, agenda sa a inclus presiuni pentru extrădarea din Pennsylvania a clericului Fethullah Gulen, acuzat de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat împotriva sa din 2016; presiuni ca Statele Unite să soluţioneze fără zgomot cazul sancţiunilor împotriva băncii turce printr-o amendă limitată; presiuni pentru vânzarea de rachete Patriot pentru a reduce nevoia Turciei de alternative ruseşti şi de asemenea pentru o ocupaţie turcească a Siriei de Nord. Uneori, Yalcindag a ameninţat că Turcia s-ar putea apropia de Moscova. „Ar fi păcat să pierzi un aliat de lungă durată”, a spus el.
    Albayrak, în vârstă de 41 de ani, este adesea menţionat în Turcia pur şi simplu cu titlul de „mirele”.  Fiul unui jurnalist apropiat lui Erdogan, Albayrak a locuit la New York la începuturile carierei sale. El a obţinut o diplomă de afaceri la Universitatea Pace în timp ce lucra pentru divizia americană a unuia dintre cele mai mari conglomerate din Turcia, Calik Holding.
    S-a căsătorit cu fiica preşedintelui, Esra, în 2004 şi a fost numit director executiv al Calik trei ani mai târziu.
    În 2015, Erdogan l-a ajutat pe Albayrak, pe atunci de 37 de ani, să câştige un loc în Parlament şi l-a numit ministru al energiei. Însă influenţa lui Albayrak a crescut şi mai rapid după ce o facţiune de lideri militari a încercat o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în iulie 2016. Albayrak s-a alăturat socrului său într-un avion care zbura în cerc peste Turcia în timp ce Erdogan îşi folosea iPhone-ul pentru a-şi aduna susţinătorii. (Un interviu în direct realizat prin FaceTime cu CNN Turk, fondat de Yalcindag, l-a ajutat să întoarcă norocul.)
    După ce a supravieţuit tentativei de lovitură de stat, Erdogan a răspuns prin eliminarea celor pe care-i considera duşmani şi prin reducerea la tăcere a disidenţilor. Albayrak a fost vârful de lance al campaniei.

    Ginerele a fost repede ridicat la rolul de ministru al finanţelor. Albayrak a căpătat atât de multă putere încât unii, inclusiv membri ai cabinetului, l-au descris drept premierul din umbră. El a ajutat la orchestrarea preluării unei mari părţi a presei de ştiri din Turcia, din care o mare parte este acum sub controlul fratelui său mai mic, Serhat Albayrak. (Ambii fraţi au lucrat îndeaproape cu Yalcindag.)
    În acelaşi timp, Berat Albayrak – care, spre deosebire de socrul său, vorbeşte fluent engleza – a preluat controlul relaţiilor cu Washingtonul.
    Printre misiunile sale a fost să obţină extrădarea lui Gulen, liderul religios învinovăţit de Erdogan că a orchestrat tentativa de lovitură de stat din iulie 2016. În luna septembrie a acelui an, Albayrak s-a întâlnit cu Flynn la New York pentru a discuta o campanie pentru solicitarea extrădării lui Gulen în Turcia. Acest efort a condus la acuzaţii penale împotriva a două persoane prezente la şedinţă, Flynn şi Alptekin.
    În acelaşi timp, Departamentul de Justiţie a investigat a doua bancă de stat ca mărime din Turcia, Halkbank, pentru un efort uriaş, care a durat mai mulţi ani, de a ocoli sancţiunile SUA împotriva Iranului. Procurorii au spus că banca a transferat în Iran miliarde de dolari la schimb pentru petrol şi gaze.
    Erdogan şi Albayrak, spun anchetatorii americani, au aprobat personal schema de evitare a sancţiunilor chiar şi după ce oficialii din Statele Unite au arestat un comerciant de aur turco-iranian cu rol în această afacere. (Oficialii turci spun că guvernul lor a respins public sancţiunile asupra Iranului considerând că această politică americană nu este obligatorie pentru Turcia.)
    Pe măsură ce procurorii avansau cu cazul, Albayrak l-a presat pe secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, să nu impună noi pedepse asupra Halkbank.
    „Am avut o întâlnire pozitivă cu omologul nostru din SUA“, a spus Albayrak jurnaliştilor din Turcia după o discuţie cu Mnuchin la sfârşitul anului trecut. „Le-am spus că Halkbank nu a încălcat sancţiunile”, a adăugat el. „Avem aşteptări pozitive.”
    Erdogan a denunţat acuzaţiile împotriva băncii ca fiind o altă „tentativă de lovitură politică” împotriva sa şi i-a cerut lui Trump să închidă ancheta. În cea mai mare parte a anului 2019, banca a negociat cu Departamentul de Justiţie pentru a evita alte acuzaţii, efort care s-a încheiat în octombrie, pe fondul scandalului provocat de ofensiva turcă din nordul Siriei, când banca a fost pusă sub acuzare. Cei doi gineri prezidenţiali se cunosc cel puţin din 2018. În calitate de ministru al energiei, Albayrak a promovat legături economice mai strânse cu Israel şi, până în 2018, a vizitat Casa Albă pentru a discuta cu Kushner planuri de pace pentru Orientul Mijlociu. Cei doi s-au întâlnit din nou în februarie la Ankara. Kushner era în prima sa vizită oficială pentru a discuta despre Orientul Mijlociu cu Erdogan şi Albayrak. După aceea, Erdogan i-a cerut lui Kushner să participe la o a doua întâlnire cu Albayrak pentru a discuta despre comerţ, potrivit unei persoane implicate în negocieri.
    Kushner a pus atunci la cale o călătorie oficială de cinci zile în Turcia, în septembrie, pentru secretarul comerţului, Wilbur Ross, cu scopul de a promova comerţul extins, chiar dacă congresmenii de la Washington solicitau sancţiuni economice ca răspuns la achiziţia de către Turcia de arme ruseşti. O purtătoare de cuvânt a lui Ross a declarat că eforturile sale sunt „în aşteptare” după incursiunea turcă în Siria.

    Erdogan a salutat reuniunea din februarie a ginerilor ca fiind un posibil moment de cotitură. Cu toate acestea,  când Trump a pus public în discuţie eliminarea anumitor avantaje comerciale pentru Turcia din cauza achiziţionării de rachete ruseşti, Erdogan părea nedumerit.
    „Trump şi-a trimis ginerele în Turcia pentru a discuta despre relaţiile economice, l-am acceptat pe acest ginere, care s-a aşezat alături de ginerele nostru şi a vorbit în detaliu“, a spus Erdogan, sugerând că ameninţarea lui Trump a fost „o provocare pentru minte”.
    Până în aprilie, relaţiile s-au tensionat din nou, în parte în urma achiziţionării de către Turcia a sistemelor anti-rachete de la ruşi. Iar Erdogan era din ce în ce mai frustrat de rolul american în nordul Siriei, unde o forţă militară americană mică proteja o miliţie condusă de kurzi.
    Erdogan considera miliţia ca fiind o extensie a mişcării naţionaliste kurde din Turcia. El a vrut ca militarii turci să-i împingă departe de graniţă pe luptătorii kurzi. La o discuţie telefonică cu Erdogan în decembrie 2018, Trump a acceptat brusc să-şi retragă militarii şi să îi lase pe turci să preia controlul – doar pentru a reveni asupra deciziei sub presiunea Pentagonului.
    Pe acest fundal, cei trei gineri ar fi trebuit să participe la o conferinţă, în aprilie, la Washington, a grupului de afaceri sponsorizat de stat condus de Yalcindag.
    Albayrak venise pregătit să se întâlnească cu Mnuchin, dar Kushner a aranjat ca toţi trei să i se alăture lui Trump în Biroul Oval. Imagini ale întâlnirii l-au propulsat pe Albayrak mai sus pe scena politică de la Ankara, iar el le-a spus jurnaliştilor turci că Trump a arătat „înţelegere” cu privire la rachetele ruseşti.
    „A fost o reflexie a dragostei, iubirii şi sentimentelor calde reale ale domnului Trump, atât faţă de Turcia, cât şi de preşedintele nostru“, a spus Albayrak pentru CNN Turk după întâlnirea din Oficiul Oval. „Domnul Jared Kushner a acţionat cu căldură, a precizat Albayrak. Cei doi gineri au convenit să continue „diplomaţia pe poarta din spate, încercând să protejeze relaţia economică a celor două ţări“.
    Cu doar două săptămâni mai înainte, vicepreşedintele Mike Pence vizitase Ankara ducând cu el un avertisment sever că acceptarea rachetelor ruseşti ar putea declanşa o retrogradare a statutului Turciei în cadrul NATO.
    Când primele rachete ruseşti au ajuns în Turcia în iulie, Comitetul pentru relaţii externe din Senat a emis o declaraţie bipartită prin care i-a cerut lui Trump „să aplice pe deplin sancţiunile cerute de lege”. Secretarul de stat, Mike Pompeo, şi-a exprimat încrederea că sancţiunile vor fi aplicate.
    Însă un purtător de cuvânt al lui Erdogan a declarat presei turceşti că, după întâlnirea din Biroul Oval cu Albayrak, Trump s-a angajat să-şi folosească „puterea pentru a interveni în această problemă” şi să se opună sancţiunilor.
    Până la sfârşitul lui iulie, Trump părea să îşi îndeplinească acest angajament.
    „Avem o situaţie complicată”, a declarat Trump jurnaliştilor, repetând argumentul lui Erdogan potrivit căruia sub administraţia Obama Turciei „nu i s-a permis” să cumpere rachete Patriot americane în locul versiunii ruseşti.
    „Atunci, imediat ce el cumpără altceva, toată lumea spune: «O.K. Le poţi cumpăra»”, a explicat Trump, exprimând înţelegere pentru Ankara. „Nu aşa se fac afacerile.”
    Spre disperarea publică a multor republicani care solicitau sancţiuni, Trump le-a cerut în schimb republicanilor din Senat „flexibilitate”. El a subliniat că rachetele nu erau încă operaţionale şi a cerut timp pentru mai multe discuţii. (Trump a anulat vânzarea planificată a mai mult de 100 de avioane de vânătoare F-35 către Turcia, dar administraţia poartă discuţii continue despre primirea Turciei înapoi în programul F-35.)
    Apoi, în timpul unei convorbiri telefonice din 6 octombrie, Trump a acceptat din nou pe neaşteptate dorinţele preşedintelui turc, fiind de acord să scoată trupele americane din nordul Siriei, făcând astfel loc incursiunii turceşti împotriva forţelor kurde susţinute de americani.
    În faţa unei crize interne, Trump a ameninţat la un moment dat că va „distruge” economia Turciei, doar pentru a-şi retrage ameninţările cu o nouă rundă de sancţiuni, iar într-un final l-a invitat pe Erdogan la Casa Albă. Departamentul de Justiţie a depus acuzaţii penale împotriva Halkbank. Însă Departamentul Trezoreriei nu a impus penalităţi. Când Erdogan a aterizat luna aceasta la Washington, ginerele său a fost alături de el. Yalcindag îi aştepta.

  • Programatorii români au trecut prea repede de la „hungry wolf” la „fat cat”

    El nu vorbeşte despre programatorii lui, cei 150, ci despre această piaţă în general.
    IT-iştii, programatorii sunt răsfăţaţii pieţei muncii şi, în consecinţă, se comportă ca atare.
    Cu o medie salarială de aproape 2.000 de euro pe lună plus alte beneficii, plus faptul că toată lumea trage de ei, programatorii nu-şi mai dau silinţa, nu prea mai vor să arate determinare şi ambiţie, preferă să trăiască mai mult din statut decât din nişte realizări excepţionale.
    Ioan Iacob spune că discuţiile de angajare cu programatorii au devenit destul de complicate: „Poţi să dai o probă, să vedem ce poţi? Voi ştiţi câte oferte am eu pe telefon în fiecare zi? Cum să dau o probă?”
    Salariile programatorilor pot începe de la 2.000 de lei (400 de euro) şi pot ajunge la 50.000 de lei pe lună, adică 12.000 de euro.
    Media salarială este undeva la 2.000 de euro pe lună, iar cu acest venit poţi să ai o viaţă bună în Bucureşti şi în principalele oraşe.
    Problema este că marea majoritate sunt programatori de outsourcing, adică lucrează şi execută comenzi externe care vin din afară, pe un cost mai mic decât dacă ar fi realizate în America, Germania, Franţa sau alte ţări mai puternice financiar.
    Prea puţine produse şi servicii se realizează în România pe cont propriu, care să includă o valoare adăugată mai mare.
    Şefii din IT resimt lipsa oamenilor de produs a IT-iştilor care pot să creeze de la cap la coadă un produs sau un serviciu şi, mai mult decât atât, să poată să conducă echipe.
    Piaţa de project manageri în IT este deficitară, programatorii fiind persoane mai mult individualiste, care nu vor să-şi bată capul în discuţii comune. Ei vor să li se dea taskul, să stea singuri în faţa calculatorului şi să aibă mai puţin de-a face cu lumea din jur. De asemenea, calitatea programatorilor începe să scadă, iar mulţi se supraevaluează faţă de cât ştiu să facă. Facilităţile fiscale din acest sector contează destul de mult, permiţând multinaţionalelor să jongleze mai bine cu salariile oferite.
    În România, conform unor date prezentate de fostul ministru al comunicaţiilor Alexandru Petrescu, numărul programatorilor scutiţi de impozitul pe venit a ajuns la 100.000, creşterea fiind de 25.000 într-un an, în urma unei măsuri care a permis şi studenţilor din facultăţile de profil să se angajeze beneficiind de scutirea de impozit.
    Conform datelor oficiale ale INS, în industria IT&C erau angajaţi aproape 200.000 de oameni, salariul mediu fiind dublul salariului mediu pe economie.
    Prea puţine companii româneşti din IT au reuşit să scoată capul în afară, iar cu excepţia UiPath şi Bitdefender nu prea sunt alte companii care să aibă produse şi servicii extraordinare, ce ar putea face carieră pe pieţele externe, acolo unde sunt cei mai mulţi bani.
    Aşa cum spunea şi Marian Popa de la Deutsche
    Bank Technology România, divizia de la Bucureşti a gigantului bancar german, cu peste 800 de oameni, piaţa de IT din România a crescut accelerat în ultimii zece ani, mai ales după criză, iar acum a ajuns la un platou de unde trebuie să adauge mai multă experienţă, mai mult knowledge, mai multă valoare adăugată pentru a trece mai departe.
    Problema este cum pot fi puşi la slăbit programatorii, astfel încât să devină din nou nişte lupi flămânzi. 

  • Tânărul care a pus umărul la afacerea celui mai mare lanţ românesc de cafenele: „Vreau să fiu parte din acest val al tinerilor care ştiu că lucrurile se pot schimba în mai bine”

    Lucian Bădilă coordonează împreună cu Radu Savopol cel mai mare lanţ românesc de cafenele, 5 to go, având aproximativ 200 de angajaţi. Anul trecut, grupul 5 To Go genera afaceri de 5,5 milioane de euro, iar pentru anul acesta şi-au propus să ajungă la o cifră de afaceri de 8 milioane de euro, odată cu atingerea obiectivului de a deschide 50 de noi unităţi. Pe termen lung însă, Radu Savopol vrea să facă din brandul dezvoltat de el şi de partenerul său de afaceri „un lider regional”.

    Lucian Bădilă se ocupă direct de coordonarea echipei de marketing şi a celei operaţionale. „Îmi place să spun că suntem o gaşcă unită, completată, desigur, de prietenii care iubesc acest brand românesc, şi că, împreună, reuşim să aducem valoare pentru consumatori, prin concepte şi campanii creative, idei îndrăzneţe şi să transmitem un mesaj pozitiv şi zâmbete, căci, nu?, Smile, there’s coffee!” Anul 2018 a fost un an ascendent în povestea 5 To Go, spune Lucian Bădilă. „Un an al provocărilor, al schimbărilor şi al recunoaşterii, pentru că am primit şi titlul de cea mai bună cafenea din România la Horeca Awards 2018.”

    Pe lângă activitatea de marketing, au avut ca scop dezvoltarea francizei, ceea ce s-a materializat cu succes, anul trecut ajungând la un număr de 100 de unităţi deschise, un target îndeplinit cu două luni înainte de finele anului. Pentru 2019 şi-au propus încă 50 de noi locaţii. „Primul pas spre ceea ce trăiesc astăzi a fost mutarea mea în Bucureşti”, spune el. A plecat din oraşul său natal, Sinaia, iar apoi s-a alăturat lui Radu Savopol în tot ceea ce a însemnat conceperea şi dezvoltarea brandului 5 To Go. Cariera sa profesională s-a fundamentat în România, iar „faptul că fac parte din povestea 5 To Go, unul dintre cele mai iubite branduri româneşti, mă face să îmi doresc să continuu aici, adică în ţară. Consider că, deşi poate cei mai mulţi dintre noi nu mai cred, România are potenţial din toate punctele de vedere, iar brandurile locale încep să se dezvolte şi să se afirme din ce în ce mai mult”.

    Profilul lui Lucian Bădilă a apărut în catalogul 100 TINERI MANAGERI DE TOP 2019.

  • Tânărul de 36 de ani care a început ca vânzător de asigurări, iar acum conduce un departament întreg în cadrul uneia dintre marile companii de profil

    Cu o experienţă de 15 ani în aria de vânzări, parcursul profesional al lui Radu Dragoş în cadrul Allianz-Ţiriac a început cu activitatea de vânzări directe şi coordonarea unei echipe de agenţi.
    „O perioadă am fost trainer, susţinând sesiuni la nivel naţional şi implicându-mă în dezvoltarea unor programe de training/coaching. Ulterior, am oferit consultanţă în management şi project management, participând şi la un program de remodelare a reţelelor de vânzări”, îşi aminteşte el. Astăzi, Radu Dragoş este responsabil de activitatea brokerilor parteneri din zona Transilvania, coordonând în mod direct o echipă formată din şase persoane care, la rândul lor, administrează peste 100 de puncte de contact ale brokerilor parteneri la nivel de ţară. Prima experienţă internaţională, dar şi cea mai importantă a avut-o în perioada 2011 – 2012. „A fost un schimb de experienţă consistent care s-a întins pe o perioadă de aproape doi ani. Sunt convins că echipa suport formată din colegi străini s-a îmbogăţit la fel de mult cu informaţii şi experienţe, similar părţii române, în urma acestui proiect.”

    Nu exclude posibilitatea ca, în viitor, să-şi continue cariera pe plan internaţional, dar spune că „momentan mai sunt multe de spus pe plan local şi îmi concentrez toată energia în obiectivele pe care mi le-am propus pentru perioada următoare”. Radu Dragoş a absolvit Facultatea de Electrotehnică din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi Facultatea de Marketing şi Relaţii Economice Internaţionale a Universităţii Spiru Haret Bucureşti.

     

    Profilul lui Radu Dragoş a fost publicat în ediţia de anul acesta a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP – realizat de Business MAGAZIN.

     

  • Ce alte declaraţii „şocante” a mai făcut Remus Borza, consilierul la care Viorica Dăncilă vrea să renunţe

    El a fost recent numit  consilier onorific al premierului  pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, în conformitate cu o decizie publicată în Monitorul Oficial. Surse citate de Mediafax au declarat însă că Viorica Dăncilă a luat decizia demiterii ca urmare a ieşirilor publice ale consilierului său economic. Printre declaraţiile sale se numără şi reducerea numărului de bugetari şi o scădere a numărului de ministere.

    Declaraţiile surprinzătoare nu au lipsit din parcursul profesional al avocatului Remus Borza. Invitat în cadrul unui eveniment Meet the CEO organizat de Business MAGAZIN din 2015, în perioada în care era administrator judiciar al Hidroelectrica şi după ce a reuşit să scoată compania din insolvenţă, el şi-a povestit evoluţia profesională, într-un limbaj cât se poate de colorat. De altfel, el a fost unul dintre cei mai spumoşi invitaţi de la evenimentul „Meet the CEO“, cu o atitudine dezinvoltă şi cu un discurs plin şi fluent. Nu s-a sfiit să povestească amănunte din viaţa sa care i-au făcut pe unii dintre cei prezenţi să se foiască, politicoşi, pe scaune, dar a făcut-o cu spirit, folosind din când în când expresii tipic ardeleneşti, rostite cu accent inimitabil. Iar din amestecul de ardelenisme, cifre exacte, expresii avocăţeşti şi personaje s-a conturat o istorie aparte, după cum sesiza Business MAGAZIN atunci.

    Spunea despre sine că este „un băiat de la ţară plecat cu 100 de lei în buzunar să facă istorie“ şi care a terminat dreptul în generaţia ’95, „ultima promoţie serioasă pe care a dat-o Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti“. A aspirat dintotdeauna la lucruri mari şi are o credinţă: „cu cât îţi propui lucruri mai mari de făcut, cu atât izbuteşti să faci cât mai multe dintre acestea“. Mai crede că, dincolo de familie sau de copii, indiscutabil cele mai importante realizări, un om trebuie să lase o dâră a trecerii prin timp şi viaţă şi în plan profesional.

    Remus Borza a erupt în media în vara anului 2012, momentul în care Euro Insol, compania sa specializată în insolvenţe, a preluat administrarea Hidroelectrica, unul dintre cei mai mari producători de energie locali. De atunci atitudinea sa bătăioasă, duelurile cu „băieţii deştepţi“, cu angajaţii companiei energetice sau chiar cu politicieni l-au menţinut în prim-plan; ba administrarea producătorului de energie i-a adus chiar şi un dosar penal.

    Borza s-a născut în Maramureş, în Ţara Lăpuşului, o zonă cu oameni molcomi, liniştiţi, cu port în alb şi negru, de unde vine şi Grigore Leşe, care i-a fost profesor în primele clase şi cu care venea la Cântarea României, cu corul. S-a născut iarna, pe ger, în sania ce o ducea pe mama sa spre dispensarul unde venise pe lume, cu ceva vreme înainte, actorul Emil Hossu. De atunci a rămas cu intoleranţă la frig, la iarnă, şi din ’93 pleacă, de revelion, spre ţări mai calde. A crescut la lampa cu petrol, pentru că satul a fost electrificat abia în 1979, când pleca la şcoală. Spune că evoluţia în carieră i-a fost influenţată decisiv de o „comisie“ din sat – învăţătorul, medicul şi popa – care i-a refuzat accesul la şcoala locală. Drept urmare a ajuns să înveţe într-o comună apropiată, unde l-a avut profesor pe Grigore  Leşe, apoi la Baia Mare, la liceu; mutatul la Baia Mare a presupus şi intervenţii la Partid, pentru că era prin 1987, iar o schimbare de domiciliu era o întreprindere mult mai complicată decât am putea bănui astăzi.

    Ştiţi teoria aceea cu lanţul de şapte oameni care se cunosc şi care leagă oamenii între ei? Ei bine, am ajuns la concluzia că Remus Borza face parte, cu un mare grad de probabilitate, din lanţurile de cunoştinţe ale tuturor românilor – a venit în contact cu o mulţime de oameni şi este legat, într-un fel sau altul, de o mulţime de oameni: s-a născut în dispensarul acela care îl conecta cu Emil Hossu, a învăţat cu rapsodul Leşe, a avut-o stagiară pe Elena Udrea, face parte din generaţia de absolvenţi de drept care îi include şi pe premierul Victor Ponta, pe Marius Tudose, noul preşedinte al CSM, pe avocaţii Dragoş Vilău sau Gabriel Zbârcea sau pe procurorul general al României, Tiberiu Niţu, l-a avut angajat pe ziaristul Ion Cristoiu, a colaborat cu o mulţime de artişti, cântăreţi sau oameni din modă şi a venit în contact cu sumedenie de avocaţi, interlopi, politicieni sau guvernanţi.

    Se simţea atras de medicină, dar o dragoste de tinereţe l-a făcut să se îndrepte spre Bucureşti, spre drept. A fost anul cu cea mai mare concurenţă, 22 pe un loc. „Pe 240 de locuri eram vreo 4.800 de candidaţi. Am ajuns la drept urmărind o himeră, o iubire neconsumată, neîmpărtăşită, neîmplinită.“ A muncit în perioada studenţiei, iar începutul a fost în presă. „Am lucrat mulţi ani în presă, am fost primul angajator al lui Ion Cristoiu. În 1989, în decembrie, am fondat împreună cu alţii un ziar, Ziarul Maramureşului, care apare şi azi. În 1990 am fondat revista Buturuga Mică, la Baia Mare, care a produs o revoluţie, o emulaţie.“ Buturuga Mică a fost remarcată, în timpul unui interviu la TVR, în vara anului 1990, de actorul George Mihăiţă, iar rezultatul a fost apariţia uneia dintre primele reviste postrevoluţionare pentru adolescenţi, Salut. „Acolo erau trei patroni: George Mihăiţă, Remus Borza şi Ioan Hidecut (primul preşedinte al trustului Domus), iar redactor-şef Ion Cristoiu, care în toamnă, în 1991, a plecat de la noi şi a înfiinţat Evenimentul Zilei.“ După revista Salut a urmat alta, Show Moda, de modă, în 1994, la care a colaborat cu Zina Dumitrescu, Cătălin Botezatu sau Dana Săvuică.

    O extensie interesantă a carierei sale a fost cea de impresar. „Am fost primul impresar din România cu atestat de la Ministerul Culturii. Am făcut filme cu Laura Stoica, cu George Mihăiţă, Daminescu, Cotabiţă, Mădălina Manole, o întreagă pleiadă de artişti.“ Anii de presă s-au constituit însă într-o perioadă foarte dificilă. „Cei care mai sunt şi acum în presă îşi aduc aminte că atunci era o nebunie. De la lună la lună se majora preţul hârtiei. Eu am fost primul importator de hârtie din Finlanda, într-o perioadă când toată lumea stătea la coadă la hârtie la Letea… Am fost primul care a tipărit pe o rotativă, primul client al celor de la Infopres, de la Odorheiul Secuiesc. Şi impresar, şi artistic, şi editor de presă şi comersant. Având conexiuni aşa bune cu mediul artistic am făcut două firme.“ Firmele respective au fost de distribuţie a produselor electrocasnice. „Produsele electrocasnice erau produse de monopol, abia prin 1992 – 1993 au început să vină importurile. Am făcut avere atunci în comerţul cu electrocasnice, atunci am făcut primul milion de lei, dar era inflaţie de nici nu mai ştiu… Dar primii bani mulţi i-am făcut din comerţ.“

    Remus Borza spune că a fost şi unul dintre iniţiatorii decretului-lege 150/90, prin care s-au înfiinţat fundaţiile pentru tineret care au preluat patrimoniul UTC, la vremea aceea în valoare de aproape un miliard de lei. „În baza legii toate organizaţiile de tineret nou înfiinţate, sub forma unor fundaţii sau asociaţii, sub forma unor cooperative meşteşugăreşti, agricole, întreprinderi socialiste, unităţi de învăţământ liceal-universitar puteau să revendice întregul patrimoniu: case de cultură, hoteluri la munte, la mare. A fost prima prăduială de după ’90, pentru că toate acestea s-au evaporat apoi, şi banii, şi activele. A fost un fel de privatizare pe model rusesc.“

  • 100 cele mai puternice femei din business: Adriana Matache, CFO { Allianz-Ţiriac }

    •   Adriana Matache este CFO-ul Allianz-Ţiriac de anul acesta; ea este un manager cu experienţă în cadrul firmelor de consultanţă PwC şi EY, dar şi în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
    •   Regulile ei pentru reuşita în business sunt:  1. Fă un plan, dar fii pregătit să te repliezi; 2. Fii empatic şi deschis; 3. Fii perseverent; 5. Comunică.
    •   Este de părere că pentru a reuşi în mediul de business din România, în mod specific, este necesară o viteză mai mare de adaptare la nevoile clienţilor, acestea schimbându-se într-un ritm alert.
    •   Domeniul asigurărilor este unul vast – iar competenţele necesare fiecărei poziţii sunt diferite; totuşi, le recomandă celor la început de carieră să participe la diverse evenimente sau stagii de internship care să le permită o mai bună înţelegere a domeniului.
    •   De asemenea, consideră că la început de carieră sunt importante capacitatea de adaptare la schimbare, cât şi atitudinea: „O atitudine pozitivă, cu o dorinţă de implicare în cât mai multe proiecte pentru a asimila cât mai multe cunoştinţe, va fi întotdeauna apreciată şi te va ajuta să decizi paşii următori în carieră”. 

    Prime brute subscrise (2018): peste 1,3 mld. lei
    Profit operaţional: 135 mil. lei

  • S-A TERMINAT! Toţi şoferii vor fi afectaţi: Când ÎNCEP SCUMPIRILE la pompă

    Temerile privind calitatea aerului şi scandalul Dieselgate din 2015 au schimbat total atitudinea faţă de diesel.
     
    Iată un nou motiv care urmează să descurajeze şi mai mult achiziţiile de maşini diesel: taxele pe motorină urmează să fie majorate, scrie Bloomberg.
     
    Decenii la rând, guvernele din UE au impozitat motorina la o rată mai scăzută decât cea pe benzină, însă avantajul respectiv se diminuează rapid în contextul eforturilor de curăţare a mediului şi al consecinţelor scandalului Dieselgate.
     
    Astfel, atitudinea faţă de motorină, carburantul favorit la nivelul continentului de multă vreme, se schimbă.
     
    „Ne aşteptăm la o creştere a taxei pe motorină în Eu­ropa“, a declarat Mark Williams, analist la Wood Mackenzie din Londra. „Pieţele mai mari urmează această direcţie, în care taxa pe motorină creşte mai rapid decât cea pe benzină“.
     

  • Bursa din Jamaica a devenit cea mai performantă bursă de acţiuni din lume

    Undeva în Marea Caraibilor, cea mai performantă bursă de acţiuni din lume funcţionează foarte diferit faţă de Wall Street. Nimeni nu se plânge cu privire la fondurile gigant de hedging care influenţează preţurile acţiunilor sau de traderii care încearcă să facă pariuri de tip short, pentru că niciuna din aceste categorii nu există aici.

    Tranzacţionarea înainte de deschiderea şedinţei sau după închiderea acesteia sunt de asemenea un mit aici, încât bursa din Jamaica tranzacţionează doar trei ore şi jumătate pe zi, potrivit Bloomberg.

    Practic, piaţa aceasta nu este pregătită pentru efervescenţa din birourile de tranzacţionare de la New York sau Londra. Nu încă, cel puţin. Nu există nicio acţiune jamaicană inclusă în ETF-urile americane, nici măcar în cele care urmăresc pieţe de frontieră precum Kazahstan, Sri Lanka şi Vietnam – cele mai emergente dintre pieţele emergente. Cu toate acestea, randamentele bursei din Jamaica sunt de tipul celor care ar putea convinge un investitor global să se aventureze în Marea Caraibilor, mai ales în contextul în care furtuna de pe pieţele bursiere de la finalul anului trecut a răvăşit portofoliile multor investitori.

    Doar în 2018 principalul indice bursier a crescut cu 29%, aceasta fiind cea mai mare creştere dintre toţi cei 94 de indici bursieri naţionali urmăriţi de experţii de la Bloomberg.
    Supraperformanţa bursei jamaicane în ultimii cinci ani este evidenţiată de un rezultat şi mai uluitor: bursa din Jamaica a crescut cu aproape 300%, o creştere de cinci ori mai mare faţă de următorul cel mai performant indice urmărit de publicaţie şi de şapte ori mai mare decât S&P 500.
    Cum pot fi însă explicate aceste creşteri exponenţiale? Un miracol economic pe care întreaga lume l-a trecut cu vederea? Nu chiar. Creşterea reală din Jamaica este în medie sub 1% pentru ultimii cinci ani şi ar trebui să se situeze la circa 1,7% pentru 2018.
    Zona de bull market este în principiu o perspectivă matematică, încât nu este nevoie de investiţii masive în termeni absoluţi pentru a genera un boom într-o piaţă minusculă. Valoarea totală a celor 37 de companii incluse în indicele principal din Jamaica se situează sub 11 miliarde dolari, adică de cinci ori mai puţin decât capitalizarea de piaţă a companiei Tesla, spre exemplu.
    Cu toate acestea, supraperformanţa bursei din Jamaica este şi rezultatul unui efort sincronizat al autorităţilor de a reinventa Kingstonul drept un hub financiar, în timp ce guvernul încearcă să îşi reducă datoria locală ce a aruncat ţara în pragul colapsului economic în urmă cu un deceniu.
    „Cu siguranţă, capitalul se duce oriunde se simte confortabil”, spune Paul Simpson, bancher şi investitor în vârstă de 36 ani din Kingston. „Dacă vedem capital care vine aici, înseamnă că oamenii se simt confortabil”.

    Industria financiară din Jamaica este concentrată în principal în vecinătăţile Kingstonului – care nu se aseamănă deloc cu imaginea care domină percepţia globală atunci când oamenii se gândesc la Jamaica. Reporterul de la Bloomberg notează că acei turişti care petrec nonstop sau locurile foarte sărace precum Trench Town nu mai sunt atât de vizibile cum erau până acum. În schimb, au apărut reprezentanţe ale unor giganţi precum Audi şi Porsche, precum şi câteva cafenele Starbucks care vând cafea din boabe măcinate chiar în apropierea locaţiilor.
    În ultimul deceniu, activele din sectorul financiar jamaican s-au triplat, iar numărul instituţiilor financiare din ţară a crescut de opt ori, potrivit cifrelor de la Fondul Monetar Internaţional. Mai mult, în timp ce Kingston apare în mod regulat pe lista globală a celor mai periculoase oraşe, Banca Mondială a situat capitala Jamaicăi pe locul şase în privinţa celui mai facil oraş în care poţi porni un business.
    „Dacă aş putea ţine un megafon prin care să le strig investitorilor că acesta este momentul, aş face-o”, spune economistul Uma Ramakrishnan, şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional în Jamaica.

    Unii investitori au primit deja mesajul. Compania chineză Jiuquan Iron & Steel plănuieşte o investiţie de 6 miliarde de dolari în teritoriu pentru a extinde capacitatea de producţie de aluminiu printr-o fabrică şi pentru a construi încă un parc industrial. Mai mult, numărul investitorilor jamaicani care deţin conturi de brokeraj a crescut de la sub 5% la peste 10% în ultimul deceniu.

    Însă chiar şi pentru investitorii care aud strigătul economistului Uma Ramakrishnan există câteva limitări enorme de luat în calcul, începând cu dimensiunea minusculă a pieţei de acţiuni. Numărul de acţiuni deschise pentru public este însă şi mai mic, încât multe companii sunt deţinute majoritar de către conglomerate, în special de investitori străini care îşi fac intrarea în piaţa de capital din Jamaica.
    NCB Financial Group, cea mai mare bancă din ţară, care reprezintă aproape o treime din întreaga valoare a bursei în termeni absoluţi, este deţinută pe jumătate de miliardarul jamaiano-canadian Michael Lee-Chin. Scotia Group Jamaica, a doua cea mai mare companie de pe bursă, este deţinută în mare parte de Bank of Nova Scotia.

    Este un fenomen comun pe bursa jamaicană ca anumite acţiuni să nu aibă volum deloc pentru zile sau chiar săptămâni la rând. În orice moment sunt privite graficele bursiere din Jamaica, se poate observa că numărul acţiunilor netranzacţionate îl depăşeşte pe cel al acţiunilor vândute sau cumpărate.

    Marlene Street Forrest, managing director al bursei, a declarat pentru publicaţia americană că este familiarizată cu toate criticile aduse la adresa sectorului financiar jamaican, însă lucrează pas cu pas spre îmbunătăţirea situaţiei.
    Mai întâi, timpul pentru încheierea unei tranzacţii a fost scurtat de la trei zile la două zile pentru a se conforma standardelor internaţionale. Mai mult, bursa se pregăteşte să introducă şi alte instrumente cu care investitorii din pieţe mai mari sunt obişnuiţi, precum conturile marjă care permit investiţii cu bani împrumutaţi sau posibilitatea de short, pentru a paria pe scăderea preţurilor. Însă Street Forrest consideră că nu există niciun motiv momentan să extindă programul de tranzacţionare dacă cererea din partea investitorilor nu există încă. „Vrem să ne asigurăm că suntem pregătiţi înainte să facem o mutare”, spune ea.

