BusinessMagazin

Tag: fondator

  • Florin Talpeş, despre concurenţa în tehnologie: “Trebuie să moară nouă firme ca una să reuşească”

    Florin Talpeş este al doilea cel mai admirat CEO din România în clasamentul realizat de revista BUSINESS Magazin.  

    1. Cum definiţi traseul dumneavoastră ca antreprenor în ultimii cinci ani? Aţi avut momente dificile? 

    Sunt unul dintre cei care au trecut prin căderea dot-com-urilor la începutul anilor 2001, care a fost echivalentul în domeniul IT al crizei din 2008-2009. Atunci lovitura cea mai mare a fost pe partea de cash-flow, o parte din clienţii noştri, în general start-up-uri, au intrat în faliment nemaifiind finanţate, iar odată cu dispariţia lor s-a evaporat şi posibilitatea de ne încasa facturile neplatite.

    Florin Talpeş: În actuala criză am învăţat lucruri noi. Segmentele de piaţă, verticalele trec prin perioade de explozie/euforie, după care urmează perioade de aşezare şi de declin, perioade care sunt grele pentru jucătorii acelei pieţe. Am învăţat că o situaţie grea poate fi privită întotdeauna ca o oportunitate. Că reuşita este posibilă,  chiar şi atunci când întreaga piaţă căreia i te adresezi pare să nu permită aşa ceva. Şi atunci când ea e aşezată sau în declin. Important e să priveşti lucrurile altfel decât o fac jucătorii ceilalţi, să înţelegi mai bine decât ei nevoile potenţiale din acea piaţă, să încerci să aduci altă valoare cumpărătorilor.

    Printre momentele grele aş enumera cele legate de cash-flow: am avut proiecte în care timpii de încasare (distant dintre momentul în care am cheltuit şi momentul în care am încasat) au fost şi de 2 ani. Dar îmbunătăţind colecţia, restructurând cheltuielile, cu focalizarea lor pe dezvoltarea business-ului, am trecut cu bine.

    Personal mă simt întărit, mai puternic în atitudine, în modul în care privim lucrurile astăzi decât în 2009.

    2. Credeţi că perioada de criză economică a reaşezat mediul de business pe principii mai sănătoase? De ce?

    Florin Talpeş: Piaţa liberă avea déjà mecanisme de igienizare, chiar dacă nu erau perfecte, e vorba de insolvenţă (ca tratament de însănătoşire) şi instituţia falimentului (trecerea în nefiinţă). Dar ele nu au fost privite corect în piaţă până acum: insolvenţa era echivalată cu falimentul, cu eşecul şi deci nu era privită ca o şansă/gură de aer dată întreprinzatorului pentru a reveni la o dezvoltare sanatoasa, pe propriile picioare. Iar cel care intra in faliment era privit ca o paria. Nu includ aici insolvenţele şi falimentele premeditate, folosite pentru a insela partenerii (mecanism folosit mai ales de “baietii destepti” in relatia cu statul).

    Astazi cred ca insolvenţa incepe sa fie privita la adevarata ei valoare. Iar falimentul incepe sa nu mai fie privit ca sfarsitul vietii unui intreprinzator, sa nu mai fie stigmatizat. In domeniul meu, high-tech, stim clar ca pentru ca o companies sa aiba mare success, e nevoie ca 9 sa se inchida in 3-5 ani de la infiintare. Iar cei 9 au potentialul de a fi in viitor acel 1 care va reusi.

    3. Care credeţi că este principalul motiv pentru care comunitatea de business vă admiră?

    Florin Talpeş: Poate pentru faptul ca mă încăpăţânez să demonstrez că se poate reuşi “big time” pe plan mondial plecand din Romania, folosind inteligenta romaneasca, intr-un domeniu bazat pe inovatie tehnologic=. Prin onestitate, deschidere, profesionalism, respectandu-l pe celalalt, prin spirit de echipa, printr-o lupta dreapta. Cred ca asta ne da speranta tuturor, ne da speranta ca toti putem reusi..

    4. Cum definiţi admiraţia?

    Florin Talpeş: Admir pe cineva daca actiunile lui/ei/atitudinea/modul in care gandeste se potrivesc cu aspiratiile mele.

    5. Pe cine admiraţi? În businessul local, în cel internaţional, dar şi în general?

    Florin Talpeş: Pe cei care îşi asumă riscul să înceapă în piaţa liberă ceva pe cont propriu (într-o echipă sau nu), să initieze un proiect în cadrul unei companii.

    Ii admir pe cei care se dedica cu pasiune si energie unui proiect pe care ei il initiaza sau la care adera. 

    Sunt mii de oameni pe care ii stiu care sunt in aceste categorii, incepand cu colegii mei. Pe toti ii admir cu adevarat.

     

  • Antreprenoarea care face 18 milioane de euro pe an din pasiunile altora

     De 12 ani „imortalizeaza” momentele importante ale clientilor sai

    Dana Becheru (45 de ani) este cofondator si unul dintre proprietarii retailerului F64, magazin care vinde atat online, cat si offline aparate de fotografiat si accesorii de ultima generatie. S-a hotarat sa intre in afaceri in 2001, alaturi de fostul coleg de liceu, dupa ce a vandut afacerea parintilor sai, un magazin alimentar. „Acolo am invatat cum sa aranjez marfa pe raft, cum sa fac preturi, cum sa interactionez cu clientii”.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Sarantis: România va fi centrul de cercetare/dezvoltare din Europa Centrală şi de Est, după închiderea fabricii Elmiplant

     Grupul elen a anunţat că va închide fabrica de cosmetice Elmiplant din România, pe care a cumpărat-o în 2007 de la fondatorii companiei, şi va transfera producţia în Grecia, pentru a susţine economia şi exporturile Greciei.

    “Apropiatul transfer de producţie, care presupune o mică parte a bussinesul din România, face parte din direcţia strategică a grupului, aducând beneficii pentru Sarantis România şi ajutând grupul să susţină activităţile comerciale ale filialei prin creşterea eficienţei producţiei. În acelaşi timp, fabrica din Grecia va permite companiei să urmeze noi trenduri şi tehnologii, pentru a creşte calitatea produselor. În plus, conform strategiei grupului, România va deveni centrul de bază pentru cercetare şi dezvoltare pentru Europa Centrală şi de Est”, se arată într-un comunicat al grupului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Capitalistul săptămânii: Povestea fondatorului Audi, August Horch

    A lucrat pentru acesta doar trei ani, alegând să îşi fondeze propria companie în 1899, August Horch & Cie. Deşi în acel moment Horch avea puţine cunoştinţe despre afaceri, le compensa cu cele din domeniul ingineriei, mizând pe inovaţii în producţia maşinilor. Prima maşină creată de August Horch & Cie în 1901 ajungea la o viteză maximă de 32 km/h. În 1903, Horch a lansat prima maşină cu patru cilindri, iar în 1907, una cu şase cilindri.

    Maşinile lui Horch au ajuns astfel să fie considerate superioare celor create de Benz sau Mercedes. Sediul iniţial al companiei era în Köln, dar, din cauza condiţiilor economice nefavorabile, a fost mutat la Reichenbach, iar apoi la Zwickau. Intensificarea problemelor financiare l-a determinat pe August să transforme compania într-o societate pe acţiuni – cea mai mare greşeală, după cum el însuşi declara. În 1909, vânzările companiei au scăzut şi acţionarii i-au cerut lui Horch să părăsească postul de preşedinte al companiei. Horch nu a fost descurajat şi a înfiinţat o nouă companie, tot în Zwickau.

    Numele iniţial era Horch Automobil-Werke, dar o dispută legală nu i-a permis să îşi folosească numele din nou, acesta fiind o marcă înregistrată pentru cealaltă companie. Prin urmare, în 1910, s-a născut Audi – traducerea în latină a cuvântului „Horch„(„ascultă„ în limba germană). În 1928, noi probleme financiare au condus la cumpărarea unui pachet de 51% din acţiuni de către DKW. În 1932, Audi, DKW, Horch & Cie şi Wanderer au fuzionat în Uniunea Auto, preluată în cele din urmă de Volkswagen şi recunoscută ca Audi din 1964. Cele patru inele ale logoului reprezintă în continuare cele patru companii.

    Audi este cunoscut şi în prezent drept producătorul celor mai avansate maşini din punct de vedere tehnologic, după cum şi-a propus August Horch de la început. Până la moartea sa, în 1951, a fost profesor de onoare la Universitatea Tehnică din Braunschweig.

    În prima parte a anului, vânzările Audi au ajuns la un record, o creştere de 6,4% fiind înregistrată faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Compania a livrat în acest interval peste 780.000 de maşini, ajungând la venituri de 25,2 milioane de dolari. În 2012, compania a înregistrat venituri de circa 48,7 milioane de dolari.

  • Austrian Post numeşte un nou director în cadrul PostMaster

    Marius Bene a lucrat timp de 7 ani in telecomunicatii, la Cosmote si la Vodafone, unde a ocupat   pozitiile de director de vanzari Transilvania si Moldova, respectiv de Senior Manager Business Development. Bene mai are o experienta de 4 ani in cadrul TNT Romania ca Manager Regional. Noul Managing Director PostMaster este absolvent al Universitatii Babes-Bolyai si detine un certificat de management de la Universitatea OPEN din Marea Britanie. Numirea sa consolideaza echipa de management si vine la scurt timp dupa ce alti doi executivi s-au alaturat companiei. Rezso Koszegi a preluat functia de Director de Operatiuni in iulie, dupa 10 ani petrecuti in TNT Romania, iar Sever Patrascioiu a fost numit Director Financiar in luna august, avand o experienta de 5 ani pe o pozitie similara la principalul dealer Mercedes, Autoklass. 

    PostMaster, membră a Austrian Post Group, este cel mai mare furnizor de servicii poştale private din România. Compania este activă în distribuţia de coresponenta adresată (documente) şi neadresată (materiale publicitare). De asemenea, PostMaster funizează servicii de management al bazelor de date, geomarketing şi sampling. Cu o acoperire naţională de 80% asigurata printr-o reţea de 52 de birouri locale şi având 1200 de angajaţi, compania a distribuit în 2012 peste 420 de milioane de unităţi de corespondenţă (documente şi materiale publicitare). Anul trecut PostMaster a raportat o cifră de afaceri de 11 milioane EURO, cu 10% mai mult decât în 2011.

  • Dan Voiculescu, fiica sa şi Sorin Alexandrescu s-au prezentat la DNA, în dosarul de şantaj

     Aceştia nu au făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

    Potrivit unor surse judiciare, Dan şi Camelia Voiculescu au fost citaţi să se prezinte la DNA pentru a semna procesul verbal de luare la cunoştinţă a învinuirilor din dosarul de şantaj.

    DNA a finalizat ancheta în dosarul de şantaj şi le-a prezentat probele persoanelor cercetate în acest caz, urmând ca procurorul de caz să hotărască pe cine trimite în judecată.

    Camelia Voiculescu şi Sorin Alexandrescu au fost în 2 septembrie la DNA pentru a le fi prezentate probele din acest dosar.

    Sorin Alexandrescu este cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat de procurorii DNA că l-ar fi şantajat pe administratorul RCS&RDS Ioan Bendei să semneze un contract de retransmitere prin satelit a programelor Antena TV.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fondatorul Toyota a murit la vârsta de 100 de ani

    Eiji Toyoda, omul care a petrecut jumătate de viaţă gestionânt Toyota Motor şi care a jucat un rol integral în ascensiunea Japoniei în una dintre industriile auto de top, a murit la numai câteva zile după ce a împlinit centenarul, scrie The Wall Street Journal.

    Toyoda a fost implicat puternic în managementul companiei auto pentru aproape jumătate de secol, fiind chiar preşedinte al companiei timp de 15 ani.

    După ce a făcut turul companiei Ford Motor, în anul 1950, Toyoda s-a întors în Japonia cu ideea de a produce în masă folosind metodele şi standardele japoneze. Această idee a devenit baza producţiei eficiente pe care o înregistrează Toyota, compania producătoare de maşini fiind una dintre cele mai profitabile de pe piaţa auto.

    După o tentativă eşuată de a pătrunde pe piaţa din SUA, în 1968 Toyota a reuşit cu modelul Corolla, la un an după ce Toyoda a preluat funcţia de preşedinte. Pe parcursul celor 47 de ani de existenţă, Corolla a devenit cea mai bine vândută maşină din lume, cu peste 40 de milioane de unităţi vândute.

    Pentru a evita creşterea tensiunilor comerciale dintre SUA şi Japonia în anii 80’, Toyoda a fost responsabil pentru înnaintarea unui plan pentru a crea o producţie comună cu General Motors, în Fremont, California, numită New United Motor Manufacturing. A fost prima unitate de producţie Toyota din SUA.

    Printre deciziile lui Toyoda a fost şi aceea să lanseze compania de lux Lexus, în 1983, în anul când a devenit CEO-ul companiei.

    Toyoda a renunţat la funcţia de CEO în 1992, dar a continuat pe o funcţie de onorifică până în 1999, când şi-a asumat rolul pe care l-a păstrat până la moarte, acela de consultant.

    Printre multe alte decoraţiuni şi recunoaşteri ale meritelor sale, i-a fost acordat Ordinul Soarelui Răsare, în 1990.

    Familia Toyoda a schimbat numele companiei deţinute în Toyota în 1936, din motive de marketing, crezând că sună mai familiar.

     

  • Capitalistul săptămânii: Ingvar Kamprad

    Kamprad a crescut la o fermă din satul suedez Agunnaryd. Încă din copilărie s-a arătat înzestrat cu un simţ dezvoltat al afacerilor, prima dintre acestea fiind vânzarea de chibrituri. A continuat apoi comerţul cu stilouri, felicitări de Crăciun şi peşte. A pus piatra de temelie pentru IKEA în 1943, când avea doar 17 ani, odată cu o sumă de bani primită de la tatăl lui pentru rezultatele bune de la şcoală. A fondat IKEA, prin intermediul căreia a început să vândă bunuri de consum: pixuri, portmonee, rame de tablou, feţe de masă, ceasuri, chibrituri, bijuterii, ciorapi din nailon. Acronimul IKEA vine de la numele lui (Ingvar Kamprad), numele fermei unde s-a născut, Elmtaryd, şi localitatea în care a crescut, Agunnaryd. Cinci ani mai târziu, afacerea s-a extins şi a început să includă şi vânzarea de mobilă.

    Până în 1950, toate celelalte produse au fost înlăturate din catalogul Ikea. Presat de competiţie, Kamprad a luat hotărârea deschiderii unui showroom în 1953, în Almhult. Ideea de asamblare a mobilei de către clienţi i-a venit pentru a reduce costurile de depozitare şi de transport. Primul depozit de retail a fost deschis în Stockholm în 1965, iar în mai puţin de două decenii magazinul s-a extins în 115 de locaţii din 25 de ţări. Potrivit săptămânalului suedez Veckans Affärer, Kamprad ar fi cel mai bogat om din lume, informaţie bazată pe presupunerea că ar fi deţinătorul întregii companii, o ipoteză pe care atât IKEA, cât şi familia Kamprad o resping. Ingvar Kamprad ar deţine o parte mică din afacere, restul revenind Fundaţiei INGKA Stichting şi INGKA Holding, ca parte a unei scheme favorabile de impozitare.

    În pofida faptului că este una dintre cele mai bogate persoane din lume, Kamprad este caracterizat drept foarte econom. Potrivit unui interviu acordat unei televiziuni olandeze, Kamprad conduce un Volvo din 1993, zboară doar la clasa economică şi îşi încurajează angajaţii să scrie pe ambele foi ale unei file de hârtie, reciclează plicuri de ceai şi colectează pacheţelele cu sare şi piper oferite la unele restaurante. Kamprad şi-a explicat principiile în cartea „Testamentul unui distribuitor de mobilă„, în care scria: „Nu avem nevoie de maşini opulente, titluri impresionante, uniforme sau alte simboluri care să exprime statutul. Ne bazăm pe propria putere şi voinţă„. Totuşi, el rămâne unul dintre cei mai bogaţi oameni ai lumii, clasat pe locul cinci în indexul milionarilor realizat de Bloomberg. Deţine o  vilă în Elveţia, o proprietate în Suedia şi o vie în Provence, Franţa. În plus, a condus un Porsche timp de mai mulţi ani. În iunie 2013, la 87 de ani, a demisionat din consiliul director al IKEA Holding SA.

    CEO-ul companiei este, de la 1 septembrie, Peter Agnefjäll, care a preluat şi funcţia de preşedinte al grupului. În prezent există 303 magazine ale IKEA Group în 26 de ţări. Compania are 139.000 angajaţi şi a avut 690 milioane de vizitatori în anul financiar 2012.

  • Capitalistul săptămânii: WILLIAM LEVER

    Cea mai mare companie britanică şi prima multinaţională modernă are o istorie bogată, care începe în 1930, după fuziunea dintre Lever Brothers şi Margarine Unine. Temelia acesteia a fost pusă în anii 1800, odată cu fondarea companiei Lever Brothers, datorită iniţiativei lui William Lever, cunoscut şi drept Lordul Leverhulme. Lever s-a născut în Bolton, Anglia, într-o familie care avea o băcănie. A renunţat la şcoală la 16 ani şi a început să lucreze în cadrul băcăniei, iar după cinci ani a devenit partenerul tatălui lui. Din dorinţa de a-şi diversifica activităţile, cumpără în 1885 împreună cu fratele lui o companie producătoare de săpun din Warrington, Anglia, devenită Lever Brothers. Cei doi fac un parteneriat cu William Hough Watson, un chimist din oraşul natal. El revoluţionează modul de producere a săpunului prin folosirea uleiului de palmier şi a glicerinei.

    Datorită abilităţilor de marketing ale lui William Lever, săpunul lor ajunge să fie vândut în 134 de ţări în mai puţin de un deceniu de la lansare. Până în 1888, au produs 450 de tone de săpun. Datorită extinderii afacerii, cumpără un teren în Cheshire şi construieşte acolo, între 1888 şi 1914, un sat pentru angajaţi. A deschis şcoli pentru 500 de elevi, iar pentru femei a creat cursuri de gătit, croitorie şi stenografie. Până în 1909, în Port Sunlight – cum a numit aşezarea – existau 700 de locuinţe, o sală de concert şi un teatru, o bibliotecă şi o piscină în aer liber. Chiriile reprezentau salariul pe o săptămână al muncitorilor. Port Sunlight a fost creat pe baza principiului că sănătatea şi fericirea angajaţilor vor asigura şi productivitatea companiei, dar existau şi reguli stricte prin care, dacă un muncitor îşi pierdea locul de muncă, era evacuat.

    La începutul anilor 1900, Lever folosea ulei de palmier produs în coloniile britanice din Africa. A început să aibă dificultăţi în obţinerea concesiunilor de plantaţii, prin urmare a început să caute alte colonii. În 1911, Lever a vizitat Congoul belgian pentru avantajul unei forţe de muncă ieftine şi al concesiunilor de ulei de palmier. Atitudinea lui faţă de congolezi a fost una rasistă după standardele zilei de azi, iar lucrătorii de pe plantaţii făceau muncă forţată, potrivit unor informaţii din cartea „Lord Leverhulme’s Ghosts: Colonial Exploitation in the Congo„ (Fantomele Lordului Leverhulme: exploatarea colonială din Congo) de Jules Marchal. Autorul acesteia scria: „Leverhulme a creat un regat privat bazat pe sistemul belgian de muncă forţată, un program care a redus la jumătate populaţia din Congo şi a fost responsabil de mai mulţi morţi decât holocaustul nazist”.

    În Marea Britanie, este un binefăcător pentru mulţi, mai ales în oraşul natal, unde a construit cel mai mare parc, donat de el în 1914. Începând cu 1918, cheltuieşte circa un milion de lire sterline pentru amenajarea Insulei Lewis, aflată pe coasta vestică a Scoţiei, dar opoziţia localnicilor îl opreşte să îşi ducă la capăt viziunea. După ce se întoarce dintr-o călătorie în Africa, se îmbolnăveşte de pneumonie şi moare. Până în 1930, angajase 250.000 de oameni şi, în termeni de valoare a pieţei, compania sa este cea mai mare din Marea Britanie.

  • Capitalistul săptămânii: Steve Wozniak

    La 1 aprilie 1976, Jobs şi Wozniak au înfiinţat Apple Computer. Apple I era un calculator cu un microprocesor de 25 de dolari şi un ecran de 40 de caractere lăţime şi 24 de rânduri înălţime. Nu avea carcasă, sursă de alimentare, tastatură sau afişaj; acestea trebuiau furnizate de utilizator. Wozniak spunea recent că Jobs a devenit conştient mai târziu despre cât de valoroase erau computerele create de prietenul său.

    În plus, menţionează cofondatorul Apple la 37 de ani de la lansarea acesteia, el a fost cel care, atunci când Apple a decis să nu le ofere nicio recompensă foştilor colaboratori care au avut un aport în dezvoltarea companiei, le-a oferit părţi din acţiunile proprii. Pe lângă proiectarea hardware-ului, Wozniak a scris mare parte din software-ul furnizat iniţial cu Apple.

    A scris un interpretor de limbaj de programare, un set de instrucţiuni pentru un procesor virtual pe 16 biţi şi un joc care a reprezentat motivul adăugării funcţiei de sunet la calculator, dar şi codul necesar pentru controlul unităţii de disc. Nedespărţiţi pentru o vreme, cei doi au
    început să aibă tot mai multe neînţelegeri din momentul când Jobs a început să transforme principiile antreprenoriale după care conducea compania în reguli corporatiste.

    Contractul încheiat între Steve Jobs, Stephen Wozniak şi Ronald Wayne pentru înfiinţarea, în 1976, a companiei Apple a fost cumpărat la licitaţie cu 1,59 de milioane de dolari. Conform BBC, preţul cerut de casa de licitaţii Sotheby a fost depăşit de 15 ori. Wozniak şi-a încheiat definitiv activitatea la Apple în februarie 1987, la 12 ani după înfiinţarea companiei, dar a rămas oficial angajat şi continuă să deţină acţiuni.