Tag: Impact

  • LISTA modificărilor de preţuri valabile de la 1 septembrie. Ce scumpiri aduce toamna în portofelele românilor

     Taxa pe valoarea adăugată va fi redusă la pâine la 9% de la 1 septembrie, iar impactul negativ al măsurii, calculat la 100 milioane lei, va fi compensat prin creşterea accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux, precum maşini cu motor peste 3.000 cmc, bijuterii, aur, cu venituri suplimentare estimate să fie atrase astfel din accize la 300 milioane lei.

    Alte bunuri de lux pentru care vor fi aplicate accize sunt iahturi, ceasuri de lux şi anumite tipuri de armament.

    Acciza la alcool va creşte de la 750 euro/hectolitru la 1.000 euro/hectolitru, în timp ce pentru bunuri de lux vor fi introduse accize.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prisma şi norii

    In zilele de 5 şi 6 iunie, The Guardian şi The Washington Post au publicat documente clasificate ale Agenţiei Naţionale de Informaţii a SUA (NSA) despre programul de supraveghere în masă a comunicaţiilor mobile şi prin internet, denumit PRISM. Documentele, furnizate de Edward Snowden, fost consultant al NSA, oferă detalii despre felul cum agenţia a solicitat şi a obţinut conţinut şi metadatele comunicaţiilor prin telefon, e-mail şi video de la o serie de mari companii IT&C în decursul ultimilor şapte ani.

    CE S-A ÎNTÂMPLAT DE FAPT? Particularitatea programului, conform BBC, este că, urmare a unei serii de amendamente aduse în 2005 şi 2006 legii privind serviciile de informaţii externe şi supravegherea (Foreign Intelligence and Surveillance Act – FISA), NSA n-a mai fost obligată să identifice individual ţintele supravegherii sale, atâta vreme cât putea convinge justiţia că scopul supravegherii este strângerea de „informaţii externe„. Mai mult, NSA n-a mai fost obligată să confirme că atât emiţătorul, cât şi receptorul unei comunicări se aflau în afara SUA, atâta vreme cât era „rezonabil„ de crezut că unul dintre participanţii la comunicare era în afara SUA. În al treilea rând, NSA obţine informaţiile de care are nevoie în timp real, direct din serverele companiilor care fac parte din program. Companiile nominalizate (Microsoft, Yahoo, Google, Facebook, PalTalk, YouTube, Skype, AOL, Apple) au negat iniţial că au cunoştinţă de program, apoi au recunoscut că au acţionat la solicitarea NSA, dar nu au oferit detalii calitative sau cantitative.

    Preşedintele Barack Obama a luat apărarea,la 8 iunie, tacticilor de supraveghere ale SUA, declarând: „Am întâmpinat cu un scepticism sănătos aceste programe (…) Evaluarea mea şi a echipei mele a fost că ele ne ajută să prevenim atacuri teroriste. Nu poţi avea securitate 100% şi în acelaşi timp intimitate protejată 100% şi inconveniente zero„. Alte scurgeri de informaţii au acuzat SUA că strâng date despre birourile şi oficialii UE. După publicarea primelor astfel de informaţii, o nouă serie de investigaţii ale jurnaliştilor de laThe Guardian au relevat că şi guvernul britanic a folosit date adunate de NSA de la firme americane de IT&C. Secretarul pentru afaceri externe, William Hague, a declarat că pentru cetăţenii care respectă legea „nu e niciun motiv de îngrijorare„, potrivit BBC.

    Alte ţări au avut reacţii ferme la ştirile despre programul PRISM. Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat într-un interviu pentru televiziunea de stat ARD, preluat de Reuters, că „Germania va cere ca firmele de internet să ne spună cui anume furnizează date în Europa (…) Avem o lege bună de protecţie a informaţiilor. Dar dacă Facebook este înregistrată în Irlanda, atunci se supune legii irlandeze – iată de ce ne trebuie reglementări europene unitare„. În Germania, subiectul este cu deosebire sensibil, din perspectiva tacticilor similare de supraveghere folosite de fostul organ de securitate estică, STASI, înainte de 1989 şi de regimul nazist înainte de 1945.

    În acelaşi timp, preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru postul de televiziune RT, la 13 iunie, că „supravegherea persoanelor şi a organizaţiilor (…) devine un fenomen global, în contextul combaterii terorismului internaţional, iar astfel de metode sunt în general fezabile„.

    DE CE E IMPORTANT PRISM PENTRU MINE? Scandalul NSA a fost până acum centrat pe protecţia datelor personale ale americanilor. Principala îngrijorare exprimată a fost că informaţii despre cetăţenii americani stocate în serviciile de cloud ale Microsoft, Google etc. pot fi acum strânse de NSA fără mandat formal, dacă aceştia (cei identificaţi în cursul unei investigaţii a serviciilor) au legături cu străinii. Legitimitatea sau foloasele acestui sistem de încălcare motivată a intimităţii fac obiectul dezbaterilor din societatea americană, însă există alte două chestiuni legate de subiect care privesc alte părţi implicate.

    În privinţa consumatorilor, întrebarea de bază e cine protejează dreptul la intimitate al cetăţenilor din UE sau din alte ţări care îşi stochează datele în cloud la companiile americane de IT&C. Guvernul SUA şi NSA văd aceste informaţii drept prima ţintă a investigaţiilor lor şi nu sunt constrânse de nicio legislaţie americană să dezvăluie acţiunile de colectare şi de analiză a datelor pe care le derulează aici. Totuşi, cum a spus Angela Merkel, UE are legi stricte (Directiva 95/94/EC) privind protecţia intimităţii şi fluxurile transfrontaliere de date personale.



    de BOGDAN CIOC

  • Cel puţin 18 cazuri de cancer de tiroidă au fost confirmate la minori în prefectura Fukushima

     Un comitet de supraveghere a sănătăţii locuitorilor din regiune a efectuat teste pe 200.000 de persoane cu vârste de până la 18 ani.

    Numărul cazurilor de cancer confirmate este în prezent de 18, respectiv cu şase mai multe decât la precedentul raport datând din iunie şi efectuat pe un număr mai mic de persoane. Numărul cazurilor suspecte a trecut de la 15 la 25.

    Specialiştii mandataţi de autorităţile prefectorale tind să creadă că aceste cazuri nu sunt legate direct de accidentul nuclear din 11 martie 2011. Ei îşi bazează afirmaţiile pe datele comparative, în special în cazul dezastrului de la Cernobîl, din 1986, din Ucraina.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • OMV Petrom a finalizat o investiţie de 40 milioane euro pentru desulfurarea gazelor la Petrobrazi

     “Noua instalaţie permite reducerea emisiilor poluante ale rafinăriei, în linie cu nivelele europene (…) În plus, noua instalaţie va avea un impact pozitiv asupra eficienţei energetice a rafinăriei”, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

    Pentru modernizarea şi eficientizarea Petrobrazi, OMV Petrom a alocat un buget de investiţii de circa 600 milioane euro, din care circa 500 milioane euro au fost deja cheltuiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Să dovedim că nu suntem o ţară de evazionişti. După 9-12 luni analizăm efectul TVA la pâine

     El a arătat că diminuarea evaziunii fiscale este o condiţie pentru a putea menţine această facilitate şi a extinde diminuarea taxei şi la alte alimente, precum produse din carne.

    Guvernul a avizat reducerea taxei pe valoarea adăugată la pâine la 9%, de la 1 septembrie, impactul negativ al măsurii urmând să fie compensat prin creşterea tot din septembrie a accizelor la alcool şi introducerea de accize la bunuri de lux.

    Luni, premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.

    El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen “rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • FMI: Guvernul va evalua impactul reducerii TVA la pâine. Măsura este temporară

     “Reducerea TVA la pâine a fost o decizie a Guvernului ca parte a rectificării bugetare, obiectivul Guvernului fiind reducerea evaziunii fiscale. Este o măsură temporară, după o perioadă se va face o evaluare dacă s-a redus evaziunea fiscală şi atunci se va vedea dacă se păstrează măsura sau va fi inversată”, a afirmat Schaechter într-o conferinţă de presă.

    Ea a spus că măsura trebuie evaluată cu foarte mare atenţie şi să fie analizată de ANAF imediat ce vor exista date care să arate impactul şi să permită evaluarea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul a avizat reducerea TVA la pâine la 9%, de la 1 septembrie

     Premierul Victor Ponta a afirmat că experţii FMI sunt în continuare sceptici legat de impactul favorabil al acestei măsuri în ceea ce priveşte scăderea evaziunii fiscale, dar au acceptat scăderea TVA.

    El a precizat că va solicita asociaţiilor producătorilor de pâine să demonstreze într-un termen “rezonabil” că reducerea TVA, care nu va fi prevăzută ca o măsură temporară, va contribui la diminuarea evaziunii fiscale, arătând că eşecul acestui proiect obţinut extrem de dificil va bloca extinderea unei reduceri de TVA la alte domenii

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta, despre cererea lui Blaga pentru sesiune extraordinară: E din seria “Vasile, fă-te că munceşti!”

     “Asta e din seria «Vasile, fă-te că munceşti». Şi dacă vrea Blaga, ce se întâmplă ? El dă o declaraţie după care nu mai auziţi de el până data viitoare. Eu nu am auzit până acum de nicio idee bună de la Blaga, nu ştiu ce e cu el, ce i se întâmplă, e într-o perioadă proastă a vieţii, nu am auzit un lucru bun, un lucru deştept, un lucru care să folosească la ceva. Am fost şi eu în opoziţie, ştiu că e greu, dar asta nu înseamnă că, fiind în opoziţie, nu poţi să spui şi lucruri inteligente. Şi dacă face o sesiune, ce poate să facă în sesiune ?”, a spus Ponta.

    PDL cere convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului pentru a dezbate impactul cazului Fenechiu asupra MCV şi Legea privind personalul de specialitate din justiţie, a anunţat, luni, preşedintele PDL, Vasile Blaga, după şedinţa BPN al partidului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Impact Bucureşti şi-a adus director financiar de la Altex

    Consiliul de administraţie al dezvoltatorului imobiliar Impact (IMP) l-a numit pe Bogdan Geantă în funcţia de director financiar (CFO), „în urma unui riguros proces de recrutare“, se arată într-un raport publicat marţi pe bursă.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

    Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.07.2013

    ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel.  mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

    Dan Ostahie este seful Altex