    Street Forrest spune că deja se pregăteşte pentru 20 de listări noi doar anul acesta, printre care şi listarea furnizorului de energie deţinut de stat Wigton Windfarm, ca parte a unui efort de privatizare, precum şi a altor companii mici care vin pe piaţa secundară – o piaţă chiar şi mai mică şi mai puţin lichidă decât indicele principal.

    Bursa a fost creată în urmă cu 50 de ani de Edward Seaga, un jamaican educat la Harvard care şi-a început caeriera ca producător muzical în anii ’60. Mai târziu el a intrat în politică şi a fost numit ministru de finanţe. În anii ’70, Seaga a condus Partidul Muncitoresc din Jamaica, devenind rivalul capitalist al liderului socialist Michael Manley – care muta Kingstonul mai aproape de Havana, Cuba, decât de Washington.
    Probabil aportul cel mai mare în dezvoltarea bursei din Jamaica l-a avut efortul sincronizat de a scăpa de povara datoriei guvernamentale, un proiect care nu a venit fără costuri pentru poporul jamaican. Pentru mult timp, singurul mod evident în care puteai obţine profit în Jamaica era să creditezi ţara. În lumina crizei financiare bancare din anii ’90 şi a crizei globale din deceniul anterior, datoria guvernamentală a crescut cu 145% faţă de economie.
    Dobânzile plătite pe titlurile de stat au înghiţit mai mult de jumătate din veniturile guvernamentale, blocând proiecte importante de investiţii sociale şi proiecte de infrastructură. Jamaica avea totuşi un istoric impecabil la plată, însă criza din 2008 a ameninţat acest demers, încât pilonii principali de dezvoltare, printre care turismul şi exporturile de bauxită şi de aluminiu, au început să se diminueze.
    Ratingurile ţării au fost reduse, dolarul jamaican s-a prăbuşit, iar dobânzile cerute de investitori pe titlurile de stat pe termen scurt au sărit la un nivel cutremurător de 25%. Pentru ajutor, Jamaica s-a întors către FMI, cu care a avut o relaţie disfuncţională în ultimele cinci decenii.
    Printr-o strategie denumită iniţial „un experiment unic”, FMI a reuşit să restructureze o parte din datoria ţării şi, cu ajutor de la Banca Mondială, din 2010 încoace cifrele cu privire la economia jamaicană arată din ce în ce mai bine. Şomajul a atins un minim record de 8,4% în 2018, dolarul jamaican a rămas relativ stabil în ultimii doi ani, după decenii întregi de depreceiere, iar inflaţia a scăzut de la peste 9% la sub 4% în ultimii cinci ani.
    Banca centrală chiar se laudă cu rezultatul actual, distribuind pe contul de Twitter al instituţiei un video muzical cu versurile „Inflaţia redusă şi stabilă reprezintă pentru economie linia de bass din muzica reggae”.

  • Povestea femeii care a devenit milionară dintr-o resursă pe care românii o ignoră

    Carte de vizită

    După ce a absolvit Facultatea de Medicină, a lucrat timp de un deceniu în domeniul farma, până a decis să îşi creeze propria afacere

    Cheia succesului său a fost un izvor termosalin de la Herculane, pe care l-a concesionat în 2005, punând bazele companiei de produse dermatocosmetice Ivatherm, un business cu vânzări anuale de peste 3 milioane de euro

     Este adepta unui stil de viaţă sănătos, practică sport, petrece puţin timp în social media şi crede că imaginea personală are o foarte mare greutate în relaţia cu ceilalţi

    Citiţi şi Povestea româncei care a devenit milionară din apa de la Herculane: “Tot timpul trebuia să aduc bani de acasă”

  • Fifor: Interceptarea aeronavei americane în zona internaţională a Mării Negre, o atitudine cel puţin bizară din partea Rusiei

    Prezent la Baza 57 Aeriană ”Mihail Kogălniceanu”, într-o vizită făcută alături de omologul său canadian, Harjit Singh Sajjan, ministrul român al Apărării a apreciat că astfel de incidente ca cel de luni, când Rusia a trimis un avion de vânătoare pentru interceptarea unei aeronave americane de recunoaştere, constituie o provocare din partea Federaţiei Ruse.

    „Lucrul acesta nu s-a mai întâmplat şi a fost o atitudine cel puţin bizară din partea Federaţiei Ruse. A fost o provocare evidentă şi noi credem că astfel de acţiuni nu îşi au locul în astfel de situaţii pentru că sunt provocări care pot avea urmări neplăcute, se pot întâmpla accidente şi nimeni nu îşi doreşte un astfel de lucru. (…) Ştim cu toţii că au mai fost astfel de raportări şi din partea colegilor canadieni, cu aeronave ale Federaţiei Ruse care s-au apropiat de spaţiul aerian NATO. Repet şi de data aceasta, NU au intrat în spaţiul aerian NATO, dar tocmai acesta este rolul misiunii de poliţie aeriană, acela de a preveni astfel de lucruri şi tocmai de aceea suntem pregătiţi şi efectuăm aceste misiuni”, a comentat Mihai Fifor, care a precizat că nu ar putea să dea un număr exact al incidentelor de acest fel.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro