În următoarele trei luni cei 15 cercetători vor lucra folosind lumină artificială, dar se vor bucura de cerul antarctic, de stele, de Calea Lactee sau de luminile aurorei.
Tag: disparitie
-
Compania românească SoftMentor dispare de pe piaţă
Până la data de 30 aprilie 2013, clienţii beneficiază de o ofertă specială pentru a-şi transfera activitatea de pe soluţia SoftMentor pe platforma software SmartCash RMS, având, totodată, la dispoziţie şi suportul tehnic necesar, furnizat de compania Magister şi reteaua sa naţională de parteneri certificaţi. Astfel, comercianţii în cauză nu vor suporta costurile achiziţiei de licenţe SmartCash, ci doar pe cele de implementare şi asistenţă tehnică timp de un an.
SoftMentor a iniţiat colaborarea cu Magister Software, lider pe segmentul de piaţă al soluţiilor specializate pentru retail, pentru a oferi clienţilor ce doresc să-şi schimbe soluţia de gestiune şi vânzare, o platformă software pentru retail din clasa premium, care să compenseze disconfortul cauzat de sistarea dezvoltării soluţiei.
“Acest parteneriat dintre SoftMentor si Magister arată că, în ciuda situaţiei economice defavorabile, piaţa a ajuns la un anumit nivel de maturitate, în sensul că putem găsi împreună soluţii pentru a-i sprijini pe clienţii comercianţi să-si poată continua activitatea”, precizează Dor Bujor Pădureanu, director general Magister.
Cum recesiunea se resimte înca acut în întreaga economie, sunt de asteptat, în viitorul apropiat şi alte evoluţii similare pe piaţa furnizorilor de soluţii de gestiune şi vânzare. Furnizorii care vor depăşi criza vor fi, probabil, cei care au reuşit să dezvolte, în timp, soluţii şi produse performante, capabile să se dezvolte şi să se adapteze rapid la solicitările pieţei.
SoftMentor, companie de software cu capital integral românesc înfiinţată în anul 2003, s-a specializat în furnizarea de soluţii de gestiune pentru magazine, supermarket-uri şi depozite, facturare şi contabilitate primară. SoftMentor a dezvoltat de asemenea soluţii informatice specializate pentru cabinete oftalmologice.
-
Vosganian: Trebuie să refacem manualul de geografie economică, să ne ajute la dezvoltarea industriei
“Hărţile economice ale României au dispărut din şcoli şi din birouri. A dispărut, de asemenea, manualul de geografie economică. Noi trebuie să refacem acest manual ca să ştim exact când vrem să dezvoltăm industria, de unde trebuie să plecăm. Industria românească nu este numai cazul Oltchim sau Mechel”, a afirmat Vosganian la o conferinţă pe tema reindustrializării României.
El a menţionat că există companii puternice în România care constituie o bază promiţătoare pentru industrie, însă dintre cele 23 de mari domenii industriale, 17 se găsesc într-o proporţie ridicată într-un mare decalaj de competitiviate faţă de Uniunea Europeană.
“Din fericire, avem investiţii străine în România. Din păcate, cea mai mare parte a lor înregistrază un decalaj de competitivitate faţă de unităţilor lor din alte ţări”, a mai spus Vosganian.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Trei delfini ucigaşi au evadat
Delfinii sunt antrenaţi şi ştiu să folosească arme de foc şi cuţite pentru a omorî scafandri inamici. Se pricep chiar să folosească explozibili pentru a scufunda vase inamice.
Nu se ştie dacă delfinii aveau, în momentul desfăşurării exerciţiului, asupra lor arme sau explozibili şi se presupune că îşi caută femele pentru împerechere. În timpul Războiului Rece, trupele URSS antrena delfini pentru a detecta mine subacvatice şi pentru a ataca inamici. După fărâmiţarea URSS, programul de antrenament a fost lăsat pe mâna ucrainienilor.
Delfinii sunt folosiţi de trupe militare şi în alte părţi ale lumii. Şi în Statele Unite se desfăşoară un program similar; mamiferele au fost folosite şi în războiul din Irak.
-
Cazul dispariţiei fostului şef al Bursei Sibiu – Cristian Sima: Am 2.500 de franci. Avionul care traversează Atlanticul îmi creează o ciudată senzaţie de pace
“Avionul care traversează Atlanticul îmi crează o ciudată senzaţie de pace şi linişte, toată lumea a adormit brusc, lăsându-mă parcă să-mi hotărăsc singur sfârşitul. Decizia finală e luată. Aş vrea să fiu un razboinic Ronin, dar nu sunt. Sunt singur şi am nevoie de timp mai mult decât am nevoie să trăiesc. Când va izbucni scandalul, toţi mă vor acuza că am fugit cu zeci de milioane de dolari în cine ştie ce insulă din Pacific”, ar fi spus Sima într-o scrisoare primită joi noaptea de către Hotnews. Sima adaugă că ar avea nevoie de cel puţin două luni pentru a aşterne pe hârtie tot ceea ce a trăit, nu doar în ultimele patru luni, ci mai ales în ultimii 51 de ani.
-
Marile corporaţii şi băncile chiar încep să se gândească că ar fi posibilă dispariţia euro
Odată ce liderii politici ai ţărilor membre au eşuat în tentativele de a veni în faţa pieţelor cu mesaje şi măsuri puternice şi credibile care să asigure coeziunea zonei euro, scenariul dizolvării eurozonei câştigă teren şi ceea ce părea o ipoteză halucinantă care stârnea dezbateri la conferinţele economice devine azi temă de lucru pentru bancheri şi top-executivi care încep să deseneze planuri de reacţie pentru cazul în care vor reînvia drahma grecească sau marca germană. Presa internaţională scrie despre companii precum ICAP, platforma globală de tranzacţii financiare, sau gigantul farma Novo Nordisk care îşi pun această problemă la modul practic. Corporaţii germane precum Siemens sau Volkswagen au ajuns să-şi mute banii în depozite la Banca Centrală Europeană, după cum scrie Reuters.