Tag: estimare

  • La 16 ani lucra deja la banca tatălui său, iar în anii ’90 ajunsese la o avere de 2,5 miliarde de dolari

    Edmond Safra s-a născut într-o familie bogată de evrei din Alep, Siria, despre a căror avere se spune că îşi are rădăcinile încă din perioada Imperiului Otoman. Tatăl său, Jacob Safra, a deschis banca J.E. Safra în 1920. La 16 ani, Edmond Safra lucra deja la banca tatălui său şi era implicat în schimburile valutare şi cu metale preţioase ale băncii. În 1949, familia s-a mutat în Italia, unde Edmond a început să lucreze pentru o companie de trading din Milano.

    Trei ani mai târziu, familia s-a mutat din nou, de data aceasta în Brazilia, unde Edmond Safra a fondat împreună cu tatăl său (şi cu cei trei fraţi ai săi, Joseph, Moise şi Elie) prima instituţie financiară braziliană, în 1955. Un an mai târziu, Edmond Safra s-a stabilit în Geneva, unde a pus bazele unei bănci private, ce a crescut de la 1 milion de dolari la 5 miliarde de dolari în anii ’80. Edmond Safra şi-a extins afacerile pentru a-şi satisface clienţii bogaţi din toată lumea, astfel că în 1966 a pus bazele the Republic National Bank of New York în 1966 (vândută ulterior către HSBC), iar mai târziu, Republic National Bank din New York (în Geneva).

    Banca opera 80 de sedii în zona New York, fiind a treia cea mai mare reţea din zona metropolitană, după Citigroup şi Chase Manhattan. În 1983, Edmond Safra a vândut Trade Development Bank către American Express, într-o tranzacţie de aproximativ 450 de milioane de dolari. Tranzacţia a fost rezultatul unei bătălii juridice, din care Edmond Safra a ieşit câştigător, după ce a primit a primit scuze publice de la American Express pentru campania de denigrare dusă împotriva lui, dar şi despăgubiri de 8 milioane de dolari, bani pe care i-a donat ulterior. În 1988, a fondat Safra Republic Holding, un holding bancar din Luxemburg.

    Până la începutul anilor ’90, averea lui Edmond Safra era estimată la 2,5 miliarde de dolari. În decembrie 1999, bancherul a murit sufocat de fum într-un incendiu deliberat la locuinţa sa din Monaco, unde aparent se simţea atât de în siguranţă încât nu avea gărzi de corp pe timpul nopţii.

    Fraţii săi, Moise, Elie şi Joseph Safra, au fost şi ei implicaţi în afacerile familie. Joseph Safra, singurul fiu al lui Jacob Safra în viaţă, este, potrivit celui mai recent clasament realizat de publicaţia internaţională Forbes, cel mai bogat bancher din lume: are o avere estimată la 17,8 miliarde de dolari şi se află pe locul 42 în clasamentul miliardarilor lumii. În 2014, şi-a extins afacerile prin achiziţia a 50% din afacerile din producătorul şi distribuitorul de banana Chiquita Brands International.

  • O nouă ţară a introdus legea care obligă supermarket-urile să doneze produsele nevândute

    În contrast cu legea din Franţa, care acordă amenzi de până la 75.000 de euro supermarket-urilor care nu donează produsele alimentare nevândute, Italia a adoptat o strategie de încurajare a actului de donaţie.

    Până în prezent, companiile care doreau să doneze astfel de produse trebuiau să completeze zeci de formulare, transformând practic procesul într-un coşmar birocratic. Noua lege stipulează că aceste companii vor completa doar o declaraţie lunară în care specifică cantitatea donată.

    Începând cu luna februarie, supermarketurile din Franţa au fost obligate prin lege să doneze alimentele nevândute. Pentru a descuraja oamenii să caute prin gunoaie, unele supermarketuri obişnuiau să toarne înălbitor pe alimentele aruncate sau să le pună în depozite încuiate, însă noua lege, adoptată în Franţa, interzice acest lucru.

    Noile prevederi se aplică oricărui supermarket de 400 de metri pătraţi sau mai mult. În cazul în care companiile nu respectă legea, acestea pot primi amenzi de până la 3750 de euro.

    Jacques Bailey de la Banques Alimentaires, o reţea de bănci de alimente, a declarat pentru The Guardian: “Cel mai important lucru, pentru că supermarketurile vor fi obligate să semneze un acord de donaţie cu organizaţiile de caritate, este că vom putea să îmbunătăţim calitatea şi diversitatea alimentelor pe care le primim şi le distribuim”.

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • IDC: Serviciile de Cloud vor fi principalul factor de creştere în piaţa de IT&C pentru restul deceniului

    Un studiu IDC realizat împreună cu Microsoft şi Reţeaua de Parteneri Microsoft relevă tendinţe de creştere semnificativă legate de platformele de cloud – atât pentru piaţă cât şi pentru furnizorii de servicii IT&C.

    Conform cercetărilor, peste 80% dintre clienţi utilizează sau adoptă tehnologia cloud. Iar cea mai mare piaţă de cloud —incluzând hardware, software şi serviciile profesionale şi gestionate din aria tehnologiei cloud —va depăşi 500 de miliarde de dolari până în 2020.

    Dacă vorbim de serviciile cloud disponibile public (spre deosebire de cele private, implementate intern de companii sau organizaţii) IDC estimează că venitul global din servicii IT aferente (de ex. SaaS, PaaS şi IaaS) va atinge 141,2 miliarde USD până în 2019, cu o rată compusă a creşterii anuale (RCCA) de 19,4%: de aproape 6 ori mai mult decât rata creşterii generale a cheltuielilor IT.

    IDC prezice creşteri seminificative ale pieţei serviciilor de cloud în toate regiunile. SUA au contabilizat 64% din venituri în 2015, însă se prefigurează să scadă la 60% până în 2019. America Latină (RCCA 31,4%) şi Asia Pacific, excluzând Japonia (RCCA 24,1%), vor înregistra cele mai mari rate de creştere pentru cloud-ul public în următorii 5 ani.

    Din punctul de vedere al prestatorilor de servicii IT, partenerii Microsoft ale căror venituri provin în proporţie de  50% sau mai mult din servicii de cloud au o dezvoltare de 2 ori mai mare, un profit brut de 1,5 ori mai mare şi venituri recurente de 1,8 mai mari decât cele ale partenerilor similari – în creştere faţă de cifrele rezultate în studiul similar realizat în anul 2014.

    Veniturile recurente sunt un obiectiv dezirabil pentru  orice afacere. Cercetări suplimentare ale IDC au arătat că veniturile recurente asigură cotări mai ridicate ale companiei, care pot aduce beneficii precum condiţii mai bune de împrumut şi o valoare mai mare pentru investitori.

    În ceea ce priveşte serviciile de tip SaaS (Software as a Service), PaaS (Platform as a Service), IaaS (Infrastructure as a Service), alături de toate serviciile profesionale şi gestionate din aria tehnologiei cloud (atât publice, cât şi private), precum şi software-ul şi hardware-ul adecvate pentru implementarea serviciilor cloud – se estimează să ajungă la o utilizare totală de trei ori mai mare decât în prezent.

    “Tehnologia joacă un rol din ce în ce mai mare în business, ajutând clienţii să găsească noi zone de creştere şi optimizare, iar partenerii sunt în centrul acestei transformări de business. Soluţiile cloud construite de partenerii Microsoft devin mai flexibile, scalabile şi accesibile unor segmente tot mai largi de clienţi”, a declarat Gabriela Matei, Director Comercial, Microsoft Romania

    Numeroşi furnizori de soluţii aşteaptă momentul în care clienţii sunt pregătiţi, înainte de a investi într-o arie a tehnologiei. Având în vedere că serviciile de cloud prezintă din ce în ce mai mult interes pentru majoritatea clienţilor, este esenţial ca partenerii să se adapteze şi să îşi păstreze relevanţa pentru propria bază de clienţi. Astăzi, cu aproape 80% din companii utilizând sau adoptând complet cloud-ul şi numai 8% care sunt complet opace faţă de această nouă platformă (în scădere de la 21% în 2014),  punctul critic poate fi considerat depăşit, ceea ce ne plasează în etapa de „majoritate timpurie” de pe curba adoptării.

  • Revoluţia smartphone-urilor: cele peste 10 milioane de telefoane schimbă o întreagă economie

    Vânzările de smartphone-uri de pe piaţa locală vor depăşi în acest an, pentru prima oară, pragul de 4 milioane de unităţi, de peste cinci ori mai mult decât livrările estimate de computere, după ce anul trecut piaţa a înregistrat o creştere de aproape 30%. Soldul total este de 10 milioane de bucăţi, scrie Ziarul Financiar.

    „În 2015 creşterea acestui segment a fost peste estimările iniţiale de 20%. Astfel, piaţa de smartphone-uri a înre­gistrat un avans de aproximativ 27%, până la 3,5 milioane de unităţi. Din punct de vedere valoric, smart­phone-urile au reprezentat anul trecut 90% dintr-o piaţă care a ajuns anul trecut la 650 mil. de euro“, a declarat Cristian Cojocaru, şeful diviziei de telecom din cadrul Samsung Ro­mânia, liderul pieţei locale de telefoane inteligente.
     
    Citiţi aici cum a ajuns smartphone-ul un asistent de care omul nu se desparte şi în ce fel a schimbat societatea

  • Brokerii de asigurări estimează creşterea medie a tarifelor RCA la 22-24%

    „Piaţa e strâns legată de creşterea economică şi acest lucru se vede în ultimul an şi jumătate şi la persoane fizice şi la firme. Multe firme alegeau varianta cea mai ieftină înainte, acum se orientează spre companii mai bine poziţionate. Şi se uită şi la alte tipuri de asigurări, linii de care nu discutam acum 3-4 ani din cauza lipsei de resurse“, a spus el.

    Statistic, impactul creşterii economice începe să se reflecte în asigurări cu un decalaj de 6 luni, la pieţele mature, dar în cazul României decalajul creşte la 12-18 luni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Managerii companiilor din România estimează o creştere a activităţii până în aprilie şi preţuri în stagnare

    Managerii companiilor din România estimează, pentru perioada februarie-aprilie, o creştere a activităţii în comerţul cu amănuntul şi una moderată în industrie, construcţii şi servicii, precum şi a numărului de salariaţi în comerţul cu amănuntul, dar şi o stabilitate a preţurilor, potrivit INS, informează Mediafax.

    Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru cele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%), cu un avans mai semnificativ aşteptat în activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor şi în activitatea de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor (solduri conjuncturale +24%), potrivit anchetei de conjunctură din februarie realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragobete vs Valentine’s Day, interes scăzut al brandurilor pentru sărbătoarea autohtonă

    Dacă în perioada 1 – 14 februarie 2016 au fost înregistrate 1.468 de reclame difuzate/tipărite, ce au avut ca subiect  Valentine’s  Day, în perioada 11 – 24 februarie 2016 s-au înregistrat doar 408 reclame ce au avut ca subiect Dragobetele, se arată într-un comunicat mediaTrust.

    Top 3 reclame Dragobete

    Lidl este brandul cu reclama cel mai des difuzată pentru Dragobete: „De Dragobete, în această noapte…(praline belgiene Pallace, 9,99 lei, buchet de 7 lalele, 9,99lei)”, care a înregistrat 52 de difuzări cu un rate card estimat la 16.916 euro.
    Super Bingo Metropolis este pe locul doi cu reclama „De Dragobete sărbătoreşte româneşte cu super premii…”, care a înregistrat 46 de difuzări şi un rate card estimat la 123.000 euro.
    TVR2 este pe locul trei cu reclama “Dragostea se împarte la 2 (Dragobete)…” – cu 43 de difuzări şi un rate card estimat la 119.000 euro.

    Top 3 reclame Valentine’s Day

    Vodafone este brandul cu cele mai multe reclame înregistrate pentru această sărbătoare. Vodafone este pe primul loc cu reclama “De Valentine’s Day, trebuie să spun (Antonia, supernet 4G, net nelimitat în weekendul îndrăgostiţilor)” care a înregistrat 428 de difuzări şi un rate card de aproximativ 1.699.592 euro.
    Locul doi este ocupat de Lidl cu reclama: „Orice zi e mai frumoasă (de Valentine’s Day, pijama damă, 39,99lei, set neglijeu cu string, 39,99lei)” cu 121 difuzări şi un rate card estimat la 361.850 euro.
    Kiss FM este pe locul trei cu reclama: Ştim că vă iubiţi ca-n filme (…până de Valentine’s, cuplul vostru e în teste, 6 tricouri XX Love/oră, 14 tricouri cu 2 locuri..)”,  care a înregistrat 92 difuzări în perioada analizată, cu un rate card de 40.792 euro.

    Distribuţia reclamelor pe categorii de produse Dragobete vs Valentine’s Day

    Dragobete: în perioada 11 – 24 februarie 2016, categoria TV a înregistrat cel mai mare volum de publicitate (116 de reclame), urmată de Divertisment (81 reclame), Radio (56 reclame), Supermarket-uri (52 reclame), Evenimente (34 reclame) etc.
     
  • Viaţa nebună a tânărului care a făcut peste 100 de milioane de dolari din poker. “Ăsta cred că este motivul pentru care mă comport aşa” – GALERIE FOTO

    Dan Bilzerian este un tânăr investitor american, actor şi jucător de jocuri de noroc, cu o avere netă estimată la 100-150 de milioane de dolari. Bilzerian s-a născut în Tampa Bay, Florida şi s-a alăturat Marinei americane în 1999. A fost însă exclus din program după o neînţelegere cu unul dintre superiorii lui cu câteva săptămâni înainte de absolvire.

    Autointitulatul “Rege al Instagramului” are aproape 16 milioane de urmăritori şi fiecare postare a acestuia atrage mii de like-uri comentarii care-i laudă stilul de viaţă extravagant şi alţii care-l condamnă. În foarte multe fotografii este încojurat de femei semi-dezbrăcate în club sau în diferite locuri exotice. Acesta a spus într-un interviu pentru GQ că motivul pentru care se comportă aşa este faptul că atunci când era mic nu a primit destulă atenţie. “Astă cred că este motivul pentru care mă comport aşa”, a spus el.

    Dan este cunoscut astăzi şi pentru abilităţile lui de jucător de poker. A câştigat mai multe turnee, iar în cel mai recent a câştigat 10,8 milioane de dolari după ce a jucat un singur joc de poker Heads-Up, cu mize cuprinse între 5.000 şi 10.000 de dolari. După ce a câştigat, Bilzerian a zburat cu un avion privat spre Mexic pentru a sărbători. Averea lui Dan Blizerian este estimată la 100-150 milioane de dolari.

    Aroganţe de milionar: viaţa lui Dan Bilzerian în fotografiile postate de el însuşi pe Instagram

    Cel mai de succes turneu la care a participat a fost Campionatul Mondial de Poker din 2009. A fost poreclit “Cel mai amuzant jucător de poker de pe Twitter” de publicaţiile americane şi este cofondatorul Victory Poker. Bilzerian nu este însă doar jucător de poker, este şi un actor cunoscut prin rolurile din filmele “Olympus Has Fallen”, “Lone Survivor”, “The Other Woman” şi “Equalizer”. Ultimul său rol este în filmul “Extraction”, ce-l are pe Bruce Willis în rol principal. Filmul are nota 3.8 pe IMDB şi 25/100 pe site-ul Metacritic.

    Tânărul a ajuns însă la un nivel ridicat de notorietate mai ales datorită fotografiilor postate pe reţeaua socială Instagram care descriu viaţa extravagantă a tânărului, care l-ar face gelos şi pe Hugh Heffner. Stilul lui de viaţă este atât de nebunesc, încât a avut trei atacuri de cord până la vârsta de 32 de ani.  De la maşini Ferrari lovite, arme şi grămezi de bani până la femei dezbrăcate care joacă rol de farfurie, viaţa de pe Instagrama a lui Bilzerian oferă imaginea unui bărbat care are banii şi timpul de partea lui. Pe lângă maşini şi bijuterii, Blizerian are în fiecare cameră din casa sa o armă încărcată, fie că este vorba de un pistol sau o mitralieră.

    Tatăl lui Dan, Paul Bilzerian a fost un investitor important la începutul anilor ’80. Până la vârsta de 36 de ani, câştigase o avere de 40 de milioane de dolari. În 1988, Paul a fost condamnate pentru fraudă fiscală. În acea perioadă, Dan avea şase ani. Paul Bilzerian a declarat falimentul în 2001 pretinzând că are doar 15.000 de dolari în bunuri şi mai bine de 140 de milioane de dolari datorie.

    Pentru ca viaţa lui Dan Blizerian să fie completă, acesta a decis să se lanseze în cursa prezidentială.