Tag: armata

  • Vicepreşedinte ALDE îl acuză pe ministrul Muncii că şi-a însuşit o propunere ALDE

    “Acum o lună şi ceva am iniţiat un proiect de hotărâre prin care propuneam ca armata, facultatea, plus masteratul şi doctoratul, să fie considerate vechime în muncă. La comsie a venit punctul de vedere al Ministerului Muncii, cu aviz negativ, iar acum câteva zile am auzit-o pe doamna Olguţa Vailescu, ministru de resort, spunând exact acelaşi lucru pe care îl propuneam eu printr-o lege, că îl va face pe baza unei ordonanţe de urgenţă, cu toate că la legea mea s-a dat pur şi simplu aviz negativ”, a afirmat Alexandru Băişanu, după şedinţa grupului ALDE.

    Deputatul ALDE a mai susţinut că, iniţial, Ministerul Muncii condus de Lia Olguţa Vasilescu, a dat aviz negativ propunerii iniţiate de ALDE.

    “Trebuie să clarificăm un lucru, propunerea este propunerea ALDE, făcută de mine, alături de colegii mei din ALDE. Dacă doamna Olguţa Vasilescu a dat aviz negativ legii numai ca să o treacă prin OUG e o chestie destul de dubioasă şi neclară. Cred că era firesc să purtăm o discuţie, se putea retrage această propunere legislativă şi sprijineam cu toate forţele ca această propunere legislativă să apară ca OUG. Am cere o mai multă colaborare între noi şi domniile lor pentru că până la urmă luptăm împreună pentru binele cetăţenilor români”, a mai precizat Băişanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Armata israeliană a bombardat poziţii militare din Siria ca ripostă la un atac cu obuze

    Obuze lansate din Siria în schimburile de focuri dintre armata siriană şi insurgenţi au căzut vineri pe frontiera Israelului.

    În replică, armata israeliană a bombardat poziţii militare ale armatei siriene.

    Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a subliniat că Israelul va rămâne în continuare neimplicat în războiul civil din Siria.

  • Erdogan: Turcia va continua să “elibereze teritoriile siriene”

    În primul său discurs după victoria în scrutinul prezidenţial de duminică, Erdogan a declarat că Turcia va acţiona mult mai decisiv împotriva organizaţiilor teroriste.

    Liderul de la Ankara a mai afirmat că “va continua lupta pentru a face mai libere teritoriile siriene” şi pentru a creşte “prestigiul internaţional” al Turciei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DECIZIE ŞOC! Trump ordonă Pentagonului să creeze o ARMATĂ SPAŢIALĂ. Pentru ce se pregăteşte

    “Am ordonat Departamentului Apărării şi Pentagonului să înceapă imediat procedura necesară înfiinţării unei Forţe spaţiale, a şasea ramură a armatei”, a declarat Donald Trump în cursul unei reuniuni a Consiliului Naţional Spaţial.

    “Destinul nostru dincolo de Terra nu este doar o problemă de identitate naţională, ci şi o problemă de securitate naţională”, a spus Donald Trump, potrivit CNBC şi WRCBTV.

    “În privinţa apărării Americii, nu este suficient să avem pur şi simplu prezenţă în spaţiu. Trebuie să avem dominaţie americană în spaţiu”, a argumentat Donald Trump.

    Cititi mai multe pe MONITORUL APĂRĂRII

  • Ţara care a ÎNCHIS toate RESTAURANTELE McDonald’s şi unde nu există nici cazinouri şi nici Starbucks

    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. 

    Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

    Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

    Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

    “Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. “Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. “De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.

    “Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.

    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

  • China versus România, de la Glorie la Neputinţă

    Cu un ritm anual de creştere a economiei de 7%, până în 2025, China va depăşi economia SUA, ca în următorii 20 de ani PIB-ul Chinei să fie de două ori mai mare decât cel al Statelor Unite. Doar militar, China nu va putea depăşi SUA. Chiar dacă China dispune de cea mai mare armată regulată din lume, totalizând 2,3 milioane de cadre active şi 800.000 de rezervişti, din punct de vedere al înzestrării, armata Statelor Unite este net superioară. Acest avantaj este asigurat şi de bugetul alocat de Statele Unite armatei, care, anul acesta, a ajuns la 713 miliarde dolari, faţă de doar 175 miliarde dolari bugetul armatei chineze.
     
