Tag: regiune

  • Companiile petroliere vor închide 10 rafinării din Europa până în 2020

     Dintre cele 104 rafinării din Europa, 10 vor fi închise permanent până în 2020, în ţări precum Franţa, Italia şi Cehia, potrivit directorilor din industria rafinării de petrol intervievaţi de Bloomberg.

    Agenţia Internaţională pentru Energie, cu sediul la Paris, anticipează pentru acest an o nouă scădere a consumului de petrol, pentru cel de-al cincilea an consecutiv, la cel mai redus nivel din 1994.

    Două treimi dintre rafinăriile din Europa au încheiat anul 2011 cu pierderi, potrivit companiei britanice Essar Energy, care deţine a doua rafinărie din Marea Britanie după capacitatea de producţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele UE, despre criza din Cipru: Decizia de a impune pierderi deponenţilor nu stabileşte un precedent

     Miniştrii de Finanţe din zona euro “au luat o decizie nefericită” când au aprobat planul iniţial de taxare a depozitelor bancare aflate sub pragul garantat în UE, de 100.000 de euro, a arătat Van Rompuy, transmite Bloomberg.

    Planul, respins de Parlamentul din Cipru, şi acordul ulterior de a impune pierderi depozitelor mari de la primele două bănci din ţară nu reprezintă un pericol pentru alte naţiuni, a afirmat Van Rompuy într-un interviu acordat publicaţiei belgiene De Zondag.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Chinezii de la TP-Link deschid birou şi centru logistic pentru Europa de Sud-Est în România

    “România este a doua cea mai importantă piaţă după vânzările de echipamente de reţea din Europa de Est, după Polonia şi a cincea la nivel global în funcţie de viteza de internet. Astfel, decizia deschiderii unui birou local şi a unui centru logistic aici se datorează atât potenţialului de dezvoltare pe care piaţa locală îl are, cât şi poziţiei geografice care facilitează interacţiunea cu distribuitorii şi clienţii noştri din regiune. în plus, piaţa a ajuns la maturitate, iar conectarea la internet şi accesul rapid la informaţii au devenit servicii disponibile pentru marea parte a populaţiei”, a declarat Hermes Song, directorul general al TP-Link România.

    Pentru această investiţie au fost analizate mai multe ţări din regiune, după mai multe criterii precum mărimea pieţei, potenţialul de ceştere sau acesibilitatea în regiune, explică Bogdan Mihalcea, directorul de vânzări al companiei.

    Pentru primul an de funcţionare a depozitului regional, TP-Link estimează livrări de cel puţin 1,5 milioane de unităţi, dintre care aproximativ 35% vor fi destinate pieţei locale. În prezent, 80% din vânzările producătorului chinez în România sunt reprezentate de routere wireless, segment unde compania deţine o cotă de piaţă estimată la 55%. Prin deschiderea biroului local, TP-Link urmăreşte consolidarea poziţiei prin dublarea cotei faţă de următorul competitor, dar şi diversificarea vânzărilor şi abordarea mai consistentă a segmentului de clienţi SoHo şi IMM-uri, categorie care va genera anul acesta aproximativ 20% din vânzări. “Cifrele exacte de vânzări nu sunt disponibile, având în vedere că sunt realizate de distribuitori. Cifra de afaceri ar trebui să crească anul acesta cu 40% odată cu deschiderea biroului de la Bucureşti. Ca volum, vânzările TP-Linkau crescut anul trecut cu 30%, iar prin deschiderea biroului local, anticipăm o creştere cu 50% a livrărilor”, a mai spus Mihalcea.

    Distribuitorii companiei pe plan local sunt Network One Distribution, Mondo Plast şi Royal Computers, acesta din urmă fiind şi cel mai mare. Printre produsele TP-Link disponibile în România se numără routerele şi routerele wireless, switch-urile pentru SoHo/IMM-uri, ADSL, camerele IP, adaptoarele powerline, serverele de imprimare, convertoarele media şi adaptoarele de reţea. Routerele wireless care generează aproximativ 80% din cifrele de vânzări ale TP-Link în România, însă pentru 2013 este anticipată o triplare a vânzărilor de switch-uri.

    Pe termen mediu, unul dintre obiectivele companiei este atragerea a cel puţin un client ISP sau telecom. “În contextul diversificării portofoliului de clienţi, avem în vedere investiţii atât în servicii de suport pentru clienţii finali prin intermediul unui call-center, dar şi traininguri şi programe online de suport pentru clienţii companii. De asemenea, vom acorda asistenţă partenerilor de distribuţie şi clienţilor în implementarea proiectelor”, potrivit lui Mihalcea.

