În acest an, acestea vor fi dominate de adaptări după cărţi de benzi desenate, cum ar fi “Iron Man 3” şi “Man of Steel”, dar şi filme SF cum ar fi “Star Trek into Darkness” şi “Oblivion”.
Vom vedea şi remake-uri, cum ar fi cel pentru “Lone Ranger” , în care protagonistul va fi Johnny Depp dar şi filme bazate pe literatura clasică: “The Great Gatsby” şi “Oz: The Great and Powerful”.
1. Rochie: 20,000$ – 100,000 de dolari
Preţul unei rochii haute couture porneşte de la aproximativ 20,000 de dolari şi poate depăşi valoarea de 100,000 de dolari. Preţul variază în funcţie de brand, numărul
de cristale Swarovski sau dacă a fost făcută special pentru actriţă.
2. Stilist: 5000 de dolari
Participanţii la Oscar plătesc deseori sume uriaşe stiliştilor care îi ajută să se pregătescă pentru ceremonie, acestea pot ajunge până la 5.000 de dolari, când vorbim
de nume precum Rachel Zoe, cel mai râvnit designer al celebrităţilor.
3. Bijuterii: milioane de dolari
Preţul pentru bijuteriile create de designerul new-yorkez Harry Winston variază între câteva mii de dolari şi câteva milioane. Acestea sunt de obicei împrumutate de
vedete pentru a fi purtate pe covorul roşu. Winston este faimos pentru inelele şi cerceii lui cu diamante, dar este responsabil şi pentru butonii purtaţi de actori la
ceremonie.
4.Pantofi: 3000 de dolari
Pantofii Christian Louboutin sunt printre preferaţii vedetelor, iar o pereche poate costa până la 3.000 de dolari. Brian Atwood, Jimmy Choo şi Manolo Blahnik costă de
asemenea câteva mii de dolari.
5. Machiaj: 400 $ – 15,000 de dolari
Un makeup artist poate să coste circa 400 de dolari pentru un eveniment de amploarea Oscarurilor, dar poate să ajungă chiar şi la 15.000 de dolari, mai ales dacă ei îi
însoţesc pe actori pe covorul roşu pentru a le retuşa machiajul înainte de fotografiile publicate în presa din toată lumea.
6. Aranjarea părului: 550 de dolari
Actorii plătesc sute de dolari pentru a-şi aranja părul pentru marea seară.
Preţul mediu pentru o apariţie pe covorul roşu a unei actriţe relativ necunoscute este, potrivit designerului Yvonne Bennet, de circa 35.000 de dolari, în acesta fiind inclusă rochia, plicul, pantofii, machiajul şi aranjarea părului, bijuteriile, parfumul, haina de designer şi stilistul.
Locul: covorul roşu, Globurile de aur, ianurie 2013; Cine: Jennifer Lawrence; Ţinuta: rochie haute couture Christian Dior, pantofi Brian Atwood,bijuterii Chopard, clutch Ferragamo; Valoare: de la 40.000 $ doar pentru rochie; Premiu: actriţa în vârstă de 22 de ani a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă de comedie pentru rolul din “Silver Linings Playbook”.
Sursa: The New Zealand Herald
Am selectat filmele în care maşinile au avut un rol de seamă, adică fie au fost implicate în scene de acţiune, fie au aparţinut unui personaj principal şi au apărut în mai multe secvenţe. Amatorii de statistici pot nota: Dacia 1100 apare în 11 filme, Dacia 1300 şi variantele sale Break, PickUp, 1310 sau Sport apare în nu mai puţin de 285 de filme, Logan şi varientele în 53 de filme, Sandero în 7 filme, Solenza în 12 şi SupeRNova în 7 pelicule. Româneşti sau străine. Sursa IMDB.com
Se prea poate ca acesta să fie cel mai important film din cariera regizorului, cu 188.4 milioane de dolari încasări până acum, plasându-se pe locul şase în rândul filmelor de tip western, condus în prezent de « Dances with the Wolves » – 424, 2 milioande de dolari. « Viaţa lui Pi » a trecut pe locul doi în box-office-ul mondial, în scădere cu 37%, cu 22, 1 milioane de dolari weekendul trecut şi un total la nivel global de 499,1 milioane de dolari.
Încasările pentru « Mizerabilii » au scăzut cu 25% faţă de săptămâna precedentă, la 19, 1 milioane de dolari şi un total de 284, 8 milioane de dolari, de cinci ori mai mult decât a costat producţia filmului : 61 mil. dolari. Pe locul patru în clasamentul mondial se află filmul chinezesc “The Grandmaseter”, cu încasări de 14.5 milioane de dolari şi un total de 41, 8 milioane de dolari, iar pe locul 5 se află un alt film chinezesc, “Bring Happiness Home”, cu încasări de 13, 3 milioane de dolari. “The Hobbit: Un Unexpected Journey” se află abia pe locul şase, cu 13, 2 milioane de dolari.
Clasamentul de la noi nu îl contrazice pe cel mondial, Django se află pe prima poziţie a box-office-ului românesc din săptămâna 14-20 ianuarie, cu încasări de 642.517 lei, urmat de Gangster Squad cu încasări de 333.259 lei şi un total de 1.173.967 lei, potrivit Cinemagia. Filmul «Viaţa lui Pi » se află pe locul trei, cu încasări de 252.218 lei şi un total de 2.994. 478 lei. Pe locul patru se află “This is 40” cu încasări de 199.583 lei şi un total de 663.490 de dolari, iar pe locul cinci se află “The Hobbit: Un Unexpected Journey”, cu încasări de 172.545 lei la un total de 7.860.862 lei, urmat de Rise of the Guardians cu încasări pentru săptămâna trecută de 92.843 lei şi o valoare totală de 1.865.530 lei.
Tarantino: “Ce s-a întâmplat în perioada sclaviei este de 1000 de ori mai rău decât ce arăt eu”
Filmul de răzbunare, montat în perioada de dinaintea Războiului Civil spunea povestea unui fost scalv care s-a transformat în vânător de recompense pentru a ajunge pe plantaţia unde lucra soţia lui, sclavă şi ea. Violenţa cinematică caracterizează munca de scenarist şi regizor a lui Tarantino, de la Resservoir Dogs, realizat la începutul carierei lui în 1992, până la Inglourious Bastards din 2009 – aceasta este foarte prezentă şi în ultimul lui film Django. Iar el nu caută să se justifice, după cum reiese dintr-un interviu publicat pe npr.com.
El spune că singurul tip de violenţă pe care Tarantino îl consideră deranjant este răul făcut animalelor, iar “ce s-a întâmplat în perioada sclaviei este de 1000 de ori mai rău decât ce arăt eu”. Tarantino a adăugat că nu şi-a dorit să facă un film de tipul Listei lui Schindler, ci “am vrut ca în film să existe un alt tip de divertisment. Există două tipuri de violenţă : realitatea brutală pe care au trăit-o sclavii de atunci timp de 245 de ani şi violenţa care se naşte din răzbunarea lui Django. În asta constă divertismentul filmului.
” El consideră că cei care au o problemă cu scenele de violenţă din film, ar trebui să nu se uite la acesta şi că “singurul lucru pe care mi-aş fi dorit să nu îl văd într-un film este violenţa asupra animalelor şi insectelor. Există o serie de filme europene şi asiatice în care se filmează astfel de scene şi au fost folosite şi în America pentru o perioadă scurtă de timp. Nu îmi place să văd animale ucise pe ecran. Filme sunt pentru a face lumea să creadă…Nu cred că există loc în filme pentru moarte reală.”
Răbdarea şi conştientizarea sunt concepte despre care nu ne învaţă nimeni niciodată şi nici nu prea ne prindem ce şi cum ar trebui să învăţăm despre ele. Învăţăm graba, presiunea, urgenţa, prioritizarea, acţiunea, obiectivele, eficienţa.
Nu mă gândesc la excese de spiritualitate sau la meditaţii în gaşcă la locul de muncă, ci la curajul de a fi conştienţi în permanenţă că nu ştim nimic dinainte. Orice interpretăm, conotăm sau opinăm stă sub semnul unei mari incertitudini, iar noi putem doar acţiona şi reacţiona în funcţie de cum se întâmplă lucrurile. Deşi este valorizată aproape inflaţionist, proactivitatea poate fi uneori dăunătoare. Graba de a clarifica lucrurile este uneori o astfel de proactivitate dăunătoare.
Deşi nu este nimic mai dureros decât este răbdarea în situaţiile conflictuale, aceste situaţii, depăşite cu răbdare, ne îmbogăţesc viaţa cum nimic altceva nu o poate îmbogăţi. Dar câţi dintre noi avem această disponibilitate? Câţi dintre noi putem face faţă incertitudinii? Mulţi dintre cei care au frica de zborul cu avionul, când conştientizează că stând pe loc sunt într-o viteză înspăimântător de mare, simt o relaxare şi zborul cu avionul nu mai este chiar atât de neplăcut. La fel este şi cu incertitudinea: este de fapt cea mai mare certitudine posibilă.
De ce ne-ar fi atât de frică de ea?
Zâmbesc gândindu-mă cum ar fi un curs despre răbdare şi despre conştientizare pentru o echipă de top management. Îmi imaginez chipurile lor atunci când li s-ar anunţa obiectivele: la sfârşitul acestul program veţi şti cum să definiţi răbdarea şi conştientizarea şi care sunt comportamentele asociate lor, le veţi practica începând de acum şi la final veţi avea toată răbdarea de care este nevoie pentru a-i învăţa răbdarea şi conştientizarea pe cei din jurul vostru începând din primul moment în care veţi întâni pe cineva.
Probabil imediat după acest moment totul s-ar transforma într-un mare curs despre nerăbdare. “Cât durează să învăţ să am răbdare?”, ar fi probabil cea mai mare curiozitate a participanţilor. Mai corect ar fi însă să ne întrebăm: “Care sunt acele experienţe de care am nevoie şi cum le pot identifica astfel încât să devin o persoană mai răbdătoare? Câte astfel de experienţe mă pot face o persoană mai răbdătoare?”.
În viteza lumii în care trăim avem habar despre tot, însă nu ne mai rămâne şi timp de pus în practică tot ce ştim. Simplul fapt că ştim despre existenţa unui concept ne face să spunem repede că ştim despre ce este vorba ca şi cum am avut deja şi experienţa trăirii personale a acelui concept. De la a şti că binele este bine până a avea binele în sistemul de valori e un drum la fel de lung ca acela care va dura până când se vor inventa injecţiile cu cărţi. Însă este mai simplu ca imediat ce auzim că binele este bine să spunem că asta este un truism. Şi, în loc ca de aici să pornească o discuţie, ea se încheie.
Răbdarea nu este despre pasivitate, ci despre vigilenţă şi agerime. A avea răbdare nu înseamnă că aşteptăm să se întâmple ceva, ci că suntem lucizi în legătură cu lucrurile care se întâmplă. Conştientizarea nu este despre a şti ceva despre noi, ci despre a alege să facem ceva în legătură cu lucrurile pe care le ştim despre noi. “Sunt o fire irascibilă, ştiu asta despre mine, dar aşa sunt eu!” – este o încăpăţânare, nu o conştientizare.
Dacă proactivitatea stă în responsabilitatea noastră, răbdarea de a vedea limpede cum se aliniază cei din jurul nostru devine timp câştigat. În febra proactivităţii cel mai adesea uităm care este ritmul celor din jurul nostru, uităm că dacă ei ar fi avut acelaşi ritm pe care noi îl avem, probabil ar fi fost ei generatorii de proactivitate. Nu ţinem cont de faptul că timpul acordat fiecărui om atunci când omul are nevoie de acel timp este cel mai mare câştig reciproc. Timpul pe care ni-l acordăm nouă înşine este cel mai mare dar posibil, este poate unica şansă de a descoperi la timp timpul timpului nostru.
IULIANA STAN (OD & leadership consultant şi director general al Human Synergistics România)
CINEMA:
Vineri:
– “Django Unchained” / “Django dezlănţuit” (Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Cinema Patria, Cinema PRO, Glendale Studio, Grand Cinema Digiplex – Grand Studios, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema).
– “Parental Guidance” / “Părinţi vs bunici” (Cinema City Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Grand Cinema Digiplex, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema)
– “Gangster Squad” / “Elita gangsterilor” (Cinema City Cotroceni, Cinema City Cotroceni VIP, Cinema City Sun Plaza, Cinema Corso, Grand Cinema Digiplex, Grand Cinema Digiplex – Grand Studios 2, Grand Cinema Digiplex – Sala Grand Ultra, Hollywood Multiplex, Movieplex, The Light Cinema)
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Lungmetrajul “Un interval de nouă minute”, care îi are în distribuţie pe Bogdan Dumitrache şi pe Diana Avrămuţ, spune povestea unui regizor care realizează noul său film, în format digital.
“Aflat în postproducţie din decembrie (2012, n.r.), filmul va fi cel mai probabil lansat la festivalul care i-a adus faimă (Festivalul de la Cannes, n.r.), poate în secţiunea Un Certain Regard, pentru a doua oară, dacă nu este primit în competiţia oficială”, scrie ioncinema.com
“Un interval de nouă minute” s-a clasat pe locul al şaptelea în Top 100 cele mai aşteptate filme ale lui 2013, înaintea unor titluri semnate de Jim Jarmusch, Michel Gondry, Spike Lee, Pedro Almodovar şi Terrence Malick.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
“Încă o dată în plus a funcţionat ca o premoniţie ultimul lui discurs din Parlament. Din păcate, în tot ce a spus acolo a avut dreptate, chiar şi în asta. Arată ca într-un film, deşi e viaţă crudă şi nemiloasă. Rămân filmele lui, rămâne amintirea, în rest, e tăcerea”, a declarat actorul Mircea Diaconu.
Sergiu Nicolaescu a decedat, joi, la ora 8.20, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Cu o săptămână înainte de internare, Nicolaescu căzuse în timp ce se îndrepta spre garajul său, el suferind un traumatism toracic, respectiv i s-au fisurat câteva coaste.
În 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le adresa mulţumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt “Dacii” (1966), “Mihai Viteazul” (1970), “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), “Cu mâinile curate” (1972), “Osânda” (1976), “Ultima noapte de dragoste”, “Nea Mărin miliardar” (1979), “Ciuleandra” (1985), “Mircea” (1989), “Coroana de foc” (1990), “Triunghiul morţii” (1999), “Orient Express” (2004), “15” (2005), “Supravieţuitorul” (2008), film pentru care a obţinut cel mai mare credit, de 1,8 milioane de lei, la concursul Centrului Naţional al Cinematografiei, în 2006.
Dacă filmul “Orient Express” a fost cea mai vizionată premieră românească a anului 2004, probabil că cea mai impresionantă producţie semnată de regizorul Sergiu Nicolaescu a fost “Mihai Viteazul” (1979), cu Amza Pellea în rolul principal – creaţie de referinţă în istoria filmului românesc.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro