Tag: cercetare

  • Daniel Dăianu, audiat la DNA în calitate de martor în dosarul “Carpatica”

     Daniel Dăianu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că toţi membrii Consiliului ASF au fost chemaţi pentru audieri, în dosarul “Carpatica”, în care sunt implicaţi şi foşti membri ai autorităţii.

    “Nu este normal să se facă presiuni şi sper să nu se fi făcut presiuni. ASF trebuie ea să respecte regulile”, a spus Dăianu.

    Întrebat dacă în angajamentul de confidenţialitate pe care angajaţii ASF ar fi fost puşi să îl semneze era şi prevederea ca aceştia să nu divulge informaţii nici măcar organelor de anchetă, Dăianu a spus că nu crede că este vorba despre aşa ceva.

    “Nu se poate aşa ceva. În orice organizaţie există necesitatea de păstrare a secretului profesional. Sunt circumstanţe în care nu te poţi deroba de aşa ceva”, a precizat Dăianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eliminarea tarifelor de roaming în UE, APROBATĂ de Comitetul ITRE al PE

     Potrivit unui comunicat al PE, propunerea Comisiei Europene de eliminare a tarifelor de roaming în UE a fost votată cu o largă majoritate.

    Tarifele de roaming nu vor fi eliminate însă de la 1 iulie 2014, aşa cum propusese Comisia Europeană, ci de la 15 decembrie 2015. Pentru a proteja companiile telecom faţă de “folosirea abuzivă” a serviciilor de roaming, membrii ITRE au solicitat CE să propună o serie de măsuri care să permită firmelor să aplice tarife în situaţii excepţionale. Aceste tarife vor fi însă sub nivelul celor aplicate în prezent.

    Totodată, Comitetul pentru Industrie, Cercetare şi Energie a decis interzicerea practicilor de blocare sau de încetinire a conţinutului de internet. Companiile vor putea, în continuare, să furnizeze “servicii specializate”: televiziunea prin internet (IPTV), video la cerere, anumite aplicaţii, precum imagistica medicală de înaltă rezoluţie, săli de operaţie virtuale, aplicaţii cloud care necesită prelucrarea unor cantităţi mari de date şi care sunt vitale pentru activitatea întreprinderilor, în măsura în care acest lucru nu afectează vitezele de internet promise altor clienţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Microelectronica a investit 15 milioane euro într-un centru de cercetare şi producţie LED

     Noua fabrică dispune de o “cameră albă”, adică un laborator cu un nivel controlabil de factori poluanţi unde pot fi fabricate şi testate produsele electronice, scrie Ziarul Financiar în ediţia de marţi. Investiţia companiei include şi realizarea unui centru de competenţă al cărui rol va fi certificarea echipamentelor şi materialelor produse în Europa Centrală şi de Est din punctul de vedere al conformării la standardele de “curăţenie specială” (clean-liness).

    Proiectul a fost realizat în colaborare cu Institutul Fraunhofer pentru Inginerie de Producţie şi Automatizări (IPA) din Stuttgart şi a beneficiat de finanţare prin fonduri structurale de circa 10 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fostul director al Lufthansa preia conducerea Roche, cea de-a cincea companie farmaceutică din lume după venituri

    În ultimii 19 ani, compania a fost condusă de Dr. Franz B. Humer. Cu ocazia predării mandatului de presedinte al consiliului director al companiei Roche, el a declarat, pentru presa internationala, facand referire la piaţa farmaceutică europeană : “Europa are nevoie de un sistem care să permită companiilor farmaceutice să ramana motivate in a investi in cercetare si dezvoltare. Industria farmaceutica trebuie să colaboreze cu factorii de decizie pentru a crea o formulă prin care sa se recunoasca eficienţa şi valoarea socială a medicamentelor inovatoare”. El a mai adăugat că investiţiile în cercetarea si dezvoltarea de noi produse ar putea scădea în Europa dacă medicamentele originale si inovative nu vor aduce profituri .

    Compania Roche, cu sediul central în Basel, Elveţia, este unul dintre liderii mondiali ai industriei farmaceutice şi de diagnostic. În 2013, Roche avea, la nivel global, peste 85.000 de angajaţi, a investit 8,7 miliarde de franci elveţieni în cercetare şi dezvoltare si a raportat vânzări de 46,8 miliarde de franci elveţieni. Compania Genentech, din Statele Unite, este deţinută în totalitate de grupul Roche. De asemenea, Roche este acţionarul majoritar al companiei Chugai Pharmaceutical, din Japonia.

    .

  • SIPRI: Importurile de armament ale Indiei şi Pakistanului sunt în creştere puternică

     Importurile indiene au progresat cu 111 la sută între anii 2004-2008 şi perioada 2009-2013, trecând de la 7 la sută la 14 la sută din totalul importurilor mondiale, afirmă SIPRI. Importurile pakistaneze de sisteme de arme majore au progresat în acelaşi timp cu 119 la sută şi de la 2 la sută la 5 la sută din piaţa mondială.

    China (5 la sută din importuri), Emiratele Arabe Unite (4 la sută) şi Arabia Saudită (4 la sută), completează toul celor cinci ţări importatoare. Cu 14 la sută din piaţa mondială, volumul de importuri ale Indiei este astfel aproape de trei ori mai ridicat decât cel al Pakistanului şi Chinei, care urmează în clasamentul ţărilor importatoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • STUDIU: Numărul milionarilor din SUA a atins un nou record, de 9,63 milioane

     În anul anterior, numărul gospodăriilor cu active nete mai mari de un milion de dolari era cu aproximativ 600.000 mai mic.

    În 2013, numărul de milionari a depăşit pentru prima dată maximul perioadei de dinaintea recesiunii, de 9,2 milioane, înregistrat în 2007, arată studiul.

    Criza financiară şi colapsul burselor a cauzat declinul puternic al numărului de milionari, la 6,7 milioane în 2008.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şeful Protecţiei Consumatorului Cluj: Am fost audiat de DIICOT, nu am sprijinit gruparea cercetată

     Cristian Nicula arată într-un comunicat transmis, vineri, că a luat de fiecare dată măsurile legale care s-au impus în situaţia în care instituţia a fost sesizată în legătură cu protecţia drepturilor consumatorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Am fost prezent pentru audieri la sediul DIICOT. Am luat la cunoştinţă despre obiectul cercetărilor care se fac faţă de persoana mea. Vă pot comunica faptul că nu am avut nicio cunoştinţă despre existenţa vreunei grupări. Cu atât mai mult, nu am sprijinit în nicio formă gruparea faţă de care se efectuează cercetări în acest dosar. Vă pot asigura că eu, personal, prin prisma funcţiei pe care o deţin în cadrul ANPC, am luat de fiecare dată măsurile legale care s-au impus în situaţia în care instituţia a fost sesizată în legătură cu protecţia drepturilor consumatorilor şi, din câte cunosc, la fel au procedat şi colegii mei”, precizează Nicula.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • DOSARUL cărnii alterate: Zece persoane au fost reţinute. Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier ANSV, cercetaţi de DIICOT. Depozitul părinţilor Soranei Cârstea, percheziţionat

     UPDATE 11:17 – Depozitul din Târgovişte al părinţilor Soranei Cârstea, percheziţionat în dosarul de evaziune -surse

    Anchetatorii au percheziţionat, în ancheta privind evaziunea fiscală, şi depozitul alimentar din Târgovişte al părinţilor jucătoarei de tenis Sorana Cârstea, de unde au ridicat mai multe documente, reprezentanţii firmei nefiind printre cei duşi la audieri, au declarat, joi, surse judiciare.

    Potrivit surselor citate, anchetatorii au percheziţionat timp de mai multe ore depozitul alimentar al familiei Cârstea, iar la final au fost ridicate documente, care vor fi verificate în cadrul anchetei.

    Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier ANSV, cercetaţi de DIICOT

    Un inspector de la OPC Cluj şi un consilier de la ANSV sunt cercetaţi în dosarul de evaziune fiscală şi punere în circulaţie de produse din carne alterată, fiind suspectaţi de trafic de influenţă şi, respectiv, favorizare a făptuitorului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Timişoreanul de 27 de ani care şi-a făcut un site de trei milioane de euro

    Născut în Caransebeş şi stabilit în Timişoara în urmă cu cinci ani, fondatorul şi CEO-ul Freshome.com, Mihai Cristian Micle, a început construcţia site-ului în 2007, când avea 20 de ani, inspirat de casa visurilor sale. După studii de cercetare în mediul online, a găsit un public subtanţial care căuta inspiraţie pentru propria casă. Deşi începuse două facultăţi, Electronică şi Telecomunicaţii şi Ştiinţe Economice, a renunţat la acestea în momentul când Freshome a început să aibă succes.

    Huffington Post, Forbes, CNET sau Yahoo News sunt câteva dintre publicaţiile internaţionale care folosesc site-ul de design interior al lui Mihai Cristian Micle, Freshome.com, drept sursă de inspiraţie pentru articolele cu teme din design şi arhitectură. Listat printre primele locuri în lista Technorati, acesta acumulează mai bine de 3 milioane de vizitatori unici lunar, afişează articole despre clădiri din toată lumea şi a primit chiar şi oferte de cumpărare care au ajuns la 3 milioane de euro.

    Faptul că despre Freshome au scris mai mult americanii îmi este justificat de timişoreanul Mihai Cristian Micle chiar de la începutul discuţiei pe Skype: „Presa românească nu prea este targetul meu, noi trăim din publicitate, iar banii pe care îi fac cu 1.000 de vizitatori din România sunt de 20 de ori mai puţini decât cu 1.000 de vizitatori din Statele Unite ale Americii; cu traficul românesc mai degrabă ies în pierdere, nu am niciun return of investment”, explică Mihai Cristian Micle.

    Faptul că publicul căruia i se adresează nu este cel autohton se vede şi la o scurtă navigare pe site: o casă organică din Mexic, un apartament al călătorului din Moscova şi o casă a somelierului din Budapesta, toate cu descrieri în limba engleză, reprezintă cele mai apreciate postări recente. Logoul în formă de măr – pătrat – te duce fără să vrei cu gândul la Steve Jobs, la fel ca şi  modul cum s-a dezvoltat Micle.

    Ideea i-a venit în anul 2007, când, în timp ce era student la Facultatea de Telecomunicaţii în Timişoara, a început să se gândească la construirea casei de vis. Pentru că nu avea conturată o idee clară în legătură cu aspectul acesteia, şi-a petrecut câteva zile căutând case în mediul online. Căutarea a continuat şi în zilele care au urmat, iar treptat s-a transformat într-o pasiune pentru Micle, care începuse să stocheze pozele găsite într-un dosar în calculator.

    Plecarea din oraş i-a adus revelaţia că un blog ar fi ideal pentru a avea acces la poze şi atunci când nu are la îndemână propriul computer. Pentru a nu uita detaliile legate de pozele găsite, realiza şi câte o mică descriere pentru fiecare. Motoarele de indexare au început să îi aducă treptat trafic, nebăgat în seamă iniţial. Revelaţia că blogul lui s-ar putea transforma într-un business profitabil a venit la întoarcerea dintr-o călătorie în Grecia, perioadă în care nu s-a ocupat de acesta timp de zece zile.

    „Aveam o serie de mailuri în care oamenii mă întrebau ce s-a întâmplat cu mine, dacă mă simt bine.” Prin urmare, a întrevăzut oportunitatea de a-şi transforma pasiunea în business. A început să se documenteze, a văzut că existau deja oameni care fac bani din site-uri şi a realizat că, deşi avea puţine cunoştinţe de programare şi Photoshop, nu era imposibil să facă acest lucru şi el. „În prezent, totul se învaţă de pe Internet, chiar şi universităţi precum Stanford şi MIT au cursurile disponibile în online.” Argumentul acesta l-a determinat de altfel să renunţe la cele două facultăţi la care studia, odată ce site-ul a început să aibă succes: „Eram student la Electronică ş Telecomunicaţii, iar laboratoarele şi seminariile le făceam pe o tehnologie din anii ‘80. Am fost şocat când, la un schimb de experienţă cu elevi de clasa a opta din Japonia, ei au prezentat roboţi controlaţi prin infraroşu construiţi de ei, în timp ce în Timişoara se măsura curentul cu echipamente ruginite”.

    A renunţat la echipamentele învechite şi la şcoală şi, cu o investiţie iniţială care se poate măsura exclusiv în timp, a început să câştige primii bani la câteva luni de la experimentarea acestui business, bazându-se pe accesul nelimitat la informaţia existentă în online.

    „Dacă vrei să înveţi de la cineva care a făcut ceva important cu un site, e doar la două minute de tine. Poate unul nu îţi răspunde, dar mai sunt alţii care pot să te ajute.” Bazându-se pe acest lucru, şi-a stabilit şi baza de contacte de câteva mii de designeri şi arhitecţi cu care vorbeşte în prezent.  „La început trimiteam mailuri arhitecţilor din afară pe care îi găseam pe Twitter sau Facebook; mailuri pe care le încheiam mereu cu fraza «Dacă mai aveţi colegi sau oameni care au proiecte interesante, mi-ar face plăcere să ne puneţi în contact cu ei»”.

    Astfel, în şapte ani, vorba s-a dus, iar Micle primeşte zilnic cel puţin zece mailuri pe zi de la proiectanţi interesaţi de apariţia pe site-ul lui. Faptul că e un site global este ofertant pentru arhitecţii care îşi postează proiectele: „Există posibilitatea ca tu să fii un arhitect din România şi să te vadă cineva din Dubai, care vrea o casă construită nu cu 100.000 de euro, ci cu câteva milioane”.

    Criteriile prin care alege între proiectele numeroase este „my personal taste”(gustul propriu), după cum îmi spune timişoreanul. După atâţia ani petrecuţi în căutarea casei perfecte, s-a specializat în găsirea „elementului wow” care să îi atragă pe utilizatori. Site-ul a crescut astfel cu circa 20% anual, iar dacă, la început, Micle căuta designul casei visurilor singur, în prezent lucrează cu zece angajaţi şi colaboratori pe partea care ţine de servere, web development, design, PHP, dar şi de conţinutul site-ului.

    Costurile care se duc în direcţia plăţii acestora, la care se adaugă întreţinerea serverelor şi optimizarea constantă a site-ului necesită câteva mii de euro, variind în functie de experimentele pe care le face, promovare şi alte aspecte care ţin de creşterea site-ului.

  • Bosch a investit 77 milioane de euro în centrul din Cluj, pe care îl va deschide oficial în luna mai

     “Anul trecut, Bosch a angajat circa 325 de persoane atât pentru activităţile de producţie, cât şi pentru cele de cercetare şi dezvoltare. Concernul german va continua şi în anul 2014 procesul de angajare din Cluj”, se arată într-un comunicat al companiei.

    Centrul, situat în Parcul Industrial Tetarom III din comuna Jucu, are o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi şi va face parte din divizia Automotive Electronics, care dezvoltă şi produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi aproximativ 20.000 de angajaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro