BusinessMagazin

Tag: brand

  • Omul de afaceri care a dus apa minerală pe rafturile americanilor cu un preţ peste Evian

    Dacă Scoţia este ţara whisky-ului, dacă Franţa se vinde prin vinurile Bordeaux, iar Grecia vinde brânză feta şi măsline, România are o putere foarte mare în ce priveşte apele minerale; noi credem că România are un avantaj intangibil în acest domeniu industrial”, crede Jean Valvis, antreprenorul român care a transformat în doar câţiva ani Aqua Carpatica în cel mai bine vândut brand de apă minerală plată din ţară.

    În 2018, vânzările Aqua Carpatica au ajuns la aproximativ 75 milioane euro, pe fondul unui consum ridicat şi al dezvoltării brandului pe o poziţie premium şi în pieţele externe.

    „Suntem pe piaţă din 2011 cu Aqua Carpatica, iar în termeni consolidaţi, anul trecut am ajuns la un nivel de 70-75 milioane euro cu businessul. Ne bazăm pe calitatea superioară în lupta cu multinaţionalele, care au cifre de afaceri mult mai mari şi organizaţii corporatiste bine construite de 40-50 de ani“, a explicat Jean Valvis în cadrul ZF Live.

    Businessul Aqua Carpatica a crescut în 2018 cu peste 20% potrivit calculelor Business MAGAZIN, în condiţiile în care pentru anul 2017 vânzările au fost estimate la circa 60 milioane euro. Creşterea înregistrată este astfel dublă faţă de nivelul de creştere al pieţei, care s-a plasat, potrivit omului de afaceri, la 10% anul trecut. „Segmentul de ape minerale a crescut cu 10-12% în acest an. Consumul per capita creşte, cel puţin în cazul brandului Aqua Carpatica, peste acest nivel. Luăm cotă de piaţă şi din stânga, şi din dreapta“, adaugă Valvis.

    Aqua Carpatica a spart barierele ţării, ieşind în ţări europene precum Germania şi Marea Britanie, şi s-a dus dincolo de graniţele bătrânului continent, spre Japonia, SUA şi Dubai, iar în fiecare ţară Valvis ţinteşte acelaşi raft premium ca şi în România.

    Mai mult, compania a intrat şi în lanţurile Whole Foods, deţinute de gigantul Amazon. „Aqua Carpatica este deja în 14 ţări şi vrem să mergem selectiv. Cu cât merge mai bine, cu atât extindem mai mult. SUA şi Anglia sunt cele mai bune pieţe externe pentru noi. În California de Nord, avem 18 puncte de vânzare în magazinele Whole Foods ale Amazon“, spune Valvis.

    „It`s water love!” este sloganul cu care Valvis duce Aqua Carpatica mai departe în pieţele internaţionale. „De doi-trei ani facem eforturi extraordinare, construim campaniile, avem brand story şi mergem cu acest slogan şi această idee de «Apa care te iubeşte înapoi»”.

    În parcursul său antreprenorial, Valvis vrea să transforme apa, prin Aqua Carpatica, în brandul de ţară al României şi le cere guvernanţilor să bugeteze investiţii şi în brandingul naţional, pentru a încuraja exportul şi a reduce astfel deficitele.

    „Zero de la stat pentru branding. Nu am reuşit să conving clasa politică, să înţeleagă că exportul este unul dintre parametrii principali ai dezvoltării pentru creşterea economică. Consumul, investiţiile directe şi exportul. Pentru ca ţara ta să meargă bine, trebuie să meargă exportul.”

    El îşi hrăneşte convingerea şi pariul pe izvoarele din Carpaţi plecând de la premisa unei calităţi incomparabile, în ceea ce priveşte rezervele de apă minerală, cu cea din ţări europene mari precum Germania.

    „O spun cu toată tăria: rezervele de apă minerală calitativ superioară faţă de multe alte ţări sunt aici sub munţii Carpaţi. Rezervele sunt uriaşe şi nu avem doar cantitate, dar avem şi rezerve de apă minerală fără nitraţi, nepoluate cu îngrăşământ. În scurt timp, Grecia, Olanda, Germania vor avea o mare problemă cu cantitatea de apă potabilă, pentru că au mari probleme cu pânza freatică. Noi avem prilejul acesta cu munţii, cu pădurea, cu o populaţie fabuloasă de urşi şi de lupi, care menţin ecosistemul”, explică el.

    Şi pentru că zeci de ani de experienţă antreprenorială l-au învăţat pe Jean Valvis să nu aştepte iniţiativa guvernanţilor, el va lansa în perioada următoare un film despre România, care îl va ajuta să îşi susţină politica de promovare la export. „Trebuie să existe un concept pe spatele României. Construiesc un film acum, cu bani privaţi, despre imaginea ţării”, spune antreprenorul.

    Însă cât de departe îţi poţi dori să duci un brand de apă şi ce faci cu el mai departe?

    „Vreau să cresc până nu mai am apă”, spune Valvis. „Eu am început proiectul Aqua Carpatica, dar acesta este un proiect al României, care va merge mai departe. Se va continua cu fiii mei, nepoţii mei şi va merge în continuare ca un diamant al României.”

    Brandingul reprezintă principalul pilon de creştere pe care se bazează Valvis şi povesteşte că a fost nevoit chiar să îşi creeze un departament special pentru a-şi putea susţine imaginea în toate pieţele pe care le adresează.

    „Dacă ar fi să promovez un model de business ca antreprenor, ar fi acela de a creşte salarii şi de a specializa oamenii încontinuu. Am creat un departament de digital marketing pentru că agenţiile nu sunt pregătite şi pentru că situaţia reală îmi impune să vin cu soluţii de digital marketing pentru California sau Melbourne sau Dubai. Există acum pagina Aqua Carpatica în arabă pentru piaţa din Dubai. Cine îmi dă mie acest serviciu în România? Este mai uşor să creez o echipă, care este bine plătită şi pe care încerc să o ţin lângă mine.”

    El îşi bazează afirmaţiile pe o experienţă antreprenorială complexă încât Jean Valvis este fostul proprietar al brandului Dorna, pe care l-a transformat în urmă cu un deceniu în lider de piaţă înainte de a-l vinde către Coca-Cola. Mai mult, acesta a deţinut şi brandul de lactate LaDorna, pe care l-a vândut francezilor de la Lactalis. În urma acestor tranzacţii, Business MAGAZIN l-a descris pe omul de afaceri drept „creatorul de branduri”.

    Cu brandul de vinuri Sâmbureşti, business în care a intrat acum mai bine de 10 ani, el a depăşit pragul de 6 milioane euro şi volumul de un milion de sticle. „Vinurile Sâmbureşti au avut o creştere de 15-18% în ultimul an, iar businessul total pe vinuri este de 6-7 mil. euro. Producem 1,2 milioane sticle pe an.“

    Antreprenorul a anunţat în cadrul ZF Live un proiect de investiţii suplimentar de 2 milioane de euro pentru Sâmbureşti. „Vom crea o linie superpremium şi vom incrementa această gamă de Chateau Valvis încă mai sus, unde selecţia se va face nu prin presarea unor ciorchini întregi, ci boabă pe boabă. Va fi o colecţie de rezervă deosebită.“

    Antreprenorul greco-elveţian, „bucovinean de adopţie”, cum îi place să se numească, a prins şi mai multă încredere în brandul Sâmbureşti după ce a câştigat o competiţie internaţională importantă la care a participat cu Feteasca Neagră.

    „Doresc să fac aceste investiţii în vinuri pentru că vinurile de Sâmbureşti sunt apreciate. Am câştigat acum cu Feteasca Neagră la Bordeaux medalia de aur, iar acolo se duc 2.000-2.400 de concurenţi, şi noi încercă şi dovedim că, în anumite varietăţi şi soiuri, România nu e deloc mai prejos decât vinurile franţuzeşti.”
    Valvis spune că educaţia şi sănătatea sunt două domenii în care România este deficitară şi în care este loc de mai multe investiţii, atât din partea statului, cât şi din mediul privat. În segmentul de sănătate, chiar el ar putea fi următorul care pune banii pe masă şi investiţia pe hartă.

    „Pe lângă educaţie, este o altă nevoie aici în societate. Vreau să fac o unitate în domeniul medical, în domeniul bolilor, un spital”, spune Valvis. „Consider că este un subiect care doare ţara. Şi ar trebui să fie imediat politici care să gestioneze plecarea oamenilor din ţară. Să facem cumva să nu pierdem doctorii,
    IT-iştii, ei sunt bani investiţi din bugetul românesc şi care pleacă în alte pieţe. (…) E clar că trebuie să întorci ceva societăţii, nu poţi sta bogat şi fericit, iar oamenii de lângă tine să fie săraci, nefericiţi şi bolnavi. Asta nu are sens în nicio religie, în niciun context, nicăieri. De aceea trebuie făcut ceva şi la nivel privat (în domeniul sănătăţii – n.red.)”, adaugă Valvis.

    Jean Valvis susţine că, în prezent, problemele României ţin de criza politică din ţară şi de autonomia băncii naţionale. „Criza aceasta a noastră, cu deciziile luate prin OUG care nu sunt de fapt ordonanţe, cu diminuarea rolului parlamentului, cu opoziţia care nu e chiar opoziţie, cu schimbările repetate de cod fiscal, astea sunt chestii puternice care nu ne consolidează ca să ne putem bate în continuare, dar totuşi, ca antreprenor cu un diamant în mâini, trebuie să faci abstracţie şi să te ocupi de treaba serioasă. (…) Economic, eu aş fi cerut autonomia băncii naţionale pentru ca banca să poată ţine moneda la nivel.“

  • Povestea antreprenorului care a inventat produsele folosite astăzi de milioane de şoferi

    John Boyd Dunlop s-a născut pe 5 februarie 1840 în Scoţia, la o fermă din Dreghorn, North Ayrshire. În 1867 s-a mutat în Irlanda, pentru a studia medicina veterinară în cadrul Universităţii din Edinburgh, meserie pe care o practica deja de acasă de peste zece ani. În 1871 s-a căsătorit cu Margaret Stevenson şi au avut împreună un fiu şi o fiică. Pentru o perioadă, a condus o clinică veterinară în localitatea Downpatrick alături de fratele său, James Dunlop.

    În octombrie 1887, folosindu-şi cunoştinţele în lucrul cu cauciucul, John Dunlop a inventat în curtea casei o anvelopă pneumatică pentru tricicleta fiului, care a funcţionat mai bine decât se aşteptase. Ulterior, a îmbunătăţit calitatea acestora şi a fabricat o serie de anvelope mai mari, pentru biciclete. Pe 7 decembrie 1888 Dunlop a obţinut un brevet pentru invenţia sa. Nu ştia însă că un alt scoţian, Robert William Thomson, pantentase deja o anvelopă pneumatică în 1846. Ciclistul Willie Hume a fost primul client al antreprenorului şi cel care a demonstrat calităţile roţilor Dunlop în 1889, când a câştigat şapte curse de biciclete din Irlanda iar mai apoi în Anglia cu o bicicletă dotată cu noile anvelope. Printre cei învinşi în cursă se afla şi fiul preşedintelui Asociaţiei Cicliştilor Irlandezi, Harvey Du Cros, care a întrezărit oportunitatea de a porni un business de succes şi s-a asociat cu Dunlop, punând bazele companiei Pneumatic Tyre and Booth’s Cycle Agency.

    Antreprenorul a fost de acord să îi vândă drepturile asupra invenţiei sale lui Du Cros pentru o sumă de bani nu foarte importantă şi o mică parte din acţiuni.
    La doi ani distanţă însă, Dunlop a fost informat oficial că patentul era invalid deoarece William Thomson patentase deja anvelopa pneumatică în 1846 în Franţa, iar în 1847, în Statele Unite. În 1895 Dunlop s-a retras din companie.

    Un an mai târziu, Du Cros a vândut întregul business omului de afaceri britanic Terah Hooley pentru 3 milioane de lire sterline. Hooley a reorganizat compania şi a vândut-o pentru 5 milioane de lire sterline. Du Cros a rămas însă la conducerea acesteia până la moartea sa. Producţia de anvelope Dunlop pentru automobile a început abia după 1900, când inventatorul era deja retras, iar în 1910 au fost create primele anvelope pentru aeronave.

    Încă din copilărie, Dunlop a aflat că se născuse prematur, cu două luni înainte de termen, aşa că s-a autosugestionat de-a lungul anilor că are o stare de sănătate precară şi a acţionat în consecinţă. Cu toate acestea, nu a avut nicio problemă de sănătate până la vârsta de 81 de ani, când a contactat o răceală şi a murit pe neaşteptate, în Dublin, pe 23 octombrie 1921. Un bulevard din oraşul Campinas din sudul Braziliei a fost numit după el; fabrica de anvelope Dunlop avusese acolo sediul în 1953. În 2005, antreprenorul a fost inclus în Automotive Hall of Fame.

    În 1985 compania a fost fragmentată, dar sub brandul Dunlop s-au produs în continuare anvelope şi alte piese pentru producţia auto, aerospaţială, industrială şi sportivă din întreaga lume. În prezent brandul Dunlop este deţinut majoritar de Goodyear, companie cu venituri anuale de peste 5,3 miliarde de dolari.

  • Scandal în falimentul distribuitorului cunoscut pentru brandul Quickmobile: UniCredit acuză o tentativă de fraudă

    Una dintre cele mai mari datorii înregistrate de distribuitorul IT&C Electro Mobile, în sumă de 61 mil. lei din datoriile totale de 98 mil. lei şi care a contribuit la intrarea în faliment a societăţii la finele anului trecut, este rezultatul unei „încercări de fraudă”, acuză UniCredit, una dintre cele mai mari bănci locale, care are de recuperat 8 milioane de lei la firma din Baia Mare.
     
    Acuzaţia priveşte falimentul şoc al firmei Electro Mobile din Baia Mare, unul dintre cei mai mari 10 distribuitori de echipamente IT&C din România, cunoscut publicului larg în special pentru operaţiunile de retail sub brandul Quickmobile (dar care au fost vândute anterior intrării în faliment). Firma din Baia Mare, controlată de antreprenorii Angela şi Tudor Ţiboc, a intrat direct în faliment cu da­torii de 98 mil. lei.
     
    Din această sumă, da­toriile către băncile UniCredit şi First Bank se ridică la aproape 30 mil. lei. Creditorul care a atras ime­diat atenţia, prin valoarea sumei de recuperat – 61 mil. lei – şi a faptului că nu părea a fi cunoscut de niciun jucător de pe piaţa locală de dis­tri­buţie – este firma germană Iluţ Boutiq GmbH.
     

  • Povestea brandului de ceasuri care a fost „partenerul” lui James Bond, a cronometrat Jocurile Olimpice şi a aterizat pe Lună

    Acest moment marchează naşterea brandului OMEGA, însă istoria orologeriei începe să se scrie chiar mai devreme. Primul atelier al casei a fost deschis în 1848 de către tânărul ceasornicar Louis Brandt. Circa 50 de ani mai târziu, cei doi fii ai acestuia – Louis-Paul şi César – au inventat un nou mecanism care a schimbat pentru totodeauna industria orologeră.
     
    Calibrul 19 ligne (ligne este o unitate de măsură folosită înainte de a se implementa sistemul metric) era o inovaţie atât de importantă încât mecanismul a fost numit Omega – la fel ca ultima literă a alfabetului grecesc. Simbolistica este şi ea similară, marcând o reuşită unică la momentul acela.
     
    Compania preia şi ea numele OMEGA în 1903.
     
    „OMEGA este singura orologerie ce poartă numele unui mecanism, iar acest lucru nu face decât să demonstreze încă o dată devotamentul nostru faţă de precizie. Brandul nostru este totodată unul cu renume în multe domenii, de la aselenizare la Jocurile Olimpice şi de la filmele din seria James Bond, la misiuni de explorare a oceanului”, spune Raynald Aeschlimann, preşedinte şi CEO al OMEGA.
     
    Cu ocazia aniversării a 125 de ani de istorie, OMEGA a lansat şi două noi creaţii.
     
    De Ville Trésor 125th Anniversary Edition este un ceas realizat din aur galben de 18 carate, având o curea din piele vişinie şi un cadran asortat în tonuri de roşu închis. Pe capac este marcată această aniversare.
     

  • Joe, cel mai vândut brand de napolitane, devine produs de import

     Nestlé a preluat brandul de napolitane, cu o istorie de peste 25 de ani, de la antreprenorul Florentin Banu în anul 2000, iar anul acesta urmează să mute producţia de la Timişoara într-o ţară din jur.
     
    Reprezentanţii companiei au pus decizia de mutare a fabricii pe seama problemelor cu forţa de muncă şi schimbărilor în comportamentul de consum, însă din datele ZF este vorba şi de o ineficienţă a unităţii de producţie, care are costuri mari. Astfel, cel mai vândut brand de napolitane din România va fi produs în străinătate.
     
    Topul celor mai vândute branduri de napolitane este completat de alte două branduri româneşti – Alka (Alfers) şi Naty.
     

  • Joe, cel mai vândut brand de napolitane, devine produs de import

     Nestlé a preluat brandul de napolitane, cu o istorie de peste 25 de ani, de la antreprenorul Florentin Banu în anul 2000, iar anul acesta urmează să mute producţia de la Timişoara într-o ţară din jur.
     
    Reprezentanţii companiei au pus decizia de mutare a fabricii pe seama problemelor cu forţa de muncă şi schimbărilor în comportamentul de consum, însă din datele ZF este vorba şi de o ineficienţă a unităţii de producţie, care are costuri mari. Astfel, cel mai vândut brand de napolitane din România va fi produs în străinătate.
     
    Topul celor mai vândute branduri de napolitane este completat de alte două branduri româneşti – Alka (Alfers) şi Naty.
     

  • O familie din Maramureş vinde mirodenii sub brandul CIS de 2,8 mil. lei

    Claudiu şi Ileana Span din judeţul Maramureş au renunţat în urmă cu două decenii la joburile de director de vânzări, respectiv director de producţie din companiile la care lucrau, pentru a-şi face o afacere cu mirodenii, în care au investit economiile pe care le aveau la acea vreme, aproximativ 2.000 de dolari. Ei au creat compania CIS Com SRL, iar brandul cu care sunt prezenţi pe piaţă se numeşte CIS. 

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au reuşit doi americani să reinventeze tunsul şi să dea naştere la un brand gigant, astăzi una dintre cele mai mari francize din lume

    Povestea Supercuts a început în 1975, când Frank Emmett ş Geoffrey Rappaport au deschis prima locaţie Supercuts în Albany, California, ca o alternativă atât a saloanelor pretenţioase cât şi a frizeriilor de cartier.

    Fondatorii au dezvoltat o nouă tehnică de tuns care a scurtat timpul pentru o tunsoare la doar 20 ded minute, încât să poată oferi tuns ieftin şi rapid fără programări în prealabil.
     
    Aceştia le-au permis clienţilor să îşi aleagă singuri serviciile pe care le doresc, generând astfel modelul de business pe care funcţionează astăzi majoritatea saloanelor şi frizeriilor care ofereau până atunci doar tuns şi bărbierit într-un singur serviciu.
     
    Cu acest model de business standardizat, cei doi au început francizarea în 1979.
     
    În 1996, Supercuts a fost cumpărată de Regis Corp, care este francizor şi pentru City Looks, Cost cutters Family Hair Care şi Pro-Cuts în Statele Unite; Magicuts şi First Choice Haircutters în Canada.
     
    Investiţia iniţială poate varia între 144.000 dolari şi 297.000 dolari. La investiţia iniţială se adaugă o taxă de francizare de 29.500 dolari.
     

  • Cum ne tundem: Povestea americanilor care au reinventat tunsul şi au dat naştere unui brand gigant, astăzi una dintre cele mai mari francize din lume

    Franciza Supercuts s-a situat anul acesta pe locul 14 în topul Franchise 500 realizat de Entrepreneur.

    Povestea Supercuts a început în 1975, când Frank Emmett ş Geoffrey Rappaport au deschis prima locaţie Supercuts în Albany, California, ca o alternativă atât a saloanelor pretenţioase cât şi a frizeriilor de cartier.

    Fondatorii au dezvoltat o nouă tehnică de tuns care a scurtat timpul pentru o tunsoare la doar 20 ded minute, încât să poată oferi tuns ieftin şi rapid fără programări în prealabil.

    Aceştia le-au permis clienţilor să îşi aleagă singuri serviciile pe care le doresc, generând astfel modelul de business pe care funcţionează astăzi majoritatea saloanelor şi frizeriilor care ofereau până atunci doar tuns şi bărbierit într-un singur serviciu.

    Cu acest model de business standardizat, cei doi au început francizarea în 1979.

    În 1996, Supercuts a fost cumpărată de Regis Corp, care este francizor şi pentru City Looks, Cost cutters Family Hair Care şi Pro-Cuts în Statele Unite; Magicuts şi First Choice Haircutters în Canada.

    Investiţia iniţială poate varia între 144.000 dolari şi 297.000 dolari. La investiţia iniţială se adaugă o taxă de francizare de 29.500 dolari.

    Există aproape 3.000 de locaţii Supercuts deschise astăzi în lume, dintre care 913 sunt deţinute de companie, 149 sunt francize în afara Statelor Unite, iar 1.740 sunt francize în SUA.

    Supercuts caută parteneri în SUA, Canada şi Vestul Europei.

     

  • Cine vrea să cumpere un business românesc?

    „Ne aflăm într-un moment în care mulţi dintre antreprenorii români nu şi-au găsit succesori cărora să le lase moştenirea businessurilor. Foarte puţine afaceri româneşti au pregătit a doua generaţie pentru a merge mai departe. Noi, românii, nu avem acest spirit de a lăsa afacerile pentru generaţiile viitoare, de aceea există o sumedenie de companii româneşti cu potenţial care ies şi vor mai ieşi la vânzare”, a spus Horia Abrudan într-o discuţie cu ZF.
    În România, doar 30% din afacerile de familie rezistă tranziţiei către a doua generaţie şi numai 15% rezistă celei de a treia generaţii. Principalii cumpărători pentru businessurile româneşti sunt multinaţionalele, fondurile de investiţii şi doar printr-o excepţie un cumpărător poate să fie o altă firmă românească. Cei mai mulţi dintre antreprenorii români care au reuşit să ajungă cu firma întreagă până acum, care au un business sustenabil şi un brand recunoscut de piaţă, nu s-au pregătit pentru achiziţia unor alte firme româneşti. Cel mai probabil nici nu şi-au pus această problemă. Însă cei mai mulţi spun că multinaţionalele acaparează piaţa, domină economia românească şi fac jocurile pentru că au puterea de a-i cumpăra pe alţii şi de a stabili ulterior regulile jocului. Dar nimeni nu cred că i-a oprit pe antreprenorii români să se pregătească să-i cumpere pe alţi antreprenori români şi să-şi mărească businessul. Neavând acest exerciţiu, nici nu-şi pun problema achiziţiei unei companii româneşti sau a brandului din faţa unui business.
    În 30 de ani de business dur nu au mai apucat să-şi facă echipă de fuziuni şi achitiţii, dar nici să fie permanent în legătură cu firmele de consultanţă astfel încât, atunci când apare ceva la vânzare, o dată în viaţă, să fie pregătiţi. Antreprenorii români vor să cumpere active, terenuri, clădiri de birouri, tot ce reprezintă active fixe pe care le văd în faţa ochilor, şi mai puţin vor să cumpere branduri sau poziţionări în piaţă. Până la un anumit punct un business poate să crească organic, dar pentru a ajunge mai mare, la un moment dat ai nevoie de achiziţia rivalilor, competitorilor, pentru a câştiga cotă de piaţă şi pentru a da tonul în business. Celebrele companii germane mici şi mijlocii încep să se confrunte cu aceeaşi problemă, respectiv nu mai are cine să preia şi să conducă businessul de familie. Dar ei sunt la a patra, a cincea sau a şasea generaţie.
    Iar fondurile de investiţii abia aşteaptă să iasă la vânzare celebrele companii germane mici şi mijlocii, o oportunitate cu care nu te întâlneşti de multe ori în viaţă.
    Antreprenorii români care nu au urmaşi nu s-au îngrijit să aibă manageri profesionişti şi de aceea le este foarte greu să lase afacerile pe mâna managerilor. Mai bine vând afacerea, iau banii, iar copiii vor moşteni un cont în bancă.
    Ieşirea pe pieţele externe, fie prin vânzarea unor produse, fie prin investiţii directe, fie prin achiziţia altor companii, a fost ocolită de antreprenorii români şi, din acest motiv, comerţul exterior al României este cel mai prost dintre fostele ţări comuniste.
    Nici cultivarea în cadrul propriilor companii a unor organigrame profesioniste nu a fost pe lista de priorităţi a antreprenorilor români şi, din acest motiv, fie nu găsesc manageri profesionişti atunci când au nevoie, fie cei care ar putea să conducă businessuri antreprenoriale nu vor să vină să lucreze pentru patronii români. Este un cerc vicios, din care principalii câştigători sunt multinaţionalele şi fondurile de investiţii, care sunt pregătite în orice moment pentru achiziţii. Fondurile de investiţii, şi multinaţionalele preferă mai degrabă să cumpere companii şi branduri decât să le facă de la zero, pentru că aşa ajung în frunte mult mai repede şi pot să controleze pieţele.
    Antreprenorii români nu au nici exerciţiul asocierii şi, atunci când pe piaţă apare o oportunitate, nu găsesc un punct de discuţie cu alţi antreprenori astfel încât, împreună, să poată cumpăra ceva. A cumpăra o altă companie reprezintă un chin, pentru că trebuie armonizate culturile de muncă, acest proces consumând extrem de multă energie. Dar această problemă poate fi rezolvată prin exerciţii şi prin standardizarea organigramelor şi a culturilor. Multinaţionalele nu au ajuns în top doar prin creşterea organică, ci prin achiziţii repetate. Acest lucru le-a permis să câştige piaţă rapid şi, în final, să-şi mărească valoarea şi poziţia.
    A doua generaţie nu prea vrea să preia conducerea companiilor înfiinţate de părinţii lor, preferând să aştepte să moştenească banii şi nu businessul în sine.
    În aceste condiţii, cine vrea să cumpere businessurile româneşti?