Tag: transport

  • Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul

    În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu ochii tăi, cum ar fi apa impresionant de limpede şi curată, încrederea şi siguranţa în transportul public sau regulile stricte în ceea ce priveşte procesul de reciclare.

    Dat fiind faptul că unul dintre cele mai populare produse de export ale olandezilor sunt ceasurile, nu e surprinzător faptul că punctualitatea reprezintă o caracteristică de bază a acestei naţiuni, la un mod care îi uimeşte plăcut pe turişti. „Poţi să-ţi plănuieşti un întreg itinerariu bazat pe transportul public şi poţi fi sigur că se va respecta întru totul”, spune Thierry Blancpain, un turist în cadrul unui forum cu impresii despre Elveţia. „Am avut un plan ce includea o schimbare de tren, intervalul fiind de două minute, şi totul a decurs conform orarului.

    Am călătorit în multe ţări de-a lungul Europei sau SUA, dar nu am întâlnit nicăieri o asemenea acurateţe”, a adăugat acesta. De fapt, transportul public este atât de sigur şi curat, încât este folosit uneori şi de vedete. „Politicienii cu funcţii înalte folosesc de multe ori transportul public” spune Thierry Blancpain. „Cu câţiva ani în urmă am stat în tren lângă unul dintre cei şapte membri ai consiliului federal al Elveţia, o funcţie apropiată de cea a unui ministru”, adaugă el.

    Pe de altă parte, aici, chiar şi mersul pe jos are un statut special. De exemplu, în oraşul Berna trecerile de pietoni sunt împodobite cu un element deosebit –  pietre Swarovski. Confrorm unui membru al aceluiaşi forum, „trecerile de pietoni din Berna care au fost create până în 2012 sunt împrejmuite cu cristale Swarovski pentru a îmbunătăţi vizibilitatea din timpul nopţii”.  „Oficialii de la Berna au decis amestecarea vopselei galbene a trecerii de pietoni cu mici granule de cristal Swarovski, care sunt de zece ori mai scumpe granulele folosite în mod obişnuit”, explică el.

    De asemenea, elveţienii sunt obsedaţi de reguli şi foarte atenţi în ceea ce priveşte protejarea mediului înconjurător, de unde rezultă unul dintre cele mai elaborate sisteme de reciclare din lume. „Pentru a arunca hârtie sau carton trebuie să le laşi pe bordură în dimineaţa zilei destinate hârtiei, dar trebuie neapărat strânse într-o formă dreptunghiulară şi legate cu o sfoară specială”, explică Gabriel Gambetta. „Dacă greşeşti ceva din toate procedurile, nu îţi va lua gunoiul, ci îţi va lăsa o notă explicativă cu ceea ce nu ai făcut bine. Dacă arunci sticlă în gunoiul obişnuit sau comiţi o ofensă similară, poliţia va controla obiectele aruncate de tine, te va identifica şi te va chema la secţia de poliţie unde vei fi amendat”, mai adaugă Gambetta.

    Obsesia legată de curăţenie şi mediul înconjurăror are şi părţile sale bune. De exemplu, este acceptat şi normal să bei apă din aproape toate fântânile exterioare din ţară – lucru pe care nu îl auzi în niciun caz în alte ţări. „Dacă nu este potabilă apa din fântână, va fi foarte clar semnalizat, însă nu am văzut mai multe de cinci astfel de locuri în toată viaţa mea”, spune Thierry Blancpain.

    Deşi majoritatea ridică în slăvi punctele tari ale Elveţiei, există, totuşi, şi câteva minusuri. Unul şi probabil cel mai mare este costul de trai ridicat. „Da, se ştia faptul că e o ţară scumpă, dar nivelul despre care vorbim este cu multe peste cât te-ai aştepta”, spune Craig Arthur, un britanic care s-a mutat în Elveţia. „Plăteşti 20 de lire pentru o călătorie de 15 minute cu trenul. Într-adevar, salariile sunt la nivelul cheltuielilor. Odată cu primul fluturaş de salariu te adaptezi rapid la noile realităţi. Dar probabil pentru turişti e groaznic”, spune britanicul.

     

  • Unul dintre secretele de Stat din România: costul de producţie al unei Dacii e mult mai mic decât preţul pe care îl plătim la dealer

    Preţul de producţie al unui automobil Dacia produs la Mioveni este diferit comparativ cu cel de la dealer, în condiţiile în care acesta nu include costurile legate de transport şi marketing. Automobile Dacia, compania care controlează uzina grupului Renault de la Mioveni, a înregistrat în 2015 venituri în valoare 10,279 miliarde de lei din vânzarea a 339.233 de autoturisme, potrivit raportului de gestiune al companiei.

    IATĂ AICI COSTUL MEDIU DE PRODUCŢIE AL UNEI MAŞINI DACIA

  • Uber cere, printr-un amendament, exceptarea platformelor tehnologice de la aplicarea Legii 38/2003

    Uber cere Ministerului Transporturilor includerea următorului amendament: „Platformele tehnologice care funcţionează potrivit legii române, precum şi deplasarea persoanelor cu autovehicule proprietate personală care s-au organizat în vederea deplasării prin intermediul platformei tehnologice sunt exceptate de la aplicarea prevederilor Legii 38/2002.”

    „Amendamentul depus astăzi este în linie cu angajamentul luat de reprezentanţii Guvernului, care au agreat că Uber este un serviciu diferit şi complementar celui de taxi şi că este nevoie de un cadru de reglementare distinct”, se arată în comunicatul Uber.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Accident la Pasajul Basarab. Două tramvaie cu călători s-au ciocnit

    Accidentul s-a produs în jurul orei 11:00, în zona Pasajului Basarab, din Capitală. Cele două tramvaie transportau călători şi se deplasau în direcţii opuse.

    Una dintre garnituri circula dinspre zona căminelor din Regie, iar la intersecţia cu Calea Giuleşti a virat la stânga. Celălalt tramvai se deplasa pe Calea Giuleşti, spre Gara Basarab, iar la intersecţie urma să meargă înainte.

    Ambele tramvaie s-au pus în mişcare în acelaşi timp, iar garnitura care se deplasa spre cartierul Giuleşti a efectuat virajul la stânga şi a lovit în partea din lateral-spate vagonul care circula spre Gara Basarab.

    În urma impactului, ambele tramvaie au fost avariate, dar, din fericire, niciun pasager nu a fost rănit şi nici vatmanii nu au suferit leziuni.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro

  • Cronică – Alien: Covenant, un film pe care l-am mai văzut de cinci ori

    Primul lucru pe care îl aflăm e că acţiunea se desfăşoară la zece ani distanţă de întâmplările din Prometheus. Nava spaţială Covenant transportă 2.000 de colonişti şi câţiva membri ai echipajului către o nouă planetă. Urmează o defecţiune neaşteptată, reparaţiile de rigoare şi un semnal SOS venit de pe o planetă – cum altfel? – necunoscută.

    Toate filmele din seria Alien urmează acelaşi tipar: undeva în spaţiu, echipajul unei nave se trezeşte din starea de criogenare şi găseşte o creatură pe altă navă. Următorul pas este că mai mulţi membri aduc creatura înapoi pe prima navă – nu că ar avea vreun motiv să o facă –, iar apoi creatura omoară toţi oamenii care îi ies în cale. Pardon, am uitat de cei doi-trei astronauţi care trebuie să ducă creatura până la episodul următor. Sigur, e păcat să nu îl menţionăm şi pe căpitan: există întotdeauna unul care ţine morţiş să ducă nava în cele mai periculoase locuri din univers.

    Filmul încearcă să intre şi într-o zonă filosofică: androizii creaţi de oameni încep să-şi pună întrebări referitoare la propria existenţă. Este normal ca ei să fie servitorii zeilor sau sunt ei, de fapt, fiinţele superioare? Nu spun că n-ar fi o temă interesantă într-un film, dar nu în filmul ăsta. Nu într-un film în care jumătate din personaje mor atunci când extratereştrii le ies din burtă.

    Te-ai fi aşteptat de la Ridley Scott, de altfel un regizor de mare calitate, să schimbe direcţia poveştii după cinci filme aproape la fel. Nu e cazul aici, poate la partea a şaptea.

    Ca să fiu cinstit, trebuie să spun că efectele speciale şi cinematografia sunt destul de bune. Din punct de vedere tehnic, Alien: Covenant nu e un film slab. Problemele apar abia atunci când încerci să urmăreşti firul logic. Cu toate că doar primele trei părţi ar merita urmărite, e important de spus că toate cele cinci filme ale francizei au avut rezultate bune la box-office. Primul Alien, spre exemplu, a generat încasări de peste 200 de milioane de dolari la un buget de doar 11 milioane; vorbim de anul 1979, nu uitaţi. Prometheus, apărut în 2012, a adus 403 milioane de dolari contra unui buget de producţie de 125 de milioane de dolari. Până în prezent, franciza a ”vândut bilete“ de 1,11 miliarde de dolari.

    Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu franciza Alien, această nouă peliculă ar putea fi una interesantă. Pentru noi, cei care am văzut (de prea multe ori) filmele din anii ‘80, Covenant e doar o combinaţie de sequel şi prequel care nu satisface la niciun capitol.

    În concluzie, mă voi rezuma la a spune că Alien: Covenant e prima mare dezamăgire a acestui an.

    Nota: 6/10

     

  • Locurile exotice unde merită să trăieşti după ce îţi dai demisia

    Destinaţiile exotice cu cel mai ieftin cost al traiului
     
    Aţi visat vreodată să renunţaţi la locul vostru de muncă şi la mutarea într-un loc atât de ieftin încât să trebuiască să munciţi extrem de puţin – aproape deloc? ”Este o idee minunată şi nu este atât de greu de atins”, spune Kathleen Peddicord într-un interviu acordat publicaţiei internaţionale Forbes. Ea a transformat această fantezie într-un business. Peddicord a fondat companie Live and Invest Overseas, prin care îi sfătuieşte pe nomazii globali destinaţiile exotice unde ar putea să se mute pentru a trăi mai ieftin decât locurile în care se află în prezent. Peddicord este originară din Baltimore. A părăsit Statele Unite ale Americii în urmă cu aproximativ 20 de ani pentru un loc de muncă în Waterford, Irlanda, apoi a făcut o oprire în Paris, urmând să se stabilească în Panama City, unde trăieşte acum împreună cu soţul şi familia ei. 
    De aici, Peddicord a început să împărtăşească alegerile ei preferate pentru un trai de nomad în jurul lumii. Ea numeşte opt locuri în care expaţii pot avea un trai lipsit de griji, datorită cheltuielilor scăzute: 
     
    1. Carvoeiro, Algarve, Portugalia
    Buget personal lunar: 1.150 dolari/persoană
    Chirie: 650 de euro
    Transport: 37,50 euro
    Benzină: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 70 euro
    Cumpărături: 125 euro
     
    2. El Poblado, Medellin, Columbia
    Buget personal total: 1.650 de dolari/persoană
    Chirie: 3 milioane de pesos colubieni
    Transport: 150.000 de pesos columbieni
    Benzină: 300.000 pesos columbieni
    Apă: o
    Electricitate: 0
    Telefon/Internet/Cablu TV: 300.000 de pesos columbieni
    Entertainment: 410.000 pesos columbieni
    Cumpărături: 600.000 de pesos columbieni
     
    3. Las Terrenas, Republica Dominicană
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 36.500 de pesos dominicani
    Transport:687,60 pesos dominicani
    Gaze: 350 pesos dominicani
    Electricitate: 2.755 pesos dominicani
    Apă: 230 pesos dominicani
    Telefon/Internet/Cablu TV: 2.200 de pesos dominicani
    Entertainment: 6.750 pesos dominicani
    Alimente:  9.000 pesios dominicani
     
     
    4. Santa Familia, Cayo, Belize
    Buget total: 1.200 dolari/persoană
    Chirie: 1.200 dolari belizieni
    Transport: 190 dolari belizieni
    Gaze: 25 dolari belizieni
    Electricitate: 350 dolari belizieni
    Apă: 12,50 dolari belizieni
    Telefon: 100 dolari belizieni
    Internet: 100 dolari belizieni
    Cablu TV: 100 dolari belizieni
    Entertainment: 175 dolari belizieni
    Alimente: 200 dolari belizieni
     
     
    5. Chiang Mai, Thailanda
    Buget lunar total: 1.250 dolari/persoană
    Chirie: 25.000 bahţi thailandezi
    Transport: 400 bahţi thailandezi
    Gaze: 300 bahţi thailandezi
    Electricitate: 2.000 bahţi thailandezi
    Apă: 200 bahţi thailandezi
    Telefon: 600 bahţi thailandezi
    Internet: 1.000 bahţi thailandezi
    Cablut TV: 1.100 bahţi thailandezi
    Entertainment: 1.280 bahţi thailandezi
    Alimente: 4.500 bahţi thailandezi
     
     
    6. Barcelona, Spania
    Buget lunar total: 1.600 dolari
    Chirie: 900 euro 
    Transport: 40 euro
    Gaze: 80 euro
    Electricitate: 60 euro
    Apă: 20 euro
    Telefon: 45 euro
    Internet: 0
    Cablu TV: 20 euro
    Entertainment: 153,6 euro
    Alimente: 200 euro
     
     
    7. Granada, Nicaragua
    Buget personal total: 1.225 dolari/persoană
    Chirie: 22.870 córdobas
    Transport: 500 córdobas
    Gaze? 290 córdobas
    Electricitate: 3.525 córdobas
    Telefon: 150 córdobas
    Internet/Cablu TV: 1.000 córdobas
    Entertainment: 2.450 córdobas
    Alimente: 4.875 córdobas
     
     
    8. Kota Kinabalu, Borneoul malaezian
    Buget lunar personal: 850 dolari/persoană
    Chirie: 2.500 ringgits
    Transport: 100 ringgits
    Electricitate: 200 ringgits
    Apă: 20 ringgits
    Telefon: 50 ringgits
    Internet: 60 ringgits
    Entertainment: 253 ringgits
    Alimente: 550 ringgits
     
    *Costurile se referă la cheltuielile lunare ale unei persoane – acestea includ închirierea unui apartament de două camere într-un cartier bun; pentru unele destinaţii, cheltuieli precum electricitatea sau căldura sunt gratuite – fie nu sunt necesare, fie sunt incluse în preţul chiriei. Aceste bugete nu includ cheltuielile de călătorie, hainele, asigurarea de sănătate, precum şi alte costuri. 
     
     
  • Wizz Air a anunţat reduceri la tarifele de avion. Unde puteţi zbura

    Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat o reducere de până la 30% pentru biletele de zbor cumpărate astăzi, 19 mai (reducerea se aplică tarifelor cu taxele incluse, taxelor obligatorii şi unui bagaj mic de cabină).

    Reducerea este oferită cu prilejul aniversării de către companie a 13 ani de la primul zbor.

    Potrivit reprezentanţilor companiei, în ultimii 13 ani, aeronavele Wizz Air au zburat 1 miliard de kilometri, ceea ce s-ar putea traduce prin înconjurarea Pământului de 25.000 de ori. Compania a transportat aproape 135 de milioane de pasageri.Flota Wizz Air este formată din 81 de aeronave Airbus A320 şi A321, care au zburat, în medie, peste 12 ore în fiecare zi.

    În prezent, Wizz Air oferă peste 500 de rute spre 42 de ţări, din 141 de aeroporturi, iar anul acesta, Wizz Air va lansa încă 40 de noi rute.

     

  • Noi contravenţii silvice, adoptate de Camera Deputaţilor: Amendă până la 15.000 lei pentru transportul fără avize şi confiscarea lemnelor

    “Următoarele fapte constituie contravenţii silvice şi se sancţionează cu amendă de la 6000 lei până la 15000 lei şi confiscarea materialelor lemnoase în cauză: (…) expedierea, transportul, primirea, depozitarea materialelor lemnoase fără avize de însoţire a materialelor lemnoase sau cu avize de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, aşa cum sunt prevăzute de normele referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, cu excepţia situaţiilor prevăzute de aceste norme”, potrivit proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

    Sumele încasate din plata amenzilor la contravenţiile silvice se distribuie după cum urmează: 20% se varsă în contul persoanei juridice în structura căreia îşi desfăşoară activitatea agentul constatator care a aplicat amenda; 80% se varsă la bugetul de stat, în cazul contravenţiilor săvârşite de către operatorii economici sau, după caz, la bugetul local pentru contravenţiile săvârşite de către persoanele fizice, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Câţi bani a reuşit să economisească o tânără care a renunţat la toate lucrurile inutile pe care-şi cheltuia salariul

    McGagh a lucrat timp de 10 ani ca jurnalistă de finanţe personale, însă rareori acroda atenţie propriilor sale cheltuieli, a declarat ea. Până la un moment dat, când s-a hotărât să strângă cureaua şi să aplice în propria sa viaţă sfaturile date cititorilor. „Deşi nu aveam datorii, contul meu bancar era plin de cheltuieli pe lucruri ce nu îmi erau necesare. La un simplu calcul am fost uimită să descopăr câţi bani aruncam pe lucruri nefolositoare, cum ar fi aproape 400 de lire sterline pe cafea”, declara aceasta.

    „Suna extrem dar mi-am planificat bugetul de la zero. Un an de economii era singura cale de a-mi controla complet relaţia cu propriile finanţe”, mai spune McGagh. Aşadar, singurele sale cheltuieli au fost creditul ipotecar, utilităţile, asigurarea de viaţă, donaţiile de caritate, internetul şi facturile la telefon, care însumau, în total, circa 1.800 de lire sterline pe lună. De asemenea, nu a făcut rabat de la produsele de îngrijire personală – pastă de dinţi, deodorant, săpun şi şampon. Pentru mâncare a stabilit împreună cu soţul său un buget de 35 de lire pe săptămână, iar pentru transport a avut zero cheltuieli, singurul mijloc de transport folosit fiind bicicleta.

    McGach a început anul de economisiri pe 26 noiembrie 2015, iar anul trecut, pe aceeaşi dată şi-a făcut bilanţul. Rezultatul? 23.000 de lire sterline bani economisiţi. „După acest an mi-am dat seama că trebuie să pun preţ mai mare pe securitatea financiară – nu vreau să mai fiu nevoită să lucrez contra timp pentru următorii 20 de ani doar pentru a-mi plăti împrumutul la casă şi pentru a acumula lucruri materiale”, spune ea. De altfel, femeia a hotărât că va folosi banii strânşi pentru a-şi plăti o bună parte din creditul ipotecar. „Mi-am dat seama şi de faptul că nu am nevoie de obiecte pentru a fi fericită”, a mai declarat McGach. 

  • 95 de microbuze pentru elevii de peste Prut

    În urmă licitaţiei organizate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene pentru achiziţionarea unor microbuze care vor fi donate elevilor din Republica Moldova, Renault a livrat la începutul săptămânii trecute 95 de vehicule.  Flota de microbuze care va transporta elevii din localităţile izolate la şcoală este formată din vehicule Renault Master TRABUS cu motorizarea 2.3 dCi 145CP TT (Twin Turbo). Cele 95 de autovehicule au o lungime de 6.198 milimetri şi o înălţime de 2.470 milimetri (fără lămpile de semnalizare). Modificările pentru a deveni microbuz şcolar îi aduc lui Master TRABUS 14 locuri pentru elevii pasageri (un total de 16+1 locuri).