BusinessMagazin

Tag: venit

  • Doi tineri români au venit cu o idee unică: creează şi vând ceasuri de mână din lemn – GALERIE FOTO

    Povestea Noah a început în iarna anului 2012, când doi tineri, Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, şi-au dat seama, după o cercetare de piaţă, că lumea caută altfel de accesorii şi s-au gândit la ceasuri din lemn. „Momentul in care am decis sa fim parteneri a fost primul pas din aceasta calatorie frumoasa dar totodata plina de peripetii. Am avut visul de a dezvolta un brand de ceasuri de mână care să creeze produse excepţionale atât din punct de vedere funcţional, cât şi estetic. Doream un brand al cărui nume să aibă rezonanţă şi impact din punct de vedere vizual”, spune Ruben Perju.

    Poate părea evident pentru unii, numele Noah este legat de personajul biblic Noe (Noah). „Noe a avut nebunia de a construi ceva unic, nemaiintalnit. La fel ca el, si noi avem un concept diferit care sta la baza fiecarui model de ceas.”, spun ei. Ei îşi asociază numele brandului cu arca lui Noe („realizată din lemn, inginerie avansată, inspiraţie divină, rezistenţă şi durabilitate, inovaţie”).

    De ce au ales să construiască ceasuri de mână din lemn? „Era metalelor începe să apună, iar lemnul este unul dintre materialele care par să capete o valoare tot mai mare în ochii societăţii. Chiar dacă aurul are o valoare net superioară din punct de vedere valoric, tot mai mulţi oameni renunţă la bijuteriile şi accesoriile din metale reci şi le aleg pe cele din lemn, mult mai apropiate de natură”, spune Ruben Perju, fondator al Noah Watch.

    În prezent, Noah are pe piaţă o singură gamă de ceasuri, Feather Light, a căror greutate nu depăşeşte 50 de grame. Preţul unui astfel de ceas variază între 989 şi 1.600 de lei, în funcţie de materialele pe care le alege clientul. Majoritatea produselor se vând în România (85% dintre unităţi), iar restul pe pieţele internaţionale. Ei susţine că Noah vinde 2,5 unităţi pe zi, în perioada vară-iarnă 2015 reuşind să vândă 305 ceasuri, iar cifra de afaceri a companiei pentru anul trecut este de 52.000 de euro. Pentru un ceas Noah, termenul de execuţie şi de livrare este de 15 zile lucrătoare. Ceasurile Noah pot fi realizate după specificaţiile clientului. Acesta poate alege mărimea ceasului, esenţa carcasei exterioare, esenţa cadranului, acele, modelul de curea, dar şi textul sau imaginea care vor fi gravate pe spatele ceasului şi pe cutie. 

    Acestea sunt realizate la sediul companiei din Cluj-Napoca şi nu sunt produse cu stocuri sau în serie. „Lemnul pe care-l folosim este colectat din toate colţurile lumii: Brazilia, America de Sud, Africa, Madagascar etc. Toate esenţele sunt exotice şi au o duritate care depăşeşte 2.000 de unităţi pe scara Janka – n.r scară de duritate“, afirmă Perju. Mai departe lemnul este trecut printr-un proces de stabilizare şi uscare, care conferă duritate cu până la 40% mai mare. „Am testat ceasurile Noah timp de 4 ani şi nu prezintă semne de uzură sau de deteriorare majore”, spune antreprenorul. Investiţia financiară în companie se ridică la 40.000 de euro, iar pentru 2016 plănuiesc să investească „mult mai mult în utilaje şi tehnologii de ultimă generaţie”.

    Dacă la începutul afacerii erau doar Iosif Harasemiuc şi Ruben Perju, din 2016 în structura companiei au intrat şi Cătălin Chiş şi Erik Barna, care se ocupă de partea de strategie şi de dezvoltarea afacerii. Pentru 2016, cei de la Noah îşi doresc să crească, să-şi internaţionalizeze brandul şi au un target ambiţios de a atinge o cifră de afaceri de 500.000 de euro. Însă set-up-ul businessului nu a fost floare la ureche „Din momentul în care am avut pentru prima dată ideea unor ceasuri din lemn şi până în momentul lansării brandului au fost aproape doi ani şi jumătate de muncă asiduă fără să culegem roade”, afirmă Ruben Perju. „In acest timp am studiat foarte multe modele de ceasuri, am facut sute de teste, am stricat zeci de ceasuri, am cautat cele mai subtiri mecanisme care totodata sa fie de top, am discutat cu mai multi ceasornicari, am studiat cele mai dure esente lemnoase din lume, am proiectat si reproiectat fiecare element al ceasului pana am reusit sa le asamblam si sa fim multumiti de rezultatul final.”, adaugă el.

  • Cel puţin 16 persoane, inclusiv un cetăţean francez, au fost ucise duminică în Coasta de Fildeş

     “Şase atacatori au venit în această după-amiază pe plaja din Bassam…Avem 14 civili şi doi soldaţi din cadrul forţelor speciale care, din, nefericire, au fost ucişi”, a spus Ouattara.

    Cei şase atacatori au fost de asemenea eliminaţi, a adăugat acesta.

    Cel puţin 16 persoane au murit, inclusiv patru europeni, după ce bărbaţi înarmaţi au deschis focul în apropiere de mai multe hoteluri din Coasta de Fildeş, relatează The Guardian. Guvernul a anunţat că forţele de securitate i-au eliminat pe cei şase bărbaţi care au atacat trei hoteluri din staţiunea Grand-Bassam, situată la aproximativ 40 de kilometri de oraşul Abidjan.

    Presa locală a anunţat că bărbaţi înarmaţi au intrat duminică în hotelul L’Etoile du Sud, luând ostatici turişti şi membri ai personalului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai necesar minister al momentului

    Nu este vorba aici despre inşi cu ochii în ecranul mobilului, sau despre schimbul de generaţii sau alte imagini repetitive de acest fel, ci despre schimbările majore care apar şi care par acum generate de imaginaţia scriitorilor de ficţiune ştiinţifică. Veţi putea citi în acest număr al revistei cum jumătate din locurile de muncă din Statele Unite prezintă riscuri de a fi automatizate, preluate de roboţi (sunt singura naţie care discută deschis şi mult pe temă, de unde şi datele furnizate). Nu este vorba de domenii unde este nevoie de o implicare umană profundă, cum este medicina, şi nu mai este vorba de cele mai ameninţate categorii de lucrători, cum sunt lucrătorii la bandă din depozite şi fabrici; devin din ce în ce mai vulnerabili, cum este şi de aşteptat, şoferii de taxi şi de camioane, dar şi profesii ce aparţin de gulerele albe, cum sunt contabilii, jurnaliştii sau analiştii de date de pe Wall Street. Investiţiile în tehnologie cu aplicaţii în zona financiară s-au triplat între 2013 şi 2014 la 12,2 miliarde de dolari.

    Au apărut programe care iau decizii legate de credite, în baza unei varietăţi de date, filtrate şi analizate, despre debitor. Un funcţionar bancar s-ar baza pe un simplu punctaj şi pe o verificare de background. Consilierii roboţi creează portofolii de investiţii personalizate, luând locul brokerilor de acţiuni şi specialiştilor financiari. Tranzacţiile electronice nu mai sunt o noutate chiar aşa de mare pe pieţele financiare, derulându-se într-un ritm inaccesibil oamenilor, de mii pe secundă.

    Orice administraţie întreagă la minţi ar trebui să se pregătească pentru aşa ceva; unii o şi fac, pentru că în Suedia sau în Coreea de Sud există ministere specializate în problematica viitorului şi planificarea acestuia. Câteva detalii: nu este vorba de planuri cincinale, ci pe decenii înainte. Şi nu este vorba numai de economie sau de slujbe şi roboţi, ci de un întreg ansamblu de fenomene: o nuanţare a globalizării, noi tratate economice, o diluare a identităţilor naţionale şi o polarizare accentuată a societăţii, instituţii financiare internaţionale cărora li s-a redus influenţa, o economie globală condusă nu de mâna invizibilă a lui Adam Smith, ci de multinaţionale şi de state. Fiecare mişcare de acest tip – şi ce am enumerat sunt cele mai evidente, mai palpabile – ar trebui analizate de comitete multidisciplinare, de sociologi, economişti şi de artişti, care să pregătească trecerea naţiei peste pragul celei de-a patra revoluţii industriale.

    Cred că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Şi o să dau un exemplu pe care l-am mai invocat, dar care se potriveşte cât se poate de bine: oraşul indian Bangalore este un Silicon Valley asiatic, cu o economie de  miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. La un moment a venit acolo o trupă de trimişi ai lui Jack Welch de la General Electric, care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura.

    La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală. Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? Capota unei maşini din cele negre şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: “…aici am venit noi să cumpărăm software?”. Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Dar temelia miliardelor de astăzi ale oraşului Bangalore a fost pusă de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr şi ţipau la festivaluri rock. Lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore; iar roadele muncii lor au fost culese decenii mai târziu.

    De aia zic, Ministerul Viitorului este cel mai necesar minister al momentului.

    „Fier şi cărbune“, de William Bell Scott


     

  • Cel mai îndrăzneţ designer de la Renault

    „De ce?“, „De ce ţi-a plăcut designul?“, „Ce ţi-a plăcut mai exact?“, au fost primele întrebări puse de Laurens van den Acker încă de dinainte de a începe interviul, iar subiectul întrebărilor era noul Scenic, monovolumul transformat într-un crossover. De ce aşa? Pentru că segmentul monovolumelor pierde teren puternic, devenind demodate, în timp ce crossoverele şi SUV-urile cresc puternic.

    „Primul Scenic a fost un concept foarte bun, iar următoarele generaţii ce au urmat au fost «Kaizen», mici evoluţii ale conceptului original. După trei generaţii, segmentul monovolumelor era deja sub presiunea crossoverelor, am decis că fie facem ceva radical, fie oprim modelul“, a spus Laurens van den Acker, designerul-şef al Grupului Renault, responsabil direct atât de automobilele Renault, cât şi de cele ale Dacia.

    Situaţia cu Scenic a fost similară cu cea pentru Espace din 2014, atunci când francezii au dorit să revoluţioneze segmentul şi să vină cu o propunere de automobil care să ţină locul şi unui model „convenţional“ de clasă mare, cu influenţe premium. În acest scop, Espace, alături de Talisman, este disponibil şi într-o versiune Initiale Paris, gama premium a constructorului francez.
    „Pentru Espace clienţii erau tot mai puţini şi fie inovam, fie muream. Pentru Scenic am decis să încercăm pentru că suntem lideri de segment, motiv pentru care am riscat pentru a-l face mai modern“, a spus Van den Acker.

    În opinia sa, clienţii cumpărau Scenic tocmai pentru că era considerat un automobil modern, progresiv, dar dacă încă mai conduci astăzi un monovolum eşti deja „în trecut“. Cu acest automobil Renault a redevenit „progresiv“. „Vrem să vedem dacă acest automobil are succes, dacă publicul reacţionează pozitiv la această strategie. Noi avem platforme moderne şi flexibile, deci în viitor putem face şi un crossover mai mic în dimensiuni dacă vom dori acest lucru“, a spus Laurens van den Acker.

    În ultimii trei ani Van den Acker a declanşat o adevărată revoluţie în cadrul Renault în ceea ce priveşte designul automobilelor. Dacă înaintea lui Patrick Le Quement a venit cu propuneri avangardiste, însă nu toate apreciate de public, Van den Acker a apelat la o transformare radicală a mărcii. Dacă Le Quement este celebru penru Ford Sierra, una dintre cele mai aerodinamice maşini proiectate în anii ’80, dar şi pentru prima generaţie a Renault Twingo alături de Vel Satis şi coupe-ul monovolum Avantime, olandezul plusează cu cele mai spectaculoase concepte ale Mazda, dar şi cu un început de carieră la Ford şi Audi.

    Cum vede Renault în viitor? „Încercăm să păstrăm în continuare detaliile care «funcţionează», un design senzual, şi suntem printre puţinele branduri care adoptă un astfel de design. Mai dorim să păstrăm identitatea, cu logoul mare, capota. În continuare dorim să găsim noi modalităţi de a surprinde clienţii“, spune designerul-şef al mărcii. El, spre deosebire de ingineri, este în contact permanent cu întreaga echipă de proiectare, deoarece orice element tehnic are o influenţă asupra designului, iar designul impune utilizarea unor anumite soluţii tehnice.

  • A venit în România pentru două zile şi a ajuns să conducă una dintre cele mai mari companii locale de leasing operaţional

    Au fost două momente în copilăria mea care m-au format. Primul a avut loc când aveam şase ani, era între clasele întâia şi a doua; atunci am văzut moartea cu ochii“, povesteşte Hezi Shayb, CEO New Kopel Group, care de-ţine pe piaţa locală dealerul Opel Union Motors şi firma de rent a car şi leasing operaţional Sixt New Kopel, dar şi divizia de maşini second-hand Sixt New Kopel SH. „Obişnuiam să petrec timp alături de rude la malul mării, în Israel, şi ţin minte că erau foarte multe stânci în apă care duceau la apariţia unor vârtejuri. Ţin minte că într-o bună zi tatăl meu mi-a spus: «Dacă se întâmplă să fii prins într-un vârtej, nu încerca să ieşi din el. Lasă‑te dus de curent şi, atunci când simţi pământul cu picioarele, împinge cât poţi de tare şi ieşi din apă.» Bineînţeles, acest lucru s-a şi întâmplat, m-am trezit prins în vârtej şi am făcut exact ceea ce mă învăţase tatăl meu. Apa nu era foarte adâncă, să fi avut vreo patru metri, dar pentru mine, un copil de şase ani, era ca şi cum ar trebui să cobor de pe Empire State Building. Am reuşit totuşi, cumva, să ies la suprafaţă. Ţin minte că tatăl meu îmi spusese că există doar o şansă: dacă o ratezi, gata! A fost o lecţie foarte importantă pentru mine, am înţeles că înainte de a acţiona trebuie să ştiu lucruri. Cunoaşterea este extrem de importantă; sunt aici pentru că tatăl meu şi-a făcut timp să mă înveţe acele lucruri. Al doilea moment s-a petrecut ceva mai târziu, eram în clasa a XI-a la un liceu de electronică şi veneam în fiecare zi din provincie pentru cursuri. În cadrul unui program, fiecare liceu trebuia să trimită doi elevi la un examen, iar cei mai buni urma să ajungă pentru câteva luni în Olanda. Nu am vrut iniţial să particip, pentru că nu-mi prea stătea mintea atunci la examene, dar la insistenţele profesorilor m-am dus.“

    A ajuns în cele din urmă în Olanda, iar ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost expresia de pe chipul oamenilor. „La acea vreme, era diferenţă mare între nivelul de viaţă din Israel şi cel din Olanda. Am văzut oameni fericiţi, şi mi-am spus: «vreau să fiu cineva şi am să fac tot ceea ce ţine de mine pentru a fi cineva». Am decis să iau totul în serios şi să-mi trăiesc viaţa în aşa fel încât să nu fie risipită. Spre norocul meu, în Israel există o anumită scurtătură pentru asta. Nu e uşoară, dar este totuşi o scurtătură. La 18 ani trebuie să intri în armată şi, dacă ai anumite abilităţi, poţi să ajungi la trupele speciale. Şi exact asta am făcut: m-am înscris la Academia Navală din Israel, care ţine şase ani şi jumătate. Am terminat cursurile în 1983, dar nu a fost o experienţă uşoară.“

    CEL MAI TÂNĂR VICEPREŞEDINTE

    La primul job a ajuns dintr-o întâmplare, la scurt timp după terminarea armatei. „Am terminat armata la 26 de ani, fără a avea studii superioare şi am găsit un anunţ din partea unei companii de asigurări care oferea un curs de specializare. După absolvirea acestuia, aveai asigurat un loc de muncă şi primeai şi o maşină; la vremea respectivă, cei care aveau maşină erau priviţi ca având un statut special. Problema era că trebuia să ai studii superioare şi să ai 28 de ani. Eu nu respectam niciuna dintre condiţii, dar m-am dus totuşi la interviu. Cel cu care m-am întâlnit mi-a spus: «Am acceptat interviul ăsta doar din curiozitate, cum ai îndrăznit să te prezinţi?». L-am întrebat de câţi oameni are nevoie şi mi-a spus că va angaja zece; aşa că i-am propus să mă angajeze în plus, pe lângă posturile disponibile, ca pe un tânăr lipsit de experienţă. I-am spus: «cunoaşterea nu e totul; promit că ceea ce nu înţeleg în timpul zilei voi studia noaptea, iar a doua zi voi cunoaşte problema.» Şi m-au angajat, era în primăvara lui ’88, iar după opt luni am terminat al doilea curs de specializare. Bineînţeles, a trebuit ulterior să obţin diploma de studii superioare, aşa că am urmat cursuri de administrarea afacerilor la sucursala din Israel a unei facultăţi americane. În 1995 aveam 32 de ani şi eram cel mai tânăr vicepreşedinte la cea mai mare companie de asigurări din Israel; obţinusem, între timp, şi masterul în administrarea afacerilor.“

    A ocupat apoi mai multe poziţii în cadrul unor firme de asigurări, iar în 1999 unul dintre cei mai bogaţi oameni din Israel, pentru care mai lucrase în trecut, i-a propus să pună bazele unei companii de asigurări în sănătate. În 2004, după ce investitorul vânduse grupul din care făcea parte, a decis să facă şi el exit.

    A urmat apoi funcţia de CEO al IVECO Israel, pe care a ocupat-o între 2005 şi 2012. A venit ca o provocare, pentru că nu ştia nimic despre camioane. I s-a explicat că situaţia companiei este una extrem de dificilă şi că nu se aşteaptă minuni de la el, aşa că a decis să accepte. „Au fost două elemente care au adus compania de la stadiul de faliment la cel de succes; în primul rând, ştiam că maşinile IVECO au o imagine foarte proastă, pentru că se stricau destul de des. Am ales cea mai stabilă maşină şi am decis să o vindem cu o garanţie completă de trei ani. Astfel, le-am explicat clienţilor că nu vor mai avea cheltuieli suplimentare, pentru că noi vom acoperi în respectiva perioadă toate costurile de service. Pe piaţa din România putem oferi garanţie de până la 57 de luni în care acoperim toate costurile, fiind vorba de maşini, dar în cazul tractoarelor lucrurile sunt puţin diferite. În fiecare zi în care tractorul stă în service, proprietarul trebuie să anuleze comenzile pe care le-a primit, iar asta complică destul de mult situaţia. La acel moment cota de piaţă era de 8%, dar a crescut în scurt timp la 23%. Am câştigat şi destul de mulţi bani într-o perioadă scurtă de timp, iar asta mi-a oferit practic o fereastră de un an de zile. Problema de fond era însă neschimbată: foarte multe maşini se stricau, şi am înţeles că trebuie să rezolv asta cât mai repede. Am primit mai multe propuneri, dar era vorba de lucruri minore, iar eu căutam ceva care să schimbe datele problemei. Atunci când te afli într-o situaţie de criză, rezolvarea problemelor mici nu reprezintă o soluţie. Trebuie să gândeşti la scară mai mare. Şi s-a întâmplat ca acea soluţie pe care o căutam să ajungă la mine pe birou: un tip oarecare a venit la mine şi mi-a spus că are un sistem care adună informaţiile tehnice ale maşinilor, în timp real, şi le trimite prin satelit, dar că nu ştie ce să facă cu el. Reţineţi, era anul 2006. Am luat 100 de maşini şi le-am echipat cu sistemul, iar la scurt timp am descoperit că doar 20-25 de probleme cauzau toate stricăciunile. Şase luni mai târziu, costurile cu garanţiile scăzuseră cu 30%, iar cererile de reparaţii scăzuseră cu 50%. A fost un pas imens către salvarea companiei. Iar compania care producea softul a ajuns să valoreze, astăzi, în jur de 150 de milioane de euro.“

    Să nu renunţi niciodată este unul din motto-urile sale, dar trebuie să fie pus în practică într-un mod inteligent. „E în regulă să greşim pentru că nimeni nu e perfect. Eu am făcut mai multe greşeli decât alţi 3-4 oameni la un loc. O să vă povestesc despre o greşeală din cauză căreia am avut, multe nopţi la rând, coşmaruri. Atunci când eram în clasa a VIII-a jucam baschet, eram foarte înalt pentru vârsta mea. Am avut un meci cu echipa altei şcoli şi, la pauza mare, a trebuit să merg până la baie. Când am revenit pe teren coşurile se schimbaseră, dar eu nu mi-am dat seama aşa că am plecat cu mingea şi am înscris pentru echipa adversă. După asta, toată lumea din şcoală m-a cunoscut; norocul meu a fost că era ultimul an din şcoala generală. Cât despre carieră, una din greşelile pe care le-am făcut a fost atunci când am refuzat un angajat de-al meu care mi-a propus să lucrăm împreună la un proiect. Eu i-am spus că vreau să mă concentrez pe carieră, iar ulterior produsul său s-a bucurat de un succes fantastic, chiar anul trecut în august a vândut compania pentru 25 de milioane de euro. O altă greşeală am făcut-o în timpul armatei: un coleg a venit şi mi-a propus să construim o maşinărie care combina esenţe pentru parfumuri. Eu i-am spus că nu mă interesează, mai aveam puţin şi terminam armata şi voiam să stau liniştit o perioadă. El a pus pe picioare start-up-ul, era prin 1986, iar la scurt timp după s-a descoperit că în tratamentul împotriva virusului HIV e nevoie de un astfel de aparat care să amestece substanţele. A vândut şi el compania ulterior, iar acum are o avere de vreo 150 de milioane de dolari. Suntem în continuare în relaţii foarte bune, pentru că el spune că prietenii pe care ţi i-ai făcut înainte să te îmbogăţeşti sunt prietenii adevăraţi.“

  • Avertismentul unuia dintre cei mai respectaţi strategi din lume: Pregătiţi-vă pentru război. Cea mai fierbinte zonă: Europa de Est

    Într-un interviu cu George Friedman, unul dintre cei mai respectaţi strategi din lume, Business Insider a întrebat care sunt şansele izbucnirii unui nou război de proporţii în lume. Răspunsul lui Friedman a fost categoric: ”În toată istoria nu a existat niciun secol fără un război major şi nu cred că secoulul XXI va fi excepţia”. 

    ”Din 1815 până în 1871 nu  fost niciun război de proporţii în Europa. Apoi a venit Primul Război Mondial. Apoi, dacă ne uităm la Europa, de la războiul de Şapte ani până la războaiele Napoleonice ale secolului 19 şi la Războaiele Mondiale, fiecare secol a avut câte un război major. Nu cred că acest secol va fi diferit”.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Primii refugiaţi au ajuns în România

    Primii refugiaţi au ajuns astăzi în România. Este vorba despre 15 persoane care au venit de la Atena cu un avion de linie, scrie Digi 24

    in grupul celor 15 persoane fac parte bărbaţi, femei şi trei copii.

    Au venit la Bucureşti cu un avion de linie de la Atena. După ce au fost finalizate formalităţile, timp de o oră, refugiaţii au fost urcaţi într-un microbuz al Ministerului de Interne şi însoţiţi de o dubă a Jandarmeriei, vor fi duşi la Centrul de refugiaţi de la Galaţi.

    Cei 15 sunt parte a unui prim lot de refugiaţi, dintre cei ajunşi în Grecia. Ei fost selectaţi pentru a ajunge în România, prin mecanismul cotelor de relocare.

