Tag: americani

  • Barack Obama a mărit cu 25% salariul minim al câtorva sute de mii de americani

     Într-o ceremonie organizată la Casa Albă, Obama a semnat un decret prin care măreşte la 10,10 dolari salariul minimum pe oră acordat persoanelor care au contracte cu statul, în cazul persoanelor angajate începând cu data de 1 ianuarie 2015. Astfel, preşedintele pune în aplicare anunţul pe care l-a făcut în discursul susţinut în Congres la sfârşitul lui ianuarie.

    Salariul minim la nivel federal este, în prezent, de 7,25 dolari, şi a rămas la acelaşi nivel din 2009. Anumite state americane acordă salarii mai mari.

    Obama a subliniat că, ţinând cont de inflaţie, puterea de cumpărare a persoanelor plătite cu salariul minim a “scăzut cu 20% faţă de perioada în care Ronald Reagan a intrat în funcţia” de preşedinte, în ianuarie 1981.

    De mărirea salariului la 10,10 dolari, începând din 2015, vor beneficia “sute de mii de persoane”, a declarat anterior secretarul Muncii Tom Perez. El a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută la Casa Albă, că această nouă politică ar putea fi aplicată în cadrul alocaţiilor bugetare actuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marc Zuckerberg a donat aproape un miliard de dolari în 2013

    Zuckerberg a donat acţiuni Facebook în valoare de aproape un miliard de dolari către Fundaţia Comunităţii Sillicon Valley, o organizaţie caritabilă care distribuie banii spre centre medicale sau instituţii de învăţământ.

    Bill şi Melinda Gates au donat în 2013 peste 181 milioane dolari, rămânând astfel fideli promisiunii făcute în 2004 că vor dona 3.3 miliarde dolari pentru cauze sociale.

    Lista de personalităţi cu donaţii substanţiale în 2013 include nume precum Ted Turner, fondatorul CNN, Warren Buffet sau Philip Knight, preşedintele Nike.

  • Primul trailer al “Transformers: Age of extinction”, difuzat în pauza de la Superbowl

    În acest al patrulea episod, Mark Wahlberg va va avea rolul principal, înlocuindu-l astfel pe Shia LaBeouf. Distribuţia este în întregime schimbată, alături de Wahlberg mai fiind creditaţi şi Nicola Peltz, Stanley Tucci şi T.J. Miller.

    Franciza Transformers este una dintre cele mai de succes din toate timpurile, având încasări cumulate din primele trei filme în valoare de 2,7 miliarde dolari.

  • Salonul Auto de la Detroit: Eficienţa este cuvântul cheie, cu modele mai uşoare şi mai economice

     De la noua camionetă Ford F-150, cu caroserie construită aproape integral din aluminiu, la evoluţia Clasei C de la Mercedes-Benz, care a devenit mai spaţios şi în acelaşi timp mai uşor, producătorii fac eforturi pentru a reduce greutatea fiecărui automobil, îmbunătăţind astfel performanţele fără a creşte consumul de carburant.

    Clienţii se pot aştepta astfel la modele mai economice din punct de vedere al consumului, cu siguranţă sporită datorită designului mai solid şi construcţiei din materiale inovatoare.

    Companiile şi-au adaptat cu precizie ofertele la evoluţia preferinţelor consumatorului american, aflat în căutare de automobile mai “verzi” şi mai sigure, dar care nu sacrifică plăcerea de a conduce – performanţă şi confort.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hackeri români, suspecţi într-un caz de furt de date a 110 milioane americani

     Hackeri au accesat sistemul caselor de marcat ale reţelei americane de hypermarketuri Target, cu ocazia Zilei Recunoştinţei, furând datele cardurilor a 110 de milioane de clienţi, au stabilit autorităţile americane. Target a confirmat că o grupare infracţională a accesat informaţiile clienţilor pe 27 noiembrie, cu o zi înainte de Ziua Recunoştinţei, în cea mai intensă perioadă de cumpărături a anului. Hackerii au menţinut accesul la datele bancare până pe 15 decembrie. Iniţial, s-a crezut că au fost compromise datele bancare a aproximativ 40 de milioane de clienţi, dar, treptat, cifra a ajuns la 110 milioane de persoane.

    Agenţia Reuters a relatat că şi grupul de retail Neiman Marcus a fost victima unor atacuri pentru sustragerea datelor clienţilor.

    “Firmele de securitate informatică cred că furturile au originea în Europa de Est, unde România a fost un punct esenţial spre care s-a îndreptat atenţia anchetatorilor în cazuri de fraude electronice în ultimii ani”, notează USA Today într-un articol cu titlul “Atenţia se îndreaptă asupra României după furturile de date din SUA”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Super oferta de Black Friday: masini scoase la vanzare cu 1 dolar

     Masini vandute cu 1 dolar. Asa s-a pregatit un dealer de automobile second-hand din Houston pentru Black Friday. Marvin Marcell, dealer auto: “Acestea vor fi cele mai mici preturi din tot anul. Garantat, cele mai mici preturi pe care le-am avut vreodata la aceste automobile.”

    Nu toti vor beneficia insa de oferta, ci doar 3 norocosi. Startul se va da la 7 dimineata, cand toti cei care doresc sa cumpere o masina sunt liberi sa se aseze pe locul soferului in oricare dintre cele 300 de masini din parcul auto. Ceilalti doritori, pe locul din dreapta. La ora 9, managerul parcului auto va incepe sa scrie preturile pe masini.

    Cel de la volan are prioritate la cumparare, iar daca nu este interesat – poate profita cel din dreapta. Trei dintre ei vor pleca acasa cu o masina care a costat mai putin decat una de jucarie.

    Nebunia cumparaturilor a inceput inca din ajun, cand gospodinele au lasat in cuptor curcanul de Ziua Recunostintei si au fugit la magazin. Nici domnii nu s-au lasat mai prejos: “Am luat o tableta care era la reduceri…40 de dolari. O saltea gonflabila si o perna.”

    Manager magazin: “Este startul pentru cumparaturile de sarbatori. Este cea mai importanta zi, cu siguranta.”

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • WSJ: Secretul murdar al discounturilor de Black Friday – iluzii fabricate de retaileri

    Magazinele vor face tot ce le stă în putinţă în privinţa discounturilor pentru a atrage clienţii, însă veterani din retail admit că, în multe cazuri, chilipirurile sunt o iluzie bine pusă la cale.

    Presupunerea generală este că retailerii fac stocuri şi reduc preţurile la produsele care nu se vând, aceptând să le fie afectate profiturile, scre cotidianul american într-un articol cu titlul “Secretul murdar al discounturilor de Black Friday”.

    În realitate lucrurile nu statu deloc aşa. Marii retaileri seînţeleg cu furnizorii pentru ca aceştia să livreze produse la un preţ recomandat, mai mare decât în mod obişnuit, care să asigure o marjă de profit după operarea reducerii de preţ.

    Astfel, un pulover aflat magazin la un preţ redus cu 40%, la 39,99 dolari, nu a fost produs şi cumpărat de retailer pentru a fi vândut cu 68 de dolari.

    Cumpărătorii nu par, însă, să fie deranjaţi. Ceea ce caută cel mai mult, mai ales în contextul economic dificil, este sentimentul că au făcut o afacere bună. Retailerii care încercă să iasă din acest joc, precum J.C. Penney din SUA, sunt sancţionaţi de cumpărători.

    “Nici nu sunt interesată dacă nu are o reducere de 40%”, a declarat Lourdes Torress, în timp ce se afla la cumpărături în cel mai importnt magazin Macy’s din New York.

    Natura prefabricată a discounturilor ridică semne de întrebare despre statul la coadă pentru promoţiile care deschid sezonul vânzărilor de sărbători. Explică însă cum retailerii reuşesc să suplimenteze numărul de “chilipiruri” fără să dea faliment.

    Numărul de reduceri oferite de 31 de mari retaileri a crescut cu 63% între 2009 şi 2012, iar discountul mediu a urcat de la 25% la 36%, potrivit Savings.com, un site care urmăreşte cupoanele online.

    În aceeaşi perioadă, marja brută a aceloraşi retaileri – diferenţa dintre preţul pe care îl plătesc furnizorului şi cel la care vând – s-a menţinut la 27,9%, arată datele FactSet. Sărbătorile nu au afectat aproape deloc marjele anul trecut, când a fost înregistrat un declin extrem de redus, de la 28% în trimestrul al treilea la 27,8% în trimestrul al patrulea.

    “O mare parte a discountului este deja inclus în preţul produsului. Din cauza asta vedem marje mult mai stabile”, a declarat Liz Dunn, analist la Macquarie Equities Research.

    Marii retaileri americani, inclusiv BestBuy, Wal-Mart şi Macy’s, susţin că perioada sărbătorilor din acest an va fi marcată de o competiţie neobişnuit de ridicată şi că reducerile ar putea afecta marjele. Aşa ceva se poate întâmpla atunci când lanţurile de magazine se luptă pentru a atrage clienţi sau când rămân cu stocuri foarte mari şi trebuie să ofere reduceri mai mari decât preconizau, scrie WSJ.

    Magazinele scot la vânzare produse cu reduceri reale, care le generează pierderi, însă acestea au doar rolul de a aduce clienţii în magazine. În cea mai mare parte vânzările sunt gândite pentru a fi profitabile, prin stabilirea unor preţuri iniţiale mult mai ridicate decât cele la care bunurile ar trebui să fie vândute.

    Retailerii pot avea probleme cu legea doar dacă nu au încercat niciodată să vândă produsele la preţul iniţial. Altfel, nu există nimic în neregulă cu această practică.

    J.C. Penney a revenit la vânzarea cu discount sub conducerea directorului general Myron Ullman, după ce predecesoul acestuia, Ron Johnson, a încercat să renunţe la practică.

    “Trebuie să o facem şi vom concura pentru a câştiga. Asta înseamnă să urcăm iniţial preţurile la niveluri suficiente pentru a ne proteja marjele când se aplică discountul”, a spus Ulman săptămâna trecută, în timpul unei conferinţe cu analiştii.

    Un consultant din industrie a descris acest procedeu folosind pe post de exemplu un pulover vândut de un mare lanţ de retail. Un furnizor vinde puloverul retailerului la preţul de 14,5 dolari şi cu un preţ final recomandat de 50 de dolari, ceea ce dă retailerului o diferenţă de 70%. Câteva pulovere sunt vândute la 50 de dolari, mai multe sunt vândute după prima reducere la 44,99 dolari, în timp ce grosul vânzărilor sunt operate la preţul final de discount de 21,99 dolari. Preţul mediu de retail este 28 de dolari şi asigură magazinului o marjă brută de circa 45% pentru produs.

    Marile lanţuri de retail au început să folosească practica preţ mare-preţ mic începând din anii ’70 şi ’80, când un val de deschideri de magazine a forţat adoptarea de noi strategii. În perioada respectivă, majoritatea produselor erau însă vândute la preţul iniţial, iar reducerile reprezentau un procentaj mai mic.

    Într-o prezentare din 2012, şeful J.C. Penney afirma că retailerul vinde mai puţin de unul din 500 de produse la preţul iniţial. Clienţii primeau un doscount mediu de 60%, faţă de 38% cu un deceniu în urmă. Cumpărătorii nu economisesc, însă, mai mult, scrie WSJ. Preţul mediu plătit de client a rămas aproape neschimbat în această perioadă. S-a schimbat doar preţul iniţial, care a devenit cu 33% mai mare.

    Dezvoltarea comerţului online a făcut posibilă urmărirea preţurilor pe internet pentru a vedea cât timp rămân produsele la preţul de listă. Amazon oferă la vânzare într-un catalog pentru cadouri de sărbători un televizor HD Samsung de 60 de inci. Televizorul are un discount de 45% faţă de preţul iniţial de 1.799,99 dolari. Potrivit Decide.com, firmă specializată în urmărirea preţurilor şi deţinută de eBay, televizorul nu s-a vândut nici măcar aproape de preţul de 1.799,99 dolari în ultimele luni. Cel mai mare preţ din ultimele opt luni a fost de 1.297,85 dolari, iar în octombrie era disponibil la 997,99 dolari, aproximativ acelaşi preţ ca cel din catalogul pentru sărbători al Amazon.

    Un purtător de cuvânt al retailerului online a declarat că “prezentarea celui mai recent preţ poate fi oarecum arbitrară şi poate crea confuzie clienţilor”, întrucât Amazon schimbă preţurile frecvent pentru a asigura cele mai bune condiţii pentru cumpărători.

    O altă practică implică creşterea preţurilor înaintea perioadei de discounturi. Într-o analiză pentru Wall Street Journal, firma Market Track a urmărit fluctuaţiile de preţ pentru 1.743 de produse în noiembrie 2012. Preţurile au urcat în medie cu 8% în săptămânile de dinaintea Zilei Recunoştinţei pentru 366 dintre acestea. Preţurile au fost ulterior reduse de Black Friday.

    Retailerii trebuie să ofere produsele la preţurile obişnuite “pentru o perioadă rezonabilă de timp”, înainte de a le reduce, potrivit Comisiei Federale pentru Comerţ.

    Mai multe lanţuri de magazine se confruntă cu procese în SUA din partea clienţilor nemulţumiţi de aceste practici.

    Retailerii, după ce şi-au obşnuit clienţii să caute chilipiruri, au rămas blocaţi cu practica discounturilor false.
     

  • Premierul chinez: Suntem pregătiţi să valorificăm o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari

     “China este pregătită să consolideze cooperarea cu ţările din regiunea dumneavoastră în domeniul drumurilor, porturilor, telecomunicaţiilor, energiei nucleare şi, de asemenea, al căilor ferate de mare viteză şi, de asemenea, în domeniul lansării proiectelor la scară mare, toate acestea ducând la investiţii masive şi mai departe la o creştere a schimburilor comerciale. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi canalele de finanţare.

    China este în acest sens pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica aceste canale şi împreună cu statele membre ale Uniunii Europene ne vom asigura că, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene, vom putea valorifica cu succes linia specială de credit de 10 miliarde de dolari americani. Şi dacă aceste proiecte iniţiale se vor dovedi a fi de succes, vom extinde această cooperare şi sperăm ca aceste proiecte de mare anvergură şi, de asemenea, cooperarea pe plan financiar, desigur în limitele trasate de regulamentele Uniunii Europene vor crea noi zone de cooperare”, a spus premierul chinez, Li Keqiang, la Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul chinez: Suntem pregătiţi să valorificăm o linie specială de credit de 10 miliarde de dolari

     “China este pregătită să consolideze cooperarea cu ţările din regiunea dumneavoastră în domeniul drumurilor, porturilor, telecomunicaţiilor, energiei nucleare şi, de asemenea, al căilor ferate de mare viteză şi, de asemenea, în domeniul lansării proiectelor la scară mare, toate acestea ducând la investiţii masive şi mai departe la o creştere a schimburilor comerciale. De asemenea, trebuie să avem în vedere şi canalele de finanţare.

    China este în acest sens pregătită să discute cu părţile relevante despre modalităţile de a valorifica aceste canale şi împreună cu statele membre ale Uniunii Europene ne vom asigura că, în liniile trasate de regulamentele Uniunii Europene, vom putea valorifica cu succes linia specială de credit de 10 miliarde de dolari americani. Şi dacă aceste proiecte iniţiale se vor dovedi a fi de succes, vom extinde această cooperare şi sperăm ca aceste proiecte de mare anvergură şi, de asemenea, cooperarea pe plan financiar, desigur în limitele trasate de regulamentele Uniunii Europene vor crea noi zone de cooperare”, a spus premierul chinez, Li Keqiang, la Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Până la 15.000 de militari străini ar putea rămâne în Afganistan după 2014, afirmă Karzai

     “Dacă (acest tratat) va fi semnat, între 10.000 şi 15.000 de militari (străini) vor rămâne (în Afganistan). Când spun «militari» nu mă refer doar la americani, ci şi la trupe din alte ţări NATO, din ţări ca Turcia sau alte ţări musulmane”, a spus Karzai.

    Preşedintele afgan a făcut aceste declaraţii în faţa celor aproximativ 2.500 de delegaţi la Loya Jirga, marea adunare tradiţională afgană, care va examina până duminică, la Kabul, un tratat bilateral de securitate (BSA) negociat laborios timp de mai multe luni între Statele Unite şi Afganistan.

    “Decizia voastră este aşteptată în afara frontierelor Afganistanului”, le-a spus preşedintele celor aproximativ 2.500 de delegaţi, în discursul de deschidere a lucrărilor adunării.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro