“I-am informat pe premierul Boc şi pe preşedintele Băsescu despre planurile noastre de viitor, strategie pe care o vom avea în primele luni din 2012. Aşteptăm să vedem care va fi planul Guvernului român legat de cadrul fiscal. Încă nu am vorbit cu Guvernul despre redevenţe. (…) Restructurarea Petrom începută în 2005 este aproape de final, de acum ne gândim ce vom face în următorii zece ani”, a afirmat Roiss. Grupul OMV, care a privatizat Petrom în 2004, beneficiază de redevenţe preferenţiale pentru petrol şi gaze până în 2014.
Tag: afaceri
-
Şapte întrebări pentru viitorul CEO la stat
O formulare oarecum ambiguă şi perpetuarea respectivei ambiguităţi în presă a umplut, săptămâna trecută, inbox-ul lui George Butunoiu, unul dintre candidaţii care ar fi putut să asiste Ministerul Economiei în instalarea managementului privat la cinci mari companii de stat. Câştigătorul licitaţiei lansate în urmă cu două săptămâni, în valoare de circa 600.000 de euro, a fost anunţat vinerea trecută (Pedersen&Partners, condus de peste cinci ani de Mona Neagoe), însă acesta nu ar alege candidaţii, ci va trebui să asiste ministerul în selecţia consultantului pentru desemnarea firmei de recrutare a viitorilor manageri, să întocmească caietul de sarcini şi să ofere elementele ce trebuie urmărite în timpul interviurilor finale.
Dar oamenii au înţeles că este vorba de procesul de recrutare în sine, aşa că au început să trimită mailuri. “Sunt foarte mulţi oameni în piaţă interesaţi de aceste funcţii. Am început deja să primesc o mulţime de
CV-uri chiar de la oameni care conduc companii foarte importante din România. Majoritatea este din companii multinaţionale. Ba am primit pe e-mail şi două CV-uri din străinătate. Unii sunt interesaţi de salariile foarte mari pe care ar urma să le primească, iar alţii spun că s-ar mulţumi şi cu salarii mai mici decât în prezent”, spune Butunoiu, a cărui companie a participat la licitaţie în parteneriat cu casa de avocatură Biriş Goran. Interesantă graba managerilor, nu? Ea poate fi motivată de salariile mari anunţate deja în proiectele legislative ale Guvernului, de provocarea pe care o constituie restructurarea unei companii de stat şi de benefiicile pe care o astfel de acţiune le pot aduce CV-ului. Hidroelectrica, Oltchim, Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Electrica Furnizare şi Romarm sunt primele companii din subordinea Ministerului Economiei care vor avea management privat.
Ideea unor companii de stat cu management privat este cât se poate de benefică pentru economia românească şi mediul local de afaceri. Dar, înainte de a trimite sau a selecta CV-uri, viitorii manageri, guvernanţii şi chiar partenerii companiilor trebuie să găsească răspunsuri pentru o serie de întrebări esenţiale:
1. Va fi eliminat factorul politic din conducerea executivă şi administrarea celor cinci companii de stat? Câtă libertate de mişcare vor avea managerii?
2. Cine va stabili regulile jocului, criteriile de performanţă şi obiectivele pentru aceşti manageri?
3. Cum se va raporta middle-managementul din respectivele companii la noul CEO?
4. Cum va evolua relaţia cu partenerii tradiţionali, furnizori sau clienţi?
5. Vor beneficia companiile de mai multă încredere din partea sistemului bancar, care să le asigure finanţarea de care au nevoie?
6. Care va fi relaţia dintre management şi Consiliul de Administraţie, numit şi acesta, în prezent, pe considerente politice?
7. Care va fi reacţia sindicatelor, cum vor colabora acestea cu managementul privat şi cum vor accepta restructurările?
8. Salariile şi bonusurile propuse nu sunt totuşi prea mari în raport cu businessul respectivelor companii?
“Ce le ceri acestor oameni este una dintre cele mai importante probleme”, spune analistul economic Dragoş Cabat. Stabilirea regulilor de performanţă care să impună managerului cerinţe şi depolitizarea managementului sunt două din cele mai mari probleme care nu aparţin managerilor, ci reprezentanţilor statului, din Consiliile de Administraţie, ministere sau din Guvern. “Statul a dovedit că nu prea ştie să controleze şi de fapt tot ceea ce contează în evaluarea managementului este să te bazezi pe indicatori de performanţă şi nimic altceva”, spune Cabat. Şi actualii manageri performează în funcţie de criterii impuse, dar respectivele criterii nu slujesc doar interesele companiei. Un mare combinat într-o zonă monoindustrială poate avea, în jocul politic, un rol mai degrabă social, el va trebui să angajeze oameni, să dea slujbe. Drept urmare, echipa managerială se va concentra pe rolul social, iar rezultatele economice nu vor mai conta aşa de mult. Creşterea cifrei de afaceri, obţinerea profitului cu orice preţ sau menţinerea activităţii pentru a sluji intereselor unor parteneri de afaceri cu legături politice pot fi alte exemple de criterii care nu vor transforma compania de stat într-un model de profitabilitate asezonată cu responsabilitate socială.
Întreprinderile cu acţionariat majoritar de stat trebuie tratate însă diferenţiat, în funcţie de gradul de utilitate socială, consideră un bancher care a preferat să îşi păstreze anonimatul: “Este o prostie să le tratăm pe toate la grămadă şi să înţelegem prin eficienţă lichidarea totală a subvenţiilor la toate companiile de stat, inclusiv Metrorex şi CFR. Şi în Germania, şi în Italia, companiile de transport public, cu care călătoresc inclusiv oameni cu niveluri scăzute de venit, beneficiază de un anumit grad de implicare a statului. Aceasta nu anulează şi nu trebuie să anuleze principiul unui management eficient”. Nu asta ar fi problema cea mai mare, deoarece performanţa unei companii depinde până la urmă de calitatea managementului şi de atitudinea acţionarilor, nu de structura acţionariatului, adică dacă a fost sau nu privatizată compania. În Vest există numeroase exemple de întreprinderi de succes cu capital de stat, ca şi de falimente în mediul privat. “Depinde însă cât de mult <îşi bagă nasul> statul ca acţionar majoritar: scopul de bază al statului ca acţionar e să aibă în portofoliu companii funcţionale şi profitabile, de pe urma cărora să aibă surse de venit consistente (adică nu entităţi căpuşate în beneficiul unor anumite grupuri sau vaci de muls prin imixtiuni de alt gen, cum a fost cazul donaţiei de la Romgaz la buget)”, precizează un alt bancher intervievat de BUSINESS Magazin.
-
Fondul de investiţii Silver Lake ar putea face o ofertă de preluare pentru Yahoo!
În cadrul acordului, Silver Lake ar urma să vândă activele din Asia ale Yahoo!, iar apoi ar încerca să redreseze operaţiunile de bază şi să găsească un cumpărător pentru acestea, au spus sursele. Reprezentanţi ai fondului au abordat alte companii pentru a atrage interesul de preluare a activităţilor de bază ale companiei de Internet, a spus una dintre surse. Preşedintele Yahoo!, Roy Bostock, a concediat-o săptămâna trecută pe Carol Bartz, director general al companiei, după ce eforturile ei de a concura cu succes Google şi Facebook au eşuat.
-
Eturia a cheltuit 60.000 de euro pentru inspecţia vacanţelor în 2010
Mai exact, echipa agenţiei tailor made a călătorit în destinaţii precum Tanzania, Cuba, Mexic, Rusia, Ucraina, Jamaica, Singapore, Malaezia, Bali, Costa Rica, Brazilia, Argentina, Peru, Scotia, Irlanda, Reunion, Maldive, Thailanda, India, Sri Lanka, Panama, Honduras, Nicaragua şi Guatemala, pentru a evalua condiţiile, hotelurile sau atracţiile turistice. “Ţinând cont că suntem o agenţie de turism specializată în vacanţe personalizate, este important să cunoaştem fiecare destinaţie în detaliu, fiecare atracţie, fiecare hotel, astfel încât sa putem oferi clientului cele mai bune recomandări în ceea ce priveşte activităţile, obiectivele de vizitat, atracţiile turistice şi hotelurile în care îşi va petrece sejurul”, declară Sorin Stoica, CEO Eturia.
-
Puţin câte puţin sau cum ies companiile din recesiune
“Pentru mediul de afaceri din Europa Centrală, anul trecut a fost un moment de respiro”, apreciază George Mucibabici, preşedintele companiei de audit, fiscalitate şi consultanţă financiară şi de management Deloitte. După trei ani de recesiune a economiilor din toată lumea şi de încercări fragile de corecţie a situaţiei, caracterizate de cele mai multe ori prin reorganizări şi reduceri masive de costuri, lucrurile par să se fi stabilizat şi, în unele cazuri, au început chiar să-şi revină.
Creşterea cu 11% a veniturilor de 612 de miliarde de euro înregistrate anul trecut de cele mai mari 500 de companii din regiune oferă, într-adevăr, puţin confort şi poate chiar o umbră de speranţă că recesiunea este pe care să ia sfârşit, cu atât mai mult cu cât cifra se apropie din ce în ce mai mult de nivelul anterior crizei. Aproape opt din zece dintre companiile în cauză au raportat anul trecut încasări mai mari decât în 2009, cu toate că în linii mari contextul a rămas neschimbat – consumul a rămas la un nivel destul de scăzut, companiile au continuat şi ele să ţină din scurt costurile, iar problemele din ţări mai dezvoltate au reprezentat o ameninţare pentru exporturi. Toate acestea în timp ce în 2009 lucrurile mergeau fix pe dos, inclusiv giganţii europeni fiind loviţi de recesiune şi de diminuarea veniturilor.
Semnale pozitive există peste tot în lume. În SUA, de pildă, cele 232 de companii din indexul 500 al Standard and Poor’s, care au raportat rezultate financiare pentru prima jumătate a acestui an, au consemnat un avans de 18% al veniturilor comparativ cu perioada similară din anul precedent. La fel s-a întâmplat şi cu companiile din Europa de Vest, monitorizate prin Euro Stoxx 600, care au avut venituri mai mari cu 15%. Cât despre companiile din Europa Centrală, creşterea medie a încasărilor a fost de 17% în rândul celor mai mari 500 de companii din regiune în prima parte a acestui an, singurele ţări unde media veniturilor s-a diminuat fiind Croaţia şi Bulgaria. “Evoluţia dovedeşte că cele mai mari companii din regiune au capacitatea şi resursele strategice şi operaţionale să-şi revină chiar şi din cele mai grave crize”, îşi exprimă Tomasz Ochrymowicz, partener al Deloitte Central Europe, opinia în studiul Central Europe Top 500 realizat anual de compania de audit, fiscalitate şi consultanţă financiară şi de management.
Pentru România, chiar dacă starea generală a economiei nu pare să confirme aceast lucru, anul trecut a fost unul chiar mai bun, cel puţin pentru marii jucători din economie – 38 dintre cele mai mari 500 de companii din Europa Centrală provin din România, cu cinci mai multe decât în ediţia precedentă a studiului Deloitte şi un total de opt afaceri noi calificate în clasament. Iar veniturile firmelor româneşti, de 37,5 miliarde de euro anul trecut, au crescut mai mult decât media europeană, lucru care a determinat practic poziţionarea mai bună a pieţei locale în clasament.
-
România – Franţa, meciul oamenilor din business
Dacă în această seară pe teren ar intra cei mai titraţi oameni de afaceri ai celor două ţări, echipa Franţei va miza cu siguranţă pe nume grele precum Bernard Arnault, cel mai bogat francez, cu o avere de 28,8 mld. euro şi preşedintele celei mai mari companii de articole de lux din lume LVMH, Baudouin Prot, directorul executiv al unuia dintre cele mai mari grupuri bancare la nivel mondial BNP Paribas, Stephane Richard, preşedintele France Telecom – Orange şi Serge Dassault, patronul grupului aeronautic şi de apărare Dassault.
România iese la atac/se baricadează în apărare cu oameni de afaceri cu o vastă experienţă, printre care Ion Ţiriac, Dinu Patriciu, Zoltan Teszari (RCS&RDS) şi George Copos, care-şi numără banii în milioane, şi nu miliarde.
Cititi mai multe pe www.zf.ro.
-
Ce afaceri face Louis Vuitton în România?
Francezii deţin în România atât un magazin cât şi două unităţi de producţie în judeţul Sibiu.
Compania Louis Vuitton Romania SRL, care operează magazinul Louis Vuitton, a vândut genţi, încălţăminte şi accesorii de 19,8 mil. lei (4,7 mil. euro) anul trecut, faţă de 18,4 mil. lei în 2009, primul an de prezenţă integrală la nivel local, potrivit datelor raportate Registrului Comerţului. Compania este deţinută de Louis Vuitton Malletier SA din Franţa.
