Tag: 10 ani

De ani buni s-a lansat ideea ca daca tinerii scoliti la cele mai bune universitati din lume – elitele noastre – s-ar intoarce sa lucreze in tara, economia Romaniei ar progresa mai repede. Insa, daca vorbiti cu studentii sau profesorii romani din strainatate, vor spune ca dorinta lor de afirmare profesionala e greu compatibila cu societatea de acasa. Si deci spera ca lucrurile vor merge mai bine. Deocamdata putini au intentia de a se intoarce, cum spune unul dintre ei, ”cu scopul de a schimba lucrurile in Romania”

Mihai Duduta invata la una dintre cele mai bune universitati din lume, Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). Are o bursa completa, munceste in campus, in cercetare, e in echipa de dans a scolii si castiga concursuri de inventica. Are un viitor promitator si e multumit de existenta lui actuala. S-ar intoarce in Romania? “Nu. Nu sunt tentat sa ma intorc in tara. Personal, eu vreau sa devin cat mai bun in ce fac, si in Romania n-as avea resursele pentru asta.” Este raspunsul pe care il va da nu numai el, ci multi alti romani, studenti sau oameni ce si-au terminat studiile in strainatate si au ales sa ramana in tarile respective.

“Nu cred ca exista un post in tara care m-ar putea convinge sa ma intorc, pentru ca e vorba despre mai mult decat un job bine platit in care sa am si posibilitatea sa fac ce-mi place”, spune Duduta. Nu crede ca ar putea sa se adapteze usor intr-o Romanie ce traverseaza azi probleme pe care America le-a depasit de mult. “Vreau sa am o familie si vreau sa-mi pot creste copiii intr-o tara al carei sistem educational e bun, unde copiii au acces la locuri de joaca si unde poluarea din orase nu este atat de mare”, sustine Duduta, premiat anul trecut la un concurs de inventica pentru o solutie de producere a energiei aleternative.

A plecat in SUA fiind olimpic la chimie si stiind foarte clar ca la facultatea unde invata in Romania ii va lipsi posibilitatea de a face cercetare. “Si nu vorbesc de cercetare de varf, cum se face la MIT, ci pur si simplu de un laborator unde sa nu ma tem sa sparg un vas pentru ca inlocuirea sa ar reprezenta 20% din bugetul laboratorului”, spune Duduta, care se specializeaza in stiinta si ingineria materialelor.

La MIT sunt momentan in jur de 30 de studenti romani, daca numaram si studentii, si doctoranzii. Datele s-au schimbat in toamna aceasta, odata cu noul an universitar, si probabil ca s-au schimbat in bine. Presedintele Asociatiei Studentilor Romani de la MIT (RSA MIT), Emanuel Stoica, spune ca majoritatea studentilor romani beneficiaza de o bursa, de cele mai multe ori chiar integrala, asa cum e si cazul lui Mihai Duduta, iar doctoranzii ca Stoica primesc un stipendiu lunar ce le acopera costurile de cazare, masa si le asigura ceva bani de cheltuiala.

Duduta si-a propus sa invete in Statele Unite inca din clasa a noua, cand la olimpiada de chimie a cunoscut o tanara admisa la Princeton. “M-am gandit ca daca alti oameni inteligenti au ales sa faca asta, de ce n-as face-o si eu?”. Asa ca a inceput sa candideze pentru burse. “Parintii m-au sustinut mereu, chiar de la inceput, si nu a fost nevoie sa-i conving eu ca acesta e cel mai intelept pas”, spune el.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din decembrie 2009.

Economia mondiala duduie. Ungaria este cea mai mare putere economica, avand un produs intern brut dublu fata de SUA, iar Romania este din acest punct de vedere la acelasi nivel cu Marea Britanie. Nu e o gluma, se intampla in lumea virtuala eRepublik, finantata recent de un fond de investitii din Franta cu doua milioane de euro. Bani cat se poate de reali.

Alaturi de Ungaria si Italia, Franta a intrat in conflict cu Suedia si Polonia. Disputa se da pentru teritoriile germane si daneze cucerite de alianta dintre suedezi si polonezi in urma cu doua saptamani. Bavaria apartine italienilor, iar Ungaria a ajuns sa imparta litoralul Marii Nordului cu Franta. Scenariul nu a parut sa-l deranjeze catusi de putin pe francezul Guillaume Lautour, partenerul fondului de investitii AGF Private Equity, cand a semnat saptamana trecuta ultimele documente privind majorarea participatiei detinute in eRepublik Labs, compania din spatele lumii virtuale eRepublik.

