BusinessMagazin

Tag: Interviu

  • Metoda prin care angajatorii din România se asigură că trimit acasă orice candidat venit să se angajeze. Doar unul din zece trece testul

    Există două camere. Sunt trei întrerupătoare în camera unu şi trei becuri în camera a doua. Îţi vei petrece cinci minute în camera unu şi apoi 15 minute în a doua cameră. Din camera în care se folosesc întrerupătoarele nu se poate vedea cealaltă cameră. Nu ai voie să revii în camera întrerupătoarelor. Poţi apăsa pe întrerupătoare de câte ori vrei şi cum vrei.

    Cerinţă: Care întrerupător corespunde fiecăruia dintre cele trei becuri?

    Această întrebare este adeseori folosită la interviurile de angajare din România şi străinătate în domenii precum software şi IT, financiar-bancar şi publicitate. Specialiştii în resurse umane susţin că testează modul în care viitorii angajaţi pot aborda o problemă şi găsi soluţii. Doar un candidat din zece trece acest test.

    AFLĂ SOLUŢIA AICI

  • Horodniceanu: Trebuie îmbunătăţită imaginea DIICOT şi readusă încrederea în procurori

    Daniel Horodniceanu, în prezent şef al DIICOT Iaşi, şi-a susţinut proiectul de management, apoi a răspuns întrebărilor puse de membrii Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

    “Echipa care va conduce DIICOT este important să readucă spiritul acestei structuri de până acum. Trebuie readusă încrederea în rândul efectivelor de procurori. Este importantă specializarea procurorilor. Este foarte important ca procurorul şef să se poată sprijini pe procurorii şefi de servicii”, a spus, la începutul interviului, procurorul Daniel Horodniceanu, propus de ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, în funcţia de procuror şef al Direcţiei.

    Horodniceanu a mai spus că este important ca imaginea DIICOT în rândul opiniei publice, care a fost afectată şi nu mai este atât de bună ca în urmă cu câţiva ani, să fie îmbunătăţită prin intermediul Biroului de Informaţii şi Relaţii cu Publicul.

    În timpul interviului, unul din membrii CSM l-a întrebat pe Daniel Horodniceanu cum ar reacţiona dacă un procuror de la o structură teritorială a DIICOT s-ar afla la o masă cu un primar şi un oficial de rang înalt şi ar discuta despre un dosar, în loc să socializeze.

    Horodniceanu a răspuns că, dacă ar fi procuror-şef al DIICOT, ar căuta să vadă dacă relaţia dintre procurorul respectiv şi persoanele cu care discută este anterioară dobândirii calităţii de magistrat, ce l-a determinat să intre în astfel de discuţii şi, mai ales, care este impactul respectivelor discuţii asupra activităţii acelui procuror. El a adăugat că, în cazul în care s-ar impune, ar sesiza procurorul general al României şi ministrul Justiţiei, pentru luarea unor eventuale măsuri.

    Întrebat de ce nu ar sesiza direct Inspecţia Judiciară, Horodniceanu a spus că procurorul şef al DIICOT este subordonat direct procurorului general, acesta fiind motivul pentru care acesta ar fi primul sesizat, şi nu IJ.

    Consiliul Superior al Magistraturii va da un aviz în ceea ce priveşte propunerea ministrului Justiţiei de ocupare de către Daniel Horodniceanu a funcţiei de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Avizul va fi transmis marţi la Ministerul Justiţiei şi va însoţi propunerea ce va fi înaintată de ministrul Robert Cazanciuc preşedintelui Klaus Iohannis.

    Conform legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de zece ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

    Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.

    Şase procurori au candidat pentru această funcţie – adjunctul procurorului şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, cea care asigură interimatul postului de şef al DIICOT, Nicolae Lupulescu, procuror militar şef adjunct secţie în cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor de corupţie săvârşite de militari, din Direcţia Naţională Anticorupţie, Adrian Glugă, procuror şef al DIICOT Craiova, Ioana-Bogdana Albani, procuror şef în cadrul Serviciului de prevenire şi combatere a criminalităţii informatice, de la Structura centrală a DIICOT, Cătălin Laurenţiu Borcoman, şeful DIICOT Braşov şi Daniel-Constantin Horodniceanu, procurorul şef al DIICOT Iaşi – aceştia fiind audiaţi în 18 martie la Ministerul Justiţiei.

    Ministrul Robert Cazanciuc declara, în 14 aprilie, că preşedintele Klaus Iohannis a fost informat despre propunerea ca Daniel Horodniceanu să preia şefia DIICOT, el adăugând că şeful statului va stabili dacă este sau nu de acord cu această nominalizare după ce magistratul va fi audiat la CSM.

    În momentul în care a fost propus pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, s-a ţinut cont de faptul că Daniel Horodniceanu are o vechime de 16 ani în funcţia de procuror, iar şase ani a ocupat funcţii de conducere. De asemenea, experienţa managerială anterioară a fost un criteriu important în alegerea sa, Horodniceanu ocupând funcţia de procuror-şef al DIICOT Iaşi, în perioada iunie 2006 – iunie 2009, respectiv în perioada iunie 2012 – 2015.

    Procurorul Daniel Horodniceanu este formator în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii în probleme de etică şi deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum şi în domeniul protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane.

    Potrivit MJ, el a participat la numeroase forme de pregătire profesională organizate în ţară şi în străinătate. Horodniceanu a absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii şi deontologiei profesionale a magistraţilor, protecţiei victimelor infracţiunilor de violenţă şi trafic de persoane, infracţionalităţii informatice, consolidării capacităţii sistemului judiciar din România de a face faţă noilor provocări legislative şi instituţionale. El este autor al unor articole de specialitate juridică.

    “În cadrul dialogului cu ministrul Justiţiei, domnul procuror Daniel Constantin Horodniceanu a identificat şi prezentat obiective şi măsuri clare şi pragmatice privind eficientizarea activităţii structurii, dovedind abilităţi de organizare, comunicare, spirit de echipă şi viziune strategică asupra direcţiilor de dezvoltare a DIICOT”, preciza Ministerul Justiţiei.

    Potrivit proiectului de management al procurorului Daniel Horodniceanu, între obiectivele pe care şi le asumă se află şi “readucerea încrederii în cadrul colectivelor, în special în cel al Structurii Centrale, grav afectate, în special psihologic, după evenimentele din ultimul trimestru al anului 2014, ceea ce a dus la un blocaj ce a cauzat şi o diminuare a dorinţei de performanţă a procurorilor”. Horodniceanu face, astfel, referire la arestarea Alinei Bica, fosta şefă a DIICOT.

    De asemenea, magistratul arată, în documentul citat, că doreşte să se “reîncarce responsabilizarea fiecărui procuror” în ceea ce priveşte actele şi activităţile desfăşurate, dar şi readucerea spiritului de echipă, “caracteristic structurii”.

    “Crearea unui proiect serios şi convingător, pe termen mediu, de cooptare în cadrul structurii a poliţiştilor de poliţie judiciară, proiect în care trebuie antrenat Ministerul Justiţiei, prin specialiştii săi; implementarea de către procurorul şef al DIICOT a principiilor specializării procurorilor şi continuităţii în desfăşurarea activităţii”, sunt alte două obiective majore asumate de Daniel Horodniceanu.

    Procurorul Daniel Horodniceanu a identificat, în proiectul de management, şi mai multe riscuri la care este expusă DIICOT.

    Astfel, el aminteşte, în primul rând, de scurgerile de informaţii din dosare. De asemenea, procurorul susţine că un alt risc la care este expusă instituţia constă în interesul unor persoane din lumea interlopă locală de a recruta poliţişti şi magistraţi.

    Creşterea gradului de specializare a infractorilor în domeniul criminalităţii organizate, lipsa de protecţie fizică a procurorilor şi campaniile de presă care au indus o presiune psihologică asupra procurorilor sunt alte trei riscuri cu care se confruntă structura din Ministerul Public.

    Daniel Constantin Horodniceanu este unul dintre cei mai cunoscuţi procurori ieşeni, DIICOT Iaşi remarcându-se, sub conducerea sa, prin numărul foarte mare de arestări şi percheziţii care au dus la destructurarea unor reţele de contrabandă de tutun de la graniţa României cu Republica Moldova.

    Horodniceanu, care va împlini 41 de ani pe 26 mai, şi-a început activitatea profesională în anul 1998, pe postul de consilier juridic la Consiliul Judeţean Iaşi, unde a stat din august până în decembrie, din luna ianuarie a anului următor intrând pe postul de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta a stat aproape un an şi jumătate la Fălticeani, trecând apoi prin posturi similare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani şi la Iaşi.

    În noiembrie 2005, a devenit procuror al DIICOT – Biroul Teritorial Iaşi, fiind numit şef al acestei instituţii în 2006, pentru trei ani, până în 2009. Atunci, a revenit timp de trei ani pe postul de procuror al Serviciul Teritorial Iaşi al DIICOT, iar din 2012 conduce din nou acest serviciu ca procuror-şef.

    În toţi anii de activitate la Ministerul Public, în evaluările periodice, acesta a obţinut calificativul de “foarte bine”.

    Este specializat, printre altele, în audierea copiilor în procedurile judiciare şi în combaterea şi înţelegerea fenomenului traficului de femei în Europa.

  • Julia Kristensen

    Afacerea ei a ajuns astăzi să reprezinte cinci magazine de lux – trei magazine pentru bărbaţi Casa Frumoasă, două pentru femei – Casa Frumoasă Radisson Ladies – şi franciza recent inaugurată Marc Cain, precum şi restaurantul premium Veranda Casa Frumoasă.

    Toate acestea totalizează, cu aproximaţie, venituri de circa 3 milioane de euro, potrivit unui interviu anterior al antreprenoarei acordat Business Magazin.

    „Avem nevoie de atmosferă pentru shopping şi nu numai, toată lumea e atât de încruntată, încât depresia e totală. Râdem din ce în ce mai puţin, or, asta e problema, când te simţi bine, ies şi lucrurile mai bine“, descria Julia Kristensen una dintre filosofiile proprii în cadrul aceluiaşi interviu.

  • INTERVIU – Astărăstoae: La siguranţa pacientului avem probleme mari. Problema vitală – exodul medicilor

    Vasile Astărăstoae vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre motivele care l-au determinat să renunţe, după şapte ani, la funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iaşi, susţinând că a făcut acest lucru pentru a ”proteja instituţia” de anumite atacuri care au fost îndreptate asupra sa.

    El mai spune că în perioada următoare, până la încheierea mandatului de preşedinte al Colegiului Medicilor din România, va milita pentru legalizarea ”plăţilor informale” oferite de pacienţi în spital, prin introducerea practicii private în spaţiul public.

    Preşedintele Colegiului Medicilor din România mai spune că principala problemă a sistemului sanitar din România este plecarea medicilor în străinătate, din 1989 şi până acum fiind 24.000 de medici care au ales să plece să lucreze în alte ţări.

    Astărăstoae vorbeşte şi despre teama medicilor de malpraxis şi despre necesitatea de modificare a legislaţiei în acest sens, spunând că un medic care este chemat la proces patru ani nu mai poate avea performanţă ”când stă şi se gândeşte doar la proces”.

    În ceea ce priveşte cazul celor trei profesori de la universitatea ieşeană arestaţi pentru luare de mită, respectiv tentativă de viol, Astărăstoae susţine că în instituţia de învăţământ circulau zvonuri despre şpăgile luate de soţii Gheorghe şi Carmen Dorobăţ, dar şi despre favorurile sexuale pretinse studentelor de către profesorul Dumitru Păduraru, însă nu au existat suficiente informaţii pentru a declanşa o anchetă.

    Despre alte cazuri în care cadre didactice de la UMF Iaşi ar primi mită, Astărăstoae a spus că ”mai mult de 20 nu există”, adăugând că, din punctul său de vedere, vinovat este şi ”cel care ia”, dar şi ”cel care dă”.

     

    Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de Vasile Astărăstoae:

    Reporter: După şapte ani de mandat la conducerea UMF Iaşi, care consideraţi că ar fi cea mai mare realizare a universităţii? Aţi vorbit despre un proces de reformare a instituţiei de învăţământ, însă plecaţi de la conducere în urma unei serii de scandaluri. Consideraţi că aţi reuşit să schimbaţi faţa universităţii?

    Vasile Astărăstoae: Per global, da, şi mă bazez pe câteva elemente când spun asta. În primul rând pe evaluările externe. Chiar dacă cele interne ne-au dat calificativ maximum, ele au puţină relevanţă pentru că evaluările interne se referă strict la aspecte birocratice. Chestiunile privind calitatea învăţământului şi reformarea acestuia au venit de la evaluatorii externi, ce nu pot să fie bănuiţi de subiectivitate şi care au declarat că universitatea este pe un drum bun. Ba mai mult, Asociaţia Europeană a Universităţilor, cel mai important organism din Europa, ne-a declarat lideri regionali pentru zona aceasta a Europei.

    Al doilea element obiectiv este numărul de studenţi. În momentul în care am preluat universitatea, numărul de studenţi străini scăzuse foarte mult, iar în rândul studenţilor români era o concurenţă mai mică de unul pe un loc. În primul an de când am fost ales rector, universitatea a dat examen de admitere şi în toamnă ca să ocupe locurile. În acest moment, concurenţa la studenţii români este în media de trei-patru pe loc, iar la studenţii străini a ajuns şi ea la patru pe un loc. Din cei 2.900 de studenţi străini care studiază la Universitatea «Grigore T. Popa» din Iaşi, peste jumătate sunt din ţările Uniunii Europene. Avem studenţi din 86 de ţări şi concurenţa creşte indiferent de scandaluri sau non-scandaluri.

    Şi al treilea element care ţine strict de management este situaţia financiară a universităţii. Când am preluat-o, universitatea de abia îşi revenise. Din punct de vedere financiar avea un deficit de 300.000 de euro, dar profesorul Dragomir (n. r. – rectorul anterior) preluase în cei doi ani de mandat un deficit de două milioane de euro şi reuşise să compenseze acest deficit prin măsuri foarte nepopulare: tăieri de salarii, toate sporurile nu se mai plăteau, nu mai era nicio mărire de salariu, numărul de cadre didactice a fost redus că nu era fond de salarizare, etc. În momentul acesta, prin proiectele europene şi prin activitatea deschisă către reţeaua de sănătate, asistenţa medicală acordată de către universitate şi prin aportul studenţilor străini, universitatea are în visterie 30 de milioane de euro şi are acoperit viitorul pentru cel puţin cinci ani de zile, dacă ar fi pe zero sau dacă ar fi în deficit fără să primească niciun ban de la buget. În acest moment noi primim 20 la sută pe contractul instituţional, iar 80% din bugetul universităţii este din venituri proprii. Cu alte cuvinte, dacă am dori să ne privatizăm, să devenim o universitate privată, am putea funcţiona la aceiaşi parametri de performanţă.

    Rep.: În legătură cu evenimentele care au avut loc săptămânile trecute, în special arestările soţilor Dorobăţ şi a lui Dumitru Păduraru, aş vrea să vă întreb dacă s-a încheiat ancheta Comisie de Etică?

    Vasile Astărăstoae: Ancheta este suspendată pentru că, aşa cum spune regulamentul, trebuie să fie audiaţi şi cei în cauză. Cât timp ei nu pot să fie audiaţi nu s-au făcut decât măsurile preliminare şi aşteptăm. Acesta este un element care m-a determinat să-mi dau demisia şi o spun cu amărăciune pentru că voiam să fie un transfer lin. Sunt două chestiuni aici. În primul rând, universitatea a luat măsurile ca fraudarea examenelor să nu poată fi permisă. Ceea ce pot să îmi reproşez e că nu am supravegheat întotdeauna şi peste tot ca aceste măsuri să fie aplicate. Pentru că, vedeţi, în cazul Păduraru, măsurile împotriva fraudării examenului au funcţionat pentru că nu a putut să o promoveze pe acea studentă indiferent de ce i-a promis. A şi spus că nu poate pentru că există acest test grilă ale cărui subiecte sunt alese aleatoriu. La cazul Dorobăţ, soţul, pentru că de fapt la el se discută, vom vedea ce se întâmplă. M-am orientat mai puţin spre Facultatea de Stomatologie, iar la cazul Dorobăţ avem un caz clasic de încălcare a metodologiei şi era sarcina decanului şi a facultăţii să urmărească. Pentru că metodologia scrie foarte clar – colocviul se dă în comisie. Cu această ocazie am văzut că în unele situaţii colocviul nu se dă în comisie, iar membrii din comisie sunt doar formali, în final semnează şi ei alături de ceilalţi. Or peste tot în universitate colocviul se dă în comisie. Pe de altă parte, vorbim despre trei cazuri din 816 cadre didactice. Nu poţi să pui toată universitatea, să generalizezi de la trei cazuri. Peste tot există încălcări ale regulilor pe care trebuie să le combaţi, dar trebuie să ştii despre ele. Universitatea trebuie să ia măsuri instituţionale, pentru că cele individuale nu au efect. De exemplu, am învăţat din aceste cazuri. De acum vom da şi lucrarea practică foarte clar cu o metodologie în aşa fel încât să nu mai poată da colocviul de unul singur. Pentru că de a ce au încercat asta? Voiau nouă la colocviu pentru că atunci ar fi putut să ia un patru la testul grilă şi să treacă, fiindcă testul grilă are 60% pondere. Or de acum vom impune obligaţia de a lua cinci la fiecare dintre proceduri şi poţi să iei şi tu 12 la coloviu că dacă nu ai luat 5 la testul grilă nu treci examnul.

    Rep.: Chiar credeţi că este vorba de doar trei cadre didactice corupte din 816 câte are universitatea?

    Vasile Astărăstoae: Haideţi să spunem foarte clar şi să fim realişti, nu spun că sunt numai trei cazuri, dar pun mâna în foc că mai mult de 20 nu există. Pentru că, între timp, fiind scandalul, au mai circulat zvonuri. Pot să pun mână în foc că acele cazuri vor dispărea prin aceste măsuri instituţionale. Pentru că sunt doi poli: unul care dă, unul care ia. Cel care dă o face ca să treacă examenul. În momentul în care rupi legătura între examinator şi cel care dă… degeaba îmi dă mie dacă nu sunt implicat în examen. Noi am avut un proiect şi o să-l ducem până la capăt, un centru de evaluare pentru care suntem în tratative avansate cu cei care fac testele în America. Pe calculator, oricând în perioada respectivă, studentul îşi poate da examenul, dispare şi sesiunea, nu mai este obligatorie, nu mai e doar o perioadă din an, şi poate da examenul dintr-o bază de date pe care n-o cunoaşte nici examinatorul, nici studentul, ci este una din materia pe care o studiază. Este metoda care se utilizează în învăţământul medical în SUA şi atunci voi putea să spun foarte sigur că acest element subiectiv care intervine în examinare dispare. Ceea ce vrem noi să facem este ca la nivel instituţional să facem mecanisme ca să evităm orice procedură de fraudare a examenului. În ultimul rând, părerea mea este că cel care ia este vinovat, dar şi cel care dă pentru că sunt mulţi studenţi care declară că nu au dat în viaţa lor un ban şi au terminat facultatea. Cei care învaţă nu au nevoie să dea nimic, doar cei care nu învaţă şi încearcă să meargă pe o altă cale sunt tentaţi să dea şi atunci trebuie şi ei să fie pedepsiţi.

    Rep.: Dacă aţi ajuns la subiectul acesta, în referatul DNA cu propunerea de arestare preventivă a soţilor Dorobăţ, cât şi în rechizitoriul pe baza căruia a fost trimis în judecată Dumitru Păduaru se preciza că această oferire de mită era, cumva, lasată să se subînţeleagă de către cadrele didactice ca fiind una dintre condiţiile pentru promovarea examenului. În conferinţa de presă de după evenimente aţi spus că nu au existat plângeri oficiale nici împotriva soţilor Dorobăţ, nici împotriva lui Dumitru Păduraru, dar studenţii au declarat şi la televiziuni, şi pentru procurori că de generaţii întregi se ştia despre profesorul «Patu’ sau patru». Nu a ajuns ceva pe această cale la universitate suficient de clar pentru a se declanşa o anchetă?

    Vasile Astărăstoae: Suficient nu a ajuns, dar e adevărat că am primit aceste semnale. Nu le urmăreşti chiar pe toate, dar de aceea am introdus de şapte ani şi această modalitate de examen, tocmai din cauza acestor zvonuri. Ce poţi să faci? Care este ancheta? Niciodată nimeni nu doreşte nici măcar sub protecţia anonimatului să declare ceva. Este cuvântul unuia la televizor care este filmat cu faţa ascunsă, că nici nu ştii de unde să îl iei şi a celuilalt care spune că nu este adevărat. Poţi să vorbeşti despre înşelăciune, că eu pot spune că te ajut, dar din moment ce nu am acces la acea bază de date a testelor grilă nu am cum s-o fac. A existat şi o opoziţie puternică la introducerea metodei de examinare prin teste grilă. Şi, de ce să nu o spun, această opoziţie a venit de la persoane despre care existau acele zvonuri. Dar poţi să faci o anchetă fără probe? Şi atunci, în loc să mergi pe cazul individual, s-a tratat general. Ca dovadă că acest mecanism este bun este că nici în cazul Dorobăţ şi nici în cazul Păduraru nu puteau să influenţeze rezultatul. Acei studenţi puteau să se bucure că au o notă mai mare la colocviu, dar ei nu au trecut examenul. Astfel, putem vorbi despre o înşelăciune. Aici este vorba şi despre gradul de maturitate. Dacă ştii că mecanismul este pus, ştii că funcţionează, ai văzut că funcţionează şi totuşi încerci, că s-ar putea să existe o breşă, ţi-ai asumat acest risc. Dacă şi studenta de la Farmacie şi cei de la Anestezie treceau examenul atunci, da, era o problemă – înseamnă că mecanismul avea o hibă. Cât timp însă pe toate datele pe care le aveam noi cei care au ştiut au trecut, cei care n-au ştiut, chiar dacă au dat, nu au trecut, înseamnă că mecanismul funcţionează. Dar asta nu înseamnă că universitatea nu a avut un prejudiciu major de imagine. De aceea decizia mea a fost să îmi dau demisia şi pe acest prejudiciu. Oricum era un pas unul la care mă gândisem încă de anul trecut.

    Rep.: Regretaţi că nu v-aţi dat demisia mai devreme tocmai pentru această idee invocată dumneavoastră de protejare a imaginii universităţii?

    Vasile Astărăstoae: Aţi văzut ce se întâmplă în mediul universitar şi mai ales în cel universitar medical. Poate pentru mine, personal, era mai bine să îmi dau demisia mai devreme. Dar universitatea ar fi fost sfâşiată de grupuri care începeau campania electorală. Niciunul dintre proiectele pe care le-am lansat nu ar mai fi putut fi lansate. Şi atunci am spus – care este calendarul cel mai bun. În ianuarie, cel mai târziu februarie, să îmi dau demisia, iar până atunci să fie timp să finalizăm toate proiectele, să le dăm drumul şi după aceea nu mai este cale de întors. Dacă îmi dădeam demisia în septembrie, din acel moment începeau să apară unii candidaţi care deja încep să creeze în jurul lor grupuri şi s-ar fi creat o altă prioritate, iar proiectele universităţii ar fi fost întârziate cu cel puţin doi ani.

    Rep.: Deci anticipaţi că va avea loc o luptă pentru putere în universitate?

    Vasile Astărăstoae: Da, va fi o luptă pentru putere şi este şi normal. Ceea ce m-a întărit pe mine în convingerea că am procedat corect a fost susţinerea pe care am avut-o. Am cerut, după cum ştiţi, un referendum de bună-credinţă, iar Senatul nu a vrut să îl realizeze pe motiv că are încredere în mine, aşa că am ales o cale ocolită şi am candidat pentru un post în Senat. În momentul în care am văzut susţinerea de care mă bucur mi-am dat demisia pentru că, o spun foarte clar, nu pot să las universitatea să fie sfâşiată de interese care sunt în afara mediului universitar. Mă uit şi văd de regulă că unii dintre potenţialii candidaţi îşi fac campania în afară fără să se gândească la interesul universităţii, or votanţii sunt cei din universitate.

    Rep: Aţi venit ca rector după un scandal care a implicat UMF într-un «trafic» cu diplome pentru studenţi străini, cu fostul rector Vasile Burlui. S-a decis neînceperea urmăririi penale, însă acuzaţii de acest gen, inclusiv dinspre lumea medicală şi universitară franceză, există şi astăzi. Şi a rămas ideea că studenţii francezi vin în România pentru că o diplomă se poate obţine mai uşor, inclusiv Ordinul Medicilor din Franţa reclamând acest lucru.

    Vasile Astărăstoae: Ordinul nu avea probleme nici cu studenţii francezii care veniseră aici, nici cu cei români care au absolvit de la Universitatea «Gr. T. Popa». Singura problemă a lor era să nu îi primim pe cei care au picat de două ori la ei. Lucru care mi se pare total anormal. Sistemul francez medical este unul de învăţământ ciriticat de toată Uniunea Europeană, ei sunt singurii care au «numerus clausus» (n. r. – un sistem de examinare eliminatoriu pentru determinarea studenţilor care pot promova în anul următor) după anul I şi acolo s-a dezvoltat o adevărată mafie, să nu ne dea ei lecţii. Eu nu pot să înţeleg de ce la mine nu ar fi bun un student care a obţinut în anul I 9,15 şi nu a intrat în numerus clausus, picând de două ori, o dată cu 9, o dată cu 9,15. Şi, ca dovadă, acei studenţi sunt foarte buni. Cât despre acel scandal, el s-a încheiat cu «fapta există, dar nu am identificat făptuitorii». Nici nu m-a interesat în mod special, dar coada acestuia o avem şi astăzi pentru că tot mai apare câte un italian cu care ne judecăm, deşi am câştigat toate procesele. Şi acum avem doi italieni care ne-au dat în judecată să le recunoaştem diplomele că le-au fost anulate abuziv de către Senatul universităţii. Acel lucru ne-a afectat ca imagine. Între timp însă lucrurile s-au îndreptat. Ne uităm care este gradul de promovare la seriile în limba franceză şi engleză. Principiul este că se intră pe baza selecţiei de dosare, dar nu înseamnă că cei care au intrat şi termină. Dacă vă uitaţi, rata de promovare la aceste serii este mult mai mică decât la cele în limbă română, iar asta arată, de fapt, că trec cei care învaţă.

    Rep.: Trebuie să recunoaşteţi că, până la un anumit punct, poate să fie mai tentant pentru un student care provine dintr-un spaţiu unde este foarte testat pentru admiterea într-o facultate să vină aici, să intre pe baza dosarului şi să spere că va reuşi să promoveze.

    Vasile Astărăstoae: Dar admiterea pe bază de dosar se practică în toată Uniunea Europeană la marile facultăţi, şi în America este numai admitere pe dosar. Da, este tentant pentru el, dar vreau să vă spun că atunci când plăteşti 5.000 de euro pentru studenţii buni, şi exigenţele pentru universitate cresc. Pentru că taxa este una medie. Ar putea în Franţa să stea să studieze cu 350 de euro pe an, asta e taxa de acolo sau ar putea să meargă la Viena cu 3.000 de euro.

    Rep.: Au existat la un moment dat mai multe discuţii cu privire la preluarea unor spitale de către UMF Iaşi, printre care şi Spitalul ”Sf. Spiridon”. Se va concretiza?

    Vasile Astărăstoae: Există ordonanţa care permite acest lucru, după care trebuie să fie hotărârea de Guvern. În acest stadiu, de fiecare dată ministrul spune da, da, da, după care se mai întâmplă o chestiune, arde în altă parte, şi tot o amână. Acum recunosc că având mai mult timp liber voi sta mai mult pe ministrul actual şi pe următorul, pentru că acesta este viitorul. Dar dacă o luăm aşa nici noi nu avem această presiune de preluare a spitalelor. Ne vom implica mai mult în construcţia Spitalului Regional de Urgenţă care va fi bază de învăţământ. Discuţiile au fost foarte clare că universitatea va administra acel spital, chestiunea este că ea trebuie să fie şi trecută în protocol. Deocamdată să îl începem şi să îl construim. De aceea presiunea nu mai este la fel de mare pentru că un spital regional care este în administrarea universităţii acoperă de fapt toate nevoile şi de asistenţă medicală performantă şi de bază de pregătire, dar şi de administrare performantă. Dacă faci un calcul pe cost-eficienţă economică vezi că România e pe locuri foarte bune când vorbim de lucrurile pe care le facem cu bugetul pe care îl avem. Dar la siguranţa pacientului avem probleme mari şi problema care este vitală, dar pe care nimeni nu o mai ia în calcul, ci se vorbeşte doar din când în când despre ea, este cea a personalului calificat, problema medicilor. În afară de Irlanda, nu mai există un asemenea exod al medicilor nicăieri în lume. Pentru că procentul de migraţie, dacă îl iei pe profesii, este cel mai mare în cazul doctorilor şi depăşeşte orice cotă de avarii. O migraţie de 10% în fiecare an, când tu poţi să produci doar 6% din numărul de medici, este un lucru care este inacceptabil şi din păcate nu vrea să ia nicio măsură.

    Rep.: Se poate argumenta faptul că se pierd banii investiţi de universităţi în medicii tineri care vor să plece în străinătate şi să nu se mai întoarcă?

    Vasile Astărăstoae: Da. Am făcut un calcul până anul trecut, nu am mai calculat de atunci. Prin migraţia celor 24.000 de medici, din anul 1989 şi până acum, 17.000 fiiind de când am intrat în UE, România a pierdut 3,5 miliarde de euro numai cu cheltuielile strict educaţionale – înţelegând aici şcoala primară, liceul, facultatea şi rezidenţiatul. Am ridicat problema asta inclusiv la comisarii europeni, cei doi pe care i-am prins pe mandatul meu, şi le-am spus că nu este normal ca o ţară să îţi rezolve problemele de sănătate, pentru că ei au situaţia aceasta cu privire la personalul calificat şi atunci nu pot să acopere. În Franţa s-a greşit «numerus clausus» şi a apărut o problemă foarte mare şi îşi rezolvă problema tocmai luând de la cei săraci. Pleacă medici din Franţa în Anglia sau America, din America pleacă în Africa de Sud, de acolo pleacă în Emirate sau Australia, dar chestiunea că locul lor e acoperit de medici care pleacă cel mai mult din România şi apoi pe locul al doilea Bulgaria. Polonia a avut o astfel de problemă, dar a rezolvat-o în trei ani şi uitaţi-vă că migraţia medicilor polonezi e foarte redusă. Au luat măsuri inter-ministeriale în aşa fel încât acum Polonia are o migraţie normală de 1 – 1,5% din medici.

    Rep.: Despre ce măsuri vorbim, în afara creşterilor salariale care cred că este cea mai evidentă?

    Vasile Astărăstoae: Noi ne-am propus o serie de modificări. Avem şase studii realizate cu privire la motivele pentru care pleacă medicii, printre care şi unul calitativ făcut şi într-un proiect al universităţii în Marea Britanie, în Franţa, Austria şi Germania. Pe primul loc este realizarea carierei profesionale. Prin carieră înţelegând şi poziţia medicului în societate. Şi atunci, pentru acest lucru este foarte clar că nu mai schimbi legile de la o zi la alta, ci dai o lege foarte clară. Eu când eram tânăr ştiam ce am de făcut. Ştiam că mă duc la ţară, mi-am făcut planul că vin în centrul universitar dând concurs şi când au apărut posturile am venit aici. Astăzi, la noi vine o lege, mâine alta. Al doilea lucru care ţine strict de profesie – în nicio ţară din UE medicul nu este funcţionar public, nici echivalat. La noi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decretat că este. Franţa a fost ultima ţară care a susţinut asta până în 1992, când au renuţat. Asta iarăşi îţi blochează evoluţia profesională. Pe locul al doilea este frica de malpraxis. Legislaţia noastră face ca un asemenea proces de malpraxis să pună în conflict medicul cu pacientul într-un interval foarte lung de timp, doi ani şi jumătate, trei ani de zile, că aşa este legislaţia. În ţările din UE şi în America s-a introdus procedura amiabilă, societatea de asigurări discută cu pacientul, vede despre ce este vorba şi scoate medicul din ecuaţie. Gândiţi-vă, un medic care este chemat la proces patru ani de zile, ce performanţă mai realizează el când stă şi se gândeşte doar la proces? Iar al treilea motiv pentru care se pleacă este venitul. Să înţelegem, salariul nu poate să crească. Dar veniturile ar putea să crească. Când am propus practică privată în spitalul public, lucru care se întâmplă în Germania, în Franţa, în Belgia sau Olanda, la început a fost primită că Astărăstoae vrea să legalizeze şpaga. Ori plăţile informale există, ele sunt plăţi informale, nu este niciun fel de şpagă. Este exact diferenţa pe care statul nu o acordă şi pe care pacientul poate să o facă. Introduci practică privată în spaţiul public şi acei pacienţi care pot să îşi permită acest lucru se vor duce pe practică privată, iar ceilalţi vor fi trataţi normal, dar medicul se va simţi altfel şi va avea grijă. Pentru că acum asistăm la o zonă gri. De ce dă pacientul plata informală? Să fie văzut de medicul respectiv şi în al doilea rând să îi acorde atenţie. El ştie că medicii sunt foarte puţini şi dintr-o dată medicul devine cel care este stăpânul destinului. Şi adesea pacienţii supralicitează. Pacientul, dacă l-ai refuzat, spune că medicul şi-a făcut plinul, pe mine nu mă mai ia, sunt condamnat. Se introduce lucrul legal care spune că acel pacient care vrea să fie văzut de medicul X acolo, în afara orelor de program, dar vrea să beneficieze de spitalul în care este acel medic acolo poate să fie programat peste o săptămână, două. Dacă vrea să fie văzut imediat acolo de către profesorul X, atunci trece pe practică privată pentru consultaţie sau alt act. Nu înseamnă că trebuie să fie pe practică privată. Medicul respectiv câştigă pe munca lui şi spitalul câştigă pentru că ia o cotă că a pus la dispoziţie spaţiul, din acel onorariu, deci are nişte venituri suplimentare pe care casa altfel nu i le-ar deconta. În al doilea rând, are medicul la dispoziţie un interval de timp mai mare pentru că altfel medicul se duce în practica privată propriu-zisă. Vede repede-repede pacienţii, la ora 13.30 şi-a pus halatul şi aleargă că are planificaţi pacienţi în cabinetul privat şi sistemul clachează pentru că principala sa problemă nu e subfinanţarea, ci problema personalului calificat, a medicilor.

    Rep.: V-aţi pus problema recent să renunţaţi şi la funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România?

    Vasile Astărăstoae: Nu o dată, de mai multe ori. Nu sunt chiar insensibil. Duc toate atacurile, dar nu-mi sunt insensibile, mai ales dacă uneori le percep a fi nedrepte. Dacă nu aveam din nou bătălia pentru aceste revendicări ale medicilor, şi anume practica privată în spitalul public, medicul să nu fie funcţionar public, legea malpraxisului, îmi dădeam mai demult demisia. Repet, este un consum mare de nervi şi eu acum sunt perceput de lume nu pe ceea ce am făcut în cariera mea profesională, ci prin titluri. Asta e în România: ai o funcţie, înseamnă că pe funcţia asta te-a creat. Or eu nu am fost creat pe funcţia asta, am realizări în domeniul meu şi în bioetică. E o problemă dificilă aici, oricum mandatul meu se termină în acest an. Problema este, într-adevăr, tot aşa de a pune în balanţă. E dificil de spus, mi-am pus din nou problema, mi-o pun şi acum.

    Rep.: Există o dezbatere acum în societate cu privire la plângerile în cazurile de malpraxis şi de faptul că puţine dintre acestea se soluţionează la nivelul Colegiului şi ajung în instanţă. Este o problemă de legislaţie care le-ar fi favorabilă medicilor sau sunt foarte multe plângeri neîntemeiate?

    Vasile Astărăstoae: Aici eu m-am ocupat de malpraxis, am scris despre el, deci îl ştiu ca pe buzunar. În primul rând, lumea face o confuzie. Malpraxisul, potrivit legislaţiei româneşti, nu este de competenţa Colegiului Medicilor. Acesta rezolvă problema disciplinară, răspunderea disciplinară. Acesta înseamnă răspundere civilă care trimite la lege şi în unele cazuri, când este culpă gravă, apare răspunderea penală. Oamenii vin la colegiu şi bineînţeles că sunt plângeri neîntemeiate foarte multe, sunt cele întemeiate care nu sunt de competenţa colegiului şi rămân supăraţi că dăm mustare. Legislaţia românească este însă atât de stufoasă pentru că au introdus comisiile de malraxpis pe lângă direcţiile sanitare şi mai sunt cele ale Ministerului Sănătăţii, care rezolvă cică cazurile acestea. E o pierdere de timp. În primul rând experţii sunt foarte scumpi, ei sunt plătiţi de cei care fac reclamaţii. Deci de la început o serie de pacienţi sunt excluşi pentru că nu-şi permit să plătească expertul şi atunci cazul se clasează, ceea ce nu este cazul la colegiu. După care îi dă o hârtie pe care spune că este malprapxis. Pentru pacient, hârtia aceea nu are nicio valoare decât ulterior, în proces, când poate să arate că comisia de malpraxis i-a dat dreptate, dar celălalt se apăra, îşi ia un expert parte care desfiinţează decizia comisiei de malpraxis a DSP – pentru că expertul parte pe care şi-l ia, pe care îl plăteşte, se uită cu atenţie pe dosar, pe când expertul, chiar dacă e plătit de DSP, face o activitate formală şi spune că este sau nu este. De aceea legislaţia de pe malpraxis trebuie să fie schimbată pentru că este atât în defavoarea pacientului, cât şi a medicului. A pacientului pentru că aşteaptă ani de zile, mă refer la cei care au dreptate, pentru că nu se poate să existe o profesie în care totul să fie perfect, oricine greşeşte, iar recomandarea Consiliului Europei spune «protejaţi pacientul, nu blamaţi medicul, acoperiţi prejudiciul». Este defavorabilă pentru medici care sunt obligaţi prin lege să îşi facă poliţă de malpraxis pe care societăţile de asigurări nu o plătesc. Am făcut un calcul şi nu mi-a fost infirmat de acestea. Ele au plătit doar 1,6 la sută din banii colectaţi, în condiţiile în care au fost la cazul Ciomu milioane, la maternitatea Bacău milioane, la maternitatea Giuleşti la fel. Nu le-au plătit societăţile de asigurări, alea vor fi plătite de medic din cât are, apoi spitalul dacă are, apoi primăria dacă are şi aşa îţi distrugi sistemul sanitar pentru că în loc să utilizezi banii puţini într-un caz, îi trimiţi dincolo.

  • Cronică de film: The Imitation Game

    Filmul spune povestea lui Alan Turing, celebrul matematician britanic care a reuşit să descifreze codul folosit de nemţi în cel de-al doilea război mondial. „De îndată ce am terminat de citit primele pagini ale scenariului, mi-am dat seama că trebuie să joc în acest film. Tensiunea şi dramatismul ating cote extraordinare“, a declarat Benedict Cumberbatch în cadrul unui interviu acordat celor de la Cineplex.com.

     Scenariul este adaptat după cartea „Alan Turing: The Enigma“, semnată de Andrew Hodges, şi dezvoltă trei planuri din viaţa lui Turing: copilăria, în care acesta îşi descoperă şi acceptă sexualitatea, tinereţea, care reprezintă planul central al filmului, şi ultima parte a vieţii, în care Turing se luptă atât cu el însuşi, cât şi cu prejudecăţile anilor ’50.

     Cumberbatch iese din zona filmelor comerciale, precum „Star Trek: Into Darkness“ sau „The Fifth Estate“, şi portretizează excelent personajul Turing, un bărbat genial, dar instabil din punct de vedere psihic. Alături de Cumberbatch, Keira Knightley face un rol foarte bun, ambii fiind nominalizaţi la premiile Oscar.

     „The Imitation Game“ a primit încă de la lansare recenzii foarte bune, fiind nominalizat la cele mai importante festivaluri de film (4 nominalizări la Globurile de Aur; 9 nominalizări la premiile BAFTA). Însă, spre surprinderea multora, producţia britanică nu a reuşit să câştige până acum nicio distincţie importantă. La ora redactării acestui material, premiile Oscar, în cadrul cărora „The Imitation Game“ este nominalizat la 8 categorii, nu au fost încă acordate.

     Anul 2015 pare să fie anul filmelor britanice: „The Imitation Game“, „The Theory of Everything“ sau „’71“ sunt filme de cea mai bună calitate, iar actori precum Eddie Redmayne sau Benedict Cumberbatch aparţin unei generaţii excepţionale de actori englezi. Iar Hollywood pare să fi înţeles acest lucru, un exemplu recent fiind alegerea lui Tom Hardy în reboot-ul seriei „Mad Max“.

     „The Imitation Game“ îi are în rolurile principale pe Benedict Cumberbatch („Sherlock“, „August: Osage County“, „12 Years a Slave“, „War Horse“, „Tinker Tailor Soldier Spy“), Keira Knightley („Anna Karenina“, „A Dangerous Method“, „Atonement“, „Pirates of the Caribbean“), Mathew Goode („A Single Man“, „Copying Beethoven“) şi Mark Strong („Kingsman: The Secret Service“, „Zero Dark Thirty“, „Tinker Tailor Soldier Spy“) şi este regizat de Morten Tyldum. Bugetul filmului s-a ridicat la 14 milioane de dolari, iar încasările au depăşit până în prezent 80 de milioane de dolari. Filmul a avut premiera în România la începutul lunii februarie.

     „The Imitation Game“ este unul dintre cele mai bune filme ale anului trecut. Cei care vor să iasă din zona efectelor speciale şi a blockbuster-urilor filmate în China vor aprecia două ore de cinematografie de calitate. 
Notă: 8/10

  • Un antreprenor a renunţat complet la viaţa personală: nu are locuinţă, nici prieteni şi munceşte non-stop – VIDEO

    Cillin Perera este fondatorul companiei Avilinga, cu sediul în Elveţia, care oferă cursuri de limbi străine altor companii din jurul lumii.

    Omul de afaceri australian călătoreşte, datorită jobului său, sute de mii de kilometri în fiecare an. Bărbatul se află atât de des pe drum încât a renunţat la apartamentul său şi este, practic, fără locuinţă stabilă.

    “Nu petrec mai mult de 4-5 zile într-un anumit loc”, spune Perera. “Trăiesc doar în hoteluri.” Perera îşi petrece timpul fotografiind aeroporturi, lobby-uri de hotel şi zonele rurale ale ţării în care se află. Contul său de Instagram, Homeless CEO (CEO-ul fără casă, n.r.) a ajuns la aproape 16.000 de fani.

    “Nu mă văd făcând nimic altceva”, a povestit Perera în cadrul unui interviu acordat celor de la BBC. “Adevărul e că sunt puţini care s-ar descurca într-o asemenea situaţie, pentru că e greu să nu ai timp să te acomodezi cu un loc.”

     

  • Unii candidaţi au parte de tratament necorespunzător la interviul de angajare ca urmare a concurenţei crescute pentru fiecare post

    Sam Huleatt, student al facultăţii de ecologie şi protecţie a mediului, a aplicat pentru o poziţie de avocat debutant la un birou de avocatură cu activităţi în zona în care avea expertiză. După ce a obţinut interviul de angajare la compania respectivă, Huleatt povesteşte că a trăit una dintre cele mai neplăcute experienţe cu personalul de resurse umane, informează BBC.

    Capcana întinsă candidaţilor la interviul de angajare. Cum se asigură angajatorul că nu oferă un salariu mai mare

    “În timpul discuţiei, specialista în resurse umane a sărit de pe scaun şi a început să-mi rupă în bucăţi CV-ul adus la interviu. Apoi m-a întrebat: Ca persoană căreia îi pasă de mediul înconjurător, te deranjează că fac asta? Noi irosim multă hârtie aici şi nu ne pasă deloc”, povesteşte Sam Huleatt.

    După acest incident, tânărul a decis să nu dea curs carierei de avocat.

    Unii dintre candidaţii care se prezintă la interviuri de angajare nu au parte de cel mai fericit tratament, ca urmare a concurenţei ridicate pentru anumite poziţii şi a comportamentului inadecvat al personalului din departamentele de resurse umane, mai scrie BBC, care citează Quora.com. Citiţi mai multe aici

    Un studiu publicat recent de economiştii Martin Gervais, Nir Jaimovich, Henry Siu şi Yaniv Yedid-Levi demonstrează că ideea conform căreia tinerii ar trebui să păstreze un loc de muncă pentru o perioadă îndelungată este falsă. Astfel, studiul arată că cei care schimbă mai des job-urile între 20 şi 30 de ani au şanse mari de a avea ulterior un salariu mai bun decât cei care lucrează pentru o singură companie. “Oamenii care schimbă mai des angajatorii vor avea salarii mai mari încă din primii ani de muncă”, remarcă Henry Siu, profesor la Facultatea de economie din Vancouver. “Schimbarea locurilor de muncă este asociată, statistic, salariilor mai mari şi care aduc satisfacţie mai mare în anii cu cea mai mare putere de muncă, între 35 şi 45 de ani”. Cât despre şomajul în rândul tinerilor, care este de obicei mai mare decât în cadrul altor categorii de vârstă, studiul arată că nu găsirea locurilor de muncă este problema, ci păstrarea lor. “Cei din categoria 18-25 de ani găsesc mai uşor de muncă decât cei trecuţi de 35 de ani. Problema însă este că aceştia nu au răbdare să lucreze pentru acelaşi angajator, de aici impresia că şomajul este mai ridicat”.

  • Candidaţii care dezvăluie la interviul de angajare salariul de la jobul anterior au şanse minime de creştere

    Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace, povesteşte într-o postare pe blogul personal experienţele pe care candidaţii le trăiesc la interviurile de angajare, ca urmare a întrebărilor nepotrivite adresate de către personalul din departamentele de resurse umane. 

    “La un moment dat, pe durata interviului de angajare, vei fi întrebat despre salariul de la locul de muncă anterior. Dacă nu eşti pregătit, cel mai probabil o să răspunzi Câştigam X. Este însă cea mai mare greşeală pe care o poţi face”, spune Ryan.

    Potrivit managerului, informaţiile legate de salariu sunt confidenţiale şi nu poate exista niciodată vreun motiv temeinic pentru ca acestea să fie divulgate. Personalul care recrutează adresează întrebarea referitoare la salariile din trecut din următoarele două motive: 1) Dacă venitul candidatului era mai mare la jobul anterior decât ar fi dispus să dea viitorul angajator, cel mai probabil acesta se va gândi că angajatul este costisitor. Acesta nu este neapărat un lucru rău. Angajaţii care caută noi slujbe nu îşi doresc salarii mai mici, iar angajatorii nu au de ce să cunoască salariile cuiva, ci doar aşteptările salariale ale celor care caută un job. 2) Dacă salariul candidatului era similar celui pe care sunt dispuşi să-l ofere noii angajatori, atunci aceştia vor stabili noul salariu la acelaşi nivel. La un salariu lunar de 4.000 de lei, cel mai probabil vor oferi 4.100.

    “Nu există niciun motiv pentru care cineva are dreptul să te întrebe despre salariul tău din trecut, însă foarte mulţi candidaţi cred că persoana care face recrutarea are tot dreptul să afle astfel de informaţii”, spune fondatorul Human Workplace.

    “Să mă întrebi cât câştigam este ca şi cum m-ai întreba care sunt cele mai mari slăbiciuni ale mele. Ce eşti tu? Terapeutul meu? Părintele meu spiritual? Ce naiba se întâmplă aici? Ăsta e un interviu de angajare sau o şedintă consiliere? Am fost spălaţi pe creier până acum să credem că angajatorii sunt nişte mici dumnezei, iar noi suntem un nimic. Foarte mulţi dintre cei care te vor recruta îţi vor spune că este esenţial să ştie cât câştigai. Sfatul meu este să îi laşi în ceaţă şi să găseşti unii care au şi interesul tău în minte şi nu se gândesc doar la ei”, mai spune Liz Ryan.

    Iată cum ar trebui să decurgă dialogul cu angajatorul, atunci când se aduce în discuţie aspectul salarial:

    Intervievator: Şi ce salariu aţi avut la locul de muncă de dinainte?

    Candidat: Perfect, haideţi să vorbim de salarii. Mă interesează joburile din această industrie unde salariile pornesc de la 3.000 de lei.

    Intervievator: Dar care a fost venitul dvs. la jobul anterior?

    Candidat: Ştiţi, dacă cei 3.000 de lei se află în plaja salarială pentru o poziţie în acest departament, atunci are sens pentru mine să continuăm. Dacă nu, poate că nu mă potrivesc. Nu aş vrea nicidecum să vă consum inutil timpul. 

    “În situaţia în care îţi vor comunica faptul că e bine că le-ai spus că te interesează o anumită plajă de venituri şi nu insistă să îţi afle salariul, iar discuţia continuă apoi în mod firesc, atunci vei înţelege că ai de-a face cu oameni, nu cu nişte fantome. E important să simţi că în locul în care te vei angaja lucrează cu adevărat oameni”, mai spune Liz Ryan, CEO şi fondator al companiei Human Workplace.

  • INTERVIU – Ioan Rus: Nu văd nicio problemă legată de o scindare a PSD sau de crearea unor tulburări masive

    Ioan Rus, care este şi ministru al Transporturilor, critică “maxima tâmpenie pe care unii dintre politicieni o promovează permanent”, şi anume că un lider trebuie să demisioneze dacă a pierdut o competiţie electorală, susţinând că sunt unii care consideră că locul doi trebuie să dispară pentru ca, eventual, să acceadă ei în poziţii de competiţie finală.

    De asemenea, Ioan Rus a comentat şi excluderile lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie şi intenţia lor de a fonda un nou partid, menţionând că nu crede într-o scindare a PSD.

    Rus a comentat şi o eventuală candidatură a lui Cătălin Ivan la şefia PSD, spunând că acesta este “un băiat tânăr şi în regulă”, dar pe care nu îl vede, în acest moment, că ar putea fi preşedintele partidului.

    El a avut şi un mesaj pentru preşedintele Klaus Iohannis, susţinând că acesta va înţelege până la urmă că programul de guvernare al actualei coaliţii de la putere are şi o componentă liberală, astfel încât nu ar fi extrem de diferit de un program al unei guvernări PNL şi a avertizat că orice “deranj guvernamental” în 2015 va provoca “enorme pagube economice” României.

    Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de Ioan Rus:

    Reporter: Domnule Rus, PSD traversează o perioadă de tulburări, cu acuze între membri de la vârf, cu excluderi. Aveţi vreo explicaţie despre ce anume a declanşat această situaţie din partid şi cât de gravă vi se pare că este?

    Ioan Rus: Întotdeauna, în anumite momente ale existenţei unui partid, preponderent acestea de după alegeri, există şi astfel de discuţii promovate de unii dintre colegi, care consideră că acela este momentul în care să ascensioneze suplimentar. În acest moment, nu văd niciun fel de problemă legată de o eventuală scindare a PSD sau de crearea unor tulburări masive în partid. Chiar nu văd.

    Rep.: Nu credeţi că, deşi a fost decisă anularea Congresului PSD anunţat în martie, ar fi, totuşi, necesar un congres extraordinar pentru analiza rezultatului alegerilor prezidenţiale?

    Ioan Rus: Congresul PSD din martie nu a fost anulat, el nu a fost decis într-un for statutar al partidului că se va ţine în martie. Au fost discuţii, propuneri, la sfârşitul anului trecut unii colegi au propus să se facă un congres de îndată, în decembrie, alţii în primăvara lui 2015, alţii au spus că în toamnă. Acestea au fost poziţii ale unora dintre noi, fiecare cum s-a gândit că ar putea fi mai bine pentru partid. Iar acum, decizia Biroului Politic Naţional al PSD prin care s-a spus că facem Consiliu Naţional în primăvara acestui an ca să nu suprapunem un congres şi dezbaterile în congres cu dezbaterile pe care opoziţia doreşte să le creeze faţă de o moţiune de cenzură, va fi validată sau nu la Comitetul Executiv. Vorbim despre eventualele speranţe ale unora care nu s-au îndeplinit şi atunci, în fiecare seară, încearcă să spună la televizor că aşa şi pe dincolo. Dacă suntem raţionali şi ţinem cont de ce poziţii au fost, în ce cadru, acesta este adevărul. Nu vorbim de anularea unei decizii a unui for statutar care spunea că în martie va fi Congres şi acelaşi for, sau altul superior, a decis că în toamnă. Sunt frământări, o mică furtună într-un infinit mic pahar cu apă.

    Rep.: S-ar impune alegeri interne în PSD după rezultatele de la alegerile prezidenţiale?

    Ioan Rus: În evoluţia societăţii româneşti şi a partidelor româneşti trebuie să se întâmple ceva, să nu mai fie ceva de genul: după fiecare olimpiadă medaliatul cu argint ar trebui să se retragă, după fiecare campion mondial, cel care a obţinut argintul ar trebui să se retragă pentru că nu a luat aurul. Aceasta este împotriva competiţiei, împotriva spiritului de civilizaţie şi de evoluţie a unei societăţi. Este maxima tâmpenie pe care unii dintre politicienii români o promovează permanent. Dacă ai pierdut, trebuie să îţi dai demisia, să te retragi. Nu, trebuie să continui lupta, trebuie să susţii, în continuare, poziţia ta, filozofia ta, programul politic, cel economic. Sunt unii care consideră că locul doi trebuie să dispară pentru ca, eventual, să acceadă ei în poziţii de competiţie finală. E o variantă absurdă care, încet-încet, va dispărea din discursul public, pe măsură ce oamenii vor depăşi clasa a VII-a la zi, cei care se ocupă de aceste lucruri.

    Rep.: Cum comentaţi excluderea lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie din PSD? Apropiaţi ai acestora au făcut cereri de înregistrare a mărcii “Partidului Social Democrat Independent”. Aveţi semnale că sunt social-democraţi care i-ar putea urma?

    Ioan Rus: Am fost la CEx-ul în care, multe ore, s-a analizat de ce s-au pierdut alegerile, unde a greşit PSD, ce ar fi putut face ca să evite acele greşeli care au dus la rezultatul respectiv. S-a discutat cu foarte multă raţionalitate şi cu extrem de puţină ură şi patimă. Iar dorinţa ca Victor Ponta să continue în calitate de preşedinte al PSD, şi Dragnea, şi toată echipa de conducere, a fost a tuturor, exprimată public acolo şi de Marian Vanghelie, şi de Mircea Geoană. Şi Geoană a propus ca Victor Ponta să rămână mai departe. La partea în care s-a analizat cât s-a implicat fiecare, ce poziţii au avut, au apărut voci critice la adresa unora dintre noi, la adresa lui Mircea Geoană şi Marian Vanghelie. Alte poziţii ale lor, exprimate atunci, printre care – eu şi voi – sau – noi şi voi – au creat încet-încet prăpastia între ei şi ceilalţi membri ai CEx, care a dus la sancţiune, decisă cu unanimitate. Şi Ion Iliescu a fost de acord cu sancţionarea lor, nu a fost de acord cu excluderea, a propus o altă sancţiune. Dar asupra ideii de a-i sancţiona pentru poziţiile pe care le-au avut inclusiv în CEx a fost unanimitate.

    Votul final a avut două abţineri, vizavi de excludere. Şi eu am avut un semn de îndoială, că o fi bine sau n-o fi bine, această treabă. Iar ceea ce au făcut ei ulterior, poziţiile publice pe care le-au avut după aceea, m-au făcut şi pe mine să cred că a fost foarte bine aşa. În acest moment, Marian Vanghelie sau Radu Mazăre, ei sunt pitoreşti în interiorul PSD şi acceptaţi ca atare. De la această poziţie însă, până la a reuşi să coaguleze în jurul lor o mişcare social-democrată nouă, care să rupă, este o distanţă pe care nu o va parcurge nimeni. Mircea Geoană este, fără îndoială, un băiat inteligent, în ceea ce priveşte caracterul, însă, are multe lucruri care trebuie corectate. Ceea ce face în acest moment, mie îmi demonstrează că nu pot fi corectate.

    Rep.: În acelaşi context, şi deputatul Sebastian Ghiţă a anunţat formarea unui nou partid, “Progres România”. Sunt oameni din PSD care l-ar putea urma?

    Ioan Rus: Ghiţă este altceva. Cei despre care am vorbit până acum şi-ar dori să rupă din actualul PSD, să facă un nou PSD. Sunt absolut convins că nu vor reuşi. Ghiţă aparţine unei alte generaţii şi unei alte educaţii. El vine cu o complet altă experienţă şi îşi propune să formeze un partid de stânga fără să apeleze la vechiul PSD. Cine ştie, poate că în acest moment, în societatea românească este nevoie de un altfel de partid de stânga, poate da, poate nu. Nu am vorbit cu vreun sociolog, cu Vasile Dâncu, dacă există studii care cer aşa ceva pe piaţa politică românească în acest moment. Dar este complet alt caz Sebastian Ghiţă decât Geoană şi ceilalţi.

    Rep.: Dar în niciun caz nu există riscul scindării PSD?

    Ioan Rus: Nu. Geoană şi Vanghelie nu cred că au vreo şansă, asta este clar, iar Ghiţă se referă la o altă construcţie, cu oameni noi. Viitorul va demonstra dacă e nevoie de aşa ceva sau nu. Este o încercare care nu trebuie privită nici cu ură, nici cu patimă, nici cu dispreţ. E o încercare, poate da, poate ba, dar până la urmă generaţia din care provine Ghiţă îi permite să încerce aşa ceva. Nu consider că este un lucru care să ne sperie. Poate să fie complementar actualului PSD, nu cred că este ceva care să vină opozant la acest lucru. Complementaritatea poate că e o soluţie.

    Rep.: Apropo de Radu Mazăre, acesta a susţinut că Victor Ponta ar trebui să demisioneze de la şefia PSD. Credeţi că Ponta ar trebui să demisioneze?

    Ioan Rus: Cum am răspuns mai sus, despre faptul că fiecare medaliat cu argint trebuie să se retragă pentru că nu a luat aurul. Dar competiţia continuă, urmează peste câţiva ani să fie alt concurs. Vârsta îmi permite să stau în competiţie, rezultatele, numărul de voturi obţinute. Ce s-a întâmplat de fapt? Societatea românească a decis partajarea puterii. Sunt rezultate guvernamentale rezonabile, ocupaţi-vă voi de guvern şi cealaltă putere o dăm altcuiva. Şi asta s-a văzut prin numărul de voturi, Victor Ponta a obţinut peste 5 milioane. Înseamnă că avem 12 milioane de români care sunt mulţumiţi în structura aceasta. De asta trebuie văzut, dacă sunt 12 milioane de alegători, cam maximul care se duc la vot în România, care au decis ceva, nu cred că este momentul ca a doua zi să le propui altceva. Decizia lor este, îi laşi în pace să se gândească până la următorul ciclu electoral şi ei vor decide dacă ce au făcut e bine sau vor schimba. Nu cred că este oportun, nu cred că este fezabil ca a doua zi să le şi propui schimbarea.

    De fapt, ce le propui, să accepte că au greşit ei, că nu trebuia să facă aşa, ci să dea toată puterea ori la Ponta, ori la Iohannis. Asta se încearcă acum, să se aducă toată puterea la PNL, că Iohannis a avut mai multe voturi. Asta înseamnă să excluzi din calcul exact decizia pe care românii au luat-o în noiembrie. Mi se pare o imensă greşeală şi o lipsă de respect faţă de electorat care a decis partajarea puterii în două zone, stânga cu dreapta, şi în două instituţii fundamentale ale statului, Preşedinţie şi Guvern. Lasă electoratul în pace şi respectă-i decizia, încearcă să fii cât mai competitiv şi tu, care eşti la guvernare, şi tu, care eşti la Cotroceni, şi în 2016 ne revedem. Nu putem să ţinem poporul într-o alegere continuă şi să îi facem propuneri după poftele noastre. Adică putem, dar cred că este greşit.

    Rep.: La ce credeţi că s-a referit Marian Oprişan atunci când a spus că Ponta poate rămâne la şefia PSD, “cu condiţia să nu se mai comporte ca Adrian Năstase”?

    Ioan Rus: Nu ştiu, despre asta ar trebui întrebat Oprişan.

    Rep.: Ion Iliescu l-a caracterizat pe Sebastian Ghiţă ca fiind “obraznic şi un băiat tânăr, care a adunat avere şi i s-a urcat la cap”, calificând atitudinea lui drept “lipsită de respect şi necivilizată”. Sunteţi de acord cu această caracterizare? Credeţi că ar trebui reprimit în partid?

    Ioan Rus: Între Ion Iliescu şi Sebastian Ghiţă diferenţa de vârstă şi experienţă este de aproape o jumătate de secol. E foarte complicat, ei aparţinând unor generaţii atât de diferite, cu educaţii atât de diferite, cu experienţă atât de diferită. Ghiţă s-a născut încercând a construi capitalismul, Iliescu încercând a construi comunismul. Sunt absolut normale astfel de poziţii. E normal ca Ion Iliescu să gândească în aceşti termeni, şi e normal ca şi Ghiţă să gândească tot în aceşti termeni. Soluţia la problemă nu este a lui Ghiţă şi nici a lui Ion Iliescu, este undeva în linia mediană. Dezbaterea şi poziţiile publice nu trebuie să genereze războaie de îndată. Nu văd niciun fel de problemă în faptul că există în spaţiul public astfel de poziţii, e normal, e firesc, asta fiind printre puţinele variante care duc la progres în societate.

    Rep.: Ce rol credeţi că va avea Ion Iliescu în viitorul partidului? Va scăpa PSD de eticheta de partid comunist dacă Iliescu va face un pas înapoi?

    Ioan Rus: PSD va scăpa de eticheta de partid comunist, în sensul acelui comunism pe care noi îl ştim, pur şi simplu, în timp. Fără ca acest lucru să fie determinat, neapărat, de prezenţa sau absenţa lui Ion Iliescu. Până la urmă, Ion Iliescu, promotor şi constructor al comunismului, a fost unul dintre cei care au promovat Revoluţia şi valorile capitalismului în România după Revoluţie. Deci nu este o personalitate atât de simplă pe care să o etichetezi într-un fel sau altul. Are momente când poate fi în contrasens cu modul meu de gândire, dar are şi momente în care gândirea lui poate fi utilizată, şi experienţa lui poate fi utilizată. Eu am avut multe dispute cu Ion Iliescu, fără să-l urăsc şi fără să simt ura dânsului faţă de mine. Au fost poziţii dure, contradictorii, dar nu înseamnă că niciuna dintre poziţiile sale nu poate fi folosită. Sau niciuna dintre poziţiile lui Ghiţă sau Rus în relaţia cu Ion Iliescu nu poate fi folosită. E nevoie de puţin discernământ şi mai puţină ură şi atitudine de posesor al adevărului absolut din partea celor care operează, azi, în viaţa politică românească.

    Rep.: Preşedintele Klaus Iohannis a spus în mod repetat că doreşte un alt guvern. În eventualitatea succesului unei moţiuni de cenzură depuse de PNL, vi se pare oportun un guvern PSD-PNL şi cu un alt premier, respectiv Cătălin Predoiu?

    Ioan Rus: Faptul că preşedintele Klaus Iohannis îşi doreşte guvern PNL este un lucru firesc. Provine din PNL, are afinităţi, păreri comune cu foarte mulţi dintre colegii săi şi se gândeşte că mult mai comod i-ar fi să colaboreze cu ei, dat fiind faptul că fac parte din acelaşi trunchi de gândire. Asta este acceptabil. Dar de la această dorinţă până la materializarea ei, se strâng nişte lucruri. Primul lucru pentru care eu nu pledez pentru aşa ceva sub niciun motiv este următorul: anul 2015 este singurul an neelectoral în România. De ani de zile noi tot ne alegem, facem ceva. Este primul an de-adevăratelea în care ar trebui să muncim pe viaţă şi pe moarte, atât preşedintele, cât şi Guvernul, cât şi Parlamentul şi celelalte instituţii ale statului, pentru a materializa mai multe lucruri.

    Din exerciţiul financiar al UE 2007-2013, noi am mai primit doi ani, până în 2015. Acesta este ultimul an în care trebuie să consumăm fonduri aferente acelui exerciţiu financiar. Este anul în care trebuie să lansăm proiecte pentru exerciţiul financiar 2014-2020 pe care îl începem la 1 ianuarie 2016. Orice deranj guvernamental în 2015 va provoca enorme pagube economice României şi va provoca nişte facilităţi, eventual, sau satisfacţii în ceea ce priveşte orgoliul unor partide politice în România. Aceasta este în contrabalans, orgoliul PNL să fie de mâine la putere, sau interesul naţional. Preşedintele Klaus Iohannis va înţelege până la urmă faptul că, prin existenţa la guvernare a unei coaliţii care înglobează şi o parte din ideile liberale şi are un program guvernamental social-liberal, programul Guvernului de azi nu este extrem de diferit de un potenţial program pe care liberalii l-ar aduce. Am vorbit cam de acelaşi program, s-ar schimba oamenii, dar competiţia între opoziţie, preşedinte şi Guvern este una care va da satisfacţie şi va duce la rezultate mult mai bune pentru România în structura de azi.

    Dacă ar fi să judecăm exclusiv prin interesul naţional, vă anunţ că acest Guvern trebuie să stea până în 2016. Anul acesta ar putea fi primul an din istoria ţării în care, pe seama creşterii economice minimale pe care o avem până în acest moment şi care este previzionată că aşa se duce mai departe, să trecem de la creştere economică la dezvoltare economică. Ar fi primul an în care, în linişte, cu colaborare între putere şi opoziţie, cu discuţii, cu dispute, să avem un nou Cod Fiscal, un nou Cod de Procedură Fiscală. Eu am fost la discuţii, împreună cu ministrul Darius Vâlcov, cu marii agenţi economici din piaţa românească. Prima oară toată lumea înţelege că politicile economice, fiscale, trebuie făcute în concordanţă cu interesele marilor jucători economici. Este, în realitate, un moment extrem de pozitiv pentru România. Am şi eu spaima să nu îl stricăm, să nu îl distrugem din cauza disputelor noastre. Şi văd şi la noi în partid, că unii spun acum că trebuie să îl dăm afară pe unul sau pe altul, că nu se mai poate.

    Rep.: Cum comentaţi situaţia lui Toni Greblă, de la CC, care a fost membru PSD încă de la înfiinţarea partidului, fiind şi primul prefect de Gorj după Revoluţie, propus de PSD?

    Ioan Rus: Asta demonstrează următorul lucru: societatea românească a evoluat atât de mult, încât ne putem permite ca lupta împotriva corupţiei, a evaziunii, a incorectitudinii, în general, să se ducă fără restricţii. Ideea că nimeni nu este mai presus de lege este tot mai mult prezentă. Singurul lucru la care trebuie să fim extrem de atenţi este ca lupta împotriva corupţiei să nu ni se pară că este suficientă, şi alte forţe, alte instituţii ale statului, cum ar fi Guvernul, să facă un pas înapoi sau să aibă un moment de relaxare în lupta împotriva subdezvoltării. Acestea trebuie duse în paralel. Un stat puternic este atunci când are o economie extrem de puternică, când are relaţii economice solide în societate, pentru că, pe seama dezvoltării economice şi a rezultatelor economice, un stat îşi poate permite să plătească procurori, judecători, poliţişti. Lucrurile trebuie să se desfăşoare în paralel, cum încep să se desfăşoare. Unii se luptă pentru dezvoltarea economică, alţii împotriva corupţiei. Iar ele trebuie să meargă ca şi şinele de cale ferată, în paralel. Adică să nu se intersecteze, să nu se influenţeze. Iar în condiţiile în care şi un judecător de la Curtea Constituţională poate să fie afectat de acest lucru şi un procuror şef şi un judecător şi un politician, este absolut în regulă. Noi trebuie să înţelegem cu toţii că perioada în care România era un stat fără câini s-a încheiat. Şi cei care au greşit vor trebui, într-un fel sau altul, să plătească. Nu trebuie să ne impresioneze aceste lucruri.

    Rep.: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, apreciază că membrii PSD care au probleme cu justiţia trebuie să se autosuspende din partid, cu posibilitatea de a reveni când şi le-au rezolvat. Dumneavoastră cum credeţi că ar putea PSD să scape de percepţia de partid care apără corupţii?

    Ioan Rus: PSD nu este singurul partid care are astfel de probleme. Toate partidele politice au şi astfel de probleme din cauza faptului că în ultimii 25 de ani partidele nu s-au ocupat de promovarea unui sistem valid de criterii în promovarea oamenilor în interiorul partidelor. Acolo este o linişte deplină. Tinerii din partide ar trebui să intre într-o zonă de profesionalizare, unde să li se explice regulile, obiectivele. Partidele au cam lăsat la o parte această activitate, iar rezultatele se văd. Până la urmă, profesionalismul în interiorul partidului este destul de scăzut, şi atunci apar soluţii din acestea care, la final, dau rezultatele pe care le vedem la televizor în acest moment.

    Rep.: Cum vedeţi reforma propusă de Liviu Dragnea, privind disocierea funcţiei politice de cea administrativă? Ar trebui ca preşedinţii de consilii judeţene din PSD să aleagă între a fi şefi de consilii sau lideri de filiale?

    Ioan Rus: Este o dezbatere să vedem dacă suntem acolo unde trebuie să rupem acest lucru, suntem acolo unde trebuie să lăsăm, dar pe o perioadă limitată, să limităm numărul de mandate. Este o discuţie care trebuie dusă. Am ajuns în situaţia, în evoluţia noastră, de a putea discuta, ceea ce este un lucru formidabil. Să vedem dacă şi deciziile aparţin tot acestei perioade. Să vedem dacă i-a venit timpul acestei idei sau nu.

    Rep.: Dar ar trebui să se aplice şi la centru sau doar la nivel local?

    Ioan Rus: Şi asta este de discutat. Te duci de jos până sus, laşi nişte verigi intermediare unde totuşi să se întâlnească aceste două lucruri, e de discutat. Nu este o decizie pe care să o iei de la ficat, acum am o problemă şi uite aşa m-am hotărât. Este o chestiune care trebuie studiată şi de văzut în ce măsură societatea acceptă acest lucru sau i se pare că este corectă.

    Rep.: Cum vedeţi candidatura lui Cătălin Ivan la şefia PSD?

    Ioan Rus: Dorinţa lui de a candida este una firească şi aparţine, ca drept, oricărui membru de partid. Între a-ţi exprima dorinţa publică – vrei să devii preşedintele unui partid – şi a ajunge este o distanţă pe care trebuie să o parcurgi tu, alături de partidul tău. Pe acest drum, partidului tău tot trebuie să îi demonstrezi că eşti competent, competitiv, că înţelegi, că eşti bun şi pentru cel din Vaslui şi pentru cel din Craiova. Îi doresc succes lui Cătălin Ivan pentru că este un băiat tânăr şi este în regulă. În acest moment pot să spun că nu cred deloc că el ar putea fi preşedintele partidului, dar nu se pune problema mâine dimineaţă. Până când se va pune de-adevăratelea, cine ştie, vom vedea.

    Rep.: Dumneavoastră luaţi în calcul o candidatură la şefia PSD?

    Ioan Rus: Nu.

    Rep.: Sunteţi titularul unui portofoliu, cel al Transporturilor, un minister care implică şi o doză de responsabilitate politică, prin prisma promisiunilor în materie de infrastructură făcute de Guvernul PSD. Credeţi că în 2016, la alegeri, că vor fi locale sau parlamentare, alegătorii ar putea da mai puţine voturi PSD în cazul în care proiectele de autostrăzi, de exemplu, rămân doar pe hârtie şi nu văd oamenii că se mişcă ceva?

    Ioan Rus: Din punctul meu de vedere, priorităţile pe care România le are în acest moment, unde ar trebui să alocăm bani în principal, sunt învăţământul, pentru a avea un popor inteligent, iar a doua este sănătatea, pentru ca inteligentul să fie şi sănătos. A treia este infrastructura generală a României, ca suport al dezvoltării economice. Lucrurile care se întâmplă în primele două priorităţi nu sunt atât de vizibile, sunt în magazie, rezultatele se vor vedea în timp. Cea de-a treia prioritate se desfăşoară în vitrină, se vede imediat. În consecinţă, efectele pot fi pozitive sau negative. Ceea ce eu pot să spun este că, în acest moment, România are, pentru prima oară, un document strategic, Masterplanul General de Transport, şi sper că în următoarea lună să-l putem transforma într-un document de implementare, fie HG, fie lege, iar cu acordul CE să ne apucăm de treabă, să nu bâjbâim. Să nu facem studii de fezabilitate într-o zonă, dar care nu e pe culoarul acceptat de UE sau de noi.

    Înainte să te apuci de treabă, vizavi de orice, întâi trebuie să ai un proiect pus pe hârtie. Suntem în situaţia în care vom depăşi ultrarapid faza cu hârtia, cu desenele, şi trecem la fapte. Avem proiecte în derulare, avem proiecte care acum se antamează şi, dacă vom obţine acordul, nu al tuturor forţelor politice, al majorităţii, cred că România va fi un imens şantier începând cu 2015, iar rezultatele se vor vedea în timp. Va avea efecte pozitive, nu negative, nu numai în legătură cu acest Guvern, ci în legătură cu toată lumea pentru că în Parlament vor fi şi oameni din celelalte partide care vor susţine. Noi am corectat în Masterplan, am ţinut cont acolo unde a fost justificat, de ceea ce a rezultat în urma dezbaterilor publice, a dezbaterilor din comisiile parlamentare de transport. Se naşte un document care nu aparţine doar actualului Guvern, aparţine clasei politice actuale care, încet-încet, ajunge la o concluzie, mai mult sau mai puţin unanimă, că trebuie făcut ceva. Sau că ceea ce ne-am propus să facem este corect din punctul tuturor de vedere. Or asta se va vedea foarte rapid.

  • Un român de 30 de ani a creat strategia care va aduce 500 de milioane de euro firmei unde lucrează

    Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare al eMag, a vorbit în exclusivitate despre povestea sa în catalogul 100 Tineri Manageri de Top – ediţia 2014, un proiect marca Business Magazin.

    La doar 30 de ani, Sorin Ionescu a devenit în 2014 unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai eMAG. Tot el este omul care dezvoltă afacerile celui mai mare retailer online din România peste graniţă. Până acum a bifat Bulgaria şi Ungaria, iar acum a trecut la Polonia.

    “Este primul meu interviu. Nu am mai apărut până acum în presă. Nu sunt o persoană care să vrea să iasă în evidenţă.” Sorin Ionescu are 30 de ani şi este din 2014 unul dintre cei şase vicepreşedinţi ai eMAG, responsabil cu dezvoltarea businessului peste graniţă. “Am f[cut tot felul de jocuri şi aplicaţii pe care le vindeam încă de când eram copil. Nu le-am monetizat foarte bine, pentru că nu ştiam ce e marketingul atunci, DAR ÎMI DOREAM SĂ OFER CEVA LUMII.” În biroul întunecat al lui Sorin Ionescu de la etajul al patrulea al clădirilor de birouri Swan, pustii la orele după-amiezii din cauza numărului redus de chiriaşi, se află creierul din spatele extinderii eMAG pe noi pieţe.

    Cu Sorin poţi vorbi la pertu şi îţi răspunde repede şi zâmbitor la aproape orice fel de întrebare. Nu are multe în comun cu imaginea clasică a programatorului român. Nu are burtă, se îmbracă în costum şi are părul atent aranjat. Nu mai scrie cod de ani buni, dar aşa a început cariera sa. După ce a lucrat câteva luni la o firmă de software, a ajuns la eMAG în 2007, „când nu era foarte cunoscut, era un magazin online de unde cumpărasem o singură dată şi de acolo ştiam de ei; site-ul nu era atât de prietenos ca acum, dar era printre cele de top din România”.

    Spune că l-a atras eMAG şi nu giganţii IT înspre care se îndreptau colegii săi pentru că nu se vedea scriind linii de cod toată viaţa şi, eventual, conducând o echipă de oameni care programează. „Aici aveam impact mai mare în business. Nu erau prea mulţi programatori aici la vremea aia. Mai era unul singur.„ A primit sarcina să construiască o echipă de software, ajunsă astăzi la 150 de oameni, care să facă mai eficient magazinul online, iar mai apoi a fost responsabil de informatizarea depozitului eMAG, locul de unde pleacă zilnic 6-7.000 de comenzi, dintre care 1.000 către Ungaria şi Bulgaria.

    „Proiectul de optimizare a depozitului a fost gestionat de mine de la zero, ceea ce înseamnă costuri şi timp de livrare mai mici şi control mult mai mare. Toţi cei 120 de angajaţi au dispozitive ca în Star Trek, scanner pe deget, totul e automatizat, marfa se plimbă de una singură prin depozit.”

     

    A fost momentul când a apărut o discuţie cu Iulian Stanciu, directorul general al eMAG – „parcă a fost ieri„ – şi au luat decizia extinderii pe pieţe internaţionale. „Se discutase de multă vreme să ne dezvoltăm în regiune şi după ce am făcut o analiză ne-am dat seama că trebuie să începem cu Bulgaria.„ Argumentele au fost proximitatea geografică – „ajungi mai repede de la Bucureşti în cel mai îndepărtat colţ al Bulgariei decât ajungi până la Satu Mare„ – şi lipsa concurenţei în comerţul online de la sud de Dunăre. Piaţa din Bulgaria este deservită tot din depozitul de la Bucureşti, iar livrarea se face, la fel ca în România, în ziua următoare plasării unei comenzi. Practic, pentru a optimiza costurile au fost folosite la maximum resursele deja existente. Zece oameni au fost angajaţi pentru extinderea în fiecare ţară, în mare parte responsabili de diviziile de legal, marketing, operaţional şi marketplace.

    „Am luat totul de la zero. M-am trezit a doua zi la birou cu un laptop în faţă şi o mie de idei şi am zis: «Hai să lansăm Bulgaria! Cum facem?».„ A vizitat de vreo zece ori Bulgaria pentru a se pune la punct cu piaţa şi în patru luni eMAG.bg era gata de lansare, în vara anului 2012. Pentru că dura mai bine de un an integrarea eMAG.bg în platforma deja existentă, Ionescu a decis scurtarea timpului prin intrarea pe piaţă pe o platformă diferită, iar platforma eMAG a devenit intenaţionalizabilă abia anul trecut – „decizia a fost bună pentru că în acel an economisit am devenit lider de piaţă„. Spune că utilizatorul bulgar e mult mai temător să cumpere de pe internet după ce produsele obişnuiau să ajungă târziu sau deloc la cel care comanda. Pentru a obţine o cotă de piaţă de 60%, un nivel similar celui din România, eMAG a investit în marketing şi publicitate pentru a genera încredere în rândul populaţiei şi a pus la dispoziţie produse aflate în stoc cu livrare în 24 de ore. Concurenţii principali din Bulgaria sunt mai ales magazinele tradiţionale. Cu lecţia învăţată, extinderea în a doua ţară, Ungaria, a mers mult mai uşor.

    „Suntem o organizaţie care încurajează greşeala. Dacă ai greşit, o privim ca pe o oportunitate de învăţare. Asta ne-a mărit viteza să intrăm pe piaţa Ungariei, unde totul a durat două luni.„ Piaţa maghiară este însă una unde comerţul online este deja un obicei larg răspândit, mai concurenţială, dar fără un lider incontestabil, iar eMAG a obţinut în două luni rezultatele din Bulgaria dintr-un an de activitate. Principalii concurenţi din Ungaria sunt eDigital, Tesco şi Mediamarkt. După şase luni de la intrarea în Ungaria, eMAG.hu urmăreşte să devină lider de piaţă până la finele anului cu o cotă de piaţă de 15-20%.

    ÎN CEEA CE PRIVEŞTE NOILE EXTINDERI, VICEPREŞEDINTELE EMAG SE UITĂ ÎN PRIMUL RÂND LA POTENŢIAL – „în Turcia şi Ucraina pieţele sunt uriaşe„ -, dar şi alte ţări vecine României sunt o prioritate pentru grup, iar 2014 va aduce cel puţin o nouă ţară în imperiul format în prezent din trei ţări.

    Dacă Turcia are jucători locali puternici, iar comerţul online este în floare, Ucraina vine cu o populaţie dublă faţă de cea a României, de unde şi potenţialul crescut. Depozitul din Bucureşti este la jumătate din capacitate, de aceea extinderea din 2014 s-a făcut mizând şi pe scalabilitatea facilităţilor deja existente.

    Ţinta pentru anul în curs este de a tripla, de la o mie la trei mii, numărul de comenzi venite din afara ţării. Asta îl ţine pe Sorin Ionescu la serviciu în medie 10-12 ore şi îl face să călătorească în alte ţări de cel puţin două ori pe lună. „Am multe provocări în postul pe care îl deţin acum, dar nu aş spune nu unei alte oportunităţi, cum ar fi cea de CEO.”

    În prezent, 36,3 milioane de oameni pot face cumpărături de la eMAG, iar Ionescu îşi propune în primul rând mărirea acestei baze de clienţi, prin continuarea extinderii regionale, până la 100 de milioane. „Iar apoi la un miliard.”

    eMAG, cel mai mare retailer online din regiune, a început demersurile de extindere şi pe piaţa din Polonia, după ce în decembrie 2014 compania a depus o solicitare la Consiliul Concurenţei şi Protecţia Consumatorului privind preluarea controlului asupra Agito, unul dintre cele mai mari magazine online locale, informează compania. 

    „Această extindere face parte din strategia noastră asumată pe termen mediu şi lung de a ne consolida poziţia în regiune. În prezent, accesăm, datorită celor trei pieţe în care ne desfăşurăm activitatea deja – România, Bulgaria şi Ungaria – o bază de peste 36 de milioane de clienţi. Acum intrăm într-o ţară mare din regiune, cu aproape 39 de milioane de locuitori, cu o piaţă de ecommerce estimată la 4 miliarde de euro şi cu un potenţial mare de creştere”, spune Sorin Ionescu, vicepreşedinte şi director de dezvoltare internaţională al eMAG.

    Compania Agito, înfiinţată în anul 2002 ca magazin online de electronice şi electrocasnice a devenit, prin extinderea categoriilor de produse şi prin dezvoltarea echipei, unul dintre cei mai puternici jucători pe piaţa de comerţ online din Polonia. În 2008, a ocupat locul secund în topul “Deloitte Technology Fast 50″, în 2009 a primit distincţia Dot.com, iar raportul “E-Commerce 2009” realizat de Internet Standard confirmă poziţia de lider a Agito pe piaţa din Polonia.

    „Transferul de acţiuni va reprezenta o nouă provocare pentru noi, vom aduce lângă echipa eMAG o echipă performantă, cu o foarte bună cunoaştere a pieţei locale. Cele două echipe vor opera pe o platformă IT comună, iar acest fapt se va traduce, cu siguranţă, în servicii şi categorii noi, în beneficiul clienţilor finali”, spune Sorin Ionescu. Transferul de acţiuni între cele două companii se va concretiza odată cu primirea aprobării din partea instituţiei poloneze.

    La sfârşitul anului 2014, vânzările de peste hotare ale eMAG au ajuns la aproape 10% din cifra de afaceri a eMAG. Din depozitul de la Bucureşti pleacă în unele zile deja şi câte zece camioane pe zi pentru clienţii din ţările vecine. „Mă aştept ca în 2015 eMAG să depăşească 500 de milioane de euro, cu tot ceea ce pregătim în intern şi internaţional, fapt care ne duce în categoria companiilor mari“, spunea anterior Iulian Stanciu, şeful eMag.