Magazinul de 130 de metri pătraţi, deschis la parterul hotelului Marriott, a obţinut de asemenea profit de 3,3 mil. lei (0,8 mil. euro) în 2010, dublu faţă de anul anterior. Compania nu a făcut comentarii pe marginea acestui subiect.
Cititi mai multe pe www.zf.ro
-
Bani din nori
Despre promisiunile şi entuziasmele create de Cloud Computing am vorbit cu câteva săptămâni în urmă, într-un articol în care aminteam despre flexibilitatea resurselor IT, despre barierele investiţionale reduse şi despre costurile IT previzibile şi controlabile. Menţionam atunci şi iniţiativele Cloud cele mai de succes azi, în special ofertele de “retail” IT (Google Music, Netflix, DropBox, iCloud) şi cele de inchiriere a resurselor hardware şi software (Amazon Elastic Cloud, Microsoft Azure, Google AppEngine).
Făceam o paralelă între externalizarea serviciilor IT şi sfârşitul istoriei, cel puţin în ceea ce priveşte evoluţia software. Mă gândeam atunci la Nicholas Carr (fost editor executiv al Harvard Business Review) şi la viziunea sa despre o reţea de servicii IT atât de prezentă încât s-ar asemăna prin banalitate şi ubicuitate cu reţeaua electrică ce ne alimentează locuinţele. Ori cu reţeaua telefonică fixă, ori cu televiziunea.
Această viziune se încadrează în curentul de gândire mai larg şi destul de comun (devenit popular odată cu începutul erei industriale, probabil) conform căruia, datorită tehnologiei, viitorul înseamnă nemijlocit progres şi precizie, iar trecutul obscurantism şi aproximaţie. O inovaţie, o tehnologie apare, se dezvoltă, transformă societatea, ne face viaţa mai bună şi apoi moare (iată exemplul telefoniei fixe) pentru a lăsa locul alteia mai bune care îşi va începe, la rândul ei, ciclul de viaţă în slujba confortului şi evoluţiei. Este, să recunoaştem, un mod optimist si tonic de a concepe viitorul, o viziune luminoasă, dar se aplică ea oare şi la IT?
Modul de a consuma servicii IT reprezentat de Cloud Computing afectează deocamdată semnificativ utilizatorii individuali ori organizaţiile mici. în mod natural, se crează entuziasm şi promisiunile sunt mai uşor crezute acolo unde riscurile sunt mai scăzute. Stocarea fişierelor personale în Cloud (cu encriptare),
vizionarea filmelor ori ascultarea muzicii din Cloud sunt noi servicii la care apelăm cu toţii cu uşurinţă, de ce n-am face-o? O mică firmă ce închiriază din Cloud un server virtual, o suită Office sau un serviciu de poştă electronică îşi ia de pe umeri o grijă. şi este astfel mai mult decât mulţumită ca, în loc de a aloca resurse interne pentru servicii care nu au nimic de-a face cu activitatea sa de bază, să plătească chirii lunare unui furnizor extern. -
Firmele cu neon, la 100 de ani – GALERIE FOTO
În următoarele trei decenii afişajul cu neon a devenit extrem de popular, mai ales în Statele Unite. Times Square din New York a devenit un simbol al extravaganţelor cu neon, firmele fiind produse, la acea vreme în circa 2000 de fabrici şi ateliere din toată America.
Ulterior tuburile cu neon au intrat în atenţa artiştilor şi arhitecţilor. Unul dintre cele mai cunoscute jocuri de lumini care folosesc tuburile cu neon este Westinghouse Sign, care făcea reclamă companiei Westinghouse Electric din Pittsburgh, SUA. Firma a fost demontată în 1998, când clădirea a fost demolată pentru a face loc unui parc.
Interesant cu această firmă este numărul total de combinaţii care ar fi putut fi obţinute, acesta fiind 1.486 înmulţit cu 10 la puterea 138, un număr mai mare chiar decât numărul atomilor din galaxia noastră. Creatorii reclamei au folosit, desigur, un număr mult mai mic de combinaţii şi jocuri de lumini.
În prezent jocurile de lumini ale neonelor sunt, practic, marca marilor oraşe ale lumii – New York, Tokyo sau Las Vegas.