Tag: aglomeratie

  • Peste 40.000 de români au ales anul trecut DELTA DUNĂRII ca destinaţie de vacanţă. Câţi bani au cheltuit

     Anul trecut au fost în Deltă 41.647 de români, cu 2% mai puţini decât în 2011, potrivit datelor furnizate de INS la solicitarea MEDIAFAX.

    Dintre aceştia, aproape 35.000 de turişti au ajuns în Deltă pe cont propriu şi doar 6.800 prin agenţii de turism.

    “În Deltă, tarifele la cazare şi masă sunt similare celor de pe litoral, dar excursiile şi transportul pe apă cresc preţurile medii cu 80 de lei pe zi. Astfel, cheltuiala zilnică a unui turist în Deltă, incluzând cazare, masă, transport pe apă şi excursii ajunge, în medie, la 280 de lei”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cornel Găină, proprietarul complexului hotelier Cormoran din Delta Dunării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aglomeraţie pe DN1: Traficul a fost deviat pe rute alternative

    Potrivit sursei citate, în judeţul Braşov, începând cu 12:30, din cauza aglomeraţiei, a fost luată măsura devierii circulaţiei de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

    De la aceeaşi oră se aplică şi devierea de pe DN73A Râşnov – Predeal pe DN73, fie către Braşov şi apoi spre Cheia pe DN1A, fie către Piteşti pe DN73 şi apoi spre Bucureşti, pe autostrada A1, precizează Infotrafic.

    Poliţia Română a anunţat că a dispus, duminică, măsuri de monitorizare a traficului rutier, în condiţiile în care se anticipa aglomeraţie spre sfârşitul mini-vacanţei de 1 Decembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care e starea drumurilor din ţară şi unde sunt probleme de trafic

    Cel mai greu se va circula pe DN6 Bucureşti – Alexandria, pe segmentul Ghimpaţi – Mihăileşti, deoarece foarte mulţi bucureşteni s-au deplasat în judeţele Giurgiu şi Teleorman pentru a achiziţiona diverse produse alimentare. Poliţia îi atenţionează pe automobiliştii care se vor întoarce duminică în Bucureşti pe acest drum că vor circula “bară la bară”, mai ales la orele serii.

    Pe câteva drumuri naţionale care străbat zone montane înalte existau, duminică dimineaţa, porţiuni de carosabil acoperit cu un strat subţire de zăpadă frământată, în amestec cu material antiderapant, cele mai importante fiind DN13B – Pasul Bucin, DN18 – Pasul Gutâi şi Borşa, DN17 Pasul Tihuţa, DN19 – Sighet şi DN7A. Pentru că sâmbătă a nins abundent, ceva mai greu se circulă pe DN67C Novaci – Rânca, în judeţul Gorj. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române îi sfătuieşte pe turiştii care se îndreaptă către staţiunea Rânca să monteze pe roţi lanţurile antiderapante pe porţiunea pe care încă există zăpadă.

    Spre seară, probleme vor apărea şi pe autostrada A1, pe sensul de mers Piteşti – Bucureşti. Poliţia aminteşte că frecvent, în zilele cu trafic intens, imediat după lăsarea întunericului se produc tamponări între autovehicule la intrarea în Bucureşti, pe fondul nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers. În plus, aşa cum s-a întâmplat şi sâmbătă, parcările centrelor comerciale din apropierea intersecţiei autostrăzii cu Centura Capitalei se vor umple, astfel că se vor forma coloane de maşini, existând posibilitatea ca acestea să ajungă până pe autostradă şi până pe Centura Capitalei.

    Şi pe DN1 se formează coloane de autovehicule pe Valea Prahovei, motiv pentru care Poliţia le recomandă conducătorilor auto care pornesc dinspre Braşov către Bucureşti să circule pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti.

    Dispeceratul de monitorizare a traficului de la Bărcăneşti, judeţul Prahova, a înregistrat vineri pe DN1, pe sensul de mers Bucureşti – Ploieşti, 20.479 de maşini, iar sâmbătă 17.075, cu 1.600 mai multe decât în săptămâna trecută.

  • Traficul este ingreunat pe Valea Prahovei si pe Autostrada Soarelui

    Potrivit reprezentantilor A2, cel mai grav accident a avut loc la kilometrul 139, fiind implicate patru autoturisme. In urma incidentului, doi copii au fost raniti usor si au primit ingrijiri medicale de la un echipaj de ambulanta. De asemenea, o persoana a fost ranita in urma unui accident care a avut loc in zona unei benzinarii de pe Autostrada Soarelui si in care au fost implicate mai multe autoturisme. Victima a primit ingrijiri de la echipajele de ambulanta. “In toate zonele unde au avut loc tamponari sunt echipaje ale Politiei Rutiere si pot sa va spun ca au ramas si efectivele schimbului trei la munca, pana cand carosabilul va fi eliberat, masinile indeparate si traficul va fi reluat in conditii normale. Cauza accidentelor este viteza excesiva si nepastrarea distantei fata de autoturismul din fata”, a spus seful Politiei Autostrazi, Carol Varna.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cate masini incap pe DN1, cu ocazia traditionalului blocaj de sarbatori. Vezi ce solutie a gasit Traian Basescu

    Politistii de la circulatie spun ca multi soferi bucuresteni nu
    si-au planificat bine momentul intoarcerii acasa de la munte.
    Destui au continuat sa se plimbe intre statiuni, creand blocaje in
    zonele de acces la partiile de schi. Asa se face ca, ieri, intre
    orele 12 si 13, pe Valea Prahovei, 1.500 de masini coborau spre
    Ploiesti iar alte 2.500 urcau spre Predeal. Pentru monitorizarea
    traficului, un elicopter al Ministerului Administratiei si
    Internelor a fost ridicat de la sol si trimis sa survoleze DN1.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Coloana de masini de patru kilometri pe DN1, in zona Comarnic, pe sensul spre Bucuresti

    Politistii rutieri recomanda soferilor care vin pe DN1 de la
    Brasov la Bucuresti, sa foloseasca rutele alernative DN1A Brasov –
    Cheia – Valenii de Munte – Ploiesti – Buftea – Bucuresti ori DN73
    Brasov – Bran – Campulung Muscel – Pitesti – Autostrada A1 –
    Bucuresti. In scopul evitarii traversarii municipiului Ploiesti,
    pot fi utilizate centurile ocolitoare, in principal cea de est.

    Cei care au ales pentru deplasare varianta clasica, pe Valea
    Prahovei, pot ca de la Sinaia sa circule si pe DN71 Sinaia – Fieni
    – Targoviste – Bucuresti, arata Infotrafic.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • Trafic rutier ingreunat intre Sinaia si Busteni, dar si pe A2. Vezi aici rutele ocolitoare

    Pentru evitarea aglomeratiei de pe DN1, politistii rutieri
    recomanda ruta DN1A Ploiesti – Cheia – Sacele. Sambata dimineata,
    pe Autostrada A2 Bucuresti – Cernavoda era foarte aglomerat pe
    sensul catre litoral, la statia de taxare de la kilometrul 144
    fiind o coloana de masini care ajunsese la aproximativ 5 kilometri.
    Pe tronsonul cuprins intre kilometrii 139 si 144 au avut loc
    sambata dimineata mai multe tamponari, insa fara victime.

    Cititi mai multe despre
    rutele ocolitoare catre mare si munte
    pe www.mediafax.ro

  • CFR „fura” conceptul low-cost: iti iei bilet din timp, platesti mai putin

    Daca stiti de pe acum data exacta cand veti pleca in concediu la
    mare, chiar daca acest lucru se va intampla in august, e bine sa va
    cumparati bilet de tren chiar de azi. CFR Calatori a introdus un
    sistem de reduceri de tarife cuprinse intre 5% si 13% pentru cei
    care-si cumpara din timp biletele.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Aglomeratie si promotii la deschiderea Sun Plaza

    Cei 130 de retaileri din centrul comercial Sun Plaza, deschis
    joi in zona Piata Sudului din Capitala, au investit 80 milioane
    euro pentru amenajarea magazinelor si in marfa. Conform
    dezvoltatorului proiectului, EMCT, 97% din suprafata inchiriabila
    de 80.000 de metri patrati a fost deja contractata de
    retaileri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro