Tag: transformare

  • Cum transformă un puşti de 7 ani gunoiul altora într-o afacere de mii de dolari

    “Numele meu este Ryan Hickman şi sunt preşedintele Ryan’s recycling company şi reciclez încă de la vârsta de trei ani”, a mărturisit copilul pentru publicaţia 60 seconds docs.

    El îşi ia produsele de reciclat de la vecini, în general, şi se plimbă cu o maşinuţă de jucărie de la o casă la alta. Ryan Hickman spune că pentru fiecare cutie şi sticlă primeşte cinci cenţi.

    Puştiul ar fi reciclat până acum în jur de 200,000 de cutii şi sticle, în urma cărora a câştigat în jur de 21,000 de dolari, spune el. “Părinţii mei vor să economisesc banii şi să-i păstrez pentru facultate, dar eu vreau să-mi cumpăr o maşină de gunoi.

    Copilul spune că face asta şi pentru a salva mediul încojurător. “Toţi copii ca mine cred că ar trebui să recicleze”, este de părere puştiul. 

  • Cum transformă un puşti de 7 ani gunoiul altora într-o afacere de mii de dolari

    “Numele meu este Ryan Hickman şi sunt preşedintele Ryan’s recycling company şi reciclez încă de la vârsta de trei ani”, a mărturisit copilul pentru publicaţia 60 seconds docs.

    El îşi ia produsele de reciclat de la vecini, în general, şi se plimbă cu o maşinuţă de jucărie de la o casă la alta. Ryan Hickman spune că pentru fiecare cutie şi sticlă primeşte cinci cenţi.

    Puştiul ar fi reciclat până acum în jur de 200,000 de cutii şi sticle, în urma cărora a câştigat în jur de 21,000 de dolari, spune el. “Părinţii mei vor să economisesc banii şi să-i păstrez pentru facultate, dar eu vreau să-mi cumpăr o maşină de gunoi.

    Copilul spune că face asta şi pentru a salva mediul încojurător. “Toţi copii ca mine cred că ar trebui să recicleze”, este de părere puştiul. 

  • Cum arată birourile din New York ale companiei L’Oreal – GALERIE FOTO

    „L’Oréal este o companie veche de 108 de ani, dar cu spiritul unui start-up. Nu ne-am oprit din a ne reinventa şi transforma pe noi înşine, iar pentru noi Hudson Yards reprezintă reinventarea Manhattan-ului”, spune Frédéric Rozé, preşedinte şi CEO al L’Oreal SUA.

    Cu excepţia vederii incredibile de 360 de grade a oraşului, noua locaţie are şi alte avantaje majore pentru angajaţi, printre care un salon de unghii, un salon propriu de înfrumuseţare, o cafenea care ocupă un etaj întreg, dar şi o terasă în aer liber, unde angajaţii sunt bineveniţi să lucreze atunci când vremea le permite.

     

  • Cum arată birourile din New York ale companiei L’Oreal – GALERIE FOTO

    „L’Oréal este o companie veche de 108 de ani, dar cu spiritul unui start-up. Nu ne-am oprit din a ne reinventa şi transforma pe noi înşine, iar pentru noi Hudson Yards reprezintă reinventarea Manhattan-ului”, spune Frédéric Rozé, preşedinte şi CEO al L’Oreal SUA.

    Cu excepţia vederii incredibile de 360 de grade a oraşului, noua locaţie are şi alte avantaje majore pentru angajaţi, printre care un salon de unghii, un salon propriu de înfrumuseţare, o cafenea care ocupă un etaj întreg, dar şi o terasă în aer liber, unde angajaţii sunt bineveniţi să lucreze atunci când vremea le permite.

     

  • Cum transformi un Golf într-o bestie care umilească pe oricine pe şosea

    Ce mai poţi face dintr-un VW Golf Mk2? O mică bestie care să umilească pe oricine pe şosea, de exemplu.

    VEZI AICI UN CLIP CU BESTIA DEZVOLTATĂ DE BOBA-MOTORING

  • A reuşit să transforme 3.000 de dolari într-o companie cu cifră de afaceri de opt cifre: “Succesul este duşmanul progresului”

    „Lucram pentru o companie şi am încercat mai întâi acolo să dezvolt afacerea, un concept de închiriere a utilajelor. Am fost printre primele trei firme din România care au oferit serviciul acesta, de închiriere de nacele”, îşi aminteşte Ştefan Ponea, CEO al Industrial Access, modul în care a pornit la drum. În februarie 2005, a renunţat la statutul de angajat, iar o lună mai târziu punea bazele Industrial Access. La acea vreme, explică Ştefan Ponea, piaţa era destul de mică, fiind formată din doi-trei jucători importanţi. „Astăzi vorbim de o piaţă mare, cu peste 80 de jucători, care se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Vorbim de închirieri nacele, utilaje de construcţii, macarale, stivuitoare şi aşa mai departe. Şi sunt doar firme pornite după 1990, nu sunt privatizate – pe acestea le-am scos din calcul. Noi suntem printre cele mai vechi firme rămase în picioare şi fără brand schimbat sau alte lucruri de genul ăsta. Am avut nişte principii sănătoase, suntem auditaţi încă din primul an de companii din Big 4.”

    Investiţia iniţială? 3.000 de dolari, din care doar 600 erau ai săi, povesteşte Ponea. „Am făcut un proiect, am avut trei parteneri inactivi în business; ei trebuiau să vină cu o investiţie de 8 milioane de euro, dar n-au mai venit cu nimic. Am făcut deci un plan de afaceri, o bancă m-a ajutat şi mi-a acordat un credit de 200.000 de euro. Cu 100.000 de euro am luat primele şase utilaje, iar restul a reprezentat capital de lucru.”

    În doar 6 luni a obţinut profit: „7 martie a fost de fapt prima zi în care am avut voie să facturez; ţin şi acum minte, pentru că sărbătorim în fiecare an. La 30 iunie aveam deja profit. La vremea respectivă, piaţa de închirieri nu exista, dacă voiai să-ţi cumperi un utilaj, aşteptai 6 sau 8 luni.“

    Explozia activităţii firmei a avut loc după intrarea în acţionariat a unui fond de investiţii, actualul Axxess Capital (la acea vreme Balkan Accession Fund), în decembrie 2007. „Am reuşit, printr-o conjunctură fericită, să scap de ceilalţi acţionari, care nu făceau nimic şi cereau mereu bani din companie. Fondul respectiv a vrut să investească într-o firmă de leasing operaţional, pe care doi dintre partenerii mei o deţineau împreună; cei doi au spus că vor să dea Industrial Access la pachet, ca bonus, doar că atunci când investitorii au început procesul de due diligence au văzut că Industrial Acces era sănătoasă, ce era în acte era şi în realitate, în vreme ce a lor era cam şvaiţer.” Prin urmare, cei de la Axxess au decis să cumpere 80% din companie, deţinere care a ajuns la 90% după majorarea de capital.

    Alături de noii parteneri, Ştefan Ponea a schiţat un plan de afaceri pe 5 ani care prevedea venirea unei crize. „În industria noastră, există o ciclicitate care nu depinde de ţară”, spune el. „În ultima jumătate de secol, în industria de închirieri intervalul a fost de şapte ani. Noi deja eram cu doi ani de creştere puternică şi nu ne aşteptam la mai mult de cinci ani fără criză, sau măcar o scădere. Nu m-am aşteptat însă la criza care a venit.”

    Flota a crescut, într-un singur an, de 100 la 700 de utilaje; iar avansul companiei a fost mai rapid decât putea susţine piaţa, crede Ştefan Ponea. „Teoria unui fond asta e: vin, iau gogoaşa, o injectez cu capital, o cresc şi apoi o vând din nou. Neşansa noastră a fost că am prevăzut scăderea pentru 2010-2011, iar ea a venit în mai puţin de 8 luni. Într-o dimineaţă care nu «spunea nimic» ne-am trezit cu utilajele în curte. Şi treaba asta a continuat, în timp ce nouă încă ne veneau utilajele comandate, au tot venit până în aprilie 2009.”

    Nu doar flota s-a dezvoltat; numărul angajaţilor a crescut de la 14 la 55, compania a deschis numeroase puncte de lucru şi a extins afacerea în afara graniţelor, în ţări precum Bulgaria sau Serbia – toate acestea într-un an. „Evident, a trebuit să schimbăm strategia; am vândut din flotă, pentru că ne uitam la utilaje cum rugineau. A fost şi o reaşezare serioasă a costurilor cu forţa de muncă, explodaseră şi erau complet disproporţionate faţă de rezultate, performanţe şi aşa mai departe. Noi avem şi acum oameni în firmă care sunt pe salariile din 2008, atât de mari au fost atunci. Şi asta pentru că aveai nevoie de creştere, nu-ţi puteai permite să aştepţi mai mult de două săptămâni să găseşti om şi ca să găseşti oameni buni trebuia să plăteşti enorm.”

    Compania a obţinut plusuri ale veniturilor şi în anii de criză, iar 2011 a fost cel mai eficient an, cu un avans de 60%. A urmat o nouă perioadă de extindere, ilustrată cel mai bine de investiţiile în utilaje. „Am cumpărat de la firme de leasing şi de la bănci, la licitaţii, la 40% din preţul de nou, pentru că noi aveam cash. În România nu ai ce companii să cumperi cu totul, sunt puţine viabile din acest punct de vedere. Noi ne-am uitat după asta, pentru că fondul avea forţă financiară, dar nu am avut în ce să investim. Care arătau mai bine din punctul de vedere al veniturilor aveau probleme în ceea ce priveşte profitabilitatea sau procesele interne.”

    Situaţia dificilă în care s-a regăsit piaţa de construcţii după 2009 a dus la insolvenţa sau falimentul unui număr importante de companii de profil. Ultimii ani au adus o înviorare, dar una fragilă, notează un raport al ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii). Piaţa locală a crescut în 2015 cu 10% faţă de anul precedent, dar valoarea rămâne cu 35% mai mică faţă de cea înregistrată în 2008, ultimul an de avans.

    În 2015 (ultimul bilanţ închis) cifra de afaceri a companiei consolidată pe România, Bulgaria şi Moldova a fost de 12,3 milioane de euro. Profitul net, după taxe, a fost de 1,9 milioane de euro. 2016 a fost mai slab din punct de vedere al veniturilor, explică CEO‑ul companiei, dar profitabilitatea s-a menţinut la acelaşi nivel. În momentul de faţă, Industrial Access desfăşoară operaţiuni în opt ţări, având o flotă de 2.700 de utilaje estimată la 32 de milioane de euro la preţ original.

  • A reuşit să transforme 3.000 de dolari într-o companie cu cifră de afaceri de opt cifre: “Succesul este duşmanul progresului”

    „Lucram pentru o companie şi am încercat mai întâi acolo să dezvolt afacerea, un concept de închiriere a utilajelor. Am fost printre primele trei firme din România care au oferit serviciul acesta, de închiriere de nacele”, îşi aminteşte Ştefan Ponea, CEO al Industrial Access, modul în care a pornit la drum. În februarie 2005, a renunţat la statutul de angajat, iar o lună mai târziu punea bazele Industrial Access. La acea vreme, explică Ştefan Ponea, piaţa era destul de mică, fiind formată din doi-trei jucători importanţi. „Astăzi vorbim de o piaţă mare, cu peste 80 de jucători, care se ridică la aproximativ 250 de milioane de euro. Vorbim de închirieri nacele, utilaje de construcţii, macarale, stivuitoare şi aşa mai departe. Şi sunt doar firme pornite după 1990, nu sunt privatizate – pe acestea le-am scos din calcul. Noi suntem printre cele mai vechi firme rămase în picioare şi fără brand schimbat sau alte lucruri de genul ăsta. Am avut nişte principii sănătoase, suntem auditaţi încă din primul an de companii din Big 4.”