Fondul francez, membru al Allianz Group, a finantat eRepublik cu doua milioane de euro, prin intermediul unei infuzii de capital, preluand astfel un procent minoritar nespecificat de actiuni nou emise special pentru a face posibila tranzactia. Colaborarea dintre cele doua companii a inceput in urma cu un an, cand AGF Private Equity a facut prima investitie, in valoare de 200.000 de euro, in schimbul a 4% din actiunile eRepublik. Una dintre cele mai mici operate in istoria sa, daca e sa luam in calcul ca fondul specializat in investitii nelistate detine un portofoliu de peste 2,5 de miliarde de euro, din care 20% directionate catre 60 de companii din IT&C si internet.

S-ar putea spune ca prima investitie a fost un experiment, continuat acum cu o finantare de zece ori mai mare. “Uneori investim inca din primele etape de dezvoltare a unor companii cu potential, iar eRepublik este una dintre ele, aceasta noua tranzactie confirmand pariul facut pe lumea virtuala”, spune Lautour, membru de anul trecut in consiliul administrativ al companiei. Tot in iunie 2008, Alexis Bonte, actionarul majoritar si directorul executiv al eRepublik Labs, a investit inca 150.000 de euro, pe langa cele 200.000 de euro cu care a finantat initial afacerea, crescandu-si astfel participatia pana la 70%. In actionariatul companiei au mai intrat cu acelasi prilej opt antreprenori si investitori de tip “business angel”, printre care si doi romani stabiliti de mai multa vreme in Franta, investitia totala de pana acum in eRepublik depasind 2,75 de milioane de euro. In cifre, tranzactia de anul trecut – 11% din companie pentru 550.000 de euro – inseamna ca eRepublik a ajuns la o valoare de 5 milioane de euro, devenind astfel cel mai valoros site din Romania. “Dar finantarea actuala a fost facuta pe baza unei evaluari mai mari decat cea initiala”, mentioneaza Bonte.

In ce il priveste pe Lautour, decizia de a se implica intr-o noua runda de finantare pentru eRepublik pare sa fie motivata de cresterea industriei jocurilor, chiar si in aceasta perioada economica dificila, dar si de costurile mici de intretinere a unei companii din acest domeniu. Un studiu realizat recent de compania de cercetare de piata Strategy Analytics la nivel mondial sustine ca lumile virtuale vor inregistra o crestere exploziva in urmatorii ani, urmand sa ajunga la un numar total de 640 de milioane de cetateni in 2015, de trei ori si jumatate mai multi decat in prezent. Barry Gilbert, coordonatorul studiului, tine insa sa precizeze ca adevarata explozie va avea loc in cazul veniturilor celor ce opereaza lumile virtuale – din microtranzactii, taxe lunare pentru diferite servicii sau bunuri virtuale, dar si publicitate online. Numai microtranzactiile, cu o valoare destul de mica, de cel mult cateva zeci de euro fiecare, sunt estimate sa depaseasca 12 miliarde de euro in 2015, fata de aproximativ 717 de milioane de euro anul trecut.

“Cred ca singurele investitii care mai au sanse in perioada urmatoare sunt in special cele din mediul online”, crede Vlad Stan, fondatorul SeedMoney, un gen de fond de investitii care sustine proiecte online noi cu cel mult 50.000 de euro, in schimbul unui pachet minoritar de actiuni. Este insa de precizat ca un business bun in domeniul online nu inseamna adaptarea la scara mica a unui proiect international cunoscut, cum este YouTube, spre exemplu, sau in cazul de fata lumea virtuala Second Life, ci dimpotriva, dezvoltarea unui proiect local care sa aiba destul potential pentru a capata anvergura internationala. Iar criza economica este, in opinia lui Alexis Bonte, unul dintre cele mai prielnice momente pentru a investi intr-o companie aflata la inceput.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iunie 2009.

In urma cu doi ani, Energy Holding era liderul pietei concurentiale de energie. La inceputul lui 2009, compania nu mai avea nici 1% cota de piata, intr-o piata care si-a schimbat semnificativ configuratia. Ce s-a intamplat in ultimii doi ani cu Energy Holding? Cand si cum va reveni compania in topul furnizorilor de energie? Dar, mai ales, va mai reveni?

Veti auzi curand din nou de noi”. Este una dintre putinele propozitii rostite la sfarsitul lunii iunie de catre Guy Maybud, directorul general al Energy Holding, intr-un scurt interviu telefonic cu BUSINESS Magazin. Maybud a fost cativa ani la rand directorul general adjunct al furnizorului de energie si a trecut in fruntea companiei in noiembrie 2008, dupa ce fostul director si fondator al companiei, Enrique Ferrer, s-a retras din functie. Energy Holding a incetat sa mai comunice oficial cu presa din urma cu aproximativ doi ani, tacere motivata de oficialii companiei prin articolele agresive din presa legate de “baietii destepti” si de contractele de vanzare ieftina si preferentiala a energiei.

