Tag: locuri de munca

  • Avertisment Bundesbank: Ţările europene să nu înlocuiască reformele cu stimularea economică

     De asemenea, Weidmann a reluat criticile privind eşecul Franţei de a-şi respecta ţintele de deficit bugetar, afirmând că a doua mare economie a zonei euro are un rol cheie în menţinerea credibilităţii eforturilor de consolidare bugetară din uniunea monetară.

    “Şomajul în rândul tinerilor în unele ţări este într-adevăr dramatic. Programele economice şi de cheltuieli pe termen scurt, precum şi o datorie mai mare pentru generaţiile următoare nu creează locurile de muncă sustenabile de care este nevoie urgent”, a declarat Weidmann pentru cotidianul Westdeutsche Allgemeine Zeitung, scrie CNBC.

    În contextul numărului ridicat de pesoane fără loc de muncă din ţări precum Spania şi Italia, mulţi lideri politici europeni încep să vadă şomajul drept o criză în sine şi mai puţin ca pe un aspect care se va rezolva odată cu îmbunătăţirea situaţiei economice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Au lăsat fără şomeri un oraş şi zeci de comune din România

    Aproape 2.500 de angajaţi lucrează la producătorul de componente pentru aparate de uz casnic şi industrial Zoppas Industries România, din judeţul Timiş, potrivit celor mai recente date disponibile la ministerul de finanţe. Şi compania Delphi Packard Romania SRL deţine în zonă două fabrici pentru echipamente electrice/electronice, situate în Sânnicolau Mare şi Ineu. Circa 10.000 de angajaţi lucrează pentru companie, mare parte în Sânnicolau Mare şi Ineu, iar restul la fabrica din Iaşi.

    De la şapte locuri de muncă în 1997, compania a evoluat până la 3.276 în 2006. Pe fondul recesiunii economice, în anul 2008, numărul angajaţilor a scăzut la 2.938, iar datele din 2011 indicau că Zoppas angajează 2.461 de oameni. Compania a recurs în anul 2009 la facilităţile acordate prin ordonanţa de guvern pentru întreruperea temporară a activităţii şi trimiterea şi şomaj tehnic, dar în urma dialogului cu primăria locală, nu s-a recurs la disponibilizări, potrivit unui raport al International Training Centre. Afacerile companiei din 2011 au fost de aproape 40 de milioane de euro.

    În localitatea Sânnicolau Mare, din judeţul, funcţionau până la Revoluţie două companii textile, Banatex şi Fimotex, care după 1990 s-au confruntat cu mari dificultăţi economice. În anul 1997, acestea au fost preluate de către Irca Spa şi Fines Spa Italia, care au creat compania Zoppas Industries România SRL, având ca obiect de activitate iniţial producţia de componente pentru aparate de uz casnic şi industrial, se mai arată în documentul citat.

    Contribuţia companiei la dezvoltarea economică a zonei sa concretizat şi prin construirea unei secţii de producţie într-o localitate din apropierea oraşului, în care au fost create alte 250 locuri de muncă. Prin cele două hoteluri pe care le administrează, compania a contribuit şi la dezvoltarea activităţii turistice.

    “Când am înfiinţat Zoppas, aduceam muncitori din Sânnicolau şi satele învecinate. Părea incredibil atunci că vom ajunge după câţiva ani să aducem oameni de la 70 de kilometri”, a declarat un reprezentant al Zoppas România. Până în anul 2008, Sânnicolau Mare era recunoscut ca oraşul cu şomaj zero, ajungând să se confrunte cu lipsa de forţă de muncă, care era adusă inclusiv din judeţul vecin.

    Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României, cu o populaţie de circa 13.000 de locuitori.
     

  • Sectorul telecomunicaţiilor: 300.000 de locuri de muncă în Europa, puse în pericol de modernizarea reţelelor

     “Operatorii europeni de telecomunicaţii vor reduce probabil efectivele cu 30%, respectiv peste 300.000 de posturi în următorii cinci ani”, a declarat Franca Salis Madinier, preşedinte al sindicatului UNI Europa ICTS, care reprezintă angajaţi din telecomunicaţii din 27 de ţări, relatează Bloomberg

    În decurs de un deceniu, numărul angajaţilor din sectorul telecomunicaţiilor va scădea la jumătate, companiile urmărind să elimine decalajul de eficienţă în raport cu companiile nord-americane, anticipează un director de la o companie mare de telefonie, care nu a dorit să îşi facă publică identitatea din cauza sensibilităţii problemei locurilor de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • SONDAJ: Care este principala problemă a României după aderarea la UE. Cum s-a schimbat viaţa românilor după aderare

     Potrivit sondajului de opinie “Român în Europa”, mai mult de jumătate dintre românii chestionaţi (53 la sută) au afirmat că nu ştiu care sunt instituţiile europene şi care este rolul lor, însă acest procent este în scădere comparativ cu anii precedenţi, după ce, în 2011, 70 la sută dintre cei chestionaţi au afirmat acelaşi lucru, iar anul trecut, 61 la sută.

    De asemenea, 51 la sută dintre români au afirmat că nu cunosc obligaţiile şi drepturile ce revin cetăţeanului european, răspunsurile negative fiind, şi în acest caz, în scădere: 65 la sută în 2012 şi 71 la sută în 2011.

    La întrebarea “Aderarea la Uniunea Europeană v-a adus o schimbare a vieţii în bine sau în rău?”, 58 la sută dintre cei care au participat la sondaj au afirmat că “în rău”, 31 la sută – “în bine”, iar 11 la sută nu au răspuns.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daimler aduce 300 mil. euro la Sebeş şi va crea 400 de noi locuri de muncă

    Daimler AG, unul dintre cei mai mari constructori auto la nivel mondial, va investi peste 300 de milioane de euro în extinderea uzinei de la Sebeş, parte a subsidiarei Star Transmission, unde vor fi produse vi­itoarele generaţii de cutii de viteze pentru autoturismele Mercedes-Benz, aceasta fiind cea mai mare investiţie anunţată în ultimii ani în producţia de componente auto.

    „Având în vedere situaţia actuală şi în baza experienţei şi colaborării cu Star Transmission, opţiunea pentru asigurarea capacităţilor necesare de asamblare suplimentară, într-o manieră flexibilă, este de a extinde activităţile din România“, a spus Peter Schabert, directorul de producţie pentru sisteme de transmisie al Mercedes-Benz şi al fabricii din Unterturkheim, fabrica unde vor fi produse componente şi pentru cutiile de viteze asamblate în România, la Sebeş.

    Investiţia nemţilor de la Daimler a fost anun­ţată luna trecută de premierul Victor Ponta, dar fără a comunica numele companiei sau ce urmează aceştia să producă.

    Potrivit Daimler, decizia de extindere în România a fost adoptată în condiţiile în care cea din Stuttgart era supraîncărcată şi nu dispunea de spaţiu necesar extinderii.

    „Conducerea fabricii şi cea a sindicatului au convenit în urmă cu doi ani să producă noua cutie de viteze automată şi un modul de asamblare la locaţia din Stuttgart-Hedelfingen. Cel de-al doilea modul de asamblare de la Sebeş va fi aprovizionat de la locaţia noastră de producţie“, a spus Wolfgang Nieke, preşedintele sindicatului fabricii Mercedes-Benz din Unterturkheim.

    Compania Star Transmission a fost înfiinţată în 2001, iar în prezent cei aproape 800 de angajaţi din Cugir şi Sebeş produc componente pentru motoarele şi cutiile de viteze ale automobilelor din gama actuală a Mercedes-Benz, dar şi pentru modele mai vechi, asigurând piese de schimb. Spre deosebire de Cugir, unde nu este în prezent nicio auto­stradă în apropiere în construcţie, Sebeş este amplasat pe viitorul tronson de autostradă A1 Sibiu Deva, care va fi finalizat până la sfârşitul anului, iar în următorii trei ani se va putea circula pe auto­stradă până la graniţa cu Ungaria.

    „Compania Daimler va crea între 300 şi 400 de noi locuri de muncă la Sebeş până în 2016. În prezent în cadrul fabricii din Sebeş lucrează în jur de 400 de oameni, plus alte 400 de persoane în fabrica din Cugir. Este o investiţie deosebit de importantă pentru oraşul nostru“, a declarat pentru ZF Transilvania Adrian Alexandru Dăncilă, primarul municipiului Sebeş. El a subliniat că „volumul investiţiilor realizate în zona Sebeş sunt de aproximativ un miliard de euro, fiind totodată create câteva mii de locuri de muncă. şomajul fiind de sub 2%, iar gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale de aproximativ 95%“.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

  • Vodafone desfiinţează 500 de locuri de muncă în Germania şi mută operaţiuni în România şi India

     Scrisoarea către angajaţi, semnată de directorul general al Vodafone Germania, Jens Schulte-Bockum, nu menţionează numărul de posturi care urmează să fie transferate în România şi în India, scrie Bloomberg.

    “Presiunea comercială creşte”, iar reglementarea la nivelul industriei “este ostilă investiţiilor de ani buni”, a scris Schulte-Bockum.

    De asemenea, Vodafone va reduce salariile entry-level şi va înfiinţa un centru de servicii pentru clienţi, a adăugat şeful Vodafone Germania.

    Vodafone România este al doilea operator local de telefonie mobilă, cu 8,122 milioane de clienţi la finele anului 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a scăzut în 2012. Care sunt domeniile cu cele mai mari scăderi

     “În anul 2012, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (1,27%) respectiv, în administraţia publică (1,20%). La polul opus s-au situat activităţile din industria extractivă (0,06%), respectiv cele de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,10%)”, se arată într-un comunicat al INS.

    Aproape o treime din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria prelucrătoare (7.800 locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 0,77%. Sectorul bugetar a însumat puţin peste 30% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în sănătate şi asistenţă socială (3.700), urmate de administraţia publică (2.900), respectiv învăţământ (900). În industria extractivă angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de forţă de muncă salariată (40 locuri vacante).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O companie germană construieşte o fabrică de profile metalice în Ineu. Cât va costa investiţia

     Primarul oraşului Ineu, Călin Abrudan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că a vândut unei companii germane o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi din proprietatea oraşului, pentru ridicarea unei hale în care se vor produce profile metalice, producţia urmând să înceapă în toamnă.

    Terenul, situat în incinta unei foste baze militare, a fost achiziţionat de către investitor cu suma de 57.000 de lei.

    “Investiţia se va derula în două etape, prima fiind programată să fie încheiată în luna octombrie, când vor fi angajaţi 50 de oameni, iar a doua în cursul anului viitor, când personalul angajat se va dubla. Vor fi produse profile metalice şi obiecte de feronerie, produsele fiind destinate industriei de mobilă”, a afirmat Abrudan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 300 de actuali şi foşti angajaţi ai Mechel protestează în faţa Prefecturii Dâmboviţa

     Potrivit preşedintelui Sindicatului “Metalurgistul” din Mechel Târgovişte, inginerul Gabriel Banu, a fost reluată activitatea la Oţelăria Electrica nr. 2 şi va fi repornit şi Laminorul de Profile Mici, însă materia primă din stoc nu permite decât o activitate de maxim zece zile, iar “perspectiva este îngrijorătoare”.

    “Salariaţii, actuali şi foşti, sunt nemulţumiti de desfiinţarea locurilor de muncă, de posibila neacordare a drepturilor salariale cuvenite cu ocazia disponibilizării, cum e la Câmpia Turzii, şi de reluarea foarte târzie a activităţii. S-a reluat activitatea la Oţelărie, astăzi (n.r. – luni) vom reporni Laminorul de Profile Mici, problema e că materia primă din acest moment permite lucrul pentru o periodă de şapte – zece zile, o altă nemulţumire fiind că nu suntem convinşi că se va putea menţine activitatea pe perioadă lungă. Sunt şi cei 512 angajaţi care au primit preavize şi vor fi disponibilizaţi în această lună, suntem într-o situaţie gravă, iar perspectiva este îngrijoratoare”, a declarat preşedintele indicatului “Metalurgistul” din Mechel Târgovişte, inginerul Gabriel Banu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Europa a cheltuit enorm pentru salvarea băncilor şi prea puţin pe crearea de locuri de muncă. Rezultatul este o generaţie de tineri pierdută care ameninţă stabilitatea UE

    Europa a cheltuit sute de miliarde de euro pentru salvarea băncilor, dar a făcut prea puţin pentru a atenua impactul devastator pe care criza îl are asupra societăţii: o „generaţie pierdută“ de tineri care nu-şi găsesc un loc de muncă decent şi care-şi pierd încrederea, punând în pericol întreaga Uniune Europeană. Acesta este avertismentul dat de preşedintele Parlamentului Euro­pean, socialistul german Martin Schulz. Aceşti tineri sunt forţa principală care alimentează protestele anti­austeritate din multe dintre ţările europene.„Am salvat băncile, dar riscăm să pierdem o generaţie. Unul dintre cele mai mari pericole la adresa Uniunii Europene sunt oamenii care-şi pierd cu totul încrederea în capacitatea UE de a le rezolva problemele. Iar dacă generaţia tânără îşi pierde încrederea, atunci UE este într-un mare pericol“, a afirmat Schulz. Aproape 60% din tinerii din Grecia cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani nu au loc de muncă. În Spania, unde o parte din absolvenţii de facultate care acum au între 30 şi 40 de ani nu au avut niciodată un loc de muncă, procentul depăşeşte 50%, scrie agenţia Thomson Reuters. Cu situaţii asemănătoare se confruntă tinerii din Italia şi Portugalia, alte state afectate sever de criză şi austeritate.

    Toate stirile sunt pe zf.ro