    Imigranţii au cerut discreţie totală faţă de presă.

    În 2016 şi 2017, România ar urma să primească 4.200 de refugiaţi.

  • Ştiinţa vânzării tractoarelor

    Nu vrem să schimbăm nici sigla şi nici numele companiei, nici nu ne-a venit prin minte aşa ceva“, spune Monika Puiu, managing director al NHR Agropartners, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de utilaje agricole, care până în toamna anului trecut a importat în România utilajele New Holland pe piaţa locală, moment în care compania a trecut la nemţii Deutz Fahr.

    NHR Agropartners, deţinută de VA Intertrading, cea mai mare companie de comerţ din Austria, este de la 1 ianuarie distribuitor exclusiv pentru grupul Same Deutz-Fahr, cu sediul în Italia. Numele companiei duce imediat cu gândul la New Holland România, iar culorile siglei, albastru şi galben, de asemenea fac direct legătura cu brandul italian de utilaje agricole. Acum însă, cei de la NHR se vor ocupa numai de service pentru New Holland, nu şi de vânzări, pentru că activitatea din urmă a fost preluată de la aceeaşi dată de Agroconcept, firmă controlată de omul de afaceri Ricky Stein, fiul lui Herbert Stein, fondatorul AutoItalia, importatorul Fiat pe piaţa locală. Colaborarea dintre NHR şi Deutz Fahr a început la 1 ianuarie, printr‑un contract iniţial de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pe o durată similară.

    Same Deutz-Fahr este unul din cei mai importanţi producători de tractoare, combine, motoare şi utilaje agricole la nivel mondial. Grupul deţine opt unităţi de producţie în Europa şi Asia, un joint venture în China şi unul în Rusia, având 141 de importatori şi peste 3.000 de dealeri la nivel mondial. Grupul are 4.300 de angajaţi şi a încheiat anul 2014 cu afaceri de 1,2 miliarde de euro.

    Acum Monika Puiu (numele Puiu a fost dobândit în urma căsătoriei cu un român) este director general al dealerului de utilaje agricole NHR Agropartners, companie deţinută tot de VA Intertrading, care anul trecut le-a vândut fermierilor români 450 de tractoare, compania având un sfert din piaţa locală de utilaje, dominată până acum de New Holland, John Deere, Case şi Claas.
    Spre deosebire de piaţa auto, unde există date precise cu privire la vânzările şi înmatriculările de autovehicule, pe piaţa tractoarelor nu există date precise deoarece unii fermieri importă direct din afară, mai sunt mici dealeri care de asemenea importă din afară şi nu cumpără de la importatorii din România şi mai sunt reprezentanţele locale, care însă multe facturează utilajele direct pe compania-mamă, nu pe cea locală.

    „Nu este imposibil să vindem anul acesta tot 450 de tractoare, dar din gama Deutz Fahr. Acum pregătim oamenii de vânzare pentru a promova produsele şi vânzările au început bine. Tractoarele sunt cam în aceeaşi gamă de puteri, au performanţe superioare şi mulţi dintre cei care au tractoare şi combine Deutz sunt mulţumiţi de produse şi reprezintă un avantaj pentru noi; problema lor principală a fost lipsa sau întârzierea pieselor şi a service-ului, probleme pe care noi nu le vom avea“, a spus hotărâtă Monika Puiu. Miza este acum una de aproape 70 de milioane de euro, valoarea de anul trecut a utilajelor vândute de NHR pe piaţa locală.

    Trecerea de la o marcă la alta nu reprezintă neapărat investiţia în stocuri, ci mai ales în pregătirea salariaţilor, în special a celor care lucrează în service. „Stocul nu este neapărat investiţie deoarece tot timpul avem stoc de utilaje, iar din toamnă nu am mai cumpărat New Holland, ci Deutz Fahr. Investiţie am realizat în training, deoarece 200 de oameni trebuie trimişi la pregătire. Am început încă din toamnă cu cei din service, unde au mers prin rotaţie“, a spus Monika Puiu. Fiecare angajat implicat direct în vânzări şi service a stat cel puţin o săptămână şi chiar până la trei-patru în Germania la pregătire, iar „campania“ de training a costat NHR Agropartners circa 250.000 de euro. Investiţia vine tocmai în contextul în care compania ţinteşte nu doar să atragă vechii clienţi de New Holland, (atât în service, cât şi spre a achiziţiona utilaje Deutz Fahr), ci şi să atragă vechii clienţi ai mărcii germane.

    Monika Puiu spune că trecerea la Deutz Fahr după 15 ani de New Holland „a fost foarte interesantă“. Trecerea încă nu s-a încheiat deoarece firma încă mai are utilaje New Holland pe stoc. „Am avut training pentru echipa de vânzări pentru Deutz. Clienţii noştri au exprimat grija pentru service, iar noi avem 120 de oameni în service care în continuare pot repara New Holland, dar acum şi Deutz Fahr. Clienţii vor putea veni şi la noi pentru intervenţii.“

     

  • Cel mai mare venit obţinut de o persoană cu profesie liberă: 4,4 milioane de euro

    Aproape 620.000 de persoane fizice au obţinut în 2014 peste 8,2 miliarde lei sub formă de venituri din profesii libere, venituri comerciale, drepturi de proprietate intelectuală şi din cedarea folosinţei bunurilor, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), scrie ZF.

    Cel mai mare venit obţinut de o persoană fizică în 2014 a fost de 19,97 milioane de lei brut (circa 1,6 milioane de lei brut pe lună), obţinut în Bucureşti de o persoană cu profesie liberă, categorie în care intră avocaţii, auditorii financiari, consultanţii fiscali, contabilii, farmaciştii, medicii, notarii sau traducătorii.

    „Ca o persoană fizică să obţină 20 de milioane de lei, adică 4,4 milioane de euro, este foarte mult, există firme de avocatură care fac mai puţin de 250.000 de euro pe an. Orice PFA cu venituri de peste 100.000 de euro este automat plătitor de TVA, deci sigur persoanele fizice aflate în topul veniturilor din 2014 sunt mari plătitoare de taxe“, a explicat Valentina Saygo, Managing Partner în cadrul companiei de consultanţă fiscală Ask for Accounting.

    Pe locul doi în topul celor mai mari venituri în 2014 se află un liber-profesionist din Timiş care a încasat 16,8 milioane de lei în 2014, urmat de o persoană fizică din Teleorman, care a încasat 15 milioane de lei din venituri comerciale.

    De altfel, 13 dintre cele mai mari 20 de venituri obţinute de persoane fizice în 2014 sunt venituri comerciale, în această categorie intrând veniturile din comerţ şi din prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere.

    Şi veniturile persoanelor fizice autorizate din sectorul IT sunt venituri din activităţi independente care se încadrează în categoria veniturilor comerciale.

    „Este greu de spus ce tip de activităţi a desfăşurat persoana fizică ce a obţinut venituri de 20 de milioane de lei. Poate fi, de exemplu, un avocat sau un notar implicat în tranzacţii uriaşe, cum sunt cele de preluare a unui portofoliu de credite neperformante şi care au negociat un procent din valoarea tranzacţiei“, a explicat Andrei Caramitru, senior partner în cadrul firmei de consultanţă în management McKinsey.

    În total, dintre cele 620.000 de persoane fizice care au obţinut venituri non-salariale în 2014, cele mai multe au avut activităţi comerciale (peste 278.000 de contribuabili depunând la Fisc declaraţia 200 pentru categoria “venituri comerciale”).

    De asemenea, aproape 189.000 de contribuabili au avut venituri din drepturi de proprietate intelectuală (categorie în care intră veniturile din brevete de invenţii, drepturi de autor etc.), venituri din profesii libere (unde s-au înregistrat peste 111.000 de contribuabili) şi venituri din cedarea folosinţei bunurilor (peste 41.000 de persoane fizice).

     

  • Povestea românului care a pornit afacerea într-o garsonieră, iar după doar doi ani are venituri de 6 milioane de dolari

    Un studio mic pornit în 2013 de un executiv ambiţios din industria jocurilor a crescut în 2014&2015 de trei ori şi plănuieşte să păstreze ritmul de creştere care îl poate duce în liga mare.

    Săptămâna trecută, Dragoş Hâncu se pregătea să plece în Statele Unite la o discuţie cu The Honest Company, compania care a transformat-o pe Jessica Alba din divă sexy în femeia de business care a dus produsele bio din zona micro-cool în zona companiilor care primesc finanţări de zeci de milioane de euro. Dragoş Hâncu speră să intre în rândul colaboratorilor The Honest nu numai pentru că şi-ar dori să lucreze pentru Jessica Alba (cine nu şi-ar dori?), ci pentru că recomandările bune sunt cea mai bună metodă de promovare într-o industrie în care chiar nu mai contează numele de familie sau codul poştal, ci doar ceea ce faci, când faci şi cum faci.

    Ceea ce făcuse şi modul cum îşi făcuse jobul până atunci l-au determinat pe Dragoş Hâncu să încerce antreprenoriatul. În ianuarie 2016 se împlinesc trei ani de când a decis să plece la drum pe cont propriu şi să lase în urmă jobul călduţ din conducerea EA România. Dragoş Hâncu a făcut facultatea de automatică (electronică şi ştiinţe aplicate) şi pe cea de ştiinţe politice. Dar, în timpul facultăţii, mai mult s-a jucat, „eram toată ziua în internet cafe-uri“. „Ceea ce s-a transformat în cariera mea putea la fel de bine să mă doboare“, povesteşte Dragoş Hâncu despre primele sale contacte cu industria jocurilor.

    În 2005, Hâncu s-a angajat la Gameloft (ca producător), apoi la Jamdat (recrutat de Mihai Pohonţu, fostul vicepreşedinte al Disney Interactive), care a devenit din 2006 Electronic Arts şi de unde a plecat abia în ianuarie 2013. „În EA am avut o carieră ascendentă, am cunoscut foarte mulţi oameni şi am făcut proiecte foarte importante pentru firmă“ – împreună cu un coleg din EA, Dragoş Hâncu a stat câteva luni în Canada cu scopul de a se pregăti pentru producţia jocului Fifa pentru telefoane. Era head of deployment la EA în 2009, coordonând 200 de oameni care făceau parte din patru echipe diferite, când compania a suferit un reset, „o perioadă tulbure“, care a trecut când studioul a început să producă FIFA; a fost apoi development director pentru FIFA 13 şi 14, ocupându-se în paralel şi de angajări. „Mie nu îmi place fotbalul, nu îmi place FIFA şi de aceea nu a fost o potrivire excelentă, dar tot ce am învăţat acolo – management, organizare, strategie – mi-a plăcut şi mi-a folosit enorm.“ La sfârşitul lui 2012 „nu îmi mai găseam locul“, aşa că în prima zi de lucru din 2013 şi-a dat demisia. „Nu ştiam exact ce o să fac; am primit şi oferte foarte bune, bine plătite şi călduţe, dar mi-am dat seama că dacă nu mă apuc atunci de ceva al meu, nu o să mă mai apuc niciodată“, povesteşte Hâncu.

    Cu bonusul de exit de la EA („consistent“) şi cu câteva idei bune a deschis Amber Studio într-o garsonieră cu doi programatori, punând la punct un serviciu de deployment („Modelul nostru de la început urma câţiva paşi simpli: Disney, clientul nostru principal de la început, ne dădea un joc, de obicei dezvoltat pe iOS, iar noi trebuie să îl portăm pe alte platforme de la smart TV la telefoane şi PC“), dar având în plan să facă dezvoltare.  

    Ceea ce a urmat în 2013, dar mai ales în 2014 şi în 2015, a întrecut însă aşteptările cu care pornise la drum. De la aproape 1 milion de dolari atins în primul an de funcţionare, 2013, compania a încheiat 2014 cu venituri de peste 2 milioane (deşi estima o creştere de maximum 60%) şi Dragoş Hâncu crede că va încheia 2015 cu afaceri de 6 milioane de dolari. „Ce am făcut diferit? În primul rând am reinvestit tot şi am ales să mă bucur de creşterea firmei în loc de banii obţinuţi. În al doilea rând, am avut probabil o abordare bună de strategie: toată lumea de aici vrea să facă jocul lui personal, să lucreze la ceva ce îi poartă semnătura, dar am încercat mereu să temperez această dorinţă, încurajând echipa să lucrăm pentru alţii pentru că, odată ce ai multă experienţă şi eşti cunoscut, orice proiect propriu este primit şi văzut altfel. În al treilea rând, am muncit foarte mult şi ne-am respectat la literă deadline-urile şi contractele. În al patrulea rând şi foarte important, am avut foarte mult noroc.“ 

    Desigur că norocul şi-l face antreprenorul cu mâna lui, iar Dragoş Hâncu este de acord. „Am avut noroc să găsesc oameni foarte buni pe care să îi angajez, dar asta şi din cauză că am o relaţie bună cu oamenii alături de care am lucrat sau cu cei din industrie“. Estimează că va avea în firmă 200 de oameni până la sfârşitul anului şi probabil 300 anul viitor. „S-au întâmplat mai multe chestii. Una dintre cele mai importante este că am reuşit să îmi iau oameni foarte seniori în layerul de conducere, care au reuşit să crească fiecare segmentul de business de care este responsabil. Am un coleg, Tudor Postolache, care a fost anterior head of CDS la Electronic Arts, deci s-a ocupat cu tot ce însemna testarea în EA, pe tot mapamondul, cu vreo 4.000 de oameni în subordine, şi a acceptat să vină la noi în august anul trecut, când în echipa lui de aici erau 11 testeri. I-am pus în mână divizia şi a ajuns acum la peste 100 de oameni. Mare parte din creşterea noastră explozivă ţine de quality assurance, care la rândul ei ţine predominant de strategie: totul e să ai multe proiecte şi să reuşeşti să le faci bine, în deadline, să creşti şi să fii recomandat în baza lor. Aici îl avem pe Cătălin Brumariu, care era vicepreşedinte în Gameloft şi avea trei studiouri în subordine, în România, Vietnam şi India, şi a venit la noi pentru mai puţin de jumătate din salariul de la Gameloft. Eu sunt mândru de chestia asta, pentru că sunt oameni care au venit la Amber ca să construiască.“