    Investiţia iniţială? 3.000 de dolari, din care doar 600 erau ai săi, povesteşte Ponea. „Am făcut un proiect, am avut trei parteneri inactivi în business; ei trebuiau să vină cu o investiţie de 8 milioane de euro, dar n-au mai venit cu nimic. Am făcut deci un plan de afaceri, o bancă m-a ajutat şi mi-a acordat un credit de 200.000 de euro. Cu 100.000 de euro am luat primele şase utilaje, iar restul a reprezentat capital de lucru.”

    În doar 6 luni a obţinut profit: „7 martie a fost de fapt prima zi în care am avut voie să facturez; ţin şi acum minte, pentru că sărbătorim în fiecare an. La 30 iunie aveam deja profit. La vremea respectivă, piaţa de închirieri nu exista, dacă voiai să-ţi cumperi un utilaj, aşteptai 6 sau 8 luni.“

    Explozia activităţii firmei a avut loc după intrarea în acţionariat a unui fond de investiţii, actualul Axxess Capital (la acea vreme Balkan Accession Fund), în decembrie 2007. „Am reuşit, printr-o conjunctură fericită, să scap de ceilalţi acţionari, care nu făceau nimic şi cereau mereu bani din companie. Fondul respectiv a vrut să investească într-o firmă de leasing operaţional, pe care doi dintre partenerii mei o deţineau împreună; cei doi au spus că vor să dea Industrial Access la pachet, ca bonus, doar că atunci când investitorii au început procesul de due diligence au văzut că Industrial Acces era sănătoasă, ce era în acte era şi în realitate, în vreme ce a lor era cam şvaiţer.” Prin urmare, cei de la Axxess au decis să cumpere 80% din companie, deţinere care a ajuns la 90% după majorarea de capital.

    Alături de noii parteneri, Ştefan Ponea a schiţat un plan de afaceri pe 5 ani care prevedea venirea unei crize. „În industria noastră, există o ciclicitate care nu depinde de ţară”, spune el. „În ultima jumătate de secol, în industria de închirieri intervalul a fost de şapte ani. Noi deja eram cu doi ani de creştere puternică şi nu ne aşteptam la mai mult de cinci ani fără criză, sau măcar o scădere. Nu m-am aşteptat însă la criza care a venit.”

    Flota a crescut, într-un singur an, de 100 la 700 de utilaje; iar avansul companiei a fost mai rapid decât putea susţine piaţa, crede Ştefan Ponea. „Teoria unui fond asta e: vin, iau gogoaşa, o injectez cu capital, o cresc şi apoi o vând din nou. Neşansa noastră a fost că am prevăzut scăderea pentru 2010-2011, iar ea a venit în mai puţin de 8 luni. Într-o dimineaţă care nu «spunea nimic» ne-am trezit cu utilajele în curte. Şi treaba asta a continuat, în timp ce nouă încă ne veneau utilajele comandate, au tot venit până în aprilie 2009.”

    Nu doar flota s-a dezvoltat; numărul angajaţilor a crescut de la 14 la 55, compania a deschis numeroase puncte de lucru şi a extins afacerea în afara graniţelor, în ţări precum Bulgaria sau Serbia – toate acestea într-un an. „Evident, a trebuit să schimbăm strategia; am vândut din flotă, pentru că ne uitam la utilaje cum rugineau. A fost şi o reaşezare serioasă a costurilor cu forţa de muncă, explodaseră şi erau complet disproporţionate faţă de rezultate, performanţe şi aşa mai departe. Noi avem şi acum oameni în firmă care sunt pe salariile din 2008, atât de mari au fost atunci. Şi asta pentru că aveai nevoie de creştere, nu-ţi puteai permite să aştepţi mai mult de două săptămâni să găseşti om şi ca să găseşti oameni buni trebuia să plăteşti enorm.”

    Compania a obţinut plusuri ale veniturilor şi în anii de criză, iar 2011 a fost cel mai eficient an, cu un avans de 60%. A urmat o nouă perioadă de extindere, ilustrată cel mai bine de investiţiile în utilaje. „Am cumpărat de la firme de leasing şi de la bănci, la licitaţii, la 40% din preţul de nou, pentru că noi aveam cash. În România nu ai ce companii să cumperi cu totul, sunt puţine viabile din acest punct de vedere. Noi ne-am uitat după asta, pentru că fondul avea forţă financiară, dar nu am avut în ce să investim. Care arătau mai bine din punctul de vedere al veniturilor aveau probleme în ceea ce priveşte profitabilitatea sau procesele interne.”

    Situaţia dificilă în care s-a regăsit piaţa de construcţii după 2009 a dus la insolvenţa sau falimentul unui număr importante de companii de profil. Ultimii ani au adus o înviorare, dar una fragilă, notează un raport al ARACO (Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii). Piaţa locală a crescut în 2015 cu 10% faţă de anul precedent, dar valoarea rămâne cu 35% mai mică faţă de cea înregistrată în 2008, ultimul an de avans.

    În 2015 (ultimul bilanţ închis) cifra de afaceri a companiei consolidată pe România, Bulgaria şi Moldova a fost de 12,3 milioane de euro. Profitul net, după taxe, a fost de 1,9 milioane de euro. 2016 a fost mai slab din punct de vedere al veniturilor, explică CEO‑ul companiei, dar profitabilitatea s-a menţinut la acelaşi nivel. În momentul de faţă, Industrial Access desfăşoară operaţiuni în opt ţări, având o flotă de 2.700 de utilaje estimată la 32 de milioane de euro la preţ original.

  • Cum s-a transformat această cameră de hotel într-o atracţie turistică – GALERIE FOTO

    La acest hotel turişti nu merg doar pentru o cazare, ci şi pentru vizitarea unei camere de hotel, ceva mai speciale. Hotelul Au Vieux Panier se află pe pe Rue du Panier 13 din Marseille, Franţa.

    Jumătate din cameră este albă precum o coală de hârtie, iar cealălaltă este plină cu desene urbane, înscrisuri şi culori. Camera a fost concepută de artistul francez Tilt în colaborare cu Tober, Grizz şi Don Cho.

  • Vârsta este doar un număr când este vorba de făcut bani. Acest tânăr de 22 a reuşit să facă şi 100.000 de dolari intr-o singură zi

    Când am împlinit 22 de ani şi am terminat facultatea reuşisem să transform cei 12.000 de dolari primiţi la 13 ani de Bar Mitzva într-un milion de dolari, mărturiseşte Timothy Sykes într-un articol pentru Entrepreneur. A reuşit să obţină această performanţă jucând la bursă pe acţiunile de câţiva bani (penny Stock). Acestea sunt ieftine, dar de obicei, acţiunile din tipul “penny stocks” sunt mai volatile şi expuse riscurilor.

    Am făcut multe greşeli, dar am învăţat de fiecare dată. Când am început să fac trading eram doar un puşti care nu ştia ce făcea, m-am împiedicat de multe ori, dar am învăţat de fiecare dată şi pot să împart cu voi cinci sfaturi care sper să vă ajute şi pe voi, mai scrie el.

    1. Du-te unde sunt banii

    Când am început eu bursa era locul unde se făceau banii şi m-am dus în direcţia asta. Acum este social media.

    2. Vârsta este doar un număr

    Nu contează ce vârstă ai. Nu trebuie să ţii cont când oamenii zic că eşti prea tânăr sau prea bătrân. Când eram în primul an de facultate am făcut 100.000 de dolari într-o singură zi. Nu avea nicio legătură cu ce vârsta aveam. Dacă ai abilităţile şi cunoştiinţele necesare atunci vârsta este doar un număr.

    3. Trebuie să fii pregătit

    Trebuie să fii dispus să înveţi să depui efort şi timp. Pentru mine a însemnat să-mi neglijez familia sau prietenii. Voiam să devin expert şi a trebuit să-mi dedic tot timpul către acest scop.

    4. Nu există o balanţă între viaţa personală şi muncă

    Trebuie să te dedici în totalitate muncii tale, dar asta nu înseamnă să te izolezi complet, ci trebuie să fii sigur pe ceea ce vrei şi să nu eziţi. Nu poţi să joci la bursă doar în timpul liber, trebuie să fii implicat 100%

    5. Nu o face doar pentru bani

    Poate părea ciudat acest sfat, venind de la un tip care a făcut primul milion de dolari la 22 de ani, dar dacă eşti motivat doar de bani până la urmă te vei lovi de un tavan. O să-ţi limiteze potenţialul. Gândeşte-te unde poţi ajunge utilizându-ţi abilităţile astfel experienţa va fi una mult mai satisfăcătoare.

  • Vârsta este doar un număr când este vorba de făcut bani. Acest tânăr de 22 a reuşit să facă şi 100.000 de dolari intr-o singură zi

    Când am împlinit 22 de ani şi am terminat facultatea reuşisem să transform cei 12.000 de dolari primiţi la 13 ani de Bar Mitzva într-un milion de dolari, mărturiseşte Timothy Sykes într-un articol pentru Entrepreneur. A reuşit să obţină această performanţă jucând la bursă pe acţiunile de câţiva bani (penny Stock). Acestea sunt ieftine, dar de obicei, acţiunile din tipul “penny stocks” sunt mai volatile şi expuse riscurilor.

    Am făcut multe greşeli, dar am învăţat de fiecare dată. Când am început să fac trading eram doar un puşti care nu ştia ce făcea, m-am împiedicat de multe ori, dar am învăţat de fiecare dată şi pot să împart cu voi cinci sfaturi care sper să vă ajute şi pe voi, mai scrie el.

    1. Du-te unde sunt banii

    Când am început eu bursa era locul unde se făceau banii şi m-am dus în direcţia asta. Acum este social media.

    2. Vârsta este doar un număr

    Nu contează ce vârstă ai. Nu trebuie să ţii cont când oamenii zic că eşti prea tânăr sau prea bătrân. Când eram în primul an de facultate am făcut 100.000 de dolari într-o singură zi. Nu avea nicio legătură cu ce vârsta aveam. Dacă ai abilităţile şi cunoştiinţele necesare atunci vârsta este doar un număr.

    3. Trebuie să fii pregătit

    Trebuie să fii dispus să înveţi să depui efort şi timp. Pentru mine a însemnat să-mi neglijez familia sau prietenii. Voiam să devin expert şi a trebuit să-mi dedic tot timpul către acest scop.

    4. Nu există o balanţă între viaţa personală şi muncă

    Trebuie să te dedici în totalitate muncii tale, dar asta nu înseamnă să te izolezi complet, ci trebuie să fii sigur pe ceea ce vrei şi să nu eziţi. Nu poţi să joci la bursă doar în timpul liber, trebuie să fii implicat 100%

    5. Nu o face doar pentru bani

    Poate părea ciudat acest sfat, venind de la un tip care a făcut primul milion de dolari la 22 de ani, dar dacă eşti motivat doar de bani până la urmă te vei lovi de un tavan. O să-ţi limiteze potenţialul. Gândeşte-te unde poţi ajunge utilizându-ţi abilităţile astfel experienţa va fi una mult mai satisfăcătoare.