Tag: angajatori

  • Un job pentru sapte candidati, la Angajatori de Top. Daca stii araba, norvegiana sau olandeza, ai mai multe sanse!

    Organizatorii se asteapta ca la editia din aceasta toamna sa
    participe peste 12.000 de vizitatori, ceea ce inseamna ca va fi o
    concurenta de peste sapte candidati pentru un post. Joburile
    disponibile se adreseaza atat celor la inceput de cariera, dar si
    celor experimentati, in domenii precum contabilitate, finante,
    banci, vanzari sau inginerie.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Numarul conflictelor de munca, mai mare de la luna la luna

    “Numarul conflictelor de munca a crescut foarte mult in ultima
    jumatate de an. Sunt tot mai multi angajati care pleaca in conditii
    de care sunt nemultumiti, iar problema este ca, in continuare,
    companiile nu sunt interesate sa ceara consultanta de specialitate
    pentru a elimina problemele pe care le au la nivel de resurse
    umane”, spune avocatul Iulian Patrascanu, managing partner al casei
    de avocatura Fine Law, patrascanu si Asociatii.

    In momentul de fata, casa de avocatura pe care o conduce se
    ocupa de 22 de astfel de procese, care, de cele mai multe ori, se
    nasc in urma neintelegilor financiare dintre parti, dupa cum spune
    Patrascanu. De cele mai multe ori, managerii sunt cei mai
    nemultumiti, iar un alt fenomen recurent pe care l-a remarcat
    Patrascanu consta in faptul ca, odata ce conflictul a fost
    declansat, niciuna dintre parti nu este foarte deschisa la
    negocieri, drept pentru care, in majoritatea cazurilor, conflictele
    sunt finalizate in instanta.

    Citeste un material amplu despre cum isi dau
    angajatii patronii in judecata

  • Pro si contra muncii temporare! De ce vor patronii contracte cu durata determinata?

    Sapte companii care activeaza pe piata serviciilor de resurse
    umane au infiintat Asociatia Romana a Agentilor de Munca Temporara
    (ARAMT), organizatie non-profit, care are ca principal obiectiv
    flexibilizarea conditiilor de acces pe piata muncii si crearea de
    noi locuri de munca, sprijinind includerea in legislatia muncii a
    prevederilor europene care reglementeaza domeniul muncii
    temporare.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Vezi aici ce angajati au beneficiat de cresteri salariale in 2010

    Contrar asteptarilor, pentru manageri nu anul 2008 a fost cel
    care le-a adus cele mai mari cresteri salariale, ci 2009, atunci
    cand au castigat cu 22% mai mult decat in anul precedent, potrivit
    Studiului salarial si de beneficii PayWell Romania 2010, realizat
    de PricewaterhouseCoopers. Anul acesta insa, salariile lor au
    crescut cu doar 2%, angajatorii alocand bugete mai consistente
    pentru fondul salarial al specialistilor. Acestia au primit in 2010
    salarii cu 17% mai mari decat in 2009, cand majorarile au fost doar
    1%.

    Absolventii de facultate care nu au apucat sa acumuleze
    experienta reprezinta o categorie interesanta, potrivit datelor
    PwC. Dupa ce, anul trecut, cei care au prins un loc de munca au
    avut de suportat scaderi salariale de 3%, in 2010 angajatorii au
    realuat investitiile in ei si le-au crescut salariile cu 13
    procente. CV-ul devine o componenta tot mai importanta in
    obtinerea unui job
    .

    Studiul PayWell Romania 2010 a fost realizat pe baza
    raspunsurilor a 150 de organizatii din noua sectoare de activitate,
    fiind analizati peste 140.000 de qangajati. 75% dintre companiile
    participante au capital integral strain, iar 50% au o cifra de
    afaceri mai mare de 50 de milioane de euro.

  • Cum arata CV-ul ideal pentru angajare pe timp de criza

    Au ramas fara serviciu sau abia au absolvit, iar o slujba e tot
    mai greu de gasit. Pentru putinele posturi disponibile in aceste
    zile, batalia intrece orice fel de imaginatie. Sute de candidati se
    lupta pentru acelasi loc de munca, iar diferenta intre ei poate fi
    facuta de cele mai mici detalii.

    AM UITAT UNDE-AM LUCRAT (CV-ul ideal pentru angajare pe timp de
    criza)

    In cele mai multe cazuri, CV-urile pe care le primesc agentiile
    de recrutare sunt cereri de angajare pasive, care vin prin
    portaluri specializate, precum eJobs sau Bestjobs. Nu e tocmai cea
    mai buna metoda pentru candidat, sustin specialistii, pentru ca asa
    nu interactioneaza cel mai bine cu recrutorul.


    “Intr-un screening de CV-uri, recruiterul poate vedea chiar si o
    mie de exemplare. E clar ca nu o sa poata acorda aceeasi atentie
    tuturor CV-urilor pe care le vizualizeaza”, explica Monica Dona,
    Human Capital Consultant la Lugera & Makler, care insista pe
    faptul ca astfel se pot pierde elemente esentiale. Cum trebuie deci
    sa procedeze un solicitant de loc de munca?


    Daca prefera site-urile de recrutare, ar trebui sa nu-si
    risipeasca optiunile, intrucat pentru o agentie toate solicitarile
    lui online sunt vizibile, chiar daca sunt pentru posturi diferite:
    “Un absolvent de ASE care a depus solicitare si pentru un post de
    manipulant, si pentru unul de coordonator de logistica arata ca
    este putin defocalizat, ca nu stie ce vrea si isi cauta un job cu
    orice pret”. Monica Dona vorbeste in acest caz despre candidatii
    care nu citesc atent anunturile de angajare si depun solicitari
    pentru orice fel de post.


    Cealalta metoda este a contactului direct, cand candidatul vine
    direct la sediu cu un CV in mana si incearca sa obtina o discutie
    de cateva minute cu un consultant si sa se lamureasca daca are
    acolo o perspectiva sau nu. Potrivit recrutorilor, acesti candidati
    sunt mai activi, dau dovada ca stiu clar ce isi doresc si adeseori
    sunt mai bine pregatiti.

    Exista insa o serie de erori frecvente pe care le identifica
    specialistii in resurse umane. Greseala cel mai intalnita este
    aceea ca oamenii nu specifica perioadele in care au colaborat
    anterior cu alte companii, chiar daca relevante sunt inclusiv
    perioadele de internship. “Cu cat sunt mai detaliate CV-urile, cu
    atat poti sa gasesti mai usor ce anume este relevant pentru postul
    pentru care il recrutezi”, spune Monica Dona.

    De multe ori, explicatia pentru omisiuni e cat se poate de
    omeneasca, dar nu e scuzabila din punctul de vedere al
    recrutorului: cand vin la interviu, unii candidati nu-si amintesc
    exact perioadele in care au lucrat: “E putin frustrant si pentru
    recruiter, pentru ca trebuie sa stea si sa faca munca de detectiv.
    Spune destul de multe despre omul cu care vorbesti”.
    Oana Datki, directorul general al Consulteam, partenerul Mercer
    pentru Romania, observa ca, la nivelul specialistilor pe care ii
    recruteaza, 30% dintre CV-urile care ii trec prin mana sunt bine
    scrise, iar in randul managerilor, procentul este dublu.

    Principalele minusuri sunt insa, din nou, lipsa detaliilor
    despre responsabilitatile pe care candidatii le-au avut anterior.
    In unele cazuri, si exprimarea e deficitara, greoaie, lipsesc
    verbele care sa exprime o actiune; “aspectele de acest gen pot fi
    definitorii pentru a ilustra modul cum reusesti sa te vinzi”. Daca
    unele CV-uri sunt lipsite de date precise, exista, firesc, si
    situatia contrara. “Se minte, in sensul ca se exagereaza anumite
    competente si realizari, iar asta se intampla si cu ocazia
    interviului.” Monica Dona spune ca de multe ori se dovedeste ca
    realizarea cu care se mandreste candidatul nu e una individuala, ci
    de grup, iar contributia lui nu poate fi asumata decat astfel.

    Desi sunt mai dificil de confirmat anumite studii ori stapanirea
    unor programe de utilizare a calculatorului, iar in timpul
    interviului evident ca nu se poate testa totul, in final
    competentele (sau lipsa lor) vor iesi la iveala, sustin
    specialistii.

  • Topul celor mai doriti 20 de angajatori din Romania. Ce ofera tinerii pentru salarii mari

    Tinerii talentati, cu rezultate academice peste medie, sunt
    atrasi de companiile straine mari din Romania, cu un brand
    puternic, care sunt capabile sa ofere nu numai un pachet salarial
    foarte bun, ci si posibilitatea de a evolua in interiorul firmei.
    Aceasta este concluzia unui sondaj la care au raspuns 2.246 de
    respondenti, sondaj folosit in alcatuirea topului “Cei mai doriti
    angajatori 2010”, alcatuit de firma Catalyst.
    Clasamentul nu este o surpriza pentru expertii in resurse umane,
    care considera ca este normala prezenta acestor companii, care sunt
    recunoscute pentru faptul ca au o politica “activa” de a atrage
    tinerii talentati sau cu rezultate academice foarte bune.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Vrei sa te angajezi in strainatate? Cum ar fi sa muncesti pe plantatie?

    Este un exemplu de anunt de angajare, postat pe site-ul de
    recrutare Jobsinro.ro.

    Si daca ofertele de joburi si salariile din tarile europene nu
    te mai satisfac, iti poti incerca norocul si in alte tari,
    considerate exotice de catre romani, cum ar fi cele arabe sau cele
    din Asia si Africa. Angajatorii de aici au joburi pentru romani,
    iar salariile sunt de luat in seama.

    Exemple de astfel de locuri de munca gasesti pe
    www.incont.ro!

  • Romanii se viseaza agenti la Interpol, luptatori in Legiunea Straina sau spioni la SRI! Cum sa te angajezi?

    Astfel, potrivit site-ului de recrutare Jobsinro.ro, romanii
    sunt din ce in ce mai interesati de conditiile de angajare in
    institutii precum Interpol, Cepol, Legiunea Straina sau
    Europol.

    Nici o cariera militara in tara nu este mai putin interesanta,
    site-ul Politie Romane, al Serviciului Roman de Informatii sau al
    Ministerului Apararii fiind frecvent accesate la sectiunea
    Cariere.


    Cum poti sa te angajezi intr-o astfel de institutie
    afli pe
    www.incont.ro

  • Aglomeratie si haos la depunerea declaratiilor pentru pensii si somaj

    Sute de persoane stau, miercuri, la cozi la Casa Judeteana de
    Pensii, la Agentia Judeteana de Ocuparea Fortei de Munca si la Casa
    Judeteana de Asigurari de Sanatate pentru depunerea declaratiilor
    privind obtinerea de venituri din drepturi de autor.

    Sibienii care trebuie sa depuna declaratii privind obtinerea de
    venituri din drepturi de autor s-au asezat la cozi inca de la
    primele ore ale diminetii, vrand sa reuseasca sa depuna in termenul
    limita declaratiile necesare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vara ideala pentru angajatori: pretentiile celor care vor un job sunt minime

    “Ce sa mai vorbim despre absolventii de anul acesta, cand sunt
    absolventi de anul trecut care nici pana acum nu si-au gasit un loc
    de munca”, spune Iuliana Badea, recruitment service manager la
    Lugera & Makler. Raspunsul vine pe un ton in care se simt, pe
    de o parte, o nota de ingrijorare si pe de alta o anumita
    resemnare, ajunsa fireasca, a celor ce lucreaza acum in resurse
    umane.

    Practic, in nicio perioada a anului lucrurile nu ar trebui sa
    decurga mai usor decat acum: piata este plina de candidati, iar ei
    isi cauta un loc de munca fara sa ceara prea multe in schimb. Mai
    exact, facultatile de stat din Romania aveau, la sfarsitul acestei
    veri, aproximativ 75.000 de studenti care se pregateau sa-si ia
    diploma. Dintre ei, aproape 15.000 erau numai in Bucuresti, orasul
    celei mai mari concurente intre candidati. Lor li se adauga alte
    cateva zeci de mii de absolventi ai facultatilor particulare din
    toata tara. Plus cei care asteapta inca de anul trecut sa se
    angajeze.

    Cei ce ar trebui sa coordoneze si sa stimuleze intregul proces –
    angajatorii -, sunt insa rezervati. Asa ca frustrarea se instaleaza
    usor pe toate fronturile. Primii nemultumiti sunt pretendentii la o
    slujba. “Am terminat facultatea anul trecut, am incercat sa ma
    angajez si n-am reusit, asa ca m-am inscris la un master, ca sa am
    o ocupatie intre timp. Ma tem ca nici dupa ce termin masterul nu
    voi gasi de munca”, se plange Alexandru Gherasim, unul dintre
    zecile de mii de absolventi pe care angajatorii nu-i mai baga in
    seama.

    Si Luiza asteapta sa sune telefonul si sa fie chemata la un
    interviu. Anul acesta a terminat o facultate cu profil economic,
    insa un loc de munca isi cauta de mai bine de un an. Initial a vrut
    sa se angajeze intr-o multinationala. Intre timp, a mai coborat
    pretentiile si s-ar fi multumit si cu un loc intr-o companie locala
    si mai mica, dar nici asa n-a avut mai mult noroc, iar acum e
    dispusa sa faca aproape orice, chiar intr-un alt domeniu decat cel
    in care s-a pregatit sau pe un post pentru care este
    supracalificata.

    Spre exemplu, ar accepta un loc de munca intr-un call center,
    desi acum un an nici nu se gandea la asa ceva.”Foarte multi
    absolventi ajung acum sa nu mai lucreze in domeniile studiate in
    facultate. Spre exemplu, chiar recent am recrutat pentru posturi de
    secretare persoane care ar fi fost potrivite si pentru un post mai
    bun”, spune Oana Datki, directorul general al Consulteam,
    partenerul Mercer pentru Romania.

    Poate ca Luiza si Alexandru ar fi avut mai multe sanse daca ar
    fi absolvit o facultate cu specializari mai nisate, iar acum ar fi
    avut o diploma de inginer petrolist, energetician sau inginer
    automatist. Cel putin acestora le dau specialistii in resurse umane
    cele mai multe sanse, mai ales daca, dincolo de competentele
    dobandite in facultate, stapanesc fluent si una sau doua limbi
    straine si au apucat sa se familiarizeze, macar si pentru o scurta
    perioada, cu domeniul ales. Restul va trebui sa dea dovada de o
    capacitate uriasa de adaptare.

    “Un exemplu sunt absolventii de Litere, care au cateva
    oportunitati de angajare in zona serviciilor, dar si acolo va
    trebui sa inceapa tot de jos”, spune Sorin Roibu, managing director
    la Arthur Hunt.