Tag: cercetare

  • Sub 25 la sută dintre copii au frecventat programe de tip after school în anul şcolar 2012-2013

     Organizaţia World Vision a prezentat, marţi, un program de cercetare privind nevoie de programe de tip “Şcoală după şcoală”, realizat în 11 judeţe din ţară, pe un eşantion de 830 de părinţi.

    Potrivit cercetării, venitul mediu lunar al familiei are valori până la 2.250 lei/ pe lună în cazul a 78,8 la sută dintre persoanele investigate, iar 31,8 la sută dintre acestea au venituri sub 750 lei/lună/familie.

    Situaţia diferă, la acest capitol, de la un judeţ la altul. Astfel, peste 50 la sută din persoanele investigate în judeţele Dolj şi Vaslui au declarat că au un venit mediu lunar pe familie de sub 750 lei. În acelaşi timp, aproape trei sferturi dintre respondenţii din judeţele Constanţa, Vaslui şi Vâlcea şi 94 la sută din Dolj declară venituri sub 1.500 lei/lună/familie.

    Doar în judeţele Bistriţa şi Hunedoara, 24,5 la sută, respectiv 36 la sută dintre respondenţi au declarat venituri de peste 3.000 lei/lună/familie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Animalul social, sau unde greşesc cei frumoşi, bogaţi şi puternici

    Şi nu are nimic de-a face, în ciuda titlului, cu Facebook. Umanizându-şi discursul, integrând în istoria vieţii lui Harold şi a Ericăi pasaje de tom ştiinţific, descriind în amănunţime, de exemplu, complexele procese chimice, biologice şi cognitive care înseamnă dragostea părinţilor eroului principal şi conceperea acestuia, Brooks oferă un soi de nouă dimensiune literaturii de popularizare a ştiinţelor, într-o manieră apropiată, dar diferită de a cunoscutului Malcolm Gladwell. De altfel, nici Brooks nu este departe, social vorbind, de Gladwell: este senor editor la The Weekly Standard şi editor colaborator la Newsweek, dar a colaborat şi cu The Wall Street Journal, The New York Times sau The Washington Post.

    Şi cine poate „vinde„ mai bine cartea decât autorul însăşi: într-un discurs la TED, David Brooks vorbeşte despre devenirea insului modern: „Am invadat Irakul cu o armată oarbă la realităţile culturale şi psihologice. Am avut un regim de compensări financiare, bazat pe presupunerea că afaceriştii sunt creaturi raţionale care nu ar face nimic stupid… Şi asta a dus la o întrebare pentru mine: de ce acei oameni talentaţi din punct de vedere social sunt complet dezumanizaţi când se gândesc la strategie?

    Iar eu am ajuns la concluzia că acesta este un simptom al unei probleme mai mari. Şi anume că, timp de secole, am moştenit o perspectivă asupra naturii umane bazată pe noţiunea că sinele nostru este divizat, că raţiunea este separată de emoţii şi că societatea progresează în măsura în care raţiunea poate suprima pasiunile. Se poate vedea în felul în care ne creştem copiii. Mergi la o şcoală elementară la trei după-amiaza şi îi priveşti pe copii ieşind, iar ei poartă aceste ghiozdane de 35 de kilograme… Vezi maşinile care se apropie – de obicei sunt Saab-uri, Audi-uri şi Volvo-uri… Sunt luaţi de către aceste creaturi pe care le-am numit supermame, care sunt femei de carieră de mare succes, care şi-au luat timp liber să se asigure că toţi copiii lor intră la Harvard.

    Şi de obicei îţi poţi da seama care sunt supermamele, pentru că de fapt cântăresc mai puţin decât copiii lor…Copiii sunt deci crescuţi într-un anumit fel, sărind prin cercuri ale realizării de lucruri pe care le putem măsura – pregătiri pentru SAT, oboi, antrenament de fotbal. Intră la facultăţi competitive, obţin slujbe bune şi uneori obţin succesul într-un mod superficial şi fac o grămadă de bani. Uneori îi poţi vedea în locuri de vacanţă precum Jackson Hole sau Aspen. Iar ei au devenit eleganţi şi supli – nu au cu adevărat coapse; au doar o pulpă elegantă deasupra altei pulpe… Au propriii lor copii şi au atins un miracol genetic prin căsătoria cu oameni frumoşi, în aşa fel încât bunicile lor arată ca Gertrude Stein, fiicele lor arată ca Halle Berry — nu ştiu cum au reuşit asta„. Sperând că v-am trezit curiozitatea, nu o să vă mai spun decât ultima propoziţie din carte; este momentul morţii personajului principal: „Harold înţelesese că viaţa este o neţărmurită întrepătrundere de suflete”.

  • Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu în cazul unor achiziţii

     Istvan Lucian Medvaş este urmărit penal pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) şi abuz în serviciu, arată miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de presă.

    Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2010, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a organizat procedura de achiziţie pentru “servicii de mentenanţă şi suport tehnic pentru sistem ERP”, o aplicaţie informatică de management al resurselor. Licenţele de exploatare a sistemului ERP fuseseră achiziţionate de la SC SIVECO România SA în perioada 2003-2007.

    “Procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă din anul 2010 a fost iniţiată în trei rânduri, întrucât în primele două cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanţelor în cel de-al doilea”, a precizat DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Director din CNAS, urmărit penal pentru abuz în serviciu în cazul unor achiziţii

     Istvan Lucian Medvaş este urmărit penal pentru tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) şi abuz în serviciu, arată miercuri Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), într-un comunicat de presă.

    Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie-aprilie 2010, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a organizat procedura de achiziţie pentru “servicii de mentenanţă şi suport tehnic pentru sistem ERP”, o aplicaţie informatică de management al resurselor. Licenţele de exploatare a sistemului ERP fuseseră achiziţionate de la SC SIVECO România SA în perioada 2003-2007.

    “Procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă din anul 2010 a fost iniţiată în trei rânduri, întrucât în primele două cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanţelor în cel de-al doilea”, a precizat DNA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O companie britanică specializată în inteligenţă artificială, cea mai mare achiziţie GOOGLE în UE

     DeepMind, cu sediul la Londra, a fost susţinută financiar până acum de fondurile de capital de risc controlate de miliardarii Peter Thiel (cofondator PayPal) şi Li Ka-shing (Hutchison Whampoa).

    O companie “secretoasă”, DeepMind a dezvoltat recent tehnologii sofisticate prin care computerele pot învăţa pe cont propriu noi funcţii, fără asistenţă din partea unui operator, potrivit FT.

    Informaţiile au fost confirmate de două surse apropiate situaţiei, notează Financial Times.

    Una dintre surse susţine că Google s-a mişcat extrem de repede pentru a prelua compania înaintea Facebook, absorbind echipa DeepMind.

    Contactaţi de FT, reprezentanţii Google au refuzat să comenteze informaţiile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Învăţătoarea Dana Blându, implicată în scandalul cadourilor de Crăciun, a fost audiată de poliţişti

     Blându a venit la Secţia 6 în jurul orei 10.00, însoţită de avocat, şi a rămas în unitatea de Poliţie aproape o oră şi jumătate, timp în care a răspuns întrebărilor puse de judiciariştii care o cercetează.

    Potrivit unor surse apropiate anchetei, învăţătoarea a fost chemată la Poliţie după ce anchetatorii au încheiat audierea părinţilor celor 20 de copii din clasa unde era învăţătoare Dana Blându.

    Anchetele în acest caz au început după ce în presă a fost prezentată o înregistrare video preluată de pe YouTube, în care este surprinsă o discuţie între părinţi şi învăţătoarea Blându, aceasta cerând bani pentru cadouri.

    Părinţii îi reproşau învăţătoarei că le cere prea mulţi bani, Blându replicând că trebuie să fie oferite cadouri atât secretarei şcolii şi bibliotecarei, cât şi paznicilor şi femeilor de serviciu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • In 2013, cifra de afaceri a Ipsos Research România a crescut cu 20%

    La această creştere au contribuit în special studii strategice de înţelegere a pieţei (Censydiam) – mai mult cu 25% faţă de anul anterior, evaluarea cantitativă a puterii mărcilor (Brand Value Creator, plus 32%), studiile privind comportamentul de cumpărare multi-categorie (Shopper, plus 20%) şi de evaluare a mixului de marketing. Anul trecut, un salt semnificativ a fost înregistrat de studiile de testare a comunicării prin metodologiile Next*C şi AdLab (împreună, peste 200%). Interviurile guerrilla si proiectele etnografice (desfasurate sub egida Centrului de Etnografie Ipsos local) au adus un plus de 65% fata de anul anterior. Un alt motor de crestere a fost reprezentat de studiile online, in crestere cu 167% fata de nivelul anului trecut. Panelul online Ipsos pentru Romania, care numara in prezent 50.000 de membri, a functionat non-stop pe tot parcursul anului.

    Anul trecut, doar 8% din chestionarele pentru studiile cantitative au mai fost realizate pe formulare tiparite, in conformitate cu necesitatea generata de specificul studiilor respective.

    Mai mult de jumatate (55%) din portofoliul Ipsos Research este reprezentat de companii din industria bunurilor de larg consum, urmate de telecom, auto si servicii (retail, banci etc.).

    Partenerii Ipsos Research beneficiaza, pe langa rapoarte de cercetare integrate, de consultanta si de sesiuni de activare a rezultatelor cercetarii.

    Directia pentru 2014 va ramane « 30-30 », adica simplificarea chestionarelor pana la o durata de 30 de minute si sintetizarea rapoartelor pana la 30 de pagini.

    «Experienta cu clientii ne-a demonstrat ca rezultatele unui studiu, pentru a fi comunicate in prezentarile catre top management, trebuie sa fie vizuale, concise si sa ofere directii clare de actiune. Clientul trebuie sa petreaca mai mult timp actionand pe baza rezultatelor decat citind rapoartele de cercetare. In ce priveste lungimea chestionarelor, studiile psihologice au demonstrat ca atentia consumatorilor scade dramatic dupa o jumatate de ora, putand perverti calitatea rezultatelor», a subliniat directorul general al Ipsos Research, Alina Stepan.

    Ipsos Research Romania este parte a grupului francez Ipsos – locul 3 global intre companiile specializate in cercetare de marketing. Cele mai utilizate metodologiil sunt: interviuri asistate de calculator, comunitati online de consumatori, interviuri la raft, grupuri interactive, sondaje telefonice. La nivel international, Ipsos este prezent in 86 de tari, compania operand sondaje online si offline pentru mai mult de 5.000 de clienti. In prezent, grupul Ipsos numara 16.000 de angajati permanenti si este listat la bursa din Paris.

  • Vânzările de PC-uri, scădere istorică de 10% anul trecut, dar piaţa se va stabiliza în 2014

     Ambele companii raportează evoluţia pieţei computerelor personale încă din anii ’80.

    După un 2013 dificil, industria PC-urilor are motive să respire uşurată, deoarece datele din ultimele câteva luni indică încetinirea ratei de scădere a vânzărilor, potrivit Wall Street Journal (WSJ).

    Astfel, numărul de PC-uri livrate anul trecut la nivel mondial a coborât la aproximativ 315 milioane, faţă de circa 350 milioane în 2012, estimează cele două companii de cercetare.

    Gartner notează că sistemul de operare Windows dezvoltat de Microsoft va rula în acest an pe doar 15% din dispozitivele conectate la internet, având în vedere cota de piaţă redusă a companiei în zona smartphone-urilor şi tabletelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania a împrumutat în 2013 mai puţin decât a anticipat, pentru al cincilea an consecutiv

     Excluzând refinanţarea datoriilor existente, Germania a atras finanţări de 21,1 miliarde de euro, faţă de prognoza de 25,1 miliarde de euro a oficialilor de la Berlin, a declarat directorul IfW, Alfred Boss, citat de New York Times.

    Un purtător de cuvânt al Ministerului de Finanţe a declarat în decembrie că autorităţile se aşteaptă ca împrumuturile să fie mai mici faţă de suma planificată pentru al cincilea an la rând. Ministerul va publica date la mijlocul lunii ianuarie.

    Statul a colectat venituri din taxe cu 1,3 miliarde de euro mai mult decât se aştepta, în timp ce cheltuielile mai mici legate de dobânzi şi apărare au redus, de asemenea, necesarul net de finanţare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Care sunt cei mai puternici retaileri din România

    ”Până în septembrie 2014, ne aşteptăm la o schimbare a topului ca urmare a preluării magazinelor Real şi remodelarea acestora sub marca Auchan. Estimăm că la finalizarea acestui proces Auchan va fi al doilea cel mai important lanţ de hypermarketuri din România”, spune  Raluca Răschip, consumer goods & retail director GfK România.

    Dacă ne uităm la rezultatele cumulate ale celor doi retaileri (Auchan şi Real), obţinute în prima jumătate a anului 2013, aceştia acoperă 7% din valoarea totală a bunurilor de larg consum consumate în interiorul casei şi puţin mai mult de un sfert din totalul cheltuielilor în hipermarket, având o bază de cumpărători de aproximativ 40% din gospodăriile din România.

    Retailului modern este din ce în ce mai prezent în viaţa românilor, acoperind în prima jumătate a anului 53% din valoarea totală a produselor de larg consum.

    Hipermarketul este canalul cu cea mai mare creştere, cu trei puncte procentuale faţă de anul anterior, atingând o cotă de 28%.

    Principalul motiv al evoluţiei pozitive în hipermaketuri este faptul că mai mulţi români au ales să îşi facă cumpărăturile din acest format de magazin, fără să renunţe însă la altele.

    “Observăm un fenomen accentuat de duplicare a cumpărătorilor – 9 din 10 români îşi fac cumpărăturile atât din comerţul modern cât şi din cel tradiţional”, adaugă Raluca Răschip.

    Activităţile retailerilor s-au intensificat în ultima perioadă, atât din punct de vedere al numărului de magazine deschise, cu 31% mai multe faţă de 2012, cât şi în privinţa activităţilor de loializare – leafleturi, publicitate, concursuri în magazine sau alte activităţi promoţionale.

    Studiul are la bază informaţii obţinute prin monitorizarea consumului casnic în prima jumătate a anului 2013. Cercetare de tip Panel de Consumatori a GfK România este realizată pe un eşantion de 3.000 gospodării, reprezentativ la nivel naţional, prin scanarea codurilor de bare ale produselor de larg consum.