Tag: solutii

  • 500 de tineri care ar putea salva Romania

    La 37 de ani, Valdis Dombrovskis devenea anul trecut
    prim-ministrul Letoniei, Péter Oszkó era desemnat tot anul trecut,
    la 36 de ani, sa conduca finantele guvernului de la Budapesta, iar
    Simeon Djankov este, la 39 de ani, ministrul finantelor in
    Bulgaria, tara in care, de altfel, tinerii ocupa cam o treime din
    portofoliile executivului. Letonia, tara cu cea mai mare cadere
    economica din Europa in 2009, a iesit deja din recesiune in primul
    trimestru din 2010. Nici Ungaria si nici Bulgaria nu au avut in
    perioada crizei o situatie prea buna, insa ambele tari au inceput
    restructurarea mult mai energic si mai devreme decat in Romania.
    Poate ca la aceasta au contribuit atat tineretea, cat si experienta
    lui Péter Oszkó de la Deloitte sau KPMG sau faptul ca Simeon
    Djankov este considerat printre cei mai citati 100 de economisti ai
    lumii, cu o experienta majora castigata la Banca Mondiala si
    creatorul unui institut de cercetare la Harvard.


    La Bucuresti, in liga “sub 40” joaca ministrul dezvoltarii si
    turismului Elena Udrea, ministrul invatamantului Daniel Funeriu si
    ministrul sanatatii Cseke Atilla, ceea ce procentual nu este prea
    rau; gurile rele ar spune, totusi, ca sunt greu de separat dozele
    de politic si de competenta care i-au propulsat la conducerea
    ministerelor. Oameni care ar putea innoi insa cu succes actualul
    guvern, intens criticat acum in toata societatea romaneasca, sunt
    Septimiu Postelnicu, care a condus afacerile UniCredit Leasing in
    13 tari, Marian Nastase, director financiar al grupului metalurgic
    Vimetco International, sau Cornelia Coman, care conduce ING
    Asigurari de Viata si care a fost numita in acest an in consiliul
    de management al ING. O viziune destinsa asupra lumii, cum este cea
    a sefului Bergenbier Mihai Ghyka sau gandirea strategica a unui
    {erban Toader, senior partner la KPMG, ori chiar experienta in lumi
    virtuale a lui George Lemnaru, creatorul jocului cu o raspandire
    internationala eRepublik, ar putea sparge probabil imobilismul
    administratiei de stat. {i mai pot fi adaugate alte 494 de
    argumente, adica atatia tineri cat a adunat BUSINESS Magazin in
    cataloagele sale de-a lungul ultimilor cinci ani.

    Sigur ca o cariera in politica si in guvern inseamna mult mai
    multe decat simpla competenta profesionala sau abilitatea de a pune
    in miscare o echipa. “Este adevarat ca noua elita de tineri
    manageri poate fi o pepiniera pentru viitoarea clasa politica, insa
    ii vad mai potriviti pentru functii de consilieri de ministri,
    chiar de prim-ministru sau presedinte, decat pentru functii mai
    mari – cu cat este mai inalt postul, cu atat competenta tehnica
    este mai putin importanta si primeaza carisma personala. Drept
    urmare, faptul ca sunt buni profesionisti nu va fi niciodata un
    argument suficient pentru a-i promova pe acesti tineri in functii
    foarte inalte”, explica George Butunoiu, managing partner la
    compania de recrutare George Butunoiu Ltd.

  • Romanii cu rude la tara trec mai usor peste criza

    “Economia rurala si economia de subzistenta sunt apanajul unei
    tari sarace, nu al unei tari care vrea sa creasca peste media
    Uniunii Europene”, comenteaza analistul Dragos Cabat.

    Potrivit analistului, faptul ca multi romani au rude la tara si
    incearca sa traiasca din ce se cultiva si se creste acolo nu
    constituie un avantaj in fata altor tari, chiar daca la nivel
    individual e o solutie de a face fata dificultatilor economice de
    acum. “Agricultura nu este performanta, iar fermierii au ramas la
    stadiul de subzistenta, adica gradina de langa casa, trei gaini
    si-un porc”, constata Cabat, atragand atentia ca aceasta este o
    strategie de supravietuire, nicidecum una de iesire din
    recesiune.

    Citeste mai multe in “Cum ne-a schimbat criza”

  • Ultimele solutii de evitare a unei noi crize financiare: “ruperea” marilor banci sau “dubla taxare” a profiturilor

    Evitarea unei noi crize financiare – vazuta drept probabila de
    acum in opt ani, de catre magnatul George Soros – s-ar putea face,
    fie prin divizarea acelor institutii de credit gigantice, socotite
    “prea mari pentru a fi lasate sa cada”, fie printr-o “dubla taxare”
    a profiturilor lor.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • In lupta cu creditele neperformante, bancherii mizeaza pe vacuta cu lapte

    “Stiti cumva vreo firma care vrea sa cumpere niste vaci cu
    lapte?” Astfel de intrebari isi adreseaza intre ei angajatii din
    banci care lucreaza cu intreprinzatorii din domeniul agricol, mai
    ales cu cei care au accesat fonduri europene si vin la banca pentru
    cofinantare.

    Pentru a-si ajuta clientii care se confrunta cu probleme in
    rambursarea creditelor, dar si pentru a avea un portofoliu curat de
    “raportat” la Banca Nationala, bancherii incearca sa isi sprijine
    clientii inclusiv cu diverse sfaturi si consultanta.


    Cititi mai multe
    pe www.gandul.info

  • Antonescu: Basescu va fi nevoit sa caute solutii pentru guvernare

    “Nu cred ca presedintele Romaniei, care azi face si desface
    totul in aceasta tara, se va gandi intr-o zi ca e totusi o prea
    mare batjocura si ca nu merita tara asta asa ceva, nici cei cinci
    milioane care i-au dat incredere, nici cei cinci milioane care i-au
    dat o lectie, si ca tara asta merita un Guvern ceva mai bun decat
    Guvernul Boc-Udrea”, a susţinut Antonescu.

    Cititi mai multe declaratii facute de Crin Antonescu pe

    www.mediafax.ro

  • Brinel, HP si Microsoft lanseaza solutii impotriva crizei

    "Misiunea pe care o avem in Romania este sa gasim solutiile adecvate pe care sa le oferim clientilor nostri. Mai ales in conditiile crizei economice, solutiile IT sunt fundamentale pentru reducerea costurilor, vrem sa sprijinim cresterea pe termen lung a companiilor", a spus Radu Enache, Director General HP Romania."

    Reducerea achizitiilor este de inteles intr-o prima perioada, reactia este normala, insa nu putem ramane la nesfarsit in acest mod. Managerii seriosi si companiile competitive asteapta initiative pentru a face fata riscurilor suplimentare in perioada de criza", a completat acesta.

    Cele trei companii sunt partenere in cadrul programului Frontline Partners(FLP), demarat in ianuarie si in Romania.
     

  • Solutii fiscale pentru criza economica globala

    Cu titlu de exemplu, Bulgaria a implementat anumite masuri cum ar fi scutirea de impozit pe o perioada de 5 ani pentru investitii in regiuni defavorizate; scutiri/reduceri de impozite pe venit pentru familii tinere care platesc dobanzi la credite imobiliare.

    In Cehia, rata de impozit pe profit a fost redusa de la 21% la 20%, rata contributiilor sociale de sanatate pentru angajati si angajatori a fost redusa, iar rambursarile de TVA se solutioneaza mai repede pentru contribuabilii care depun electronic declaratiile fiscale. In Ungaria, o serie de masuri fiscale au fost propuse in vederea impozitarii consumului si nu a venitului; impozitul pe venit si contributiile sociale aferente vor fi reduse.

    Marea Britanie a redus cota de TVA pentru o perioada de un an de la 17,5% la 15% si a permis amânarea platii impozitelor pentru societatile care au fost afectate de perioada de criza dar care, desigur, pot demonstra necesitatea unor astfel de amanari. Atat Olanda, cat si Spania au introdus masuri stimulative referitoare la metode de amortizare accelerata pentru investitiile efectuate in 2009. In sfera TVA, Belgia a redus cota de TVA pentru constructiile de locuinte noi de la 21% la 6 %.
     

  • GECAD NET extinde parteneriatul cu Kaspersky

    “Dorim sa devenim un reper pentru toate companiile private din Romania si Bulgaria care au nevoie de solutii si servicii profesioniste de securitate IT", a spus Gabriela Mechea, director general la GECAD NET. "In acest scop vom dezvolta reteaua de parteneri locali din cele doua tari astfel incat sa nu existe regiune din Romania sau din Bulgaria unde o companie sa nu aiba acces la solutii de securitate Kaspersky atunci cand are nevoie”, completeaza aceasta precizand ca in Bulgaria doreste sa creasca numarul companiilor cu care colaboreaza pe solutii de securitate la aproape 20 pana la finalul acestui an”.

    In prezent, GECAD NET dispune de o retea de distributie de software cu acoperire nationala, formata din aproximativ 100 de parteneri. ”Solutiile Kaspersky Lab dedicate segmentului de business ne confera un avantaj strategic fata de competitori si sustin strategia noastra de dezvoltare pe pietele din Romania si Bulgaria”, spune Teodor Cimpoesu, Director General Kaspersky Lab Romania.
     

  • Ghid de supravietuire pe timp de criza

    In urma cu zece ani, o mare companie americana, cu aproximativ 80 de divizii regionale, a inceput un program de crestere a eficientei. Programele derulate in diverse piete au adus reduceri ale costurilor intre 10 si 15%, in timp ce vanzarile au crescut cu cel putin 15%. Plecand de la acest succes, compania a pregatit mai mult de 25 de “agenti ai schimbarii” care ar fi trebuit sa conduca extinderea programului la nivelul intregii retele. Pe fondul recesiunii din 2001-2002, sefii companiei, concentran-du-se pe reduceri de costuri, au renuntat la agentii respectivi si le-au propus celor 80 de divizii sa continue prin forte proprii eforturile de imbunatatire a eficientei.

     
    Un an mai tarziu, performantele financiare au scazut dramatic, firma a fost cumparata de un fond de investitii si, chiar daca s-a incercat reluarea programului, capacitatea si pofta de schimbare au disparut si, chiar si dupa ce recesiunea a trecut, au urmat multi ani in care profitul si vanzarile companiei n-au mai crescut deloc. Exemplul folosit de cea mai mare companie de consultanta in management din lume, McKinsey, intr-un studiu publicat la sfarsitul anului trecut ilustreaza una dintre cele mai mari greseli pe care companiile le fac atunci cand, puse in fata unei recesiuni economice, incearca sa taie cu orice pret costurile, dar isi reteaza in acelasi timp si perspectivele de dezvoltare. Criza pe care o traverseaza acum economia mondiala face ca exemplul de mai sus sa fie un bun punct de plecare pentru a raspunde la cateva intrebari esentiale pentru orice companie.
    De unde ar trebui sa taie firmele pentru a-si asigura lichiditatile care sa le permita supravietuirea? E de preferat reducerea numarului de angajati sau mai degraba taierea bugetului de marketing? E mai potrivit un stil de management proactiv, care sa anticipeze evolutii ale pietei, sau, dimpotriva, sefii com­paniilor ar trebui doar sa reactioneze la evolutiile pietei si sa se concentreze pe pregatirea momentului cand economia isi va reveni? Pentru a afla raspunsul la toate aceste intrebari si pentru a vedea cat de pregatite sunt companiile de pe piata romaneasca sa faca fata crizei economice, BUSINESS Magazin a discutat cu cateva zeci de consultanti si manageri ai unor companii din domenii variate, de la giganti din domeniul energiei si al telecomunicatiilor pana la antreprenori, retaileri internationali sau firme de outsourcing.
     
    Unul dintre elementele recurente in aceste discutii a fost legat de schimbarea de paradigma. Altfel spus, a cadrului general in care se vor derula afacerile incepand cu acest an, comparativ cu situatia de pana la jumatatea anului 2008.
     
    “Pana acum, pentru manageri a fost mai important sa vada cum pot sa isi extinda afacerile, unde pot sa investeasca, astfel incat sa creasca intr-un ritm cat mai rapid, dar putini sunt cei care s-au gandit si la eficienta, la un mod rational de extindere. n-a prea fost o intre­bare la ordinea zilei pana de curand”, constata Bogdan Belciu, director general al filialei locale a companiei de consultanta AT Kearney.
     
     
    Luand in considerare dimensiunea problemei, Codrut Pascu, directorul biroului local al companiei de consultanta Roland Berger, apreciaza ca masurile pe care le iau acum managerii sunt “de suprafata”: “Deocamdata se fac reglaje de finete: reduceri financiare, renuntarea la niste angajati, inchiderea unor operatiuni aflate in pierdere – lucruri care trebuia de mult facute, dar care in cele mai multe dintre cazuri nu vor fi suficiente”. Previziunea lui Codrut Pascu pentru acest an este ca lucrurile vor merge din ce in ce mai prost si ca ar fi bine sa fie aplicat de la inceput un mix de masuri care sa asigure supravietuirea.
     
    “Ciclul de scadere inca nu s-a incheiat: deocamdata s-a mers mult pe stocuri, care nici nu s-au vandut in totalitate, dar va urma momentul cand retailerii vor face comenzi mai mici catre producatori, iar producatorii vor face comenzi mai mici catre prelucratori, care vor face comenzi mai mici catre producatorii de materie prima, care la randul lor vor face comenzi mai mici catre transportatori si asa mai departe”, estimeaza Codrut Pascu, care de fapt considera ca acum, cercul vicios de anii trecuti, cand toata lumea isi facea bugetele bazandu-se pe o crestere continua, se va intoarce pe dos si oamenii vor exagera in sens contrar.
     
    Dat fiind ca toata lumea vede lucrurile negativ si incearca sa eficientizeze, Bogdan Belciu identifica trei categorii de companii, din punctul de vedere al cailor pe care le urmeaza pentru a reduce costurile. “In primul rand, sunt cele care decid sa sa se orienteze strict pe reducerea agresiva a costurilor (Deep Cuts). Apoi, sunt cele care aleg sa blocheze orice forma de dezvoltare, inclusiv investitii (Deep Freeze) si, cele mai moderate, companiile care cauta sa urmareasca strategia de crestere pe termen lung, reducand in acelasi timp si o serie de costuri (Dig Deep).”

    Codrut Pascu crede ca riscul cel mai mare intr-o perioada ca aceasta este apli­ca­rea unui singur tip de strategie: “Noi (Roland Berger – n.red.) sfatuim clientii sa aplice un mix de restructurare: financiara, operationala si strategica, deoarece aplicarea unui singur tip de restructurare poate fi periculoasa pentru companie”. Iar cel mai periculos este, in opinia lui Codrut Pascu, ca o companie sa inceapa cu restructurarea financiara si sa se rezume la ea, deoarece aceasta este limitata: “Cu un singur tip de strategie cumperi doar timp, dar pentru a supravietui pe termen lung este nevoie sa actionezi simultan toate parghiile posibile”.

  • Ghid anticriza: Nu va feriti de concedieri

     

    Indiferent din ce categorie fac parte in privinta politicii de reducere a costurilor, managerii companiilor din Romania recunosc ca resursa umana este prima vizata cand vine vorba de eficienta. Concedierile reprezinta subiectul cel mai delicat, pe care orice manager incearca sa il ascunda prin folosirea unor termeni ca optimizare sau eficientizare, asa cum spune Gabriel Alexandru, vicepresedinte al celui mai mare producator de mezeluri, Cris-Tim, care a renuntat la 5% din personal: “Nu a fost o reducere a personalului din cauza crizei; aceasta masura face parte dintr-un program de eficientizare pe care doar l-am grabit”. Traducerea termenului de eficientizare, pe care il foloseste orice manager in aceasta perioada, se refera la eliminarea activitatilor redundante, a explicat Codrut Pascu: “Una din primele categorii la care se uita managerul este gradul de incarcare cu personal si de acolo va elimina imediat zona de confort – daca pentru un proces muncesc trei persoane si acea munca poate fi facuta de doua, a treia persoana este zona de confort si trebuie sa plece”. Adrian Stanciu, managing director al Human Synergistics, considera ca renuntarea la oameni este principalul mod de a face reduceri masive de costuri. Sau, dupa cum afirma Maria Grapini, sefa producatorului timisorean de textile Pasmatex, “trebuie sa ne restructuram activitatile pe masura bugetului disponibil si sa nu cream iluzii si blocaje, iar asta implica si disponibilizari, fie ca ne place sau nu”.
     
    Numarul companiilor care anunta disponibilizari este in crestere accelerata: daca la sfarsitul anului trecut erau 403.441 de someri, potrivit Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, numarul lor va creste la mai mult de 700.000 pana la sfarsitul acestui an. Companii precum European Food & Drinks, producatorii de componente auto Takata Petri, Draexlmaier si Leoni, Electrica, Secuiana sau Elcoteq sunt printre cele care au anuntat concedieri in ultima perioada.
     
     
    Una dintre cele mai dure masuri de concediere le-ar putea lua Dacia, care, pe fondul scaderii dramatice a comenzilor atat pe piata interna, cat si la export, ar putea renunta la un intreg schimb, adica la 4.000 de oameni, dupa cum spune seful companiei, François Fourmont.
     
    “O astfel de masura ar avea nu doar un efect asupra companiei, ci si un puternic impact social, deoarece in cazul multora dintre angajatii Dacia e vorba de singurul sustinator al familiei, intr-o zona unde Dacia este poate singurul angajator”, atrage atentia Ernest Virgil Popovici, presedintele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA).
     
    Odata luata decizia de a concedia angajati, apare un alt mare semn de intrebare: care dintre angajati ar trebui sa plece, cei mai scumpi sau ultimii veniti?
     
    Una dintre masurile contraindicate este, potrivit lui Belciu, concedierea sub presiunea sindicatelor, cand companiile ii lasa pe oameni sa decida cine sta si cine pleaca: “In situatii de acest fel, exista doua categorii de riscuri. Iti pleaca in primul rand oamenii buni, care stiu ca vor putea sa isi gaseasca un alt loc de munca si, pe de alta parte, acest fel de a face concedieri costa, in genere, destul de mult – e vorba de pachetele de compensatii”. Si consultantul financiar Bogdan Baltazar, fost presedinte al BRD, atrage atentia ca managerii trebuie sa ia in calcul investitiile facute in angajati si aiba grija ca, in momentul concedierilor, “sa nu ii piarda pe cei mai buni”.

    Cititi aici mai multe despre solutiile de reducere a costurilor.