Tag: parlament

  • Primele condiţii pentru Marea Britanie, în toiul negocierilor pentru Brexit. Trei puncte esenţiale din rezoluţia Parlamentului European

    În acelaşi timp, oficialii europeni au refuzat ca un viitor acord comercial cu Marea Britanie să fie negociat în paralel, discuţiile urmând să înceapă după ce Londra părăseşte oficial blocul comunitar. Un al treilea punct esenţial din rezoluţia Parlamentului European se referă la respectarea tuturor angajamentelor financiare asumate de Regatul Unit prin înţelegerile internaţionale, acest lucru însemnând şi că britanicii ar putea fi nevoiţi să plătească datoriile rămase şi după pierderea statutului de membru.

    Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 516 voturi pentru şi 133 împotrivă, o rezoluţie care stabileşte mai multe „linii roşii” care trebuie urmărite în cadrul negocierilor privind Brexit, scrie Le Figaro.

    Cheia rezoluţiei votate miercuri în Parlamentul European se referă la asigurarea unui tratament corect pentru cetăţenii Uniunii Europene care trăiesc în Marea Britanie, dar şi pentru britanicii din UE, atrăgând atenţia că Marea Britanie rămâne un stat membru până la plecarea oficială, acest lucru presupunând drepturi şi obligaţii, inclusiv angajamente financiare care s-ar putea prelungi dincolo de data retragerii.

    Concret, acest lucru înseamnă că Regatul Unit nu are dreptul să emită nicio acţiune legislativă prin care să încerce să limiteze libertatea de mişcare înainte de părăsirea blocului comunitar, dat şi că trebuie menţinute principiile de bază ale pieţei unice, referitoare la libera circulaţie a bunurilor, capitalurilor, serviciilor şi oamenilor. Mai mult, acordul referitor la viitoarea relaţie pe care Marea Britanie o va menţine cu Uniunea va putea fi încheiat doar după ce Regatul îşi pierde calitatea de membru de facto al UE. 

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Parlamentul European aduce acuzaţii GRAVE: Comisia Europeană ştia de 10 ani că emisiile maşinilor diesel depăşeau normele

    Cumpărătorii afectaţi de acest scandal, recomandă deputaţii, ar trebui să primească compensaţii financiare din partea constructorilor de automobile implicaţi.

    După izbucnirea scandalului privind emisiile în septembrie 2015, Comisia a aşteptat ca statele membre să efectueze investigaţii şi nu a cerut pentru nicio altă acţiune, iar statele membre nu au penalizat producătorii auto şi nici nu au cerut retragerea maşinilor în discuţie, se arată în comunicatul Parlamentului European.

    Comisia Europeană şi autorităţile europene trebuie să îmbunătăţească rapid sistemul de testare şi verificare pentru maşinile noi pe drumurile europene, spun deputaţii în recomandările votate marţi.

    Într-un vot separat, deputaţii au modificat şi regulile UE privind ”aprobarea modelului” care să facă testele de mediu şi de siguranţă mai independente, cu o supraveghere mai strictă a maşinilor aflate în circulaţie.

    Recomandările nelegislative pentru Comisie şi Consiliu se bazează pe raportul final al comisiei de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul auto.

    Deputaţii au recomandat ca toate activităţile privind redactarea legislaţiei în domeniul calităţii aerului şi emisiilor să se afle în portofoliul unui singur comisar şi unei singure direcţii generale, pentru a îmbunătăţi supravegherea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ţara unde oamenii au dat foc parlamentului noaptea trecută, supăraţi pe o lege votată in secret

    Liderului prinicipalului partid de opoziţie a declarat că un activits a fost împuşcat mortal.

    În Constituţia ţării, adoptată în anul 1992 şi introdusă după 35 de ani de dictatură, este stipulat faptul că preşedintele poate avea un singur mandat cu o durată de cinci ani, însă preşedintele Horacio Cartes încearcă să elimine această restricţie pentru a putea candida pentru un nou mandat.

    Protestatarii au fost fotografiaţi în timp ce spărgeau, vineri noapte, ferestrele clădirii Congresului din capitala Asuncion şi o incendiau. Agenţia de presă AFP a scris că protestatarii “au devalizat” birourile celor care au susţinut proiectul de lege.

    Poliţia a folosit gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Presa locală a scris că zeci de persoane au fost rănite, inclusiv protestatari, politicieni şi agenţi.

    Liderului Partidului Liberal de opoziţie din Paraguay, Efrain Alegre, a spus că un tânăr a fost ucis în timpul protestelor. Poliţia nu a confirmat deocamdată această informaţie.

    Agenţia de presă Reuters scrie că protestatarii au dat foc clădirii Congresului după ce Senatul a votat în secret în favoarea unui amendament constituşional care ar permite preşedintelui Horacio Cartes să candideze pentru un nou mandat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ţara unde oamenii au dat foc parlamentului noaptea trecută, supăraţi pe o lege votată in secret

    Liderului prinicipalului partid de opoziţie a declarat că un activits a fost împuşcat mortal.

    În Constituţia ţării, adoptată în anul 1992 şi introdusă după 35 de ani de dictatură, este stipulat faptul că preşedintele poate avea un singur mandat cu o durată de cinci ani, însă preşedintele Horacio Cartes încearcă să elimine această restricţie pentru a putea candida pentru un nou mandat.

    Protestatarii au fost fotografiaţi în timp ce spărgeau, vineri noapte, ferestrele clădirii Congresului din capitala Asuncion şi o incendiau. Agenţia de presă AFP a scris că protestatarii “au devalizat” birourile celor care au susţinut proiectul de lege.

    Poliţia a folosit gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă pentru a-i dispersa pe manifestanţi. Presa locală a scris că zeci de persoane au fost rănite, inclusiv protestatari, politicieni şi agenţi.

    Liderului Partidului Liberal de opoziţie din Paraguay, Efrain Alegre, a spus că un tânăr a fost ucis în timpul protestelor. Poliţia nu a confirmat deocamdată această informaţie.

    Agenţia de presă Reuters scrie că protestatarii au dat foc clădirii Congresului după ce Senatul a votat în secret în favoarea unui amendament constituşional care ar permite preşedintelui Horacio Cartes să candideze pentru un nou mandat.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Legea prevenţiei ajunge în Parlament. ANAF introduce “cartonaşul galben” pentru firme

    Firmele vor avea la dispoziţie un termen de până la 90 de zile calendaristice, stabilit de comun acord de către inspector cu reprezentantul firmei, pentru remedierea unei probleme înainte de a fi sancţionate.

    Lista contravenţiilor pentru care va fi aplicată legea va include peste 330 de nereguli, relevă proiectul final al Legii prevenţiei, prezentat de Profit.ro.

    Sunt fapte care nu se referă la activităţi unde intenţia de a încălca legea este evidentă şi care nu prezintă un grad de pericol ridicat.

    Lista a fost redactată prin centralizarea propunerilor primite de la ministerele care au in subordine instituţiile cu atribuţii de control (de exemplu Ministerul Muncii, Ministerul de Interne, Ministerul Educaţiei, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Turismului, Ministerul Agriculturii, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apelor, Ministerul Finanţelor etc.)

    Firma va beneficia de această facilitate o singură dată în termen de 3 ani de la data avertismentului. În termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de remediere, inspectorul are obligaţia să reia controlul.

    Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei încheiat cu încălcarea dispoziţiilor acestei legi va fi nul de drept. Ieri, ministrul pentru Mediul de Afaceri a anunţat că Legea prevenţiei este finalizată, urmând să mai fie introdusă doar o componentă de prevenţie privind administraţia locală.

    Legea prevenţiei trebuia să ajungă încă din februarie în Parlament, dar termenul a fost mult prea strâns, scrie realitatea.net

     

  • ALEGERI anticipate în Bulgaria: Aproape şapte milioane de cetăţeni sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege parlamentul

    Optsprezece partide şi nouă coaliţii s-au înscris în cursă, însă sondajele indică faptul că cele mai multe voturi ar urma să fie obţinute de formaţiunea Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB, centru-dreapta) a fostului premier Boiko Borisov şi Partidul Socialist Bulgar (BSP, stânga), fiecare creditat cu aproximativ 30% din voturi, relatează site-ul de ştiri The Sofia Globe.

    Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 11.000 de secţii deschise în Bulgaria şi cele 371 de secţii de vot din străinătate.

    Secţiile de vot vor fi deschise între orele 7 şi 20.

    Alegerile legislative anticipate au fost convocate după demisia premierului Borisov, care a renunţat la şefia Guvernului de la Sofia în urma victoriei categorice a socialistului Rumen Radev în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016.

    În perioada campaniei electorale, atât BSP, cât şi GERB, au promis măriri de pensii şi salarii.

    În plan extern, socialiştii au afişat o atitudine eurosceptică şi au promis să blocheze sancţiunile UE împotriva Rusiei şi să se opună acordului de liber-schimb cu Canada, relatează The Economist.

    Oponenţii din GHERB au răspuns cu promisiunea de a continua construcţia metroului de la Sofia, a autostrăzilor, de a dubla salariile profesorilor şi a asigura noi investiţii şi locuri de muncă, potrivit site-ului Radio Europa Liberă.

    Într-un articol apărut recent în publicaţia The Wall Street Journal este semnalată implicarea Kremlinului în sprijinul socialiştilor bulgari. Experţi ruşi, inclusiv un fost membru al serviciilor secrete, au elaborat strategia electorală a PSB, afirmă Wall Street Journal.

  • Breaking News: Cel puţin 12 persoane ar fi fost rănite în apropierea de Podul Westminster din Londra

    UPDATE 17:55 Poliţia britanică a declanşat o operaţiune de amploare în centrul Londrei în urma incidentului produs la intrarea în sediul Parlamentului britanic, Poliţia metropolitană considerând atacul de tip “terorist”.

    “Agenţi de poliţie înarmaţi sunt la faţa locului, după incidentul de la Westminster”, a transmis Scotland Yard.

    Potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, un bărbat a lovit intenţionat cu maşina un grup de trecători, după care s-a lovit cu vehiculul de poarta metalică a Palatului Westminster.

    A coborât din maşină şi a înjunghiat un agent de poliţie, după care a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.

    Din cauza incidentului, sediul Parlamentului britanic a fost plasat în stare de alertă, sesiunea parlamentară fiind suspendată. Premierul Theresa May a fost evacuată din Parlament.

    Circulaţia metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar.

    Poliţia metropolitană a îndemnat cetăţenii să evite centrul oraşului.

    “Incidentul este tratat ca fiind de tip terorist până când eventual s-ar putea dovedi de altă natură”, anunţă Scotland Yard.

    UPDATE 17:22 Cel puţin 12 persoane au fost rănite după ce au fost lovite intenţionat cu maşina pe un pod situat în faţa Parlamentului britanic, afirmă surse citate de Sky News.

    Au fost auzite împuşcături în afara clădirii Parlamentului.

    Policieni şi jurnalişti au scris pe Twitter că au auzit o explozie puternică afară. Martori au declarat pentru BBC că au văzut cum alţi oameni au primit ajutor medical.

    UPDATE 17:07 Mai multe persoane au fost rănite în atacul, probabil de tip terorist, produs miercuri în faţa Parlamentului Marii Britanii, iar poliţia a împuşcat mortal cel puţin un atacator, relatează Sky News.

    UPDATE 17:02 Potrivit Sky News, premierul Theresa May se afla la Parlament în momentul atacului, fiind evacuată în siguranţă.

    Cel puţin două persoane au fost împuşcate, iar unii martori susţin că au văzut un individ înarmat cu un cuţit, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.

    Ştire în curs de actualizare

  • Parlamentul a vacantat funcţia de director SIE, la peste jumătate de an de la demisia lui Ungureanu

    Preşedintele Klaus Iohannis a trimis, în data de 26 septembrie 2016, o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin care le cere să ia act de demisia lui Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE şi să declare funcţia vacantă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sancţiunea pe care România o riscă din partea UE din cauza unei legi pe care parlamentarii nu se înţeleg. Cum au ajuns tăierile ilegale de păduri motiv de dispută

    Greenpeace România, Fundaţia Eco-Civica şi Plantăm fapte bune în România susţin că “aprobarea OUG 51/2016 cu amendamentele necesare stabilite este cea mai sigură şi directă cale pentru completarea legii contravenţiilor silvice”, în caz contrar, România riscând să se confrunte cu ” trei probleme grave”.

    “Începe o avalanşă a anulării acestor sancţiuni, înlăturarea acestor prevederi ale OUG 51 ar duce la vechile prevederi ale legii 171 şi, a treia problemă destul de gravă: am reintra în procedura de infringement, ceea ce ar fi catastrofal pentru statul român. Totul pentru a proteja proprietatea. De fapt, asta încearcă OUG 51: să protejeze proprietatea împotriva acestor furturi, abuzuri, inclusiv de complicitatea personalului silvic. Noi am militat pentru îmbunătăţirea salarizării personalului silvic, există fonduri şi trebuie să înlăturăm şi această presiune, care vine şi din lipsa compensărilor pe care trebuie să le acordăm pentru pădurile care au restricţii la tăiere”, a explicat, pentru Gândul, vicepreşedintele Fundaţiei Eco-Civica, Dan Trifu.

    În cazul în care s-ar merge pe varianta proiectului de lege din 2014, odată ajuns la vot în plen, unele dintre amendamente ar risca să fie respinse, în lipsa consensului, susţine Valentin Sălăgeanu, coordonator de campanii la Greenpeace România.

    Se poate trezi cineva în Parlament să zică ‘domne, acel articol e o prostie, trebuie să îl tăiem’. De aici îngrijorarea că putem să vulnerabilizăm acest proces pentru faptul că nu se merge pe procedura cea mai simplă care ne asigură continuitate legislativă fără niciun fel de dubiu”, a declarat, pentru Gândul, Valentin Sălăgeanu.

    “Scrupuloşii zic că nu e vid legislativ, că există legea din 2010. Da, dar noi suntem în 2017”

    În plus, această procedură ar fi “mai complicată”, în contextul în care forma finală a proiectului din 2014 “ar trebui să conţină o serie de prevederi foarte specifice” pentru a nu intra “într-o zonă gri”, în sensul în care OUG 51 să nu devină vulnerabilă în faţa unui atac la CCR. 

    “E acel interval de timp între intrarea automată în vigoare a unei abrogări şi intrarea în vigoare a unei legi care stabileşte contravenţii. Pentru întreaga acea perioadă, dacă nu e bine reglementată legea prin care se votează cum, când intră în vigoare fiecare, ajungem într-o zonă de vid legislativ în sensul că se aplică doar prevederile legii din 2010. Scrupuloşii zic că nu e vid legislativ, că există legea din 2010. Da, dar noi suntem în 2017. Dacă în 2017 aplicăm legea din 2010, este clar că nu e în regulă pentru că legea din 2010 de aia a trebuit să fie amendată, în baza ei riscam infringement de la Comisia Europeană”, a detaliat Sălăgeanu.

    Mai mult decât atât, dacă am avea chiar şi pentru o zi o lege care e mai favorabilă OUG 51/2016, în condiţiile respingerii proiectului de lege privind aprobarea actului normativ emis de Guvernul Cioloş, “majoritatea infracţiunilor sau contravenţiilor stabilite pe baza OUG 51 o să fie atacabile”.

    “Susţinem că dacă nu se votează prin lege această ordonanţă, la care vot să se adauge şi amendamentele necesare, intrăm într-o zonă de procedură legislativă care poate vulnerabiliza legea contravenţiilor silvice”, a subliniat, în acest sens, Sălăgeanu.

    Garanţia că acest proiect va fi adoptat în forma în care prevedea Ordonanţa 51 este aproape hilar”

    Ambii susţin faptul că nu au nicio garanţie că proiectul de lege din 2014 va fi adoptat în forma în care prevedea Ordonanţa 51.  

    CITEŞTE CONTINUAREA PE GÂNDUL

     

     

  • Se schimbă schimbarea. De azi nu mai poţi lua orice maşină nouă cu tichetele Rabla. Bonusuri de 2.500 de lei la tichet dacă alegi cu cap

    Statul se gîndeşte la un alt sistem regenerativ pentru parcul auto românesc. Unul care nu ţine neapărat de mărirea valorii tichetului, ci de emisiile pe care le au maşinile noi. Sunt nişte bonusuri şi pentru maşini cu anumite emisii, dar şi restricţii totale la cumpărarea unor maşini noi.

    IATĂ AICI CE MAŞINI NOI ÎŢI POŢI CUMPĂRA PRIN PROGRAMUL RABLA, CARE E VALOAREA UNUI TICHET ŞI CE BONUSURI DE PÂNĂ LA 2.500 DE LEI MAI POŢI SĂ OBŢII