“Banii bancherilor pentru liceele muncitorilor”, au scandat tinerii, care s-au adunat la apelul Sindicatului studenţilor. Aproximativ 3.000 de tineri au manifestat la Barcelona şi alte câteva mii la Valencia, în cursul unei greve de trei zile a elevilor şi studenţilor care se va încheia joi. Reducerea numărului de profesori a condus la creşterea numărului de elevi în clase, situaţie care îngreunează derularea cursurilor.
Tag: Spania
-
Spania sub presiune, Draghi în expectativă, băncile mălai visează
BCE a lăsat în această săptămână neschimbate ratele dobânzilor şi nici n-a discutat la şedinţa de joi perspectiva unei reduceri, ţinând cont că, deşi previziunile băncii pentru PIB zonei euro au fost reduse, în paralel au crescut estimările de inflaţie.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, s-a declarat încrezător în succesul măsurilor de reformă în Spania şi a lăsat deschisă posibilitatea ca Madridul să fie ajutat prin noul program al BCE de cumpărare a obligaţunilor emise de statele cu probleme din zona euro. El a precizat însă că numai Spania este cea care poate decide dacă doreşte să apeleze la acest program, făcând aluzie la faptul că orice ţară care solicită ajutorul BCE trebuie să se supună unui set de condiţii vizând reforme fiscale şi structurale mai mult sau mai puţin diferite de cele cerute prin programele cu FMI şi UE acceptate de Grecia sau Portugalia. Reticenţa faţă de astfel de condiţii a ţinut până acum departe guvernele spaniole de orice cerere de ajutor din partea FMI.
Analiştii bancari continuă să aştepte însă nu doar o tăiere a dobânzilor de către BCE până la finele anului, dar şi chiar o nouă rundă de refinanţare ieftină pe termen lung pentru bănci (LTRO), după cea din februarie. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a comentat deocamdată că “măsurile de politică monetară non-standard sunt luate numai atunci când cele tradiţionale nu sunt pe deplin funcţionale”.
-
Spania apelează pentru prima dată la fondul de rezervă pentru plata pensiilor
Executivul va scoate 3 miliarde euro din fondul de rezervă, care a acumulat 67 miliarde euro, a declarat vicepremierul Soraya Saenz de Santamaria, transmite Bloomberg. Cabinetul condus de Mariano Rajoy a majorat pensiile cu 1% în bugetul pe 2013, prezentat joi, şi a indicat că pensionarii vor fi compensaţi suplimentar dacă inflaţia va depăşi prognoza. “Fondul de rezervă există pentru a fi utilizat. Din punct de vedere politic, este foarte important să menţinem puterea de cumpărare a pensionarilor”, a spus ministrul Finanţelor Cristobal Montoro.
-
Primul protest al toamnei la Madrid: Câteva sute de persoane au manifestat împotriva austerităţii
O mie de manifestanţi s-au adunat paşnic pe bulevardul care duce la gara Atocha, scandând sloganuri ca “Bancheri, afară de la putere” sau “Fără muncă, fără domiciliu şi fără frică”. Este primul protest al acestei toamne în capitala spaniolă şi cel mai recent dintr-o serie de manifestaţii în decursul anului împotriva măsurilor de austeritate care au redus salariile, au crescut impozitele şi au afectat mai ales săracii, conform manifestanţiilor. “Este furt” declară o protestatară, Emilia Fernandez, în vârstă de 58 de ani, de profesie asistentă socială al cărui salariu a fost redus cu 7 la sută. “Nouă ne-au tăiat salariile dar nu au făcut la fel cu cele ale politicienilor”, continuă ea.
-
UE discută cu Spania un program de ajutor extern pentru guvernul de la Madrid
Potrivit unor oficiali implicaţi în discuţii, citaţi de cotidianul Financial Times, discuţiile dintre guvernul spaniol şi Comisia Europeană se concentrează pe măsurile cerute de creditorii internaţionali ca parte a unui program de ajutor extern, astfel încât acestea să fie implementate înainte ca sprijinul financiar să fie cerut formal. Un important oficial european a afirmat că negocierile au fost duse direct cu ministrul spaniol de Finanţe, Luis de Guindos. Planul, care urmează să fie prezentat joi, se va concentra pe reformele structurale ale economiei cerute de mult timp de Bruxelles şi mai puţin pe noi taxe şi reduceri de cheltuieli. “Este un fel de «proto-program», dacă ar exista un astfel de cuvânt”, a spus acesta. Comisia ar putea cere, însă, noi măsuri de austeritate în octombrie, pentru atingerea ţintelor de deficit stabilite.
-
În pas de flamenco cu Picasso, Banderas şi mulţi tauri furioşi. Partea I: Córdoba – istorie maură în Spania
de Roxana Bălcescu, co-proprietar al agenţiei de turism şi evenimente CMB Travel
Capitala oficială a provinciei Andalucía este Sevilla, însă capitala turistică a zonei o veţi găsi la Málaga. Situată în sudul Spaniei, cu o climă mediteraneană şi cu peste 300 de zile însorite pe an, Andalucía este renumită pentru vestita Costa del Sol şi staţiunile sale, printre cele mai cunoscute din Spania: Marbella, Puerto Banus,Torremolinos, Benalmádena, Fuengirola, Mijas şi Estepona.

Costa del Sol este faimoasă atât pentru plajele cu nisip fin şi atmosfera toridă, cât şi pentru terenurile magnifice de golf. În Málaga, “capitala” Costei del Sol, puteţi ajunge direct cu compania Blue Air. Dacă nu doriţi însă să călătoriţi cu un low cost v-aş putea sugera compania spaniolă Iberia cu tranzit în Barcelona, Air France prin Paris, Lufthansa prin Frankfurt, Air Berlin prin Viena, Swiss prin Zürich, Tap Portugal prin Lisabona sau Alitalia prin Roma.
Veţi putea combina astfel două destinaţii interesante într-una singură. Málaga este oraşul în care s-a născut celebrul pictor Picasso, dar şi cunoscutul actor Antonio Banderas. Interesant, nu? Dacă vorbim de staţiunile litorale, este bine să ştiţi că Marbella şi Puerto Banus sunt cele mai scumpe, urmate de Estepona, Benalmádena, Fuengirola şi Torremolinos, ultimul oraş amintit fiind considerat şi cel mai accesibil din punct de vedere al raportului calitate – preţ. Mi-au atras atenţia câteva hoteluri deosebite atât pentru o vacanţă specială high class, cât şi pentru un luxury honeymoon: Finca Cortesin Hotel Golf & Spa de cinci stele, Hotel Villa Padierna Palace – cinci stele, Marbella Club Hotel Golf Resort & Spa – cinci stele, Kempinski Hotel Bahía Estepona – cinci stele. Sunt SUPERBE!!!

Toate staţiunile abundă în cluburi, baruri, restaurante şi dacă, de exemplu, în Italia percepţia este de “dolce far niente”, aici în Spania aş putea spune că “sangre caliente” este percepţia pe care o simţi şi o trăieşti.
Totuşi dacă veţi alege o vacanţă în Andalucía, nu trebuie să rataţi Sevilla, Granada, Córdoba sau Gibraltar. În toate aceste destinaţii puteţi ajunge foarte uşor achiziţionând una sau mai multe excursii opţionale direct din ţară, de pe internet sau chiar de la hotelul unde v-aţi cazat. Oricum vă puteţi organiza şi singuri, mergând cu trenul sau cu bus-ul care face curse speciale cu plecare din Málaga. Şi merită să vă dau un pont pentru ce s-ar putea face în Andalucía, altceva decât un sejur clasic la soare. Mă refer la un circuit splendid cu pondere pe Costa del Sol pentru care vă propun formula – zbor cu avionul, cursă directă Tarom, aterizare la Madrid şi retur din Barcelona sau invers, aterizare la Barcelona şi retur din Madrid -, urmând ca deplasarea între cele două localităţi să o parcurgeţi cu o maşină închiriată. Nu vă speriaţi, autostrăzile sunt impecabile, şoferii respectuoşi şi preţul de închiriere a unei maşini foarte avantajos. Iată şi traseul pe care vi-l sugerez, traseu care vă garantez că o să vă încânte: Madrid-Toledo-Córdoba-Sevilla-Málaga-Granada-Murcia-Alicante-Benidorm-Valencia-Barcelona. Aveţi astfel oportunitatea să vă opriţi o zi sau două în oricare dintre aceste oraşe şi să combinaţi, dacă doriţi, traseul cultural cu posibile zile de plajă în Málaga, Alicante, Benidorm, Valencia sau Barcelona. Pentru că frumoasa Andalucía este o regiune foarte bogată în lucruri de văzut şi de făcut, o să mă concentrez în seria de articole în mod deosebit pe principalele oraşe turistice Córdoba, Sevilla, Granada şi Málaga.
CÓRDOBA
Oraşul este situat într-o depresiune, adăpostit de munţii Sierra Morena, pe malul râului Guadalquivir. Intrarea în centrul istoric al oraşului se face cu acces pe podul “Puente Romano”. Chiar la intrarea pe pod se află celebrul turn arab “Torre de la Calahora”. Turnul a fost construit de către mauri în secolul al XIV-lea pentru a preveni eventuale atacuri asupra fortăreţei. Dacă aveţi timp, în afară de a admira frumosul turn şi întreaga privelişte care se desfăşoară în faţa dvs., cu numai 4,50 euro veţi putea vizita şi muzeul din incinta turnului, “Vivo de al-Andalus”.Pe pod, undeva pe la mijlocul lui, veţi regăsi celebra statuie San Rafael del Puente Romano, datând de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi apoi trecând prin celebra poartă Puerta del Puente, denumită şi Arcul de Triumf intraţi în minunatul centrul istoric al Cordobei. Punctele majore de interes pe care nu trebuie să le rataţi sunt: Catedrala, Alcazar de los Reyes, Torre de la Malmuerta şi Cartierul Evreiesc. Catedrala Mezquita (moschee în limba spaniolă), aşa cum este numită de localnici, se numără printre cele mai importante atracţii turistice ale Cordobei şi implicit ale Spaniei, fiind înscrisă pe lista patrimoniului UNESCO din 1984. Denumită şi Sfânta Catedrală, ea are dimensiuni impresionante, întinzându-se pe circa 24.000 de metri pătraţi şi are o capacitate de a adăposti aproximativ 32.000 de persoane, adică cam cât populaţia Sighişoarei.
Catedrala a fost la început biserică vizigotă creştină, apoi a fost transformată în secolul al VII-lea în moschee atunci când maurii au cucerit regiunea şi retransformată în catedrală catolică după recucerirea teritoriilor de către spanioli în secolul al XIII-lea. Vă asigur că este ceva impresionant să vezi 856 de coloane din onix, jasp, marmură şi granit care sprijină o imensă cupolă. Un alt obiectiv asupra căruia aş vrea să vă atrag atenţia este şi castelul “Alcazar de los Reyes”, fosta reşedinţă a regilor creştini Fernando II de Aragon şi Isabel I de Castilia şi locul unde aceştia l-au întâmpinat pe Cristofor Columb atunci când acesta şi-a a expus planurile sale de a descoperi calea către India.
Foarte pitoresc în centrul istoric al Cordobei este vestitul Cartier Evreiesc, “la Juderia”, fascinant prin atmosferă, dar şi prin reţeaua de străduţe înguste cu căsuţe văruite în alb şi flori agăţate pretutindeni.
În acest cartier, în timpurile romane şi vizigote, undeva după secolul al VIII-lea, pe când Córdoba se afla sub dominaţie arabă, viaţa evreiască a avut o înflorire extraordinară. Aici, în 1135 s-a născut faimosul filozof evreu Maimonides, autorul Mishneh Torah. Micul cartier este înţesat de restaurante şi mici magazine specializate în bijuterii de argint, aşa încât chiar dacă sunteţi obosiţi, însetaţi, înfometaţi sau pur şi simplu vă găsiţi într-un periplu de vizitare sau de cumpărături, aici vă veţi bucura de un loc plin de savoare.În ceea ce priveşte cazarea pentru una, două nopţi sau mai multe, vă recomand cu încredere: Hotel Hospes Palacio Del Bailo de cinci stele, AC Córdoba Palacio by Marriott – 5 stele, Las Casas de la Juderia – 4 stele, Hotel Córdoba Center – 4 stele.Luaţi-vă timp şi încercaţi bucătaria locală şi probaţi măcar două dintre preparatele lor tradiţionale: vestita coadă de taur (Rabo de Toro) sau Salmonejo Cordobés, o supă cremă de roşii. Restaurante în care veţi găsi şi alte preparate delicioase: Bodegas Campos, Caballo Rojo, Rincón de las Beatillas, Casa Pepe de la Juderia, El Churasco. Sper că v-am trezit cât de cât interesul pentru acest încântător oraş, un mix incitant de cultură maură, creştină şi iudaică. Vă promit însă că şi celelalte oraşe din Andalucía pe care mi-am propus să vi le descriu în articolul următor o să vă stârnească în aceeaşi măsură. Hasta luego! Nos vemos la próxima vez en Sevilla!
-
Ministrul spaniol de Externe: Uniunea Europeană se îndreaptă spre o Europă federală ca alternativă la criză
“Suntem în pragul unor schimbări calitative în cadrul Uniunii Europene”, a declarat acesta într-o conferinţă de presă, în timpul unei vizite de 24 de ore în capitala statului Peru, “când opţiunile sunt de a regresa sau de a face saltul către o Europă federală”. Garcia-Margallo a subliniat că este convins că “suntem într-un moment al reaşezării bazelor Uniunii economice şi monetare”. El a declarat că cele 17 state din zona euro travesează un moment dificil şi a subliniat că “păcatul originar al zonei euro este de a avea o monedă comună, dar nu şi o bancă centrală care să acţioneze ca un creditor în ultimă instanţă”.
-
Moneda euro, la minimul ultimilor 11 ani faţă de yen, din cauza temerilor privind Grecia
Totodată, un oficial al băncii centrale a Chinei a avertizat că creşterea economică a ţării ar putea încetini pentru cel de-al şaptelea trimestru consecutiv în perioada iulie-septembrie, la 7,4%, transmite Bloomberg. Indicele MSCI Asia Pacific al burselor asiatice din afara Japoniei a coborât luni cu 1,8%, tras în jos în principal de bursa din Hong Kong, care a pierdut 2,6%. Moneda euro a coborât la minimul ultimilor 11 ani faţă de yenul japonez şi se tranzacţionează la cel mai redus nivel din ultimii doi ani faţă de dolar.
-
Proteste violente în Spania: după mineri se revoltă şi madrilenii (VIDEO)
Minerii au sosit la Madrid din nordul şi estul ţării, după un marş de 18 zile, ca să protesteze contra deciziei guvernului de a tăia bugetul pentru industria cărbunelui de la 300 mil. euro în 2011 la numai 11 mil. euro în acest an. Unii au aruncat cu sticle în poliţişti, care au răspuns cu gloanţe şi bastoane de cauciuc. În cursul protestelor de miercuri, peste 30 de oameni au fost răniţi, între care poliţişti, demonstranţi şi simpli trecători.
Guvernul de centru-dreapta condus de Mariano Rajoy a reuşit să negocieze cu liderii UE un compromis prin care acceptă să majoreze TVA de la 18% la 21% şi să reducă şi mai mult cheltuielile statului, cu un total de 65 mld. euro până la sfârşitul lui 2015. Răsplata a fost că UE a acceptat să amâne cu un an, până în 2014, termenul până când Madridul trebuie să ajungă la un deficit bugetar sub 3% din PIB.
Pe motiv că şi mai multă austeritate ar îngropa definitiv economia, guvernul Rajoy făcuse figură de rebel în martie, când avertizase că va majora ţinta de deficit bugetar în acest an, la 5,8% din PIB, peste ţinta de 4,4% stabilită de fostul guvern Zapatero, urmând să se încadreze însă la anul într-un deficit de 3%. Numai că între timp, cu dobânzi în creştere continuă şi obligată de UE să cedeze o parte din controlul băncilor în schimbul ajutorului financiar de până la 100 mld. euro (în cel mai bun caz 60-70 mld. euro) pentru recapitalizarea acestora, Spania s-a predat.
După mineri, vineri a venit rândul madrilenilor şi al spaniolilor din alte centre urbane (Valencia, Barcelona, Valladolid) să protesteze contra noilor măsuri de austeritate negociate de guvern. El Pais a relatat că mii de oameni au cerut demisia guvernului Rajoy şi au încercat să blocheze circulaţia în mari multe intersecţii din Madrid. Confruntările cu poliţia s-au soldat cu mai mulţi răniţi şi arestaţi, între care şi o femeie de 60 de ani care a fost reţinută de forţele de ordine.
