În 5 decembrie, la solicitarea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, o instanţă de judecată i-a declarat persoane indezirabile, în România, pe cetăţenii pakistanezi Ramzan Muhammad (30 de ani) şi Adeel Muhammad (19 ani), pentru raţiuni de securitate naţională pe o perioadă de 15 ani.
“Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în contradictoriu cu intimaţii Ramzan Muhammad, Adeel Muhammad şi Inspectoratul General pentru Imigrări. Declară pe numiţii Ramzan Muhammad, cetăţean pakistanez, născut la data de 1.01.1982 în Layyah – Pakistan, fiul lui Muhammad Yousaf şi Salma Bibi, şi Adeel Muhammd, cetăţean pakistanez, născut la data de 4.04.1993 în Layyah – Pakistan, fiul lui Muhammad Khalil şi Asia, ca persoană indezirabilă pentru raţiuni de securitate naţională pe o perioadă de 15 ani. Dispune luarea în custodie publică a străinilor până la îndepărtarea de pe teritoriul României în temeiul art. 97 alin.(3) OUG nr. 194/2002. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare”, a decis Curtea de Apel Bucureşti, care urmează să-şi motiveze soluţia.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro