BusinessMagazin

Tag: viitor

  • Cel mai necesar minister al momentului

    Nu este vorba aici despre inşi cu ochii în ecranul mobilului, sau despre schimbul de generaţii sau alte imagini repetitive de acest fel, ci despre schimbările majore care apar şi care par acum generate de imaginaţia scriitorilor de ficţiune ştiinţifică. Veţi putea citi în acest număr al revistei cum jumătate din locurile de muncă din Statele Unite prezintă riscuri de a fi automatizate, preluate de roboţi (sunt singura naţie care discută deschis şi mult pe temă, de unde şi datele furnizate). Nu este vorba de domenii unde este nevoie de o implicare umană profundă, cum este medicina, şi nu mai este vorba de cele mai ameninţate categorii de lucrători, cum sunt lucrătorii la bandă din depozite şi fabrici; devin din ce în ce mai vulnerabili, cum este şi de aşteptat, şoferii de taxi şi de camioane, dar şi profesii ce aparţin de gulerele albe, cum sunt contabilii, jurnaliştii sau analiştii de date de pe Wall Street. Investiţiile în tehnologie cu aplicaţii în zona financiară s-au triplat între 2013 şi 2014 la 12,2 miliarde de dolari.

    Au apărut programe care iau decizii legate de credite, în baza unei varietăţi de date, filtrate şi analizate, despre debitor. Un funcţionar bancar s-ar baza pe un simplu punctaj şi pe o verificare de background. Consilierii roboţi creează portofolii de investiţii personalizate, luând locul brokerilor de acţiuni şi specialiştilor financiari. Tranzacţiile electronice nu mai sunt o noutate chiar aşa de mare pe pieţele financiare, derulându-se într-un ritm inaccesibil oamenilor, de mii pe secundă.

    Orice administraţie întreagă la minţi ar trebui să se pregătească pentru aşa ceva; unii o şi fac, pentru că în Suedia sau în Coreea de Sud există ministere specializate în problematica viitorului şi planificarea acestuia. Câteva detalii: nu este vorba de planuri cincinale, ci pe decenii înainte. Şi nu este vorba numai de economie sau de slujbe şi roboţi, ci de un întreg ansamblu de fenomene: o nuanţare a globalizării, noi tratate economice, o diluare a identităţilor naţionale şi o polarizare accentuată a societăţii, instituţii financiare internaţionale cărora li s-a redus influenţa, o economie globală condusă nu de mâna invizibilă a lui Adam Smith, ci de multinaţionale şi de state. Fiecare mişcare de acest tip – şi ce am enumerat sunt cele mai evidente, mai palpabile – ar trebui analizate de comitete multidisciplinare, de sociologi, economişti şi de artişti, care să pregătească trecerea naţiei peste pragul celei de-a patra revoluţii industriale.

    Cred că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Şi o să dau un exemplu pe care l-am mai invocat, dar care se potriveşte cât se poate de bine: oraşul indian Bangalore este un Silicon Valley asiatic, cu o economie de  miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. La un moment a venit acolo o trupă de trimişi ai lui Jack Welch de la General Electric, care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura.

    La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală. Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? Capota unei maşini din cele negre şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: “…aici am venit noi să cumpărăm software?”. Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Dar temelia miliardelor de astăzi ale oraşului Bangalore a fost pusă de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr şi ţipau la festivaluri rock. Lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore; iar roadele muncii lor au fost culese decenii mai târziu.

    De aia zic, Ministerul Viitorului este cel mai necesar minister al momentului.

    „Fier şi cărbune“, de William Bell Scott


     

  • Astăzi la ora 14:45 se decide viitorul Europei. În şedinţa istorică a BCE: trebuie să aleagă: sacrifică băncile sau salvează economia anemică a Europei

    Să fie dobânzi duse şi mai adânc în teritoriul negativ, să fie mai mulţi bani aruncaţi pe pieţe, sau doar cuvinte puternice? Toată lumea este nerăbdătoare să vadă ce va scoate astăzi Banca Centrală Europeană (BCE) din arsenalul sau de luptă cu deflaţia şi anemia economică, iar aşteptările sunt mari, pe măsura provocărilor, economice şi financiare, scrie Ziarul Financiar.

    e ce va decide astăzi preşedintele BCE Mario Draghi depinde credibilitatea instituţiei, după ce în decembrie italianul a dezamăgit, iar decizia poate avea ramificaţii asupra politicilor altor bănci centrale, cum sunt Banca Japoniei, Banca Angliei, Banca Elveţiei şi băncile centrale ale statelor nordice.

    Investitorii care au poftă de active riscante, dar cu randamente mari, vor să vadă că Draghi şi alţi şefi de bănci centrale sunt pregătiţi să relaxeze şi mai mult politicile monetare, contrând impactul asupra sentimentului pieţei produs posibilitatea creşterii costurilor de finanţare în SUA, scrie Financial Times.

    Cel mai controversat instrument din arsenalul BCE sunt dobânzile negative. Unii analişti spun că ele fac mai mult rău decât bine, pentru că fac viitorul incert pentru pensionari, atacă depozitele şi ameninţă profitabilitatea băncilor, alţii că sunt o schimbare necesară, care forţează banii să circule în economie. 

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Viceguvernator al BNR: Dacă acum cineva strânge avansul la Prima casă într-un an, în viitor îl va strânge în opt ani

     BNR susţine că includerea programului Prima casă în legea dării în plată va înseamna creşterea de la unu la opt a numărului de ani necesari pentru strângerea avansului, un cost pe care tinerii nu ar avea de ce să îl plătească.

    „Pe noi ne preocupă impactul acestei legi asupra sistemului bancar, deci şi a celor care doresc să ia credite în viitor. Acum, cineva poate strânge avansul într-un an pentru Prima casă (5%) şi în patru ani pentru un credit standard (15%). Dacă Prima casă se va închide pentru că este inclusă în legea dării în plată, iar băncile nu o vor mai avea în ofertă, banii necesari pentru un avans vor fi strânşi în opt ani (la un avans de 35%)“, spune Liviu Voinea, viceguvernator al BNR.

    Banca Naţională solicită din nou scoaterea programului Prima casă din legea dării în plată, cerinţă care a fost respinsă la vot săptămâna trecută în Comisia juridică şi cea economică din Senat. De altfel, toate amendamentele BNR la legea dării în plată au fost respinse: limita maximă pentru darea în plată să fie de 150.000 de euro, iar cei care pot fi consideraţi cazuri sociale să aibă un raport între rata de plată şi veniturile obţinute mai mare de 65%.

    Discuţiile pe marginea acestei legi controversate vor continua la Camera Depu­taţilor, care este for decizional.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum se va modifica în viitor salariul minim

    La finalul anului trecut au fost negocieri destul de grele până s-a ajuns la amânarea majorării din ianuarie în mai, în ideea că va fi o creştere puţin mai mare la 1250 de lei. Ideea de a avea un salariu minim în funcţie de cele opt regiuni de dezvoltare nu este rea ca principiu, scrie Digi 24.

    Costul vieţii e diferit la Bucureşti sau Cluj faţă de Botoşani. Doar că într-un asemenea scenariu se pleacă de la actuala bază. Sau cea care va veni la 1 mai, 1250 de lei. Şi aceasta, putem să punem pariu va fi referinţa pentru cele mai sărace regiuni.

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

     

  • Verbul viitorului

    În context, apare şi problema dezindustrializării şi a efectelor acesteia: o treime dintre companiile aflate în topul celor mai mari 100 de jucători din industria prelucrătoare în anul 1994 sunt în prezent radiate sau au cifră de afaceri egală cu zero, iar 15 dintre acestea au cifra de afaceri mai mică de 10 milioane de dolari; în Bucureşti nu mai există nicio fabrică care să aibă mai mult de 1.000 de angajaţi, iar lipsa de locuri de muncă a alungat în Europa între 3 şi 5 milioane de români, printre ei aflându-se printre cei mai bine pregătiţi muncitori şi tehnicieni din fostele uzine socialiste.

    La acestea se adaugă nivelul de trai redus sau slaba capacitate de inovare, fie în companii fie în societate. Orăşelele foste monoindustriale au devenit acum zeroindustriale şi se sting încet. De mai bine de două decenii România pierde câte un cetăţean la fiecare patru minute. În 2032 prima mare cohortă de decreţei va ieşi la pensie, iar presiunea asupra bugetului de pensii se va dubla, practic.

    În aceste condiţii există un curent de opinie puternic în favoarea reindustrializării şi, discutând cu oamenii pe tema muncii în România şi a modului în care oamenii relaţionează cu verbul „a munci“, pentru articolul de fond din acest număr al revistei, m-am gândit că poate nu reindustrializarea ne poate asigura viitorul, ci o schimbare de direcţie spre zona de inginerie şi cercetare-dezvoltare.
    Să explic: două par a fi tendinţele momentului; de fapt sunt două tendinţe şi o spaimă majoră, cea a unei noi recesiuni mondiale, pentru care există, din păcate, mult prea multe semnale negative. Să ignorăm, pentru moment, spaima şi să vedem ce este cu tendinţele.

    Prima este transformarea globalizării într-un soi de regionalizare; un raport al Credit Suisse intitulat chiat „Sfârşitul globalizării“ vorbeşte de o lume multipolară, împărţită în trei zone – Oceania, incluzând continentele americane, de nord şi de sud, Eurasia (Europa, Orientul Mijlociu şi Rusia) şi Asia de Est, incluzând Africa, Asia şi zona Pacificului. Sună un pic a Orwell, nu? Bancherii au analizat, pentru a-şi motiva studiul, tratatele economice regionale încheiate de diversele state în ultima perioadă, precum şi evoluţia şi tendinţele comerţului mondial. A doua tendinţă este dezindustrializarea chiar a Chinei, care îşi pierde poziţia de „producător de orice mondial“, din varii motive: temeri pentru viitor, creşterile salariale, exodul banilor, pentru că anul trecut pieţele emergente, cu precădere China, au pierdut 735 de miliarde de dolari, cu mult mai mult decât cele 111 miliarde de dolari retrase în 2014. Asta după ce până în 2013 au atras investiţii, an de an.

    Soluţia este ingineria. Foxconn, compania chineză care are 800.000 de angajaţi şi venituri de peste 60 de miliarde de dolari, mai mari decât orice altă companie din IT, care produce pentru Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP, are un raport al slujbelor de zece chinezi la un occidental. La împărţitul banilor, raportul se inversează – avem nouă dolari pentru inginerii de la Dell, Nokia, Microsoft, Apple sau HP şi numai unul pentru chinezi.

    Ce argument mai bun pentru inginerie şi creativitate ar putea fi oferit? La un moment dat China îşi va pierde poziţia dominantă de producător al lumii şi companiile şi investitorii se vor îndrepta spre alte state asiatice, sau poate chiar spre Africa. Dar proporţiile la împărţirea banilor se vor păstra, sunt sigur.

    „A munci“ nu mai înseamnă demult tractoare pe câmp, aşa cum apăreau pe moneda de un leu de pe vremea României socialiste, şi nici oţelarii vânjoşi care învârteau metalul topit, iscând jerbe de scântei, aşa cum apăreau la jurnalele de ştiri de dinainte de 1989. Cea mai bună ilustrare a verbului „a munci“ este acum un ins în faţa calculatorului. Sunt ferestrele aprinse târziu în noapte în imobilele de birouri din Pipera. Sunt serviciile bine făcute, orice va fi însemnând asta – de la centre de asistenţă şi pentru operaţiuni externalizate la cazare decentă într-o pensiune la ţară.

    De ce trebuie ca proiecte tehnologice româneşti să plece spre vestul Europei sau spre Silicon Valley? De ce ne mulţumim să rebranduim obscure mărci chinezeşti, chemându-se astfel că facem tehnologie? De ce nu folosim, de ce nu finanţăm, de ce nu proiectăm, de ce autorităţile nu încearcă să atragă inteligenţă şi să ajute inteligenţa în cauză să producă? Este mult mai ieftin să dăm unor tineri inventivi calculatoare şi să-i pregătim, decât să reconstruim noi ateliere şi furnale şi fabrici! Poate că verbul viitorului nu este a reindustrializa, ci a crea!

    Depou, de Şerban Savu, un pictor care şi-a propus, şi reuşeşte minunat, să ilustreze noua realitate românească.


     

  • Bloomberg: Faceţi posibil viitorul fără cash!

    Cash-ul s-a bucurat de un succes destul de mare timp de vreo 4.000 de ani. Astăzi însă, bancnotele şi monedele par depăşite: sunt murdare şi periculoase, greu de mânuit şi scumpe, se arată într-un articol-manifest al Bloomberg.

    Percepând acest sentiment de insatisfacţie, oamenii întreprinzători au introdus în circulaţie sute de monede digitale în ultimii ani, dintre care bit­coin-ul este cea mai faimoasă. Acum, guvernele vor să li se alăture în acest efort: banca centrală a Chinei spune că intenţionează să lanseze o monedă digitală proprie. Băncile centrale din Ecuador, Filipine, Marea Britanie şi Canada se gândesc la mişcări similare. Cel puţin o companie le-a sărit în ajutor.

    Multe depind de detalii, bineîn­ţeles. Însă trendul este unul binevenit. Teoretic, mjloacele legale de plată digitale ar putea combina inventivitatea monedelor virtuale cu stabilitatea unei monede oficiale. Evident, un astfel de sistem ar înlesni circulaţia banilor.

    Bine proiectată, o monedă digitală oficială s-ar putea mişca uşor în cadrul unor reţele de plată altfel incompatibile, înlesnind tranzacţiile şi reducând costurile acestora. O astfel de monedă ar fi în special utilă pentru cei săraci, care şi-ar putea plăti facturile sau accepta plăţi online fără a avea nevoie de un cont bancar sau opera transferuri fără a fi înşelaţi.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • De ce roboţii vor duce dobânzile şi mai jos în viitor?

    rezumţiile elitei financiare de la Davos despre sistemul bancar: dacă roboţii se ridică, dobânzile vor scădea şi mai mult.

    Revoluţia în automatizare şi inte­ligenţă artificială va remodela felul în care economiile funcţionează, precum şi universul bancar, urmând să deter­mine accentuarea scăderii dobânzilor, consi­de­ră participanţii la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveţia printre care s-au aflat conducători ai celor mai importante instituţii finan­cia­re şi mana­geri ai celor mai mari companii.

    Aceştia îşi argumentează afirmaţiile în felul următor: pe măsură ce teh­no­logia avan­sea­ză, mulţi oameni îşi vor pier­dere locul de muncă, iar al­tora le vor fi tăiate salariile, scrie Bloomberg.

    Noua tehnologie va mări, de ase­menea, şansele unui avânt în produc­ti­vitate, pre­cum cel din anii ‘90. Aceste for­ţe se vor com­bina pentru a re­strânge preţurile peste eco­no­mia mondială, ceea ce în­seamnă că era inflaţiei lente, care le dă acum bătăi de cap bancherilor cen­trali, ar putea să se dovedească a fi doar un semn al lucrurilor care vor veni.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Românul care face manuale pentru liceul britanic unde a învăţat familia regală

    Schimbările adevărate şi norocul se trag din mari frustrări, spune Paul Balogh, confondatoul unei companii care produce material educaţional digital pentru Eton College, cel mai prestigios liceu din Marea Britanie, şcoala aristocraţilor şi a familiei regale.  El a povestit pentru Viitorul României că cum s-a născut Learn Forward şi cum a ajuns să-şi continue afacerea la Londra. 

    Cum a început povestea Read Forward?

    Paul Balogh: Cred că mai toate lucrurile bune pornesc dintr-o frustrare. Te apuci să faci ceva cu un elan uneori negativ în sensul că ai vrut să faci ceva anterior, nu a funcţionat aşa cum ai vrut din diferite condiţii şi la un moment dat îţi spui “La naiba, trebuie să fac lucrurile pe cont propriu!”. Asta depinde şi de cum sunt structurile individuale, dar funcţionează. Am văzut de multe ori că o echipă care este faţă în faţă unei adversităţi funcţionează mai bine decât o echipă care nu înfruntă o provocare.

    Adică să fie unită împotriva a ceva?

    Da. Am văzut sistemul acesta funcţionând foarte bine la Humanitas cu echipa de online. Cred că zilele trecute am văzut pe undeva zicala asta – dacă vrei să construieşti o barcă având la dispoziţie puţine resurse, nu trebuie să le spui foarte precis oamenilor ce fel de lemn să aibă sau cum să-l prelucreze, trebuie doar să le explici de ce trebuie să meargă pe mare.

    Citiţi mai multe pe www.viitorulromaniei.ro

  • România, printre ţările cu cel mai mare pericol de a pierde locuri de muncă. Cine le-ar putea ocupa în viitor

    Avansul tehnologic ameninţă în principal industriile unde activează muncitori necalificaţi. Potrivit Statistia, impactul noilor tehnologii asupra industriilor vechi o să devină tot mai important pe termen lung. Automatizarea a modelat deja pieta forţei de muncă în trecut şi va face asta şi în viitor, în special în Europa.

    Ţările de la periferia Uniunii Europene sunt cele mai expuse riscului tehnologizării. Automatizarea va afecta joburile cu muncitori necalificaţi şi care, în general, sunt prost plătite. Totuşi acest lucru ar putea duce la adoptarea lentă a noilor tehnologii din cauza faptului că ţările de la marginea Uniunii Europene au fost întotdeauna mai lente în a adopta noile tehnologii.

    Infographic: Technological Advances Place Old Jobs At Risk | Statista
    You will find more statistics at Statista

  • Bloomberg are o problemă cu Bloomberg

    Timp de 12 ani Michael Bloomberg a guvernat cel mai important oraş al lumii. După aceea, nicio funcţie nu părea imposibilă pentru el: preşedinte al Băncii Mondiale, secretar general al ONU, secretar de stat al Statelor Unite. S-a vorbit chiar că ar putea candida la preşedinţia SUA.

    Multimiliardar şi mogul media, un exemplu între politicieni, Bloomberg a fost alăturat unor personalităţi precum Bill Gates şi Bill Clinton. Până în decembrie 2013, singura întrebare părea să fie ce funcţie va alege.
    Bloomberg a aşteptat ca cineva să îl cheme şi să îi ofere un post, a spus un fost director care îl cunoaşte personal pe fostul primar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Miliardarul, în vârstă de 73 de ani, a experimentat aceeaşi dezamăgire prin care a trecut orice manager sau politician aflat permanent în lumina reflectoarelor, şapte zile din şapte, 18 ore pe zi. Odată cu încheierea mandatului, dispare şi magia, iar ceea ce rămâne este un puternic sentiment de deşertăciune.

    Timp de câteva luni s-a ocupat de activităţi filantropice, sponsorizând dezvoltarea unui sistem de iluminare bazat pe energie solară pentru africani, prin intermediul fundaţiei sale, el donând milioane de dolari. Dar nu a fost suficient pentru un om obişnuit să fie la conducere.

    Aşa că Michael Bloomberg a făcut ceea ce refuzase să facă până atunci. După un an de inactivitate, a revenit la conducerea imperiului său financiar şi media. „Când nimic altceva nu a funcţionat, a cerut cheile pentru a reveni în postul de conducere“, a spus fostul director.
    Din dorinţa de a fi la conducere şi din îngrijorare pentru munca sa de o viaţă, multimiliardarul a coordonat o restructurare unică în istoria concernului de 9 miliarde de dolari. Bloomberg a înlocuit aproape toţi membrii conducerii de vârf ai diviziei media şi a concediat peste 80 de editori. Departamente întregi au fost analizate cu atenţie, într-o companie cu profituri estimate la 3 miliarde de dolari şi pentru care până atunci nu a existat cuvântul „economie“.

    VIITORUL JURNALISMULUI, ÎNCOTRO?

    Schimbarea radicală de curs a ridicat semne de întrebare legate de un model de afaceri care, cel puţin în Statele Unite, a fost considerat în mare măsură drept viitorul jurnalismului. A fost un model în care jurnalismul de calitate, de tipul celui care susţine democraţia, a fost finanţat de alte activităţi de afaceri. Între alţi susţinători ai acestui model se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a preluat prestigiosul Washington Post. Dar cazul Bloomberg a arătat că o astfel de construcţie funcţionează atâta timp cât doreşte patriarhul său.

    Bloomberg nu este o companie tradiţională de media cum sunt New York Times sau Financial Times. Jurnaliştii de la Bloomberg au avut întotdeauna roluri subordonate. Ceea ce a îmbogăţit compania a fost un dispozitiv de tipul unui computer Commodore 64 din 1982, care în zilele noastre s-a transformat într-o tastatură neagră cu butoane colorate. Este vorba despre Terminalul Bloomberg, un sistem informatic pentru bancherii de pe Wall Street şi din centrul financiar londonez.

    Terminalele oferă date precum preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale materiilor prime; cunoaşte poziţia, încărcăturile şi viteza containerelor navale şi oferă informaţii despre averile directorilor de companii, inclusiv iahturile şi avioanele private ale acestora. Peste 60 de miliarde de date informative din pieţele globale sunt procesate zilnic de aceste terminale, iar accesul la date costă un utilizator peste 20.000 de dolari. În prezent, există circa 325.000 de abonaţi la aceste servicii.

    Terminalul este creaţia şi munca de o viaţă a lui Michael Bloomberg. După ce compania Salomon Brothers, de pe Wall Street, l-a concediat în 1981, Michael Bloomberg, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a folosit compensaţiile primite, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a fonda propria sa companie. Sistemul terminalului a făcut ca Bloomberg să ajungă al 14-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 35,5 miliarde de dolari.