Tag: covid

  • Malta include România în lista statelor cu cod portocaliu

    Potrivit informaţiilor comunicate public de autorităţile malteze, începând cu data de 13 decembrie, persoanele care sosesc în Republica Malta din statele/zonele cu cod portocaliu, inclusiv România, trebuie să prezinte un test molecular (tip PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul acestui stat. MAE recomandă ca documentul care atestă rezultatul testului pentru infecţia cu SARS-CoV-2 să fie redactat în limba engleză, având în vedere că autorităţile malteze nu au precizat informaţii suplimentare cu privire la acest aspect.

    În situaţia neprezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2, persoanele care sosesc din state/zone cu cod portocaliu au obligaţia fie de a efectua un test la momentul intrării în Republica Malta, fie de a se supune măsurii de carantină pentru o perioadă de 14 zile, cu suportarea de către persoana în cauză a costurilor aferente testării sau carantinării, după caz.

    Sunt exceptate de la măsura prezentării testului PCR persoanele care deţin un document de identitate maltez şi cele care au rezidenţa pe teritoriul maltez.

    Totodată, persoanele care sosesc în Republica Malta trebuie să completeze două formulare, Declaraţia Călătorului – Travel Declaration Form şi Formularul de localizare a pasagerului – Passenger Locator Form. Acestea sunt disponibile la: https://www.maltairport.com/declarationforms/.

    Informaţii suplimentare privind condiţiile de călătorie în Republica Malta pot fi consultate la: https://www.maltairport.com/covid19/.

  • Vaccinul anti-coronavirus dezvoltat de chinezii de la Sinopharm prezintă o eficienţă de 86%, spun cercetătorii din Emiratele Arabe Unite

    Rezultatele ultimelor teste clinice realizate în Emiratele Arabe Unite arată că vaccinul chinez de combatere a coronavirusului prezintă o eficienţă de 86%, ştirea aducând astfel un nou concurent în cursa globală a vaccinului care va sfârşi pandemia, transmite The Guardian.

    Chiar dacă incertitudinile care înconjoară compania farmaceutică Sinopharm, deţinută de statul chinez, nu încetează să circule, EAU intenţionează să folosească vaccinul pentru un program masiv de imunizare pe teritoriul ţării. Cercetătorii din Emirate au efectuat în septembrie o serie de teste clinice cu ajutorul a 31.000 de voluntari din 125 de ţări.

    Ministrul arab al sănătăţii a declarat că autorităţile au „evaluat analiza interimară a Sinopharm şi nu s-a descoperit niciun motiv de îngrijorare”, însă nu a făcut referire la efectele secundare ale vaccinului.

    Spre deosebire de vaccinurile companiilor Pfizer/BioNTech şi Moderna, care trebuie depozitate la -70 grade celsius şi, respectiv, -20 grade celsius, vaccinul dezvoltat de Sinopharm poate fi transportat la temperaturi de 2-8 grade, un avantaj enorm pentru oamenii care trăiesc în zone fără electricitate.

    Zilele trecute, gigantul farmaceutic AstraZeneca au anunţat un parteneriat cu Institutul Gamaleya din Moscova pentru a studia posibilele combinaţii dintre vaccinurile dezvoltate separat de grupurile de cercetători.

    Anterior, oamenii de ştiinţă care au creat vaccinul Sputnik V au abordat compania anglo-suedeză pe Twitter în vederea unui parteneriat ce ar îmbunătăţi eficienţa şi siguranţa vaccinurilor.

     

  • 6.333 de noi cazuri de Covid şi 148 de decese. 1.288 de persoane, internate la ATI

    Grupul de Comunicare Strategică anunţă că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate în România 6.333 de noi cazuri de Covid şi 148 de decese. 1.288 de persoane sunt internate la ATI

    Potrivit GCS, până sâmbătă, în România au fost confirmate 551.900 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 451.477 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.333 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 976 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până sâmbătă, 13.264 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În ultimele 24 de ore au fost raportate 148 decese (86 bărbaţi şi 62 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, un deces la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, două decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 33 decese la categoria de peste 80 de ani.

    142 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.886. Dintre acestea, 1.288 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.413.212 teste. Dintre acestea, 26.389 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.098 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.291 la cerere.

  • Un pas în spate în combaterea pandemiei: Giganţii farmaceutici Sanofi şi GSK amână lansarea vaccinului anti-COVID spre sfârşitul anului viitor

    Giganţii farmaceutici Sanofi şi GlaxoSmithKline (GSK) au declarat că ultimele rezultate clinice ale vaccinului anti-COVID-19 pe care îl dezvoltă au arătat un răspuns imun insuficient în rândul persoanelor vârstnice.

    În consecinţă, companiile au amânat lansarea spre sfârşitul anului viitor, marcând un regres un combaterea pandemiei de coronavirus, notează Reuters.

    Acţiunile grupului francez Sanofi au scăzut cu 2,8% în urma anunţului, în timp ce GSK a înregistrat un declin de 0,2% pe bursa din Londra. Cele două companii au declarat că vor efectua un nou studiu de-a lungul lunii februarie, sperând să obţină un vaccin eficient până la sfârşitul anului viitor.

    Eşecul afectează una dintre cele mai cunoscute tehnologii de creare a vaccinurilor – utilizată împotriva virusului Papiloma şi hepatitei B – care se foloseşte de introducerea în corp a proteinelor dezvoltate în laborator pentru a forţa sistemul imunitar să producă un răspuns de apărare împotriva virusului SARS-CoV-2.

    De asemenea, anunţul întăreşte căutarea unor abordări noi, precum cele alese de Pfizer/BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologia genetică mRNA, prin care „păcălesc” corpul să producă aceste proteine. Vaccinurile produse de cele trei companii oferă o eficienţă de aproximativ 95%.

    Declaraţiile lansate de Sanofi/GSK conturează provocările cu care se confruntă giganţii farmaceutici în ceea ce priveşte controlarea pandemiei şi subliniază motivele pentru care ţările bogate au cumpărat doze pentru a-şi vaccina de trei ori populaţia în 2021.

     

  • BREAKING. Ce se întâmplă vineri cu numărul de cazuri Covid-19: Câte teste s-au făcut

    Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri 6.460 de noi cazuri de Covid şi 168 de decese, înregistrate în ultimele 24 de ore în România.

    Potrivit GCS, până vineri în România au fost confirmate 545.567 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 443.168 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 6.460 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 1.252 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

    Până vineri, 13.116 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

    În ultimele 24 de ore, au fost raportate 168 decese (97 bărbaţi şi 71 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Botoşani, Buzău, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, două decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 8 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 44 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 48 decese la categoria de peste 80 de ani.

    155 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 9 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.319. Dintre acestea, 1.299 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.386.813 teste. Dintre acestea, 30.246 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.287 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.959 la cerere.

    Pe teritoriul României, 40.530 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.527 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 66.100 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 116 persoane.

  • Statele Unite raportează într-o singură zi 3.000 de decese cauzate de COVID, mai mult decât bilanţul atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001

    Autorităţile din SUA au înregistrat pentru prima dată 3.000 de decese cauzate de coronavirus într-o singură zi, conform datelor publicate de Universitatea Johns Hopkins, citate de CNN.

    Prin comparaţie, atacurile teroriste de la World Trade Center din 2001 au omorât 2.977 de oameni.

    Mai exact, numărul raportat ieri este 3.049, iar totalul morţilor din Statele Unite ajunge la 296.745, mai mult decât numărul de decese cauzate în rândurile armatei americane de războaiele din Vietnam, Afghanistan şi Irak la un loc.  

    Pe deasupra, California a stabilit miercuri un nou record privind infecţiile, spitalizările şi internările în secţiile de terapie intensivă. Cel mai populat stat din SUA are aproximativ 1.500 de paturi ATI.

    Media de cazuri din ultimele şapte zile este de 205.152, prag pe care nu a reuşit să îl atingă nicio altă ţară de la începutul pandemiei până în prezent. În total, infecţiile ajung la 15,8 milioane.

    Distribuirea vaccinurile de combatere a virusului SARS-CoV-2 va începe în câteva zile în Statele Unite, autorităţile declarând că „vor fi imunizaţi 20 de milioane de oameni în următoarele săptămâni”.

     În plus, preşedintele ales Joe Biden a anunţat că vor fi vaccinaţi 100 de milioane de oameni, circa o treime din populaţia ţării, în primele 100 de zile de mandat.

     

  • DOCUMENT. Efectele secundare ale vaccinului anti-COVID. Mărturiile oamenilor care şi-au făcut deja vaccinul

    Vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech este sigur şi eficient, potrivit Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din SUA (FDA).

    Într-un raport publicat marţi, FDA a oferit undă verde primelor inoculări pentru combaterea infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul ţării, însă cetăţenii se pot confrunta cu o serie de efecte secundare, transmite CNBC.

    Un participant pentru testele clinice efectuate de Pfizer/BioNTech s-a trezit cu o stare de frig la scurt timp după administrarea celei de-a doua doze: „Simţeam dureri şi în momentele în care stăteam întins în pat”, a declarat pentru publicaţia americană.

    Alţi voluntari au avut dureri de cap şi stări de oboseală.

    FDA a anunţat că, în timp ce efectele secundare sunt cât se poate de comune, nu există „riscuri ce ar împiedica autorizarea de urgenţă a vaccinului”.

    Pfizer şi Moderna, un alt gigant farmaceutic din Statele Unite, au declarat că vaccinurile pe care le-au creat pot provoca efecte secundare, similare simptomelor de COVID-19, cum ar fi durerile musculare, frisoanele şi durerile de cap.

    „Am simţit aproape instant o amorţeală în mână după a doua inoculare, şi odată ajuns acasă, am început să am ameţeli. Am experimentat o formă uşoară de febră şi frisoane. A fost o seară grea”, spune Yasir Batalvi, un american de 24 de ani care s-a oferit voluntar pentru testele realizate de Moderna.

    Ulterior, Batalvi le-a telefonat doctorilor din cadrul companiei, care l-au asigurat că simptomele sunt normale şi nu există niciun motiv de îngrijorare, acesta revenindu-şi complet la o zi după vaccinare.

    De asemenea, Moderna a redus cantitatea din a doua zonă întrucât numărul oamenilor cu simptome severe a continuat să crească.

    Chiar dacă voluntarii au raportat efecte similare simptomelor de COVID-19, este imposibil să fi fost infectaţi cu coronavirus în urma inoculării deoarece vaccinurile mRNA al companiilor Pfizer şi Moderna nu folosesc o variantă „vie” a virusului.

     

  • Alexandru Rafila, în izolare după ce un membru al familiei s-a infectat cu COVID-19 – surse

    „Profesorul Rafila este în izolare. Ne-a anunţat că un membru al familiei a fost testat pozitiv cu Covid-19”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.

    Potrivit surselor citate, Alexandru Rafila s-a testat, însă nu a primit rezultatul.

  • Record de decese din cauza COVID-19 în România

    Până marţi, în România au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus, iar 416.797 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.

    În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

    Până marţi, 12.660 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat, iar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 213 decese. Este vorba de 119 bărbaţi şi 94 de femei, pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti.

    Dintre acestea, patru decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, şase decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 21 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 51 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 63 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 68 decese la categoria de peste 80 de ani.

    201 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru doi pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 10 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

    În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.571. Dintre acestea, 1.276 sunt internate la ATI.

    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 4.293.672 de teste. Dintre acestea, 29.151 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 19.176 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.975 la cerere.

    Pe teritoriul României, 42.582 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.957 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 66.867 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 128 de persoane.

  • Vot cu probleme:Alegători duşi la secţie de partid, la Vaslui.Preşedinte de secţie cu COVID, la Alba

    Într-o localitate din Vaslui reprezentanţii unui partid politic au transportat alegători la secţia de votare, iar în Buzău, o persoană care a votat într-o secţie a încercat să voteze din nou, la altă secţie. În Alba, preşedintele unei secţii a fost depistat cu COVID-19.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, au fost mai multe incidente la vot duminică seara.

    Astfel, într-o localitate din Vaslui, poliţiştii fac cercetări după ce au fost sesizaţi prin 112 că reprezentanţii unui partid politic transportă alegători la secţia de votare.

    Şi poliţiştii din Buzău fac cercetări cu privire la un bărbat care, după ce a votat la o secţie din municipiul Buzău, a încercat să voteze încă o dată la o altă secţie.

    De asemenea, poliţiştii din Drobeta Turnu-Severin au fost sesizaţi de vicepreşedintele unei secţii de votare, cu privire la faptul că, un cetăţean ar avea asupra sa mai multe buletine de vot. În urma verificărilor, asupra alegătorului au fost găsite 3 buletine de vot, care au fost înmânate din greşeală de un membru al secţiei de votare. Drept urmare, unul dintre buletinele de vot a fost anulat de comisie.

    Un alt incident a avut loc la o secţie de votare din Alba, unde s-a dispus înlocuirea preşedintelui biroului electoral după ce acesta a primit rezultat pozitiv la testul de COVID—19.

    „Pentru protejarea alegătorilor şi a celorlalţi participanţi la procesul electoral, s-a procedat la dezinfectarea secţiei de votare. Procesul de vot nu a fost afectat”, spune Dajbog.