    În 20 de ani, China a construit 90.000 km de autostrăzi, România 500
     
    În 1990, România avea un PIB de 39 miliarde dolari, China unul de 360 miliarde dolari. În 2017, România raporta un PIB de 200 miliarde dolari şi China 13.000 miliarde dolari. Cu alte cuvinte, PIB-ul României, în 27 de ani, a crescut de cinci ori, pe când al Chinei de 36 de ori. În anii 90, şi România şi China aveau câte 200 km de autostradă. Azi, noi avem 750 km, iar China peste 90.000 km, fiind ţara cu cei mai mulţi km de autostradă. China a construit în 25 de ani mai multe autostrăzi decât SUA în 100 de ani. În România, trenurile circulă cu o viteză medie de 40 km/h, pe când în China cu 350 km/h. Chiar 450 km/h, pe calea ferată ce leagă oraşul Shanghai de aeroport. Eu însumi am călătorit cu trenul între Beijing şi Xian şi Shanghai şi Beijing. În ultimii 15 ani, China a construit peste 20.000 km de cale ferată de mare viteză. 
     
    Bucureşti, mai poluat decât Beijing

    Dacă până în urmă cu câţiva ani Beijing era cel mai poluat oraş din lume, cu valori de peste 300 ug/mc, azi nivelul poluării măsurat de noi, în cele cinci zile, e în jur de 35 ug/mc, de două ori mai puţin decât  valorile înregistrate în Bucureşti. China a investit, în ultimii cinci ani, peste 270 miliarde dolari în proiecte de mediu şi în combaterea poluării. A închis jumătate din centralele electrice pe cărbune, mii de uzine şi fabrici poluante. A construit capacităţi de producţie a energiei electrice din surse hidro, fotovoltaic şi eolian. Primii trei producători globali de eoliene şi panouri solare sunt companii chineze.

    China deţine cel mai mare parc fotovoltaic din lume, ce se întinde pe o suprafaţă de 2.500 de hectare, şi care alimentează cu energie peste un milion de locuinţe. China a interzis circulaţia pe drumurile publice a maşinilor Euro 1 – Euro 3. Noi, anul trecut, am anulat timbrul de mediu, transformând România în cimitirul european al rablelor. Anul trecut, China a fabricat peste 7000.000 de maşini electrice, cât celelalte state la un loc, propunându-şi ca, în 2025, să ajungă la o producţie de 7 milioane de maşini electrice. Noi ne lăudăm că avem cea mai mare viteză la internet din lume. Deşi nu ştiu la ce ne foloseşte, că pentru WhatsApp şi Facebook nu avem nevoie de aşa o viteză. Chinezii se laudă cu cel mai rapid computer din lume, cu o capacitate de procesare de 93.000 miliarde de calcule pe secundă. Noi ne uităm sau visăm la stele cu ochii larg deschişi, pe când chinezii au construit cel mai mare telescop din lume, cu un diametru de 500 de metri şi o lungime de 3 km. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Armata roboţilor: Americanii investesc 1 miliard de dolari pentru a trimite roboţi pe câmpul de luptă alături de soldaţi

    Pentagonul investeşte aproximativ 1 miliard de dolari în următorii ani pentru a dezvolta roboţi pe care să îi introducă pe câmpul de luptă alături de soldaţi, potrivit Business Insider.

    Armata americanilor utilizează deja o serie de roboţi pentru activităţi precum dezamorsarea bombelor şi pentru patrulare, însă noii roboţi vor putea îndeplini sarcini mai complexe, precum misiuni de recunoaştere detaliată şi detectarea armelor chimice.

    Bryan McVeigh, managerul acestui proiect, a declarat pentru Bloomberg că nu are „niciun dubiu” că vor fi roboţi în toate armatele „în următorii cinci ani”.

    „Trecem de la discuţiile legate de roboţi la construirea propriu-zisă şi la încadrarea în câmpul de luptă. Este un moment interesant pentru a dezvolta roboţi alături de armată”, a transmis McVeigh.

    Luna trecută, armata americană a acordat un contract de 430 de milioane de dolari firmelor Endeavour Robotics şi QinetiQ. Endeavour a primit de asemenea în ultimele luni şi o serie de contracte de la Marină, încât Pentagonul încearcă să introducă roboţi în toate ramurile armatei.

    Introducerea a cât mai mulţi roboţi în activităţile armatei şi pe câmpul de luptă ar trebui să uşureze viaţa soldaţilor şi să îi protejeze în faţa unor scenarii fatale.

    Cu toate acestea, există o serie de îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la dezvoltarea roboţilor de luptă, în special atunci când vine vorba de roboţi autonomi.

    Pe scurt,  specialiştii nu sunt confortabili cu ideea unor roboţi ucigaşi, care pot decide cine trăieşte şi cine nu pe câmpul de luptă.

     

  • Dotarea armatelor cu roboţi începe: Pentagonul investeşte 1 miliard de dolari pentru a introduce roboţi pe câmpul de luptă

    Pentagonul investeşte aproximativ 1 miliard de dolari în următorii ani pentru a dezvolta roboţi pe care să îi introducă pe câmpul de luptă alături de soldaţi, potrivit Business Insider.

    Armata americanilor utilizează deja o serie de roboţi pentru activităţi precum dezamorsarea bombelor şi pentru patrulare, însă noii roboţi vor putea îndeplini sarcini mai complexe, precum misiuni de recunoaştere detaliată şi detectarea armelor chimice.

    Bryan McVeigh, managerul acestui proiect, a declarat pentru Bloomberg că nu are „niciun dubiu” că vor fi roboţi în toate armatele „în următorii cinci ani”.

    „Trecem de la discuţiile legate de roboţi la construirea propriu-zisă şi la încadrarea în câmpul de luptă. Este un moment interesant pentru a dezvolta roboţi alături de armată”, a transmis McVeigh.

    Luna trecută, armata americană a acordat un contract de 430 de milioane de dolari firmelor Endeavour Robotics şi QinetiQ. Endeavour a primit de asemenea în ultimele luni şi o serie de contracte de la Marină, încât Pentagonul încearcă să introducă roboţi în toate ramurile armatei.

    Introducerea a cât mai mulţi roboţi în activităţile armatei şi pe câmpul de luptă ar trebui să uşureze viaţa soldaţilor şi să îi protejeze în faţa unor scenarii fatale.

    Cu toate acestea, există o serie de îngrijorări din ce în ce mai mari cu privire la dezvoltarea roboţilor de luptă, în special atunci când vine vorba de roboţi autonomi.

    Pe scurt,  specialiştii nu sunt confortabili cu ideea unor roboţi ucigaşi, care pot decide cine trăieşte şi cine nu pe câmpul de luptă.

     

  • Război sângeros in cel mai violent clan mafiot. Poliţia cere ajutorul Armatei pentru că nu face faţă

    Mafia din zona Campania, denumita Camorra, este cea mai violenta din Italia, si asta din cauza haosului ce domneste in propriile organizatii interlope. Spre deosebire de Mafia Siciliana sau de Ndrangheta, care sunt organizate ierarhic, mafiotii din Camorra sunt impartiti in clanuri care se lupta mereu pentru putere.

    Acestia controleaza piata drogurilor, profiturile fiind imense, de ordinul zecilor de milioane de euro pentru fiecare clan important din Camorra.

    Violentele escaladeaza uneori atat de tare incat Politia cere ajutorul Armatei din Italia pentru a controla strazile si a opri crimele. Acest lucru s-a intamplat recent insa situatia a fost intalnita si anul trecut, cand au fost omorati 8 oameni in doar 11 zile. De asemenea, in 2007 a fost un alt razboi in cadrul Camorra, dar si la inceputul anilor 2000, cand a fost o adevarata lupta pentru putere in cadrul clanului.

  • 25 morţi, sute de răniţi în cursul protestelor faţă de mutarea ambasadei SUA la Ierusalim

    Zeci de mii de palestinieni participă la protestele desfăşurate la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul. Un militar israelian a fost rănit în confruntările produse luni.

    Protestatarii au incendiat anvelope auto şi au aruncat cu pietre spre militarii israelieni.

    Potrivit autorităţilor palestiniene, 25 de protestatari au fost ucişi, iar sute au fost răniţi în confruntările produse în zonele Khan Younis şi Jabalia.