Comunicarile sporadice facute de companie in urma cu mai mult de doi ani au fost legate de proiecte CSR sau de proiecte de investitii, cum ar fi cel pentru centrala electrica de la Gorj. Despre business-ul vanzarilor de electricitate, foarte putin. Cu toate acestea, afacerile Energy Holding au fost efervescente in ultimii ani: compania a fost vanduta, apoi si-a dezvoltat foarte mult divizia balcanica, a pierdut importante contracte locale, s-a restructurat, si-a schimbat conducerea, a pierdut sau a renuntat la toata cota de piata acumulata in ultimii cinci ani si recent a derulat o noua campanie de publicitate. Discreta, pe internet, dar aplecata catre servicii – insistand practic pe ideea ca toti furnizorii din piata vand energie, dar ca Energy Holding vinde un serviciu energetic integrat. Roy Maybud a preluat de la Enrique Ferrer o companie a carei forta in piata de profil a scazut continuu in ultimul an, dupa pierderea celor mai importante contracte, care au saltat in anii anteriori compania – cum ar fi cele cu Petrom, Oltchim sau Alro – si a caror pierdere a dus la scaderea considerabila a cotei de piata – de la varful de 19% din 2007 pana la 6% in 2008 si sub 1% in ianuarie 2009.

Scaderea sub 1% de la inceputul acestui an are la baza, conform oficialilor companiei, pierderea acestor mari contracte, care a avut loc progresiv de la sfarsitul lui 2007 pana la mijlocul lui 2008. Roy Maybud spune ca pierderea clientilor a fost un motiv de scadere, iar celalalt motiv este legat, fara doar si poate, de situatia economica generala: “Nu vreau sa fiu inca un manager care spune non-sensuri despre criza, dar cred ca am intrat intr-un vartej din care nimeni nu ne mai poate scoate decat rezolvarea crizei in sine si reinceperea cresterii, despre care nimeni nu stie cu adevarat cand se va intampla”. Desi foarte retinut in declaratii, Roy Maybud este de parere ca momentul actual – atat din punctul de vedere al companiei, cat si al evolutiei economice in general – nu este propice pentru a face vreo predictie.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din septembrie 2009.

La 70 de ani abia impliniti si la 40 de ani de cand a castigat turneul Roland Garros, cea mai mare ambitie de business a lui Ion Tiriac este tot in tenis. Vrea sa faca din Madrid Open cel mai elitist turneu de tenis din lume. Si-a dat un termen de cinci ani pentru atingerea unui profit net de 30 de milioane de euro. Pana atunci, asteapta trecerea crizei, care il intristeaza “foarte tare”, dar are mult de consolidat la afacerile din Romania. Impreuna cu Ion Ion.

Tenisii lui Rafael Nadal abia daca lasa urme pe zgura. Numarul unu mondial nu isi muta deloc privirea de la minge. Nu se uita nici macar o data spre Regina Sofia a Spaniei, care a venit sa il vada, alaturi de alti 10.000 de oameni, in a treia runda de calificari din turneul Madrid Open 2009, in care il infrunta pe Jurgen Meltzer. “Anda, Rafa!!!” (Hai, Rafa!). Stadionul vuieste. 61 de minute, 6-3, 6-1. Rafael Nadal s-a relaxat, zambeste si da interviuri, apoi autografe, prosoape si barete copiilor din tribuna. Acum poate fugi pana in Mallorca pentru o zi, dar se va intoarce vineri sa joace din nou. Madridul e plin de spoturi outdoor cu Rafael Nadal, numarul unu mondial si ultima vedeta iesita din scoala spaniola de tenis in ultimii ani, de cand Spania a luat locul Germaniei la categoria creatiei de campioni. Odata cu nasterea si descoperirea talentelor, s-au miscat si turneele. Pana la urma, tenisul trebuie sa aiba si priza la public. “Anda, Rafa” nu ar fi tunat asa la Stuttgart, unde Ion Tiriac a organizat ani la rand Masters, turneul pe care a decis sa il mute la Madrid, acasa la scoala de vedete-tenismeni, in 2002.

Un ciocanit usor la usa ii distrage atentia lui Ion Tiriac. Atent la discutia cu BUSINESS Magazin, zambeste larg dintr-odata. Timida, in tocul usii de la biroul aproape improvizat intr-una din cladirile de la Caja Magica, sta Safina, numarul unu mondial feminin, o alta atractie a turneului de la Madrid. Serioasa, cuminte, il saluta pe Ion Tiriac in spaniola, dar omul de afaceri ii raspunde in rusa. Aproape cat el de inalta, rusoaica (sora lui Marat Safin, castigatorul US Open din 2000, cand la doar 20 de ani l-a batut pe Sampras si a devenit numarul unu mondial) este pentru omul de afaceri mai mult decat o jucatoare din cei peste 100 din turneu. “Daca ar avea 10% din talentul fratelui ei, ar fi pe locul intai mondial sapte ani la rand; dar nu prea are talent, stie doar sa munceasca, isi da sufletul pe teren si de aia castiga”, o caracterizeaza rapid si ganditor omul de afaceri pe favorita turneului. Fratii Safin (Dinara si Marat) si un tanar francez de culoare (Gael Monfils) sunt “echipa per­sonala” a lui Tiriac, noii Boris Becker pe care omul de afaceri trebuie sa ii aiba pe podium, chiar daca pe rand. Marat nu mai e pe locul intai de cativa ani buni, dar a urcat Dinara, iar Monfils este in ascensiune. Pana la urma, turneele si manageriatul de tenismeni au fost prima afacere a lui Ion Tiriac, singura pe care nu a intrerupt-o niciodata de cand a intrat in afaceri, in anii ‘70.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din mai 2009.

Prima jumatate a anului a adus plecari surprinzatoare din companiile de consultanta imobiliara, iar lunile urmatoare pot sa aduca noi surprize, in contextul in care afacerile din sectorul de profil s-au prabusit, iar semne de redresare n-au aparut inca.

Saptamana trecuta a adus doua noi confirmari de plecari ale unor consultanti imobiliari de top din companiile de profil: Alexandra Dimofte, care ocupa pozitia de head of capital markets in cadrul CB Richard Ellis Eurisko si Gabriel Chimisliu, seful departamentului industrial si unul din primii angajati ai biroului local al Colliers, au decis sa plece din companiile unde activau de zece, respectiv 12 ani. Cele doua evenimente vin sa intregeasca tabloul unui an cu miscari surprinzatoare in industrie, inceput prin demisiile Monicai Barbu si a lui Horatiu Florescu, sefii departamentelor de retail si birouri din Colliers International, care ulterior au pus bazele unei noi companii de consultanta imobiliara, The Advisers/Knight Frank.

“In principal, sunt doua motive principale pentru astfel de plecari: luptele interne si o lipsa de motivatie pentru cei care au facut foarte multi bani in trecut comparativ cu perioada actuala, cand piata este inghetata”, comenteaza Ulrik Rasmussen, partener in compania de executive research Pedersen & Partners, care a avut la nivel regional clienti precum Immoeast, TriGranit, GTC sau Jones Lang LaSalle. Rasmussen considera de altfel, inca de la inceputul anului, ca scaderea afacerilor din industrie si implicit a castigurilor celor mai buni brokeri si consultanti imobiliari va duce intr-un final la rupturi surprinzatoare.

Cele patru miscari, cele mai importante dintr-o serie mult mai mare de plecari ale unor brokeri imobiliari – si in contextul reducerilor de personal – reprezinta doar un indiciu al schimbarilor prin care trece piata. “Nu mai cred in tranzactii mari. Toata lumea vorbea de ce se poate, de tranzactiile pe care ar urma sa le inchida, si isi faceau planuri numai pe baza lor, cand doar doi-trei-patru brokeri faceau ceva. Mai multe tranzactii mai mici te tin in viata”, considera Valentin Ilie, CEO si actionar al Coldwell Banker Affiliates of Romania. Compania este una dintre cele care au operat cele mai multe schimbari interne, prin inlocuirea aproape in totalitate a echipei de brokeri din segmentele rezidential si birouri.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din iulie 2009.

BUSINESS Magazin a discutat cu 50 de manageri si consultanti despre una din cele mai spinoase teme pentru companii la ora actuala – solutiile de reducere a costurilor intr-o perioada in care sursele de finantare sunt greu de gasit, iar pietele scad. In urma acestor discutii a rezultat un decalog demn de interes pentru orice manager confruntat cu grija costurilor.

In urma cu zece ani, o mare companie americana, cu aproximativ 80 de divizii regionale, a inceput un program de crestere a eficientei. Programele derulate in diverse piete au adus reduceri ale costurilor intre 10 si 15%, in timp ce vanzarile au crescut cu cel putin 15%. Plecand de la acest succes, compania a pregatit mai mult de 25 de “agenti ai schimbarii” care ar fi trebuit sa conduca extinderea programului la nivelul intregii retele. Pe fondul recesiunii din 2001-2002, sefii companiei, concentran-du-se pe reduceri de costuri, au renuntat la agentii respectivi si le-au propus celor 80 de divizii sa continue prin forte proprii eforturile de imbunatatire a eficientei.

Un an mai tarziu, performantele financiare au scazut dramatic, firma a fost cumparata de un fond de investitii si, chiar daca s-a incercat reluarea programului, capacitatea si pofta de schimbare au disparut si, chiar si dupa ce recesiunea a trecut, au urmat multi ani in care profitul si vanzarile companiei n-au mai crescut deloc. Exemplul folosit de cea mai mare companie de consultanta in management din lume, McKinsey, intr-un studiu publicat la sfarsitul anului trecut ilustreaza una dintre cele mai mari greseli pe care companiile le fac atunci cand, puse in fata unei recesiuni economice, incearca sa taie cu orice pret costurile, dar isi reteaza in acelasi timp si perspectivele de dezvoltare. Criza pe care o traverseaza acum economia mondiala face ca exemplul de mai sus sa fie un bun punct de plecare pentru a raspunde la cateva intrebari esentiale pentru orice companie.

De unde ar trebui sa taie firmele pentru a-si asigura lichiditatile care sa le permita supravietuirea? E de preferat reducerea numarului de angajati sau mai degraba taierea bugetului de marketing? E mai potrivit un stil de management proactiv, care sa anticipeze evolutii ale pietei, sau, dimpotriva, sefii com­paniilor ar trebui doar sa reactioneze la evolutiile pietei si sa se concentreze pe pregatirea momentului cand economia isi va reveni? Pentru a afla raspunsul la toate aceste intrebari si pentru a vedea cat de pregatite sunt companiile de pe piata romaneasca sa faca fata crizei economice, BUSINESS Magazin a discutat cu cateva zeci de consultanti si manageri ai unor companii din domenii variate, de la giganti din domeniul energiei si al telecomunicatiilor pana la antreprenori, retaileri internationali sau firme de outsourcing.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din februarie 2009.

Afacerile pot fi de trei feluri: strategice, de moment sau speculative. Unde s-ar incadra ceea ce managerii clubului Steaua ar numi afacerea UEFA – adica cele peste 3,5 milioane de euro atrase, potrivit unor estimari, din cursa europeana pana in faza semifinalelor? Si cum poate face Steaua, din performanta de care se bucura zilele acestea, o afacere cu bataie lunga? Stie cineva?

Pe Giulia, mama ei a gasit-o dormind pictata pe obraji in rosu si albastru, culorile Stelei. Era spre miezul noptii, in seara calificarii Stelei in semifinala UEFA – in urma meciului contra Rapidului de la inceputul lui aprilie. „M-am desenat cu ce-am gasit… cu niste carioci“, isi aminteste acum razand Giulia Radulescu, o fetita zglobie de opt ani care cu gestul ei si-a induiosat mama, abia intoarsa de la aeroport. Micul suporter respectase intocmai unul dintre ritualurile de sustinere a echipei favorite, dar n-a reusit totusi sa identifice canalul TV pe care se transmitea meciul. Asa ca, daca nu si-a putut urmari echipa la TV, s-a gandit macar sa mearga la culcare pictata cu rosu si albastru. Iar a doua zi, cand i-a dat batai de cap bunicii, care incerca s-o scape de urmele de carioca, Giulia a vrut sa afle cum s-a terminat meciul, ba chiar si sa inteleaga cum se face ca Steaua a ajuns totusi in semifinala, desi n-a reusit sa bata Rapidul in nici unul dintre cele doua meciuri din sferturi. „Hm, mai au si noroc“, a tras ea concluzia.

Giulia Radulescu – fetita care stie cine e antrenorul Stelei, ii place Banel Nicolita si se bucura ori de cate ori aude imnul echipei – are in dormitorul ei un poster, creatie proprie, cu trei inimioare in culorile clubului langa care sta scris, cu litere mari, „Hai Steaua!“. „Mie mi-a cerut Tudor, dupa meci, 500.000 de lei – sa mearga undeva cu amicii lui sa cinsteasca reusita Stelei. O suma de cinci ori mai mare decat de obicei… I-am dat, ce era sa fac?“, se intreaba tatal lui Tudor Constantineanu, un baietel de scoala generala.

Povestea Giuliei Radulescu si cea a lui Tudor Constantineanu sunt doua cazuri izolate dintr-un fenomen de masa – fotbalul – care acum tine o Romanie intreaga conectata la evolutia Stelei in semifinala Cupei UEFA (dubla mansa cu echipa englezeasca Middlesbrough are loc pe 20, respectiv 27 aprilie). Dar despre exemplele celor doi copii, citite printre randuri, orice psiholog si om de marketing cunoscator al comportamentului micilor consumatori (dupa cum s-ar incadra copiii in cercetarile de specialitate) ar spune urmatorul lucru: Giulia si Tudor sunt potentiale victime ale mesajelor publicitare transmise in asociere cu brandul Stelei. Asadar, doi consumatori pe care afacerile cu produse pentru copii (precum jocurile, dulciurile sau confectiile) ar putea conta daca ar investi in asocierea cu marca Steaua. Dar ar putea fi si viitoare sursa de bani pentru afacerile cu produse pentru adolescenti – racoritoare, articole de imbracaminte, gadget-uri (moment nu foarte indepartat) sau pentru adulti, atunci cand vor creste mari – cum ar fi bauturile alcoolice, masinile sau serviciile, de pilda.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2006.

Romania va ajunge abia peste zece ani la nivelul de trai al tarilor central- si est-europene care au aderat la UE in 2004. Cel putin asa a prezis de curand Anand Seth, directorul Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si de Est. Iar aceasta se va intampla numai in regim de inflatie mica si de crestere economica simtitor mai mare decat cea de care e in stare acum Romania. Nu cumva e prea pesimista estimarea? Sau poate prea optimista?

Dupa decernarea celor mai importante premii ale celei de-a saptea arte, oameni din intreaga lume au dat fuga la cinematograf sa o vada pe blonda de la Drept intr-un rol de Oscar. Numai ca vizionarea capricioasei Reese Witherspoon intr-un rol de sotie mai mult sau mai putin iubitoare i-a costat pe romanii care s-au dus la cinematograf un pic mai mult decat pe vecinii nostri mai de la vest.

Daca noi am platit la Multiplex pentru avanpremiera „Walk the Line“ 5,5 euro, echivalentul a 19,5 RON (daca am mai avut rabdare cateva saptamani, pretul a coborat la 4,2 euro – 15 RON), vecinii din Budapesta au platit pentru a urmari viata lui Johnny Cash aproximativ 5 euro, cehii intre 4 si 6 euro, letonii 5,7 euro, iar polonezii 5,8 euro.

La prima vedere, un bilet la film in Romania pare relativ ieftin. La o privire mai atenta, vedem insa ca banii dati la casa de bilete reprezinta un efort financiar mult mai mare in valoare absoluta, raportat adica la puterea de cumparare a cinefililor din tarile central-europene, atata vreme cat statisticile arata diferente semnificative de nivel de trai intre noi si ei.

Mai precis, punand cap la cap preturi, salarii, impozite si calitatea vietii in general, vedem ca nivelul de trai din Romania este cu 33% mai scazut decat in Ungaria, cu 53% mai scazut decat in Ungaria si cu 47% mai mic decat in Cehia. Cifrele apartin Coface Romania, care a facut aceste calcule pentru BUSINESS Magazin. „Ca raport intre venituri si salarii, este clar, si cu ochiul liber, si cu datele in fata, si cu etaloane fixe, ca suntem sub ei“, declara pentru BUSINESS Magazin Cristian Ionescu, managing partner la Coface Romania.

Suntem sub ei, asadar, deoarece, desi avem preturi relativ asemanatoare, avem salarii nu doar mai mici, dar cu care putem cumpara mai putin. Pentru ca, „pana la urma, e absolut irelevant pentru mine, roman, cat costa o casa in Praga“, observa Liviu Voinea; „conteaza cat costa casa in Romania si cum pot sa o cumpar cu venitul meu din Romania“. In UE, pretul unui metru patrat de casa construit trebuie sa fie egal cu salariul mediu net pe economie, spune Cristian Ionescu. Iar fostii nostri vecini de tranzitie – cehii, polonezii si ungurii – chiar incep sa se apropie de acest raport. Asadar, pentru un ungur care castiga un salariu mediu de  848 euro, cumpararea unei case noi la care metrul patrat construit costa intre 1.000 si 1.700 euro, pe segmentul de locuinte medii, nu este chiar o utopie. La noi insa (tinand cont de faptul ca un salariu mediu este de 236 euro, iar un metru patrat de apartament nou construit costa intre 600 si 1.000 euro), acest etalon nu poate fi, deocamdata, decat prilej de nedumeriri: ce a facut pretul sa creasca? Si cat va mai creste?

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din aprilie 2006.

Ca si dinamita, e-mail-ul isi arata – daca e manuit fara grija – si potentialul distructiv. Nu ucide, e adevarat, dar costa. Fara el afacerile s-ar lega mai greu. Cu el, insa, stresul creste si capata noi forme, productivitatea scade si companiile sunt nevoite sa achite nota de plata, avand pe deasupra si manageri nevrozati din pricina ca-si petrec 3-4 ore pe zi cu nasul in Inbox. Un avocat de afaceri, Daniel Badea, pare convins chiar ca 14 ore pe zi e-mail-ul e „sursa raului din viata noastra“.

EXERCITIU DE IMAGINATIE: E luni dimineata. Deschideti computerul, apoi programul de e-mail, urmariti cum se umple Inbox-ul si va ganditi ce simpla era viata, totusi, fara e-mail. Va trece la un moment dat prin minte sa le cereti angajatilor sa lucreze fara e-mail timp de o saptamana – veti scapa si dvs., si ei de cosmarul e-mail-ului. De ce n-o faceti?

Cu greu am putea estima ce impact ar avea o saptamana fara e-mail asupra afacerilor unei firme din Romania, pentru ca studii extensive despre rolul e-mail-ului nu s-au facut aici. Dar americanii, potrivit unei cercetari facute in 2005 pe 1.000 de companii, au ajuns la concluzia ca afacerile se negociaza acum intr-o naucitoare proportie de 70% prin e-mail.

Iar, din raspunsurile pe care 20 de manageri romani le-au dat la intrebarile BUSINESS Magazin, reies cat se poate de clar doua lucruri: e-mail-ul e absolut indispensabil in afaceri (Florin Talpes de la Softwin a folosit chiar cuvantul „dependenta“ pentru a descrie relatia lui cu posta electronica) si se numara, la aproape toti managerii care au raspuns, printre primii trei factori de stres personal. Un impact destul de serios al unui maruntis pe care dictionarul explicativ il descrie in doar doua cuvinte: „posta electronica“.

Un studiu facut de Oracle in 2003 arata ca probabilitatea de a folosi e-mail-ul pentru a comunica e de doua ori mai mare decat cea de a utiliza telefonul – iar 53% dintre respondenti au spus ca productivitatea lor scade cand nu au acces la casuta postala.

Pe langa faptul ca e un drog tehnologic – sau poate tocmai de aceea – e-mail-ul e, in acelasi timp, un nesatios devorator de resurse, fie ca e vorba de servere ori de timp pierdut. Curatenia din Inbox, adica sortarea sau stergerea mesajelor, e una dintre principalele cauze ale statului la birou peste program. Ca sa nu mai vorbim de prima zi de lucru de dupa vacanta, pe care cei mai multi angajati si-o petrec citind, raspunzand, stergand si impartind pe categorii sutele de e-mail-uri care le inunda Inbox-ul. E natural atunci ca managerii sa ia decizia de a investi in tehnologie, de a redacta proceduri de lucru cu e-mail-ul in organizatie sau de a impune angajatilor restrictii, urmarind prin acestea cresterea eficientei muncii (45% dintre cazuri, potrivit unui studiu AIIM/KCI din 2005), cresterea profitului si a performantelor (10%) si reducerea costurilor (25%).

UN FLUVIU DE MESAJE. Chiar fara masuratori riguroase cum sunt cele facute de organizatiile straine specializate, managerii romani stiu din experienta proprie ca e-mail-ul este o binecuvantare, dar si o pacoste, in primul rand din pricina volumului mare de mesaje primite. Cu e-mail-ul iti incepi ziua, prin el discuti afaceri, concepi proiecte, tii legatura cu oamenii-cheie din companie, stabilesti intalniri, capeti informatii si stabilesti termene. Dintre cei 20 de manageri care au raspuns unui chestionar initiat de BUSINESS Magazin, doar trei spun ca primesc zilnic mai putin de 100 de mesaje. Media tinde mai degraba spre 150-200.

O parte dintre ele sunt necesare, o parte nu. Cele inutile se impart in doua categorii: SPAM si mesaje de la colegi sau prieteni care apasa butonul „Send“ fara sa-si puna problema ca un e-mail trimis fara rost inseamna cateva minute irosite pentru destinatar. Mesajele SPAM ocupa ceva volum in Inbox-urile managerilor intervievati de BUSINESS Magazin. Dintre cele 300 de mesaje pe care Radu Georgescu, presedintele GeCad, le primeste zilnic, circa 200 sunt SPAM. Liviu Dragan, directorul general al TotalSoft, spune ca are de sters zilnic cam 50 de e-mailuri SPAM, adica jumatate din mesajele primite. Dar SPAM primeste orice om care are un cont de e-mail – inclusiv Bill Gates, care spunea amuzat acum cativa ani ca parte dintre SPAM-urile lui sunt de la finantatori care-i ofera imprumuturi si parte sunt mesaje prin care i se explica cum s-ar putea imbogati rapid.

Dar nu SPAM-ul pare a fi cea mai mare problema – cei care s-au specializat in managementul Inbox-ului spun ca mesajele nesolicitate oricum pot fi sterse fara remuscari inainte de a fi deschise. Adevarata problema sunt anumite mesaje care vin de la prieteni si colegi, si care consuma absolut inutil timpul unui utilizator. Pe primul loc la aceasta sectiune ar fi mesajele Cc: (Carbon copy) ori Bcc: (Blind carbon copy), la care destinatarul e doar o terta parte despre care expeditorul crede ca trebuie informata. (Bogdan Georgescu, directorul general al companiei imobiliare Colliers International, spune ca jumatate dintre mesajele inutile pe care le primeste sunt de la proprii angajati, dar ca, desi a cautat, nu a gasit inca o solutie pentru a scapa de mesajele inutile.) Urmeaza mesajele de tip „corporate junk“, apoi e-mail-urile de tip „FYI“ (for your information, adica „spre informare“), cele care ar trebui adresate altcuiva, ca sa nu mai vorbim de link-urile trimise fara vreo explicatie, de bancuri sau de fisiere PowerPoint cu peisaje, flori si filozofii de viata.

Irinel Burloiu, business development manager la Intel, spune ca primeste in fiecare zi minimum 300 de mesaje, dintre care 70% sunt inutile, si ca nu reuseste sa raspunda la toate in timp util (pentru a raspunde intrebarilor trimise de BUSINESS Magazin prin e-mail, Irinel Burloiu si-a luat un ragaz de sase zile).

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din martie 2006.

Efectele valului de extindere a UE spre est din 2004, dificultatile economiilor occidentale si problema nerezolvata a integrarii culturale a imigrantilor de pe alte continente au creat in „vechea Europa“ o conjunctura destul de ostila fata de ideea de imigratie. Conjunctura pe care discursurile despre beneficiile economice ale fortei de munca ieftine si docile venite din estul Europei cu greu o pot contracara.

Suntem teribil de dezamagiti. Si am fost deja dezamagiti cand am negociat capitolul despre libera circulatie a persoanelor, fiindca am fost absolut siguri ca nu exista nici un motiv si nici o justificare economica pentru asteptarea asta ca milioane de oameni sa va invadeze piata muncii.“ Nu sunt cuvintele vreunui ministru roman sau bulgar, ci ale Danutei Hubner, comisarul european pentru politici regionale, rostite dupa 1 mai 2004, cand Polonia, tara sa de origine, a aderat la UE.

Povestea se repeta acum intocmai cu Romania si Bulgaria, care urmeaza sa adere la UE la 1 ianuarie 2007. Ca si Danuta Hubner atunci, autoritatile din cele doua tari incearca sa-i convinga pe occidentali ca e dreptul oamenilor sa se miste liber intr-o Uniune care se pretinde si altceva decat o piata elementara, unde doar capitalul si uneori marfurile se misca liber: biblia liberalismului, invocata de comisarul polonez, se bazeaza pe cele patru libertati fundamentale de miscare – a bunurilor, a persoanelor, a capitalului si a serviciilor.

Sau, tot ca Hubner, incearca sa-i convinga pe occidentali ca de fapt cetatenii din tarile proaspat integrate „nici macar nu sunt foarte mobili“ – cazul premierului bulgar Serghei Stanisev, care a spus ca bulgarilor nu le place sa traiasca in tari unde soarele e scump la vedere. Stanisev facea aluzie, mai in gluma, mai in serios, la ceturile Marii Britanii, tara cu cele mai mari temeri acum fata de navala imigrantilor romani si bulgari dupa 1 ianuarie 2007. Deocamdata, in afara de Londra, care a anuntat ca va detalia la sfarsitul acestei luni restrictiile planificate pentru lucratorii romani si bulgari, si de Budapesta, indecisa inca asupra masurilor pe care le va adopta fata de potentialii imigranti din aceste tari, nu e clar ce politica vor adopta celelalte tari comunitare.

Danuta Hubner acuza, in urma cu doi ani, faptul ca tarile UE s-au luat una cate una dupa Germania si Austria, primele state care au decis sa impuna restrictii pentru forta de munca din Est, desi initial anuntasera ca nu vor lua nici o masura de limitare in acest sens. Nu-i timpul trecut nici acum pentru o evolutie similara a atitudinii fata de Romania si Bulgaria, atata vreme cat statele occidentale au dreptul si in cazul lor la perioade de tranzitie de cel putin doi ani si cel mult cinci ani la accesul fortei de munca din cele doua tari.

CITITI AICI ARTICOLUL INTEGRAL din octombrie 2006.