    În 2012, piaţa locală de echipamente de reţea pentru segmentul consumer şi SoHo s-a cifrat la 20 de milioane de dolari, din care 15 milioane de dolari au reprezentat vânzările de echipamente wireless routing, potrivit estimărilor companiei. Pentru anul în curs, TP-Link anticipează o creştere moderată a pieţei, de aproximativ 10%. Pe segmentul switch-urilor, estimarea vânzărilor la nivelul întregii pieţe este dificil de făcut având în vedere multitudinea jucătorilor şi complexitatea canalelor, dar compania apreciază că este vorba de aproximativ 50 de milioane de dolari doar pentru segmentul de clienţi IMM-uri. 

    “În segmentul switch-urilor ne aşteptăm la o triplare a livrărilor faţă de anul trecut în contextul lansării unei noi game de produse pentru SoHo. Pe zona de routere, ne propunem o creştere de minim 35% a livrărilor şi mizăm, de asemenea, pe un avans al vânzărilor de echipamente de supraveghere prin IP, dar şi adaptoare powerline, segmente de produs cu mare potenţial de creştere”, a mai declarat Bogdan Mihalcea.

     

  • Whirlpool Corporation o numeşte pe Estera Berrozpe CEO pe Europa, Orientul Mijlociu şi Africa

    ”Esther re o experienţă bogată în ceea ce priveşte activitatea companiei în Europa cât şi în America de Nord, ceea ce o face persoana potrivită  pentru a conduce operaţiunile grupului la nivel european”, a declarat Jeff Fettig, Preşedinte şi CEO al Whirlpool Corporation.
    Berrozpe îl înlocuieşte pe Jose Drummond care se va întoarce în Brazilia din motive personale şi îşi va continua rolul de preşedinte în Consiliului Director Whirlpool SA Brazilia până la sfârşitul anului.

    Berrozpe a devenit Vice-Preşedinte al pieţelor europene EMEA în august 2012. înainte de a ocupa această funcţie, ea a fost vice-preşedinte de brand şi produs pentru regiunea America de Nord (ANR). Ea s-a alăturat Whirlpool Corporation în iunie 2000 şi a avut diverse poziţii cu importanţă din ce în ce mai sporită în departamentele de trade marketing, produs şi brand leadership în Europa şi în America de Nord. Berrozpe deţine o diplomă de licenţă şi un masterat în cadrul Universităţii Deusto din Spania. Esther Berrozpe a studiat, de asemenea, Economie şi Afaceri Internaţionale la Università degli Studi di Bergamo, în Italia.

    Cu aproximativ 11.500 de angajaţi, o prezenţă de vânzări în peste 30 de ţări europene şi centre de producţie în şase ţări, Whirlpool EMEA este o filială deţinută în întregime de Whirlpool Corporation. Cu o cifră de afaceri anuală de peste 18,1 miliarde de dolari în 2012, 68.000 de angajaţi şi 67 de centre de producţie şi cercetare, Whirlpool Corporation este liderul mondial în fabricarea şi comercializarea electrocasnicelor de mari dimensiuni. Compania comercializează mărcile Whirlpool, Maytag, KitchenAid, Jenn-Air, Amana, Brastemp,  Bauknecht şi alte branduri importante pentru consumatori în aproape fiecare ţară din întreaga lume.

     

  • Cum va fi vremea până pe 17 februarie. PROGNOZA METEO pentru fiecare regiune a ţării

    Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Vremea se va încălzi în primele două zile, apoi temperaturile vor scădea până la medii în jur de 3 grade, în perioada 8 – 12 februarie. Din 13 februarie valorile temice vor mai creşte uşor până la medii de 5…6 grade spre sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi negative, exceptand nopţile din 6 şi 7 februarie când minimele se vor situa în jurul valorii de 0 grade Celsius.

    Începând din 6 februarie, temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ. Acestea vor fi mai ales sub formă de ploaie (6-7 februarie), predominant ninsori între 8 şi 11 februarie şi mixte din 12 februarie până la sfârşitul intrevalului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unde îşi trimite Suedia tinerii şomeri

    Agenţia guvernamentală pentru ocuparea forţei de muncă din Suedia a lansat o campanie prin care încurajează tinerii şomeri să-şi caute locuri de muncă pe perioada verii în ţările lovite de criză din regiunea Mării Mediterane, inclusiv Grecia şi Spania. Locurile de muncă pe care aceştia le-ar putea ocupa, în sectorul hotelier, implică asigurarea de servicii turiştilor suedezi sosiţi în aceste ţări, potrivit agenţiei de presă AFP, prelute de cotidianul elen Kathimerini. “Sperăm ca tinerii noştri să obţină fiecare din aceste locuri de muncă. Companiile au avut experienţe bune în privinţa angajaţilor tineri din Suedia”, a declarat pentru AFP Kristina Gaerdebro Johansson, consilier la agenţia suedeză din partea serviciului european pentru ocuparea forţei de muncă (European Employment Services – EURES). Agenţia guvernamentală şi EURES vor propune tinerilor din Suedia, la un eveniment organizat săptămâna următoare, sute de locuri de muncă din Grecia, Spania, Italia şi Cipru – destinaţii preferate de turiştii suedezi.

    Toate stirile sunt pe gandul.info

  • Marile grupuri bancare de pe piaţa locală declară leul „cea mai atractivă monedă” din regiune

    Francezii de la Société Générale declară la unison cu austriecii de la Erste că leul are cea mai bună perspectivă din regiune, în contextul stabilizării situaţiei pe plan politic, potrivit rapoartelor de analiză ale băncilor străine. După ce în a doua jumătate a lui 2012 ajunsese una dintre monedele cu cea mai slabă performanţă faţă de euro, depreciindu-se săptămâni la rând, acum leul primeşte din nou declaraţii de dragoste în rapoartele de analiză ale băncilor străine, fiind indicat drept unul dintre principalii beneficiari din regiune ai actualei conjuncturi internaţionale. Austriecii de la Erste văd euro coborând la 4,35 lei până în martie, iar pentru prima jumătate a anului prognozează un interval cuprins între 4,35 şi 4,38 lei/euro. “Odată ce stabilitatea politică a fost reinstaurată, procesul de consolidare fiscală a continuat, datoria publică a rămas la un nivel scăzut, iar încheierea unui nou aranjament cu FMI şi Comisia Europeană în cursul acestui an are şanse bune, perspectivele pentru leu ar trebui să se însenineze în lunile următoare”, apreciază analiştii Erste/BCR. Totuşi, pentru a doua jumătate a anului este preconizată o uşoară depreciere înapoi spre pragul de 4,40 lei/euro în decembrie. Dintre monedele din regiune leul este creditat de Erste cu cea mai bună perspectivă – zlotul este văzut ca având o evoluţie stabilă, în timp ce coroana cehă ar putea fi marcată de slăbiciune, la fel ca şi forintul.

    Mai multe pe zf.ro

  • PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Când va ninge în fiecare regiune a ţării

    Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

    BANAT

    Până în data de 7 decembrie, temperatura aerului va fi în scădere, de la valori maxime în jur de 4 grade, până la valori, în medie, de 1…2 grade, vremea devenind rece pentru această perioadă. Începând din 8 decembrie se va înregistra o uşoară creştere spre valori maxime medii în jur de 3 grade până în ultimele două zile ale intervalului, când se va înregistra o nouă scădere. Temperaturile minime vor scădea până în data de 7 decembrie, la valori medii în jur de -4 grade, apoi variaţiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austria va impune limite la expunerea băncilor în estul Europei, în pofida nemulţumirii din regiune

    “Decizia a fost luată”, a spus, sub protecţia anonimatului, un oficial care a participat la o “întâlnire de rutină” miercuri a autorităţilor de reglementare din 17 ţări din Europa de Est. În încercarea de a-şi păstra ratingul maxim posibil “AAA”, în contextul crizei din zona euro şi a temerilor privind expunerea băncilor austriece în ţările din Europa Centrală şi de Est, Austria a anunţat în noiembrie, în mod neaşteptat, restricţii la creditarea în regiune pentru marile grupuri financiare din ţară, Erste, Raiffeisen şi UniCredit Bank Austria, parte a grupului italian UniCredit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bursa de la Bucuresti are cea mai abrupta scadere din Europa

    In regiune, bursa de la Praga este in scadere cu circa 6,75%,
    iar piata poloneza coboara cu 4,24%, potrivit datelor adunate intre
    orele 12:30 si 13:00. Bursa de la Budapesta scade cu 4,76%, iar
    piata din Bulgaria a pierdut 4,8%. Piata slovena se duce in jos cu
    5,67%, iar bursa din Slovacia face nota discordanta si urca cu
    0,21%. Bursa de la Viena scade cu peste 5,7%, in timp ce indicele
    FTSEurofirst 300 al pietelor dezvoltate din Europa este in declin
    cu aproape 3%, dupa un minim al sedintei la minus 5%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro