Ce a făcut la interior este de-a dreptul uimitor. Ani de zile a durat renovarea şi nici azi nu este încă terminată. Construcţia păstrează aspectul unei fabrici de ciment, însă interiorul a fost transformat într-un spaţiu de locuit modern, iar exteriorul este “împânzit” cu vegetaţie.
Mai exact, el a folosit pentru decoraţiuni ţevi vechi, motoare de maşini sau pompe pe care muncitorii le lăsaseră într-o fabrică abandonată. “Pentru mine a fost important ca decorul să arate cât mai realist”, a povestit tânărul designer. “Am vrut ca cei care intră în cameră să aibă impresia că trăiesc într-o lume postapocaliptică.”
Ideea din spatele Escape este una destul de simplă: eşti într-o cameră încuiată, înconjurat de indicii, şi ai la dispoziţie 60 de minute pentru a găsi cheia. Pare simplu? În realitate, nu e chiar aşa.
Primul joc de acest tip datează încă din 1988, atunci când John Wilson a lansat „Behind Closed Doors“, o aplicaţie de tip text adventure, prin comenzi scrise, în care jucătorul trebuia să evadeze dintr-o cameră folosind diverse obiecte. Termenul „Escape the Room“ a fost lansat în 2001, odată cu jocul „Mystery of Time and Space“ (MOTAS). Succesul a fost atât de mare, încât în următorii ani s-au dezvoltat sute de mii de programe similare.
Primul Escape the Room „în mărime naturală“ a fost deschis la Budapesta, în cadrul Parapark. Reacţia publicului a fost neaşteptat de bună, determinând apariţia a zeci de alte locaţii. Cea mai cunoscută este cea din Silicon Valley, amenajată de un grup de studenţi, celebră pentru faptul că, de-a lungul celor opt ani de existenţă, doar 23 de oameni au reuşit să elucideze misterele camerei în cele 60 de minute.
România a apărut pe harta mondială a jocurilor de tip Escape the Room în 2013, atunci când mai mulţi antreprenori din Cluj şi Timişoara au decis să-şi încerce norocul, amenajând locaţii. A urmat Bucureşti, unde, fără bugete de promovare, Escape the Room a început să atragă tot mai mulţi clienţi.
Brutăria Prospero, cu afaceri anuale ce se învârt în jurul a 5 milioane de euro, produce în fiecare săptămână pâine din 22 de tone de făină, cumpărată direct de la moară. Prospero este una dintre cele mai cunoscute firme din Timişoara şi operează în oraş 15 magazine şi cinci cafenele. Pâinea care ajunge pe rafturile magazinelor Prospero este realizată într-o fabrică deschisă în 2008, în Parcul Tehnologic şi Industrial Timişoara. Până atunci, pâinea era coaptă într-o brutărie tradiţională realizată, în anul 1991, în curtea casei celor doi soţi din Timişoara, în cuptoare din cărămidă, pe vatră.
Adina Bugescu, pre-sales manager la Prospero, povesteşte că părinţii săi, de profesie ingineri mecanici, au rămas fără loc de muncă imediat după Revoluţie. „În anul 1991 au decis să înceapă afacerea asta; cred că le plăcea mult pâinea de casă. Au luat un credit şi au garantat cu casa. Înainte să înceapă producţia, pentru că a fost nevoie să fie construite cuptoare din cărămidă, plus clădirea, lângă casă, dobânda a ajuns la 80%. A fost o lovitură mare, foarte greu ne-am descurcat, riscam să pierdem casa”, povesteşte Adina Bugescu.
Timişoreanca spune că primele pâini au fost vândute abia în 1993; erau livrate cu o Dacia 1.300, în cutii de banane, în medie fiind coapte aproximativ 500 de pâini zilnic. „Ţin minte că eu şi fratele meu eram mici şi făceam de toate; am participat inclusiv la cărat de cărămidă, la descărcat de pâini. La început, tata era şi cel care distribuia pâinea. Îmi aduc aminte că ne lua şi pe noi în maşină, stăteam în faţă şi ştergeam geamurile, pentru că pâinea era foarte caldă, iar afară era rece.
Noi chiar am făcut de toate”, spune Adina Bugescu. În anul 2000, îşi aminteşte reprezentanta brutăriei Prospero, pentru că firma nu reuşea să fie competitivă din cauza cuptoarelor încălzite cu motorină pe care le folosea, părinţii săi au mai luat un credit, al doilea. Cu aceşti bani au fost cumpărate cuptoare noi pe gaz, dar şi unul de patiserie. 2008 a fost un alt an important pentru afacere, pentru că brutăria s-a mutat în Parcul Tehnologic Timişoara, unde a fost realizată o adevărată fabrică de pâine şi de patiserie.
La început, Prospero realiza doar trei sortimente de pâine, iar în prezent, numărul lor a ajuns la 30. Adina Bugescu spune că pâinea realizată de Prospero nu are niciun fel de amelioratori. „În 2006, aveam doar două-trei magazine deschise în Timişoara, restul produselor erau vândute prin comerţul tradiţional. Însă au apărut key accounts (reţelele de magazine) care au sufocat producătorii. Atunci am fost nevoiţi să creştem prin magazinele noastre. Acum, 95% din producţie o vindem prin spaţiile noastre, iar restul la restaurante, grădiniţe etc.”, explică timişoreanca.
Adina Bugescu îşi aduce aminte că în momentul în care Prospero a scris pentru prima dată pe etichete că pâinea este fără amelioratori, clienţii întrebau ce sunt, astfel că vânzătorii au început să le explice. „Ar fi fost mult mai profitabil şi am fi crescut mult mai repede dacă am fi mers pe ce vrea piaţa. Însă noi am încercat să tragem piaţa după noi, să educăm şi să explicăm. Pe principiul: dacă voi nu vreţi, noi vrem. Am crescut atât de mult pentru că am fost încăpăţânaţi şi am muncit foarte mult. Ne-am încăpăţânat, deşi clientul a spus că pâinea asta e prea mică, nu era umflată ca altele din comerţ. În final, clienţii au ajuns la concluzia că pâinea contează şi poate să facă diferenţa. Aici intervine responsabilitatea producătorului, de fapt. Pot să fac pâine din prafuri, cu făină şi cu prafuri sau pâine doar din făină, apă, sare, un pic de drojdie şi fără niciun fel de praf. Dar să fac pâine fără prafuri este mai costisitor, iar cel mai important şi costisitor ingredient este timpul. Însă, la finalul zilei este important să te uiţi în ochii clientului când te întreabă ce e în produsul respectiv, iar ce-i spui, aia să fie în pâine”, povesteşte Adina Bugescu. Ea povesteşte că o pâine Prospero se face între şapte şi 24 de ore, pe când cele din comerţ, care conţin amelioratori, în cel mult două ore.
De zece ani, firma produce şi prăjituri, iar de câţiva ani, biscuiţi, toate din ingrediente naturale. Astfel, Adina Bugescu spune că nu se foloseşte margarină sau frişcă vegetală, ci doar unt şi frişcă naturală. „Am început cu amandine şi cremeş, iar acum facem doboş cu 40 de straturi. Noi facem şi gemurile pe care le punem în prăjituri, deşi ar fi mult mai ieftin să le cumpărăm, pentru că vrem ca totul să fie cât mai sănătos. De asemenea, realizăm şi pâine fără gluten, biscuiţi. Cu cât sunt mai multe produse, cu atât responsabilitatea este mai mare. Eşti responsabil de ce mănâncă un om, faci un produs pe care omul îl consumă în fiecare zi. Ne interesează ca fiecare ingredient din produse să aibă un beneficiu pentru organism, să nu fie o calorie goală. De aceea, pentru noi este vital ce e în interior şi cum se face produsul respectiv”, detaliază reprezentanta Prospero.
În prezent, brutăria timişoreană numără aproximativ 170 de angajaţi, iar cifra de afaceri de anul trecut a fost un pic sub 5 milioane de euro. Adina Bugescu spune că în fabrica deschisă în Parcul Industrial Timişoara tehnologia este folosită doar ca să scape angajatul de munca fizică, astfel încât „să se concentreze pe realizarea produsului. Putem spune că avem mai multe «bunici» care fac pâinea ca pe vremuri, doar că partea din spate a fost tehnologizată”.
Pentru ca pâinea să aibă gustul ca al celei făcute în casă, făina folosită de Prospero este cumpărată direct de la mori din ţară sau din străinătate, pentru că este important pentru reprezentanţii brutăriei să nu fie ameliorată.
Prospero are sloganul „Brutarul tău este un tip de treabă”, care este legat „de ideea că la finalul zilei vrei să faci bine”, explică Adina Bugescu, care precizează că pâinea ei preferată este un sortiment numit „Tradiţie”. „Eu compar pâinea cu vinul. O pâine bună este ca un vin de colecţie, are un gust aparte. O pâine adevărată este cea pe care poţi s-o mănânci singură cu ulei de măsline şi un pahar de vin şi poate să constituie o masă mai faină, mai interesantă şi mai plină de gust decât dacă ai mânca o friptură. Pâinea poate să facă diferenţa, te poate îngrăşa sau nu, te poate balona sau nu”, precizează reprezentantul brutăriei Prospero din Timişoara.
În ceea ce priveşte planurile de viitor, Adina Bugescu spune că îşi doreşte ca Prospero să scoată pe piaţă noi produse, dar vrea ca firma să crească organic, pentru că „Prospero nu a apărut brusc şi nu s-a dezvoltat peste noapte”.
Sectorul de morărit şi panificaţie, unde activează peste 6.000 de companii, ajunge anual la circa 10 miliarde de lei, fiind una dintre cele mai importante categorii din industria alimentară, o piaţă de peste 40 miliarde de lei, conform calculelor ZF făcute pe baza datelor de pe mfinante.ro. ZF a luat în calcul codurile CAEN fabricarea pro-duselor de morărit, a amidonului şi fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase. În total, primii zece jucători din industrie au împreună afaceri de peste 2 miliarde de lei, deci au 20% din piaţă. Industria de panificaţie este un domeniu în care cele mai multe companii sunt deţinute de români, iar în clasamentul celor mai mari zece jucători domină antreprenorii locali.
Camuflajul nu ne lasă să tragem concluzii foarte multe, însă avem certitudinea că noua generaţie e gata de lansare şi vânzare. Logic, Dacia ar trebui să lanseze maşina la Salonul Auto de la Frankfurt, în toamnă. Imediat ar trebui să înceapă şi vânzarea modelelor produse în România.
Camuflajul nu ne lasă să tragem concluzii foarte multe, însă avem certitudinea că noua generaţie e gata de lansare şi vânzare. Logic, Dacia ar trebui să lanseze maşina la Salonul Auto de la Frankfurt, în toamnă. Imediat ar trebui să înceapă şi vânzarea modelelor produse în România.
Camuflajul nu ne lasă să tragem concluzii foarte multe, însă avem certitudinea că noua generaţie e gata de lansare şi vânzare. Logic, Dacia ar trebui să lanseze maşina la Salonul Auto de la Frankfurt, în toamnă. Imediat ar trebui să înceapă şi vânzarea modelelor produse în România.
ARO 304 a fost un model special făcut la Câmpulung-Muşcel, un update al modelului ARO 244. A fost creat pentru familia Ceauşescu. Numai 6 exemplare au ieşit din fabrică pentru clienţii speciali din vreme aia. Caroseria era alungită, iar motorul lui ARO 304 era de 2.5 litri, benzină. Maşina a fost însă celebră pentru o dotare fantastică la acea vreme, motiv pentru care proprietarul de azi a cerut la licitaţie în weekend foarte mulţi bani ca să renunţe la maşină.
Nokian Tyres a fost fondată în 1988, însă îşi are rădăcinile în anul 1898, când a fost înfiinţată Suomen Gummitehdas Oy sau Fabrica de Cauciuc Finlandeză; compania este cel mai nordic producător de anvelope din lume. Sediul central al Nokian Tyres se află în Nokia, Finlanda, iar sediul european este la Praga.
|n 2015, cifra de afaceri netă a companiei a fost de aproximativ 1,4 miliarde euro, iar marja de profit de peste 20%. Acesta este şi motivul pentru care Nokian Tyres nu caută extinderea afacerii pe segment de buget. ”De când am început businessul în Rusia, în 2004, am reuşit să devenim lideri de piaţă pe segmentele premium şi medium. Pe cel premium, spre exemplu, vindem de două ori mai multe anvelope decât principalul concurent, producătorul Michelin“, notează CEO-ul companiei.
Fabrica de la Vsevolozhsk, pe care am vizitat-o, a pornit în 2005 cu o capacitate de producţie de 1 milion de anvelope pe an; astăzi, 15,5 milioane de astfel de produse ies pe poarta fabricii. Unitatea de producţie include toate segmentele necesare pentru a transforma materia primă în produs final, iar ritmul este unul impresionant: 46.000 de anvelope ies zilnic de pe liniile de producţie şi sunt stocate, ulterior, în depozitul adiacent (ce are o capacitate de 1 milion de unităţi); fabrica din Rusia este cea mai eficientă unitate de producţie de anvelope la nivel global. Un aspect interesant: 86% din anvelopele Nokian sunt produse în acest loc.
Până în prezent, Nokian Tyres a investit peste 1 miliard de euro în extinderea şi automatizarea fabricii de la Vsevolozhsk. E uşor să observi de ce: pe fiecare culoar există câte un robot sau maşină de ridicat autonomă.
”Producem anvelope de peste 80 de ani, prin urmare există destul de multă istorie în spate“, spune Andrei Pantioukhov, preşedinte interimar şi CEO Nokian Tyres, în cadrul evenimentului de presă. ”Prima fabrică, cea din Finlanda, are peste o sută de ani vechime; ea a fost însă extinsă şi modernizată de-a lungul timpului, iar acum vorbim de o tehnologie similară cu cea de aici. Putem produce acolo până la 6 milioane de anvelope anual, dar producţia actuală este de 2,5 milioane.“ Motivul pentru impunerea acestei limite este unul economic: din punctul de vedere al costurilor, e mai convenabil pentru companie să producă anvelope în Rusia. Din punct de vedere tehnic, singura diferenţă este că fabrica din Finlanda operează cinci zile pe săptămână, în timp ce unitatea din Rusia funcţionează 24 de ore, şapte zile din şapte.
Nokian deţine şi mai multe centre de testare, cel mai important fiind cel din Finlanda. Mai exact, Nokian îşi testează amănunţit produsele pe zăpadă, gheaţă şi lapoviţă în centrul denumit White Hell (Iadul Alb), aflat în apropierea localităţii Ivalo din Laponia. Centrul se întinde pe mai mult de 700 de hectare de câmp înzăpezit şi este poziţionat mult dincolo de Cercul Polar Arctic.
Până în prezent, investiţiile Nokian în fabrica din Rusia se ridică la 1 miliard de euro. Capacitatea de producţie este de 46.000 de anvelope pe zi sau 15,5 milioane de anvelope pe an.
Fabrica de la Vsevolozshk este cea mai eficientă fabrică de anvelope din lume, având propria ei staţie electrică, echipată cu un sistem modern de ventilaţie.
86% din anvelopele produse de Nokian provin de la fabrica din Rusia.
Până în prezent, investiţiile Nokian în fabrica din Rusia se ridică la 1 miliard de euro. Capacitatea de producţie este de 46.000 de anvelope pe zi sau 15,5 milioane de anvelope pe an.
Fabrica de la Vsevolozshk este cea mai eficientă fabrică de anvelope din lume, având propria ei staţie electrică, echipată cu un sistem modern de ventilaţie.
86% din anvelopele produse de Nokian provin de la fabrica din Rusia.